proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*
Holul policlinicii, îmbâcsit de substan?e medicale ?i str?juit de canapele de vinilin roase, nu reu?e?te s? acopere mirosul de piatr? umed?, lemn vechi ?i t?mâie pe care-l por?i în n?ri.
Rememorezi: o cea?? dens? de noiembrie te-a învelit, ascunzându-te oric?rei priviri curioase, când ai ie?it în acea diminea?? pe poarta m?n?stirii. Cei doi kilometri pân? în sat au trecut mai repede ca oricând. O lumin? difuz? se insinua pe întinderea câmpiei, de parc? cineva ar fi aprins un bec timid într-o camer? plin? de aburi pân? la imposibilitatea de a mai respira. Un c?ru?a? furat de ?erpuirea drumului de ?ar? nici m?car nu te-a observat cum a?teptai s? treac?, retras? undeva pe margine, confundat? cu decorul.
La marginea satului, microbuzul pentru ora? a?tepta cu motorul pornit. Abia te-ai urcat c? a ?i pornit, de parc? te-ar fi a?teptat exact pe tine. Dou? femei vag trezite te-au salutat înainte de a se scufunda din nou în lumea viselor pe scaunele cu tapi?eria rufoas?, murdar?.
Apoi: drumul, sta?ia, blocurile, câinii maidanezi, policlinica. Ai num?rul de ordine „doi”, doar o femeie mai a?teapt? înaintea ta s? apar? doctori?a ?i asistenta. Ori poate c? deja au venit ?i î?i savureaz? cafeaua printre ustensilele ?i aparatura medical?. B?nuiala ?i-o confirm? doamna dinaintea ta: „E ?i un sfert… Au intrat, î?i beau cafeaua… Ce ?i-e ?i cu doctorii ??tia azi. P?i înainte de Revolu?ie nici pomeneal? de a?a ceva! La fix deschideau, ceas!” Doamna vorbe?te cu autoritatea vârstei înaintate. Nu î?i permi?i s-o contrazici. E?ti în m?n?stire de peste dou?zeci de ani ?i chiar dac? ai fost numit? maic? stare?? în urm? cu doi ani, conexiunile cu lumea dinafara zidurilor m?n?stirii sunt suficient de fragile încât s? nu-?i permit? s-o judeci într-atât de aspru. Apoi abia de ai împlinit patruzeci de ani, a?a c? nu ai aceea?i autoritate cu doamna cu num?rul „unu”, a c?rei vârst? venerabil? impune respect. Zâmbe?ti politicos, timid, neimplicat, a?a cum îi st? bine unei mirese a lui Iisus.
Îns? doamna profit? de puterea ta de a asculta. A?a c? începe s?-?i povesteasc? cum fiul i-a plecat acum trei ani în Spania, cum s-a c?s?torit acolo cu o românc?. „Au doi copii superbi!”, te informeaz? fericit? ?i î?i arat? o fotografie cu b?iatul ei, tân?ra lui so?ie ?i cei doi copii sub un portocal înc?rcat. „Off, c? mare binecuvântare sunt nepo?eii ??tia. Tare a? vrea s?-i v?d mai des. Cic? la anul or s?-mi fac? chemare în Spania!”, încheie doamna în timp ce cade pe gânduri, ca transportat? brusc de pe holul policlinicii într-un viitor fericit, cu gust de mandarine. Tu îi zâmbe?ti politicos, cât mai inocent cu putin?? ?i-i spui pe în?elegerea ei: „Da, doamn?, copiii sunt cea mai mare împlinire!” Iar mintea ta se retrage printre baloturile de cea??.
U?a cabinetului de deschide brusc, iar o voce ?âfnoas? de femeie informeaz? sec: „Num?rul unu!” Interlocutoarea ta se ridic? ?i se avânt? zâmbitoare în camera ce miroase ostentativ a cafea. Pierdut? în ?iragul unor gânduri care nu-?i apar?in, nici nu realizezi cât de repede trece timpul. Doamna care la anul va pleca în Spania iese din cabinet, iar aceea?i voce, aproape b?rb?teasc?, se aude puternic: „Num?rul doi!”. Te ridici ca purtat? de o for?? ce nu-?i apar?ine ?i intri înfrigurat? în cabinet.

*
În timp ce asistenta, care abia a invitat urm?torul pacient la consulta?ie, preg?te?te instrumentarul, tu completezi într-un registru detaliile despre re?eta pe care abia ai prescris-o. Pe u?? intr? o m?icu?? timid?, iar tu îi faci semn s? ia loc pe scaunul din fa?a ta. Se a?ez? sfioas?, iar buzele ei îngaim? un salut pierdut. Îi r?spunzi printr-o înclinare a capului, apoi te adresezi asistentei: „Ai auzit bine: pleac? la anul în Spania, c? o s?-i fac? b?iatul chemare.” „P?i, na, dac? ai copii în str?in?tate, s? tot fii pensionar azi”, replic? proprietara vocii ?âfnoase. „Ei, las’ c?-i bine s?-?i tr?iasc? b?trâne?ile. Nu mai e ca pe vremuri, când nu puteai ie?i din ?ar?. Cu s?n?tatea o duce bine pentru vârsta dumneaei!” „P?i cred ?i eu, c? nu mai sc?p?m de ea, ne viziteaz? la fiecare dou? zile…”, încheie înfundat asistenta.
„V? ascult!”, te adresezi m?icu?ei de pe scaunul din fa?a ta, dup? ce închizi cu un zgomot pr?fuit registrul. „?ti?i…”, bâiguie ea pe un ton le?inat, „…ni?te dureri de stomac… de câteva zile…” Îi mai adresezi câteva întreb?ri despre regimul alimentar, dac? mai acuz? ?i altcineva din m?n?stire simptome similare, apoi o rogi pe asistent? s? se preg?teasc? un aparat anume. „Va trebui s? facem ?i o ecografie, pentru a ne l?muri despre ce este vorba”, o informezi pe c?lug?ri??, pe care o sim?i tremurând de emo?ii sub costumul ei de c?lug?ri??, scor?os, negru.
Asistenta ?i pacienta se retrag într-o camer? al?turat?, unde se afl? ecograful. Deschizi o revist? medical? ?i te afunzi în lectura unui articol de specialitate.
Mireasa îmbr?cat? în negru din cap pân? în picioare î?i reia locul în fa?a ta, iar asistenta î?i prezint? rezultatele analizei. „Privi?i aici”, î?i spune pe o voce misterioas?. „Am f?cut ?i o poz?”, precizeaz? în timp ce î?i întinde cu gesturi aproape brutale o imagine scoas? de aparat. O întinzi în lumina care p?trunde pe fereastra din spatele t?u ?i, dup? câteva momente, spui prelung: „Mda…”
O rogi pe m?icu?? s? v? a?tepte un minut ?i îi faci un semn discret asistentei. Ferit? de privirile topite ale miresei în negru, în aceea?i camer? cu ecograful, îi înt?re?ti asistentei presupunerile: „E gravid?! Va avea gemeni!” „Pfu!”, exclam? în ?oapt? asistenta, „eu m? chinui de atâ?ia ani s? am unul, iar ea are doi f?r? s? vrea!” „Ce s?-i faci?”, adaugi. „Vorba aia: îmbârligate mai sunt c?ile Domnului! Hai s? vedem cum îi spunem.”
Revii în camera de consulta?ie. Asistenta î?i ascunde ochii în spatele t?u. Sim?i lamele privirilor ei oprindu-se undeva în tine. Arborezi un zâmbet larg, cât mai sincer cu putin??. O prive?ti pe femeia aproape scurs? pe scaun, apoi îi întinzi mâna: „Doamn?, felicit?ri! Ve?i fi mama a doi copii gemeni!”

*
R?mas? undeva în spate, încerci cu eforturi supraumane s? nu o prive?ti în ochi pe c?lug?ri??. Doctori?a îi întinde mâna ?i o informeaz? ca pe o femeie oarecare c? este îns?rcinat? cu gemeni. Pacienta r?mâne masc? ?i abia de îngaim? pierdut: „Nu! Nu copii!”. Se ridic? greu de pe scaun, apoi se îndrept? ?ov?itor, împleticit c?tre u?a de la intrare. Doctori?a o înso?e?te, probabil cu inten?ia de a o sprijini în caz c? le?in?. „S? chem pe cineva?”, întreab? ea în timp ce femeia în negru iese pe u??. „Nu, nu!”, r?spunde ea gr?bit, dar pe un ton anemic, în timp ce dispare în labirintul holului policlinicii.
„Nu în?eleg cum de primesc asemenea femei în m?n?stiri!”, exclami. „Toate s?r?ntoacele sau copilele care au suferit o dezam?gire în dragoste s-au f?cut c?lug?ri?e dup? Revolu?ie. Nu fac nici patruzeci de ani ?i ajung stare?e! Dac? le place via?a, ce mai caut? acolo?”
Doctori?a prive?te lung pe geam. Umbra c?lug?ri?ei se prelinge prin fa?a ei, ?erpuitoare, gr?bit?, amenin?at? parc? de faptul c? cea?a se ridic?. „Ar trebui s?-i în?elegi trauma psihologic?”, o auzi spunând. „Care traum?, dac? ea a c?utat-o?”, închei sec, dup? care deschizi nervoas? u?a de la cabinet ?i urli: „s? intre num?rul trei!”