proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Violeta a reu?it s? pun? un picior pe pragul portierei deschise ?i s? reziste. Toat? gura i se uscase de team? ?i nu reu?ise s? scoat? vreun sunet. Cu o ultim? sfor?are, a ?ipat cât a putut de tare:
- Ajutooor! Poli?iaaa! Ajutooor!
- Nu ?ipa, tâmpito, f…i gura m?-tii! Intr?! a strigat el ?i a lovit-o cu pumnul în spate.
Aproape în acela?i moment a sim?it o lovitur? puternic? în cap ?i genunchii i s-au înmuiat. A sl?bit strânsoarea ?i a încercat s? se-ntoarc?. Nu a apucat s? vad? cine-i agresorul. O alt? lovitur? l-a pr?v?lit pe asfaltul umed. C?zuse cu fa?a în sus ?i apa de ploaie l-a înviorat pu?in, atât cât l-a ajutat s? evite al treilea atac. ?i-a îndoit ambele picioare din genunchi ?i le-a împins cât a putut de violent între picioarele atacatorului ce se aplecase s?-l prind? de gât. Acesta a reu?it s? r?mân? pe picioare dup? ce a f?cut trei pa?i în spate, îndoit de mijloc ?i urlând.
Femeia era mai îngrozit? ca în primele momente. Se retr?sese la spatele ma?inii ?i, r?zimat? de caroserie, cu o mân? la gur?, privea f?r? s? în?eleag? ce se întâmpl?.
Sfor?ându-se din toate puterile, Mi?u a reu?it s? se ridice. Împleticit în mers, a f?cut un salt spre agresor, dar picioarele nu i-au mai dat for?a de care avea nevoie ?i a ajuns doar la picioarele acestuia. A încercat s?-l trag? în jos, pentru a-l trânti la p?mânt. N-a mai apucat. Mai multe lovituri violente cu piciorul, pe ambele p?r?i ale trupului, l-au ?intuit pe asfalt cu fa?a în jos. Nu mai sim?ea pe unde este lovit. A în?eles doar c? mai sunt cel pu?in doi agresori care-l loveau cu s?lb?ticie. Era aproape de starea de le?in. Ploaia îi sp?la sângele, care-i curgea din rana produs? de a doua lovitur? în cap, risipindu-l în v?lurelele de ap? ce traversau trotuarul spre rigol?.
Primul atacator l-a prins de p?r, încercând s?-i ridice capul. Nu a reu?it prea mult, dar i s-a p?rut c? nu mai sufl?. A strigat la ceilal?i doi.
- Ajunge, b?i! S? judec io pe dom’ ?ef, f…i mor?ii m?-sii! Poate n-a dat ortu-popii…
Resim?ise puternic lovitura dintre picioare ?i înc? era îndoit din mijloc. Din pozi?ia asta, ajutat de ceilal?i, l-a întors pe Mi?u cu fa?a-n sus. Acesta avea ochii închi?i ?i p?rea lipsit de via??. Agresorul i-a aplicat peste fa?? câteva lovituri scurte, rapide. Mi?u a deschis greu ochii ?i a gemut adânc. I s-a p?rut c? vede trei siluete aplecate asupra lui. Nu era sigur. A încercat s? zic? ceva. N-a putut.
- S? te spovedesc io acu’, dom’?ef. S? nu mori pân? nu spui tot, f…i mor?ii m?-tii cu tot neamu’ t?u cu tot! l-a înjurat agresorul, înc?lecând pieptul celui de jos. Tu mi-ai f…t mie via?a, b?i, jigodie? Tu, b?i? a continuat el ?irul întreb?rilor, p?lmuindu-l din ce în ce mai tare.
Mi?u nu a putut zice nimic. Privirea lui era pierdut?. Vedea ca prin cea?? ?i nu în?elegea bine ce i se spune. P?rea c? se sfâr?e?te pentru totdeauna.
- Nu vrei? Da’ piranda mea ai vrut-o, ha? ?tii s? m? rogi? Încearc?, b?i, f…i mormântu’ m?-tii! Zi, b?i, ceva! N-auzi?
Dup? alte dou? palme primite, Mi?u a f?cut ochii mari, s-a sfor?at ?i l-a scuipat pe agresor în fa??. Saliva era amestecat? cu sânge. A fost singura manifestare de voin?? a celui b?tut, care i-a atras o ploaie de lovituri peste picioare din partea celorlal?i doi agresori. Cel scuipat a ridicat pumnul s?-i loveasc? fa?a, umilit ?i, cu atât mai mult, furios ca o fiar? în cu?c?.
Gândul i-a anulat inten?ia. A scos de undeva de la spate, de sub curea, un cu?it ?i l-a ridicat, strângându-l puternic în pumn, cât a putut de sus.
- Mori, câine! Mori, f…i sfin?ii mor?ilor m?-tii de…
- Nu!... Nu, nu, nu! Nu lovi!, s-a auzit în noapte ?ip?tul puternic al Violetei.
Era deja la un pas de ei ?i a apucat strâns mâna celui hot?rât s? ucid?. S-a luptat cu el în dorin?a de a-i smulge cu?itul, dar acesta a reu?it s-o trânteasc? la p?mânt. Ceilal?i doi r?m?seser? nemi?ca?i. Priveau ?i nu ?tiau ce s? fac?.
- Tu ce vrei, f?! S? mori cu el? s-a r?stit agresorul la femeia ce se ridicase în genunchi.
- Iart?-l! Spre binele t?u, nenorocitule. Intri pe via?? în pu?c?rie. Mori acolo, gânde?te-te! l-a rugat Violeta plângând.
- În pu?c?rie? Eu? Ai vrea tu, f…i gura m?-tii! Vrei s? scapi de mine. Vrei s?…
- Vreau s? te salvez, nenorocitule. Fugi dincolo s? ?i se piard? urma. Ai unde. Ăsta e avocat ?i te bag?-n pu?c?rie pe via??, n-auzi?
- Bag? pe m?-sa, nu pe mine, dac? vrei s?….
Omul a t?cut brusc ?i s-a uitat speriat în jur. Nu i se p?ruse nimic. Sirenele de pe ma?inile Poli?iei se auzeau destul de clar ?i p?reau c? sunt foarte aproape. S-a ridicat dintr-o singur? mi?care, l-a lovit cu piciorul pe cel de jos ?i a strigat la ceilal?i.
- Valea!
Au fugit to?i trei ?i au disp?rut în ploaie de parc?-i înghi?ise p?mântul. S-a ridicat ?i Violeta. Înainte de a fugi, s-a întors ?i l-a privit pe Mi?u. Î?i ridicase pu?in un um?r, cât s? poat? întoarce capul s-o vad?. Avea ochii înce?o?a?i, dar ea i-a sim?it privirea plin? de suferin?? ?i recuno?tin??. L-a privit cu mil? ?i a fugit.

O ma?in? a Poli?iei a oprit de-a curmezi?ul în fa?a ei, la câ?iva pa?i. A fost somat? s? r?mân? pe loc. Alte dou? ma?ini opriser? aproape de locul în care z?cea Mi?u.
Poli?i?tii au coborât precipita?i ?i scotoceau cu privirea împrejurimile. Nici ?ipenie de om. Doi dintre ei s-au aplecat asupra victimei g?sit? la fa?a locului.
- Nu-l mi?ca! a oprit unul din ei gestul colegului care inten?ionase s?-l ridice pe cel de jos. Curge sânge r?u, se pare. Stai s? vin? salvarea. E pe drum, a precizat el lini?tit.
Al?ii doi întindeau deja benzi fluorescente ca s? izoleze locul producerii evenimentului, în timp ce, la a treia ma?in?, Violeta r?spundea la întreb?ri.
- Nu ?tiu nimic. Nu am v?zut… Eu am vrut s?-l ajut, c? era c?zut. Am strigat dup? ajutor… Da, am v?zut doar umbre care fugeau…. Nu ?tiu câ?i au fost…
A fost adus? lâng? victim?, ?inut? strâns de bra?e, unde cel care p?rea a fi ?ef i-a pus aproape acelea?i întreb?ri.
- Am mai spus. Nu ?tiu cine este omul acesta…. Am vrut s?-l ajut… Nu, n-am v?zut nimic…. Am ?ipat dup? ajutor ?i… Fugeau…. Au fugit încolo, a întins ea un bra? indicând exact direc?ia opus?. Da… Cred c? au fugit c? ?ipam eu dup? ajutor… Or fi fost doi sau mai mul?i… nu ?tiu… Cu ploaia asta…. N-am v?zut, ce s? zic…
Între timp sosise ma?ina Salv?rii. L-au analizat câteva clipe, i-au luat pulsul ?i l-au urcat pe targ? cu mult? grij?. „Cred c? are oase rupte, aten?ie!”, a avertizat unul dintre cei trei sosi?i. Înainte de a-l urca în ma?in?, poli?istul a intervenit:
- Tr?ie?te?
- Da, tr?ie?te. Are pulsul slab. Cred c? a pierdut mult sânge.
- Poate vorbi trei secunde?
- Nu se recomand?, dar…
Poli?istul a tras-o pe Violeta lâng? el. Victima era cu fa?a în sus pe targ?. Deschisese ochii ?i p?rea c? în?elege ce se petrece în jurul s?u. O prelat? ?inut? de trei poli?i?ti îl ap?ra de ploaie.
- Domnule, v? rog frumos! Pute?i vorbi ori face semn cu mâna de nu sau da? l-a întrebat poli?istul pe Mi?u.
Acesta a clipit din ochi de câteva ori. A oftat adânc, a scos un geam?t ?i a rostit slab „da”.
- O cunoa?te?i pe femeia asta? a întrebat poli?istul, împingând-o pe Violeta cât mai aproape, pe direc?ia privirii victimei.
- Nu… nu… a r?spuns Mi?u la fel de încet, privind-o pe femeie cu recuno?tin??.
- ?ti?i cine v-a atacat? Cunoa?te?i cine a fost agresorul?
- … Nu… Nu am v?zut nimic… M-au lovit pe la spate…
- Mul?umesc frumos! Lua?i-l ?i pune?i-l pe picioare, fra?ilor, cât mai repede…. Doamn?, actele dumneavoastr?. Nu v? re?inem, dar ve?i fi chemat? pentru a da o declara?ie scris?…
*
Poli?i?tii i-au mai adresat întreb?ri, destule, la care ea a dat r?spunsuri ambigui. Ud? pân? la piele, tremurând îngrozitor, fie de frig, fie de groaza tirului de întreb?ri la care nu mai ?tia cum s? r?spund?, Violeta ?i-a z?rit pe jos, lâng? ma?in?, punga de plastic cu geanta în care avea cartea de identitate ?i, pentru o clip?, a avut senza?ia c? î?i recap?t? echilibrul.
A intrat în cas? ud? toat?, speriat?, îngrijorat?, cu mintea r?v??it? ?i sufletul sfâ?iat de team?. Ai ei o priveau cu îngrijorare ?i curiozitate, dar nu scoteau o vorb?. Vestea ajunsese înaintea Violetei. Când a plecat ea de acolo, poli?i?tii m?surau locul atacului în v?zul unei mul?imi de oameni care ap?ruser? înainte de a sosi ma?ina Salv?rii. Printre ei, în mod sigur, se afla ?i cel care d?duse telefon la 112, adic? un om care a v?zut ?i care, poate, a cunoscut pe vreunul dintre participan?ii la eveniment, dar a vrut s? r?mân? anonim. Avea motivele lui…
Violeta nu-?i mai aducea aminte de nimic ?i nici nu dorea. Singura imagine ce refuza s?-i p?r?seasc? retina, era privirea lui Mi?u. Ochii lui plini de recuno?tin??. „Nu, nu m-am în?elat. Îmi mul?umea. A în?eles c? i-am salvat via?a. Suferea enorm sub lovituri. Cred c? avea dureri groaznice, dar a v?zut ?i a în?eles totul. A fost con?tient c? a vrut s?-l omoare fostul meu so?. ?tia. I-am v?zut privirea când a negat. Poate nu-l cuno?tea, dar a auzit! A auzit când îl judeca ?i a tras concluzia… Cred c? nu a vrut s? m? târasc? în alt proces. A f?cut ?i el ceva bun…”.
U?a biroului de avocatur? era închis?. „Am venit prea devreme, dar nu plec. Stau aici pân? vine. Trebuie s?-i povestesc totul. Cu am?nunte. Am încredere în ea. Nu are cine s? m-ajute. N-am pe nimeni care s? m? pov??uiasc?. Ce s? fac?... Dac? poli?i?tii îl prind pe nenorocitul acela, o s? fiu implicat?. Da, m? va trage dup? el. Nu sunt eu vinovat?… dar am min?it! O s? m? g?seasc? vinovat?… Of, Doamne! Numai doamna avocat? m? poate lumina! S?-i dea Domnul s?n?tate… mare noroc am avut de ea…”

Ramona Vl?descu a venit la birou cu o jum?tate de or? înainte de începerea programului. Era obosit? ?i sup?rat?, dus? cu gândul departe. A v?zut-o pe Violeta la u?? doar când era aproape lâng? ea ?i a tres?rit. O privea cu mil?. Nu i-a zâmbit ca de obicei.
- S?ru’ mâna, doamna avocat?! S-a întâmplat ceva…
- S? intr?m în birou. Vorbim acolo, a întrerupt-o Ramona.
Dup? ce au intrat a încuiat u?a ?i, înainte de a se a?eza, i-a explicat fetei:
- S? nu ne deranjeze nimeni. ?tiu. M-au sunat de la Poli?ie… Am fost ?i la spital…
- Tr?ie?te, doamn?? a întrebat Violeta ?optit, f?r? sânge în obraji, cu sufletul la gur?.
- Tr?ie?te. Nu este în pericol. Are leziuni la cap, dar nu sunt periculoase. Are trei coaste rupte. Se repar? ?i alea. Bine c? nu l-au omorât…
- Cine, doamna avocat?? ?tie cine l-a b?tut?
- ?tie tot. Nu te îngrijora! Mi-a spus c? tu i-ai salvat via?a. Dup? câte ?i-a f?cut, z?u c? m? mir? gestul t?u. Ai suflet bun, Violeta. S? te ajute Dumnezeu ?i pe tine! Te voi ajuta ?i eu în orice situa?ie, dar… poveste?te-mi, te rog, cum s-a întâmplat. Cu toate am?nuntele…
Printre sughi?uri, Violeta a relatat toate scenele la care fusese martor?, cu sau f?r? voia ei. Nu a omis nimic, nici temerile, nici emo?iile pe care le-a avut.
Ramona o asculta cu mare aten?ie. Acum totul se lega. Mi?u omisese câteva am?nunte. Neesen?iale. O privea pe femeia din fa?a ei ?i sim?ea cât de mult o admir?. Era impresionat? de caracterul acesteia, de durerea ce-o avea în suflet ?i de curajul pe care l-a avut s? se avânte în primejdiile necunoscute ale vie?ii, de una singur?.
„O voi ajuta s?-?i ob?in? toate bunurile. E cât se poate de clar c? nenorocitul ei de so? nu va mai reveni vreodat? în ?ar?. A avut noroc c? a trecut grani?a. Poli?ia l-a dat în urm?rire general? prea târziu. Chiar ?i a?a, nu exist? informa?ii ori probe concrete c? el ar fi autorul infrac?iunii. Un telefon oarecare, anonim, e prea pu?in. Nu a l?sat urme la fa?a locului iar victima nu-l va acuza niciodat?. Mi-a promis solemn. Nu va depune plângere pentru c?, a?a cum a sus?inut în fa?a procurorului ?i a ofi?erului de poli?ie, nu i-a v?zut pe atacatori ?i nu b?nuie?te pe nimeni. Nu m? mai mir? de ce a procedat a?a. B?iatul acesta a r?mas cu ceva urme de dragoste în suflet… pe care, atunci, la vârsta aceea, poate nici nu le-a sesizat. P?cat c? urmele astea s-au transformat în pasiune! S? se fi întâmplat invers oare?! Am s-o lini?tesc pe fata asta într-un moment prielnic. E prea obosit? acum… O voi ajuta pân? la cap?t, gratuit. Merit?, dup? cât a p?timit în via??”, a hot?rât Ramona în timp ce-i asculta ultimele fraze.
S-au desp?r?it cu afec?iune manifestat? f?r? re?ineri. Încurajat? de atitudinea avocatei, Violeta a plecat mult mai lini?tit?, sim?indu-se în stare s?-?i ridice privirea din p?mânt, s? mearg? drept, s? priveasc? oamenii în fa??. Î?i sim?ea sufletul inundat de o bucurie de care nu-?i amintea s-o fi avut vreodat? ?i, ridicându-?i privirea spre cer, primul gând l-a d?ruit Domnului, c?ruia, pe lâng? fierbin?i mul?umiri, i-a adresat rug?mintea de a o avea în grija sa pe binef?c?toarea ei, îngerul acesta de femeie, care o trata ca pe un om.
Forfota str?zii a trezit-o îns? la realitate. Se afla în zona birourilor notariale ?i de avocatur?. Curând, dup? câteva zeci de pa?i, a intrat pe str?zile aproape necirculate ?i n-au deranjat-o umbrele caselor etajate, pustii, uitate de lume. Putea visa în voie ?i se bucura de posibilitatea asta. Doar viitorul în sine i se p?rea imposibil de realizat…
„A? fi vrut s? fac ?i eu facultatea…, dar cu ce? N-ajung banii pentru taxele astea împov?r?toare. Au crescut de la an la an. N-are cine s? m-ajute. Trebuie s? fac ceva cursuri, s? caut ceva, s? m? specializez, altfel n-o s? am niciodat? un salariu ca lumea… Of! Mi-e greu, foarte greu. Alte locuri de munc?? Cum m? simt c? sunt ?iganc?, cum dispar ofertele! Vezi, Doamne, rromii sau cum ne-or mai numi, suntem oameni inferiori! Nu suntem egali cu românii. Chiar dac? nu se spune, se simte ?i este tare dureros… Trebuie s? ?in cu din?ii de ce am acum, c? sunt apreciat?. Trebuie s? tac ?i s? suf?r. S? m? mul?umesc cu pu?inul pe care-l am… C?s?torie? Dragoste? S? nu mai aud cuvintele astea! Ele m-au nenorocit. Trag ponoasele c? am fost proast?, c? am crezut în oameni, în a?a zisa dragoste…”.
Traversând parcul „Eugen Ionescu” s-a rupt de gândurile ce-o m?cinau. Mergea cu pas egal, în aparen?? calm?, pe aleea central?. I se p?rea c? vegeta?ia a crescut ?i florile sunt mult mai vesele dup? ploaia ce încetase pe la miezul nop?ii trecute. Covorul de un verde crud o f?cea s? simt? via?a pulsând iar trilul p?s?rilor, îngem?nat cu simfonia fântânii muzicale, i-au dat, pentru o clip?, senza?ia c? via?a nu e chiar atât de urât? ... Cum de nu v?zuse ea toate astea pana acum?
Plimbându-?i privirea de jur-împrejur a observat c?, pe m?sur? ce se apropia, oamenii de pe b?nci ori cei afla?i în dialog cu ei întrerup conversa?ia ?i întorc capul s-o vad? pe ea.

Violeta s-a speriat. A v?zut curiozitate, ironie ?i ur? în ochii câtorva, fie ei pensionari, obi?nui?ii locului, fie adolescen?i, care nu ?tiau cum s?-?i consume timpul liber.
„Asta e, domnule! Am auzit asear?… Dumneata n-ai aflat nimic? E ?iganca pe care s-au b?tut unii… Hai, bre! Chiar a?a?... Aha! Am auzit ?i eu ceva. Mi-a spus unu care a v?zut din balcon… Da, domnule! Au fost ni?te ?igani. Au b?tut un avocat. E în spital, era s? moar?… Da’ ce bre, le-a pierdut procesu’?... L-au b?tut pentru asta, b?, pentru ?iganc?!... Era ?i ea acolo, doar… Aha! Era amanta lui, cred… De unde amant?, b?i frate? Un român, avocat ?i el, se uita la o ?iganc??... D?-l în p…a m?-sii c? a meritat cafteala! … De ce vorbe?ti, b?, a?a?... Uite a?a, c? ?i el a fost mardeia?ul cartierului când era în liceu. L-au ?i exmatriculat… A pierdut un an sau doi, b?i. Am auzit eu azi pe cineva… Aha! … A?a o s?-l cafteasc? Monica pe halterofil, fra?ilor!... Ce halterofil, amice? Cine-i omul?... Ha, ha! Irinel, b?i, fratelo!... Da, da! C? dac?-i pune aia halterele pe umeri, l-a terminat!... Ha, ha,ha!... Habar n-ai pe ce lume tr?ie?ti… Da, b?i! Da’ tu n-ai auzit de Pepe! I-a furat ?iganca bani ?i lucruri din cas?… Vrei s? spui c? ?i Oana e ?iganc?, domnule?... Mda, n-ai ?tiut?... Ai fost prin pia??? Ce pre?uri mai sunt la zarzavaturi?... Nu se mai spune nimic de pensii… Las?, domnule, c? s-a ie?it din criz?… Da, s-o crede?i voi, fra?ilor! L-au ales tot pe Boc, a?a c?… Hm! Ai auzit c? nu mai joac? în „A” Craiova? Gata cu ei. I-a terminat Mititelu… Da, bre! Dinel o fi fost vreun sfânt…”.
Violeta sim?ea p?mântul fugindu-i de sub picioare...
„Da, despre mine vorbesc! Doamne, n-o s? termine niciodat?!”
Îi r?sunau în urechi frânturi din frazele acelea: „L-au b?tut pentru asta, b?, pentru ?iganc?!... Era ?i ea acolo, doar… Aha! Era amanta lui, cred… De unde amant?, b?i frate? Un român, avocat ?i el, se uita la o ?iganc??...”
A gr?bit pasul ?i, curând, a început s? alerge. S-a oprit dup? ce a luat piepti? drumul pân? în strada din apropierea parcului. Gâfâia. Lacrimile i-au inundat ochii.
Tr?ia sentimentul c? este cel mai umilit om din urbea aceea lini?tit? în care toat? lumea ?tia despre toate ?i se pricepea la toate, judecându-le cu o atitudine care jignea, r?nea ?i distrugea.
,,Nu pot s? cred!! Pân? nu demult nimeni nu ?tia c? exist ?i acum am ajuns batjocura tuturor... Doamne, ....cu ce am gre?it, Doamne? Dar eu ?tiu c? n-am f?cut nim?nui nici un r?u... Nici un r?u de?i, pe mine via?a m-a îngenuncheat... Pe nedrept, Doamne!!”
Ceva în sufletul ei se r?zvr?tea dar, în acela?i timp, o voce l?untric? îi d?dea curaj. Ajungând aproape de zona central? ?i-a ?ters ochii.
„Nu sunt mai prejos ca ei! Sunt al?ii mai r?i ca mine. Cel pu?in eu sunt cinstit?. Pe aici cam to?i au afaceri murdare ?i eu nu v?d ?i nu discut despre asta cu nimeni… ?i nu-mi bag privirea-n casa omului. Ce au ei cu via?a mea? Îmi dau ei s? m?nânc? M? îmbrac? ei? Le este necaz, asta e!”
A privit cu seme?ie în lungul str?zii ?i a pornit hot?rât?. În?l?ase b?rbia mai mult ca pân?-n ziua aceea. ?i-a ridicat privirea spre albastrul cerului - unde credea ea c? locuie?te acel Dumnezeu la care s-a rugat de atâtea ori - ?i s-a minunat de str?lucirea lui. S-a înfiorat. I-a zâmbit cu mul?umire, sim?indu-se înc?rcat? cu energie ?i speran??…


- Sfâr?it -