proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

I

Î?i privea în ochi demonul, demon de carne ?i de ur?, cu sânge de smoal? , cu fa?a sa, cu ochii lui, pentru c? era al s?u. Un demon personal destinat s? îl ucid?, dar mult mai mult, s? îi stoarc? via?a ca pe un fruct putrezit. Se învârtea ca un pr?d?tor anticipând gustul pr?zii, în jurul spadasinului, îl înconjura cu pa?i de funingine, îl adulmeca ?i se desf?ta în team?. ?i cum s? nu te temi când î?i vezi himera, monstrul cu membre de fobii ?i cu pl?mânii plini, expirând de teroare. Acum nu mai era nimeni s? îl apere, s? îl strâng? la piept, s? îi acopere ochii ?i s? îi spun? c? totul are s? fie bine. Era singur fa?? în fa?? cu el însu?i. Un sine mai puternic ?i mai bun, un sine perfect. Iar lumea nu are nevoie de rebuturi.
Î?i privea demonul în ochi ?i se vedea sfâ?iat în orbitele arcuite de pl?cere, vedea gheare cum îi sap? în carne, copite cum îi transform? oasele-n pulbere, tendoane ?i m?runtaie supte, vene împr??tiate pe câmpul anormal de verde, î?i acoperea cu mâinile fa?a, încerca s? î?i acopere fa?a cu mâinile doar c? nu mai erau ale lui, erau departe. Începu s? plâng? ?i s? scuipe sânge, s? se zbat? ?i s? moar?. Încetul cu încetul nu a mai r?mas nimic din trupul ?i armura sa, din întreag? sa fiin?? se mai puteau vedea doar câteva fire de parf ?i pete. Întuneric. Rece. Calm. Oare?

Î?i amintea.

Nu era un cavaler, nu era puternic, nu avea un scop, dar nu era mort.

Nu tr?ia într-o lume în care s? î?i poat? ascu?i sabia de craniile du?amnilor, c?ci ace?tiea nu mai existau.
Începea s? simt?. Cineva îl împindea sau îl scutura sau îl pocnea. Nu îi p?sa, acela nu e corpul s?u. Cineva o invoc? pe Sperietoare. Sim?ea viermi fini cum i se smulg din carne ?i îi ies prin palme. Vedea lumin?, vedea o lume, o altfel de lume, ciudat? ?i ne?tiut?. Din nou Întuneric. Rece, din nou. Calmul nu a mai ap?rut. Î?i visa tovar??ii de arme nimici?i de dragoni, de armate necrozate, r?pu?i sub bile de foc sau lame slinoase împinse încet în pântece. Le visa chipurile chemându-l, aveau zâmbete împ?cate în timp ce demonul le devora pe rând. Himera se apropia, încet ?i lini?tit, î?i desprindea aripi str?vezii, membranoase, din Întuneric. ?i-a pus mâinile pe capul omului. Putea s?-l smulg?. Putea s-l zdrobeasc?. Putea s? î?i bage degetele prin el ?i s? le scoat? însângerate. Putea s? îl roteasc? pân? i se desprindeau vertebrele…
L-a îmbr??i?at, cu dragoste ?i c?ldur? a?a cum nu a mai fost îmbr??i?at niciodat?, iar aceasta a fost cea mai crunt? durere dintre toate.
A mai vista multe lucruri. Cele mai multe frumoase. Cele mai multe erau moduri de-a-?i r?pune demonul. Nu î?i va amintit de cele frumoase. Celelalte îi vor bântuie fiecare or? de veghe. Mereu.

Nimic nu se întâmpl? repede pentru el. Totul era lent, trezirile erau printre cele mai lente. Dar auzea pl?mâni cum se dilatau ?i contractau. Întâi pe ai s?i ?i apoi pe ai altora. Auzea ?i inimi cum sugeau sânge ?i scuipau via??, se sim?ea privit. O voce de fat?, auzea o voce de fat?, i se p?rea cunoscut?. A doua oara a ?i în?eles:
- S-a trezit! Oamenilor s-a trezit!
Apoi dou? mâini l-au smuncit îl ridicar? ?i au l?sat multe bra?e s?-l cuprind? cu îmb??i??ri. Alt? voce, de data aceasta mai puternic?, mai grav?, ce amintea de p?r facial ?i sudoare, se f?cea auzit?:
- Ai idee cât ai stat în dr?cia aia?
Reu?i doar un morm?it. Sim?ea dureri cum i se joac? prin fibre, oase rupte ce sunt umplute cu sânge, vroia s? stea. A încercat s? le spun? toate acestea, a reu?it s? morm?ie. Vocea nu a în?eles. Vocea a continuat.
- O s?pt?mân?, ?i l-a smuncit din nou, ai stat o s?pt?mân? cu cablurile alea în tine.
Sim?ea c? ar fi trebuit s? ?tie despre ce vorbeau, c? ar trebui s? învoce imediat imagini despre tot ce s-a întâmplat. Ar fi trebuit e o exprimare potrivit?. Din spatele celor ce l-au înconjurat, ?i din fa?a lui, o alt? voce, acr?, dar îndurerat?, ce aducea a oboseal? ?i cafea veche. Era genul de voce pe care nu vrei s? o întrerupi.
- L?sa?i b?iatul în pace. E un prost dar nu merit? s? îl chinui?i. În numele Sperietoare, bine c? s-a trezit. Mul?i ori nu vor, ori nu mai au cum. Cei mai mul?i nu vor. În cealalt? arip? avem un copil, ceva mai mic decât ?sta, care a stat cam un an. V? da?i seama cum arat?? Tot interiorul lui e o mâzg?. Nici nu i-am scos firele, sunt prea adânc inserate, în creier, în oase, în mu?chi. Doar alea îl ?in la un loc. Lui, ?i ar?ta spre cel care st?tea în pat ?i care se ruga s? plece cu to?ii, o s? îi treac?. De?i are câteva traume, coaste fisurate, leziuni cerebrale...Nimic ce nu putem repara. Vi-l d?m înapoi în câteva zile.
Vocile au continuat s? vorbeasc?. Se ruga s? nu mai fac? asta, se ruga s? tac? to?i ?i s? plece, cu toate traumele lor cu tot. Vroia s? viseze cele câteva vise frumoase ce i-au mai r?mas.

II
I-au spus c? nu-l vor elibera pân? când nu vor fi siguri c? e s?n?tor din toate punctele de vedere. Se întreb? unde s?-i dea drumul, din moment ce el ?tia doar lumea aceea format? din umbre ale c?ror suflete au fost supte de cabluri, din femei care au grij? de ei cu priviri reci, din paturi roase de molii ?i pere?i cenu?ii cu tentative de culori. Dar parc? culoarea nu vroia s? r?mân? acolo, se scrijelea, c?dea, era roas? ?i se zârcolea într-o grea?? moart? pe pere?i. Bonetele ro?ii ale asistentelor le ardeau ochii cu focul lor sp?lat ?i îngrijit, c?ci în scurt timp realizase dep?ratarea lor ?i motivul ochilor înghe?a?i: ele nu erau decât trec?toare prin aceast? lume, târâindu-?i pa?ii printre ei asigurându-se c? respect? programul obligatoriu, sfânt. S?-i dea drumul vroia ?i el, s? plece, s? se ridice din gipsul ce-l ?intuia în pat, s? plece de lâng? gresia rece ?i spl?lata regulamentar o dat? pe zi, dar unde, când el nu cuno?tea alt? lume la care s? poat? ajunge cu mâinile ?i ochii.

I s-a mai spus c? trebuie s? ia parte la ?edin?ele de consiliere, la terapiile în grup, unde î?i va discuta temerile ?i p?rerile al?turi de al?ii asemenei lui, lucru care îi va gr?bi vindecarea, c?ci mintea sa e atrofiat?. Întradev?r se sim?ea amor?it ?i cuprins de mirare la fiecare mi?care. Dar în acela?i timp, se gândea c? mintea sa nu are nimic, lumea e gre?it?, lumea nu este cea care trebuie, lumea a fugit de el, lumea sa a plecat ?i s-a ascuns, iar el a r?mas procopsit cu cenu?a ce-l înconjoar?. Cât despre trupul s?u, i s-a spus c? va purta mereu stigmatele acelor viermi?or metalici care au s?pat în el canalele l?sate de acele tenii mici ?i sub?iri ce i-au sput seva atât de mult timp.

St?tea ner?bd?tor pe scaun a?teptând doctorul care s-a dus la baie, probabil s? fumeze lent o ?igar? mototolit? în timp ce de?erta fecale în apele înverzite de dezinfectant ale closetului, dup? care s? trag? mândru apa ?i s? se spele cu s?pun lichid al c?rui parfum f?cea p?rul din nas s? în?epe. Era ap?sat de greutatea bandajelor îmbibate cu gips, dar nu-l durea; în schimb era mul?umit, îi aduceau aminte de armurile argintate ce-i cuprindeau pieptul odinioar?, pr?tejându-i carnea de nemor?i ?i demoni. Nu de Demon, acela era din alt soi...Oricum, erau mai reale decât orice altceva l-ar încojura acum, decât mirosul omniprezent de dezinfectant ?i de halatele ce flutur? în permane?? pe holuri. U?a se deschise cu un scâr?âit dup? care intr? ?i psihiatrul s?u. P?rea obosit, dar ridic? un zâmbet inert, chiar dac? ar fi f?cut bucurps schimb de sarcini cu Atlas, numai s? fie l?sat s? î?i elibereze sufletul de angoase, c?ci v?zând ceea ce vede în fiecare zi, zâmbetul s?u e durere. Îl afi?eaz? pentru c? ar induce pacine?ii într-o stare de bine ?i de siguran??, oferindu-le optimism. Tân?rul din reflex se uita la mâinile doctorului. Unii oameni, majoritatea de fapt se uita la picioarele unei persoane când o v?d pentru prima oar?, dup? care pornesc cu explorarea tr?s?turilor în sus, ?i invers propor?ional cu gradul de pudism se evit? sau se opresc asupra zonelor organelor erogene pân? când ajung la fa??, ferindu-se totu?i de ochi; al?ii a?intesc chipul ?i r?mân cu privirea pe el, l?sându-l pe cel?lalt s? cread? c? privirea se plimb? pe fa?a lui, gata s?-i exploreze mintea. Dar nu ?i ei. Nu ?i cei care ?i-au b?gat cablurile în vene. Ei caut? al?ii asemeni lor, al?ii purtând stigmatele , al?ii semeni înfiera?i cu focul Demonului, gata s? implore ajutor. Fu surprins s? vad? c? doctorul era întradev?r un stigmat. Dar înainte s? în?eleag? acest lucru, înainte s? priceap? c? poate s? îl întrebe despre salvarea sa, b?rbatul a deschis gura:

- Spre s? nu te jignesc, dar am s? î?i pun câteva întreb?ri. O s? fie ca un soi de mic test, mai mult sau mai pu?in. Trebuie puse tuturor celor afla?i în starea ta.
B?iatul privea în gol încercând s? rup? dintrun spa?iu necreat ceva cunoa?tere. Sunetele, le în?elegea. Trebuia s? le ?i nasc?? Într-un final î?i aminti c? are pl?mâni ?i trahee cu faringe care g?zduie?te corzi vocale numai bune pentru a?a ceva.
- Starea?
- Da, ?tii tu...sco?i din Ma?in?.
Se întreba ce fel de psihiatru era omul, nesigur pe el ?i cu palmele deja transpirate. Uita-se c? trebuie s? îi pese de Ma?in?.
- Care e situa?ia ta familial?. În fi?a civil? spune c? mama ta este moart?, dar despre tat?l t?u nu spune nimic, decât c? a fost pensionat pe caz de boal?. Ai putea s? îmi spui mai multe?
- Acum?
- Da, a?a ar fi frumos. din partea ta.
- Nu
- Atunci nu-i nimic. În?eleg.
- În?elegi?
Iar doctorul în loc de r?spuns îi mai ar?t? înc? odat? dungile albicioase ?i un pic str?lucitoare.

Adev?rul era c? totul devenise o mâzg? uleioas? în craniul s?u, iar el trebuia s? înnoate printre lucrurile pe care le credea adev?rate, cum ar fi podeaua sau sprâncele din care î?i smulgea uneori fire, trebuia s? ocoleasc? lucruri pe care le sim?ea adev?rate precum voci stinse din adâncul min?ii sale. ?tia îns? de simboluri, ?tia de sfin?i ?i de divin. Nu ?tia înc? ce înseamn?. Dar undeva...

- Urmezi cursurile vreunei ?coli sau universit??i? Nu scria în fi??.
- Cred...
Se opri ?i strânse ochii, încercând s? sape printre amintirilei realit??ile ce se luptau în craniul s?u. Se sim?ea slab ?i patetic, speriat, vulnerabil.
- Sau...nu....nu credeam c? mai e nevoie. Dispari?ia.
- Dispari?ia cui? Î?i aminte?ti de Sperietoare?
- De Sperietoare? Da. Nu a? vrea.

?i apoi ?uvoi nealterat de percep?ie. Cuvântul era al s?u s? îl pl?smuiasc? ?i s? îl modeleze ca pe un lut gata s? dea via??.

-Ne-a infuzat cuno?tiin?? pur? în creier, nu? ?i de aia am avut co?marurile. De aia nu mai sunt ?coli. Pentru c? ne-a f?cut s? ?tiim tot ce se putea ?ti când a plecat.

Doctorul a clipit, iar zâmbetul de?i i-a r?mas acela?i, de mult timp nu a mai fost nevoit s? depun? efort pentru a-l sus?ine.

- Nu, din câte îmi amintesc. Co?maruri au fost, dar s-ar putea s? fi fost prea mic pe atunci s? ?i le aminte?ti. Î?i mai aduci aminte de ceva?
- Pai...co?maruri, asta am spus...Îi vedeam chipul, s? ?tii c? le-am avut. Îi vedeam chipul, iar chipul ei m? pedepsea, chiar dac? eram un copul ?i nu i-am gre?it cu nimic. Îmi amintesc un cer ro?u plin de farfurii zbur?toare. ?i, o s? râzi de asta, dar ni?te pesc?ru?i uria?i jucau ?ah între ei.

S-a l?sat un moment de t?cere ru?inos pentru b?iat.

- E ceva adev?rat din toate astea?
- Co?marurile, pe care se poate s? le fi avut...?i ni?te albatro?i mutan?i au fost înv??a?i s? joace ?ah.

III

Se trezise de câteva ore, încet, foarte încet, a?teptând tem?tor ca ?i durerea s? se trezeasc? ?i ea, s? î?i fac? loc printre analgezice ?i s?-i chinuie încet mintea, trupul, sau ce a mai r?mas din ele. O sim?ea umed? între coaste, ?erpuitoare, încol?indu-i nervii, umezindu-i tâmplele cu al ei venin s?rat. Prea bine nu putea s? vad? în jurul lui, dar ce vedea erau paturi, unu, dou?, patru, opt paturi, în care st?teau opt umbre încarnate, contorsionate în mica lor lume de agonie, asemeni lui. Se uita la ei ?i se privea într-o oglind? c?ci erau o ap? ?i un p?mânt mocirlos ?i c?lcat în picioare, pârjolit de ei în?i?i.

Din când în când se mai auzeau pa?ii unei asistente cu halat lung, fluturând, împingând un c?rucior cu t?vi ?i cutiu?e în care au fost medicamente, unul dintre c?rucioarele acelea p?tra?oase cu dou? blaturi, al doilea aproape de podea, ascuns de un cearceaf, l?sând imagina?ii rolul de a atribui un obiect sunetului metalic sau, mai interesant, al pleo?netului vâscos. Uneori, se oprea în dreptul s?lii lor, î?i apropiau capetele de trupurile lor ?i pleaca spre a-?i l?sa pa?ii pe alte coridoare întunecate.

Sim?ea c? mintea îi era precum spitalul, întunecat? ?i confuz?, încercând s? repare o ma?in? stricat?, neavând instruc?iunile de func?ionare, ne?tiind ce ar trebui s? fac? dintr-un morman de piese amestecate într-o lad? de gunoi. I-a trebuit mult timp pentru a cuprinde realitatea ?i a reg?si reguli simple de conduit?, evenimente marcante care au l?sat cratere pe harta timpului. ?tia de Sperietoare, ?tia întradev?r, dar nu credea c? a?a ceva ar putea exista, nu putea s? cread? ?i de asta, nu putea s? cread? în nimic din ce îl înconjura.

Încerca s? adoarm?, somnul fiindu-i singura sc?pare, singura alinare...încerca s? adoarm?, somnul fiindu-i singura....încerca s? adoarm?...Închise ochii c?utând Întunericul care s?-l absoarb? spre a-l purta pe alte lumi. C?uta acel întuneric adev?rat, impenetrabil ?i masiv ce izvor??te din el însu?i, nu semiîntunericul persvers preacum un voyeaur, str?veziu, imaterial, nu umbra ce îl înconjura. Se decupau doi ochi de rugin? ?i din?i de sânge ?i aripi ca o mantie sobr?. S-a trezit.

A ?ipat, iar în coaste sim?ea ceva umed precum din?ii de sare ai durerii, vroia s? î?i regleze respira?i c?ci sim?ea inima zdrobindu-se de piept, dar hiperventila, absorbea jum?tate din lume cu fiecare r?suflare ?i o zdrobea de saliva sa, o trecea prin pl?mâni ?i bronhii, pentru a ?i-o strecura în sânge. Pl?mânii îi erau imen?i, îl ardeau a prea plin, implorau pentru încetare.

De pe coriduor a început s? se aud? un scrâ?net negru ca o zdrobire de oase, tot mai multe, tot mai repde, aripi fâlfâind în sânge, tot mai repde, iar astfel s-a ivit demonul, cu al s?u cap însetat de via??; s-a aruncat asupra-i ca un veritabil salvator de lumi ?i i-a scuipat în vene cel mai crunt venin, Întuneric. Asistenta a ?optit un” ?hh, dormi.” ca mai apoi s? î?i continue drumul.

IV

Era înpoi în salon ?i se sim?ea aruncat într-un ciclu, firul existen?ei sale era luat între degetele Sor?ilor ?i r?sucit într-o spiral? atât de deas? încât devine un cerc, tr?ia în a?teptare ?i confuzie, dar nu ?tia ce a?teapt?. Se sim?ea singur ?i c?uta alinare. Î?i privi colegii de salon, îi privea pentru prima dat? cu o m?surat? compasiune, dorind acela?i lucru, dorind poate o atingere cald?, sau un bra? pe care s? plâng?, c?ci singur?tatea pere?ilor ?i ap?sarea spitalului îi zdrobeau înceti?or sufletul deja d?râmat, din care a r?mas cenu?? ?i ruine ale unei vie?i pierdute, dar ?i acestea sunt acum c?lcate în picioare, trasnformate în cea mai fin? pulbere.

Privirile sale se plimbau peste ei, peste gemetele lor ?i peste chipurile lor, când inima i se strânse ?i refuz? a mai bate. Era ?i o femeie cu ei, care dormea, mânca, era sp?lat? ?i î?i f?cea nevoile al?turi de ei. A v?zut-o, a v?zut-o din prima clip? dar nu î?i aminte?te s?-l fi deranjat, iar acest lucru îl doare cel mai tare, simte cum lumea aceasta începe deja s?-l schimbe, nu în bine. De fapt era o fat?, o tân?r? iar asta îi mai oferea o f?r?m? de speran?? care s? îi dea putere spre a-?i pune întrebare, chiar dac? o arunca din din piept în fragmente de cuvinte ce se întrec spre a ie?i primele pe buze.

- E?ti fecioar?? Uita-te la mine ?i r?spunde, fiin?? p?gân?, pentru c? trebuie s? ?tiu dac? mi-ai furat ?i ultima ?ans? la salvarea sufletului. Întoarce capul spre mine c? de nu ?i-l zdrobesc precum a f?cut Sfântul... cu dragonul cel negru. Nu te uita a?a la mine, cu acei ochi lipsi?i de patim?, pentru c? po?i g?si adev?rul în vorbele mele. Defrânato, stai în camer? cu ?apte b?rba?i ?i...Oh Doamen! Ce fac? De ce te ui?i la mine? De ce vii spre mine? Pleac?, te rog pleac?! Pleac?! Pleac?! Sunt bolnav.

Totul s-a întâmplat repede, prea repede ca timpul s?-?i bat? aripile în min?ile celorlal?i pacien?i, prea repede pentru a stârni vreun sentiment în inimile lor aride. Era nevoie de mult mai mult pentru a-i scoate din cu?tile lor, era nevoie de ceva care s? îi vizeze. S-au întors în min?ile lor cavernoase, au tras traperiile peste ochi ?i au închis por?ile gurilor, au astupat timpanele cu fric? proasp?t culeas? de pe câmpurile paranoiei ?i au început s? zac?.

În schimb ea se apropia de el înceti?or, c?ci ?i ea era r?nit?, ?chiop?ta iar mersul îl însp?imânta, aducându-i aminte de moarte lent? ?i blând?, lipsit? de glorie ?i plin? de ispit?, trupul fetei mi?cându-se anormal, grotesc, parc? trosnind din toate încheieturile, iar respira?ia îi era brutal oprit? la piecare pas. Când în sfâr?it a ajuns la trupul convulsionat de plâns ?i teroare, ce se zvârcolea ?i ?ipa lipit de perete, ?i-a adus obrazul de a-l lui, ?optindu-i:
- Te-a? pocni dac? nu a? ?ti cât de mult doare ceea ce sim?i. Te-a? face s? î?i sco?i unghiile din carne pentru a sim?i ceva mai pu?in dureros dac? nu a? ?ti c? ceea ce spui tu, aceste vorbe indiscrete ?i barbare, apar?in altcuiva, unui om mort, crescut naiba ?tie cum, în ce vârf de munte, tr?ind prin vânarea de p?s?ri preistorice. Înc? sunt virgin?, cel pu?in la trup ar trebui s? fiu. Sper s? î?i lini?teasc? sufletul tulburat.

Era umilit, în sinea sa sim?ea arzând cuvinte vechi încrustate în piatr?, înfierate în a sa carne, din cauza umilin?ei turnate asupra-i de o femeie, iar pentru c? accepta tot ceea ce spunea, se vedea arzând:

- Stai! Am...am nevoie de ajutor. Te rog! Mi-ai vorbit. Înafar? de doctori nimeni nu-mi vorbe?te. Iar ei nu în?eleg, sau au uitat s? în?eleag?. A?a c? te rog, stai aici, jos al?turi de mine, m?car un moment ?i vorbe?te cu mine...Despre orice. Despre orice vrei tu, numai s? stai ?i s?-mi vorbe?ti.

Fiindc? fa?afetei r?mânea împietrit?, privind nu spre el, acordând aten?ie nu lui, a c?zut pe podea în disperare. S-a a?ezat la dreapta sa ?i chiar dac? inten?iona s? nu îi acorde aten?ie acum c? cererea i-a fost refuzat?, era foarte clar c? frigul îi mu?c? din r?ni ?i c? lacrimile îi umezesc genele.
- Hai sus b?iete. E urât ?i rece ?i murdat pe jos. Mai bine pe pat, hai sus. Doamne, e?ti mai u?or decât pari, ar trebui s? m?nânci mai mult din mâncarea scârboas? de aici. Un pas, doi pa?i. Nu mai fi sup?rat, nu-i a?a de r?u aici. A?a, jos cu noi. Uite ce moi ?i curate sunt paturile astea mâncate de molii. Vroiai s? vorbim. Hai s? voebim. Cum te cheam??

- Trandafir ce arde în lumina dimine?ii pe lacrimi de lumin? a mântuirii...nu ?sta, era numele meu vechi. M? cheam?...cred c? Roja.
- Roja? Ce nume urât. A?a, despre ce vroiai s? vorbim?
- Despre orice Ce e locul acesta? Unde crezi c? ne afl?m de fapt?
- Eu zic c? s-au f?cut ni?te experimente pe noi, ?tii tu, droguri, electro?ocuri, hipnoz?, opera?ii pe creier, alter?ri genetice, ce se face de obicei, iar acum for?a?i de dracu ?tie ce organiza?ie umanitar?, încearc? s? ne peticeasc?. Sau poate experimentul nici nu a început. Tu ce zici?
Urm? o pauz? în care ochii tinerei au prins luciri de metal rece ?i ironic, iar gâtul lui s-a uscat de revela?ii.
- Eu cred c? acesta este Limbul. Locul ve?nic din afara por?ilor iadului unde sufletele n?scute f?r? Dumnezeu se lamenteaz? la nesfâr?it într-o mare de triste?e ?i de cenu?? a disper?rii. Cred deci c? sunt mort, iar aceasta ori îmi este un test pe care risc s?-l pic, ori îmi este pedeapsa etern?. Cred c? am fost ucis, iar acum sunt aruncat în acest loc putred, al?turi de femei ?i p?gâni.

Nimeni nu se uita la el, nimeni nu îl asculta, poate doar ea, doar poate, c?ci to?i erau umbre printre umbre.

V
- ?tii c? este o lume afar?? Buzele doctorului arcuiau frustrarea acumulat? de-a lungul zilei, o zdrobeau în cuvinte scuipând-o într-un catharsis aproape furios. Este o lume afar? plin? de nebuni, unii mai mari decât tine, sau decât mine, acela este azilul, a?? c? ce cau?i aici?

B?iatul t?cea, î?i freca palmele transpirate sugrumând vorbe înainte s? se nasc?, impregnându-?i sufletul cu acel amar regret: „Dac? a? fi...?”.

- De ce nu vrei s? ie?i? Te temi? Copile, la naiba, vii aici ?i nu spui nimic, m? la?i pe mine s? îmi bat capul ?i s? vorbesc de parc? a? fi la pop?. Îmi aminte?ti de Kafka. O s? deschizi gura pentru a-mi spune o parabol??
- Kafka?
- În sfâr?it. Primul pas e cel mai greu, s? ?tii. Kafka era un scriitor, las?, nu te intereseaz?. Nu cred c? l-ai mai g?si nici dac? ai vrea.
- Singurele c?r?i pe care le-am citit sunt Scripturile. Duhovnicul meu spunea c? orice altceva este munca Du?manului.
- Acest Du?man, este demonul t?u? Cel pe care îl visezi uneori noaptea când ?i se gre?e?te dozajul?
- Da...nu...Nu-mi place s? vorbe?ti despre el.
- Experien?a mor?ii e una distrug?toare întradev?r. Când am murit prima oar?, am avut o traum? atât de grav? încât am stat aici aproape un an.
- Ai murit? Ai fost pacient aici?
- Da am murit. De trei ori. Nu te mai las? în?utru dup? ce mori de 3 ori, ma?ina te avorteaz?, altfel a? fi repetat experien?a pân? ce mâinile aceastea pe care le vezi în fa?a ta ar fi fost ele însele parte din ma?in?..
- Ce te-a omorât?
- Ceea ce ne omoar? mereu. Fricile noastre, haosul subcon?tient, conflictul dintre sine ?i supraeu, amândoi te vor în buc??ele. Când e?ti în uterul ei, cu acele fire prin care circul? seva vie?iie ei, când tr?ie?ti în acea lume din capul t?u, toate conflictele tale se transform? în himere, eu le spun bestiu?e. Nu te uita a?a la mine. ?tiu cum te sim?i. Crezi poate c? te pot ajuta s? scapi de el, nu? Îmi pare r?u c? trebuie s? sting flac?ra aceea de speran?? din ochii t?i, dar nu. Ţi-a? putea da ni?te pastile, dar în rest, altceva nu. Am ?i eu bestiu?a mea. Nu m-a p?r?sit. Nu ne p?r?se?te niciodat?. Unii zic c? ne arunc?m într-o realitate virtual? pentru a sc?pa de iluzile Sperietoarei. HA! Ne scoatem to?i demoni acolo ?i îi purt?m cu noi pân? la moarte.

- ?i p?rintele îmi spunea c? din noi izvor??te r?ul. C? dac? suntem lipsi?i de p?cat, Du?manul nu te va opri din drum ?i nici nu va p??i peste umbra ta. Îmi pl?cea de el. Îmi u?ura sufletul când m? întorceam din lupt? mirosind a moarte ?i sânge amestecat cu lacrimi ?i urin?, cu mintea plin? de orori. M? duceam spre dânsul a?teptând mustrare divin?. În schimb m? luat în chilia lui, îmi sp?la trupul cu mir sfânt ?i îmi ungea r?nile trupului chinuit cu pasaje îndestul?toare din Scripturi. Dar l-am dezam?git. Mi-am l?sat patimile s?-mi spurce credin?a.

- Ţi-e dor de via?a aceea, nu? Î?i lipse?te acea viziune, acel flux continuu ?i intens al con?tiin?ei, ce-?i era fiin?a. Tr?iai între sentimente, c?ci oamenii erau forma?i din emo?iile tale, variind, fiind crea?i ?i anula?i în secunde, iar totul era perfect normal. Da, v?d cum te luminezi, cum probabil o fac ?i eu din cauza ta. Dar s? ?tii c? ceea ce exist? aici, sau m? rog, afar?, este infinit mai interesant ?i mai necunoscut, pentru c? este exterior fiin?ei tale. Este o lume acolo afar?, e plin? de nebuni, nu face parte din tine, dar tu faci parte din ea.

VI

Începuse s? a?tepte, pentru c? de la o vreme mintea sa se sim?ea altfel, o sim?ea str?in?, iar corpul lui era diferit, la fel de str?in, iar el...el se sim?ea un intrus între dou? bestii cu porniri devastatoare. Pentru a nu le stârni, a?tepta s? fie târât de mânu?? spre camere diferite toate la fel, într-unele se sp?la al?turi de al?i bolnavi sau bolnave, într-unele mâncau, în altele era singur ?i doctori îl consultau. A?tepta s? i se spun? ce s? fac? de frica stârnirii vreauneia dintre fiare. Mânca servil tot ceea ce i se aduce ?i se chinuia s? nu vomite mâzga maronie, colorat? a diminea?? timpurie ?i s? nu se înece cu praful gri colorat a sear? a somn ?i calmante, adormea servil unde era culcat dup? care se trezea la fel de servil, f?r? a îndr?zni vreun comentariu. I s-a spus s? se duc? al?turi de ceilal?i într-o camer? la fel ca celelalte, unde i s-a cerut s? se a?eze pe un scaun cu lacul zgâriat ?i s? o asculte pe doamna care vorbea, iar dac? aceasta punea vreo întrebare sfatul lor era s? r?spund?, fiindc? îl va ajuta în vindecare. Iar doamna se prezenta, le spunea cine este, adic? cum o cheam? ?i ce face: ajut? oamenii bolnavi a?a ca ei. Îi ajut? vorbindu-le despre ea, de exemplu la un moment dat le-a vorbit despre ciclul dumneaei dureros care i-a provocat probleme înc? de mic? mai ales pentru c? Sperietoarea o bântuia în alea cinci nop?i transformând frustrarea în agonie. Acest lucru l-a stânjenit, dar mai mult, l-a f?cut pentru un moment s? uite de fr?mânt?rile ?i durerile trupului, de gropile lacunare ale min?ii. Astfel, alt? dat? în timp ce femeia le explica b?rba?ilor prezen?i de ce orice act de polite?e fa?? de o fiin?? de sex opus reprezint? un simbol al tiraniei acestora, el s-a g?sit liber s? î?i str?bat? câteva dintre coridoarele mai pu?in umblate ale min?ii sale, g?sind într-un final moa?tele mirosind a mir ale unui sfânt b?trân. Atunci, pentru prima dat?, a plecat ?i el mai întreg ?i mai u?urat de la întâlniri, nu numai femeia.

A contiuat s? a?tepte, dar a?teptarea sa era altfel, sem?na cu o c?utare, c?utarea unei voci ce vine deasupra celor dou? bestii, o voce cald? ?i palid?, solemn?. O voce ce poate s? îl scape de tirania lor. A continuat s? se lase purtat servil spre camere diferite dar care s? arate la fel, s? fie hr?nit chiar dac? începea s? simt? repulsie când se sp?la al?turi de to?i ceilal?i pacien?i. Câteodat? aproape auzea acea voce, dar îi vorbea în cuvinte de foc ?i de lumin?, pe care nu le în?elegea, erau atât de dep?rtate de el. ?tia c? nu e bine aceast? distan??, dar a?tepta puterile s?-i creasc?, timp în care se l?sa purtat de mânu?? spre locuri unde se uitau la filme pe o pânz? jerpelit?. Li se spunea s? se uite la un documentar despre lumea de afar?, despre cum evolueaz? ea în absen?a Sperietoarei, despre cum cre?te ?i se dezvolt?. Ca o vijelie s?lbatic? ?i mândr?, spuneau ei. Ca un cancer, ardeau cuvinte în capul s?u. Se r?spândesc idealuri ale vie?ii ?i orice om are dreptul la trai. Se înmul?esc precum mucegaiul pe o halc? de carne proasp?t? l?sat? prea mult timp la soare. Acum fiecare are un cuvânt, un pumn de putere, o leg?tur? de decizie, ?ipau cuvintele pe ecranul luminos. Podiumuri în care apostolii decaden?ei î?i predic? doctrina, amfiteatre în care lumea veche este murd?rit? cu fecale, temple ale violului, pie?e în care se vindea via?a cu reducere, loca?uri de cult unde trupul dezgolit ?i uns cu sudoare era cel venerat. Asta vedea el. Desigur, purtau alte nume, nume ce ar trebui s? ridice statutul cocinilor, nume ce ar trebui s? amelioreze realitatea...Realitatea? Ce fel de realitate se ascunde sub cuvinte ?i denumiri? Una f?r? de st?pân, una abandonat? de creator, una lipsit? de suflet.

A r?mas cuminte pe scaun pân? la final, ascultâd prezentatorul foarte entuziasmat de subiect, aruncându-?i dispre?ul pe fe?ele supraveghetorilor sperând s? se bucure de bolgia spre care pleac? în fiecare sear?.

VII
În salonul plin de oameni începea s? fie greu. Cochiliile ce îi închistau se cr?pau, se scorojeau încetul cu încetul, foarte încet, scuipând afar? câte pu?in din fiecare durere ?i frustrare, team? întunecat? ?i crud?, iar dac? cineva se împotrivea închisorii de r?ceal? ridicat? din propriul lor trup cuvintele lâncezeau t?cute în aer pân? când putrezeau ?i se risipeau în eter. Roja sim?ea asta mai puternic decât oricare altcineva, iar durerea lui era dublat? de ceva ascuns în subcon?tientul s?u. Sim?ea în mintea lui voci de tunet ?i de foc, voci ce l?sau urme de pucioas?, voci cei îl otr?veau cu credin?? ?i arogan??, cu neputin?? ?i dispre?, ce-l obligau spre poc?in?? ?i iertarea p?catelor, spre t?cere. Dar nu vroia s? tac? ci s? vorbeasc?. Iar aceast? vrere îl f?cea s?-?i simt? viscerele murdare, scufundate în smoal? ?i le?ie. Înghi?ea spini de saliv? st?tut? ?i dorea s? adoarm? numai pentru a amu?i vocile ce îi aminteau de p?c?to?ii cu care acum se înfr??ea.

O asistent? l-a trezit ?i i-a spus s? mearg? în rând cu ceilal?i. Un lan? de umbre se perinda acum prin maruntaiele cenu?ii ?i antiseptice ale sanatoriului, l?sând în loc de pa?i o urm? de murmure t?cute ?i de suspine nerostite.

Unde au ajuns, s-au a?ezat în cerc pe scaunele cu tapi?eria rupt? sau g?urit?, cu vopseaua scorojit?, al c?rei loc a fost luat de flori ruginii cu gust de fier. Erau t?cu?i, dar vibrau înceti?or a nelini?te. Când în mijlocul lor ?i-a f?cut loc un om îmbr?cat în haine de doctor, ei au ?tiut imediat c? acela nu era un medic, iar halatul alb ?i fa?a de por?elan era doar o masc?. El era asemeni lor, dar mult mai mult decât ei ?i mult mai pu?in în acela?i timp.

B?rbatul din mijlocul lor avea acum sub ochi pete întunecate ?i violete, a c?ror violen?? era covâr?itoare. A deschis gura, î?i împreuna mâinile dup? care le îndep?rta de trup parc? preg?tit de o îmbr??i?are. Palemele sale se roteau, pumnii se strângeau, dup? care îi deschidea. Gura-i rostea cuvinte, sau un cuvânt, dar mult? vreme nu l-au în?eles, se pierdea undeva între straturile con?tiin?ei, s?pând, sp?rgând,c?utând, perindându-se într-un spa?iu f?r? de spa?iu, într-un vid f?r? de vid, într-un neant al concep?iei ce nu poate fi z?mislit de ochi treji ?i calmi. Când într-un final au început s? îl asculte ?i s? îl aud? ?i s? îl în?eleag?, cu to?ii ?i mai ales Roja au în?eles c? nu erau cuvinte ceea ce spunea, e prea pu?in loc în litere pentru a cuprinde ceea ce rostea, fiind prea intens, prea puternic, prea viu pentru a fi un cuvânt de lut ?i de aer. Un întreg limbaj ce transcende limba uman? se deschidea acum în fa?a lor, când privirile omului deveneau din ce în ce mai triste, pân? când întreaga-i fa?? era sculptat? în durere, iar ei îl în?elegeau pentru c? era durerea lor, era moartea lor.

Asistentele care priveau erau obi?nuite cu ceea ce se întâmpla, dar nu vroiau s? priceap?, nu le interesa, curiozitatea era demult moart? în sicriele ce le sunt sufletele lor sec?tuite de femei neîmplinite. Î?i aruncau gândurile spre pauze, spre momentele când vor sorbi aroma de cafenin?, când nu vor trebuie s? ?tearg? la fund copii de ?aisprezece ani, când î?i vor putea astâmp?ra ma?ele ?i odihni picioarele. Chiar mai mult se gândeau la sfâr?itul de s?pt?mân?, când pacien?ii au doze m?rit? de medicamente, iar personalul e redus, iar ele nu vor intra o zi întreag? pe por?ile spitalului ?i vor putea s? se odihneasc? într-o ap? sp?lat? cu s?ruri am?rui ?i î?i vor putea rade peri?orii ce au crescut prea mult ?i î?i vor l?cui unghiile ?i farda nasul ?i proba o rochie de mult dorit? ?i încerca un parfum primit de la cineva drag ?i vor merge cu so?ii la un restaurant cochet ?i vor mânca crochete ?i bea un vin alb bine aromat ?i se vor întoarce acas?, unde vor încerca s? vada dac? înc? îi mai ?ine masa din buc?t?rie cum o f?cea când erau mai tineri, buna mas? din buc?t?rie, pe care ?i-au lini?tit de atâtea ori pasiunea.

Acestea erau gândurile ce le ?ineau ocupate ?i le f?ceau s? uite sau s? ignore, ori s? nu ia în serios ceea ce se întâmpla în fa?? lor. Poate dac? ar fi vrut cu adev?rat ?i ar fi fost atente, ar fi putut în?elege, ar concepe ceea ce f?ceau ele în fiecare zi ?i s-ar fi sim?it împlinite, m?car pentru câteva clipe.

B?rbatul a c?rei r?suflare era piatr?, ale c?rui mâini parc? erau gheare chircite ?i scorojite, iar ochii neanturi iar gura furnal de soare, iar pieptul erodat de cursul timpului iar picioarele zdrobite sub greutatea cunoa?terii, înc? rostea acel ceva, acel unic lucru pe care îl puteau în?elege cu to?ii, to?i cei care au murit, acel foc negru care îi legate pe to?i ?i prin care au trecut le-a tip?ri în fiin?? acele mi?c?ri ?i senza?ii închise celorlal?i. Acum nu puteau s? mint?, s? în?ele, s? se team?, s? se ascund?, doar s? fie. Iar acum se mi?cau asemenea celui ce era contorsionat pe podeaua gri, cum era de la început, f?r? ca cineva sa fi realizat. Se vedeau ?i pe ei în?i?i cum au fost din totdeauna, o mân? de copii speria?i, dispera?i ?i învia?i. În sfâr?it, au în?eles c? fiecare exist?, nefiind doar o fantasma z?mislit? de mintea bolnav? ?i torturat? condensat? în creierele lor, iar fiecare era asemeni celorla?i, dar atât de diferit în acela?i timp. Cu aceast? revela?i în suflet s-au apropiat de cel ce i-a eliber ?i nemaiputând opri râul de gânduri ce îi invada s-au strâns puternic în jurul celui ce simte multe prea bine ceea ce simt ei acum ?i au izbucnit într-un plâns ce p?rea s? zguduie tronul ce sprijin? lumea.

VIII

- Pân? acum cred c? vi s-a spus despre cele trei caracteristici pe care tindem s? le atribuim obiectelor ?i a?i vorbit despre dou? dintre ele. A mai r?mas culoarea, nu?

Un murmur puternic ?i nelini?tit, dar totu?i plin de entuziasm, îi confirma c? întradev?r, ceilal?i consilieri au încercat s? str?pung? min?ile pacien?ilor ?i s? îi adapteze la realitate. A vrut s? înceap? a le vorbi despre culoare, dar spatele îl durea de parc? ar fi fost de piatr? spart?, î?i simtea creierul strângându-se, contractându-se, cu fibrele nervoase lipindu-se una de alta, zdrobindu-se una de alta. Dar cel mai r?u era ceva din interior, din suflet pornea parc? o mân? care se încolocea în jurul pl?mânilor, se ?esea printre alveolele pulmonare, ie?ind în final prin inim?, pe care o bloca ?i o strângea cu furie, sl?bindu-l atât de tare încât deabea ?inea în mâini cana de cafea.

- V? rog s? m? scuza?i dac? nu voi fi o companie prea pl?cut? ?i nu vom explora toate cele pe care ne-am propus s? le explor?m. Am avut o noapte grea...probleme cu doamna, cred c? ?ti?i. Nu, dup? privirilea voastre goale de curiozitate ?i dup? clipirile ritmate, calme, nu cred c? ?ti?i. Da, nu ave?i de unde s? ?ti?i. De ce nu a?i ?ti? E vina voastr? pân? la urm?. M? extenua?i ?i m? înnebuni?i. Când ajung acas? m? culc îmbr?cat pe canapea; nici nu trec prin camera noastr?, acum mai mult a ei, s? v?d ce face, dac? doarme, dac? cite?te o alt? care a scriitoarei aceleia care m? enerveaz? pe mine, dac? m? a?teapt? cuminte s? m? strecor lâng? ea, pentru c? sunt prea obosit, prea paranoic dup? dou?sprezece ore cu voi ?i mi-e fric? s? nu o g?sesc îmbr??i?at? cu amantul. Desigur, nu are a?a ceva, dar dup? ce stai atât de mult timp pe lâng? oameni ca voi...Nu p?rea s? o deranjeze prea mult, chiar dac? f?cea uneori aluzii s? abandonez slujba asta, s? v? abandonez pe voi...Îmi preg?tea schimburi noi diminea?a, îmi f?cea micul dejun dup? care pleca ?i ea la serviciul ei. Asta cel pu?in pân? acum o vreme. Am început s? ne cert?m, destul de mult, iar asear?, am g?sit pe birou printre chitan?e, facturi ?i scrisori de la naiba ?tie câte culte religioase ?icnite, o scrisoare de la un avocat. Vrea s? divor?eze de mine, sunt sigur de asta. Vrea s? divor?eze de mine ?i s? se mute la fratele ei. De ce altceva s? fi venit în vizit?? Doar nu au mai vorbit decât le-a murit mama. Nu mai este atât de cald? cu mine cum era...Nu ?tiu ce m? fac dac? divor?eaz?. B?nuiesc c? sunt tâmpit, dar a fost iubirea vie?ii mele, iar dac? o pierd, dac? m? p?r?se?te voi r?mâne numai cu voi: cu o mân? de nebuni. ?i nimeni nu m? va mai a?tepta acas?. Iar asta din cauza voastr?. Sper c? în?elege?i ce vreau s? v? spun ?i m?car s? v? dori?i s? v? face?i bine, s? lucra?i al?turi de mine ?i de oamenii care v? vor binele, oameni buni din spitalul acesta. S? sc?p?m cu to?ii de voi.

S-a l?sat un moment de t?cere din partea b?rbatului, dar nu ?i a pacien?ilor. Frem?tau cu to?ii a compasiune, puteau acum empatiza cu el, iar sentimelete sale, frica sa, frustrarea sa, durerea sa, nu îi f?cea s? se team?, nu îi durea. Pentru c? fa?? de crucile ce le aveau ei de purtat, patimile sale erau aripi de înger, dar starea acestui b?rbat era fascinant? ?i îi l?sa f?r? suflare. El interpreta asta a în?elegere ?i a b?ut pe ner?suflate cafeaua maronie ?i dulce.

- Nu ?tiu...o fi ?i panica. Dar sunt disperat. Cu toat? preg?tirea mea în domeniul min?ii ?i în explorarea ei, tot nu pot s? g?sesc vreo solu?ie.
- Culoaaaaareeeee...
- Poftim? Ce spune?i acolo? V? rog, nu vorbi?i în cor c? nu se în?elege prea bine.
- Cu-loa-re...
- Culoare? Culoare! Da. A treia caracteristic pentru obiect?. Desigur. Ea este un cod care ne ajut? s? identific? lungimea de und? a luminii relfectate de un obiect. Acest cod ne ajut? s? deosebim obiectele care altfel, ar avea aceea?i form? ?i aceea?i greutate. V? da?i seam? c? aceste dou? cuburi sunt diferite, iar ceea ce le deosebe?te este culoarea. Unul este verde, iar cel?lalt galben. Pricepe?i, nu-i a?a? Cum naiba...În fine, culoarea unui obiect difer? în func?ie de lumina ambient?. Culorile au un rol important în descrierea lucrurilor, la fel cum o are ?i forma, poate chiar mai important. Dar culoarea, spre deosebire de form?, nu este un lucru obiectiv ci subiectiv, iar aproape fiecare o percepe diferit. ?ti?i cum arat? ro?ul, nu? Da, v? mai aminti?i. Voi împ?r?i o serie de cartona?e ?i v? rog s? îmi ar?ta?i pe ale care este ro?ul vostru, a?a cum îl gândi?i voi.

Fiecare a ales alt? nuan?? sau alt? intensitate. Roja a ales-o pe cea a ochilor demonului, acel rubiniu, sângeriu sp?lat cu rugin? ce îl terifiaz? ?i numai prin protec?ia vocilor arz?toare se poate lini?ti când îl vede. Fata din camera lui a ales ro?ul primului s?u viol, culoarea nop?ii când a devenit femeie. Pân? ?i consilierul a ales un ro?u. Rochia so?iei sale îl purta la petrecerea de absolvire, acea culoarea i-a r?mas vibrant în minte pentru c? nu se putea uita la altceva în momentul când ?i-au m?rturisit sentimentele. Uitându-se la ei, cu acea drag? amintere lovind puternic, l-a cuprins scârba pentru fiin?ele acelea f?r? de istorie sau sentiment.

- Pleca?i! Ie?i?i de aici!
- Ro?u! Nu...al...v?...taci...frumos...puternic...adev?r- at...meu...viu...meu....mai...este... arz?tor...place...frumos....bun...foarte...ro?u.- ...al....
- T?ce?i! Pleca?i!

Dar ?ipetele sale rug?toare au r?mas f?r? de r?spuns, iar în scurt timp li s-a al?turat în recitalul haotic de cuvinte, pe care a ajuns s? le în?eleag?.

IX

O furtun? se aproia. Cu pa?i mari, de gigant turbat ?i beat, devora aer ?i praf, scuipa fulgere ?i ap?; ap? verde, ap? vie, ap? moart? de poluare. Apa potopului, apa cur???rii, a distrugerii ?i a botezului. Lovea zidurile, lovea cu for??, cu putere permis? numai zeilor, p?trundea prin pere?i, îi penetra, îi dizolva sarcastic, dilua mortarul ?i îl înneca în ea.

Chiar dac? nu aveau ferestre prin care s? p?trund? lumina sau sunetul, pacien?ii ?tiau. O sim?eau mai puternic, cu un sim? parc? n?scut tocmai pentru o natur? furioas?, care se trezea odat? cu ea ?i adormea când ea se lini?tea. Se îmb?tau cu atât de mult? putere, cu aceast? for?? de nest?vilit care trecea prin ei, era iubire ?i violen?? apocaliptic?, deconstruc?ie absolut?, haos, entropie...natura superb? în m?re?ia ei.

Erau organiza?i strict pe paturi, cu pu?inele lucruri personale strânse sub ele, cu primele amintiri legate strâns de blaturile tari, de metal, ?i de saltele. Iubeau culcu?ul îmbâcsit ?i g?urit de molii, iubeau arcurile erodate ce aveau prostul obicei de-ai lovi în coaste, iubeau pernele aspre ?i prea moi, c?ci erau primele lucruri ce le-au cunoscut.

În primul pat de lâng? u?? st?tea un b?rbat, dup? m?rimea trupului, înf??urat în bandaje strânse peste bandaje, încol?cite pe carnea crud?. Ma?ina l-a avortat, i-a ras mult? piele, iar acum orice respira?ie ar fi trebuit s? fie pentru el agonie, dar ma?ina l-a binecuvântat cu un ultima dar, pe lâng? care goliciunea sa este aproape suportabil?.Dup? el era tân?ra femeie sau adolescent?, care a servit drept leg?tur? între Roja ?i lumea real?. Apoi Roja ?i înc? cinci tineri ce nu p?reau s? aib? nimic ie?it din comun, înafar? de unul dintre ei care era legat de pat.

- Spune?i o poveste!

Vocea b?rbatului era gutural?, zgrun?oas? precum pietrele de moar? ce se izbesc unele de altele în munci sisifice, pentru efortul s?u de a vorbi era o astfel de munc?. Pentru a se st?pâni, pentru a nu izbunci în cel mai animalic plânset ?i pentru a nu r?sfrânge asupra celorlal?i durerea sa.

- În vremuri de furtun? obi?nuiam s? spunem pove?ti. Nu adunam cu to?ii. Ţineam în mâini halbe de bere. Imense. ?i ne înfruptam. Eu nu spuneam pove?ti. Eram hangiul. Eu m? îngrijeam de oameni. S? poat? spune pove?tile în voie. Întreaga mea lume parc? era un han. Sau toate hanurile erau o lume. ?i ce pove?ti se spuneau...Cred c? le-am auzit pe toate. Bune. Proate. Lungi. Scurte. Pilde pioase. Porcoase. Aventuroase. De dragoste...

Cuvintele ie?eau îngreunate din gura sa, atârnând de fire plumburii, ajungând încet spre ceilal?i.

- Atunci de ce nu le spui tu?
- Eu nu spun pove?ti.
R?spunsul era simplu, îl mai d?duse odat?. Dup? câteva secunde, f?r? grab?, se ridic? fata, p??i calm spre centrul salonului ?i începu foarte bucuroas?, degajat? ?i entuziasmat?, s? vorbeasc?:

- Nu ?tiu dac? vroia altcineva s? spun? vreo poveste, poate vroia careva s? fie primul. Nu conteaz?, pentru c?, zic eu, frumos e s? nu v? b?ga?i în fa?a unei domni?oare. A?a c? încep eu. Sparg ghea?a cum s-ar spune, nu?

Chicotelile ei era p?s?rele str?vezii cu aripi diafane ce î?i luau zborul în cântec, sperând s? g?seasc? locuri unde s? se joace.

- Nu ?tiu dac? v? intereseaz? povestea vie?ii mele, pentru c? asta vreau s? spun, dar altceva nu cunosc. ?i nu pot vorbi despre ceva ce nu cunosc, nu-i a?a? Pe o scar? de unu la zece, via?a mea a fost o zi cu ploi toren?iale. ?i înc? una scurt? Tat?l meu bun ?i drag ne-a p?r?sit pe mine ?i pe mama mea ?i pe fratele meu când eu înc? sugeam de la ?â?a ei, iar Jerg de abea înv??a s? mearg?. Noroc c? mama avea glezne frumoase, iar pentru o femeie ce a n?scut deja doi copii, ?oldurile ?i coapsele ei înc? r?spândeau fertilitate. Nici de sâni nu m? plâng. Pentru c? era înc? frumoas? ?i era o bun? femeie de societate, a luat-o de so?ie un negustor de dantel? înst?rit, pe fratele meu vroia s? îl fac? ajutorul s?u ?i b?nuiesc c? i-a mo?tenit afacerea în cele din urm?, îns? pentru mine a cerut s? fiu crescut? ca o slujnic?. S? fiu camerista mamei. Iar când mama i-a n?scut o fiic?, i-am devenit d?dac?. Nu am putut suporta ?i am fugit. Am fugit de acas?, din ora?, din fa?a mamei, fratelui, surorii ?i a tat?lui meu. Am ajuns în alt ora? eventual. O vreme am cer?it, am ?i furat ce puteam. Ce altceva era s? fac, nu? Apoi a început s? m? doar? pieptul ?i s? îmi p?tez rochia jerpelit? cu sânge. Nu a fost nimeni s? m? înve?e ce se întâmpla, dar mi-am dat ?i singur? seama. Deveneam femeie. În sufletul meu eram un pic mândr?, dar mai mult speriat?. Apoi, o vreme, am stat cu ni?te femei, a?a ca mine. Veneau pe la noi b?rba?i ?i ne pl?teau s? le facem pofte pe care nu aveau cu cine altcineva s? ?i le fac?, la mine se uitau cu scârb?. Eu nu am fost aleas? decât o dat?. Cred c? am plâns tot timpul când el îmi zdrobea trupul ?i brâul ?i m? murd?rea. B?nuiesc c? a?a ?i trebuia s? se întâmple, nu? Apoi m-a luat cu el. Celelalte femei nu aveau nimic împotriv?. Omul acela, mare ?i urât mirositor m-a dus într-o c?m?ru?a. A spus c? aia va fi camera mea de acum încolo. Îi sp?lam podelele ?i îi g?team. Înv??asem la surate. Uneori m? mai lua în pat cu el ?i adormea înainte s?-?i aminteasc? s? m? dea af?r?. Trebuia îns? s? am grij? s? m? scol mai devreme ?i s? m? scol cu grij? pentru a nu-l trezi, altfel m? snopea în b?taie. Ce mi se p?rea straniu era c? mai veneau unori ?i alte femei pe la fel, dar nu le vedeam niciodat? plecând. ?i avea o camer? unde nu m? l?sa s? intru. Nu îmi p?sa, era o camer? mai pu?in în care trebuia s? fac curat. Nu era chiar a?a de bogat ca tat?l meu vitreg dar se descurca. Într-o zi m-am îmboln?vit, au dat frigurile în mine ?i mintea îmi era înce?o?at?. Am intrat peste el în camera cu pricina ?i l-am g?sit îndesând o mân? într-o ma?in? de tocat carne. A ?ipat la mine eu am fugit împidicat ?ipând ?i eu, dar satârul lui a fost prea rapid. Când au venit în sfâr?it vecinii lui s? vad? ce-i cu h?rm?laia, m?runtaiele mele erau pe afar?. Scârbos...

- Taci! Vocea î?i sun? atât de urât, m? zg?râie, m? doare. Ave?i idee ce am pierdut? M-a?i scos de acolo, de acolo de unde f?ceam muzic? atât de frumoas? ?i am ajuns aici. Cât timp t?cea?i, iar eu nu puteam auzi nimic era bine, era pefect...?i t?cerea e un fel de muzic?. Dar acum a?i început s? tr?nc?ni?i, s? vorbi?i...s? povesti?i! Adic? s? pleosc?i?i, s? scrâ?ini?i din din?i, s? gâfâi?i, s? pleosc?i?i f?r? niciun fel de ritm, de ton, de logic?.

B?rbatul înf??urat în bandaje ?i-a îndreptat greoi trupul în tronul ce-i era patul ?i l-a rugat pe cel ce a întrerupt fata, s? coboare dintre p?turile sale, s? stea în fa?a lor ?i s? vorbeasc? dac? are ceva de povestit. A?a a ?i f?cut.

- Ur?sc pân? ?i urmele pa?ilor mei. Ţin minte o lume întreag? ce f?cea muzic?, iar singurul ei scop era na?terea unei melodii pentru zei. Cum oare s? v? explic? Munc?? Exist? a?a ceva? Da? Bun. Munceam înv??am cu to?ii, cre?team, femeile...f?ceau copii...da...dup? cum spunea f?tuca. Doar c? totul era în leg?tur?. Avea un ritm, unul mai mare, mai complex, mai neb?nuit decât orice ar putea exista în lumea asta de scârb?. Avea un scop m?re?. Pân? ?i plânsetele copiilor ?i l?tratul bestiilor urm?reau acel scop. Totul se împletea pe un portativ imens dedicat unuia singur. Mai mult nu pot spune, c?ci pân? ?i vocea îmi sun? hidos.

Când a terminat, Roja Se ridic? ?i merse el în fa?a celorlal?i.

- Numele meu este Roja. Cred c? e Roja. A?a vrea ?i eu s? spun o poveste. Este via?a mea, cel pu?in o parte din ea. Nu eram foarte tân?r, dar totu?i tocmai începeam s? intru în via??, devenisem b?rbat, trebuia s? m? însor, o f?ceam oricum, c?ci ne iubeam, dar ne-am gr?bit. ?tiam s? mânuiesc o spad? pentru c? o vreme am fost la palat, iau un cavaler a prins drag de mine ?i s-a gândit s? m? fac? scutierul s?u. Îns? eu vroiam s? intru în rândul lumii. S? m? iau cu fata, s? muncesc p?mântul tat?lui meu, s?-mi cresc pe el animalele ?i grâul. N-a fost s? fie. Chiar înainte de nunt?, când tot staul era numai veselie ?i joc, a venit baronul, al?turi de câ?iva cavaleri ?i de ni?te o?teni în armuri u?oare. Ne-a adunat pe to?i într-o curte mai mare de lâng? biseric? ?i a început s? ia pe to?i acei b?rba?i înc? în putere. Armatele de p?gâni ne c?lcau p?mântul ?i era, spuneau ei, de datoria noastr? sfânt? s? ap?r?m p?mântul de ei. Cavalerul meu m-a v?zut în mul?ime, a venit la mine ?i mi-a zis c? ar fi bine s? m? duc. C? m? va ap?ra el. C? îmi va da el armur? ?i arm?. C? voi fi acum scutierul s?u ?i nu vom fi nevoi?i s? p??im pe câmpul de b?t?lie decât pentru a num?ra câ?i du?mani am r?pus. Am aprins lumân?ri la mormântul tat?lui meu, mi-am luat r?mas bun de la cea care ar fi trebuit s?-mi fie femeie, de la mam? ?i de la prietenii care nu veneau cu mine. Nu am fost singurul fl?c?u din sat care a plecat, nici pe departe, dar m? durea s? stau cu ei. Eram singurul cu care se purtau nobilii mai bine decât cu un câine. Cavalerul era bun ?i blând, dar cuvintele sale ascundeau o triste?e pe care nu cred c? o puteam în?elege, iar astfel m? îndep?rta. Se îndep?rta de mine, cred, c? nu îi aduceam lini?tea pe care spera s? o g?seasc?. ?i el l?sa atâtea lucruri în spate. O iubire, o iubire pe care nu o în?elegeam, îmi spunea. Amândoi iubeam femei, dar gândurile sale nu erau îndreptate spre pl?cerile c?rnii ?i spre copii, a?a cum erau ale mele. De asemenea, el nu era un lupt?tor, chiar dac? era printre cei mai iscusi?i în mânuirea l?ncii ?i a spadei, iar gândul c? ar putea lua vie?i îi rodea fiin?a. Îl f?cea s? fie palid, îi adâncea ochii în orbite. Îi f?cea s? tremure mâna cu care scria noaptea, pân? a încetat s? mai scrie. Încercând s? se lini?teasc? î?i citea din scripturi, f?r? s? reu?easc?; îmi povestea mie din scripturi. Mereu ajungea la un pasaj despre iertare sau iubire de aproape. Am trecut prin alte câteva sate, de unde ni se al?turau al?i tineri ?i b?rba?i, unii veneau din fric?, al?ii sperând s? se întoarc? vii ?i cu ceva galbeni, îns? cu adev?rat cei mai mul?i veneau din fric?. Dintr-o trup? restrâns? ?i sobr? ne-am transformat într-o ga?c? g?l?gioas? ?i nervoas?. Iar asta îmi întrista cavalerul ?i mai mult. El credea c? omul putea fi mult mai mult decât asta, îi numea vulgari ?i ignoran?i, se ferea de ei, aproape cu team?. Nu cred c? îl pot învinov??i. ?i pe mine m? nelini?tea, m? sim?eam pierdut ?i singur. În cele din urm? am ajuns la tab?ra militar?. Baronul a vorbit cu str?jerii ?i apoi a pornit s? se întâlneasc? cu ceilal?i nobili ?i comandan?i de o?ti. Noi ne-am ridicat corturile ?i ne-am odihnit. Eram frân?i dup? atât de multe zile de mers, pielea ne ardea, picioarele ne erau zdrobite. La un moment dat am adormit, dar ?in minte c? l-am auzit pe cavaler cum citea din Scripturi odat?, în noapte ?i vocea îi tremura. Rug?ciunile sale nu sunau ca cele auzite la preo?i. Urm?toarele zile am f?cut antrenamente, alergam pe câmp cu armurile din piele tare, t?b?cit? noi. Ne mai duelam uneori. Cred c? m-am ?i t?iat de câteva ori. Nu m? plângeam de mâncare, fierturi f?r? carne li ni?te plante, dar umplea stomacul, iar asta conteaz?. Cred c? dou? zile au durat toate astea, pân? s-a întâmplat ceva ce aproape nimeni nu î?i dorea s? se întâmple, dar cei mai mul?i ?tiau c? nu era de evitat. Pe mine m-a surprins, c?ci în naivitatea mea am crezut c? sabia îmi va r?mâne curat?. Trebuia s? st?vilim puhoiul p?gân s? îi oprim sau s? îi încetinim pân? se aduna alt? oaste care s? ne înlocuiasc?. Pentru to?i cei de acolo avea s? fie ultimul mar?, o ?tiau. Numai eu nu. Atât de ordona?i nu am mers niciodat?, în linii drepte, c?lcând uniform iarba, când loveam cu ghetele noastre grele p?mântul se cutremura sub piciorul unui uria?. Ne-am oprit. Prin noi c?l?torea un ecou, începând din fa??, spre cei din spate. Am sl?bit rândurile, iar prin solda?ii din-naintea mea i-am v?zut pe p?gâni. Aveau pielea de fier prost, închis? ?i încins? de soare, ?ipau f?r? s? îi putem în?elege. Ochii le luceau iar din n?ri le ie?ea fum. Dac? ar fi fost lâng? mine, cavalerul mi-ar fi spus c? arata precum demonii din scripturi ?i mi-ar fi recitat un pasaj care s? îi descrie. Nu îmi amintesc cum a început, dac? noi ne-am avântat asupra lor sau invers, dar în pu?in timp cu to?ii am r?mas doar mâini de lut ce zvâcneau prin aer cu arme. Dac? t?iam în carne vie sau în mocirl? nu conta. Sângele curgea . Valuri, ?iroaie, un puhoi împu?it ?i ro?u. Dar nu eram singur; nu m? mai sim?eam singurm c?ci doar o minte lovea ?i mu?ca ?i lupta, iar pân? ?i acea minte ce ne unea nu era decât una de animal speriat ce lupta pentru ultima r?suflare. Din cauza asta nu ne d?deam seama c? lumea se schimba în jurul nostru. Iarba se vestejea, frunzele mereu aurii deveneau ro?ii, ?i picurau în putregai. Iar cerul...cerul era un b?trân mohorâ care plângea. Pe râul de sânge în care st?team pân? la genunchi ?i care cre?tea, cre?tea mereu, pluteau mâni ?i ma?e ?i capete cu limbile scoale, doar c? nimeni nu î?i d?dea seama ce se întâmpla în jurul nostru. Nici eu nu a? fi f?cut-o, dac? mâna puternic? ?i calm? a cavalerului nu m-ar fi scos din fa?a unor s?ge?i p?gâne. Tr?geau în proprii lor oameni f?r mil?. Sim?eam cum to?i cei din jurul meu mureau, iar eu eram din nou singur. M? ?inea strâns la pieptul armurii sale ?i bolborosea pasaje din scripturi despre pace ?i iertare. Îi spuneam s? fugim, departe de aici, s? mergem acas?. Nu în?elegeam de ce se ruga ?i nici. Nici când i-am sim?it sângele curgând pe piep, nici când i-am pip?it s?ge?ile în spate, nici când s-a pr?bu?it greu la p?mânt. Cred c? sabia mea mu?case din p?gâni pân? atunci, dar niciodat? nu am v?zut murind pe cineva drag. Nu le-am v?zut spumele de la gur?, nici ochii însângera?i ce se rotesc în orbite, nici nu le-am tras în piep ultimele r?sufl?ri disperate, nici m?car pe ale tatei. Acum era altceva, era ceva groaznic ?i urât. Ce-am sim?it dup? aceea? Furie? Da, furie, dup? ce durerea nu mai avea unde s? se mai duc? umplându-mi toat? fiin??. Iar furia cre?tea în mine, cre?tea mare ?i eu odat? cu ea ?i puteam s? v?d tot puhoiul de purpuriu ce curgea ?i frunzele pe care cre?tea mucegaiul ro?u ?i vâscos, vedeam soarele de cear? ce se topea în ploaia întunecat? ce c?dea pe noi, iar acum criminalii alergau sub picioarele mele precum furnici gata s? fie strivite. A?a am ?i f?cut, iar când totul s-a terminat înotam printr-o mare ce vroia s? m? îngroape, ?inând strâns corpul f?r? via?? al cavalerului. Mâinile îmi erau ro?ii ?i cu cât m? îndep?rtam de câmpul de b?t?lie cu atât deveneau mai ro?ii. Era o lume de ro?u ce se strângea în mâinile mele. Tot atunci am început s? simt nevoia s? privesc peste um?r, c?ci sim?eam ceva ce m? vâna, ce vroia nu doar s? îmi fac? r?u, nu doar s? m? omoare, ci vroia s? îmi scurg? via?a, s? mi-o ia ?i s? o zdrobeasc?. Prindeam doar frânturi de imagini ?i mereu ar?tau altfel. Ori aripi de m?tase, ori mantii de piele neagr?, ori col?i, ori s?bii, ori ochii imen?i în ro?ul lor. Am îngropat cadavrul cavalerului ?i i-am luat hainele, iar armura am p?strat-o. Mi se p?rea cald? ?i vie, credeam c? trebuie s? o ?in aproape de mine. Era parte din cavaler, o parte ce nu trebuia întoars? în ??rân?. Nu ?tiu dac? asta ar fi vrut el s? fac, dar hainele mele erau distruse. Astfel eu am devenit cavalerul. Atunci am în?eles c? lui nu îi era fric? de p?gâni, el a înfruntat ceva mult mai teribil ?i a fost r?pus, cum aveam ?i eu s? fiu la rândul meu. Am r?t?cit multe zile prin p??uni ?i prin codri pân? când am dat peste chilia unui c?lug?r. M-a g?sit lovind în poarta sa ?i mi-a dat drumul. Mi-a sp?lat mânile cu aghiasm? ?i mir, a aruncat trei cazane cu ap? fiart? devenit? ro?ie apoi. I-am spus c? am ucis, iar el m-a întrebat pe cine. I-am r?spuns. A zis c? sunt un martir. Unul ditnre cei mai mari. Unul dintre aceia care î?i sacrific? nu via?a ci mântuirea pentru ca ceilal?i s? o ating? mai u?or. Mi-a spus c? totu?i pot ?i eu s? fiu iertat. M-a dezbr?cat de hainele colorate ?i cândva parfumate, acum îmbibate în sânge ale cavalerului ?i mi-a dat o rob? aspr? ?i o funie cu care s? mi-o leg în jurul brâului. Mi-a dat scripturile ?i m-a pus s? citesc. Acolo am citit despre r?zbunare ?i dreptate divin?, despre poc?in?? ?i despre p?c?to?i. De acolo am aflat cât de p?ctos am fost. Am aflat c? trebuia s? lup cu duhurile rele ce au prins carne. Am înv??at multe. Iar acum...acum sunt obosit. Nu conteaz? ce se întâmpl? mai încolo. Se repet?. Începuturile sunt mereu cele mai frumoase, nu?

Dup? ce Roja s-a a?ezat înapoi în patul s?u vocea zgrun?oas? a b?rbatului înf??urat în bandaje s-a f?cut din nou auzit?, zdrobind pacien?ii, mai ales pe cel din patul al ?aselea:

- Tu, vrei ?i tu s? spui o poveste, nu. Am v?zut cum te uitai. La to?i ceilal?i.?

- Eu? Eu nu am nicio poveste de spus, nu pot s? spun. Via?a mea a fost o via?? normal? ca toate celelalte, cu nimic deosebit de alte vie?i, eu am fost un om normal, la fel ca to?i ceilal?i. Nu e nimic de povestit despre mine. ?i nici nu pot inventa pove?ti. Ceea ce am auzit le ei a fost de necrezut. La mine în schimb...

- Nu în?elegi, nu? Noi nu ?tim ce via?? am avut înainte. Min?ile ni s-au curbat, nu mai suntem cei care eram ?i.... Ma?ina...nu ave?i de unde s? ?ti?i. A?i fost în ea numai odat?. Spune omule povestea. Le va pl?cea.

Împins de acel îndemn, nu al b?rbatului, ci acela de a pl?cea, de a face pe plac, s-a sculta cel din al ?aselea pat ?i a p??it în fa?a celorlal?i pentru a-?i povesti via?a.

- M-am n?scut sub niciun semn, în nicio zi special?, într-un spital oarecare, dintr-o femeie oarecare, pe care am ajuns s? o iubesc prea târziu ?i dintr-un tat? de care mi-a fost mereu fric?. Am mers la o ?coal? dintr-un or??el oarecare unde nu eram nici primul nici ultimul din clas?. La liceu am început s? fiu interesat de ceea ce se întâmpla înafara zidurilor ei, înafara casei, am început s? ascult muzic? g?l?gioas? cântat? de trupe oarecare ?i s? m? cert cu p?rin?ii. Mi-am f?cut ?i o prieten? oarecare, cu o fa?? comun?, note mediocre ?i picioare comune. Eu nu eram sportiv, ea nu era majoret?. Nici tocilari nu eram. T?tal meu vroia s? merg în armat?, s? îmi ap?r ?ara când avea s? fie nevoie, eu ?i mama ne-am împotrivit. Atunci am început s? realizez c? m? iube?te ?i s? aflu ceea ce era dragostea de mam?. Pentru a nu m? înrola am început s? înv?? mai bine, nu mai st?team atât de mult timp cu prietena mea ?i cu prietenii no?tri. Am plecat la un colegiu oarecare, iar când eram în anul doi a izbucnit r?zboiul. Tata era sup?rat c? eu nu eram pe front, pe nisipul fierbinte ap?rând libertatea ?i r?zbunând nedrept??ile ce le-a sim?it ?ara noastr?. A început s? bea ?i s? îmi bat? mama. Au murit într-un accident de ma?in?. Eu am terminat universitatea, mi-am g?sit o slujb? bine pl?tit? cu birou frumos, dar f?r? panoram?, la o firm? oarecare, m-am c?s?torit cu o femeie oarecare. Am avut copii normali, cu note normale ?i aspira?ii normale. Am ie?it la penesie la vârsta la care se iese la pensie ?i plecam s? pescuiesc. Am murit de inim? în timp ce aruncam lanseta.

În timp ce se întorcea spre pat, pacien?ii gândeau orice despre via?a sa, numai c? a fost una oarecare, nu.

X

- Am vorbit cu ai mei colegi de salon.
- ?i?
- Le-am povestit...Ce ai p??it? La fa??...parc? se scurge, se prelinge pe aer, plute?te ?i cade pe jos. Te tope?ti.
- Probabil este de la medicamente. Voi vorbi cu medicii vo?tri s? se îngrijeasc? un pic de dozajul drogurilor. Spuneai c? ai povestit ceva colegilor t?i de suferin???
- Da. Le-am povestit via?a mea. Dar parc? nu era ea. Era a mea, o ?ineam în mân? ?i o scuipam, o mestecam, eu o devoram ?i eu o gândeam. Nu mai avea gust. Via?a nu este a mea, eu sunt al ei, a?a ar trebui s? fie. Dar atunci când cuvintele ie?eau din mintea mea...
- Îmi place c? ?i-ai dat drumul la limb?. Continu?...

B?iatul se ridic? de pe scaun ?i se plimb? nelini?titi prin biroul psihiatrului. Î?i freca mâinile, una de cealalt?, le zdrobea, le fr?mânta, de parc? erau dintr-un aluat special ?i vroia s? modeleze frânturi de calm din ele.

- La fel simt ?i acum. Nu ?tiu cum s? te fac s? m? în?elegi. Am spus cu to?ii pove?ti. De unde ?tiu c? în?elegi? Dac? povestea mea nu este bun?, nu este ceea ce trebuie?
- Ai de ales? Po?i face altceva decât s? vorbe?ti?
- Am spus cu to?ii pove?ti. ?i m-am sim?it bine ascultând. Am fost zguduit când am povestit la rândul meu.
- Era ceva adânc, primordial, nu?
- Cred c? da.
- Era ceva ce te tr?gea afar? din mintea ta, chiar când sim?eai c? aceasta se schimb?. În momentul în care ai început s? poveste?ti, ai început s? aranjezi ceea ce ai tr?it într-o ordine, încât s? î?i po?i explica cât mai multe, chiar dac? asta te va împiedica s? în?elegi cu adev?rat. Noi numit asta ra?ionalizare. Asta te-a speriat. Pentru c? nu po?i face a?a ceva dintr-o dat? cu o via?? întreag?, dosit? în c?pu?orul acela. Nu po?i b?ga în ni?te biete cuvinte nici m?car cele mai simpliste nevoi. ?i ?i-am spus, aceea nu a fost o via?? ca toate celelalte, a fost una special?, una interzis? celor care te vor acuza de sl?biciune. O vor face, dar s? nu te superi, c?ci ceea ce am tr?it noi de fapt, ne-a schimbat.
- De ce î?i freci încheietura de-a lungul dungii l?sate de firele ma?inii? Ţi-e dor de ea?
- ?i tu te treze?ti f?când a?a ceva, f?r? s? î?i dai seama. Da po?i spune c? mi-e dor, aproape...E bine. E bine c? a?i început s? vorbi?i între voi. Nu cred c? ei simt acela?i lucru ca tine, îns?. S? nu ui?i asta. Oamenii nu ?tiu ce sim?i dac? nu le spui. ?tii cum îi cheam??
- Nu.
- Tu le-ai spus numele t?u, nu-i a?a?
- Da.
- Uite, spre deosebire de prima ta via??, unde nu exist? nevoia de a denumi, aici numele conteaz?. Numele cl?desc realitatea, ele definesc ceea ce cunoa?tem ?i ceea ce nu. Iar pentru psihicul nostru subiectiv, ceea ce cunoa?tem înseamn? ceea ce exist?.
- Deci vreau s? fiu conoscut? Vreau s? fiu real?
- Te sim?i ireal? Ar trebui.
- Nu ?tiu. Nu simt nimic adev?rat. M? simt atât de departe de Dumnezeul meu, iar ceea ce nu este atins de el nu merit? s? existe. Locul acesta este p?r?sit de El.
- Iar tu?
- Eu? Eu îl simt uneori, în mine. Deasupra trupului ?i min?ii mele. Puternic, ap?s?tor...
- Violent? R?zbun?tor?
- Da...
- Te sperie?
- Nu. Dar m? r?ne?te. Nu carnea. Carnea o las? în pace. Îmi cere s? Îl aduc în aceast? lume care nu-L mai cunoa?te ?i nu-L mai vrea, o lume care nu-L merit?.
- Crezi? Sau oare el nu merit? aceast? lume? Tu ai impresia c? lumea asta este virgin?, neprih?nit? de furia arz?toare a unui asemenea idol ?i de aceea nu îl vrei aici.
- Nu! Voi L-a?i cunoscut. Cu to?ii L-am cunoscut.
- Vorbe?ti de Sperietoare? Sperietoarea nu...
- Vrei s? spun c? nu a fost un zeu?
- Un zeu poate, chiar dac? nimeni nu ?tie ce ce a fost cu adev?rat, dar se poate s? fi fost un zeu. Dar atât. Nu Zeul, nu Dumnezeu.
- To?ii zeii sunt Dumnezeu. Doar c? unii în arogan?a lor cred c? Îl pot în?elege. Cred c? ... Îi pot da nume. A?a cum ai spus, numele îngr?de?te, define?te. Dar numele este mic ?i slab. Nu Îl poate ?ine în el. ?i v? temea?i de El, nu?
- El ne-a f?cut s? ne temem.
- Pentru c? nu Îl în?elegea?i.
- Ai spus c? nu îl putem în?elege.
- Nu pute?i. Dar pute?i accepta acest lucru ?i s?-l îmbr??i?at?i în întreaga sa splendoare.
- Tu n-ai tr?it. Nu ?tii cum era. S? Îl ai în minte în fiecare clip?. Când fumezi, când te pi?i, când s?ru?i s? s?ru?i cu ale Sale buze, propriile Lui buze, s? ver?i urina Lui ?i s? îl tragi pe El în pl?mânii s?i.
- Iar voi r?mânea?i cura?i, nu putea?i p?c?tui.
- Nu era un zeu al libert??ii ?i al crea?iei. Nu visa ?i nu avea idealuri. Era rece ?i r?u ?i crud. Hai, gata...Nu-i vorba de Sperietoare aici. E vorba despre progresele tale. Progresul tuturor. Te-ai sim?it bine când era?i împreun? ?i povestea?i. Te sim?i bine ?i când vii aici. Mai sim?i zeul asupra ta?
- Nu...
- Bine. Las?-l acolo unde este, în ma?in?, exorcizeaz?-l din mintea ta. Vei fi mai fericit. Vrei s? fii fericit. De ce altceva le-ai fi spus numele t?u? Vrei s? fii. Vrei ca ceilal?i s? ?tie c? exis?ti s? s? ?tie cine e?ti. De fapt nu ai nevoie de o himer?.
- Nu e o himer?. E real. L-ai cunoscut.
- Acum ?ip? în tine? Se zbate? M? face p?gân idolator ?i p?c?tos? Î?i spune s? ridici pumnul ?i cu furie divin?, cu mândr? putere cereasc? s? m? zdrobe?ti?

...

- M? testeaz?. Asta e. Vrea s? vad? dac? îmi pot p?stra inima pur?.
- Las?. Vei sc?pa de el. Cu timpul. Întoarce-te. Vorbe?te cu colegii t?i.

XI

Zgomot de h?rm?laie ?i guri ce nu se vor închise ie?ea din salon. Se plimba pe holuri ca un copil sc?pat din mâna unui b?trân care îl urmeaz? cu greu, dar determinat.
Asistentele treceau pe lâng? ei f?r? s? ofere niciun fel de aten?ie cuvintelor ce se aruncau fara grij?, nu spre ele, prin ele. Erau acolo oameni care de abia descopereau limba, cu min?i în care se zb?teau dou? sau chiar mai multe vie?i, mai multe suflete ce se izbeau neputincioase înc? s? se contopeasc?, dar n?scute în uterul aceleia?i min?i. Pentru mul?i cuvânt este de prisos, chiar dac? se g?sesc nevoie?i s? îl foloseasc?, revela?ie ce îi înfrico?eaz?, se v?d arunca?i într-o via?? de t?cere, înfrâna?i permanent de o limit? imuabil?, ce reprezint? acest ansamblu de zgomote seci ?i sterpe ie?ite din gurile lor. Cuvintele sunt grele ?i cleioase, unele sentimente ?i gânduri se lipesc de ele, cad pe podea, se târ?sc spre ceilal?i, se umplu de praf ?i de mizerie, de miros steril ?i antiseptic, iar atunci când intr? las? atât de multe afar?, încâ nici cel ce le-a împins afar? din fiin?a sa nu le mai recunoa?te. Cuvântul le este slab, facil, f?r? însemn?tate, prea mic, prea greu, prea u?or de aruncat.

Cel al omului din patul al ?aptelea izbea cel mai puternic, c?ci vroia s? pun? în el tot ce avea în sine, viscere ?i fiere, gânduri ?i sentimente mai ales, frici primitive, instinctuale, adânci, refulate, strânse, adunate:
- Voi muri, voi muri!!! Voi muri, iar întreaga lume se va stinge ca o flac?r? ud?, odata cu mine. Voi închide ochii pentru totdeauna iar voi nu ve?i mai fi niciodat?. Nici carne din care s? se mu?te, nici piele care s? simt?, nici oase s? se sparg?, nici unghii care s? zgârâie, nici haine pentru a ascunde. Nimic. Nimic. Nimic. În?elege?i? Iar eu voi muri, cândva voi muri. Nu azi, dar într-un mâine voi muri, pentru c? nu pot muri ast?zi, dar cine ?tie când vine mâine; poate veni oricând. Trebuie s? îl oprim, s? oprim pe mânie, s? nu mai treac? timpul, soarele s? r?mân? pe cer, ag??at ca într-un cui, iar eu s? tr?iesc pentru totdeauna ca voi s? tr?i?i ?i s? v? înmul?i?i s? s? respira?i mai ales s? respira?i, dar ?i mai important s? muri?i. E trebuie s? tr?iesc, eu m? sacrific pentru ca voi s? muri?i. ?i s? fi?i aminti?i. De ce nu face?i nimic?

Lovea arcurile patului, se zb?teau sub el cu întreaga fric? de care sunt capabile ni?te obiecte inanimate, iar zguduitul metalic se sim?ea în tot salonul, chiar ?i în afara lui. Ţip?tul s?u lipsit de noim? oprea orice altceva, orice alt cuvânt.

De când au descoperit c? pot vorbi, c? î?i pot sparge eul în buc??ele micu?e, luate cu aten?ie, ?lefuite, pentru a le oferi celorlal?i, pentru a se contrui în min?ile celorlal?i a?a cum doreau ei în?i?i s? fie, asta dup? povestirile din timpul furtunii, nimeni nu mai scoase niciun cuvânt. Pân? ?i omul din ultimul pat t?cea, g?sea un ritm ascuns celorlal?i, pentru el era muzic? dulce ?i suav?, purtat? u?or din bizar în nonsens, un ritm f?r? repeti?ii ce duce totul în infinit, era o p?rticic? din muzica absolut?, destinat? numai zeilor, numai celor care pot concepe absolutul ?i nimicul, lipsa oric?rei dimensiuni ?i existen?a uneia pentru fiecare concept.

Pe Roja îl îngrozeau în schimb. Î?i sim?ea fire de p?r pe tot corpul ridicându-se ?i în?epându-l. Alte amintiri se trezeau, alt nuan?e, alte tr?iri, altele decât cele povestite. Unele multe mai sumbre, mai dezgust?toare sau mai dureroase, altfele imposibil de fericite; pe fiecare în parte le-ar fi suporatat, dac? nu ar fi fost atât de multe, prea multe, iar la cap?tul fiec?reia a?tepta demonul cu ochi de sânge ?i ghear? de întuneric, cu al s?u zâmbet ?i cu al s?u chip.

Omului din primul pat acel ?ir de ?ipete îi aducea aminte de o poveste tr?it? în ma?in?. O ?tia ca un turn etern, în?l?at sper cer, sper nesfâr?it. Oamenii care l-au construit vorbeau în gânduri, iar cuvintele bâlbâite erau lipsite de sintax? sau de sens sau de scos. Erau frânturi de gânduri a?ezate imediat de min?ile altora, cei ce ascultau le d?deau o ordine perfect?. De fapt, acest lucru îi aducea aminte ?i de ma?in?. Amintirile îl f?ceau s? transpire o sudoare ro?iatic? prin bandaje.

Pe fat? o sâcâiau, chiar mai mult, o enervau, de asemeni o tulburau. Se concentra asupra lor încercând s? în?eleag? ?i se gândea c? într-un fel omul avea dreptate.

Asistentele ce se perindau pe holuri nici m?car atât nu vedeau în strig?tele unui nebun.

Epilog

?tii de ce te-am chemat azi?

- Trebuie s? faci ceva cu fa?a ta, se scurge. Parc? ar fi valuri de cear? fierbinte ce cad de pe o lumânare în fl?c?ri. Chiar arzi. Arzi alb ?i pur...nu. Arzi a purificare, a mântuire ?i salvare.
- Nu este nimic neînregul? cu fa?a mea.
- Data trecut? ai spus c? s-ar putea s? fie de la medicamente. Nu e. Nici nu cred c? mi se mai dau medicamente, nu mi se mai face prea r?u de la mâncare, picioarele nu mai îmi tremur? când încerc s? merg, scaunul mi-e regulat, in?elegi ce vreau s? spun.
- Acelea nu erau din cauza drogurilor, era corpul t?u care se chinuia s? î?i reia frunc?iile substituite de ma?in?.
- Chiar ?i a?a, data trecut? ai spus c? vei vorbi s? îmi regleze dozajul.
- Poate nu s-au achitat cum trebuie.
- Se poate, sunt rele ?i indiferente, vorbesc cu noi cu un aer obosit ?i îmbâcsit. Sunt rele toate ?i toate sunt la fel. Dar cred c? le în?eleg. Suntem s?n?to?i ca stâncile, mare parte cel pu?in ?i totu?i pe unii înc? trebuie s? ne ?tearg? la fund, sau s? ne ?in? lingura la mân? s? nu v?rs?m pe noi mâzga aia cu care ne hr?nesc.
- Dezvol?i empatie. Este cum nu se poate mai bine. ?tiu c? asta este cel mai greu de ob?inut pentru voi, pentru noi. Înseamn? c? recuno?ti existen?a celorlal?i. Înseamn? c? e?ti preg?tit s? ie?i afar? din azil.
- S? ies afar??
- Da,
- Nu crezi c? e cam devreme?
- De ce s? fie devreme. Începi s? ai sentimente, po?i comunica, fizic e?ti s?n?tos. Cu cât ie?i mai repede, cu atât î?i va fi mai bine. Acum e?ti într-o stare de supraadaptabilitate, este primul mediu pe care îl percepi, iar acesta va r?mâne în tine. Nu trebuie s? fie a?a.
- Deci voi pleca?
- Cât mai curând posibil. Poate chiar în zilele urm?toare.
- S? ?tii c? sigur este cea nu prea bine cu fa?a ta. Tocmai ?i-a c?zut o bucat? pe podea. Se tope?te în continuare, alunec? pe jos. A f?cut u pleosc vâscos. Uite, înc? una.
- Fa?a mea nu are nimic. E din cauza medicamentelor care î?i p?r?sesc sistemul. Eu cred c? acum când e?ti în deplin?tatea facult??ilor tale, sau te apropii s? fii, mintea ta încearc? s? exteriorizeze ceea ce î?i face.
- Da, dar acum nu e numai fa?a. E?ti tu întreg. Te scurgi pe podea spre mine. Mai ai un pic ?i ma atingi. Doar o flac?r?, atât ai mai r?mas. Nici nu ?tiu cu ce mai vorbe?ti.
- Dar vorbesc, deci am o limb? ?i buze pentru a articula sunetele produse de corzile vocale, implicit am un trup. Sunt psihiatru-psiholog-psihanalist. A?a c? dac? spun c? aceast? halucina?ie pe care o tr?ie?ti acum este o proiec?ie cu scop de refulare ?i detensionare a subcon?tientului, iar ceara din care ar fi f?cut? fa?a mea reprezint? via?a ta de care te eliberezi, de ce nu m? crezi?
- Sau ai fost tot timpul numai în capul meu, ai ap?rut din cauza drogurilor b?gate în mine, iar acum c? nu le mai am, vedenia dispare.
- Oricum ar fi, am dreptate, teoria mea este corect?. Ceea ce crezi tu nu conteaz?.
- Ba da. Iar aceastea au fost ultimile tale cuvinte, acum c? ai ajuns s? te scurgi pe picioarele mele, iar eu m? scald în marea fostei mele vie?i. Cred c? pot pleca acum, nu? M? întreb cum arat? azilul de afar?...