proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Bucl? de histerezis

St?team în coconul meu de zealit ?i citeam. Altceva nu prea îmi r?mânea de f?cut între dou? misiuni, a?a c? citeam. Tocmai terminasem povestirea Bucla de histerezis a scriitorului Ilia Var?avski, în care un cercet?tor rus se teleporteaz? cu ajutorul ma?inii timpului în vremea lui Iisus – pe care îl caut? pentru a-l studia – ?i este confundat cu el într-un final, înainte de a fi extras din acele timpuri. Cercet?torul avea o pelerin? de plastic care îl ajuta s? pluteasc? pe ap?, avea ?i o sticl? de votc? cu aspect de ap? din care i-a cinstit pe pescari, avea texte comuniste prin care îi indemna la solidaritate social? ?i mai avea antibiotice cu care a înzdr?venit o bolnav? care li se p?ruse moart? celorlal?i.
Înainte s? m? întreb ce p?rere ar avea comanda?ii mei dac? ar afla c? citesc din scriitorii ru?i – posibilii no?tri inamici la un moment dat – eu m? gândeam dac? a? putea încerca m?car cândva, în viitor, ceva asem?n?tor. Nu prea am avut timp s? adâncesc ideea, pentru c? un maior dichisit s-a apropiat de modulul meu, individ pe care – cu toate c? îl v?zusem din timp pe monitoarele care m? înconjurau – l-am l?sat s? turuie câteva minute f?r? s? activez microfonul exterior. Era distractiv ?i cei care m? monitorizau aveau s? adauge, f?r? îndoial?, câteva semne de întrebare în dreptul numelui meu pe fi?ele lor de observa?ii.
La dracu’! Uneori chiar m? s?turam s? fiu la fel de ascult?toare ca Max, câinele sergent folosit pentru depistarea minelor. Bietul câine se bucura de câte ori cineva îi d?dea un cât de mic semn de afec?iune.
Priveam la maior cum d?dea aiurea din gur? ?i m? sim?eam r?zbunat? pe câine. Era clar c? ceva nu e în regul? cu mine, a?a c? am scuturat din cap ca s?-mi revin ?i-am activat microfonul, pentru c? maiorul luase o piatr? de jos ?i începuse s? bat? cu ea în sfer?. Era ca ?i cum ar fi b?tut cu o floare într-un tanc, dar nu eram eu cea care urma s?-i explice situa?ia.
Am dat sunetul la maxim ?i-am rostit:
― Spune, domnule maior!
Nu ?tiu precis câ?i wa?i aveau difuzoarele incintei de zealit, dar mi s-a spus c? au h?ulit toate dealurile din jur atunci când le-am mai folosit la putere maxim?, de câteva ori, în cazul alarmelor.
Efectul asupra spilcuitului maior a fost de-a dreptul comic. Mai întâi a c?zut în fund, apoi s-a ridicat cu viteza unui sportiv de performan?? ?i-a vrut s? fug? spre dealuri, s?-?i caute sc?parea. Dar chiar în timp ce f?cea primii pa?i ?i-a amintit c? are o misiune de îndeplinit, a?a c? s-a întors ?i s-a scuturat nervos de praf. Apoi a spus ?âfnos, privind în direc?ia unde b?nuia el c? s-ar g?si obiectivul prin care îl observam:
― Sergent Erin Green, e?ti chemat? urgent la general!
I s-a p?rut c? nu a fost destul de clar, a?a c? a ad?ugat:
― La comandantul diviziei, generalul Bill Carson.
„S? m? pupi în fund împreun? cu generalul t?u!” am gândit eu, dar cu voce tare am spus doar:
― Auzi, maior Ray Wells, dac? am citit eu bine numele pe ecuson, pentru c? îl ai acoperit de praf. Du-te ?i întreab?-l pe generalul t?u dac? are habar de regulamentul dup? care se conduce divizia lui.
Difuzorul r?m?sese dat la maxim. Probabil au auzit ?i generalii de la diviziile vecine despre îndoielile mele.
A? min?i dac? a? spune c? nu mi-a f?cut pl?cere s?-l v?d cum se înro?e?te de furie neputincioas?. În mod sigur era primul sergent care i se adresa a?a. Din câte ?tiam, sfera de zealit rezista unui lovituri directe de 40 de megatone, deci cu atât mai mult unei priviri de maior, oricât de furios ar fi fost el.
Tu?i, str?nut?, dracu’ ?tie ce-a mai f?cut pentru c? î?i reveni suficient în cele din urm? încât s? m? întrebe cu o voce seac?:
― Ce vrei s? spui cu asta?
― Ce vreau s? spun? Ce vreau s? spun? l-am maimu??rit eu. P?i vreau s? spun c?, dac? generalul s-a instalat ieri la comanda diviziei ?i nu cunoa?te cu ce se ocup? fiecare om din subordinea lui, ar fi trebuit s? fie informat de unii ca tine c? eu NU POT p?r?si incinta de zealit decât în caz de atac nuclear. Acu’ pricepi ce mama dracului am vrut s? spun?
Nu ?tiu precis cât a în?eles, dar ?i-a strâns buc??elele de orgoliu de pe jos ?i s-a dus s? m? raporteze generalului. A?a se zice în armat?, „s? raporteze” cic?. Unul ca el ar fi fost sigur numit pârâciosul clasei în ?coal?.
Probabil c? au citit regulamentul ?la pân? la urm?. Cel pu?in partea care se referea la mine ?i n-am mai fost deranjat? un timp. În schimb am observat c? au mutat cortul în care fusese instalat statul major ceva mai aproape de sfera de zealit unde eu îmi tocam m?runt nervii. Având ceva vechime, ?tiam ?i de ce. Ca s? ajung? repede la mine în caz de alarm?.
Sunt un Timer. Cei mai mul?i pronun?? Taimer, al?ii îmi zic Tumberline. Dar am auzit c? unii îmi spun Prin?esa din Palatul de Cle?tar, de?i pu?ini m-au v?zut la fa??, cât s?-?i dea seama dac? sunt sau nu asem?n?toare unei prin?ese. Întâmpl?tor, pe vremea când mai ie?eam în lume, mi se spunea c? sunt frumu?ic?. Dar acum m? puteam ?terge la fund cu p?rerea lor despre mine, pentru c? nu a mai v?zut nimeni cum ar?t de peste un an de zile. Fac doar o dat? pe s?pt?mân? du? ?i mi-e dor de o baie cu spum? ca de mama. În restul timpului stau cuminte în sfera mea – construit? din cel mai scump ?i mai dur material din univers – ?i a?tept s? se întâmple o nenorocire. Atunci, folosindu-m? de un talent pe care nu îl în?eleg nici eu ?i probabil c? nici al?ii, m? deplasez cu câteva ore înapoi în timp, dau alarma ?i îl anun? pe comandantul de divizie c? acolo va c?dea în curând o rachet?. Înainte de a m? întoarce în timp lansez o dron? care filmeaz? locul impactului, astfel ca generalii care conduc divizia s? ?tie cât de mult s? o mute ?i unde anume.
Cum de rezista sfera unui asemenea impact direct? Habar n-am! Dac? dori?i am?nunte, ar fi mai bine s? întreba?i un specialist în fizic? cuantic?, de?i nici ?ia nu cred c? ?tiu prea multe datorit? secretului militar. Oricum, era construit? dintr-un material dat dracului ?i pot s? spun c? am încasat ceva rachete în plin ?i abia dac? le-am sim?it. Iar unele p?reau în mod sigur mai mari de 40 de megatone, cel pu?in din discu?iile pe care le-am auzit ulterior.
Cum de m? puteam deplasa în trecut câteva ore? Iar nu am habar ?i nici nu ?tiu la cine s? v? trimit s? întreba?i de data asta. În timpul unor controale de rutin?, care se fac la încorporare, s-a observat c? unele candidate aveau aceast? abilitate. Nu exista nicio modificare genetic? la cele care puteau face a?a ceva ?i nici nu se descoperise o alt? metod? de a le depista decât experimentul în sine. Însu?irea asta o aveau numai femeile ?i era destul de rar?, de una la câteva milioane. Iar cele mai multe nici nu voiau s? aud? de angajarea în armat?, ci doreau s? uite de „talentul” lor ?i s?-?i tr?iasc? via?a ca orice fat? normal?. Pentru c? talentul ?sta disp?rea pe m?sur? ce posesoarea lui înainta în vârst?. Dup? 30 de ani, încetul cu încetul, capacitatea de a se întoarce în timp se mic?ora cu fiecare an care trecea astfel c?, în jurul vârstei de 35 de ani, disp?rea cu totul sau se reducea la doar câteva minute complet nefolositoare pentru armat? ?i erau pensionate.
Dar eu aveam abia 21 de ani ?i o dat? m-am întors în timp cinci ore, ceea ce era un fel de record, a?a c? mi se f?ceau aproape toate mofturile. Mi se aducea mâncare ?i ap? o dat? pe s?pt?mân? ?i tot atunci se golea ?i toaleta. M? a?teptam s? v?d mutre îmbufnate la solda?ii care se ocupau de treaba asta, dar nimeni nu mai f?cea nazuri c? trebuie s?-mi strâng? rahatul dup? ce le salvasem de câteva ori fundurile. Ba mai mult, ?tiind c? îi pot vedea pe monitoare, de cele mai multe ori îmi f?ceau semne voioase cu mâna când treceau pe lâng? sfer?.
O dat? am încercat s? v?d pân? unde pot s? întind coarda ?i am cerut un gr?tar de vit? kobe. Am motivat c? am visat a?a ceva ?i c? exist? riscul s?-mi pierd puterile dac? nu m?nânc. În 24 de ore a sosit cotletul de vit? kobe ?i buc?tarul generalului l-a g?tit pe un gr?tar chiar acolo, lâng? u?a oval? prin care se f?cea comunicarea cu exteriorul.
L-am scuipat îngre?o?at? dup? ce l-am gustat ?i l-am pus deoparte pentru Max. Pentru c?, din când în când, atunci când m? credeam neobservat?, deschideam u?a de aprovizionare ?i îl chemam încet pe Max ca s?-l r?sf?? cu bun?t??ile de care dispuneam. De fapt, bietul Max cred c? venea nu de dragul mânc?rii – îl hr?neau ?i pe el destul de bine – ci pentru c? era dornic ?i el s? fie b?gat în seam?. Cum dimensiunea u?ii era destul de mare, o dat? a intrat cu totul în?untru ?i m-a umflat râsul. Cum ar fi fost s?-l p?strez doar pentru mine ?i s? nu-i mai dau drumul? Apoi mi-am dat seama c? s?rmanul câine, pe lâng? nevoia de afec?iune, mai are nevoie ?i de mi?care astfel c?, dup? vreo câteva ore în care a fost c?utat peste tot, cu p?rere de r?u, i-am dat drumul în cele din urm?.
Cred c? momentul în care am clacat a fost acela când sora mea mai mare m-a anun?at c? se m?rit? ?i am fost informat? de comandan?ii mei c? nu voi putea participa la nunt?. Se a?teptau câteva atacuri serioase, iar eu nu aveam înlocuitoare. De fapt, plecatul meu la nunt? era mai mult un moft, dar a fost pic?tura care a umplut paharul. La urma urmei, poate c? a fost mai bine c? n-am participat. Mie oricum nu îmi pl?cea de Mike, b?iatul pe care îl alesese sora mea s?-i fie so?. Era un b?iat de treab?, dar plictisitor pân? peste poate, a?a c? aveam de gând s?-l pun s? îngenuncheze de câteva ori în fa?a miresei, folosindu-m? de abilit??ile mele ascunse, pentru a mai pigmenta pu?in momentele de plictiseal?.
Sunt sigur? c? o asemenea folosire a talentului meu nu ar fi fost deloc pe placul comandan?ilor mei, dar ce puteau s? îmi fac?? S? m? bage la arest? O singur? dat? a avut tupeul un comandant s? m? amenin?e c? o s? m? aresteze dac? o s? m? mai port obraznic cu ofi?erii ?i s-a blocat când l-am întrebat nevinovat?: „ M? scuza?i, dar nu sunt arestat? deja? Eu a?a am crezut!”
De obicei m? împ?cam bine cu generalii ce comandau divizia la care eram arondat?, care erau schimba?i destul de des din cauza stresului. Ei erau stresa?i pentru c? mureau ?i ?tiau c? mor dar se pare c? eu, care îi vedeam murind, nu trebuia s? fiu stresat? deloc. Ciudat mod de a gândi mai au ?i cei din armat?. Oricum, chiar dac? nu aveau încredere în mine, cred c? nici unei min?i luminate de la Pentagon nu i-a trecut prin cap ce le coceam eu.

De generalul Bill Carson nu mi-a pl?cut de cum a sosit la comanda diviziei. Nu îmi pl?cea pentru c? era încrezut ?i, mai ales, pentru c? îl suspectam c? mai era ?i la? pe deasupra. Mi-a confirmat b?nuielile înc? de la primul atac, când s-a urcat în elicopter ?i a ?ters-o, l?sându-i pe cei din subordine s? organizeze deplasarea diviziei în afara razei de ac?iune a rachetei.
Racheta a sosit pe la ora zece. Inamicii no?tri nu aveau deloc imagina?ie sau poate c? aveau ?i ei un program de respectat. Nu era o rachet? mare, dar a pustiit totul în jurul sferei de zealit. Monitoarele au atenuat automat luminozitatea, astfel c? am v?zut cu claritate cum toate cele din jurul meu au fost azvârlite în aer. De data asta epicentrul exploziei a fost destul de departe de sfer?. Dac? ar fi fost mai aproape, totul ar fi fost transformat instantaneu în praf incandescent. A?a am avut pl?cerea s? v?d cortul generalului trecând cu vitez? pe lâng? sfer? ?i o clip? am avut impresia c?-l v?d ?i pe general zburând pe lâng? mine. Mi-am dat seama c? totul nu era decât un produs al imagina?iei mele în momentul când mi s-a p?rut c? acesta îmi trimite din zbor bezele. Am izbucnit în râs, f?r? s?-mi pun problema ce vor spune cei care îmi analizau cu grij? comportamentul, c? eu izbucnesc în râs când mor zece mii de oameni în jurul meu – sau câ?i vor fi fost în divizia mea.
Cu gândul la generalul care zbura pe lâng? mine, trimi?ându-mi bezele, am f?cut prima gre?eal?. În loc s?-mi dr?muiesc puterile, m-am întors în timp cât de mult am putut, adic? vreo cinci ore. Dup? asta ar fi fost nevoie de cel pu?in 24 de ore ca s?-mi revin cât de cât ?i s? m? pot întoarce o or?, cel mult dou?. De obicei aveam nevoie de 48 de ore de odihn? deplin? pentru a-mi rec?p?ta for?ele ?i pentru a m? putea întoarce în timp tot cinci ore. În principiu, dac? nu-mi foloseam toate cele cinci ore pentru primul salt, se presupunea c? îmi mai r?mâneau ceva rezerve. Calculele nu se f?ceau prin simpl? sc?dere, dar îmi r?mânea destul timp la dispozi?ie.
A?a cum am spus, dup? ce-am recuperat drona care a filmat dezastrul din jurul meu, cu gândul la generalul zbur?tor m-am întors cinci ore f?r? s? îmi mai las niciun minut rezerv?. Am dat alarma ?i-am predat înregistr?rile compartimentului tehnic, apoi m-am pr?v?lit în fotoliu încercând s?-mi recap?t puterile. Racheta a fost una destul de pr?p?dit?. Abia dac? a pârjolit vreo câ?iva kilometri în jurul epicentrului, deci la o distan?? de 20-30 de kilometri dep?rtare explozia abia dac? dep??ise efectul unui uragan. ?i s? deplasezi o divizie la 30 de kilometri în cinci ore, mai ales când te a?tep?i la un atac, era un fleac.
Ei bine, fleacul ?sta a fost l?sat de generalul Bill Carson pe seama celor din statul major ?i el a t?iat-o la o distan?? sigur?, de vreo 50 de kilometri.
Sfera de zealit avea posibilitatea s? se deplaseze singur? a?a c?, dup? ce-am ajuns la locul unde s-a stabilit divizia, m-am întors cu fa?a spre locul unde urma s? aib? loc explozia. De la 32 de kilometri – unde ne aflam – explozia abia dac? a p?rut ceva mai puternic? decât un fulger îndep?rtat. Solda?ii au început s? amplaseze corturile ?i s? execute lucr?rile de geniu stabilite din timp pentru asemenea situa?ii. Generalul Bill Carson s-a întors ?i el dup? o vreme ?i se învârtea în jurul cortului unde urma s?-?i instaleze statul major. Î?i certa subordona?ii cu o voce ascu?it? care m? c?lca pe nervi, a?a c? am închis microfoanele exterioare. Gesticula cu mâinile de parc? ar fi condus mari armate, dar de fapt cerea s?-i fie mutat cortul mai aproape de sfera mea. Era un om la? ?i detestabil. În ciuda acestui fapt, m? a?teptam s?-?i deplaseze fundul pân? la sfera mea, s?-mi mul?umeasc? m?car formal pentru c? i-am salvat via?a ?i divizia. Nu a f?cut-o ?i cred c? atunci când mi-am dat seama c? nici nu va veni ?i-a semnat sentin?a.
Max, câinele-sergent care era dresat s? descopere minele, se învârtea de colo-colo, debusolat ?i mi-am zis c?, în graba mut?rii, cei de la intenden?? au uitat s?-i dea de mâncare.
Tocmai m? gândeam s?-l chem la mine s?-i dau eu ceva de mâncare, când a avut loc a doua explozie. Nu cred c? au trecut mai mult de dou? ore de la prima explozie ?i, dup? cât de tare a fost zguduit? sfera, de data asta m-am aflat mult mai aproape de epicentru sau, pur ?i simplu, racheta a fost una mai puternic?. Ultimul lucru pe care l-am v?zut înainte ca monitoarele s?-?i atenueze aproape complet str?lucirea a fost Max ce alergând spre sfera mea, dând vesel din coad?. Când monitoarele ?i-au rec?p?tat str?lucirea, în jurul meu nu se vedea decât un pustiu înfior?tor. În mod clar, de data asta a fost o rachet? de mare putere, iar faptul c? a sosit atât de repede dup? cealalt? era un semn c? cineva din tab?ra cealalt? începea s? gândeasc?.
Adic? nu era posibil ca, dup? ce trânte?ti o rachet? cu un focos de 20 de megatone în capul unei divizii, s? o reg?se?ti peste numai câteva ore, întreag? ?i nev?t?mat? la 30 de kilometri distan??. Într-un fel sau altul aflaser? ?i despre modul în care m? întorceam eu în timp s? anun? atacul. ?i, mai ales, aflaser? faptul c? nu-mi pot regenera instantaneu puterea de a c?l?tori în timp.
Am scuturat din cap ?i-am încercat s? m? întorc cât am putut de mult: patru minute. La dracu! În patru minute nu aveam timp nici m?car s? dau alarma, necum s? mai scot drona ca s? analizez distrugerile. Generalul Bill Carson se învârtea în jurul cortului unde urma s?-?i instaleze statul major ?i î?i certa pentru a doua oar? subordona?ii. Pentru mine era a doua oar? ?i, rev?zându-i gesturile pline de importan??, m-am hot?rât. L-am strigat u?or pe Max ?i am ?optit:
― Max, hamburger!
?tiam c? nu refuz? niciodat? a?a ceva ?i la fel a f?cut ?i-acum. Am deschis chepengul de aprovizionare, l-am l?sat s? intre ?i l-am închis exact la fix. Max m-a privit pu?in speriat cât timp sfera s-a zguduit de explozie, dar s-a lini?tit atunci când i-am dat hamburgerul promis.


*

În cele din urm?, dup? ce ?i-au dat seama c? nu mai este nici o primejdie, locul din jurul sferei a început s? se populeze. În ultimul timp de foloseau înc?rc?turi „curate” pentru rachete, astfel c? imediat ce se a?eza praful ?i se r?cea locul, se putea vizita f?r? nici un pericol pentru c? nu era nici urm? de radia?ie rezidual?. Solda?ii de la intenden?? au început s? ridice corturi pe cenu?a celor spulberate de explozie ?i, foarte aproape de sfera mea, a ap?rut iar cortul de stat major.
Totul s-a încadrat oarecum în ?ablonul obi?nuit, pân? când am predat speciali?tilor înregistr?rile ?i-au v?zut isprava mea. Când s-a aflat c? am salvat un câine în locul unui general, locul a început s? semene cu un cuib de viespi. Lâng? cortul de stat major a mai ap?rut unul, iar dintr-un elicopter, sosit pu?in mai târziu, au coborât câ?iva generali cu trese ciudate. Dup? ce-am c?utat prin baza de date, am aflat c? erau din magistratura militar?. Au privit încrunta?i spre sfera de zealit ?i-au intrat în cort.
Lucrurile aveau s? devin? în scurt? vreme interesante, a?a c? m-am gr?bit s? fac un du? pentru c? presim?eam c? voi fi chemat? s? dau socoteal?.
Un maior – tot un maior! – mi-a adus un ordin, câteva minute mai târziu, prin care mi se comunica faptul c? literele a, b ?i c din regulament erau momentan suspendate, iar eu eram convocat? în fa?a cur?ii mar?iale, constituit? în scopul analiz?rii faptelor mele de indisciplin? ?i a înc?lc?rii unor ordine directe.
În spatele lui au ap?rut ?i doi zdrahoni din poli?ia militar? care m-au condus, f?r? s? spun? nici un cuvânt, spre cortul cel nou.
Am intrat ?i m-am oprit în u??, dar unul din poli?i?tii militari m-a împins ?i mi-a ar?tat un scaun în fa?a unei mese la care erau nu mai pu?in de ?apte generali ?i doi colonei. Parc? îmi doream s? cad? acum o rachet? în capul nostru, s? le mai taie pu?in din aerele pe care ?i le d?deau.
Mi-am manifestat teama pentru o asemenea posibilitate, dar am fost pus? la punct de comandantul cur?ii mar?iale, care m-a informat c? s-a convenit la un armisti?iu cu partea advers? pe durata procesului ?i s? fac bine s? iau odat? loc ?i s? nu mai r?spund decât când sunt întrebat?.
― Am în?eles! S? tr?i?i!
Am luat loc ?i am fost informat? despre actele mele de indisciplin? ?i despre alte chestii care au considerat ei necesar s? mi le comunice. Nu eram foarte atent? la ce spuneau când unul, când altul ?i priveam în jur, dar nu-l vedeam pe Max. Dac? planul meu reu?ea, voiam ca m?car o fiin?? drag? mie s? m? înso?easc? în necunoscutul ce ne a?tepta.
Într-un târziu, când procurorul a terminat de încadrat faptele mele, a început s? vorbeasc? ap?r?torul meu din oficiu. Acesta p?rea chiar mai pornit împotriva mea decât procurorul.
L-am l?sat ?i pe el s? vorbeasc?, apoi am spus:
― Îl vreau martor pe sergentul Max.
― Cine-i sergentul Max? a întrebat comandantul completului de judecat?.
― Câinele pe care inculpata l-a salvat în locul generalului Bill Carson, a r?spuns avocatul meu din oficiu, privindu-m? ciudat.
Cred c? avea impresia c? vreau s? mizez pe cartea nebuniei temporare, dar nici vorb? de a?a ceva.
L-au adus ?i pe Max care, atunci când s-a v?zut în sala plin? de oameni necunoscu?i, a venit ?i s-a a?ezat lâng? scaunul meu. A ridicat capul spre mine, iar eu i-am zâmbit încurajator.
M-am ridicat în picioare ?i-am spus:
― Recunosc toate acuza?iile care mi se aduc. V? rog s? pronun?a?i sentin?a!
― Nu dumneata spui cur?ii când s? pronun?e sentin?a! a tunat procurorul de caz, dar comandantul completului i-a f?cut semn s? ia loc ?i, dup? o scurt? dezbatere, am fost condamnat? la moarte. Având în vedere c? faptele au fost comise pe timp de r?zboi, nu se acord? drept de recurs, iar sentin?a va fi executat? imediat.
― S-o crede?i voi, am morm?it eu ?i m-am ridicat în picioare, îndreptându-m? spre u??.
Cei doi poli?i?ti militari m-au condus afar? ?i…
…am intrat iar în cort ?i m-am oprit în u??, dar unul din poli?i?tii militari m-a împins ?i mi-a ar?tat iar un scaun în fa?a unei mese, la care erau a?eza?i nu mai pu?in de ?apte generali ?i doi colonei. Parc? îmi doream s? cad? acum o rachet? în capul nostru s? le mai taie pu?in din aerele pe care le afi?au.
Mi-am manifestat iar teama pentru o asemenea posibilitate, dar am fost pus? din nou la punct de comandantul cur?ii mar?iale, care m-a informat c? s-a convenit la un armisti?iu pe durata procesului, s? iau loc odat? ?i s? nu r?spund decât întrebat?.
― Am în?eles! S? tr?i?i! am r?spuns eu iar??i.
Am luat loc ?i-am încercat s? m? port exact la fel ca data trecut?, cu speran?a c? astfel îi voi face ?i pe cei din fa?a mea s? se comporte identic. Pân? acum m? ?ineam întocmai de planul meu ?i se p?rea c? nimeni nu î?i d?dea seama c? în Timp se s?pau f?ga?e adânci.
― Îl vreau martor pe sergentul Max, am spus eu iar.
― Cine-i sergentul Max? a întrebat comandantul completului de judecat?.
― Câinele pe care inculpata l-a salvat în locul generalului Bill Carson, a r?spuns avocatul meu din oficiu, privindu-m? iar ciudat.
L-au adus ?i pe Max care, atunci când s-a v?zut în sala plin? de oameni necunoscu?i, a venit ?i s-a a?ezat lâng? scaunul meu. A ridicat capul spre mine, iar eu i-am zâmbit încurajator. Din câte auzisem, Eternitatea poate fi foarte lung?, a?a c? m? bucuram c?-l aveam lâng? mine.
M-am ridicat în picioare ?i-am spus din nou:
― Recunosc toate acuza?iile care mi se aduc. V? rog s? pronun?a?i sentin?a!
― Nu dumneata spui cur?ii când s? pronun?e sentin?a! a tunat procurorul de caz, dar comandantul completului i-a f?cut semn s? ia loc ?i, dup? o scurt? dezbatere, am fost condamnat? iar la moarte. Având în vedere c? faptele au fost comise pe timp de r?zboi, nu se acord? drept de recurs, iar sentin?a va fi executat? imediat.
― S-o crede?i voi, am morm?it eu iar ?i m-am ridicat în picioare, îndreptându-m? spre u??.
Cei doi poli?i?ti militari m-au condus afar? ?i în fa?a mea a venit un tân?r c?pitan preot care m-a oprit ?i, cu un gest, i-a îndep?rtat câ?iva pa?i pe poli?i?ti.
― ?tiu ce vrei s? faci, mi-a spus el. Dac? ?i a treia oar? repe?i aceea?i scen? prin Timp, se vor s?pa asemenea urme, încât nimeni nu o s? v? mai poat? scoate de acolo. Am privit spre gardul de sârm? ghimpat? construit de solda?ii de la intenden??, lâng? care se aduna deja plutonul de execu?ie. Am zâmbit ?i-am spus:
― Asta ?i vreau!
I-am ar?tat spre solda?ii din plutonul de execu?ie:
— Alternativa de acolo nu-mi convine.
— Putem rezolva asta cumva... a spus el ?i mi-am dat seama, dup? voce, c? era la fel de preot pe cât eram eu Pap?, a?a c? i-am r?spuns:
— Ar fi trebuit s? o face?i pân? acum.
Mi-am dat seama c? tr?gea de timp, în speran?a c?-mi va întrerupe planul a?a c?…
… am intrat ?i m-am oprit în u??, dar unul din poli?i?tii militari m-a împins ?i mi-a ar?tat un scaun în fa?a unei mese, la care erau nu mai pu?in de ?apte generali ?i doi colonei.
?i de data asta totul a decurs la fel, a?a c? l-am cerut iar pe Max.
― Îl vreau martor pe sergentul Max.
― Cine-i sergentul Max? a întrebat comandantul completului de judecat?.
― Câinele pe care inculpata l-a salvat în locul generalului Bill Carson, a r?spuns avocatul meu din oficiu, privindu-m? ciudat.
L-au adus pe Max a treia oar? care, atunci când s-a v?zut în sala plin? de oameni necunoscu?i, a venit ?i s-a a?ezat lâng? scaunul meu. A ridicat capul spre mine, iar eu i-am zâmbit încurajator. L-am mângâiat pe cap ?i m-am gândit c? era singura fiin?? drag? mie care avea s? m? înso?easc? în eternitatea care ne a?tepta.
M-am ridicat iar în picioare ?i am spus:
― Recunosc toate acuza?iile care mi se aduc. V? rog s? pronun?a?i sentin?a!
― Nu dumneata spui cur?ii când s? pronun?e sentin?a! a tunat procurorul de caz, dar comandantul completului i-a f?cut semn s? ia loc ?i, dup? o scurt? dezbatere, am fost condamnat? la moarte. Având în vedere c? faptele au fost comise pe timp de r?zboi, nu se acord? drept de recurs, iar sentin?a va fi executat? imediat.
― S-o crede?i voi, am morm?it eu ?i m-am ridicat în picioare, îndreptându-m? spre u??.
Cei doi poli?i?ti militari m-au condus afar? apoi…
… am intrat iar în cort, pentru a patra oar?, din infinitatea de d??i în care aveam s? o fac.
De data asta, în loc s? a?tept s? fiu împins? de poli?i?tii militari, m-am ferit ?i m-am oprit în loc. Poli?i?tii au împins aerul, iar completul de judecat? a început s? certe scaunul pe care ar fi trebuit s? stau eu.
A?a cum am b?nuit, numai ceilal?i erau obliga?i s? joace mereu, ?i mereu, aceea?i pies?. Eu, în calitate de regizor al acestei piese suprarealiste eram exonerat?. Eram bucuroas? c? prev?zusem asta, altfel cred c? a? fi c?piat. Nu am fost a?a de bucuroas? când am v?zut c? bietul Max, atunci când a intrat în cort, a trecut pe lâng? mine ?i s-a dus s? se gudure pe lâng? scaunul meu gol.
A zecea oar? am început s? m? plictisesc. Am luat cariocile de pe mas? ?i-am început s? le desenez must??i ?i b?rbi celor din completul de judecat?. La fiecare reluare, desenele mele se ?tergeau, a?a c? am avut destul de lucru înc? vreo cinci relu?ri, pân? când am început s? m? plictisesc. L-am mângâiat pe Max, dar nu p?rea s? m? bage în seam?, atent cum era la ceea ce vedea el pe scaun.
Am ie?it afar? din cort, îns? nu m? puteam îndep?rta mai mult de câ?iva metri. O cea?? groas? ?i l?ptoas?, de consisten?a cauciucului dur, înconjura tot cortul.
Am ?inut eviden?a pân? pe la vreo dou? sute de repeti?ii, apoi am renun?at. Am luat pistolul din tocul unui poli?ist militar ?i-am tras un foc în sus. Glon?ul s-a pierdut dincolo de pânza cortului. Când m-am dus afar? ?i-am tras un foc în zidul de cea??, glon?ul a rico?at din el ?i mi-a trecut ?uierând pe lâng? urechi.
La urm?toarea reluare pistolul poli?istului avea iar înc?rc?torul plin ?i, înainte s?-l pun în toc, am r?mas multe minute cu el în mân?. Da, asta ar putea fi o solu?ie, o posibil? ultim? solu?ie, de?i nu eram sigur? c? dup? dou? ore nu m-a? fi sculat din moarte s? asist iar ?i iar la dezbaterile completului de judecat?.
Am renun?at la ideea cu pistolul ?i-am început s? m? gândesc. Nu eram un om de ?tiin?? adev?rat… dar aveam 21 de ani, o curiozitate de pisic? ?i o infinitate de timp înaintea mea ca s? rezolv rahatul temporal în care intrasem singur?.