proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cea mai bun? arm? cu luneta

de Sergiu Some?an



Chiar dac? Victor Benga suferea de polidactilie – adic? avea câte ?ase degete la fiecare mân? – asta nu înseamn? c? nu avea un succes nebun la fete. Noi, prietenii lui, mai f?ceam uneori haz de el, spunându-i c?, de fapt, succesul lui se datora în întregime contului bancar al tat?lui s?u. Nu ?tiu precis cu ce se ocupa b?trânul lui, dar în mod sigur avea o gr?mad? indecent de mare de bani, astfel c? în vila lui de vân?toare, aflat? în apropierea ora?ului, s-au ?inut cele mai grozave chefuri din câte am pomenit. Din pricina asta nici unul dintre noi nu prea avea chef s?-l contrazic? sau s?-l supere cu ceva, ca nu cumva s? ne taie de pe lista urm?toarei orgii din vila de la marginea p?durii.
Oricum, petrecerea pe care Vasile o preg?tea pentru majoratul lui se pare c? dep??ea tot ceea ce ne putusem închipui vreunul din noi. ?tiu asta pentru c? sunt singurul care l-am ajutat personal, pe ultima sut? de metri, cu numai o zi înainte de marele chef. Am c?rat la sticle ?i la pachete cu surprize pân? m-am coco?at. Iar surpriza surprizelor a fost atunci când b?trânul Benga ?i-a f?cut apari?ia în mijlocul preg?tirilor pentru petrecere ?i ne-a pus s? desc?rc?m în garaj cel mai nou gadget ap?rut pe pia??: o superb? arm? cu lunet? temporal?! Probabil c? toat? lumea ?tie cum arat? ?i a v?zut filmele 3D care îi prezentau performan?ele. Era o arm? cu lunet? ca oricare alta, atâta doar c? în vizor se puteau vedea, în func?ie de performan?ele ?i costul armei, scene de acum câteva zeci de milioane de ani. Func?iona simplu, de?i pu?in? lume î?i putea explica cum: vizai prin lunet? dinozaurul dorit – pentru c? dinozaurii erau ?intele preferate – ocheai cu grij? ?i tr?geai. Locul ?intit din dinozaur erupea într-o explozie de sânge ?i oase. Gloan?ele folosite, chiar dac? nu erau Dum-Dum, erau totu?i de mare calibru, iar dinozaurul se pr?bu?ea spectaculos dac? era atins într-o zon? vital?, iar dac? nu, pornea ?chiop?tând mai departe. Era deranjant faptul c? dup? bubuitura asurzitoare a armei totul se petrecea într-o t?cere absolut?, înso?it? cel mult de încuraj?rile prietenilor. Dar se vorbea c? în curând vor ap?rea ?i arme mai sofisticate, ce vor putea surprinde ?i sunete din locul unde ajungea glon?ul.
?i mai deranjant era faptul c?, dup? ce luai ?inta în vizor, trebuia s? a?tep?i un timp de ordinul secundelor pân? când softul ata?at armei verifica dac? ?inta vizat? nu era cumva „sensibil?”. „Sensibil?” în cazul de fa?? însemna c? se verifica dac? ceea ce împu?cai nu constituia cumva o pies? indispensabil? pentru viitorul omenirii, astfel ca prezentul s? nu fie cumva afectat. Nu ?tiu cum anume se f?cea asta, dar uneori, din cauza softului care bâzâia enervant, dinozaurul ales î?i punea coada pe spinare, ca s? zic a?a, ?i-o t?ia urgent în tufi?uri, de parc? ar fi presim?it ce-l a?teapt?. Acela?i soft îl împiedica pe tr?g?tor s?-?i aleag? o ?int? mai apropiat? de zece milioane de ani. Se presupunea c? aceast? durat? este suficient? pentru ca Timpul, r?bd?torul Timp, s? repare prostiile f?cute de oameni. Lucrul bun era c?, la cele mai noi modele de cronopu?ti, imaginea vizat? prin lunet? putea fi vizionat? de mai mul?i participan?i, pe un ecran imens, de mare rezolu?ie. Iar cum pu?ca cump?rat? de tat?l lui Victor era ultimul model, bineîn?eles c? avea un astfel de ecran, care ocupa aproape tot peretele din spate al garajului.
Am instalat arma cu lunet? pe un trepied solid în garajul vilei, care era mare cât un hangar de avioane, pentru c? era necesar? o distan?? de cel pu?in ?apte metri între ?eava armei ?i primul obstacol, distan?? prin care generatorul temporal încorporat în arm? transfera glon?ul din prezent în timpul ales de lunetist.
Am ?i testat-o, func?iona de minune, ?i chiar dup? al treilea dinozaur ucis l-am întrebat pe Victor:
― Îl mai ?ii minte pe Tric??
― Îl ?in, cum s? nu. Nu cumva este iar „ascuns”?
Am rânjit gândindu-m? c? am aflat o dat? ceva înaintea atot?tiutorului Vasile:
― I-au dat drumul s?pt?mâna trecut?. Acum lucreaz? pentru guvern.
Vasile începu s? râd?:
― Înseamn? c?, dup? cum îl ?tiu, s?pt?mâna viitoare o s? cad? guvernul.
Am încuviin?at serios din cap:
― Po?i s? fii sigur de asta...
Tric? ?sta fusese coleg de clas? cu noi, pân? când începuse s?-?i pun? talentele în valoare, h?cuind la modul cel mai serios cam toate serverele care i se p?reau demne de luat în seam?. A ?inut-o a?a mai bine de doi ani pân? când a fost prins în cele din urm?. Pentru c? n-avea 18 ani împlini?i, a fost închis într-un centru pentru minori, de unde era scos zilnic pentru a rezolva diferite probleme sensibile ale Poli?iei ?i ale guvernului.
Vasile m? privi curios:
― ?i totu?i... de ce m-ai întrebat chiar acum de el?
Am privit în jur, dar eram numai noi doi în hangarul care-i ?inea loc de garaj b?trânului Benga.
― M-am întâlnit cu el s?pt?mâna trecut?. E liber ca pas?rea cerului. ?i ?tii cu ce-?i b?tea capul?
― Hai, spune o dat?! Nu m? mai fierbe atâta!
Vasile Benga era un tip de treab?, dar uneori î?i aducea aminte c? era un b?iat de bani gata ?i sim?ea nevoia s? se poarte ca atare. ?i atunci î?i imagina c? b?ie?ii de bani gata aflau totul dintr-o dat? ?i nu au chef de divaga?ii, care constituiau în fond sarea ?i piperul unei discu?ii.
― Am în?eles, s? tr?i?i! am dat-o eu pe glum? ?i i-am spus totul dintr-o suflare: vroia s? anuleze softul de limitare al armelor cu lunet?.
― Mam?, ce tare! s-a mirat sincer Vasile. ?i are ceva succes sau este doar înc? o fumigen? de-a lui?
Tric? mai aruncase de câteva ori fumigene spre noi, l?udându-se ba cu una, ba cu alta ?i în cele din urm? s-au dovedit a fi simple laude.
― De data asta spune c?-i mai lipsea o singur? pies? ca s? termine.
— P?i, ce mai stai? întreb? Vasile ner?bd?tor. D?-i iute telefon ?i întreab?-l dac? a rezolvat… iar dac? a rezolvat, spune-i s? vin? aici s? fac? treaba.
Am ezitat:
— Nu l-a? întreba a?a ceva chiar prin telefon. Precis îl are ascultat…
Vasile nu se gândi mai mult de-o clip? ?i g?si solu?ia:
— Atunci cheam?-l doar pân? aici ?i explic?-i ce cadou mi?to mi-a luat b?trânu’. Explic?-i doar c? nu merge prea bine ?i-o s? priceap? el despre ce-i vorba.
Zis ?i f?cut ?i, în mai pu?in de-o or?, Tric? a ajuns la noi cu nelipsita lui trus? de scule dup? el.
Dup? ce-a privit admirativ spre arm?, s-a apucat de treab? în timp ce ne l?murea ce me?tere?te, de?i nici pe mine, nici pe Vasile, nu ne interesa decât rezultatul:
— În primul rând trebuie s?-?i spun, se adres? el lui Vasile, c? dup? interven?ia mea arma iese din garan?ie, a?a c?, dac?…
Vasile d?du nep?s?tor din mân?, ca unul c?ruia nu i-au lipsit niciodat? banii:
— M? pi? pe ea de garan?ie. Tu f?-?i numai treaba, c? dac? se stric? îmi cump?r? babacu’ alta.
Între timp Tric? scoase placa electronic? a pu?tii ?i fluier? admirativ dup? ce-o studie cu aten?ie:
— Mam?, ce noroc pe noi! Arma este modelul Super T. Am auzit c? exist?, dar n-am mai întâlnit a?a ceva.
— Ce înseamn? asta mai exact? întreb? curios Vasile, în mod v?dit mândru de calitatea pu?tii, de?i n-avea nici un merit în asta, pentru c? tat?l lui nici m?car nu-i spusese ce are de gând.
— Înseamn? c? este modelul la care tocmai a renun?at armata, dar a r?mas cu toate dot?rile aici, pe plac?, atâta doar c? sunt blocate. Numai c? vine Tric? ?i, cu un mic efort ?i pu?in soft, anul?m limit?rile.
În timp ce vorbea manevra cu dexteritate un pistol de lipit ?i, dup? ce ad?ug? un cip pe care îl scoase din geanta lui, se d?du la o parte satisf?cut.
— Gata! De-acum putem vâna tot ce ne pofte?te inima. ?i pe deasupra limita de timp este de numai o sut? de mii de ani, în loc de zece milioane de ani. Plus c? softul de c?utare este acum mult îmbun?t??it ?i permite identificarea ?intei dup? mai multe caracteristici decât la modelul de baz?.
Î?i mai admir? pu?in opera, apoi închise capacul armei ?i ne chem? lâng? el:
— Veni?i s? v? ar?t cum func?ioneaz?… e simplu de utilizat, dar trebuie totu?i s? v? ar?t.
Vasile d?du din umeri nep?s?tor ?i ar?t? spre mine:
— Arat?-i lui, c? eu am pu?in? treab?. Trebui s?-mi aranjez ?i s?-mi dozez prafurile pentru petrecerea de mâine... N-a? vrea s? m? prind? babacu' cu ele...
— Ce prafuri ai? întreb? dintr-o dat? curios Tric? ?i tot curios m-am întors ?i eu spre el, pentru c?-l ?tiam cu multe metehne, dar nu ?i amator de prafuri.
Tric? a ridicat a scuz? din umeri ?i-a spus:
— Chiar dac? cei de la poli?ie nu mi-au pus nici un dispozitiv de urm?rire, sunt sigur c? din când în când „prietenii” mei m? fileaz?. Ei bine, atunci când vreau s? fiu sigur c? nu sunt urm?rit, tare bine mi-ar prinde s? am la mine o doz?, dou?, dintr-un praf care s?-i fac? s? doarm? ?i s? nu-?i mai aminteasc? nimic din ceea ce s-a întâmplat.
Vasile începu s? râd? ?i-l întreb?:
— De Vidoxin ai auzit?
Tric? ridic? vinovat din umeri ?i se scuz?:
— Dup? cum ?i-am spus, nu prea este domeniul meu.
Vasile râse mânze?te:
— Este exact ce ai tu nevoie. A ap?rut de curând pe pia?? ?i este considerat cel mai bun drog al violului. Când se treze?te, cea care a luat drogul nu-?i aminte?te nimic. ?i fii atent, spre deosebire de alte prostii, nu d? dureri de cap, ame?eli sau gur? uscat?. Nimic, nimic, ca ?i cum nu s-ar fi întâmplat nimic...
Întinse spre Tric? trei plicule?e ?i i le d?du, apoi spuse:
— Ce-i drept, pe b?rba?i nu le-am încercat niciodat?, dar în mod sigur ac?ioneaz? la fel. Atât doar, s? ai grij? cu ele. Dac? te prinde cu ele, nu le ai de la mine. Spune ?i tu c? le-ai cump?rat de la cineva din Bazar.
Am ciulit urechea, dar am f?cut pe nep?s?torul ?i m-am aplecat asupra pu?tii, iar dup? ce-a ascuns plicurile în buzunar, Tric? a venit lâng? mine ?i mi-a explicat în câteva minute cum func?ioneaz? noile dot?ri ale armei.
Era simplu ?i-am înv??at cu atât mai repede cu cât, de când m? ?tiu, mi-a pl?cut s? aflu cum func?ioneaz? fiecare gadget care-mi pic?-n mân?.
În timp ce-mi exersam noile cuno?tin?e, iar Tric? î?i punea sculele în trusa lui, l-am întrebat pe Vasile cu o voce pe care o voiam cât mai nep?s?toare:
— Acum, nu c? a? fi curios, dar la ce naiba mai ai nevoie de drogul violului? Pân? acum nu l-ai folosit la nicio petrecere. De obicei foloseai portofelul sau, în cel mai r?u caz, câteva bijuterii.
Vasile oft? greu ?i ridic? dezolat din mâini.
— Este o vorb? c?, pân? la urm?, orice na? î?i are na?ul. Ei bine, a?a s-a întâmplat ?i cu mine.
— Cum a?a? am întrebat eu ?i, de parc? a? fi ghicit r?spunsul, am început s? modific set?rile de c?utare ale pu?tii.
— B?nuiesc c? o ?tii pe Elena, bun?ciunea aia dintr-a un?pea?
Am setat vechimea de c?utare la minimum, adic? la o sut? de mii de ani, iar la tip animal am scris „hominide”. Dup? ce a ezitat câteva secunde, fiindc? probabil c? în softul ini?ial nu existau hominizi, pu?ca a acceptat c?utarea ?i-a cerut alte detalii.
— Da, o ?tiu... am spus cu ochii pe ecranul de set?ri.
— Ei bine, imagineaz?-?i c? am convins-o pe mironosi?a aia s? vin? la majoratul meu.
Am privit spre p?rul ro?u ca focul al lui Vasile ?i-am ad?ugat la set?rile de c?utare: p?r ro?u, iar lui i-am r?spuns:
— Mi?to... Dar cum de-ai convins-o?
Vasile ridic? din umeri ?i spuse:
— Naiba ?tie cum. O invit de luni întregi la petreceri ?i m-a refuzat de fiecare dat?. Iar ieri, dintr-o dat?, am primit telefon de la ea ?i mi-a spus c? vine…
Eu ?tiam ceva mai mult, dar nu aveam de gând s?-i dau am?nunte. Ie?eam cu Elena de câteva s?pt?mâni ?i mi se p?rea o fat? minunat?, dar am hot?rât s? p?str?m deocamdat? secret? rela?ia noastr?. Când mi-a spus c? a fost invitat? la majoratul lui Vasile, la început, ?tiind ce se întâmpla la chefurile organizate de el, i-am spus c? ar fi mai bine s?-l refuze. Apoi mi-am zis c?, din moment ce o s? fiu prezent, voi putea, la urma urmei, s? am grij? de ea, a?a c? i-am spus s? accepte. ?i prostovanul ?sta polidactil se preg?tea s-o violeze mâine! Am trecut în criteriile de c?utare ?i „polidactil”. Speram ca softul s? ?tie ce înseamn? asta... Da, ?tia, ?i dup? ce-a zumz?it câteva secunde, mi-a afi?at pe ecran dou? op?iuni: doi hominizi, dintre care unul sem?na perfect cu babacul lui Vasile, iar cel?lalt era un tip masiv, brunet ?i-mi p?rea complet necunoscut.
Am setat arma pe cel care sem?na cu tat?l lui Vasile ?i l-am comutat pe ecran ca s?-l v?d mai bine. Omul avea o ghioag? în mân? ?i în mod sigur pornise la vân?toare. La un moment dat s-a aplecat în fa?? ca s? priveasc? mai bine ?i s-a sprijinit cu mâna de-un copac, iar eu i-am putut vedea perfect mâna: avea ?ase degete.
Am ales un glon? trasor. A? fi vrut s? am unul f?cut din argint, precum cele folosite pentru vârcolaci, ?i-am armat pu?ca.
Tric?, dup? ce terminase de pus m?run?i?urile lui în trus?, a ridicat ochii spre ecran ?i m-a întrebat încet:
— Ce naiba faci?
Vocea lui ?optit? i-a atras aten?ia ?i lui Vasile, care ?i-a ridicat privirea dintre plicurile lui ?i s-a uitat la monitor. A recunoscut imediat imaginea ?i-a dat s? se repead? spre mine, dar cum aveam deja ?inta fixat?, am ap?sat pe tr?gaci. De obicei dureaz? trei secunde pân? când glon?ul este transferat de generatorul temporal al pu?tii în trecut, dar de data asta mi s-a p?rut c-a trecut o întreag? ve?nicie.
— Ce naiba faci? a întrebat ?i Vasile, iar am eu reu?it s?-i r?spund doar:
— Vânez mon?tri, Vasile… doar vânez mon?tri.
Apoi, dintr-o dat?, pe ecran a ap?rut dâra verzuie a trasorului care s-a înfipt în spatele hominidului ro?cat sprijinit de copac. O explozie sângerie a fost tot ce-am mai putut vedea, apoi, spre mirarea mea, ecranul s-a f?cut nev?zut împreun? cu pu?ca de mânerul c?ruia înc? m? ?ineam.
— Ce naiba ai f?cut? întreb? tot cu voce ?optit? Tric?, de lâng? trusa lui de scule.
Am întors capul spre raftul unde Vasile î?i împacheta prafurile, dar nici el, nici prafurile lui nu mai erau acolo. Am privit în jur ?i, de data asta, garajul p?rea un garaj normal ?i nu un hangar de avioane.
— Ce mama dracului ai f?cut? întreb? tot ?optit Tric?, dar cred c? între timp se l?murise ?i-acum întreba doar a?a, s? se afle în treab?, con?tient de faptul c? eu nu aveam de gând s?-i r?spund.
De afar? se auzi l?tratul gros al unui câine de talie mare ?i Tric? m-a întrebat:
— Tat?l lui Vasile avea cumva vre-un câine mare? Când am venit n-am v?zut nici unul.
U?a garajului s-a deschis brusc ?i în ea s-a ivit un b?rbat între dou? vârste, care ?inea în les? un buldog imens:
— Ce face?i voi aici? a întrebat o voce care p?rea sosit? de pe plaiurile Iadului ?i în prima clip? n-am fost sigur dac? a vorbit buldogul sau st?pânul lui.
Se vede treaba c? erau adev?rate zvonurile despre talentele de phishing ale lui Tric?, pentru c? l-am v?zut instantaneu transformându-se într-un pu?ti umil, cu umerii c?zu?i, care i-a r?spuns celui din fa?a noastr? cu o vocea plâng?rea??:
— Doar îmi c?utam câinele, domnule. Am un pechinez mic, care mereu fuge când îl las f?r? zgard?. Piki al meu este tare neastâmp?rat.
Omul privi b?nuitor prin garajul care era în construc?ie, pentru c? într-un col? erau doar câ?iva saci cu ciment, iar în altul o gr?mad? de scânduri. Cum nu p?rea s? lipseasc? nimic, î?i continu? interogatoriul ceva mai lini?tit, dar tot b?nuitor:
— Î?i cau?i pechinezul la mine în garaj? De ce tocmai aici?
Tric? ridic? neajutorat din umeri, iar ochelarii rotunzi îl f?ceau s?-?i intre ?i mai bine în rol.
— Mi s-a p?rut c?-l aud scâncind aici, în garaj, ?i-am intrat s?-l caut… N-am vrut s? v? sup?r...
B?rbatul ridic? din umeri ?i se d?du la o parte din u?? morm?ind:
— Nu m? sup?r, numai c? nu-mi place s?-mi umble cine, cum are chef, prin garajul meu.
Am ie?it afar? ?i ne-am îndreptat spre poart?, sub privirile atente ale omului ?i înso?i?i de mârâielile suspicioase ale buldogului.
— ?i ai grij?, mai strig? omul în urma noastr?, c? dac? ?i-l g?se?te Max al meu primul pe Piki al t?u, s-ar putea s?-l auzi scâncind pentru ultima dat?.
— Am în?eles, domnule, a spus Tric? ?i, dup? ce-am mai privit înc? o dat? la vila ce ni se p?rea mai mic? decât cea pe care o avea b?trânul Benga, am ie?it în strad?.
Am privit în stânga, am privit în dreapta, dar nu era nici urm? de ma?ina mea.
— Asta ce naiba mai e? am întrebat eu f?r? s?-mi vin? s? cred.
Tric? m-a privit piezi? ?i-a început s? râd?:
— Nu te-ai l?udat tu acum dou? luni c? ai cerut bani împrumut de la Vasile, pe un termen nedefinit... parc? a?a ziceai... ca s?-?i cumperi o ma?inu?? super?
— ?i ce-i cu asta? am întrebat eu, dar chiar în timp ce-l întrebam am g?sit ?i r?spunsul.
Tric? a confirmat b?nuielile mele:
— Dac? nu-i Vasile, nu sunt nici bani de la el ?i nu e nici ma?ina cump?rat? cu banii lui.
Am pornit pe jos spre ora?, care nu era decât la vreo doi kilometri.
Pe la jum?tatea drumului Tric? se opri ?i spuse gânditor:
— Când eram mic am citit odat? o povestire SF despre un tip care se duce în trecut ?i-a c?lcat pe-o frunz?... sau parc? a adus-o în prezent… Nu mai ?in minte exact detaliile.
Nu citisem povestirea, de?i fusesem fan al acestui gen de literatur? în copil?rie, a?a c? am întrebat:
— Unde vrei s? ajungi?
— P?i, autorul specula faptul c? o schimbare atât de mic? din trecut a avut modific?ri enorme în prezent. Când a revenit, a g?sit schimbat nu numai alfabetul, dar a g?sit ?i alt pre?edinte decât cel pe care-l ?tia el.
— Treaba cu pre?edintele nu m? deranjeaz? prea mult, am spus eu nep?s?tor, dar varianta cu alfabetul schimbat ar fi mortal? pentru mine.
La privirea lui întreb?toare, am r?spuns:
— Mâine dau tez? la Limba Român? ?i când naiba crezi c? mai am timp s?-nv?? un nou alfabet?
— Poate nu s-a întâmplat nimic de genul ?sta, spuse Tric? lini?titor ?i ?i-a reluat drumul spre ora?.
Am ajuns în mai pu?in de zece minute ?i primul lucru a fost s? ne uit?m dup? inscrip?iile de la reclame, dar totul p?rea a?a cum ?tiam.
Tot cu ochii pe sus, aproape m-am izbit de-o ro?cat? care a?tepta sprijinit? de-o ma?in? Maserati aurie:
— Pardon, am spus eu ?i-am ocolit-o în ultima clip?, dar dup? câ?iva pa?i m-am întors siderat: ro?cata sprijinit? de ma?in? era Elena.
M-am întors ?i-am privit lung la ea, dar nu p?rea s? dea vreun semn c? m-ar recunoa?te.
— Elena, am spus eu, dar ea doar m-a privit uimit? înainte de-a r?spunde.
— Elena m? cheam?, dar nu cred c? ne cunoa?tem…
Am vrut s?-i explic despre ce e vorba, dar din banca în fa?a c?reia era parcat? ma?ina a ie?it un tân?r brunet cu alur? de atlet ?i care m-a privit urât în timp ce s-a apropiat de noi:
— Elena, e vreo problem?? a întrebat-o el ?i-a cuprins-o protector de dup? umeri.
Elena ridic? nep?s?toare din umeri:
— Nicio problem?, r?spunse ea cu vocea dulce cu care îmi spunea, cu numai dou? zile mai înainte, c? m? iube?te. Tipului de aici i s-a p?rut c? m? cunoa?te…
— Ar vrea el, rânji el indecent spre mine ?i îi deschise portiera s? urce.
Poate a? fi încercat s?-i r?spund ceva, dar privirea mi s-a oprit pe mâna de pe um?rul ei: omul avea f?r? îndoial? ?ase degete. Iar mutra mi se p?rea ciudat de asem?n?toare cu a brunetului pe care-l v?zusem prin vizor al?turi de str?mo?ul lui Benga.
Târziu, mult dup? ce ma?ina aurie se pierduse în dep?rtare, Tric? m? scutur? de um?r ca s? m? fac? s?-mi revin.
— Hai s? mergem… dup? cum vezi, totul s-a terminat...
M-am scuturat de mâna lui ?i-am spus r?stit:
— S-a terminat pe naiba! Nu s-a terminat nimic…
Cuprins de b?nuieli, Tric? m-a întrebat:
— E?ti nebun? Ce vrei s? faci?
L-am privit zâmbind:
— Mai întâi trebuie s? fac rost de bani. Apoi trebuie s? cump?r o pu?c? cu lunet? temporal?. Pe urm? tu va trebui s?-i reglezi set?rile.
Am privit apoi lung spre col?ul dup? care disp?ruse ma?ina aurie cu Elena mea în ea.
— De-acolo, mai departe, fii sigur c-am s? m? descurc eu...