proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dou? nuvele ale lui Ryunosuke Akutagawa au inspirat filmul lui Kurosawa, "Ultimul împ?rat".
Volumul “Rashōmon” de scriitorul nipon Ryunosuke Akutagawa a fost tradus în române?te, sau numai stilizat, de c?tre Ion Caraion. Proza acestui mare scriitor e publicat? la noi pentru prima dat? de Editura pentru Literatur? Universal?, în 1968. O nuvel? exemplar?, “Kappa”, din aceast? carte, este un adev?rat rechizitoriu la adresa oric?rui totalitarism, din capitalism ori comunism (pentru c? tot “canibalism” ?i genocid uman înseamn? acest Ianus bifrons).
Reapari?ia târzie a acestei traduceri, abia în anul 1994, la o obscur? editur? din Bucure?ti, Marathon, nu poate decât s? arate valoarea acestor nuvele. Poetul Ion Caraion a fugit cu so?ia ?i fiica sa în Elve?ia, înc? din 1981. Este foarte posibil ca traducerile sale, multe la num?r, s? fi fost trecute pe lista neagr? de c?tre cenzura lui Nicolae Ceau?escu.
A se retip?ri o carte ca “Rashōmon” în climatul ?i-a?a foarte încordat din România de la începutul anilor ’80 reprezenta un act de teribilism, de nesupunere. Chiar dac? n-a ?tiut vreodat? japoneza, faptul c? scriitorul Ion Caraion a acceptat s? a?eze în forma limbii literare aceast? traducere, f?cut? “la negru” de c?tre altcineva, reprezint? o palm? ustur?toare primit? de dictator. E foarte posibil ca Ion Caraion s? fie autorul traducerii, dar dup? o alt? traducere din japonez? în francez?. Oricum, Ion Caraion îi administreaz? o palm? dureroas? lui Nicolae Ceau?escu, chiar prin publicarea la noi a acestui volum de nuvele protestatare, din avangarda nipon? ?i Arie fusese p?lmuit de c?tre Sfântul Nicolae în anul 325 ; ?i astfel s-au n?scut, pentru drept credincio?ii cre?tini, primele zece articole ale Simbolului de Credin??.
Proza lui Ryunosuke Akutagawa este o împletire original? dintre realismul romanelor istorice ?i fantasticul pamfletar de tip J. Swift ?i G. Orwell. Nuvelele volumului “Rashōmon” sunt în marea lor majoritate – patru cincimi – simili-realiste. Îns? ultima nuvel?, “Kappa” – de propor?ii triple fa?? de aproape toate celelalte – constituie sâmburul dur, alegoric al volumului, având numeroase trimiteri la societatea contemporan? nipon?. Aceast? nuvel? alegoric? ?i concomitent fantastic? a fost intitulat? “Kappa” dup? denumirea unui neam subp?mântean de gnomi. Pentru o vreme, la ei ajunge s? locuiasc? eroul principal, un om, “pacientul cu nr. 23”. Îl vom numi R?pitul, pentru c? vrând s? escaladeze un munte, fiind o cea?? dens?, el s-a ab?tut spre valea râului Azusa ?i a întâlnit un spirit chtonian, un gnom (la japonezi un “Kappa”). L-a h?ituit ca s?-l ucid? pe Bagg – a?a va afla mai tâziu c?-l cheam? pe gnom. Bagg îl spionase, cu “labele de palmiped” strânse de-un copac. În plus, avea o vitez? a deplas?rii senza?ional?. ?i un mimetism al pieii precum cameleonul. “Cenu?iu” la început, precum stânca, brusc se f?cuse de-un “verde aprins” – dup? culoarea vegeta?iei. Dac? se pitea ?i dup? fagi, se putea face roz-lila. Neavând decât un metru ?i zece centimetri ca în?l?ime, lui Bagg i-a fost u?or s?-l deruteze pe om, iar acesta, v?zând un iac sau un bivol uria? de munte, a c?zut într-o râp? mascat? de crengi, rostogolindu-se împreun? cu Bagg pân? în t?râmul cel?lalt, din muntele vr?jit.
R?pitul, relateaz? detaliat orice experien?? tr?it? printre cei din “Neamul Kappa”, adic? din ?ara acelor gnomi, începând cu descrierea pr?bu?irii sale în tunelul ce-l ducea spre atemporalitate ?i-n spa?iul intraterestru. Prozatorul Ryunosuke Akutagawa ?tie s? dozeze foarte exact, de parc? ar pune fiole de esen?? vinicol? în butelci, câte o cantitate mai mic? sau mai mare de grotesc, de la trufia unor Kappa intelectuali pân? la ridicolul “muncitorilor”, disponibiliza?ilor (de tipul fostului factor po?tal Grukk, care va fura stiloul R?pitului). De altfel eroul î?i însemneaz? pe-un carnet tot ce i se întâmpl? – de parc? ar fi fost trimis special în Purgatoriul ??rii Kappa, vecin? cu ?ara fostului neam du?man al Otterilor cu blan?. R?zboiul cu ace?tia izbucnise cu totul ?i cu totul întâmpl?tor. Un mare om politic Otter, deghizându-se ca s? nu se cread? c?-i în vizit? oficial?, a venit odat? în ?ara Neamului Kappa. Apucase s? fie g?zduit de-un mare ?ef (poate samurai) Kappa. Du?m?nit de so?ie, acest Kappa norocos a sc?pat de otrava pe care ea i-o preg?tise, pentru c? o în?ela. Din gre?eal?, a b?ut-o oaspetele. Aflându-se imediat, r?zboiul a l?sat în urm? peste trei sute de mii de jertfe în rândurile Kappa, îns? din pieile tuturor Ottetilor se f?cuser? covoare, tapi?erii.
Autorul descrie via?a acestor gnomi Kappa, de la preocup?rile lor ?tiin?ifice, artistice pân? la bizarul comportament sexual, masculii considerându-se permanent “victime ale obsesiei c? sunt fug?ri?i de femele”. Sunt citate c?r?i de jurispruden??, de filosofie, art? (“O scurt? istorie a Fluviului Tigru”). Chiar ?i o simpl? monografie de etnografie cu titlu mai mult de pamflet reformist, “Antologia folclorului din mun?i ?i insule”.
De când ajunsese pe t?râmul Kappa, R?pitul fusese tratat de c?tre un vraci, “medicul cu ochelari Chukk”, cel care avea s?-i ofere ?i g?zduire gratuit? – pentru c? a?a cerea datina p?mântului lor : ca oamenii ajun?i la Kappa s? nu munceasc? niciodat? acolo, s? se bucure de-un trai îndestulat ?i de imunitate, de parc? ar fi fost extrap?mânteni (?i chiar asta erau ei pentru gnomii Kappa). Un om se însurase cu o Kappa ?i tr?ise toat? via?a sub p?mânt, la ei. ?i al?i oameni fuseser? în ?ara Kappa, îns? uitaser? de ea.
De?i st? pu?in mai mult de-o lun? în fantasticul lor t?râm, R?pitul îi cunoa?te pe mai mul?i Kappa : pescarul Bagg (cel care îl momise), Gael (directorul unei sticl?rii), filozoful Magg, poetul Tokk, tân?rul compozitor Craback, muzicianul rival Rokk, judec?torul Pepp ?i al?ii. Omul are onoarea de-a intra în anturajul a dou? cluburi ori cenacluri. Mai întâi, în “Clubul supra-oamenilor”. Aici, la lumina “l?mpii cu ?apte culori” în cercul artistic al poetului Tokk, ce proclam? amorul liber, el vede o scriitoare Kappa cum se suie pe mas?, gole?te mai multe zeci de litri de b?utur? ?i apoi intr? în extaz, murind. Amfitrionul celuilalt cenaclu, mult mai subversiv, filosoful Magg, este autorul unui “volum recent”, intitulat “Cuvintele unui idiot” – care, am spune noi, românii, seam?n? foarte mult prin scepticismul, pesimismul ?i valoarea estetico-literar? cu recent ap?rutele “Caiete” ale lui Emil Cioran. Sunt tot aforisme, de-o duritate metafizic? ?i de-un sarcasm potrivite vremurilor politice parcurse de Neamul Kappa, îns? ?i pentru orice regim despotic din lume. Specificul luptei neîncetate dintre masculii ?i femelele Kappa – ca la omul în carne ?i oase Emil Cioran – nu poate disp?rea niciodat?, doar pu?ini r?mânând neînsura?i precum hidosul filosof Magg, pe care nu-l mai ?intea în scopul ei, de-a furatul mirelui, nicio femel? Kappa. Întrebând dac? nu se d? o lege de stat, care s? înl?ture aceast? discrepan?? – competi?ia acerb? a neamului femeiesc Kappa în “vânarea” masculilor, cu care urmau s? fac? apoi cas? – R?pitul e mirat s? afle c? nu se putea da nicio ordonan??, pentru c? femelele Kappa, unele foarte dornice de cuceriri, se strecuraser? pân? foarte sus, la pârghiile politicii. De altfel, în sinea lor – chiar filosoful Magg va m?rturisi – ?i cei mai hido?i ca înf??i?are dintre masculii Kappa nu încetau s? aspire spre “goana ademitor prelungit?” de c?tre o femel?.
Paradoxal, Ryunosuke Akutagawa arat? c? actul sexual dintre un mascul ?i o femel? Kappa nu le provoca, efectiv, decât un dezgust imens, imediat. Li se citea pe fa?? nemul?umirea masculilor, pentru c? femelele nici nu difereau fizic una de alta, fiind ori foarte sub?iri ori prea voinice, cu pielea întunecat?. To?i Kappa au aceea?i statur? liliputan?, îns? când alearg?, pot s? se lungeasc? incredibil de mult, s? se înconvoie într-o convexitate de multe ori tâlh?reasc?, animalic?. De altfel ei sunt portretiza?i fizic având limb? foarte lung? de cameleoni, “labe de palmiped” (de gâsc?, ra?e – ca în serialul american “Omul din Atlantis”) ?i un “disc” osos ca o elips? care le cre?te înc? din adolescen??, când devin nubili, în cre?tetul capului.
Studentul Rapp, un foarte bun prieten al R?pitului, lanseaz? ?i la cenaclu o teorie original? a sa, “corectarea Eredit??ii”. El crede c? masculii au dreptul natural de a-?i alege consoarta. Dar nu ca oamenii, alegând-o pe cea mai frumoas?, bogat?, respectuoas?, gospodin?. Ci viceversa. Orice Kappa râde, bineîn?eles, de obiceiurile ?i mentalitatea oamenilor, fiind fa?? de ei negativi?ti (ori un fel de proiec?ie pe dos a acestora, în oglind?). Corectarea Eredit??ii, stipulat? în “Clubul supra-oamenilor”, prevedea ca pe viitor s?-nceap? un experiment socio-politic: nicidecum s? se programeze sporul natalit??ii, ca-n Japonia sau China (Kappa râd în hohote de-asemenea gogom?nie devenit? politic? ardent? de stat pe timpul scriitorului c?r?ii, Ryunosuke Akutagawa), ci pentru ca orice mascul Kappa s? se orienteze liber spre o cât mai degenerat? femel? Kappa, c? oricum perechile se urau de moarte, îns? r?mâneau inseparabile, poligamia neexistând. Astfel s-ar fi pus cap?t h?ituirii de hilo?i, a masculilor de c?tre femelele nubile Kappa. Când îi era lumea mai drag?, ?i studentul Rapp este ag??at de-o poten?ial? so?ie, cerând îngrozit ad?post la pescarul Bagg, unde locuia ?i R?pitul, eroul principal. De sup?rare ?i de plâns, lui Rapp i se tope?te nasul, fiind gata s? moar?. Îns? acea femel? nubil? Kappa îi vine repede de hac, g?sindu-l ?i punând cap?t burl?ciei sale de student, cât ?i ideii anarhice (un fel de amor liber revolu?ionar “socialist”) – corectarea Eredit??ii fiind abrogat? din fa??, din faza ei de proiect legislativ.
Se înf??i?eaz? via?a tumultuoas? a arti?tilor. Compozitorul Craback ?ine un concert – de fapt o scurt? reprezenta?ie cu muzic? de camer?: dup? executarea la un instrument cu coarde a unei scurte arii muzicale, urmeaz? la pian ?i mai mult vocal un “lied” – pentru c? partiturile sunt scrise “în german?”. Ne putem aminti despre vernisajele picturale naziste, despre arta cu tendin?? ?i expoxi?ia din 1937 intitulat? “Art? degenerat?” de la München, când a fost batjocorit? pictura unor arti?ti moderni extraordinari (Mondrian, Picasso ?i foarte mul?i nem?i), art? pentru art? în care nu se cultiva deloc spiritul arian, cosmopolitismul fiind socotit un rezultat al degener?rii min?ii umane. Numai c? în sala unde concerta Craback, “poli?istul” care url? s? fie oprit? reprezenta?ia “liedului” ?i provoac? o întreag? rumoare nu are de fapt nicio motiva?ie sanc?ionar? s? fac? aceasta. “Arta pentru art?” practicat? de Craback, ca de altfel ?i de fostul s?u maestru, muzicianul Rokk, ce compunea în stil mai clasic, nu avea nimic subversiv. Continu? s? cânte pe scen?, iar spectatorii, foarte încânta?i de ce aud, se bat între ei, ca la discotecile oamenilor. Lovit ?i el pân? la urm? de obiectele pe care le-aruncau între ei spectatorii Kappa din sal?, Craback se strecoar? cu greu afar?, ca ?i R?pitul, m?rturisindu-i ?i cauza e?ecului. Acel poli?ist fusese înduio?at pân? la lacrimi de tragismul liedului auzit ?i reac?ionse pe dos, deoarece în ?ara Kappa nu se pomenise pân? atunci ca cineva s? aplaude, s? fie impresionat la spectacole. Alt? cale nu g?sise comisarul spectator decât s? strige tare “Umfla?i-l!” precum Ghi?? Pristanda în capodopera lui Caragiale, jucat? cu mare succes la public ?i-n Japonia, ca ?i la Paris de trupa lui Radu Beligan. Nefiind în exerci?iul func?iunii, poli?istul tr?ise – în premier? absolut? pentru un Kappa – un fel de katharsis. Cu ochii în lacrimi, de fapt voise s?-l ova?ioneze pe tân?rul compozitor modernist, dar în virtutea iner?iei, îi întrerupsese spectacolul gustat pân? atunci de to?i, urlând s? fie în?f?cat. La fel î?i sublimaser? tr?irile de spectatori emo?iona?i ?i ceilal?i.
Precum în romanele “Sub pecetea tainei” de Mateiu Caragiale ?i “Martorii” de Mircea Ciobanu, chiar ?i în ?ara Kappa din volumul “Rashōmon” al lui Ryunosuke Akutagawa exist? tot un mare secret de stat, o atmosfer? politic? foarte încordat?, pe lâng? teroarea zilnic? în urma c?reia cad sute, mii de victime, dar nu ?i din rândurile marilor gnomi de afaceri. Se d? la un moment dat un citat din Bismarck: “Cinstea e cea mai bun? politic? extern?”. Aluzia la corup?ia din ?ar? este foarte clar?. Guvernan?ii numai se prefac a fi justi?iari. Ei predic? maselor ne?tiutoare egalitatea în drepturi ?i sunt primii care o încalc?, provocând moartea muncitorilor când nu mai este cerut vreun produs pe pia?a economic?. Din carnea de muncitori Kappa sunt f?cute sandvi?urile din platouri. Se descrie faptul c? noile procese de fabrica?ie a produselor cuno?teau o mecanizare rapid?; tu?ul tipografic sau cerneala erau f?cute acum pulberea din “creier de m?gar”, prelucrat? f?r? s? mai fie nevoie de miile de muncitori care, bineîn?eles, r?ma?i f?r? dreptul de-a munci, au fost transforma?i în sandvi?uri, cu familiile lor. Cu stupoare, R?pitul afl? c? din clipa afl?rii faptului c? era concediat, un muncitor Kappa moare singur de durere, otr?vindu-se psihitronic, printr-o substan?? secretat? de-o gland? (poate un fel de fiere). Numai ho?ul Grukk, cel care-i furase R?pitului la înghesuial? stiloul, pentru a i-l da ca juc?rie singurului s?u b?ie?el, ce-i murise îns? dup? o s?pt?mân?, avusese un noroc fenomenal: beneficiase de prevederile unui articol din codul penal, care spune la Neamul Kappa c? acel cet??ean care-?i schimb? statutul din p?rinte în om f?r? urma?i nu poate fi învinuit pentru nicio culp? s?vâr?it? când avusese copii.
Interesant e faptul c? tâlharul Grukk, pe care un agent de ordine îl iart? ?i nu-l execut? pe loc pentru c? R?pitul îl acuza de ho?ie, declarase c? este “fost factor po?tal”. Adic? era în clipa interog?rii sale pensionar – deduc cititorii – pentru c? la Kappa nu se putea schimba serviciul. Disponibilizarea dintr-un loc de munc? e sinonim? cu moartea. Grukk simbolizeaz? nevinov??ia, fiind un fel de Cet??ean Turmentat, un ho? f?r? a fi ho? la urma urmei, pentru c? el nu s?vâr?ise vreo infrac?iune, ci “g?sise” bizar stiloul, oricum inutil în ?ara Kappa, luându-l ca dar pentru fiul s?u muribund. Dac? ?i cutuma “furatul mirelui” era dreapt?, str?mo?easc?, înseamn? c? nici dreptul la proprietate nu se legiferase vreodat? la Kappa.
Matriarhatul acestei ??ri se practic? din mo?i str?mo?i în familiile Kappa, unde masculii sunt ?inu?i sub papuc de femelele lor toat? via?a, numai ele fiind în stare s? p?c?tuiasc?, ei r?mânând cu iluzia gândului c? ar face-o! Regimul politic este apanajul exclusiv al masculilor Kappa; cel pu?in a?a reiese din num?rul predominant al politicienilor ?i înal?ilor magistra?i. Guvernul Quorax (în traducere înseamn? “Ah!”) este provenit din rândurile “partidului care se angajase s? promoveze Bun?starea în Kappa” – exact cum promisese ?i obscurul Partid Na?ional-Socialist al lui Adolf Hitler, când a ie?it înving?tor ?i a format cabinetul datorit? oligarhilor nem?i de la începutul deceniului al patrulea din secolul XX.
Acest partid, ca ?i cabinetul ce se afl? la cârma ??rii Kappa îl are-n frunte pe “vestitul om de stat ?i politician Roppe”. La acest nivel, e putred m?rul, dar tot st? ag??at. Cercul vicios despre care afl? R?pitul ar fi urm?torul: Roppe “depinde de ziarul Pu-Fu” (în traducere onomatopeic? “Aaa!” – pentru c? interjec?ii n-au Kappa, fiind totu?i din regnul animal). Directorul acestui ziar de mare tiraj “Pu-fu” ?i patronul unui întreg trust mediatic este Quiqui. Chiar prim-ministrul Roppe nu se sfie?te s?-i spun? R?pitului c? Quiqui ar fi chiar “patronul”, ?eful s?u din umbr?, care-i comand? tot ce s? fac? în leg?tur? cu mersul întregii economii, pretins? capitalist?. Paradoxul const? în faptul c? nici Quiqui nu decide singur, fiind la cheremul lui Gael, ?eful care “sus?ine cauza muncitorilor” (care poate fi un proiect revolu?ionar, de d?râmare a capitalismului, dar ?i viceversa, o ac?iune contrarevolu?ionar? continu?, ca în China “liberalizat?” prin rena?terea economiei de pia?? spre sfâr?itul mileniului al doilea).
Tot schepsisul const? în faptul c? pe ascuns nevasta fiec?rui mascul din aceast? troic? politic? Roppe-Quiqui-Gael, se afl? la originea cârmuirii ??rii Kappa. Roppe, conduc?torul oficial al Republicii Kappa se tr?deaz? cinic, pentru c? nu poate min?i pe-un om ca R?pitul: ?i el ascult?, de fapt numai de so?ia sa, care poate avea tot ce-i pofte?te inima. Astfel, degringolada e asigurat? în ?ara sa Kappa. Plutocra?ia femelelor Kappa st? la originea r?ului social, fie el cu gir capitalist, fie cu gir comunist. Ele r?pesc masculii, ele îi comand?, ele pot s?-i otr?veasc? la o adic?, dac? nu le mai mul?umesc, ori dac? vor crede eronat c? le vor în?ela vreodat?.
Poetul Tokk, artisul genial din Kappa î?i trage un glonte în cap. El se purta ca un Don Juan, îns? de fapt era o victim? a femelelor în imagina?ia sa (ca Don Quijote). Avea ?i puteri premonitorii, fiind inspirat de “lampa cu ?apte culori”. N-a fost vorba de nicio premeditare a actului suicidar.
Eroul principal, R?pitul, î?i d? seama, vorba lui Leibnitz, c? “Nihil est sine ratione”. S-ar p?rea c? lumea Kappa ar fi cea mai perfect? dintre lumile posibile. Doar este un negativ perfect imprimat, al lumii de pe suprafa?a Terrei. Experien?a tr?it? îl va duce pe R?pit în starea de legum?, nu ?i de amnezic. El înnebune?te. Le poveste?te tuturor vizitatorilor s?i c? pescarul Bagg voise de la început s?-i soarb? luciditatea, vitalitatea.
R?pitul este naratorul-martor ?i naratorul-“pacient cu nr. 23”, s?tul de oamenii care vin s?-l vad?, scufundat mereu în schizoidica sa reimaginare ?i repovestire a ??rii Kappa – prototipul exact al lumii postindustriale în care vie?uim ?i noi în mileniul al treilea. R?pitul, dup? ce-?i spune povestea cu Kappa, f?r? spad? discursiv? ori strig?t de revolt?, izbunea la sfâr?it, jignindu-i ?i înjurându-i pe ascult?torii pove?tii – oameni nedemni pentru el. De fapt, toat? nuvela “Kappa” a lui Ryunosuke Akutagawa nu-i altceva decât o ?edin?? la psihanalist: utopia Kappa a schizofrenicului irecuperabil ajunge s?-l înconjoare prin realul ei simili-p?mântesc – deoarece are impresia c? ?i democra?ia actual? este tot o masc? abil? a totalitarismului, în form? regresiv?, o copie platonician? dup? o alt? copie a copiei vârstei de aur – lumea ideilor. Autorul nuvelei “Kappa” st? de-o parte, în spatele “pacientului cu nr. 23”, adic? realizeaz? fi?a clinic? a psihoterapeutului – “medic ?ef dr. S.” dintr-o suburbie a Tokyolui.

O nuvel? cu un lung incipit de proz? comportamentist? este intitulat? “Fecioria lui Otomi”. Drama a doi refugia?i, un b?rbat ?i-o tân?r? nubil? din timpul r?zboiului civil (care a dus la suprimarea clanurilor samurailor), se consum? într-o locuin?? ce urmeaz? s? fie devastat? în orice clip?.
Cel numit “cer?etorul”, Shinko, î?i face apari?ia-n cas? precipitat. Aparen?ele sociale pot în?ela. Orice om din acele timpuri tulburi putea deveni o unealt? a istoriei moderne a Japoniei, dar ?i cel mai trufa? nobil putea r?mâne pe drumuri ori pieri ca un câine. Revolu?ia burghez? a nimicea societatea tradi?ional? a aristocra?iei nipone. Naratorul omniscient îl prezint? pe Shinko mai întâi în tehnica film?rii cu încetinitorul, cum se târ??te ca-n tran?ee chiar ?i-n spa?iul unde afl? provizoriu un acoperi? deasupra capului. Se aud bubuiuri de tun, focuri de arme în fundal. Shinko vrea s? ac?ioneze în ziua urm?toare, îns? se bucur? c? poate sta în casa unor oameni care îl miluiser? de-atâtea ori. Vestimenta?ia sa e deplorabil?: are pe el un foarte modest yukuta, adic? un “chimono nec?ptu?it” (explic? traduc?torul, în nota de subsol). B?rbat între dou? vârste, Shinko, are p?rul vâlvoi, gata s?-i albeasc?. Murdar din cap pân?-n picioare – ca într-un camuflaj perpetuu – nici nu vrea s? se spele cu apa de prin vase. Pentru c? o va lua de la cap?t în zori. Z?re?te o pisic? v?rgat? pe mas?. O dezmiard?. Î?i face tot felul de socoteli, proiecte.
Deodat?, apare pe u?? cel?lalt personaj, fecioara Otomi, slujnica st?pânilor casei, care refugiaser? prin împrejurimile acestui ora? în care locuiser? pân? atunci, Ueno. Ea are un chip destul de comun, cu o fa?? rotund?, având ?i acnee. Poart?, de asemenea, un yukuta, mai bine îngrijit, îns? e murdar? pe picioare de n?mol.
Pe Shinko îl dor r?nile, întreg trupul. Trebuie s? se refac? în aceast? cas?. Otomi nu vrea s?-l tolereze acolo, de?i ea se afla într-o mare grab?, trebuind s? recupereze pisica st?pânilor s?i. Ţip? de la început ca Shinko s? ias? imediat afar?. Shinko tocmai î?i cur??ase revolverul, iar când a v?zut-o pe Otomi intrând, l-a ascuns imediat în haina sa. Foarte abil, el ?tie s? abat? discu?ia ?i mânia slujnicei spre interesul pentru care venise. Pisica disp?ruse între timp, la ?ipetele lui Otomi, care voia neap?rat s?-l vad? alungat afar? pe Shinko. Dup? ce-i spune c? nu avea nicio inten?ie s? fure vreun lucru – ceea ce-au observat mai înainte ?i cititorii – Shinko se ofer? s?-i fac? lui Otomi serviciul de a-i prinde pisica. O vede pe-un dulap, pitit? între dou? recipiente. O cheam?. Cu mult? blânde?e, i-o pune în bra?e.
De bucurie, fiindc? ?inea mult la ea, Otomi uit? momentan s?-l mai dea afar?; se-apuc? s? se spele pe picioare, luând o pozi?ie destul de provocatoare pentru str?inul “cer?etor”. Cu sinceritate, dup? ce-o contemplase pân? ce se sp?lase de noroi, el o întreab? dac? nu îi e fric?, a?a, f?r? ap?rare, singur?, doar cu un str?in lâng? ea. Otomi se crede deja agresat?. Sare cu pumnii, b?tându-l cu un obiect din bambus pe Shinko. Înt?râtat, de?i nu voise s?-i fac? nimic, ci avusese numai o simpl? pornire de faun, Shinko se lupt? disperat cu voinica fecioar?. La un moment dat vrea s-o necinsteasc?. Scoate revolverul ?i amenin?? c?-i omoar? pisica dac? ea nu se duce în dormitor, s? se dezbrace. Luând brusc o alt? atitudine ?i fa??, resemnat?, Otomi îl ascult?. Se dezbrac? lini?tit ?i se întinde pe rogojina din camera învecinat?, stând totu?i cu bra?ul peste ochi. Intrând, Shinko se gânde?te brusc la ceva important. Îi spune c-a glumit ?i s? vin? înapoi ca s? mai discute cu el.
Fiind întrebat? de ce-a cedat a?a u?or, Otomi îi spune c? ?inea într-adev?r la pisic?. ?i aceasta, pe lâng? faptul c? familia st?pânilor o îns?rcinase s? le-o aduc? vie cu orice pre?, riscându-?i propria via??.
Nuvela “Fecioria lui Otomi” se încheie printr-o lovitur? de teatru. Scena ultim? (deznod?mântul) se petrece în parcul cire?ilor înflori?i din Kyoto. Au trecut de la acel incident din vremea r?zboiului civil dou?zeci de ani. Otomi este acum o femeie respectabil? cu doi copii mici, mergând pe jos, la bra?ul so?ului ei, ceasornicarul Seibei. Dintr-o calea?c?, foarte luxuoas?, pare c? recunoa?te pe cineva. Acel bog?ta?, un celebru om politic burghez, care se luptase ca puterea samurailor s? dispar?, n-o fi oare “cer?etorul” Shinko de odinioar?, în capul c?ruia presim?ise c? nu erau numai pofte carnale, ci alte planuri mai mari? El este, pentru c? ?i înaltul “personaj” monden o salut? din calea?c?, foarte ceremonios, continuându-?i drumul. În ochii so?ului, dar ?i a copiilor ei se cite?te stupefac?ia, mul?umirea oamenilor comuni b?gat în seam? de-un om renumit.

În “Rashōmon” – nuvela care d? titlul întregului volum al lui Ryunosuke Akutagawa – predomin? nu numai în fundal, atmosfera sumbr? ?i terifiant? a unui r?zboi fratricid, între clanurile de samurai ale arhipeleagului nipon. Foametea, infrac?iunile de drept comun, imoralitatea ajunge a se manifesta în toate p?turile sociale.
Ion Caraion, care semneaz? traducerea c?r?ii, explic? faptul c? Rashōmon, locul unde vor fi prezente în nuvel? numai dou? personaje, nu-i decât ruina unei por?i renumite a ora?ului Kyoto, devenit? cuib de bandi?i, loc unde se aruncau mor?ii ?i se refugiau de intemperii to?i oplo?i?ii r?ma?i f?r? surse de trai. Personajul principal, un fost servitor de samurai, a r?mas f?r? slujb?. St?pânul s?u nu-l mai putea pl?ti, din cauza crizei ??rii. El se ad?poste?te momentan sub poarta Rashōmon, despre care se spune c-ar fi bântuit? ?i de spirite malefice. Peisajul descris de Ryunosuke Akutagawa este cu adev?rat apocaliptic. Plou? f?r? încetare. Servitorul tremur?, fl?mânze?te. Îl bate gândul s? se fac? tâlhar la drumul mare. Respinge aceast? idee. Vrea s? plece ca s?-?i g?seasc? vreo ocupa?ie, de?i nu prea mai are speran?e. Auzind zgomote, urc? spre turn. Observând o lumin? slab?, p??e?te cu aten?ie pe scar?. Vede sus, în întunecime, o siluet?. Nu-i o zeitate ori îngerul mor?ii. Treptat, î?i d? seama c? doar o b?trân? se apleca pe lâng? ni?te cadavre goale, sau foarte sumar acoperite de haine. Prozatorul recurge la unele tehnici cinematografice. Perspectiva ini?ial? a z?ririi trupurilor nu poate fi, pentru fostul servitor, decât una supraetalat?, oferit? la nivelul fe?ei ?i ochilor s?i. El pânde?te de pe scar?. Capul îi este strecurat printr-o deschiz?tur?, la nivelul du?umelei turnului. Cadavrul unei tinere femei îi apare, sub lumina opai?ului, foarte pu?in luminat – la picoare, burt? ?i piept – tabloul macabru sem?nând mult cu “Lec?ia de anatomie” a lui Rembrandt. Asistând la ceea ce face b?trâna, r?mâne de-a dreptul oripilat, dându-?i seama c? aceasta smulgea fire lungi de p?r. O crede vr?jitoare. Iese la iveal?. Perspectiva se dubleaz?, pentru c? intuim spaima bâtrânei când îi vede sabia. Îns? ea se lupt?, ca s? scape cu via??. Încle?ta?i, se t?v?lesc atingând cadavrele. Pân? ce fostul servitor o imobilizeaz? punând ?i t?i?ul sabiei pe gâtul femeii. O oblig? s? spun?, înainte s-o pedepseasc? exemplar, de ce s?vâr?ea lucruri a?a de murdare, profanând trupurile mor?ilor. Ea îi explic? faptul c? f?cea peruci pentru doamnele mai înst?rite. Apoi i-o arat? chiar pe tân?ra moart? ?i-i relateaz? pe scurt via?a. Fusese o femeie de moravuri u?oare. Iar p?rul lung îi aducea acum ei pâine, ca s? nu moar? de foame.
Fostul servitor fusese gata de-a renun?a s? se fac? tâlhar, chiar înainte s-o g?seasc? pe b?trân? în turn. Socoteala sa era dramatic?: ori fur? ?i are ce mânca, ori prefer? onoarea pierind în acele vremuri de restri?te. Nu se ab?ine în final s-o “v?muiasc?” de toate hainele de pe ea pe s?rmana b?trân? confec?ioner? de peruci. Instinctul de supravie?uire al s?u e prioritar onoarei.


Capodopera întregului volum de proz? scurt? este îns? povestirea-interogatoriu “Într-un crâng de cedri”. Peisajul de podi?, cu cedri, cu pâlcuri p?duri de bambus, brazi, fagi este deosebit de romantic. În schimb, subiectul epic se constituie din actele testimoniale pe care le consemneaz? comisarul Cur?ii de Poli?ie unor martori ?i pe baza declara?iilor celor doi suspec?i pentru uciderea lui Kanazawa no Takehiko, un b?rbat de dou?zeci ?i ?ase de ani. Acesta purta un chimono albastru ?i avusese “o p?l?rie ca la Kyoto”. Se crede ini?ial c? motivul crimei fusese jefuirea. Îns? toate probele de la locul faptei arat? c? so?ia sa Masago, de nou?sprezece ani, reprezentase mobilul, cauza crimei. Noile informa?ii care ies la iveal? din testimonii schimb? radical perspectiva ?i circumstan?ele s?vâr?irii acelei crime.
Sunt chema?i în fa?a comisarului, care de altfel nu scoate nicio vorb?: un t?ietor de lemne, un preot budist, un poli?ist, soacra victimei, tâlharul Tajomaru, v?duva Masago ?i la urm?, cel care va clarifica totul, mediumul prin care gr?ie?te de fapt însu?i Takehiko. Pluralitatea perspectivei naratoriale ne face s? a?tept?m cu ner?bdare contradic?iile dintre m?rturiile depuse.
Crima se petrece pe drumul dintre localit??ile Yamashina ?i Sekiyama. Primul personaj secundar, t?ietorul de lemne nici m?car nu ?tie direc?ia exact? de mers c?lare a so?ilor Takehiko ?i Masago, el crezând c? se îndreptau c?tre Yamashina. Lui îi atr?sese aten?ia acel “cal murg, cu o coam? mare”, “de toat? frumuse?ea”.
Poli?i?tii d?duser? de-o frânghie atârnat? de-un copac ?i de-un piept?ne. Despre Takehiko afl?m, abia din m?rturia soacrei sale ?i aceea a unui preot budist, c? fusese un “samurai din Kokufu”, foarte bun la suflet, gospodar.
Când este prins principalul suspect, un foarte cunoscut tâlhar din zon?, Tajomaru, se g?se?te asupra sa ?i calul murg al victimei. Locul investigat era stropit de sânge, iarba c?lcat? în picioare, b?t?torit?. Semnele unei împotriviri sunt clare. La “r?d?cina cedrului” descoperirea celor dou? probe esen?iale, o frânghie de?irat? ?i un piept?ne, îi intrig? chiar pe cititori, de la început.
M?rturia aparent nep?s?toare a tâlharului Tajomaru pare foarte credibil?, îns? se va dovedi incomplet?. El relateaz? faptele cam flegmatic, ?tiind c? oricum o s? fie spânzurat. Mergea pe drumul spre Sekiyama, ca ?i perechea din fa?a sa. Când s?-i dep??easc?, a fost uluit de frumuse?ea chipului femeii Masago: “ar?ta ca o Bodhisattva”. Explica?ia din subsolul paginii vine imediat: Bodhisattva este, în tradi?ia budist?, ultimul ipostas pe care îl poate lua un suflet înainte de-a ascede la nemurire, o frumuse?e comparabil? cu cea a unei fascinante fecioare. Tâlharul spune c? s-a luptat cu samuraiul, l-a învins, l-a legat, a siluit-o pe femeie. Când s? încalece amândoi pe murg, ea l-a rugat insistent s?-l ucid? pe so?ul ei. Cu mare codeal?, el chiar a f?cut-o. Îns? ea între timp disp?ruse.
Masago, ini?ial simpl? martor? la condamnarea lui Tajomaru, relateaz? fragmentar, o alt? variant?, cum f?cuse mai înainte ?i maic?-sa. Pe scurt, ea spune c? nu s-a urcat pe cal s? fug? cu Tajomaru, dar c? b?rbatul i-ar fi spus s?-i curme zilele so?ului, pentru c? nu trebuie s? r?mân? pe lume doi b?rba?i care s? ?tie c? ea fusese necinsit?, violat?. Apoi mai aduce ?i alte informa?ii: c? fugise la un râu unde încercase s? se sinucid? ?i apoi ajunsese la templul Shimizu, ca s? se c?iasc?.
Consultarea mediumului lui Takehiko face în sfâr?it lumin?: însu?i mortul, prin vocea mediumului s?u, dovede?te c? so?ia sa se l?sase f?r? împotrivire posedat? de tâlharul Tajomaru, în timp ce so?ul ei fusese legat, apoi tot ea îi înfipsese pumnalul în piept, crezând c? tâlharul o va lua cu el. Acesta se descotorosise de ea. Tajomaru se r?nise inten?ionat cu piept?nul ?i apoi fugise la templu ca s? par? o v?duv? pioas?. Glasul victimei cere r?zbunare pe propria so?ie, nu pe tâlharul care era dus la spânzur?toare.
Ryunosuke Akutagawa î?i încheie brusc povestirea “Într-un crâng de cedri”, alc?tuit? din cele ?ase monologuri testimoniale, f?r? s? se ?tie verdictul comisarului, care este totu?i u?or de b?nuit. În cre?tinism o m?rturie a vreunui medium nu valoreaz? nimic în fa?a legii, pe când în Extremul Orient ea resuscit? nu doar toate faptele întâmplate, ci ?i con?tiin?ele celor de la tribunal.
Prozatorul Ryunosuke Akutagawa folose?te un discurs epic de-o precizie ?i fine?e remarcabile, recurgând la reconstituirea atmosferei istorice, dar ?i la fantazarea, cu o remarcabil? for?? pamfletar?.

Nota bene

"Akutagawa Ryūnosuke (n. 1 martie 1892 - m. 24 iulie 1927) a fost un scriitor japonez, considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai Japoniei moderne. A dobândit faim? odat? cu publicarea primului volum de nuvele ?i a fost unul dintre colaboratorii prestigio?i ai revistei de avangard? "Shin Shicho" (Gândirea nou?). Printr-o intens? activitate literar? s-a situat în fruntea genera?iei sale ?i a devenit purt?torul ei de stindard.

Crea?ia literar?
Autor a peste 140 de nuvele, el a compus de asemenea poeme, eseuri, haiku-uri (poezie japonez? tradi?ional? în form? fix?, cu o mare putere de sugestie).

Asimilând în mod profund tradi?iile literare nipone, Akutagawa n-a ramas str?in de caut?rile noi ?i de experiment?rile literare ale vremii sale. Tocmai prin îmbinarea temelor tradi?ionale cu formele de expresie moderne izbute?te s? marcheze un moment de mare str?lucire în istoria contemporan? a literaturii japoneze.

Tradus de timpuriu în numeroase limbi str?ine, Akutagawa a contribuit la stabilirea prestigiului literaturii japoneze într-o expresie dintre cele mai autentice, care folose?te din plin nu numai bog??ia filoanelor tradi?ionale, ci ?i valen?ele multiple ale unei simbolistici de profund? originalitate." (din "Wikipedia")