Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

O frunz? în vânt (dup? 30 de ani)

de serban georgescu

Prin anii '80, când se oprea curentul ?i toat? casa c?dea în bezn?, iar tata ?i mama începeau s? caute pe bâjbâite lumân?rile prin sertarele de la buc?t?rie, intram într-un fel de frenezie. Odat? aprinse (de obicei una dintre ele era pus? într-un pahar pe frigider, una în sufragerie ?i alte dou? în cele dou? dormitoare – la baie se mergea cu o lumânare mobil?) aveam impresia c? vine un fel de Cr?ciun.

Mirosul de lumânare ars? îmi amintea de casa de la ?ar? a bunicilor, iar lumina celei din sufragerie f?cea parc? s? danseze umbrele celor câteva statuete din bibliotec?, printre care un vultur de por?elan cu aripile ?i ghearele desf?cute, într-o postur? feroce, gata s? în?face o victim? incon?tient? din ni?te valuri imaginare. ?i parc? ?i c?r?ile se mi?cau ?i c?p?tau cumva altfel de culori.... Nu era nevoie nici de brad nici de cadouri. Euforia se declan?a instantaneu.

Un pic mai târziu, probabil dup? ce la ?coal? îmi trecuser? în zbor pe la ureche versurile ”Când cu gene obosite sara suflu-n lumânare...” , când se oprea curentul începeam s? m? simt un mic Eminescu. Cu atât mai mult cu cât în iernile acelea umblam prin cas? de multe ori cu hainele de strad? pe noi ?i ne suflam în palme ca s? ne înc?lzim. Iar când ”pana” de curent se prelungea pân? noaptea târziu, chiar suflam cu adev?rat în lumânare înainte de culcare!

Totul coincidea cu imaginea pe care mi-o formasem despre El. De?i, de citit nici gând s?-l citesc...

Eram un b?iat din Colentina c?ruia nu-i prea pl?cea cartea. ?coala reu?ise s?-mi construiasc? o adev?rat? repulsie fa?? de ideea de carte, iar tata nu mai pu?in. Eram b?iatul unui medic venit de la ?ar? ?i stabilit în Bucure?ti, care în?elegea s?-?i educe copilul punându-l s? înve?e lec?iile ”pe paragrafe”. Ce însemna asta: cu el de fa??, citeam un paragraf, apoi trebuia s? închid cartea ?i s?-l repet f?r? gre?eal?. Uneori m? lua cu el în baie în timp ce f?cea du?. M? chema uneori ?i la el la spital, când era de gard?, ca s? se asigure c? ”înv??”. Nu doar poeziile de la Român?, ci ?i comentariile, apoi Geografia, Istoria, chiar ?i la Fizic? ?i la Chimie, metoda era aceea?i.

M? str?duiam s? aplic ?i s? în?eleg ”metoda” ?i m? întristam c? nu d?dea rezultate decât rareori ?i par?ial. Îmi imaginam c? ”metoda” e ceva exotic, special, original, prin prisma faptului c? nu mai auzisem de a?a ceva la colegii mei, iar când le povesteam cum înv??am eu f?ceau ni?te ochi cât cepele... Când am observat c? anumite propozi?ii din ceea ce repetam mecanic, chiar aveau un în?eles, mi-am dat seama de ridicolul întregii situa?ii ?i am început s? privesc cartea cu un fel de suspiciune, ca pe un instrument de tortur?, menit s?-?i îngr?deasc? libertatea, s? te în?ele...

Pentru c? începusem deja s?-mi fac o idee despre Libertate.

Percep?ia despre Occident mi-o formasem, ca toat? lumea cred eu, din filmele americane, din discurile ?i casetele audio ?i video cu care intram în contact. Mai cuno?team Occidentul prin intermediul m?tu?ii mele Mioara, care cânta în corul Operei din Bucure?ti, ?i care îmi aducea din turneele ei prin Germania, Fran?a, Elve?ia etc mici cadouri, dar ?i de la vecinul meu, inginerul Radu Tomoioag?, de la 5, care fusese ani de zile deta?at în Germania Federal?. Îl priveam de la balcon când venea acas? (de obicei de Cr?ciun) cum î?i desc?rca ma?ina, un Fiat 124 alb, cu banchete maro (tata avea o Lada 1200 ro?ie – copia furat? de ru?i dup? Fiat) iar pachetele colorate ?i mai ales baxurile de Fanta ?i de Coca Cola, m? fascinau, reprezentau Occidentul însu?i.

În anii aceia tata asculta în mod regulat Europa Liber? ?i m? lasa ?i pe mine s? ascult, cu condi?ia, evident, s? nu spun absolut nimic despre asta la ?coal?. Se întâmpla tot în buc?t?rie, tot pe întuneric ?i cu televizorul din sufragerie dat la volum maxim. ?in minte exact când, dup? o astfel de sesiune, tata mi-a explicat cum stau lucrurile în Polonia ?i cum, în urma revoltei celor de la Solidaritatea, în ?ara aceea oamenii ar putea s?-?i deschid? propriile fabrici ?i magazine – Cu carne, bomboane ?i juc?rii? întrebam – Da, sigur, zicea el. – ?i cu reclame luminoase? - Da

Mi se p?rea ceva fabulos, de neimaginat. Reclame luminoase nu mai v?zusem decât în filme, iar în Bucure?ti doar la Parcarea de la Ciclop, la Intercontinental ?i la sediul Société Générale dac? nu m? în?el.

Apoi era vocea Regelui, mesajele lui de Cr?ciun. Modul în care îi auzeam vocea, cu varia?iile acelea de intensitate sonor? caracteristice transmisiilor pe unde scurte de la mare dep?rtare, îmi crea imaginea unui personaj din alt? lume. Pentru mine era un fel de Patriarh al unei Libert??i, al unei Demnit??i pierdute, pe care ?ara în care m? n?scusem ar putea-o cumva recâ?tiga la un moment dat.

Când îl ascultam, pe el dar ?i pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Emil Hurezeanu ?i celelalte voci venite din lumea liber?, nici prin cap nu-mi trecea c? vecinii mei din bloc, colegii de la ?coal? ?i de fapt to?i românii, care ascultau poate în acela?i timp cu mine, nu gândeau la fel ca mine, nu aveau acelea?i a?tept?ri ?i acelea?i speran?e ca ?i mine.

?i ce sim?eam eu? Un fel de nostalgie dup? vremuri pe care, e adev?rat, nu le apucasem, dar în care Bunul Sim? (un Bun Sim? pe care îl cuno?team ?i de la anumi?i membri ai familiei, de la anumi?i apropia?i, profesori etc, dar într-o form? discret?, camuflat?, neoficial? etc) avea o anume valoare. Nu speram c? acele vremuri vor reveni prea curând, dar speram s? sc?p?m de frig, de întuneric, de cozi interminabile la alimentare gri, de cântece patriotice f?r? sens, de Comunism. Cumva, cândva...

?i totu?i ziua aceea a venit. Aveam doar (sau deja?) 22 de ani, iar ceea ce auzeam c? se întâmpla la Timi?oara, mi se p?rea un miracol. Eram orb în fa?a radioului, dar vedeam fericirea, dârzenia, pe chipurile oamenilor care ie?iser? în strad? acolo. Apoi am v?zut eu însumi, cu ochii mei, fericirea, euforia aceea pe chipurile oamenilor, în 21 decembrie, pu?in dup? prânz, când din autobuzul cu care veneam din Giule?ti, de la ?antierul unde lucram, înspre Pia?a Palatului, de unde auzisem c? Ceau?escu fugise cu elicopterul, am z?rit pe un perete scris nu ”Jos Ceau?escu!”, a?a cum mai v?zusem, ci ”Jos Comunismul!” Miracolul absolut! Dorin?a de a sc?pa nu doar de Ceau?escu (un om) ci de Comunism (o idee), afi?at? cât se poate de mare, în plin? strad?! Tr?iam într-o ?ar? de oameni viteji, incredibil de curajo?i, eroi adev?ra?i, care doreau s? scape de o idee imoral? ?i erau gata s? se sacrifice pentru asta. ?i reu?iser?. Am reu?it! ...

Apoi am aflat de existen?a PN?, a PNL, de Corneliu Coposu, de Ion Ra?iu, pe care îi ascultam cu gura c?scat?: discursul lor, întregul lor fel de a fi, avea ceva din Bunul Sim? din mesajele radiofonice ale Regelui. Faptul c? vedeam acest tip de Bun Sim? la ni?te lideri politici, care ar fi putut ajunge în fruntea ??rii, mi se p?rea ceva fabulos. Lan?ul istoriei ar fi putut fi reînnodat, prin îndep?rtarea p?r?ii canceroase reprezentate de Comunism ?i readucerea pe tron a Regelui. Cum altfel?

În mintea mea necoapt? începuse s? se contureze ideea de Patriotism. În?elegeam diferen?a enorm? dintre patriotismul care-mi fusese inoculat în ?coal? (conduc?tor iubit, realiz?ri m?re?e, avânt muncitoresc, ?oimii patriei etc) ?i patriotismul acestor oameni b?trâni, cobor??i parc? din ni?te c?r?i de istorie, sau de pove?ti, niciodat? scrise, care-?i sacrificaser? vie?ile pentru a p?stra vii ni?te principii elementare de Bun Sim? ?i care, ca printr-o minune, nu muriser?, nu fuseser? extermina?i, la fel ca to?i ceilal?i înainta?i ai lor. Ni?te principii care nu erau comuniste ci dimpotriv?, occidentale, principiile pe care de fapt se baza ?i se mai bazeaz? înc? întreaga Civiliza?ie Occidental?, din care speram ?i eram convins c? to?i cona?ionalii mei, care ascultaser? cu mine Europa Liber?, sperau ca ?i ?ara noastr? s? fac? parte.

Pe Iliescu îl vedeam ca pe un comunist de treab?, care în?elesese c? sistemul comunist a fost o gre?eal? ?i care preluase temporar puterea, pân? la alegerile, credeam eu democratice, care aveau s? confirme visul meu. Faptul c?, de?i anun?ase ini?ial c? FSN nu va participa la alegeri, între timp s-a r?zgândit – nu mi s-a p?rut semnificativ. Eu ?i poporul meu, care ascultase cu mine Europa Liber?, avea s? voteze covâr?itor pentru valorile occidentale. Iar el, Iliescu, avea s? primeasc? o lec?ie pe care nu o va uita niciodat?.

Au venit apoi zilele Pie?ei Universit??ii, euforia, aerul libert??ii în lacrimile celor care vorbeau ?i cântau acolo...

Apoi, la 20 mai ?i 13-15 iunie 1990 visul s-a încheiat brusc. Patriotismul meu luminos a durat din 17 decembrie 1989 pân? la 15 iunie 1990. 6 luni f?r? câteva zile.

Privind la tot ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990 ?i la tot ce a urmat, adic? la maimu??rirea Democra?iei, prin intrarea în joc ?i apoi preluarea Puterii de c?tre o adun?tur? de comuni?ti de mâna a doua, cu alte cuvinte la îmbr?carea rahatului (comunist) într-un ciorap de m?tase (ca s? folosesc formula cu care Napoleon îl caracteriza pe Talleyrand), la prezentarea acestui Rahat drept Democra?ie, Libertate etc, dar mai ales la faptul c? majoritatea covâr?itoare a poporului meu, care ascultase cu mine Europa Liber?, înghi?ea f?r? s? clipeasc?, cu trandafiri în mâini ?i zâmbetul pe buze acest Rahat parfumat, am avut senza?ia, aproape fizic?, a neapartenen?ei, a înstr?in?rii ireversibile. Am devenit o frunz? în vânt...

?i dac? acum câteva mii de ani Ghilgame? exclama dezn?d?jduit ”A murit Enkidu, prietenul meu care vânase cu mine lei...”, acum, dup? 30 de ani, când vântul s-a mai domolit iar frunza începe s? se apropie de p?mânt, m? întreb ?i eu: S? fi murit oare poporul meu care ascultase cu mine Europa Liber? ?i pe care îl îmbr??i?am pe strad? într-o zi de 21 decembrie, dup? amiaza?

serban georgescu (ingergri) | Scriitori Români

motto: Cine spune într-o or? ceea ce se poate spune în trei minute e capabil de josnicii ?i mai mari.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro