proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Aproape trei s?pt?mâni s-au consumat f?r? ca Mi?u s? deranjeze atmosfera de lucru din birou ori din afara acestuia. Între timp rezolvase cu amenajarea apartamentului cump?rat. Pl?tise bine la firma ce s-a ocupat de asta ?i era foarte mul?umit. Se întâlnea în fiecare sear?, alternativ, cu Jana ?i Angelica. Renun?ase la orice întâlnire cu vechii s?i prieteni. Cele dou? femei îl distrau de minune ?i nu aveau preten?ia s? le scoat? în lume, la restaurant ori în alte locuri publice. Intuiau exact care este motivul real ?i arareori regretau c? au dezv?luit câte ceva din arborele lor genealogic. Se bucurau c? el se aprovizionase cu tot ce aveau nevoie, la noul domiciliu. Uneori f?cea comand? pentru mâncare ?i b?utur?. Doar la final de s?pt?mân? pleca la „conac” cu ambele fete. Acolo, dou? zile ?i dou? nop?i mâncau, beau ?i f?ceau dragoste în trei, în ritmul muzicii ce se auzea pân?-n casele vecinilor. Se dezbr?cau la sosire ?i se mai îmbr?cau doar duminica seara, când le ducea pe fete în ora? ?i r?mânea ?i el s? se odihneasc?.
A reu?it, în aceast? perioad? de timp s? fie con?tiincios la serviciu ?i chiar s? se eviden?ieze prin descoperirea ?i atragerea a doi clien?i. Erau mul?i avoca?i în municipiu ?i multe birouri de avocatur?. De regul?, oamenii se interesau ?i îi alegeau pe cei cu experien??, pe cei care-?i f?cuser? deja un nume în localitate ?i-n zon?. Cei tineri nu prezentau încredere ori erau necunoscu?i. Mi?u mergea, de regul?, s? testeze „pia?a” ofertelor când doamna Ramona Vl?descu st?tea de vorb? cu clien?ii pe holurile ori în vecin?tatea judec?toriei. În zona aceea veneau mul?i oameni am?râ?i, nevoi?i din foarte multe pricini s? apar? în procese într-o postur? sau alta. El le examina atitudinea general?. Începuse s?-i simt? pe cei afla?i în c?utarea de avocat ori de o informa?ie, de un birou de copiat acte ori de notariat. Intra în vorb? cu ei, deta?at, p?rând a nu fi interesat. Îi îndruma unde aveau trebuin?e. Afla despre ce era vorba ?i î?i declina identitatea, f?r? re?ineri.
- În?eleg c? ave?i nevoie de un ap?r?tor bun. Problema dumneavoastr? este foarte greu de descurcat, dar v? recomand biroul de avocatur? al doamnei Ramona Vl?descu. Sunt colaboratorul dumneaei, avocat Mi?u Diaconescu. Noi am câ?tigat în toate cauzele pe care le-am avut de solu?ionat. Tariful cel mai mic, serviciu de calitate asigurat. Pofti?i, spune?i-v? p?sul! Doar cu noi ave?i ?ansa s? câ?tiga?i procesul.
Avea, în felul s?u de a fi ?i de a vorbi, un ceva care atr?gea, care inspira încredere, mai ales pentru acele persoane care nu cuno?teau nici un avocat ?i nici tertipurile specifice tuturor treptelor ce trebuia c?lcate în sistemul juridic. Pe cei cu probleme de natur? civil? îi atr?gea cu un anumit fel de vorbire, în timp ce pe cei angrena?i în cauze penale încerca s?-i atrag? cu alt vocabular, alte gesturi ?i priviri, alte pr?p?stii create pe moment. ?tia s?-i sperie, s? arunce nada, pentru ca apoi s?-i transforme în clien?i.
Cele dou? reu?ite au avut darul de a schimba ceva în atitudinea „?efei” ?i Mi?u a ?tiut s? exploateze momentul. A ob?inut libertatea de a ini?ia primele ac?iuni de cercetare a cauzei în care se lucra. Era mai priceput în cele cu specific penal. Avea convingerea c? legile erau bine a?ezate. În civil erau mai slab organizate ?i existau numeroase h??i?uri create de un anumit haos legislativ. Multe legi noi, peste altele vechi ?i neabrogate, pe ici pe acolo. Multe Hot?râri de Guvern, ori Ordonan?e, multe Dispozi?ii ale diferitelor ministere ori Regulamente etc. Adev?rat, trebuia s?-i arate ei totul, s?-i documenteze ?i s? ob?in? aprobarea de a merge pe un anumit fir în ap?rarea clientului, chiar dac?, în instan??, ea era avocatul care-l reprezenta pe acesta.
Cu pu?in efort, dar cu mult? voin??, motivat de gândurile ce-i fierbeau min?ile în ultimul timp, Mi?u a reu?it s? creeze impresia c? este preocupat numai de problemele profesionale. Nu mai venea obosit ori cu întârziere ?i î?i modificase pozitiv atitudinea ?i vocabularul. Doar avocatul Cenu?e îl privea lung, plin de îndoial? ?i, ca de obicei, îl în?epa ori de câte ori avea mingea la fileu. Doamna Vl?descu nu-i lua ap?rarea, nu intervenea, dar nici nu-l aprecia vreodat? în prezen?a acestuia. Se str?duia s? instaureze o atmosfer? calm?, s? poat? discuta cu mintea limpede orice cauz? în care erau angrena?i. Iar Mi?u se felicita adeseori, în gând, pentru felul în care a ?tiut s? gestioneze situa?ia în favoarea lui.
Îi mergeau toate bine, pân? în ziua care i-a împrosp?tat anumite amintiri, care l-au r?v??it.

Era cu pu?in înainte de prânz. În biroul de avocatur? a intrat Violeta. A salutat cu voce tare, „Bun? ziua”, înainte de a închide u?a ?i s-a îndreptat direct spre doamna Vl?descu, f?r? s? priveasc? o clip? spre vreunul din cei doi b?rba?i pe care, de altfel, nici nu i-a auzit dac? au r?spuns ori nu. Avocatul Cenu?e a morm?it ceva în barb?, cu privirea prin paginile unui Cod Penal jerpelit de prea mult? folosin??, în timp ce Mi?u î?i consulta agenda telefonic?. A ridicat privirea dup? ce a l?sat telefonul pe birou ?i a privit spatele femeii ce vorbea cu avocata Vl?descu. I-a admirat linia ?oldurilor scoas? în eviden?? de pantalonii alb-gri mula?i pe trup ?i picioarele drepte, f?r? vreun cusur în form? ?i m?rime. Se întreba de ce acea femeie ?i-a ales o bluz? liliachie larg?, dantelat?. „Nu i-ar fi stat mai bine o bluz? strâmt?? Cred c? are ce ar?ta ?i din fa??, nu numai de la spate. E mi?to cucoana…!”
Ajuns aici cu gândul, a tras sertarul s? caute ceva, dar ochii au r?mas lipi?i de trupul acela. A ajuns cu cercetarea mai sus, la capul femeii. „Mam?, ce asem?nare! Parc? e p?rul pirandei, frate! Nu cumva asta este…”. Mi?u n-a apucat s?-?i termine gândul. Femeia se-ntorsese pu?in, îndreptându-?i trupul ?i el s-a aplecat peste sertar ?i a scos în grab? câteva hârtii pe care a început s? le citeasc?, aplecându-se mult peste ele pentru a-?i masca fa?a. Era cea la care se gândise. Era Violeta.
Tocmai venise s?-i aduc? Ramonei Vl?descu ceea ce-i promisese cândva.
- Doamna avocat, eu v-am promis ?i m? ?in de cuvânt. Nu se poate s? m? refuza?i… A?a am convenit, nu? Ori v-a?i gândit ?i nu mai vre?i s? v? ocupa?i de…
- Nu, nu-i asta, opre?te-te. Vezi ?i tu c? nu sunt singur? în birou, a înclinat Ramona capul pe direc?ia celor doi b?rba?i, oarecum mul?umit? de prezen?a lor, scuza cea mai nimerit? a refuzului s?u.
Acesta a fost momentul în care fata ?i-a r?sucit pu?in trupul, s? poat? vedea. Avocatul Cenu?e tocmai se ridica de pe scaun. Cel?lalt, ascuns dup? câteva hârtii pe care p?rea c? le cite?te atent, nu se vedea aproape deloc. Violeta i-a privit doar o clip?. Le-a remarcat prezen?a fizic? ?i atât. Nu dorea s?-i vad? cum arat?.
- E a?a de simplu, doamn?! Sunt doar doi, a insistat ea imediat, privind-o rug?tor pe avocat?. P?stra?i de la bunica mea, Dumnezeu s-o ierte! I-am pus în batist?. O las pe birou sau, dac? nu v? sup?ra?i, merge?i pu?in afar? cu…
- Am ceva probleme de rezolvat… m? întorc peste vreo or?-dou?. La revedere! i-a întrerupt avocatul Cenu?e ?oaptele insistente.
- Da, sigur c? da, domnule avocat, a r?spuns Ramona, binevoitoare.
- Colega, nu mergi cu mine, cumva? Doamna are pu?in? treab?, afar?-i cald ?i berea-i rece… Ce zici, s-a adresat b?rbatul celui ce se f?cuse mic în scaunul s?u, coco?at, r?zimându-?i fruntea pe o mân? ce-i ascundea ochii cu totul.
- Cum? A, nu… mul?umesc, domnule avocat, sau… a r?spuns Mi?u, moroc?nos, f?r? s?-?i scoat? privirea din hârtii.
Era mai mult un morm?it. Cuvintele nu fuseser? în?elese, dar refuzul a fost decriptat corect. Dar brusc, când Lucian Cenu?e ajunsese la u??, s-a ridicat ?i el gr?bit, a împins hârtiile pe suprafa?a lucioas? direct în sertar ?i s-a repezit spre ie?ire cu b?rbia în piept, f?r? nicio vorb?. Avocatul trecuse pragul ?i Mi?u a pus mâna pe clan??, r?sucind-se cu iu?eal?, ca s? trag? ?i s?-nchid? u?a dup? el. Contrariat? de plecarea vijelioas?, nea?teptat? dup? refuzul anterior, Ramona ridicase capul ?i se aplecase lateral, s? poat? vedea dincolo de Violeta, mirându-se c? Mi?u a ie?it f?r? s? se scuze, s? salute, s? zic? ceva. Instinctiv, s-a întors ?i Violeta spre u??. Cei doi ie?iser? deja. A apucat doar s?-l vad? pe Mi?u cum trânte?te u?a dup? el ?i-i arunc? o privire scurt?, cât o clipit?, pe sub sprâncenele-i încruntate.
- De ce au plecat a?a gr?bi?i? I-am deranjat eu, doamna avocat?, cu ceva?
- Nu, nu! Stai cuminte, nu e asta. Au în?eles, probabil ceva… Ne-au l?sat singure, dar… tu cuno?ti pe vreunul din cei doi avoca?i?
- Eu? De unde, doamn?? L-am mai g?sit odat? pe cel mai b?trân, adic?… mai în vârst?, vream s? zic, dar nu-l cunosc pe strad?, nu-l ?tiu… Da’ de ce m? întreba?i asta pe mine?
- … A, nimic. Uite a?a-mi veni mie! „Nu-mi explic atitudinea lui… S-a uitat cu atâta ur? la fata asta. Nu cred c? mi s-a p?rut. Poftim, nu era ur?, dar nimic a bine nu mi-a spus privirea lui. Nici fuga, c? ie?irea lui cam asta înseamn?…”
- ?ti?i, doamn?… acolo, la u??, mi s-a p?rut c? l-a? cunoa?te pe cel care a ie?it al doilea… Dar nu ?tiu, z?u, de unde s?-l pot cunoa?te eu. Cred c? l-am mai v?zut pe undeva… Hai s? v? dau acum, c? nu ne mai…
- Am zis c? nu ?i a?a r?mâne. Te rog mult! Tu ai pl?tit. Vom vedea la termenul respectiv ce putem ob?ine, dar s? ?tii c? nu-?i cer mai mult decât taxa legal?…
- Vai, doamna avocat?! A?i fost a?a de bun? cu mine! M? simt datoare, pe ochii mei, doamn?…
- Gata! Am încheiat discu?ia. Treci peste dou? s?pt?mâni ca s?-?i spun ce nout??i au ap?rut la dosar. Cred c? tu nici nu vei avea nevoie de martori… Ai pe cineva?
- Cum s? nu am, doamn?! Noi am fost oameni cinsti?i. S? nu crede?i c? to?i ?iganii mint sau fur?, doamn?… Mama a?a ne-a înv??at. ?i tata, la fel. Am muncit to?i, fiecare pe unde am putut, dar nu am furat de la nimeni nici când n-aveam ce mânca…
- ?tiu, draga mea. Am în?eles asta… Mai lucrezi?
- Da, cum s? nu! Patronul meu mi-a dat un alt om, prieten de-al lui. Ţin eviden?a primar?. E mai greu, dar trebuie s-o fac… La închideri de lun? ?i trimestru stau pân? târziu s? lucrez ?i vin acas? abia seara.
Violeta a plecat fericit? din biroul de avocatur?. Nu pentru c? a r?mas cu cei doi coco?ei de aur, ci pentru c? femeia aceea i-a vorbit prietene?te, de la egal la egal. Era un ceva care-i f?cea bine.

„Doamne Sfinte, s? dai numai de bine, Doamne, acestei femei! M-a respectat ?i a vorbit frumos cu mine. Nu e toat? lumea rea, Doamne! Am fost atât de umilit?, de atâtea ori, înc? de mic?… L-am iertat pe nenorocitul ?la de ?i-a b?tut joc de mine, chiar dac? de la el mi se trag toate nenorocirile. M-a umilit r?u. ?i el ?i nenorocitul ?la de ?igan… Hm! Un român ?i un ?igan, de aceea?i teap?. Mi-au distrus copil?ria ?i tinere?ea. De ce au fost a?a câino?i cu mine, Doamne? Eu îi iert, dar Tu judec?-i, Doamne, c? tu po?i! Eu nu pot decât s?-mi înghit lacrimile ?i s? zâmbesc în lume, s? nu râd? lumea de mine…”.
Violeta î?i întrerupse pentru o clip? rug?min?ile c?tre Domnul pentru c? un gând îi str?fulger? cugetul…
”Uf! Nu-mi iese din minte privirea omului ?luia. De unde s?-l cunosc eu? A zis doamna c? este avocat. La fel ca cel?lalt care mi-a vorbit urât prima oar?, la biroul lor… Nu l-am v?zut pe scaun cum arat?. Parc? se ascundea. Nu cumva… nu cumva… Doamne! S? ?tii c? el este… Este nenorocitul care mi-a distrus viitorul. M? întorc s?-i spun doamnei. S-o întreb. Poate c? m? în?el… Sper s? nu întârzii prea mult”.
Când a p??it în birou, doamna avocat Ramona Vl?descu era adâncit? atât de profund în gânduri, încât nici nu a auzit-o intrând. Rezemat? cu cotul de fa?a lucioas? a biroului, î?i fric?iona u?or fruntea cu degetele lungi ?i frumoase ale aceleia?i mâini. Avea ochii închi?i ?i c?uta înc?p??ânat? r?spunsuri la întreb?rile ce ?i le pusese într-o anumit? ordine.
„Nu, în mod sigur fata nu mi-a spus numele lui. Nu, niciodat? nu l-a pomenit… Hei! A zis de vreo dou?-trei ori Mi?u! Asta e! Mi?u a zis. Pân? ?i eu i-am pronun?at numele acesta când am îndemnat-o s? vorbeasc?… Hopa! Aici e misterul. Deci, domnule avocat, de aia ai fugit ca un la?. Te temi s? dai ochi cu fata asta. Oare ce ?tie el despre ea? S-au mai v?zut ori s-au mai întâlnit? De ce s-ar teme, dac? întâmplarea aceea s-a consumat cu mul?i ani în urm? ?i nimeni nu a ?tiut? Ea nu a reclamat. P?rin?ii ei nu au cunoscut adev?rul… , dar so?ul de care a divor?at, cum a aflat? Parc? ?tiam ceva. S? caut prin noti?ele mele, cred c? am notat câte pu?in…”
A deschis ochii ?i a întins mâna spre sertar, dar s-a oprit blocat?. O privea pe Violeta ca pe o stafie, speriat?, cu pupilele m?rite brusc.
- Ce-i cu tine aici? Când ai intrat? M? gândeam la tine… Doamne, femeie! Cât de r?u m-ai speriat…
- S?ru’ mâna, doamn?! M? ierta?i, doamn?…! N-a?i auzit când am b?tut la u??? Sau… poate c? n-am b?tut. V-am speriat r?u. Doamn?, iertare, doamn? avocat?! Vai de mine, numai belele aduc cu mine! Ce s? fac acum c?…
- Nu faci nimic. Las?, c? trece, a întrerupt Ramona avalan?a p?rerilor de r?u. Ce s-a întâmplat cu tine de te-ai întors? Nu-mi place cum ar??i. Stai acolo pe scaun, s?-?i dau un pahar cu ap?, a continuat ea, destul de îngrijorat? ?i curioas?.
A pus ap? în dou? pahare. Au b?ut amândou? f?r? s? respire. S-au mai înviorat pu?in ?i au r?suflat u?urate. Se priveau în ochi ?i niciuna nu îndr?znea s? vorbeasc?. Fiecare gândea c? cealalt? ?tie. Dup? o pauz? prelungit?, în care parc? se auzeau b?t?ile inimilor, Violeta a deschis gura. A articulat cu greu primele cuvinte. Era speriat?.
- Doamna avocat?, cred c? omu’ acela de aici este el, a reu?it s? spun? pân? la urm?. El, nenorocitu’ care… ?ti?i dumneavoastr?… Când eram eu mic?. V-am povestit.
- P?i, nu te-am întrebat? La care din ei te referi?
- Cel tân?r, doamna avocat?. Mi-am amintit ?i… cred c? el este. Nu i-am v?zut bine fa?a, ?ti?i c?…
- Dac? nu l-ai v?zut la fa??, de ce afirmi c? ar fi el? Poate c? te în?eli.
- Poate c? da, doamn? bun?, dar i-am v?zut privirea din u??… Am v?zut ochii ?i privirea aia de atunci, când am plâns eu. Nu l-am v?zut ani de zile, dar privirea aia n-o pot uita, doamna avocat?.
- Ei, n-are nimic! A trecut timpul… Cum îl chema pe b?iatul acela? Î?i aminte?ti?
- Da, cum s?-l uit? N-ar mai avea parte de m?-sa de nenorocit ce este! S?-i fie mormântu’…
- Termin? cu blestemele! Scuz?-m?, dar nu suntem la u?a cortului aici, e clar?
- Da, iertare doamna avocat?. Îl chema Mi?u, dar nu mai ?tiu cum. Nu-mi vine acum în minte… B?iatul coanei Liliana, unde am f?cut eu curat. Mi?u-l chema, c? tot cartieru-i zicea a?a…
- Numai pu?in, te rog, a întrerupt-o Ramona, în timp ce scotocea prin sertarele biroului.
A r?sfoit o agend? ?i, nemul?umit?, a trecut cu mi?c?ri repezi la filele prinse ordonat într-un dosar cu ?in?. Citea în diagonal?. La a patra fil? s-a oprit ?i, dup? câteva clipe, a ridicat capul. P?rea u?or încurcat?. O privea pe fat? ?i nu ?tia cum ?i ce s?-i spun?. „ Ce fac acum? S? infirm ori s? confirm? Da, a?a este. Cristian ?i Liliana sunt p?rin?ii lui. Fata asta nu s-a în?elat. Are memoria figurilor ?i a numelor. Cred c? e mai bine s? ?tie adev?rul…”, a hot?rât Ramona.
- Da, Violeta, ai dreptate. A?a se nume?te mama acestui Mi?u. El lucreaz? aici. E stagiar de moment, dar tot avocat se cheam?… Vrei s? te apere el în proces? S?-i dau s? cunoasc? întreaga cauz??
- Doamne fere?te, doamna avocat?! a r?spuns fata, s?rind de pe scaun odat? cu aceste cuvinte, speriat?. Nu, nu, nu! V? rog, s?ru’ mâna! S? nu-mi face?i asta niciodat?, se ruga fata în timp ce-?i frângea mâinile ?i î?i ?tergea lacrimile ce curgeau fierbin?i pe obrazul prin care p?rea c? sângele nu mai circul?.
Au urmat câteva secunde de t?cere prelungit?. Ramona i-a întins paharul pe care-l umpluse din nou cu ap? ?i i-a f?cut un semn lini?titor, invitând-o s? se rea?eze pe scaun. Îi p?rea r?u c? a venit cu acea sugestie. Regreta. O impresiona durerea întip?rit? pe fa?a Violetei. Aceasta scâncea ?i suspina, f?când eforturi s?-?i opreasc? plânsul. Apoi a b?ut din ap? ?i ?i-a ?ters ultimele lacrimi. Dup? ce a respirat adânc de câteva ori, a întrebat, încordat? ?i tem?toare:
- Dac? lucreaz? cu dumneavoastr?, este obligatoriu s? ?tie ?i el, doamna avocat?? Vine în sal? la procesul meu, la al doilea termen?
- Nu este obligatoriu. Nu-?i fie team?, pentru c? nu-l voi lua cu mine la al doilea termen al t?u. Nu-i spun nimic…., dar tu ce ai de gând s? faci dac? te întâlne?ti cu el? E posibil s? se întâmple aici, în birou sau pe strad?. Ora?ul este mic. Ţi-ai pus problema asta?
- Nu ?tiu ce voi face…. Nu-l cunosc ?i gata! Nu-i r?spund dac? întreab? ceva. Doamn?, pe Dumnezeul meu, v? jur c? nu vreau s? am de-a face cu el! Sub nicio form?, doamna mea bun?, nu vreau! Nu vreau nici s?-l v?d. Eu l-am iertat, dar când îl v?d îmi vine s?-l omor, s?-i dau cu ceva-n cap, fir-ar al dracului de nenorocit!
- Bine, bine, calmeaz?-te, te rog! Nu va ?tii nimic. Î?i promit c? m? voi ?ine de cuvânt. Ai mare grij?! S?-mi spui dac? te opre?te vreodat? pe strad?. Am eu ac de cojocul lui dac? nu te las?-n pace! i-a promis Ramona cu toat? hot?rârea, sim?ind c?-l ur??te ?i ea în acel moment pe cel în cauz?.