proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cu sim?urile stau bine, dac? nu mi-ar lipsi cel de orientare; atunci a? putea spune c? sunt o femeie sim?it?. Poate din aceast? cauz? m-a scutit soarta de c?l?torii: ca s? nu-mi dea prilej s? m? r?t?cesc!
Înc? din copil?rie p?rin?ii au observat tendin?a mea de a o lua în direc?ia opus? celei programate. Sau, dac? se opreau s? stea de vorb? cu vreo cuno?tin?? ?i-mi spuneau „Mergi înainte; o s? te ajungem din urm?!”, înaintele meu era ori la stânga, ori la dreapta ?i se isca o tevatur? cu paznici, mili?ieni ?i persoane binevoitoare pân? când eram g?sit? ?i maltratat? pe m?sura spaimei trase.
?i cu punctele cardinale mi-am nelini?tit familia. Se îndoiau într-atât de capacit??ile intelectuale ale progeniturii lor, încât consultaser? speciali?ti; m-am descurcat onorabil la toate testele, doar dreapta – stânga, sensul acelor ceasornicului ?i est – vest m? derutaser?. „Nimic grav!”, au zis speciali?tii. „...Chestie de exerci?iu!”. Bie?ii p?rin?i mi-au repetat de nenum?rate ori, cu tonuri de la ?oapt? la r?cnete ?i de la mângâieri la tras de p?r, explicând cu mâinile cadrane ?i h?r?i. Când trebuia s? ar?t ce am în?eles, r?spundeam aiurea, pe ghicite. Confundam r?s?ritul cu apusul ?i 9 ?i-un sfert cu 3 f?r? un sfert. Pe la zece ani mi se formase pe degetul mijlociu o b?t?tur? de la scris. Îmi pip?iam b?t?tura cu buricul degetului mare ?i ?tiam precis care e dreapta, ceea ce nu m? împiedica s? m? încurc, dac? o persoan? st?tea în fa?a mea ?i-mi indica dreapta sa, care era stânga mea!
Altfel, cred c? am evoluat cât de cât normal; am terminat o facultate, m-am m?ritat, am n?scut o feti??, primesc anual calificativul f.b. la activit??ile profesionale ?i am c?p?tat o vast? experien?? de gospodin?. To?i sunt mul?umi?i de mine, cu excep?ia situa?iilor în care trebuie s? fac un drum nou. Mi se deseneaz? din timp scheme cu s?ge?i colorate ?i puncte de reper, mi se noteaz? mijloacele de locomo?ie cu sta?iile numerotate ?i, cu toate astea, rar ajung la destina?ie ?i de cele mai multe ori telefonez dintr-un punct absolut neprev?zut în desen. Numai limbaj civilizat nu poate fi numit ce-mi aud atunci de la ai mei, despre care n-am nici o îndoial? c? m? iubesc: e invocat dracul, împreun? cu m?-sa, diferite animale mai mult sau mai pu?in domestice, plus o gam? de termeni populari ?i argotici din domeniul psihiatric, de la ??c?nit?, truli ?i dilie, pân? la tut? ?i lud?. Dup? care-mi zbiar? r?spicat – nu ?tiu de ce î?i închipuie c? dac? m-am r?t?cit trebuie s? fiu ?i pe cale de surzire! – „Ella, tu e?ti ??c?nit??! Unde Dumnezeu ai ajuns? Ce cau?i acolo? Nu te mi?ca de acolo, c? vin s? te iau! Ai în?eles? S? nu te mi?ti de acolo!”.
Înainte de nunt?, so?ul meu g?sise plin? de farmec aceast? infirmitate care m? f?cea dependent? de el: m? lua, m? aducea acas?, m? ?inea de mân? s? n-o apuc în partea opus? ?i m? ghida prin ora?ul meu natal, în care el se stabilise de curând. Dup? ce am n?scut-o pe Emma, feti?a noastr?, a început s?-mi zic? iritat „domnule” ?i s? m? suspecteze c?-mi exagerez defectul ca s?-l încarc pe el cu tot felul de obliga?ii care mi-ar fi revenit. Dup? trei ani de c?snicie, îmi deseneaz? în sil? itinerariile ?i m? las? „s? nu m? mi?c de acolo” ?i pre? de dou? ore. Asta se întâmpl? îns? rar: drumurile mele se limiteaz? la perimetrul cas? – servici – pia?? – pr?v?liile din apropiere. Traseul ?i programul zilnic sunt cunoscute în am?nunt; dac? la 16,30 nu sunt acas? ?i e nevoie de mine, sunt de g?sit fie în col? la „Miori?a”, fie în Pia?a Soarelui, unde to?i ?tiu c? dac? ai de ce, z?bove?ti mult. Ei au voie, fiindc? se „orienteaz?”, s? întârzie oricât ?i s? m? fac? s? fierb de îngrijorare. Dezorientata îns? trebuie s? raporteze permanent unde se duce ?i cât întârzie, în ce scop ?i mai ales cu ce rezultate. Mai ales anxio?ii p?rin?i, care cu cât îmb?trânesc, î?i amplific? ?i-?i diversific? investiga?iile: sun? ?i diminea?a la servici s? vad? „cum am ajuns”, vin dup? mine la „Miori?a” (sunt nevoit? s? anun? c? mai sunt cu înc? dou? persoane), m? oblig? s?-i înso?esc în vizite exasperante la neamuri de vârsta a treia:”S? mai ie?i ?i tu! Cu noi e?ti în siguran??...”. În vizitele astea, dup? ce musafirii ?i gazdele se complimenteaz? reciproc, încep coruri de v?ic?reli ?i am?nunte medicale, de sfaturi ?i treceri în revist? ale deceselor mai vechi sau mai recente. Decât cu ei, prefer s? merg cu so?ul, într-o societate de scriitori care se adun? la Casa Sindicatelor, sau ?i mai bine, s? r?mân cu Emma acas?, unde ne uit?m la filmele de la televizor.
Rar de tot, mai ales prim?vara, m? încearc? un chef nebun s? m? r?t?cesc, în a?teptarea unei întâmpl?ri marcante. Anun? cuminte familia c? am de gând s? m? plimb singur?; înfrunt toate mir?rile, opozi?iile ?i protestele, îi înfrunt, le explic (mai bine i-a? min?i c? am o ?edin?? ?i gata!), par s? cedeze de?i...”telefoneaz? ca s? ?tim de unde s? te lu?m! E imprudent s? umbli singur? prin parcuri tocmai acum!...”. Sau: „Ce aiureli mai sunt ?i astea, domnule, te ?tiam femeie serioas?! Dac? ai chef de plimbare, te iau cu mine la meci pe stadion; e formidabil!”.
În ziua fixat?, m? trezesc în autobuz, în drum spre cas?; mi-a trecut „aiureala”, mai bine fac o pr?jitur?, c? s-a înc?lzit vremea ?i acum îmi merge cuptorul. O s? m? plimb cât poftesc în concediu. Concediile se petrec toate la fel: cas? – gar? – Mamaia. Hotel – plaj?. Rondouri cu petunii, plopi, aspersoare... Seara defil?m pe falez?. Urc?m ?i coborâm trepte; n-ai cum s? te r?t?ce?ti nici dac? vrei. Pancarde cu interdic?ii. ?i, fire?te, marea, care limiteaz? cealalt? parte. Zici c? e bine, deoarece nu trebuie s? g?te?ti ?i s? speli ?i pe urm? te gânde?ti c? te-ai odihnit extraordinar. ?i chiar crezi c? au meritat banii!
Dar mai sunt patru luni pân? la concediu, iar salteaua de cauciuc e în box?. Abia a ap?rut salata de ser?, iar mur?turile s-au terminat de mult. Îmi târâi în fiecare diminea?? ghetele pân? la autobuzul care m? duce la servici. Parc? e un drum de cal înv??at, cu oprire la intersec?ia de la pia??, unde las ma?inile s? treac?, de?i mi s-a explicat c? e dreptul meu (confund ?i drepturile cu stâng?ciile!). În timp ce stau cu un picior pe bordur? ?i unul jos, m? tot încearc? un gând: „Ce-ar fi s? n-o iau înspre sta?ie ?i s? nu ajung în hala aia friguroas??”. Mi se pare c? ?i adierea prim?v?ratic? îmi opune rezisten?? spre sta?ie. O ma?in? se opre?te, ?oferul face semn politicos cu mâna s? trec ?i ni?te h??uri nev?zute, un fior pe spinare ?i obi?nuin?a m? încoloneaz? în grupul care m?r??luie?te spre sta?ie. A?a c? la timpul potrivit, intru în hal? ?i în timp ce îmi îmbrac halatul ascult ultimul episod din telenovela al c?rei erou este concubinul femeii de serviciu de la conacul boierului. Cu o concentrat? ?i pasionant? art? narativ?, printre opintelile, accesele de tuse tabagic? ?i glumele „cool” ale colegilor, Reginaldo este împins de Seherezada cu m?tur? din mla?tina tic?lo?iei tocmai pe culmile sublimului ?i rostogolit înapoi, pân? încep s? apar? colegele în hal?. Noii colegi vorbesc între ei: „De Ella îmi place, c? este mai popular?, dar trainerii e mai astupa?i, ca ??fii, de!...”. În diminea?a de 15 aprilie (ieri Reginaldo fusese prins la vecina – pa?achina de c?tre titularul contractului, care apucase s? zic? amenin??tor doar „b???!...” când ap?ruser? zorii în persoana unui „??f” trandafiriu radios, purtând pe palmele întinse ca o ofrand?, un carton cu ou?!) am sim?it h??urile sl?bite dintr-o dat?. St?team în intersec?ia de la Podgoria, ma?inile curgeau în flux continuu, iar eu n-aveam deloc aerul c? vreau s? trec; mai degrab? d?deam impresia c? a?tept pe cineva. Priveam în lungul str?zii, spre Mure? cum ar veni. Cerul era estompat albicios, caldarâmul avea o fosforescen?? pr?fuit?, copacii din p?durice aveau culoarea frunzelor din toamn? ?i, dintre crengile gola?e, se ridica un abur foarte fin, verzui. Tot decorul, în ciuda faptului c? era colorat în nuan?e culinare (unt, coaj? de pâine veche, cafea cu lapte, cartof oxidat, etc.), nu era absolut deloc deprimant, ci mai curând nedezmeticit din somn.
Eu îmbr?casem pentru prima oar? geaca de culoare ro?ie a Emmei, care-i r?m?sese mic?, dar care mie îmi ?inea de cald. În acest peisaj de aprilie m? sim?eam ca un semafor ambulant. Poate din cauza deghizamentului culoarul obi?nuin?ei nu m-a absorbit, ci m-a refulat cu putere. Am întors spatele pasajului ?i cu un mers vioi, s?ltat, potrivit mai curând fetei mele c?reia îi apar?inuse geaca, m-am îndreptat spre malul Mure?ului. Imediat ce am intrat pe str?du?a care m? duce spre parc, tocurile au început s? scoat? scântei; o grab?, o febrilitate le d?dea ritm de flamenco ?i bucuria colora ziua cu seve, trezind nuan?ele spre roz, albastru ?i verde viu. De acolo a început r?t?cirea.

***

Eu cred c? au r?pit-o extratere?trii ?i, când s-au l?murit c? habar n-are pe ce lume e, i-au dat drumul. Sau au pus înf??i?area ei unui robot menit s? spioneze lumea noastr? ?i s? le transmit? informa?ii. Trebuie neap?rat s? controlez dac? nu i-au montat la ceaf? o camer? web, a?a cum am v?zut în filmul ?la.
St? pe marginea canapelei, cu geaca mea ro?ie; nici legitima?ia de la Elcoteq nu ?i-a scos-o de la gât. Oare ce-or fi în?eles extratere?trii din literele ?i cifrele alea? Or fi încercat s? le decodifice sau poate au crezut c? a?a sunt p?mântenii, numerota?i. 938 se uit? în gol ?i nu zice nimic. Are lut galben pe ghete, iar pe aici n-a mai plouat cam de mult. Precis a avut o întâlnire de gradul III, altfel n-ar face mutra asta care-l scoate din s?rite pe tata. În?eleg s? nu le spun? lor, o fi jurat c? p?streaz? secretul, dar mie?!
Când a ap?rut, pe la 9 seara, dup? ce au c?utat-o dispera?i cu to?ii pe la colege, serviciu, poli?ie, salvare, morg?, au s?rit pe ea cu ?ipete ?i întreb?ri. ?i-a strâns doar buzele într-o strâmb?tur? înc?p??ânat?, mutra cu care zici sâc!, ?i s-a uitat pe rând la noi. Bunicul i-a ars o palm? de i-au zburat ochelarii ?i asta a p?rut s-o înveseleasc?. N-o v?zusem niciodat? a?a: ochii îi erau alba?tri ca flac?ra de gaze. Am zis: „Mama parc?-i un aragaz când e presiune mare!” ?i tata s-a r?stit la mine „tac?-?i gura ?i treci la tine în camer?, c? am de discutat cu maic?-ta!”. Nu m-am clintit, doar ?tiu pe pielea mea cum e cu discutatul ?sta ?i apoi voiam s? prind ocazia s?-i controlez ceafa; a? fi putut s? o îmbr??i?ez, s-o pup, sunt mai înalt? ca ea ?i a? fi v?zut. Dar era clar c? nu-i cazul s?-i înfurii mai r?u. Bunica, toat? dup? amiaza înghi?ise calmante; acum se pornise cu discursul pe care mi-l ?ine mie când fac vreo pozn?, adaptat dup? caz: „Femeie de 30 de ani e?ti tu, s? vagabondezi o zi întreag? f?r? s? dai nici un semn de via??, atâta desconsiderare, ne omori cu zile. Ce exemplu dai copilei ?steia? Ru-?i-ne! E?ti pur ?i simplu iresponsabil?! Dup? toate sacrificiile pe care le am f?cut pentru tine, poftim! Asta e mul?umirea: s? ne sco?i sufletul la to?i! S? te por?i ca ultima...”. P?rea c? n-o s? se mai opreasc? niciodat?, ba mai mult, placa luase tura?ie rapid?, pi?ig?indu-i vocea bunicii. Presiunea din ochiurile albastre sc?zuse, nu mai puteai s? fierbi nimic, iar expresia gurii nu mai zicea sâc, ci agâp! A?a ca în poezia cu: ”La popa la poart?/ e-o pisic? moart?/ cine-o râde ?i-o vorbi/ s-o m?nânce coapt?/ Agâp!”.
În recitalul bunicii a intrat în duet ?i bunicul, apoi tata, alc?tuind un trio care-o f?ceau cu ou ?i cu o?et, fiecare cerându-i la refren s? explice, s? m?rturiseasc?, s? l?mureasc?. Robot sau nu, eu ?ineam cu ea. Acum arat? ca un televizor scos din priz? în timpul desenelor animate. Am cules ochelarii de pe covor ?i i-am ?ters cu poala pijamalei. Suflam pe ei ?i-i ?tergeam ca s? fac ?i eu ceva. Când am privit prin lentile s? controlez dac?-s curate, am v?zut-o pe 938 departe, departe, mic? de tot ?i ro?ie pe fondul peretelui alb, ca steagul Japoniei. Oare pe mine ce fel de steag m? vede? I-am întins ochelarii ?i am strigat din toate puterile, ca s? acop?r trio-ul care se apropia tot mai dramatic de final: „ Mam?, eu al cui steag sunt acum?”. ?i i-a pus, ca tablele de copt vinete peste ochiurile de aragaz ?i a încercat s? dea iar drumul la presiune; pâlpâia ro?ietic ?i a zis: „alb cu dungi albastre ?i cu un soare cu chip vesel!”. „Ne batem de poman? gura cu ea, eu nu pot s? mai pricep! Ella, tu ai înnebunit de tot!” l-am mai auzit pe tata ?i am dat fuga în camera mea s? caut în enciclopedie steagul cu pricina, dac? exist?. Ar fi fost o dovad? sigur? c? nu e robot. De unde s? ?tie ?ia steagurile terienilor, c? nici eu nu le ?tiu pe toate!
Pân? s? g?sesc plan?a cu steagurile, am dat de una cu p?s?ri care m-a interesat, pe urm? una anatomic? ?i mai grozav?, cu aparatul de reproducere ?i, când mi-am amintit de steaguri, în toat? casa era lini?te. Pijamaua cu soare vesel exista a?a c? am g?sit ?i steagul; era al Uruguayului. Dar mai era unul tot alb cu albastru ?i cu soare, al Argentinei, dar ?sta avea dungile mai late. Acuma care o fi?
M-am dus s? comunic descoperirea. Singur?, pe canapeaua din sufragerie, mama st?tea întins? cu mâinile sub cap, ca la plaj?, iar vârful piciorului b?tea în aer un ritm. Precis cânta în gând. Sau poate, în felul ?sta comunica cu nava?...
- ?tii, i-am spus cum îmi zice ea mie, dac? adormi îmbr?cat? ?i nu faci du? înainte de culcare, ai s? visezi urât!
- Nu – mi-a r?spuns cu o c?ldur? care m-a învelit ca o geac? ro?ie – nu. O s? visez frumos.
- Mami, da’ hai spune-mi, cu steagul ?la! Am g?sit dou?! Uruguay sau Argentina?
- Uruguay, a r?spuns ea c?scând. Apoi, a continuat tam-nisam: am v?zut o magnolie înflorit? ?i-un câine barzoi ?i-un havuz cu naiade...
Vocea i se r?rea, devenind tot mai moale, ca atunci când eram mic? ?i ea adormea în timp ce-mi spunea povestea. Se ghemuise întoars? cu spatele la mine. M-am pref?cut c? o mângâi ?i i-am ridicat buclele de pe ceaf?. N-avea implantat? nici o camer? web, pielea îi era cald? ?i catifelat?, iar r?d?cina p?rului, c?runt?.
- ?tii, mami, mie nu mi-a fost fric?; ?tiam c? tu nu po?i p??i nimic r?u, dar când te mai duci, s? m? iei ?i pe mine! Bine?
Dar mama dormea sau se pref?cea c? doarme, fiindc? nu mi-a mai r?spuns.