proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Adoris ?i Kromia (18)


Sosi ?i ziua în care înal?ii soli ai Persiei se preg?teau de plecare. Agatos îi invit? iar??i în sala tronului, îndemnându-i s? se a?eze în jil?urile cele mai apropiate de al s?u. În jurul regelui se adunaser? deja cei mai de seam? dreg?tori ai s?i în timp ce, pe lâng? pere?ii s?lii ?i pe la u?ile de la intrare se îndesau slujitorii preg?ti?i în orice clip? s? îndeplineasc? poruncile. Frumoasele sclave se aflau prin preajm?, îmbiindu-i pe cei prezen?i s? guste din bun?t??ile pe care le aduceau pe t?vi aurite.

Chipul regelui Agatos era luminat de mul?umire ?i st?pânit de gânduri bune. Avea din nou alura unui suveran seme?, bine calculat în vorbe, pe fa?a c?ruia se putea citi temeinicia tuturor împlinirilor sale.

Agatos începu prin a formula r?spunsul pe care solii urmau s?-l duc? împ?ratului Persiei. Cei trei soli importan?i, v?zând c? în r?spunsul s?u regele nu prea ?inea seam? de amenin??rile voalate ?i de îndemnurile la supunere cu care veniser? din partea împ?ratului lor, devenir? pe dat? îngrijora?i ?i uimi?i de îndr?zneala acestuia. Au schimbat între ei priviri întreb?toare, dar niciunul nu a îndr?znit s?-?i exprime gândurile ?i s?-i atrag? aten?ia c? r?spunsul pe care îl d? împ?ratului nu e întocmai în concordan?? cu ceea ce solicitase marele împ?rat al Persiei.

Dup? ce termin? de dictat r?spunsul ?i de sigilat mesajul s?u c?tre împ?rat regele Agatos trecu s? discute cu oaspe?ii, îndeob?te cu Artaban. Arbatis, v?zând c? discu?ia nu îl prive?te decât prea pu?in, se retrase deoparte încercând cu ni?te dreg?tori s? mai în?eleag? unele din rosturile m?re?iilor la care au asistat în aceste zile în ?ara Atalyei. La rândul s?u, prin?ul Kirvan se convinsese repede ?i el c? subiectul discu?iei nu-l prive?te. El ar fi preferat mai degrab? s? fie adus? vorba despre viitorul acelei copile frumoase, fiica regelui, c?ci în cele câteva zile cât st?tuse acolo inima lui reu?ise s? fie subjugat? acestei f?pturi f?r? seam?n. Cum nimeni nu se gr?bea s?-i ofere acest prilej, nu-i r?mânea decât s? a?tepte, poate va ap?rea din nou prin preajm? chipul acela minunat care reu?ise s?-i suceasc? mintea. ?tiind îns? c? e înc? o copil?, nu îndr?zni s?-i treac? prin cap c? ar fi indicat s?-i cear? mâna fetei cu aceast? ocazie. Se gândi c? va face tot posibilul s? revin? peste un an sau doi s?-?i duc? la bun sfâr?it acest tulbur?tor vis.

Din vorb? în vorb?, discu?ia dintre regele Agatos ?i în?eleptul Artaban a ajuns la problema darurilor care se cuveneau a fi trimise marelui împ?rat al Persiei. Când regele d?du citire listei cu darurile, Arbatis, tr?gând cu urechea, se trase mai aproape ca s? aud? mai clar, pentru c? urechea sa sensibil? deja prinsese de departe din zbor c? se spuneau vorbe ispititoare despre "aur", "talan?i", "amfore cu vin" ?i altele. Bog??iile pe care le d?ruia Agatos erau, într-adev?r, semnificative. Agatos se dovedea un rege darnic iar el, Arbatis, î?i mângâia cu satisfac?ie barba, cump?nind la valoarea acestora.

Artaban sim?i c? o grea povar? i s-a ridicat de pe suflet odat? cu constatarea însemnatelor daruri pe care regele Agatos i le trimitea împ?ratul s?u. Se gândi c? asta ar putea s?-l mai îmbuneze pe împ?rat, c?ci r?spunsul la porunca de supunere nu era tocmai în m?sur? s?-l conving?.

În cele câteva zile pe care le petrecuse la curtea regelui Atalyei b?trânul în?elept Artaban în?elesese c? acest suveran este dedicat trup ?i suflet zidirii de temple ?i monumente grandioase ?i nu avea dorin?? mai mare decât aceasta. În?eleptul se chinuia acum s? g?seasc? un nou prilej de a reînnoda firul discu?iei cu privire la proiectul noului templu.

- Sl?vite rege Agatos, îndr?zni în cele din urm? b?trânul Artaban s? stârneasc? discu?ia, într-una din zilele trecute am în?eles c? vroiai s?-?i dezv?lui câteva gânduri cu privire la templul cel grandios pe care pl?nuie?ti s?-l înal?i...

Regele Agatos, care parc? abia a?tepta un asemenea prilej, se lumin? la fa?? ?i rosti încet, cu zâmbetul pe buze:

- A?a a? vrea! ?i dac? va fi, cu voia lui Zeus, voi putea începe cât de curând s?-mi realizez acest vis îndr?zne?.

Regele în?elesese c? b?trânul vulpoi a?tepta cu r?bdarea orientalului ca el s?-?i dezv?luie, încetul cu încetul, planurile. Dar nu se temea de asta, c?ci î?i conducea foarte atent gândurile. Numai c? Artaban continua s?-l descoase cu iscusin??:

- Din îndep?rtata Persie am aflat dorin?a ta, m?rite rege, de universalizare a spiritului, de a recunoa?te existen?a unei p?r?i a binelui, aceea?i pentru toate popoarele lumii. De aceea pre?uim cât se poate de mult minunatele voastre binefaceri de pân? acum, care ne-au uimit, ?i asta pe bun? dreptate!...

- A?a-i, încuviin?? regele. Parc? îmi ghice?ti gândurile!...

Artaban încerc? s? se apropie ?i mai mult de ceea ce ar fi vrut s? aud?:

- M?rite rege, m? întreb numai dac? pentru grandioasa lucrare pe care o ai în mintea ta luminat?, vei avea suficiente mijloace pentru a o duce la împlinire!?

Agatos, reflect? un timp, apoi r?spunse calm:

- Resursele regatului meu sunt nelimitate! A?a îmi place s? cred! Poate c? într-un anume moment s? nu dispun de tot ce-mi trebuie. Dar în timp, voi avea tot ceea ce-mi va trebui...

R?spunsul acesta a fost suficient ca Artaban s? cread? c? s-a apropiat ?i mai mult de ?elul s?u. Ca urmare, relu? repede:

- Cum adic? într-un anume moment? Te referi, m?rite rege, la faptul c? ?i-ar prinde bine, s? zicem, un împrumut din afar?, care s-ar putea recupera cu timpul din resursele regatului?

Regele îl privi cu ochii mari de uimire, nea?teptându-se ca discu?ia s? avanseze în aceast? direc?ie.

- Mi-ai ghicit iar??i gândurile, în?eleptule! recunoscu el resemnat, v?zând c? lucrurile ajunseser? s? fie exprimate pe fa??.

Se l?s? o t?cere de câteva clipe. Apoi Artaban, care p?rea c? triumf? pentru succesul repurtat, relu? tirul întreb?rilor:

- Prin urmare, m?rite rege, î?i este necesar un împrumut în aur, pe care-l vei putea înapoia în timp?

- Da, a?a s-ar putea spune! V?d c? le ?tii pe toate!

Vicleanul Artaban, m?gulit de bunul rege care-i aprecia calit??ile sale de om în?elept continua îns? s?-?i duc? planul pân? la cap?t:

- ?i cât zici, rege al Atalyei ?i f?uritor de temple, c? ?i-ar fi necesar ca s? po?i zidi noul templu?

De?i de data asta se a?tepta la o asemenea întrebare, regele încrunt? sprâncenele ?i, f?r? a i se vedea zbuciumul inimii, rosti cu pref?cut? simplitate ?i foarte sigur pe el:

- Zece mii de talan?i!

- Zece mii de talan?i de aur?! repet? aproape perplex Artaban, al c?rui chip deveni pe dat? cât se poate de serios.

- Zece mii?! f?cu mirat ?i Arbatis care, tr?gând cum îi era obiceiul cu urechea, discu?ia îi capt? pe dat? interesul ?i se apropie de cei doi.

- P?i, nici împ?ratul Persiei n-ar putea oferi atâta aur! zise Artaban. Ce fel de templu vrei s? faci, m?rite rege, c? de a?a ceva n-am mai auzit? Numai marmur? ?i aur pân? la cer?

- Cam a?a ceva! rosti Agatos cu aceea?i simplitate dezarmant? în glas.

Oaspe?ii se priveau unul pe altul uimi?i, n?uci?i de-a binelea de neprev?zuta sum? aruncat? de regele Atalyei. Planul lui Artaban risca s? se duc? de râp?. Totu?i, cu un ultim efort, acesta mai reu?i s? întrebe:

- Oare cine ar putea oferi f?r? risc o asemenea sum??

- Cred c? nimeni nu s-ar angaja într-o treab? atât de riscant?! zise ?i Arbatis care-?i r?sturn? corpul masiv în jil?, unde se trezi cumplit de înghesuit.

- Eh! Cum a?a, Arbatis? zise intrigat Artaban. Cum chiar nimeni? Ia mai gânde?te-te!...

Sim?indu-se dintr-odat? vizat, Arbatis începu s? se înghesuie ?i mai mult în spa?iul strâmt oferit de jil?ul s?u ?i s? dea din col? în col?:

- Cum? Te referi cumva la mine? L?sa?i-m? în pace! Cum a? putea s? risc eu o asemenea cantitate de aur?!...

- Tu, care nici nu-?i mai ?tii bog??iile, s? ri?ti?! i-o întoarse Artaban. Nu pot s? cred...

Arbatis abia putuse r?spunde:

- Nu m? gr?besc s? promit! De fapt, cred c? nu m-a? hot?rî nici în ruptul capului s? risc în a?a hal!

În?elegând cât de greu îi venea lui Arbatis s? se decid? pentru a investi într-o afacere atât de important?, regele Agatos îi zise cu demnitate:

- Nu-?i face sânge r?u, dragule Arbatis! Dac? nu po?i s? ne aju?i cu acest împrumut, înseamn? c? nu po?i, ?i gata! Se în?elege ! Voi încerca alte c?i pentru a-mi realiza planurile.

Aceste ultime cuvinte avuseser? darul de a declan?a o tres?rire de orgoliu în con?tiin?a bog?ta?ului Arbatis. ?i apoi, se vedea c? nu-i pl?cea s? fie catalogat drept neputincios când era vorba de o cantitate însemnat? de aur. A?a c? interveni iute:

- N-am spus c? n-a? putea împrumuta zece mii de talan?i. L?sa?i-m? îns? s? chibzuiesc mai temeinic!...

- Ce s? mai chibzuie?ti? s?ri cu vorba Artaban, care întrez?ri posibilitatea s?-?i împlineasc? visul. Ce mai stai pe gânduri! Po?i câ?tiga o avere! Aproape dou? mii de talan?i, ?i asta doar într-un singur an!

- A?a-i! confirm? ?i regele Agatos. Vei primi cam?ta dup? cum ai auzit!

- V?d ?i eu c? este o perspectiv? frumoas? de câ?tig. Dar l?sa?i-m? o vreme s? m? obi?nuiesc cu gândul ?sta! ceru Arbatis.

- Desigur, te l?s?m, zise Artaban, sim?ind victoria pe aproape. Îns? nu z?bovi prea mult, c? nu te întâlne?ti în fiecare zi cu un asemenea noroc!

Arbatis, ca s? scape cât mai repede de jil?ul acela în care era prea înghesuit, zise repede ?i se îndep?rt?:

- Bine! Voi da un r?spuns definitiv dup? ce voi chibzui pe îndelete!

La plecare, oaspe?ilor li se acord? cinstirea cuvenit? unor regi. O?tenii lui Agatos înso?ir? alaiul oaspe?ilor ?i al carelor cu daruri.

(va urma)