Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Clasorul cu timbre

de Rene Tinescu

De mic, Lute a fost un copil ciudat. Pân? la trei ani nu a vorbit deloc. Abia la gr?dini?? ?i cu prietenii s?i din jurul blocului a început s? vorbeasc?. La ?ase ani, când în cas? a ap?rut un calculator, micu?ul s-a ata?at imediat aceast? nou? ”juc?rie”. Petrecea ore în ?ir jucându-se sau urm?rind desene animate dintre cele mai diverse. Apoi a renun?at la orele de joac? cu prietenii s?i ?i chiar mersul la gr?dini?? i se p?rea inutil atâta timp cât computerul îi oferea atâtea.
Faptul c? s-a izolat de colegii lui ?i c? st?tea în fa?a monitorului atât de multe ore, i-a determinat pe p?rin?ii lui s? discute cu un psiholog.
Psihologul le-a recomandat p?rin?ilor petrecerea a cel pu?in dou? ore în fiecare dup?-amiaz? sau sear? cu Lute. La început jucau ?ah, remi, go ?i altele. Apoi toate au fost practicate tot pe calculator. De asemenea, psihologul i-a încurajat pe p?rin?i s? descopere un hobby care l-ar captiva pe micu?.
Într-o sear? de decembrie, tat?l lui Lute a trecut pe lâng? un anticariat vechi de pe strada Po?telor ?i a v?zut un clasor cu timbre expus în vitrin? lâng? un ceas vechi ?i trei decora?ii. B?trânul domn Clauss, de la biroul din lemn masiv, ?tia ce-?i dore?te noul s?u client.
- Am exact ce v? trebuie, domnule Telka. Un clasor cu timbre pentru copilul dumneavoastr?!
?i-a amintit de copil?ria sa când to?i copiii din bloc ?i din clasele primare aveau clasoare cu timbre…A r?sfoit acel clasor cu 12 file negre ?i a v?zut în el câteva serii frumoase cu animale, picturi, cosmos ?i sporturi de iarn?. ”Sper s?-i plac? lui Lute”.
Nu numai c? i-au pl?cut, dar a început s? cear? plicuri cu m?rci po?tale ?i alte clasoare în care s? le adune. Petrecea câteva ore în fa?a timbrelor al?turi de prietenii lui. De când primise acel clasor cu timbre parc? era alt om. Deschidea internetul doar pentru a se documenta în leg?tur? cu un timbru, sau pentru a studia o specie rar? de animale sau o plant? pe care le descoperise pe una dintre m?rci. Devenise o persoan? sociabil? discutând cu prietenii despre timbrele sale ?i unii deveniser? ?i ei filateli?ti. D?dea sfaturi avizate ?i se mândrea cu colec?ia lui. Totu?i, de?i avea acum opt clasoare, primul pe care l-a primit îl fascina pur ?i simplu. Dup? un timp au început s? se petreac? lucruri bizare cu Lute. Mai întâi a refuzat s? m?nânce.
- Am mâncat banane. Nu vreau altceva, r?spundea plictisit.
- Te-ai uitat la timbre cu banane, n-ai mâncat banane, Lute.
- Am mâncat la timbre. Nu mai vreau…era r?spunsul copilului.
În acea sear?, sub birou, tat?l a descoperit câteva coji de banan?. Nimeni nu cump?rase banane în acea zi ?i nici cu o zi dou? înainte…
În alt? zi a descoperit p?r de animale în camera copilului ?i acesta i-a povestit c? s-a jucat cu c??eii ?i pisicile din clasor. ?i întâmpl?rile ciudate au continuat s? se adune pân? în ziua în care Lute a disp?rut pentru câteva ore din camera lui. Ap?rea în camer? ca ?i cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Am fost în Marea Ro?ie s? v?d cum se pescuiesc perlele…
- Am fost în Mun?ii Retezatului s? v?d marmota…spunea alt?dat?.
Cert este c? Lute chiar disp?rea din camer? pur ?i simplu pentru câteva ore ?i nimeni nu-?i putea explica acest fenomen. Lucrurile s-au complicat când copilul a disp?rut ?i nu s-a mai întors. A fost anun?at? poli?ia. Au cercetat camera, fereastra, obiectele personale, inclusiv clasoarele cu timbre dar nimeni nu a g?sit nimic…
Au trecut mai bine de doi ani ?i p?rin?ii nu au încetat s?-l a?tepte pe Lute acas?. Tat?l continua s? priveasc? timbrele a?a cum f?cea când era copil. Le privea cu mare aten?ie, convins fiind c? acolo se afl? misterul acestei dispari?ii. ?i-a cump?rat o lup? ?i o penset? de la magazinul filatelic din col? ?i sear? de sear? studia timbrele. Surprizele n-au întârziat s? apar?. Mai întâi g?si chipul copilului s?u pe un timbru din 1981, de 4 k, emis de po?ta din CCCP ?i care reprezenta o nav? de pasageri, ”Lenin”. Unul din pasagerii de pe punte avea chipul lui Lute ?i parc? îi f?cea din mân?. A privit de zeci de ori acel timbru. Nu exista nici o îndoial?, era Lute! Cum a ap?rut chipul copilului s?u pe acel timbru?
Apoi, ?i-a reg?sit copilul pe un alt timbru românesc, o pictur? din 1976, reprezentându-l pe ”G. Washington la Valley Forge” al?turi de mai mul?i osta?i. Aici Lute îl salut? pe G. Washington sau pe tat?l s?u care îl privea stupefiat. Nu mai conta pe cine salut?. Cert este c? chipul copilului s?u a ap?rut pe un alt timbru! Apoi acest fenomen avea s? se repete, rând pe rând pe cîte un alt timbru: pe o biciclet? a unui timbru mongol din 1982, la bordul unui metrou de pe un timbru românesc din 1982, lâng? flori de coral (Eusmilia fastigiata) a unui timbru din Belize, sau pe o pictur? a lui P. Brueghel cel Tân?r, Iarna, unde al?turi de al?i copii se juca pe ghea??….
Tat?l a în?eles c? Lute este ”captiv” în lumea timbrelor ?i c? se poate ”deplasa” în lumea timbrelor acolo unde dore?te. Exploreaz? toat? lumea într-un mod nemaipomenit. Altfel cum se poate explica prezen?a lui Lute, de fiecare dat? zâmbitoare pe cele mai nea?teptate timbre: lâng? un trib de tuaregi din De?ertul Sahara, împreun? cu amerindienii din Amazonia, al?turi de Roald Amundsen la Polul Sud în 1911? Îl vedea schimbat de la un timbru la altul ?i în ultimul timp parc? dorea s?-i transmit? ceva. A reu?it s?-i transmit? pân? la urm? un mesaj cu ajutorul unei coli?e române?ti pe care era gravat? o inscrip?ie latineasc? despre municipiul Cluj Napoca…Treptat acel text s-a schimbat cu un alt text: AM NEVOIE DE TIMBRE CU COSMOS.
O bucurie imens? l-a cuprins pe bietul p?rinte. Chiar dac? nu-l putea atinge pe b?iatul lui, cel pu?in ?tia c? este acolo în clasorul cu timbre ?i c? poate s? comunice cu el. Era ciudat dar de când îl descoperise pe Lute în clasor se lini?tise. Nu trecea zi s? nu-l caute pe un nou timbru. Acum, dup? ce a completat colec?ia cu numeroase serii ”Apollo”, l-a g?sit al?turi de cosmonau?ii care au efectuat acele zboruri din perioada 1961-1972 ?i care au explorat satelitul P?mântului de atâtea ori. Î?i aminti serile în care priveau amândoi cerul înstelat ?i admirau împreun? Luna…”Tat?, eu vreau s? zbor la stele!” îi spunea în serile senine petrecute în vacan?? la malul m?rii.
Într-o sear? târzie de octombrie, p?rin?ii lui Lute nici nu ?i-au dat seama c? afar? începe s? se întunece iar lucrurile din camer? abia mai puteau fi distinse cu precizie. Din raftul bibliotecii r?zb?tea o raz? de lumin? neobi?nuit?. Când s-au apropiat de bibliotec? ?i-au dat seama c? raza venea de la clasorul cu timbre a lui Lute. L-au deschis cu team? ?i emo?ie iar lumina aceea puternic? a inundat toat? camera copilului iar ei s-au sim?it absorbi?i cu totul în alt? lume…O lume a timbrelor pe care le ?tiau atât de bine! O lume cu o multitudine de alte lumi în care te po?i deplasa de la un timbru la altul, de la o lume la alta prin simplul gând c? vrei s? faci asta. ?i totul p?rea atât de real.
Pe fiecare timbru g?seau semne de la copilul lor. Într-un caiet de oaspe?i de la recep?ia unui hotel sau în jurnalul de bord de pe un vapor comercial, Lute l?sa mesaje de parc? ?tia c? vor veni dup? el…
”Timpul ?i spa?iul aici sunt altfel” î?i spuneau cei doi p?rin?i. Nimeni n-ar putea s? spun? cât timp a trecut de când cei doi p?rin?i nu au mai fost v?zu?i. Zile, poate ani.
Unul câte unul, microuniversurile din peticele de hârtie erau explorate de cei doi p?rin?i cu o pl?cere ?i o curiozitate pe care nu le-au cunoscut niciodat? pân? atunci. Sim?eau c? se vor apropia pân? la urm? ?i de ultimul timbru ?i tocmai de asta nu se gr?beau. Toat? experin?a de aici era unic? ?i irepetabil?. Descopereau lumea de o infinitate de ori ?i de fiecare dat? surpriza era imens? pentru amândoi.
Când au ajuns ?i la ultimul timbru ?tiau c? acesta este sfâr?itul. Lute st?tea pe malul m?rii sub o umbrel? albastr? privind în larg a?teptându-?i p?rin?ii.
- V-am a?teptat din prima zi….
Peste ani, toat? colec?ia a ajuns din nou în vitrina anticariatului de pe strada Po?telor. B?trânul domn Clauss era neschimbat ?i lucra tot pe biroul din lemn masiv. Clasorul lui Lute st?tea acum, dup? 40 de ani, tot în vitrin? lâng? o medalie veche ?i un patefon negru.
Într-o zi în anticariat a intrat un domn între dou? vârste. C?uta ceva interesant pentru fiul s?u de numai 6 ani.
- Am exact ce v? trebuie, domnule Pampa. Un clasor cu timbre pentru copilul dumneavoastr?!
În acela?i moment, dar într-o alt? lume, Lute sim?i c? dorin?a sa, atât de arz?toare, avea s? se îndeplineasc?.
- Mam?, eu cred c? îmi voi face un prieten pân? la urm? ?i aici.
- Ai destui prieteni ?i aici, Lute. Adineauri mi-ai spus c? ai fost pe mare cu c?pitanul Sevcenco.
- ?tiu, dar îmi doresc un altfel de prieten. Unul a?a ca mine...
- Nu ?tiu ce s? zic, Lute. Avem tot ce ne trebuie aici, dar uneori ?i mie parc?-mi lipse?te ceva. Oricâte am face noi, gândul îmi zboar? tot la casa noastr?, la prieteni ?i la colegii de serviciu. Iar de aici chiar nu cred c? mai putem ie?i!
- S-ar pueta s? fie o ie?ire, Sarah, anun?? tat?l gânditor. Am g?sit un semn pe un timbru pe care Lute l-a f?cut nu demult ?i se pare c? cineva ne urm?re?te. Mi-a dat s? în?eleg c? vrea s? discute cu mine...
- Este fantastic, Koston! ?i eu care credeam c? vom r?mâne prizonieri în lumea asta...
Koston nu spuse mai multe. Ar fi vrut s? le povesteasc? mesajele pe care le g?sea cu regularitate pe timbrele din seria ”Sta?iuni montane”. Mai întâi un anun? în fa?a unui hotel, apoi o invita?ie pe acela?i panou: ”Domnule Telka, te a?tept pe teras?”. Terasa era undeva mai jos de hotel, mereu neocupat?, b?tut? de vânt. Un peisaj montan str?juia la dreapta acel col? de timbru iar la baza versantului un rîu de munte curgea agitat creând un fond acustic pl?cut. Telka reveni de câteva ori pe acolo, privea brazii ?i râul apoi pleca. Într-o zi la una din mese v?zu un b?rbat. Purta un pardesiu cenu?iu ?i o p?l?rie neagr?. Când se apropie mai mult de mas? îl recunoscu pe domnul Clauss.
- Domnul Clauss! Recunosc c? m? gândeam ?i la varianta asta, dar m? a?teptam s? dau peste altcineva aici!
- Hm. Este lumea mea, domnule Telka! Doar eu de?in intrarea ?i ie?irea din clasor!
- Trebuia s?-mi fi dat seama...
- N-are nicio importan??. Faptele s-au consumat iar timpul nu-l mai poate întoarce nimeni. De fapt despre timp a? dori s? discut?m. În câteva seri v-am urm?rit ?i eu cu lupa din magazinul meu ?i am aflat c? dori?i s? reveni?i la lumea voastr?.
Domnul Telka credea c? viseaz?. Era captiv într-o lume bizar?, urm?rit cu lupa pe ni?te petice de hârtie. Ar fi vrut s? fie totul un vis, dar din p?cate realitatea era alta.
- Aici pute?i r?mâne cât dori?i, relu? discu?ia domnul Clauss. Nu v? cost? nimic. Nu deranja?i pe nimeni. Au mai fost ?i al?ii înaintea dv ?i cu siguran?? vor mai veni ... Problema apare atunci când dori?i s? v? întoarce?i.
Domnul Clauss t?cu. ?uierul apei umplu t?cerea care se prelungi mai mult. Domnul Telka sorbi o gur? de cafea din ce?cu?a din fa?a sa ?i îl privi atent. P?rea altfel decât îl v?zuse ultima oar? la anticariat. P?rea chiar mai tân?r. Mult mai tânar.
- V? ascult, domnule Clauss.
- V-am spus c? ?ederea dumneavoastr? aici este gratuit? dac? devine permanent?.
- Da, a?a este. Noi am discutat ?i am decis s? revenim la lumea noastr?.
- Este mai dificil s? reveni?i în lumea voastr?, a?a pur ?i simplu, ca ?i cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Sunte?i aici de 40 de ani...
- 40 de ani!!!
- Nici nu v-a?i dat seama...Eu am nevoie de ace?ti 40 de ani. Mi-i da?i mie ?i reveni?i în casa dumneavoastr?. Acesta este pre?ul revenirii! Spunând acestea, domnul Clauss scoase din geanta de lâng? el un document ?i un stilou. I le întinse pe mas?.
- Nu în?eleg...
- Este simplu. A?i petrecut aici 40 de ani. Ca s? reveni?i acas? trebuie s?-mi da?i mie ace?ti 40 de ani. Ce este de în?eles? Acum ave?i de ales. Reveni?i acas? la momentul plec?rii sau la momentul actual? Atât trebuie s? decide?i.
- Care este diferen?a?
- Cred c? v? imagina?i care este diferen?a, nu?
Lute se trezi în patul s?u. Pip?i cu ochii închi?i marginea patului, p?tura, noptiera. ”Sunt acas?. Totul a fost doar un vis” gândi el. De undeva de la parter se auzeau zgomote specifice buc?t?riei.
- Lute te a?tept?m la maas??! Auzi glasul mamei din buc?t?rie. F?cu ochii mari ?i privi curios în jur. Era în camera lui. Dormise în patul s?u. ”Ce vis ciudat ?i lung...”
- Cobor imediat, mam?! M? sp?l ?i viiin!
Intr? în buc?t?rie ?i r?mase înm?rmurit: la mas? ?edeau doi b?trâni pe care-i recunoscu repede. – Mam?! Tat?! Ce s-a întâmplat?
- Hai Lute. Stai jos. Ai s? în?elegi pân? la urm?, vorbi mama calm ar?tându-i locul liber de lâng? ea.

Rene Tinescu,
Decembrie 2011

Rene Tinescu (rene tinescu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro