Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Prăpăstii modice(2)

de Alexandru-Valentin Petrea


Un om solitar, fără avocat, deoarece a considerat că nu are trebuință de un asemenea personaj. În fața lui se află doi reprezentanți ai intelectualității și legii, două somități care nu par să admită nicio opoziție. Stăm față în față, ne paște un conflict ce ne poate dilata viața, dar nu e exclus să părăsim biroul ăsta strâmt, înfrânt de mirosuri oficiale și private, cu o nepăsătoare strângere de mână. Căci după ce vom încheia totul cu bine, ce rost mai are să mai apelăm la sentimente, la convingeri? Trecem atunci la alte asedii, la nenumărate povești care ne stau la coadă în fața timpului și spațiului în care am nimerit.
- Domnule procuror, chestiunea mi se pare de mult limpede și nu o să-mi bat gura prea multă vreme. Probele toate au tăbărât asupra lui, iar faptele se înlănțuie într-un mod care nu cred că sfidează logica. Dimpotrivă, lucrurile se leagă într-un fel ce nu ne conduce la niciun fel de insomnii copilărești, astfel că ar trebui să dispunem azi sau mâine trimiterea în judecată a domnului din fața noastră.
Discursul lui Jerlăianu nu mă miră deloc, ar surprinde însă pe oricine siguranța cu care prezintă lucrurile ca fiind în ordine, de parcă ceva penibil ar putea fi cunoscut încă de la origine și dus până la capăt în orișicare minte din Univers. E clar că dorește să termine aventura asta cât mai repede, s-a simțit ultragiat și acum are drept de replică în planul faptelor.
- Nu cred că ar deranja prea mult dacă aș cere o reaudiere, o nouă administrare a probelor, o lămurire de bun simț, ținând cont că vinovăția mea vi se pare de acum un patrimoniu al umanității, așa de siguri sunteți. Ar trebui să vă sinchisiți să ascultați și varianta mea.
Polițaiul se retrage discret în spatele ziselor procurorului:
- Lăsați, domnule comisar, îi voi răspunde eu. Sunt sigur că doriți să vă reînnoiți declarațiile privitoare la curajul dumneavoastră față de opinia publică, la faptul că o amendă niciodată nu e înduioșătoare pentru dumneata, că închisoarea nu e nicidecum loc de îndreptare a individului, ci o universitate decentă în care talentații devin stăpâni ai propriei vieți. Sincer, dorim la următoarea cauză penală o originalitate mai decentă; în momentul de față, suntem lămuriți pe deplin.
Se prezintă drept un procuror format la școala Codului penal din ’69, astfel că se vede stăpân pe întreaga situație minoră ce îi stă în cale, unde comisarul său subordonat e posibil să fi muncit în totalitate. Aceiași privire fixă, fără totuși aceea victimizare care l-ar transforma într-un moșneag desprins din legende și snoave. Convingerea că are dreptate trebuie consolidată, are nevoie de scornelile acestui polițist viclean ca de aer.
- Nu mi-ați prezentat nici dosarul în întregime, inventând tot felul de pretexte ca să mă împiedicați să vă pun bețe în roate. Vă e frică să vă faceți de râs cu povestea asta, parcă are cineva interesul să fiu atârnat ca exemplu de hărțuitor bolnav. Dar e vorba doar de obișnuință, încercați să trageți pe sfoară gunoiul presei de scandal!
Un zâmbet virgin, un pic ascuns, îl transformă într-un fel de adolescent zurliu pe acest Jerlăianu, dezvelindu-i o emoție care nu-l tulbură deloc, ci, mai sănătos și sigur, e posibil să îi redea un nou izvor de vigoare profesională și să-l reîntinerească măcar pentru un un minut, chiar și atunci când transformă toate elementele din jurul lui într-un haos. Acum se repede către mine, cu gândul spre esențe care mă scârbesc.
- Aoleo, dar dacă ne referim la probe, nimeni nu mai are cum să-ți arunce nici măcar o ață boțită, nici o piele de șarpe ca tine pentru a ieși din mizeriile prin care ne scalzi și pe noi de la o vreme. A venit clipa, trimitem dosarul și ne luăm la revedere! Să îți expui teoriile socio-phihologice în fața judecătorilor; ei te vor readuce cu stiloul pe un pământ normal. Mult succes în continuare!
- Repet, mai pot și eu propune vreo probă? Nu-i niciodată prea târziu prin locurile astea...
- Avem martori care ne-au povestit despre proasta creștere a matale, ți-am percheziționat laptopul și am găsit poze ale uneia din acele domnișoare care te-au reclamat, iar convorbirile telefonice interceptate de noi relevă un interes mărinimos pentru fătuca aia. Ce mai calea-valea, ai fost îndrăgostit ca un tiran și ți-ai făcut mendrele în fața tuturor, ca și cum ai fost un moșier prin birourile alea. Au asistat mulți la un spectacol pe care m-au asigurat că nu-l vor uita!
Procurorul, începând să surâdă deștept, tandru, milostiv, cu rezerve, sigur de o condamnare care nu-i va crește renumele, dar măcar va zgâlțâi din temelii un ticălos de acum notoriu, e sigur că următoarea replică pune obligatoriu capăt întregii proceduri, indiferent de opinia tuturor judecătorilor din lume.
- Bravo, domnule Jerlăianu, Ministerul Public vă înțelege și vă apreciază, însă inculpatului i-a venit rândul să vă achite munca, toți banii pe care statul i-a cheltuit pentru ca acest nefericit să fie adus în fața instanței. Așadar, pune-i sechestru pe bunurile imobile pe care le deține, alea au o valoare mai babană. Și nu uita că și victimele au pretins daune substanțiale, desigur din alea morale, ușor de dovedit acum, din fericire datorită eforturilor dvs. de a-i deranja existența acestui individ. S-a meritat pe deplin!
Cuvântul ,,individ” mă evacuează automat din birou, mă convinge să las orice șagă în tomberon și să mă arunc precum un naufragiat spre orice oază de pe cuprinsul pielii ăsteia de leopard. Vreau ca lupta să se poarte bărbătește, cu mâinile vioaie și necredință în obraz, așa cum se cade când intri în rolul șobolanului aflat într-o pivniță inundată.


Alexandru-Valentin Petrea (AVPetrea) | Scriitori Români

motto: A scrie înseamnă a trăi

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro