proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

O moarte politicoas?


B?trânul profesor pensionar se apropia încet de banca lui. „Banca lui“ – vorba vine „banca lui“, pentru c? la ora asta a dimine?ii aproape toate b?ncile din parc erau libere, a?a c? oricare dintre ele ar fi putut fi a lui. Chiar dac? într-o diminea?? ?i-a g?sit banca ocupat?, nu a f?cut o criz? din asta, ci s-a a?ezat pe alta din apropiere pentru lectura de diminea?? a ziarelor. Dar banca lui preferat? avea totu?i un avantaj fa?? de celelalte: era a?ezat? cam la jum?tatea aleii principale, cea care str?b?tea parcul dintr-un cap?t în altul, a?a c? de obicei trec?torii ocazionali se a?ezau spre odihn? c?tre marginea ?irului de b?nci, f?când ca banca lui s? fie oarecum înconjurat? de un con binecuvântat de lini?te ?i de singur?tate. Pe de alt? parte, soarele era ascuns diminea?a de umbra deas? a teiului din spatele b?ncii, a?a c? putea citi lini?tit, înv?luit într-o pl?cut? penumbr?. Ba mai mult, odat?, când l-a prins în parc o ploaie scurt? de var?, a observat c? teiul era o umbrel? perfect? ?i nici o pic?tur? de ap? nu a c?zut pe ziare.
De când ie?ise la pensie, aproape în fiecare diminea??, când vremea îi permitea, cump?ra ziarele de la chio?cul de pres? de la intrarea în parc, apoi se a?eza pe aceea?i banc? ?i parcurgea în lini?te ?tirile, editorialele ?i câteodat? rubrica de decese. Uneori întâlnea la rubrica cu multe chenare negre numele vreunuia dintre fo?tii colegi de liceu ?i toat? ziua se sim?ea urm?rit de imaginea lui. A trecut destul de mult? vreme pân? s? î?i dea seama c? nu mai întâlnise de mult timp niciunul dintre fo?tii lui colegi la rubrica cu decese. „Poate cei care au mai r?mas o duc cu to?ii bine“, î?i ?opti el când, într-o zi pu?in mai mohorât? decât altele, avu brusc o revela?ie. Nu f?cea colec?ie din ziarele pe care le cump?ra, de obicei le arunca în co?ul de gunoi din cap?tul aleii, dar avea memoria înc? bun?, a?a c? îi relu? în minte în ordine alfabetic? pe to?i fo?tii lui colegi, de parc? ar fi r?sfoit un catalog imaginar. „Nu se poate“, ?opti el iar, „din toat? clasa numai eu am mai r?mas în via??!“ Rev?zu iar în minte toate numele ?i aproape fotografic î?i aminti anun?ul din ziar, chiar dac? f?r? am?nuntele care de obicei înso?eau un astfel de anun? ?i f?r? data precis?. Avea optzeci ?i opt de ani când con?tientiz? acest adev?r ?i de atunci, cu fiecare nou? aniversare, se sim?ea tot mai izolat ?i mai pu?in preg?tit pentru schimb?rile fulger?toare din jurul lui. De?i pe lâng? el trecea zilnic o mul?ime de oameni, i se p?rea c? a r?mas singur pe lume.

*

În fiecare zi, în jurul orei zece, pe lâng? el trecea o ma?in? de gunoi în miniatur?, parc? anume f?cut? atât de mic?, încât s? încap? u?or pe aleile parcului. Într-una dintre zile muncitorii care o înso?eau s-au oprit s? ia masa chiar pe banca de lâng? el ?i profesorul, care înc? î?i p?stra curiozitatea intact?, se apropie de ei ?i de ma?in?ria lor. V?dit mândri de ea, i-au prezentat-o cu atâtea laude, de parc? ar fi construit-o chiar ei.
— ?i asta nu ar fi nimic, c? este atât de mic? ?i de frumoas?, râse unul dintre ei. Dar uita?i-v?, aici în cap?t are un malaxor cu lame f?cute din o?el suedez. Tot gunoiul din parc îl m?run?e?te atât de fin, încât dou?zeci ?i opt de co?uri de gunoi de pe toat? aleea principal? încap în numai doi saci. O?el suedez, ce mai! spuse el.
?i, ca s?-i demonstreze eficien?a, lu? o scândur? de lemn cine ?tie cum r?t?cit? printre gunoaie ?i-i d?du drumul în pâlnia malaxorului. În numai câteva clipe, din ea mai r?m?sese numai un pumn de rumegu?.
Era chiar ora când de obicei echipa de cur??enie î?i f?cea apari?ia în cap?tul parcului ?i întoarse din obi?nuin?? capul s? se uite spre cap?tul parcului, dar o adiere de vânt mai rece îl atinse, f?cându-l s? uite de mica ma?in?rie. Un fior scurt îl str?b?tu, f?cându-l s? priveasc? oarecum precaut în stânga ?i dreapta, ca ?i cum s-ar fi a?teptat s? se apropie de el furi?ându-se printre tufi?uri, cine ?tie ce jivin? periculoas?. Undeva în dep?rtare, spre marginea parcului ascuns de tufele de trandafiri, un om î?i ascu?ea coasa, preg?tindu-se s? taie iarba din locurile greu abordabile cu ma?inile obi?nuite de tuns iarb?. Privi oarecum îngrijorat spre locul unde sunetul p?rea c? se amplific? ?i avu un zâmbet obosit când î?i d?du seama c? se apropie doar o biat? b?trânic?, poate cam de aceea?i vârst? ca ?i el, cel pu?in ?inând seama de mersul poticnit ?i greoi. Mergea încovoiat? de vârst?, c?rând o saco?? care p?rea prea grea pentru puterile ei, iar în cealalt? mân? avea un baston mai înalt ca ea ?i care p?rea nu numai complet inutil, ci ?i greu de folosit. Se pare c? puterile ei se terminaser? chiar lâng? banca lui, pentru c? se opri ?i, privindu-l cu ochi alba?tri ?i nea?teptat de tineri, întreb? cu o voce pierit?:
— Permite?i, bunule domn, s? iau ?i eu loc? Am o mul?ime de ani în spate ?i uneori z?u c? îi simt.
Profesorul Adamescu ar fi vrut s? îi r?spund? c? o în?elegea perfect pentru c? uneori se sim?ea ?i el exact la fel, dar, cum nu voia s? se întind? la vorb?, prefer? s? îi arate cu mâna locul de lâng? el ?i î?i continu? lectura. I se p?rea c? exprimarea b?trânei avea ceva din polite?ea desuet? a altor veacuri. Un timp nu mai spuse niciunul dintre ei nimic, apoi femeia, cu mi?c?ri încete, scoase dintr-o saco?? ponosit? un album ?i începu s? îl r?sfoiasc?.
Dup? o vreme, v?zându-l c? a terminat de citit ziarele ?i c? le pune deoparte, se d?du mai aproape ?i îi ar?t? albumul.
— Nu a?i fi atât de amabil s? ne uit?m la câteva fotografii împreun?? Uneori
m? simt atât de singur?…
— Cu pl?cere, spuse profesorul, oftând u?or exasperat, ?i î?i plec? privirea asupra
primei fotografii din album.
Era, dup? câte se p?rea, un simplu album de familie, care începea cu obi?nuita fotografie de la botez. Pe m?sur? ce b?trâna întorcea paginile, au urmat alte ?i alte fotografii, marcând astfel scurgerea anilor în fotografii din ce în ce mai clare. Singurul lucru curios a fost faptul c? în album era ar?tat? evolu?ia unui tân?r de când s-a n?scut ?i pe m?sura trecerii prin via?? ?i marcând momentele deosebite. S-ar fi a?teptat ca albumul s? fie despre via?a b?trânei doamne de al?turi, dar se pare c? nu era a?a. Privea aproape f?r? s? observe la filele întoarse una câte una de femeie. La un moment dat avu un sentiment acut de déjŕ vu, dar nu putu cu nici un pre? s? î?i imagineze despre ce anume este vorba. „În fond, albumele astea de familie sunt toate o ap? ?i un p?mânt“, î?i spuse el ?i chiar atunci î?i d?du seama c? prive?te la o fotografie cu un grup de solda?i afla?i undeva într-o permisie, într-un ora? de munte. Grupul îi p?rea teribil de cunoscut ?i, când femeia vru s? întoarc? pagina, puse mâna pe fil? ?i o opri. Î?i potrivi mai bine ochelarii ?i se aplec? s? vad? de aproape fotografia. F?r? nici o îndoial?, cel din centrul fotografiei era el: tocmai î?i l?sase musta??, învingând dup? o lupt? de s?pt?mâni întregi o întreag? birocra?ie militar? ?i împotrivirea personal? a comandantului de companie. Era prima dat? când ie?ea în permisie cu musta?a ?i era preg?tit s? rup? inima tuturor fetelor întâlnite, dar mai întâi a fost nevoie s? le dea câte o bere tuturor camarazilor ?i s? se fotografieze cu ei în grup. ?i totu?i, el nu î?i mai amintea s? fi p?strat fotografia asta. Oare cine era b?trâna doamn? ?i de unde avea fotografia? De unde avea toate fotografiile lui de fapt, pentru c?, v?zându-l c? nu mai spune nimic, paginile au fost date încet una dup? alta ?i acolo, în paginile albumului, ?i-a v?zut rând pe rând cele mai importante momente din via??.
— De unde ave?i toate fotografiile mele în albumul acesta? întreb? el cu o voce stins?.
— Nu ?tiu dac? asta este întrebarea care trebuie pus?, drag? domnule profesor, spuse femeia de lâng? el cu o voce parc? brusc întinerit? ?i când se întoarse s? o priveasc? chiar ?i ridurile îi disp?ruser?, iar în ochi îi z?ri sclipiri juc?u?e.
Nu voia s? participe la jocul în care încerca s? îl atrag? aceast? femeie, dar, dac? voia s? afle adev?rul, atunci, f?r? îndoial? c? trebuia s? întrebe.
— ?i ce întrebare ar trebui s? pun, atunci, m? rog?
Femeia îl privi dintr-o parte ?i r?spunse în timp ce mai întoarse o foaie:
— P?i, ar fi trebuit s? întreba?i de ce am aceste fotografii ?i nu de unde le am.
— Bine, accept? el concesiv. De ce ave?i aceste fotografii? întreb? el ?i ridic? din
umeri.
Femeia ar?t? cu mâna la poza care urma ?i-i spuse:
— Poate c? o s? v? l?muri?i singur dac? privi?i la urm?toarea fotografie.
Profesorul plec? ochii ?i r?mase înm?rmurit: în album, clar? ?i în culori vii,
urm?toarea poz? îi ar?ta pe el ?i pe b?trâna de lâng? el cum priveau în album apleca?i unul spre altul, ca într-o clip? furat? eternit??ii.
R?mase t?cut, privind fotografia f?r? s? priceap?. Chiar dac? nu adia deloc vântul, sim?i iar fiorul acela de dinainte r?scolindu-i fiin?a. Undeva în dep?rtare se auzi din nou, tare ?i clar, cum î?i ascute omul coasa.
Femeia de al?turi chicoti ca o feti??.
— Începe?i s? în?elege?i, domnule profesor, din câte mi se pare…
Nu întoarse privirea spre ea, ci doar privi mai atent fotografia, dar nu î?i d?du
seama cum ar fi putut s? fie f?cut?, din moment ce nici un om nu trecuse prin fa?a lor, nici cu aparat foto ?i nici f?r?.
— Cum a?i f?cut aceast? fotografie? întreb? profesorul ?i î?i sim?i dintr-odat? gura uscat?.
Femeia de lâng? el cl?tin? dojenitor din cap.
— Iar o întrebare gre?it?, domnule profesor. Întrebarea care ar trebui s? v? preocupe este nu cum am f?cut aceast? fotografie, ci mai degrab? ce anume vom g?si dac? mai întoarcem o pagin? din album?
Închise albumul ?i îl l?s? neglijent între ei, apoi se întoarse cu totul spre el.
— Asta s? îmi spune?i: dac? mai d?m o pagin?, vom g?si doar o fotografie cu banca asta goal?, sau banca ?i dumneavoastr? pe ea citindu-v? ziarele ca de obicei?
Profesorul puse încet mâna pe albumul dintre ei ?i îl privi lung, încercând s? î?i adune gândurile. Apoi privi la femeia de lâng? el, care p?rea dintr-odat? tân?r? ?i plin? de vigoare. Poate pu?in cam palid?, dar, ?inând seama de ocupa?ie, lucrul acesta p?rea perfect scuzabil. Oricum trebui s? recunoasc? faptul c? era o moarte extrem de politicoas?. Nu a?a î?i imaginase totul, de?i se gândise de multe ori la momentul ?sta.
Avu un zâmbet pierit ?i întreb?:
— Deci a?a se sfâr?e?te totul? Cu o întrebare?
Femeia de lâng? el ridic? zâmbind din umeri.
— Sau cu un r?spuns, rican? ea.
— ?i în func?ie de r?spuns eu mai cap?t o amânare de o zi… sau poate un an.
— Hai s? ne în?elegem, domnule profesor. Din motive care nu ar trebui s? v?
intereseze, dumneavoastr? mi-a?i devenit simpatic. V? urm?resc de mul?i ani ?i din acest motiv am hot?rât s? v? acord un tratament preferen?ial, pe care în mod sigur nu îl acord altora. De obicei, cei implica?i abia dac? au timp s? m? vad? ?i uneori, când nu sunt prea atent?, cei de lâng? ei au timp s? îmi vad? silueta a?a, ca într-o sclipire, împreun? cu micul meu colector de suflete.
Ar?t? spre bastonul supradimensionat de lâng? ea ?i când îl desf?cu v?zu c? ar putea fi f?r? îndoial? confundat la o privire gr?bit? cu o coas?.
— Din cauza acestei asem?n?ri mai sunt uneori denumit? „Doamna cu coasa“, dar nu îmi place deloc s? mi se spun? a?a.
R?mase o clip? pe gânduri, cu ochii pierdu?i în dep?rtare, apoi privi iar spre album ?i spuse:
— Hai s? revenim totu?i la ale noastre: gândi?i-v? pu?in ?i r?spunde?i-mi, ce
crede?i c? vom întâlni la pagina urm?toare din album?
Lu? albumul în bra?e ?i îl mângâie delicat.
— Sunte?i printre pu?inii privilegia?i care î?i pot hot?rî soarta r?spunzând la o
simpl? întrebare.
— Au mai fost ?i al?ii care au avut parte de acela?i tratament? întreb? profesorul, curios.
— Au fost, admise parc? în sil? femeia de lâng? el ?i î?i f?cu de lucru cu bastonul, care acum sem?na mai mult ca oricând cu o coas?.
— ?i a fost vreunul care a câ?tigat acesta întrecere? A dat vreunul r?spunsul corect? B?nuiesc c? pentru fiecare a fost alt? întrebare.
— A?a este… fiecare om cu întrebarea lui. ?i, da, au fost vreo trei care chiar au reu?it s? r?spund?. De?i ar fi putut s? r?spund? corect to?i, dar… mi se pare uneori c? oamenii sunt prea orgolio?i ?i se las? adesea condu?i mai mult de orgoliu decât de minte.
Puse albumul pe banc? ?i se întoarse cu totul spre profesor.
— Uita?i-v?, ?tiu c? nu ar trebui s? ne întindem la vorb?, dar am atât de pu?in ocazia s? stau de vorb? cu cineva… Nu c? nu a? vrea, dar ca s? pot face asta trebuie ca cei ale?i de mine s? îndeplineasc? ni?te condi?ii speciale. E cam la fel de rar ca ?i cum ai câ?tiga la loterie. Ca s? v? ajut, am s? v? spun o poveste Zen care mi-a pl?cut mult de tot. ?i care s-ar putea s? v? ajute s? da?i r?spunsul corect. Cic? a fost odat? un om de ?tiin?? atât de orgolios, încât i se p?rea nedrept ca ?i el s? moar? la fel ca to?i ceilal?i muritori. A?a c?, atunci când a sim?it c? îi vine timpul, s-a apucat ?i a f?cut zece clone identice, astfel c? atunci când îngerul mor?ii a venit s?-i ia sufletul s-a trezit în fa?a unei mari probleme, pentru c? într-adev?r to?i cei unsprezece oameni erau perfect identici. Dar îngerul mor?ii avea o mare experien?? ?i pân? atunci nu mai avusese nici un e?ec, a?a c? se trase câ?iva pa?i în spate ?i spuse: „M? declar învins, bunule savant. Uite c? nu pot s? deosebesc copiile de original, a?a c?, pentru a nu face o gre?eal?, va trebui s? v? las pe to?i în via??.“ Se pref?cu gata s? plece, dar din u?? se întoarse ?i privi iar cu aten?ie la cei unsprezece oameni, apoi spuse: „?i totu?i, cu toat? ?tiin?a dumneavoastr?, a?i f?cut o mare gre?eal?. Exist? o deosebire!“ „Nu se poate“, izbucni imediat, orgolios, adev?ratul om de ?tiin??. „To?i cei zece sunt perfect asem?n?tori cu mine.“ „A?a m-am gândit ?i eu“, spuse îngerul mor?ii ?i îl înh???.
Profesorul r?mase pe gânduri, apoi ridic? albumul dintre ei. Îl privi lung, ca ?i cum ar fi putut str?bate cu privirea prin foile groase, apoi întreb?:
— S? în?eleg c? dac? descop?r r?spunsul corect voi fi iertat? De data asta, sau de tot?
— De tot, bineîn?eles, spuse îngerul mor?ii. E cadoul meu, de?i a? putea spune c? este un cadou otr?vit… cel pu?in în parte. Dar de asta o s? v? da?i seama peste câteva sute de ani, dar numai dac? o s? câ?tiga?i.
— ?i nu este vorba de nici un fel de trucuri? întreb? precaut profesorul. Adic? nu
este vorba de schimbarea con?inutului fotografiei a?a, printr-un hocus-pocus?
— Vai, f?cu îndurerat? femeia, chiar a?a m? crede?i?
— Nu ?tiu, f?cu b?nuitor profesorul. Voiam doar s? m? asigur.
— Nu, nici vorb? de asemenea trucuri ieftine. Uita?i-v?, drept dovad? a bunei
mele credin?e, p?stra?i albumul la dumneavoastr? ca s? fi?i sigur c? nu îl mai ating sau îi mai modific ceva.
Profesorul lu? în bra?e albumul, apoi privi în jur. Spre cap?tul parcului ap?ru
ma?ina de gunoi cu cei doi muncitori. Mergea destul de repede, ca de obicei, oprind îns? la fiecare co? de gunoi ?i turnând atent con?inutul în malaxorul cu o?el suedez.
— Poate ar trebui s? reveni?i la înf??i?area de dinainte… adic? la cea de b?trânic? modest?. Acum sem?na?i mai degrab? cu Nike, zei?a victoriei, ?i, z?u, nu ?tiu dac? ve?i câ?tiga ?i de data asta.
— Cu fiecare nou? înfrângere am înv??at câte ceva. Suficient cât s? sper c? nu voi mai fi învins? niciodat?, spuse îngerul mor?ii, cu orgoliu.
Profesorul zâmbi u?or ?i spuse:
— Atunci, poate c? ar fi bine s? plia?i coasa ca s? semene iar a baston, ?i dac? nu m? în?el au ap?rut ?i ni?te aripi. Eu nu zic c? nu v? st? bine, dar se apropie ni?te muncitori cu ma?ina de gunoi ?i nu ar fi bine s? v? z?reasc? a?a.
Îngerul mor?ii privi spre gunoieri, care se apropiaser? între timp destul de mult, dar nu se sinchisi:
— Nici o problem?, nu pot fi z?rit? decât de cei c?rora le sunt destinat?.
— Interesant, spuse profesorul, dar se vedea c? era cu gândul în alt? parte.
Ezit? câteva minute, ca ?i cum ?i-ar fi preg?tit o întreag? pledoarie, apoi întreb?:
— De Schrödinger ?i de experimentul lui mental a?i auzit?
— Bineîn?eles c? am auzit ?i de Schrödinger, ?i de pisica lui. A încercat s? m?
duc? cu z?h?relul ?i s?-mi explice c? eu sunt doar un simplu fenomen natural de natur? cuantic? ?i c? oamenii în ultimele clipe ale lor încearc? s? îmi dea o înf??i?are antropoid? tocmai pentru a le face aceste momente mai u?oare.
— Interesant, spuse profesorul. Deci s? în?eleg c? m? pute?i urm?ri dac? voi spune c? acest album este cutia în care Schrödinger voia s? î?i desf??oare experimentul s?u mintal. Acest album este cutia, eu sunt pisica ?i atât timp cât nu deschidem aceasta cutie, ar?t? profesorul spre album, eu nu sunt nici viu, nici mort. Adic? sunt viu, dar în situa?ia incert? care va deveni certitudine abia când voi deschide albumul. O situa?ie clasic? din fizica cuantic?.
— Nu e nimic cuantic aici, domnule profesor. ?i ?ti?i de ce? Pentru c? în acest caz sunt nevoit? s? devin ba fenomen natural, ba fiola cu otrav? din aiuritul acela de experiment. ?i eu sunt Îngerul mor?ii, nimic altceva.
Se ridic? în picioare ?i acum se putea vedea în toat? splendoarea, cu aripile negre deschise ?i cu coasa fluturând amenin??tor. La fa?? era pu?in palid?, dar profesorului i se p?ru acum de-a dreptul frumoas?.
— ?ti?i, f?cu profesorul nostalgic, cum sunte?i acum furioas? ?i atât de frumoas?, sem?na?i perfect cu prima mea iubit? din liceu. O chema Sorina. Mi-a dat o palm? la un ceai dansant atunci când am încercat s? o s?rut prima oar?.
O clip? Îngerul mor?ii p?ru derutat, dar î?i reveni imediat.
— L?sa?i lingu?elile ?i spune?i odat? ce este în urm?toarea fotografie. Am început s? îmi pierd r?bdarea.
Profesorul ar?t? spre ma?ina de gunoi ?i spre ureche, în semn c? nu aude. Chiar dac? era suedez?, ma?ina huruia totu?i destul de tare pentru ca el s? nu aud? foarte bine la numai doi metri de ea.
— Alege?i odat?! f?cu exasperat? femeia-înger.
Profesorul mai f?cu un pas ?i d?du drumul albumului cu fotografii în pâlnia de
malaxare. Un scrâ?net pu?in mai m?t?sos decât celelalte se auzi ?i unul dintre muncitori spuse:
— Cu grij?, domnule profesor, s? nu p??i?i ceva.
— De acum nu prea mai am ce s? mai p??esc, spuse el ?i se întoarse pe banc?.
— Experimentul s-a încheiat din cauz? c? incinta cu pisica s-a distrus în timpul
manipul?rii neglijente a personalului, spuse b?trânul profesor, zâmbind. Este vorba totu?i, pân? la urm?, de un simplu experiment cuantic. Poate c? ar fi trebuit ca amândoi s? avem mai mult? grij?.
Moartea se l?sase u?or perplex? pe marginea b?ncii ?i privea parc? n?uc? dup?
ma?ina de gunoi, care se dep?rta uruind tot mai stins pe m?sura ce se m?rea distan?a. Apoi începu s? râd? în hohote ?i fa?a îi deveni chiar frumoas?, astfel c? profesorului i se p?rea c? seam?n? mai mult ca oricând cu Sorina la cei ?aisprezece ani ai ei. Sau poate c? i se p?rea numai pentru c? trecuser? totu?i prea multe zeci de ani de atunci.
Dup? un timp, tân?ra fat? se opri din râs, î?i strânse aripile, plie coasa ?i redeveni modesta b?trânic? de la început.
— P?i, s? plec ?i eu, atunci, dar ?ine?i minte: nu voi mai veni niciodat?, nici chiar dac? o s? m? ruga?i.
— Dac? o fi s? mai veni?i, a? prefera s? veni?i în forma când sem?na?i mai mult cu Sorina, ?opti el stins în urma ei, dar nu fu sigur c? a fost auzit.