Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

Noi suntem ra?iunea de a fi a însu?i Universului!


3.


- Mi-a ajuns pe birou aceast? foaie de hârtie; ?ti?i ce este, nu? ?inea hârtia în mâna dreapt?, aproximativ la nivelul capului ?i o scutura u?or pentru a-i conferi momentului o not? de gravitate. Era ?i prima dat? când mi se adresa într-un registru de polite?e.
- Nu-mi dau seama, sincer s? fiu. Nu v?d ce scrie pe ea.
- Lua?i ?i citi?i-o. Mi-a înmânat-o cu calm, de?i în ochii s?i se putea întrez?ri lini?tea dinaintea furtunii.

Am citit-o de la început pân? la sfâr?it, m-am pref?cut c? o studiez de-a fir a p?r, de?i n-ar fi fost nevoie pentru c? am ?tiut despre ce era vorba înc? de când am v?zut titlul ?i semn?turile colegilor în frunte cu semn?tura subsemnatului. Tr?geam de timp, camuflam lini?tea într-o aten?ie sporit? pe care, chipurile, i-o acordam lecturii pentru a l?sa timpul ?i acalmia s? dezamorseze tensiunea dintre mine ?i interlocutorul meu. N-am f?cut decât s? amân inevitabilul.

- Da, este peti?ia pe care eu ?i colegii mei din departament am semnat-o ?i prin care v-am înaintat o serie de solicit?ri vizavi de orele suplimentare nepl?tite ?i salariile nepermis de mici în compara?ie cu eforturile depuse de noi în cadrul postului. I-am r?spuns dup? aproape un minut de t?cere.
- M? face?i s? râd! Îmi spuse directorul schi?ând un zâmbet pierdut în col?ul gurii. Astfel de ini?iative sunt superflue în contextul politico-economic din zilele noastre, nu a?i aflat? Legea nu este de partea voastr?, sindicatele nu mai au nicio putere, acolo unde mai exist? structurile astea pr?fuite, nu v? ?ine nimeni cu pistolul la frunte, domnule Roman, pute?i pleca oricând dac? ceva nu v? convine! Oricând, m? auzi?i?!
- ?i dac? plec?m to?i? L-am întrebat cu un aer expeditiv, evitând s? fac contact vizual cu el.
- Pleca?i to?i? Ha! Ha! Ha! Sincer v? spun, uneori v? invidiez pe voi cei care v? mul?umi?i cu ceea ce vi se pune pe tav?! Ignoran?a înseamn? lini?te, o lini?te de care eu nu m? pot bucura pentru c? trebuie s? fiu atent la tot ?i la toate! Dac? pleca?i to?i, de fapt nu o s? pleca?i chiar to?i, ?i ?ti?i de ce? Nu ne putem asuma riscuri prea mari când vine vorba de existen?a unui departament, a?a c? avem infiltrate cârti?e în toate departamentele, în jur de dou? sau trei, adic? oameni foarte bine preg?ti?i care în situa?ii extreme de demisii în mas? pot asigura continuitatea departamentelor prin preg?tirea viitorilor noi veni?i. În?elege?i acum de ce îmi permit s? v? arunc peti?ia la co?ul de gunoi? A mototolit coala A4 ?i a aruncat-o din scaunul s?u în co?ul de gunoi aflat în col?ul opus al înc?perii. Co? de trei puncte!
- Cârti?e?... Am întrebat debusolat.
- Da, cârti?e! E cuvântul pe care noi, cei din conducerea companiei, îl întrebuin??m colocvial pentru a face referire la cel mai bine pl?ti?i angaja?i dintr-un departament sau altul. De regul?, cârti?ele sunt angaja?ii care nu pleac? dup? ce-au plecat aproape to?i ceilal?i angaja?i din primul val – angaja?ii care au inaugurat departamentul, ca s? zic a?a. La mijloc e un proces subtil de decantare. V-a? explica mai multe, îns? timpul nu ne permite. Pe scurt, una dintre în?elegerile pe care le avem cu astfel de cârti?e este ralierea la orice ini?iativ? comun? pentru a nu putea fi depista?i ulterior prin excludere. Bineîn?eles, secretul reu?itei const? în faptul c? persoanele respective nici nu ?tiu c? sunt cârti?e: pur ?i simplu au nevoie de bani ?i noi ne asigur?m c? nicio alt? companie nu o s?-i pl?teasc? mai bine raportat la abilit??ile pe care le de?in. Se ridicase din scaunul s?u directorial ?i începuse s? caute prin co?ul de gunoi. Recuper? hârtia mototolit?, încerc? s-o readuc? la starea ini?ial? cât mai bine posibil ?i mi-o puse în fa??. Sunt semn?turile tuturor colegilor t?i aici pe hârtie, nu?
- Da, to?i am semnat.
- Bun, deci s? recapitul?m: din dou?zeci ?i patru de semn?turi trei sunt la derut?, v? spun eu! Trei dintre colegii dumitale vor r?mâne dac? ve?i pleca to?i. Departamentul î?i va înghe?a pentru câteva luni activitatea, îns? pe m?sur? ce angaj?m ?i preg?tim al?i oameni totul se va redresa, iar departamentul va func?iona din nou f?r? probleme pentru cel pu?in înc? doi ani ?i tot a?a.
- ?i de ce îmi spune?i toate astea? Dac? v-am înregistrat ?i pun pe Internet tot ce-a?i spus? Am prieteni care… Interlocutorul meu nu m-a l?sat s?-mi termin fraza, intervenind în for??.
- Mi-am asumat ?i riscul acesta! Dac? m-a?i înregistrat ?i ave?i de gând s? face?i public? mica noastr? discu?ie, recunosc c? ar fi o palma dat? companiei, dar nimic din ce nu se poate redresa. În schimb, dac? m-a?i înregistrat, a?i f?cut-o f?r? acordul meu, iar eu v? pot da în judecat?. Dumneavoastr? ve?i ie?i mult mai ?ifonat din toat? treaba asta, v? garantez! Da?i-mi telefonul sau ?terge?i în fa?a mea înregistrarea înainte s? face?i o prostie ?i s? v? distruge?i viitorul! Mi-a spus cu o fa?? de om îngrijorat, de?i nu îmi d?deam seama dac? î?i f?cea griji pentru mine sau pentru companie.
- Nu am nicio înregistrare, am spus doar a?a… I-am r?spuns imediat.
- Bine, face?i cum vre?i! Cât timp nu ajunge nic?ieri, nu se va întâmpla nimic! P?cat, domnule Roman, mare p?cat: sunte?i un tân?r inteligent, v? duce mintea! A?i fi putut deveni o cârti?? bun?. Acum e prea târziu! V-a?i compromis în ochii mei ?i-ai companiei… V? dau un avertisment acum, îns? la urm?toarea abatere m? tem c? voi fi obligat s? v? desfac contractul de munc?. ?i în ce prive?te o eventual? promovare… v? da?i ?i dvs. seama c? în lumina noilor evenimente nici nu va putea fi vorba de a?a ceva. Acestea fiind spuse, v? pute?i întoarce la birou. O sear? bun?!
- Mul?umesc, la fel ?i dumneavoastr?!

La o zi de la aceast? întrevedere cu directorul companiei, aveam s? aflu, tot de la acesta, c? departamentul în care lucram trebuia s? se desfiin?eze ca urmare a derul?rii unui audit intern. Dup? aceste dou? episoade sinistre am sim?it c? m? scufund într-o nelini?te f?r? margini. Nu întrevedeam nicio cale de sc?pare din corup?ia care, pe moment, mi se p?rea c? afectase mai toate nivelurile ocupa?ionale de pretutindeni. A? fi putut s? renun? la haina de incoruptibil, s? m? adaptez la cerin?ele jocurilor de culise organiza?ionale, dar am ales s? o port în continuare ca pe o cruce care mi s-a sudat în piele ?i care arat? ca o extensie a coloanei vertebrale, fixat? în ?an?ul pe care greutatea-i ap?s?toare l-a br?zdat în carne vie, pe unde curg râuri de sânge ?i transpira?ie. Puteam s?-mi trag un glon? în cap ?i s? plec cât mai departe din jungla asta cu preten?ii unde hienele care s-au înmul?it necontrolat î?i zâmbesc în fa?? ?i apoi, când e?ti cu spatele, î?i sar la gât ?i-?i sfârtec? toate ligamentele. Am auzit oameni care spuneau c? nu s-ar putea sinucide niciodat? de frica lui Dumnezeu. Eu nu m-a? putea sinucide niciodat? de frica reîncarn?rii. S? aleg s? plec din lumea asta doar pentru a m? reîntoarce în forme mai pu?in dezirabile mi se pare o fars? de propor?ii astronomice. M? gândesc c? n-ar fi o tragedie dac? a? reveni pe P?mânt sub forma unei pietre, îns? la gândul c? m? pot na?te din nou, de data aceasta în sânul unei familii cu ?apte copii, cu un tat? alcoolic, pe punctul de a se îmboln?vi de ciroz?, ?i o mam? care cer?e?te prin vecini un pumn de alimente în schimbul muncilor înjositoare doar pentru a supravie?ui de pe o zi pe alta via?a mea devine dintr-o dat? mai pu?in negativ? ?i încerc s? m? mul?umesc cu ce am ?i cu ce sunt. M-am întors la birou ?i pentru o clip? nu mai ?tiam unde sunt: biroul nu mai p?rea acela?i, scriam la tastatura pe care n-o mai recuno?team, iar fe?ele din jurul meu prindeau contururi str?ine ?i linii caricaturale. Ajunsesem la concluzia c? trei dintre colegii mei nu erau altceva decât ni?te marionete triste, care ?i-au vândut autonomia pe câteva sute de lei în plus la salariu. Iuda ar fi fost mândru: ?i-au vândut omul din ei ?i n-a mai r?mas decât animalul cvasisocial, dresat s? danseze la comand?. N-am vorbit cu nimeni în decursul zilei respective, am respins orice încercare a colegilor de a m? include într-o conversa?ie, cerându-le scuze ?i asigurându-i c? doar proast? dispozi?ie de moment ?i o durere acut? de stomac m-au transformat subit într-un eremit ursuz. Totu?i, am acceptat s? merg cu unii dintre ei, dup? program, s? bem o bere, dou?, trei etc. Sim?eam nevoia s?-mi anesteziez organul gândirii, s?-i dau un r?gaz de câteva ore pentru a-mi reface abilitatea de a crede în viitor. Am sunat-o pe logodnica mea ?i am anun?at-o c? urma s? m? întorc târziu acas?. I-am spus s? nu m? a?tepte. Glasul i s-a schimbat când a auzit c-o s? trebuiasc? s? adoarm? singur? într-un pat str?in ?i c? eu o s? adorm iar singur printre str?ini, cu capul pe mese str?ine. Resemnat?, mi-a urat distrac?ie pl?cut? ?i m-a rugat ca de data aceasta s? nu mai beau mult ?i, de asemenea, a ?inut s?-mi reaminteasc? faptul c? m? iube?te. Resemnat, i-am spus c?, la rândul meu, o iubesc ?i c? n-aveam cum s? ?tiu dac? o s? m? pot opri la timp, dar i-am promis c? m?car o s? încerc. În fine, am încheiat conversa?ia ?i am aruncat telefonul pe t?vi?a de documente de pe birou. Era târziu ?i a?teptarea steril? luase de mult locul muncii pe care în mod normal ar fi trebuit s-o prest?m pân? la ora de plecare, dar pe care obi?nuiam s? o abandon?m gradual în favoarea holbatului la pere?i sau a navig?rii la întâmplare pe Internet. Cu cinci minute înainte de ora dou?sprezece noaptea ne-am stins cu to?ii computerele ?i am ie?it plictisi?i, obosi?i, dezumaniza?i, mai întâi din biroul companiei ?i apoi din marea cl?dire de sticl?. Unul dintre colegi, Eusebiu, a venit la noi s? ne spun? c? el ?i Traian urmau s? se duc? cu ma?ina în c?utare de ceva iarb? ?i c? aveau s? vin? ?i ei direct în barul de pe Doroban?ilor, unde ne-am hot?rât în prealabil s? mergem, dat fiind c? era un local spa?ios ?i b?utura era mai ieftin? decât în alt? parte. To?i ceilal?i porniser?m pe jos ?i ne deplasam în ritm de mar? funebru, de parc? nu ?tiam de unde am plecat ?i nici încotro ne îndreptam, dar mai jonglam de la unii la al?ii cu impresii despre ziua de lucru care tocmai se încheiase ?i în loc de concluzii repetam în cor anecdote vulgare. Localul în cauz?, unde beam de regul? pân? diminea?a, era ticsit de oameni a c?ror tr?s?tur? comun? îi permitea observatorului obiectiv s? le schi?eze spontan un profil destul de precis, cu scopul de a p?stra o distan?? de siguran??. Primul rând de beri este întotdeauna cel care sparge ghea?a ?i faciliteaz? socializarea, ba mai mult, îl smulge pe individ din celula în care se ascunde ca într-o fort?rea?? a solitudinii ?i a individualismului. Am observat c? oamenii vorbesc mai mult, râd mai mult, se în?eleg mai bine dup? dou? sticle de bere sau dou? pahare de vin, în func?ie de preferin?e. ?i frustr?rile acumulate în timp pierd din intensitate, l?sând loc liber bunei dispozi?ii. Nu o singur? dat? m-am gândit c? alcoolul ajut? la adormirea supraeului freudian, instan?a psihic? pe care societatea o folose?te pentru a ne întoarce unii împotriva celorlal?i, pentru a ne transforma în competitori ?i, nu în ultimul rând, pentru a ne amor?i natura altruist?. ?i tocmai asta face alcoolul: amor?e?te amor?eala. Din p?cate, alcoolul ne amor?e?te ?i luciditatea, ?i sim?ul echilibrului, de-aceea nu poate deveni niciodat? catalizatorul unor masive mi?c?ri de rezisten??. Când suntem uni?i întru alcool, ne pierdem echilibrul, luciditatea ?i for?a mobilizatoare, iar când ne revin echilibrul, luciditatea ?i for?a mobilizatoare poten?ial?, nu mai suntem uni?i. Câ?tig?m pe o parte, pierdem pe cealalt?. Dup? o or? ?i jum?tate de socializare ?i aproximativ trei beri de c?ciul?, i-am auzit pe Eusebiu ?i Traian cum parcau ma?ina în fa?a localului. Dup? ce au intrat în local, au venit repede la masa unde st?team cu to?ii, au tras dou? scaune ?i s-au a?ezat în fa?a mea.

- Man, ia uite pe ce-am pus mâna! Mi-a zis unul dintre ei, sco?ând din ghiozdan patru cuie destul de lungi, pe care mi le-a ar?tat pe sub mas?.
- Excelent! Dar unde a?i g?sit atât de mult? iarb?? Am mai încercat ?i eu zilele trecute, îns? nimeni n-a putut s?-mi dea nici m?car o jum?tate de gram.
- Avem o cuno?tin?? care tocmai a adus din str?in?tate câteva kilograme. Mi-era dator de mult, a?a c? am luat de la el trei grame. Mi-a spus Eusebiu cu un zâmbet larg ?i sincer pe fa??.
- Strâng eu banii de la to?i ?i vi-i d?m mâine! I-am zis f?r? s? stau pe gânduri.
- Stai lini?tit, ne socotim noi mâine sau zilele astea! A intervenit Traian f?când un gest care denota calm ?i în?elegere. Acum hai s? ne lovim! Uite cum facem, mergem câte trei în baie, deschidem gemule?ul ?i fum?m lâng? deschiz?tur?. Încuiem ?i u?a s? nu intre nimeni peste noi.

Ne-am sustras discret de la mas? ?i, odat? ajun?i în dreptul toaletei, ne-am asigurat c? nu ne vede prea mult? lume, apoi am intrat ?i am încuiat u?a. Avantajul nostru era c?, în mod normal, în înc?perea respectiv? nu-?i puteau face nevoile dou? persoane în acela?i timp: era de o singur? persoan?. Asta doar teoretic, practic mai intrau uneori câte dou? persoane de sex opus sau poate chiar de acela?i sex pentru a-?i satisface nevoia comun?. Ca atare, am putut s? tragem z?vorul ?i s? ne vedem lini?ti?i de treab?. Gemule?ul de la baie era, de fapt, geam în toat? regula ?i l-am deschis larg pentru a aerisi mica înc?pere. Mirosurile puternice de urin? ?i materii fecale fuseser? acoperite aproape în întregime de fumul care ie?ea din cui ?i din noi. Totu?i, mirosurile impregnate în pere?ii înc?perii nu puteau fi anihilate dintr-o singur? ?edin?? de fumiga?ie. Faian?a murdar?, de un alb infec?ios cum mai vezi doar prin spitalele de stat, pe care erau desenate ?i scrise fel ?i fel de prostii, ca, de exemplu, numere de telefon înso?ite de invita?ii indecente de a le contacta pe curvele c?rora le-ar fi apar?inut numerele, nu se mai vedea bine din cauza fumului gros. În câteva minute trei persoane am fumat un cui. Ne-am lovit atât de tare încât îmi aduc aminte foarte pu?ine lucruri din noaptea aceea, de?i ce ?tiu sigur este c? reu?isem s? uit complet de întrunirea cu directorul companiei pentru care lucram. Efectul unui singur cui a fost chiar foarte puternic, dat fiind c? nu-mi mai aduc aminte mare lucru din toat? ziua premerg?toare ie?irii la b?ut, cu excep?ia câtorva pasaje r?sfirate prin memorie: totul îmi parvine în minte ca dintr-o amintire îndep?rtat?, pus? în acela?i sertar al memoriei al?turi de ziua în care una dintre iubitele din liceu, la care am ?inut mai mult, mi-a spus c? trebuia s? ne desp?r?im ?i eu am plâns în fa?a ei ca un sugar. Nu mai ?tiu dac? dup? ce-am fumat împreun? cu Eusebiu ?i Traian am ie?it din baie sau am intrat într-o alt? lume, de?i ambele variante sunt în egal? m?sur? posibile. Dar când m-am a?ezat înapoi la mas?, dintr-o dat?, oamenii de lân? mine p?reau veseli, frumo?i, cu un viitor m?re? în fa??. Atât de puternic fusese efectul ierbii! Eu, Traian ?i Eusebiu ne-am pus unii lâng? al?ii, ne-am luat pe dup? gât ?i am început s? cânt?m imnul României. Totul se învârtea în jurul meu ?i fumul de ?igar?, care putea fi t?iat cu ajutorul unui cu?it, amplifica starea de ame?eal? ?i mi se p?rea c?-mi love?te trupul obosit a?a cum î?i loveau st?pânii romani sclavii neproductivi. La un moment dat, cineva, nu mai ?tiu cine, i-a cerut barmanului care uneori mai punea muzic? la solicitarea clien?ilor, mai ales c? nu era exclus s?-i ias? ?i lui o bere pentru efort, piesa „Gas Gas” de Goran Bregovici, moment în care ne-am ridicat mai mul?i de la mas? ?i am încins o hor? într-unul dintre col?urile mai libere ale înc?perii. Eram nou? tineri frumo?i, b?rba?i ?i femei plutind spre al nou?lea cer, rup?i de lume ?i deconecta?i de tot ce exista în momentul acela în afar? de muzic? ?i b?utur?. To?i cei nou? care ne ridicaser?m s? dans?m nu f?ceam decât s? ne învârtim în cerc dup? ritmul muzicii, ?inându-ne pe dup? gât ?i respirând greu între schimb?rile de ritm. Eu m-am pozi?ionat din timp lâng? o coleg? dintr-un alt departament, a c?rei frumuse?e expeditiv? m? atr?gea ca un magnet ?i pe care nu o singur? dat? am dezbr?cat-o din priviri, cu o acurate?e a scan?rii demn? de filmele SF. De?i fiecare dintre noi aveam bra?ele pe dup? gâtul celorlal?i doi parteneri de dans din stânga ?i dreapta noastr?, la câte o schimbare a direc?iei de învârtire reu?eam cumva s? o apuc u?or de curul discret dar bine conturat pe care pantalonii mula?i îl sus?ineau f?r? probleme. Blonda se uita din când în când la mine ?i-mi zâmbea de parc? încerca s?-mi vând? ceva - degaja un zâmbet stânjenitor pe care-l vezi numai la oamenii care nu vor s? zâmbeasc?, de?i o fac. Nici ea nu era mai pu?in anesteziat? decât mine, dar ?tia ce vreau s? fac ?i-?i mi?ca discret bazinul de fiecare dat? când prindeam ocazia de a-i strânge o buc? în palm?, pentru a-mi atrage aten?ia c? e con?tient? de acest lucru ?i c? nu-i place - sau poate c? era doar reflexul involuntar al unei femei excitate în timp ce danseaz?. Dup? ce s-a terminat piesa ?i ne-am întors cu to?ii la mas?, i-am l?sat pe Eusebiu ?i Traian s? discute despre ma?ini cu înc? doi colegi pasiona?i de asemenea subiecte, iar eu m-am a?ezat lâng? blonda din alt departament pentru a schimba dou?, trei vorbe cu aceasta - despre via??, despre moarte, despre cum se nasc copiii etc. - în speran?a c? voi g?si un teren comun pe care s? dans?m printre cuvinte.

- ?tiai c? dansul este expresia vertical? a unei dorin?e orizontale? I-am ?optit la ureche.
- Dar dorin?elor orizontale li se pot da curs ?i în pozi?ie vertical?! Mi-a r?spuns tot în ?oapt?.
- Adev?rat! I-am zis râzând. ?ine cont îns? c? atunci când a fost spus? vorba asta sexul ca stil de via??, care poate fi f?cut spontan în diverse locuri, nu era la fel de r?spândit ca în prezent, mai ales c? pe vremea aia sexul nu putea fi conceput în afara patului ?i era urmat de un ansamblu s?rac de pozi?ii.
- E?ti de la market research, nu-i a?a? Te-am tot v?zut prin buc?t?rie ?i prin sala de recreere, parc?…
- Da, de la research.... I-am r?spuns, de data aceasta pe un ton neutru. Tu e?ti de la call-center?
- Da, da! R?spund la telefoane toat? ziua. Mi-a spus pe un ton la fel de neutru, încercând totu?i s? zâmbeasc? un pic.
- R?spunzi pentru ce fac al?ii! Speram s? sparg ghea?a cu aceast? glumi??.
- Exact! A intervenit imediat, îns? acum râdea cu poft?.

Am început s? o mângâi pe picior, când discret, când mai ap?sat, apoi îi strângeam u?or pulpa în palm? ca pe-un gând?cel pe care-l strângi în pumnul t?u, ?i dup? ce-am descris câteva mi?c?ri dinspre rotul? spre pelvis mi-a apucat cu delicate?e bra?ul ?i mi l-a dat la o parte, ca ?i când inten?ia i-ar fi surâs, dar locul era complet nepotrivit. O t?cere profund? se instalase pentru câteva momente între mine ?i partenera mea de discu?ie, rupt? cu brutalitate de vocea lui Eusebiu.

- B?i, Romane, noi mai avem un cui, te bagi?
- Mai este unul? P?i, câte ai avut? Credeam c? le-am dat gata pe toate. I-am r?spuns din cel?lalt cap?t al mesei.
- Nu, nu, mai avem unul, al cincilea! Pe-asta l-am p?strat în ghizdan ca rezerv?! He! He! He!
- B?i, mul?umesc de invita?ie, dar cred c? de data asta o s? lipsesc de la fumiga?ie. Îmi mai iau câteva beri ?i pe urm? m? îndrept ?i eu spre cas?! Have fun!
- Cum vrei… Mi-a zis pe un ton resemnat.
- Mi-a ajuns pe ast?zi, dac? mai vin cu voi o dat? mai mult ca sigur c? nu o s? ajung acas? pe picioarele mele.
- Nicio problem?! Oricum, tu e?ti cel care pierde! Mi-a spus aceasta cu un aer degajat ?i în acela?i timp mi-a aruncat o ochead? scurt?.
- P?i, tocmai asta e, domnul meu, c? eu aici încerc s? câ?tig! I-am aruncat, la rândul meu, o ochead?, dar mai pu?in subtil?.
- Am în?eles, am în?eles. Nu te mai re?inem! Spor!
- ?i vou?!

S-au ridicat de la mas? împreun? cu bunul meu prieten de suferin?? Ionel ?i au intrat în baie pentru o ultim? ?edin?? de fumiga?ie. Ionel era ?i b?nuiesc c? este în continuare un b?iat simpatic, lini?tit ?i molcom - mai mult molcom decât lini?tit - pe care nimic nu reu?ea s?-l fac? s? se enerveze sau s? se manifeste într-un fel care ar fi tr?dat o stare de nervozitate ?i care întotdeauna, indiferent de situa?ie, r?spundea cu „bine”, „ok” sau „facem a?a”. Nu era un fum?tor învederat de iarb?, dimpotriv?, deci temperamentul s?u flegmatic nu putea fi pus pe seama unui astfel de exces, ci pe anii în care r?bdarea, candoarea ?i naturale?ea nu i-au fost sistematic distruse de ni?te p?rin?i toxici. Eu am r?mas cu blonda din alt departament ?i ne-am continuat pove?tile de via??. În spatele propriilor ochi, st?team la pând? ?i eram atent s? nu fac vreo mi?care brusc?, la fel cum leul se ascunde în spatele vegeta?iei mai înalte pentru a-?i surprinde prada. Orice mi?care ezitant? m-ar fi putut costa o gazel? superb?, din care a? fi putut mânca toat? noaptea. Imediat dup? ce i-am v?zut pe Eusebiu, Traian ?i Ionel a?ezându-se înapoi la mas?, blonda mi-a pus mân? pe picior ?i mi-a ?optit la ureche c? se sim?ea r?u ?i, drept urmare, m? ruga s? o înso?esc pân? la baie. Am întrebat-o dac? nu cumva prefera s? mearg? cu una dintre prietenele ei, ?i asta doar ca s? nu par prea indiscret în manifest?ri sau peste m?sur? de entuziasmat de solicitarea ei, dup? care mi-a spus c? n-are, de fapt, nicio prieten?, ci doar colege, pe care ar fi preferat s? nu le amestece în treaba asta. Am înv??at în decursul timpului, observând oamenii ?i manifest?rile lor, c? în femeile care nu între?in prietenii, fie ?i doar de fa?ad?, cu alte reprezentante ale aceluia?i sex încol?esc mugurii nimfomaniei. Cele în care mugurii s-au transformat în flori nu pot lega prietenii decât cu b?rba?i, ?i aceasta, bineîn?eles, doar în scopuri de natur? carnal?, dup? care se plictisesc repede ?i nu-i mai caut?. În fine, dup? ce am mai mimat pu?in aceea?i atitudine dubitativ?, am înghi?it în sec, m-am ridicat de pe scaun ?i-am pornit cu ea la baie printre mesele la care oamenii socializau, ciocneau pahare ?i sticle pline cu de toate ?i râdeau foarte tare, ?i apoi m-a rugat s? intru cu ea în înc?pere, ca s-o ajut „în caz de ceva”.




Cheia succesului nu descuie orice minte.


7.


A?a cum stabiliser?m în acel separeu din cadrul firmei, am mers la Ionel ?i ne-am petrecut urm?toarele dou? dimine?i în apartamentul s?u pentru a ne preg?ti pentru testul care, cel mai probabil, din ce puteam intui la momentul respectiv, ne-ar fi aruncat într-un ?omaj absurd ?i complet nea?teptat. Dar ?i mai nea?teptat? a fost reu?ita lui Ionel, care m-a luat prin surprindere ?i mi-a insuflat o încredere de nest?vilit în ceea ce urma s? ne rezerve viitorul. Cum st?team pe canapeaua sa din living, mi-a aruncat pe m?su?a din fa?? un exemplar cu toate r?spunsurile pentru testul de vineri. Originalul i se cuvenea. M? rog, era tot o copie, îns? prima copia, cea dintâi dovad? a puterii de convingere ?i a abilit??ilor de negociere ale bunului meu prieten Ionel, care ne-ar fi adus „cornucopia”, cornul abunden?ei din care ne-am fi înfruptat cu rapacitate! Ar mai fi fost, desigur, ?i seduc?ia inexorabil? pe care câteva grame de iarb? cadou au exercitat-o asupra colegului sau colegei care ne-a furnizat r?spunsurile. Era un bun prilej de a s?rb?tori, am aprins un cui pe care l-am pasat de la unul la cel?lalt ?i ne-am lovit atât de tare încât era s? adormim ?i s? rat?m ziua de munc?. Era joi ?i frigul se instalase deja în noi. Ne-am f?cut câte o cafea tare, am b?ut-o ca pe ap? ?i ne-am dat câteva palme pentru a s?ri din acea stare de amor?eal? ?i lips? total? de griji. Începeam s? ne revenim.
- B?i, Romane, mai avem dou? ore pân? la ora dou?, mi s-a f?cut o foame teribil?, comand?m o pizza? M? privea cu ochii injecta?i.
- Da, nu-i o idee rea. Comand?. I-am r?spuns cu un grad sporit de oboseal? în glas.
- Revin. Deschid laptopul ?i comand. Ai bani la tine?
- Am, am...
S-a întors repede, s-a aruncat pe canapea ?i a r?mas cu privirea a?intit? în tavan. Mi-am scos portofelul din buzunarul de la spate ?i i-am înmânat o hârtie de cincizeci de lei. Asta l-a adus din medita?ie înapoi în lumea real?, s-a întins c?tre portofelul s?u, pe care îl avea aruncat pe m?su?a din fa?a noastr?, ?i mi-a dat înapoi dou?zeci de lei. Niciunul dintre noi nu avea chef s? parcurg? rezolv?rile la exerci?iile care urmau s? ne fie date la test. Conveniser?m c? era mai bine s? o l?sam pe ziua urm?toare. Dar atunci ar fi trebuit s? le memor?m negre?it, altfel...
- Romane, când a fost ultima dat? când ai avut o idee interesant?? Adic? o idee proprie, care s?-?i suscite interesul pân? la obsesie? M-a întrebat f?r? s? m? priveasc?, ci uitându-se cu insisten?? în tavan.
- Dar am întotdeauna idei interesante! I-am r?spuns f?r? întârziere.
- ?i ce faci cu ele? M-a contrat în mod amical.
- Ce s? fac?... Nimic!
- P?i, cum nimic? Încerca s? m? trag? de limb?.
- Nu am publicul adecvat pentru acestea. Suntem doar o mân? de oameni cu astfel de idei, n-ar avea sens s? perseverez, nu am pentru cine s? m? sacrific. Mai bine înv?? ceva tehnic, ceva care s?-mi permit? s? fac lucruri cu un impact imediat asupra realit??ii, ceva care s? nu trezeasc? prea multe întreb?ri ?i care s? nu nasc? polemici penibile sau s? creeze probleme noi. Planul speculativ al ideilor nu-i de mine, de?i îl st?pânesc. Prea mul?i oameni care vor în?elege gre?it, prea mul?i oameni pe care îi vor deranja ideile pentru c?, se prea poate, le-ar lua pâinea cereasc? de la gur?, prea multe lupte inutile pentru ceva nesigur.
- Nu spun c? nu în?eleg ce zici, dar mi se pare… nu ?tiu, poate c?-i o pierdere s? te ascunzi într-o carapace invizibil? a propriilor idei. Mi-a r?spuns dup? o scurt? pauz? de gândire. Eu, spre exemplu, scriu mult, vreau s? public la un moment dat, lucrez chiar la ni?te chestii…
- Foarte frumos, abia a?tept s? citesc! I-am spus pe un ton laudativ.
- De-aia zic, încearc? ?i tu… M-a contrat din nou. Poate câ?tigi adep?i ?i deveni?i mult mai mult decât „o mân? de oameni”. A?a merg lucrurile acum, orice idee, stupid? sau nu, are priz? la publicul fl?mând de senza?ional.
- Uite, permite-mi s? elaborez, c? tot mai avem ceva timp. Nimic nu mi se pare a fi mai important pentru o idee, concep?ie sau teorie ?tiin?ific? decât adecvarea la un anumit context istoric. Întârzierea duce la anacronism, iar precocitatea la îndep?rtarea sau chiar anihilarea elementelor care perturb? lini?tea opiniei majoritare. Spre exemplu, Louis Pasteur, de?i nici acesta nu a fost scutit de adversari, a avut ?ansa de a tr?i într-un context istoric mult mai prielnic (pe-atunci) noilor idei ?i eforturi investite întru ?tiin??, care s? vin? în sprijinul îmbog??irii culturale ?i intelectuale a omenirii, decât mul?i dintre predecesorii s?i. Dac? ar fi între?inut acelea?i idei ?i ambi?ii în vremea Inchizi?iei, ar fi fost persecutat, torturat ?i, în cele din urm?, omorât. La fel, dac? în prima parte a secolului al 19-lea un individ ar fi pledat pentru drepturile femeilor, în general, ?i pentru dreptul acestora de a vota, în particular, ar fi cunoscut o opozi?ie acerb?, ar fi fost batjocorit, ostracizat etc. Mult mai departe de vremurile noastre, dac? o femeie din secolul al 16-lea ar fi ajuns prin nu-?tiu-ce revela?ie la acelea?i concluzii ca Pasteur, ar fi fost identificat? drept „vr?jitoare” ?i ars? pe rug. Dar s? ne îndrept?m pu?in privirea spre câteva evenimente concrete din trecutul omenirii: astfel de exemple nu sunt doar exerci?ii de imagina?ie sau specula?ii - Giordano Bruno a fost ars pe rug, Galileo Galilei a fost închis, iar Spinoza a fost excomunicat pentru ideile revolu?ionare în care au crezut ?i pe care le-au promovat, fiind mult prea avansate pentru circuitul îngust al cunoa?terii din vremurile de atunci. Pe lâng? aplicabilitate, orice idee, concep?ie sau teorie ?tiin?ific? are nevoie de un context istoric favorabil (?i de sprijinul neîngr?dit al evolu?iei tehnologice) pentru a putea fi asimilat? de societate. Dac? nu are aplicabilitate, va pica la infinit testul timpului. Dac? are aplicabilitate, îns? omenirea în ansamblul ei, ca destinatar, nu este preg?tit? s? o primeasc?, ideea, concep?ia sau teoria ?tiin?ific? va fi adoptat? ulterior, când ?i dac? va exista un teren fertil pentru aceasta. Ca atare, în?elepciunea popular? ?i/sau opinia majoritar? dintr-un anumit moment istoric au reprezentat for?ele care s-au opus sistematic ?i vehement unor min?i precum cele amintite anterior, de unde rezult? c? autorit??ile prezentului (fie religioase, politice sau strict profesionale) nu au fost ?i probabil c? nu vor fi niciodat? garantul adev?rurilor universale ?i doar în mic? m?sur? (?i-aceasta de la Iluminism încoace) garantul ?tiin?ei ?i al cunoa?terii autentice, ci simpli gardieni ai unei st?ri de fapt, pe care o protejeaz? cu atât mai mult cu cât aceasta le perpetueaz? existen?a ?i legitimeaz? nara?iunile. Nu vreau s? fiu un Joker al ideilor, simt c? a?a ceva nu este pentru mine. Poate sunt prea lene?, nici nu ?tiu... N-a mai spus nimic, amândoi priveam în gol, pân? ce sunetul produs de interfon ne-a trezit de-a binelea. Ajunsese b?iatul cu pizza.
- Îi l?s?m ?i lui ceva, r?mâne bac?i? din banii pe care i-am pus? L-am întrebat pe Ionel.
- Da, r?mân vreo patru lei ?i un pic…
- Perfect!
Dup? ce am terminat de mâncat, l?sând timpul s? se scurg? lent pân? la ora dou?, am pornit spre munc?, ne-am îndeplinit îndatoririle de participan?i cinsti?i la procesul economic de sporire a avu?iei na?iunii, apoi ne-am întors obosi?i, fiecare aterizând în spa?iul s?u limitat c?ruia îi spunem „locuin??”, ca a doua zi s-o lu?m de la cap?t. Reg?sindu-ne în acela?i punct, cu men?iunea c? ziua de vineri ne strângea ca într-o menghin?, n-am aprins niciun cui, ba mai mult, ne-am preg?tit câte un ceai care s? ne sporeasc? aten?ia ?i s? ne îmbun?t??easc? memoria ?i am înv??at pe de rost cerin?ele ?i rezolv?rile exerci?iilor de la testul pe care urma s?-l d?m.



În timp ce vis?m, visele devin realitatea.


8.


La patru zile de la e?ecul fulminant pe care, cot la cot cu Ionel, l-am suferit în urma testului inoportun pentru care am fost convin?i, pân? în ultima clip?, c? ne preg?tiser?m exemplar s? tri??m mai bine decât (?i, implicit, s?-i p?c?lim pe) marii tri?ori, deci s? triumf?m, m? reg?seam în dreptul u?ii RCBC ?i nu ?tiam dac? s? bat sau s? renun? definitiv la tot. Ne tr?sese ?eap? individul sau individa care ne furnizase r?spunsurile la test? Nici vorb?, de?i aceasta ar fi cea mai la îndemân? concluzie pentru oricine s-ar întâmpla s? ia cuno?tin?? de întreaga evolu?ie a situa?iei de fa??. Cert este c? totul a luat o turnur? tragicomic?, în sensul c?, într-adev?r, furnizorul sau furnizoarea noastr? de r?spunsuri, contra unei infime cantit??i de doar câteva grame de iarb?, ne-a dat r?spunsurile corecte la toate exerci?iile, a?a cum le primise pe sub mân? de la conducerea companiei. Întâmplarea a f?cut ca, ?i-aici intervine aspectul tragicomic al întregii situa?ii, fiecare dintre cei dou?zeci ?i patru de angaja?i pe posturile care, între timp, s-au ?i desfiin?at am primit teste personalizate, adic? fiecare a primit testul s?u, croit pentru propria-i persoan?, cu absolut toate exerci?iile diferite de-ale celorlal?i colegi, strategie gândit? în vederea t?ierii de la r?d?cin? a oric?rei posibile surprize, precum ini?iativa mea ?i-a lui Ionel. Dar cred c?, cel pu?in, a meritat s? încerc?m. Fuseser?m concedia?i cu un preaviz de dou?zeci de zile în temeiul literei d) din cadrul articolului 61 al codului muncii. Trecuser? deja trei zile ?i eu înc? nu-i comunicasem vestea proast? logodnicei mele, nici nu a? fi avut de gând s-o fac, ceea ce, de altfel, avea s? m? conduc? în mod ineluctabil la u?a RCBC. Mi-a dat cartea ei de vizit?, a spus c? m? ajut? în caz de ceva. Iat?-ne pu?i în fa?a faptului împlinit, „ceva”-ul se ivise mult mai repede decât a? fi putut anticipa. Am tras aer în piept ?i am b?tut de trei ori. Nimic. Am b?tut iar, de data aceasta îns? de mai multe ori. Un zgomot nedeslu?it, mai întâi înfiripându-se ?i strecurându-se subtil prin spa?iile imperceptibile, dar prezente, dintre u?? ?i tocul acesteia, devenea din ce în ce mai audibil ?i p?rea, la un moment dat, s? semene cu sunetul de papuci pe gresie dublat de clinchetul cheilor. Broasca fusese împuns? în mod brutal ?i decisiv de cheia potrivit?, u?a p?rând a se deschide singur?, f?r? ca vreun imbold uman s?-i influen?eze mi?carea. RCBC scoase capul ?i m? salut? cu un zâmbet for?at ?i se scuz? c? nu m-a putut întâmpina mai „cum se cuvine”. Puteam distinge faptul c? doar un prosop mare, de tipul celor cu care mergi vara la plaj? ?i-l a?terni pe nisipul arz?tor, îi acoperea acesteia trupul arz?tor. La rândul meu, i-am cerut scuze pentru deranj ?i am întrebat-o dac? sau, mai bine zis, când ar fi avut timp s? discut?m pe îndelete în leg?tur? cu o chestiune destul de presant?. A ?inut s? m? asigure c? doar treburile urgente pe care le avea de onorat o împiedicau de la a m? invita în?untru la o cafea ?i m-a rugat s? revin negre?it a doua zi, la aceea?i or?, întrucât astfel ar fi putut s?-?i ajusteze agenda în func?ie de aceast? nou? „programare”. I-am mul?umit pentru disponibilitate.
- Ai fi putut s? m? suni, dragule. Mi-a spus dup? o scurt? pauz? de t?cere.
- ?tiu, dar n-am vrut s?-?i tastez num?rul în telefonul acesta, e singurul pe care-l am ?i…
- În?eleg, stai lini?tit. Nu m-a l?sat s? duc fraza pân? la cap?t.
- Bine, atunci, îmi cer scuze din nou ?i nu te mai re?in, o s? revin mâine la ora stabilit?. A, ?i spor la treburi!
- Mul?umesc, dragule, ?i ?ie! Mi-a r?spuns în timp ce închidea u?a.

Nu eram în dispozi?ia de a merge la birou, nici n-ar mai fi contat. Oricum, nimeni nu-mi mai putea face nimic, nu mi se mai putea aduce niciun prejudiciu în afar? de neplata acelei zile în care voi fi absentat f?r? motiv, eram deja în preaviz ?i nu m? mai puteau concedia din moment ce eram deja concediat. Ar fi putut s?-mi concedieze concedierea, îns? ar fi fost ceva mult prea abstract, dac? nu de-a dreptul metafizic, pentru creierii lor odihni?i. Am pornit spre Parcul Central. Am mers pe jos prin gerul t?ios; membrele inferioare constituie mijlocul de locomo?ie care-mi este cel mai apropiat de inim?. Întotdeauna mi-a pl?cut s? merg pe jos atunci când nu exista nicio grab? care s?-mi perturbe fluxul gândirii impulsionat de alternan?a picior stâng fa?? - picior drept spate ?i viceversa. Aveam în ghiozdan, pe lâng? prânzul ?i cina pe care Camelia mi le preg?tise plin? de speran?? ?i mândrie fa?? de propria-mi persoan? (?tiind c? am fost luni de-a rândul angajatul lunii, dar ne?tiind c?, între timp, fusesem ?i concediat), cartea „Privind soarele în fa??” a lui Yalom, pe care-o începusem de câteva zile, dup? ce m? luasem la trânt? cu sechelele orbirii spontane prin care trecusem nu de mult, ?i pe care nu o puteam l?sa din mân?. M? ?i gândeam c? ziua aceea ar fi fost perfect? pentru a o termina. Dup? ce mi-a? fi încheiat plimbarea prin ger, a? fi încercat s? merg la BCU, dac? nu chiar la o ceain?rie; în fine, undeva unde s? pot g?si un spa?iu c?lduros ?i lini?tit. Una dintre cele mai cochete ceain?rii din ora?, LiberTea, pe care obi?nuiam s-o frecventez împreun? cu logodnica mea în aproape fiecare week-end, m-a g?zduit mai bine de trei ore. Îmi cump?rasem dou? ceaiuri ?i o pr?jitur?, ca s? nu fiu complet lipsit de respect ?i s? ocup abuziv o mas?, f?r? a contribui la cifra de afaceri a localului în cauz?, doar pentru a-mi satisface nevoile intelectuale. La sfâr?itul zilei, parcursesem, în total, cincisprezece kilometri ?i o sut? dou?zeci de pagini. Terminasem cartea, a?a cum îmi propusesem, fapt care îmi procurase o insurmontabil? stare de satisfac?ie. Eram însetat de lectur?, pentru c?, timp de câteva luni, nu mai citisem nimic. Am terminat cartea lui Yalom a?a cum un om însetat care a r?t?cit dou?-trei zile prin de?ert, privat de orice surs? de hidratare, bea un pahar plin cu ap?. Fusesem productiv, de?i nu îndeplinisem nicio sarcin? lucrativ? în decursul acelei zile, ba mai mult, cheltuisem aproape cincizeci de lei în timpul pe care mi l-am petrecut la ceain?rie. În cele din urm?, n-am mai rezistat s? umblu aiurea prin ora?. Se f?cuse ora zece noaptea, afar? mi se p?rea c? e mai frig decât oricând, de?i aplica?ia AccuWeather nu îmi ar?ta mai pu?in de minus opt grade Celsius. Dup? experien?a literar? revelatorie din ceain?rie, revenisem în Parcul Central, unde am mai petrecut aproximativ dou? ore cu scopul de a fotografia copacii acoperi?i de un strat consistent de z?pad?, care-i f?cea s? arate ca ni?te ur?i polari imortaliza?i în pozi?ie biped?. Camelia e amatoare de fotografie, pasionat? pân? aproape de orgasm de arta fotografic?, mi-ar fi pl?cut enorm s?-i ar?t ceea ce fotografiasem pentru a primi evalu?rile sale critice. De?i le f?cusem cu telefonul inteligent, în opinia mea, pozele erau chiar reu?ite, iar copacii, acceptând prin for?a lucrurilor s?-mi fie modele, î?i ascundeau goliciunea în spatele stratului de z?pad?. Mi-am trimis toate fotografiile pe adresa de e-mail, apoi le-am ?ters din telefon. Nu mai era foarte mult pân? când ultimul autobuz pe care trebuie s?-l iau pentru a merge acas? urma s? plece din sta?ia Mihai Viteazul f?r? mine. Ca s? nu fiu nevoit s? chem un taxi, am fugit pân? în sta?ie. Am prins autobuzul ?i am putut s? ajung la destina?ie f?r? s? mai pierd ?i al?i bani. Nu i-a? fi spus Cameliei despre concediere decât, eventual, în ultima mea zi în cadrul firmei, ?i-asta dac? nu a? fi reu?it s? g?sesc altceva între timp. Aici intervenea RCBC, ale c?rei rela?ii se întindeau mult dincolo de spectrul rela?ional al subsemnatului. Dac? s-ar interesa, cu siguran?? ar g?si ceva ?i pentru mine, m? gândeam eu. Nu exi?ti în societatea româneasc? pân? când nu intri într-o sfer? de influen??, oricât de mic? ar fi aceasta, pentru c? doar astfel goana dup? resurse cap?t? sens în timp ce î?i pui pilele în mi?care. Ajuns acas? cu o or? ?i jum?tate mai devreme decât a? fi ajuns în mod obi?nuit, am invocat o acut? stare de oboseal? ?i o nesuferit? durere de cap ce m-au determinat s? m? învoiesc de la serviciu. Camelia n-a opus rezisten?? în fa?a pove?tii pe care i-am servit-o ?i, prin urmare, am putut avea parte de pu?in? lini?te înainte s? adorm. Luasem ?i o pastil? de cap. În fine, ?tiam c? ziua urm?toare avea s? fie una decisiv?, în mod pozitiv sau negativ, ?i nu m? puteam gândi la altceva decât la ce va urma. Camelia adoptase o ?inut? sexy, se gudura pe lâng? mine în speran?a c? ne vom intersecta organele iubirii dup? o îndelungat? perioad? de pauz? care s-a întins pe durata a dou? s?pt?mâni. Mi-ar fi surâs ideea, problema nu era c? încetasem de a mai fi atras de propria-mi logodnic?, problema era una pe care aceasta, neavând acces la adev?r, nu avea cum s-o în?eleag?, stresul provocat de ultimele evenimente nu ar fi avut cum s?-mi permit? s? sus?in o erec?ie mai mult de cinci secunde. Am încercat s? o refuz într-o manier? cât mai galant? posibil, astfel încât s? nu-i jignesc feminitatea ?i s?-i ?ubrezesc încrederea în sine. De altfel, nici nu ar?tam prea bine. Chipul cvasi-schimonosit, ochii semi-închi?i, adânc planta?i în fa?a-mi palid? erau ca o hart? ce ilustra adev?rul mult mai bine decât ar fi putut-o face cuvintele mele ?i, ca atare, constituia dovada irefutabil? c? nu o min?eam din varii motive în leg?tur? cu starea de spirit în care m? aflam.

A doua zi, aterizând din nou în dreptul u?ii RCBC, m? sim?eam deja suspendat în purgatoriul profesional, incertitudinile m? înv?luiau sub forma unor senza?ii de tremurat, iar fiorii m? strângeau ca într-un cocon. Nu eram nici viu, nici mort, m? pozi?ionam la distan?e relativ egale, fiind propriul centru al întregii mele existen?e, de ceea ce exist? ?i de ceea ce nu va mai fi existat. N-a trebuit s? insist cu b?t?ile în u??. RCBC mi-a deschis imediat, semn c? m? a?tepta.

- Ai întârziat cinci minute. Mi-a spus chicotind, uitându-se îndelung la mine, studiindu-mi parc? ridurile ap?rute recent.
- M-am gândit s? nu vin chiar la or? fix?, nu vreau s? crezi c? a? fi disperat. I-am r?spuns.
- P?i, ?i nu e?ti?
- În general, nu. I-am întors replica zâmbind for?at.
- Dar în particular, adic? acum, b?nuiesc c? da.
- Nu te în?eli…
- Haide în buc?t?rie, ia un loc acolo (îmi f?cu semn c?tre unul dintre scaunele care înconjurau masa din buc?t?rie), fac imediat ?i o cafea.
- Bine, mul?umesc! I-am r?spuns în timp ce m? a?ezam la mas?.
- Spune-mi, dragule, cu ce te pot ajuta!
- ?tii… mi-e ?i ru?ine, nici nu ?tiu cum s?-?i spun… M? eschivam, încercam s? abordez subiectul pe ocolite.
- Ei, hai! Spune ce dore?ti, f?-o direct, nu te ascunde dup? deget! Asum?-?i ce e?ti, ce spui, ce vrei ?i nu te da b?tut înainte s? intri în lupt?! Vreau s?-?i întorc favoarea, dac? pot. La urma urmelor, te-am v?zut dezbr?cat în noaptea, m? rog, diminea?a aceea, ai f?cut ce ?i-am spus, ai colaborat, adic?, ?i m-ai ajutat enorm. Tu nici m?car n-ai apucat s? m? vezi dezbr?cat?. Râdea mali?ios ?i sugea linguri?a cu care a amestecat zah?rul în cafea.
- Vrei ?i tu zah?r? M-a întrebat abandonându-?i brusc firul narativ.
- Nu, mul?umesc, beau f?r? zah?r! Mai adaug xylitol din când în când, dar asta doar ca un moft.
- Cum crezi!...
- Xylitol nu am, deci nu-?i pun nimic. Ad?ug? aceasta dup? o scurt? pauz? de t?cere.
- M? întrebam dac? m? po?i ajuta, prin conexiunile ?i rela?iile pe care le ai, sunt sigur c? trebuie s? ai multe cuno?tin?e - eu nu am a?a ceva - s?-mi g?sesc un loc de munc?. Bine, e cam din scurt, dar am fost concediat ?i în trei s?pt?mâni o s? ajung ?omer dac? nu g?sesc altceva rapid.
- Concediat?! Dar ce-ai f?cut? N-am auzit de nimeni care s? fie concediat, e destul de greu s? fii concediat la noi.
- ?tiu, dar au f?cut-o legal. Pe mine ?i pe înc? un coleg ne-au concediat cu acte în regul?, au f?cut s? par? c? au încercat s? ne încadreze pe un alt post, dar totul a fost o fars?… O mizerabil? fars?!…
- Bine, bine, dar ce a?i f?cut mai exact? Situa?ia în care m? reg?seam îi trezise curiozitatea.
- Mai întâi, eu ?i cu colegul acesta al meu, am încercat s?-i facem un raport tipei care ne este manager de echip?, s? trimitem plângerile noastre companiei-mam? din SUA, dar ne-a fost interceptat? evaluarea de c?tre cei din România ?i nu numai c? nu a ajuns la destina?ie, dar ne-am ales ?i cu un raport disciplinar din partea directorului, cu amenin?area c? ar fi urmat s? ne concedieze dac? s-ar mai fi întâmplat ceva asem?n?tor. Apoi am adunat semn?turi de la to?i colegii, amenin?ând c? ne d?m demisiile în bloc dac? nu ne mai cresc salariile. Am aflat apoi c? au „cârti?e”, oameni mai bine pl?ti?i, loiali, care vor r?mâne în firm? indiferent de ce s-ar întâmpla.
- Da, ?tiu, am mai auzit de faze de genul acesta… Mi-a r?spuns RCBC uitându-se în alt? parte, gândindu-se probabil la ceva.
- Chestia e c?… au desfiin?at postul pe care eram încadrat, ne-au dat un test ca s? vad? dac? ne pot încadra pe alt post, mai tehnic, iar colegilor le-au dat r?spunsurile la test, pe când mie ?i colegului de care ?i-am zis, nu! Ne-au sabotat, cum s-ar spune, tocmai pentru c? n-ar fi avut motive s? ne concedieze în alte circumstan?e. Ne-au întins o capcan?!
- Hmm… Da, complicat! Îmi r?spunse RCBC.
- Acum în?elegi de ce am trecut ieri pe la tine a?a inopinat.
- Da, da, ?i bine ai f?cut! Voi încerca s? te ajut cât de mult pot, apelez la unul, al altul, poate sare ceva de unde nu te a?tep?i.
- Am ?i un CV la mine, ar fi util la ceva, ?i-l pot da? Am întrebat-o cu o doz? de entuziasm în voce.
- Da, n-ar strica, d?-mi-l. O s? încerc, nu pot promite nimic, dar î?i pot promite c? voi face apel la toate cuno?tin?ele pe care le am. Treci s?pt?mâna viitoare pe la mine, aceea?i zi ?i aceea?i or?. ?i s? nu mai întârzii! He! He! He! Î?i voi spune atunci ce am g?sit, dac? voi fi g?sit ceva.
- Mul?umesc frumos, chiar aveam nevoie de-o discu?ie ca asta! ?i nu, n-o s? mai întârzii! Zâmbeam.
- Bine, cu pl?cere! S? sper?m c? mul?umirile nu vor fi degeaba.
- Te las acum, trebuie s? ajung la birou, ieri am absentat nemotivat. R?mâne cum am stabilit! Foarte bun? cafeaua, apropo! M? ridicasem ?i m? îndreptasem spre hol.
- Da, nu ?tiu s? fac cafea slab?, e ca un blestem. Râdea ?i m? privea cu aten?ie în timp ce-mi legam ?ireturile bocancilor.
- O s?pt?mâna u?oar? î?i doresc, ne vedem! Pa, pa!
- Mersi, dragule, la fel ?i ?ie! Ciao!

A închis u?a. M? sim?eam ca ?i când tocmai a? fi fost salvat de la înec, de?i eram înc? în ap?, iar mâna care izbutise s? m? prind? se str?duia s? m? trag? înapoi în barc?. Dup? ce am ajuns la birou - depunând eforturi supraomene?ti de a continua s? merg negre?it pân? în ultima zi de preaviz, pentru c? nu îmi permitem s? mai pierd bani - am parcurs, într-o not? sumbr? ?i adus în centrul aten?iei de o lumin? ?tears?, traseul care se întindea de la recep?ie ?i pân? la masa din pal melaminat c?reia îi spuneam „birou” ?i care-mi sus?inea monitorul, tastatura, mouse-ul, câteva caiete ?i pixuri. Nimeni nu m? saluta, toat? lumea privea în alt? parte sau direct în monitoare, diver?i colegi din alte departamente purtau discu?ii legate de proceduri, tranzac?ii, spreadsheet-uri, pie chart-uri, interog?ri ale bazelor de date ?.a. T?cerea cu care m? întâmpinau era de-a dreptul asurzitoare. Îi auzeam în timp ce-mi mi?cam trupul cu aceea?i lips? de agilitate cu care condamna?ii la moarte î?i poart? ultimele sufl?ri pe coridorul demarcat de celulele ale c?ror gratii sunt împinse, bruscate, lovite cu c?ni din aluminiu de prizonierii care asist? surescita?i la ultimii pa?i ai unui nefericit. În câteva s?pt?mâni voi fi disp?rut definitiv din via?a lor insignifiant?, voi fi murit pentru ei, iar ei nu-mi vor fi aruncat nicio floare pe mormântul îngem?nat în memoria lor scurt?, în care eu voi fi fost de mult preschimbat în întuneric. Pauzele, inclusiv cele în care toat? lumea se aduna pentru a-?i consuma prânzul sau cina, mi le petreceam în compania lui Ionel, c?ruia un amic de-al s?u îi ?i g?sise ceva de lucru, un post de analist programator junior, care s?-l ajute s? se reinventeze în câmpul muncii. M-a asigurat c? întrebase de un post ?i pentru mine, doar c?, din moment ce numai o singur? „pozi?ie” fusese deschis? în cadrul firmei X, trebuia s? mai a?tept. I-am mul?umit pentru ini?iativ?, ba chiar am insistat s? înceteze cu scuzele ?i s? nu-?i fac? griji în leg?tur? cu persoana mea, întrucât - ?i-acest lucru era în consonan?? cu realitatea - eu m-am descurcat în orice situa?ie pe cont propriu, am c?zut întotdeauna în picioare. Adev?rul era c? nu m? mai sim?isem de mult? vreme atât de pierdut, atât de descump?nit, atacurile de panic? prin care treceam adesea în Triste?ti p?reau s? se reinstaleze încet-încet. Jurnalul la care începusem s? scriu dup? un an de psihoterapie ?i consiliere psihologic? prinsese un strat de praf de când nu îi mai r?sfoisem paginile scrise de mân?. A fost un exerci?iu cathartic excelent la vremea respectiv?, pe care trebuia s?-l repet cât de curând posibil. Acesta a fost primul lucru pe care l-am f?cut dup? ce am ajuns acas?.



„Pân? unde ai fi dispus s? mergi pentru un pic de lini?te?”


Jurnal I.


Doamna Stavropol st?tea în dreptul ferestrei înalte ?i, tr?gând ma?inal câte-un fum din ?igara-i electronic?, privea în mod contemplativ la muncitorii de pe ?antierul amplasat vizavi de cl?direa în care se afla cabinetul s?u particular de psihoterapie. Aceasta subcontract? un apartament cu trei camere în speran?a c?-i va putea ajuta în continuare pe pacien?ii s?i de la Clinica de psihiatrie, psihoterapie ?i psihologie din Triste?ti, de unde plecase cu o lun? înainte din cauza acutiz?rii disensiunilor dintre ea ?i conducerea clinicii. A?a am g?sit-o dup? ce am intrat neanun?at în înc?perea unde î?i avea biroul, strecurându-m? cu o oarecare timiditate nu înainte de a bate la u??. Cuno?tin?a de familie care mi-a recomandat-o mi-a spus s? intru direct, deoarece secretara dumneaei era plecat? de câteva zile în provincie la înmormântarea unui prieten de familie. Dup? cum spuneam, intrând în biroul doamnei Stavropol (u?a era deschis?), am g?sit-o pe aceasta scufundat? într-un moment de reflec?ie abisal?, fiind atât de absorbit? de peisajul citadin, încât oricine ar fi v?zut-o ar fi zis c? î?i schi?a în minte o hart? a activit??ilor întreprinse zilnic ?i silnic de a?a-numi?ii oameni obi?nui?i. Am încremenit lâng? u?? timp de câteva secunde ?i am privit-o cum st?tea cu spatele la mine f?r? s? scoat? un sunet. Telefonul inteligent de pe biroul acesteia a început s? toarc? intermitent ca un motan ce caut? afec?iunea st?pânei, anun?ând-o c? cineva dorea s? schimbe câteva vorbe cu aceasta. Întorcându-se brusc, se opri pu?in pentru a m? scruta din cel?lalt cap?t al înc?perii ?i, dup? ce-?i ceru scuze pentru neaten?ia cu care m? întâmpinase, r?spunse la telefonul deja surescitat.
- Alo. Bun? ziua!
- „…pute?i vorbi?” Se auzi din telefon.
- Da, pot vorbi. A, da, ce coinciden??, tocmai a intrat la mine în birou un domn… sta?i pu?in s?-l întreb dac? nu cumva dumnealui este domnul cu programarea de la ora 16:40. Îi spuse vocii închise în acea cutie magic?.
- Nu cumva sunte?i domnul Stoenescu? Mi se adres? dup? ce îndep?rtase telefonul de la ureche. Întrebându-m?, miji pu?in ochii în semn de stânjenire.
- Nu, m? numesc Ics Roman. Am venit f?r? programare. V?d c? este ora 16:45. Dac? a?tepta?i pe cineva, o s? revin mâine.
- A?tepta?i pu?in pe hol, lua?i un loc pe unul dintre scaunele acelea. În cazul în care vi se face sete, aparatul de ap? este acolo - indicând cu degetul ar?t?tor - pentru clien?i. Dac? pacientul care avea programarea la 16:40 nu ajunge în zece minute, v? preiau pe dumneavoastr?.

Am a?teptat un sfert de or?, timp în care doamna Stavropol nu s-a dezlipit de telefon, emi?ând printre chicote for?ate câte o exclama?ie de mirare. În camerele cu pere?i albi, decora?i pe alocuri cu detalii futuriste, în acele camere separate de u?i din termopan, la fel de albe ?i lipsite de personalitate, prin geamurile c?rora se puteau întrez?ri umbre de scaune ?i m?su?e cu picioare metalice, timpul trece când mult prea greu, când mult prea repede. În cazul meu, reg?sindu-m? în postura omului care cerceteaz? cu aten?ie fiecare detaliu din mediul cu care trebuie s? se familiarizeze, secundarul ceasului de pe perete nu voia s? se dezlipeasc? de minutar. Totul era de o uniformitate cvasiprimitoare, care inspira acea familiaritate vag? ce nu poate fi urm?rit? cu gândul înapoi în trecut, dar pe care o sim?im cum ne r?scole?te pe din?untru. Mai mult, se ?tie c? a?teptarea, atunci când se desf??oar? în acea lini?te continu?, înlesne?te medita?ia ?i spore?te acuitatea sim?urilor noastre, fapt ce, mai presus de încetinirea scurgerii timpului, conduce la înt?rirea senza?iei c? totul este gre?it, c? nu avem ce c?uta în locul în care ne-am afla la un moment dat; astfel, percep?ia subiectiv? ajunge s? alimenteze o atitudine sceptic? fa?? de simpla prezen?? a corpului nostru într-un spa?iu care-l cuprinde f?r? s?-l implice. În primele minute am stat ?i m-am uitat pe pere?i. Ceasul nu m? cuno?tea, nu voia s? ?tie cine sunt ?i nici s?-mi fac? pl?cerea de a „se mi?ca mai cu talent” (a?a îmi spunea tat?l meu în copil?rie, când înc? nu împlinisem rotunda vârst? de zece ani, ca s? m? trezeasc? din „amor?eala” în care lenea mea existen?ial? m? arunca destul de des). M-am ridicat de pe scaun, am admirat în treac?t cele câteva tablouri care ilustrau peisaje grandioase din Statele Unite ale Americii, apoi m-am îndreptat spre aparatul de ap?, mi-am pus pu?in? ap? într-un pahar din plastic, care s-a topit din cauza faptului c? am turnat mai întâi ap? clocotit?, nu rece, a?a cum ar fi fost normal. Era din ce în ce mai evident faptul c? nu m? sim?eam în apele mele. Am luat un alt pahar, îns? de data aceasta, înv??ând din experien?a anterioar?, ca un ?oarece în laborator, am turnat ap? rece pân? la jum?tate ?i apoi am completat cu pu?in? ap? fierbinte. Gâtul meu uscat a îmbr??i?at cu pasiune fiecare pic?tur? din acel lichid miraculos, în absen?a c?ruia nici nu ne-am mai pierde vreme pe aici. În sfâr?it, u?a cabinetului se deschise ?i doamna Stavropol m? invit? în?untru. Înc?perea era destul de spa?ioas?, mobilat? simplu ?i în pas cu cerin?ele imperioase ale vremii, biroul din pal melaminat negru fiind pozi?ionat astfel încât lumina s? p?trund? printre jaluzelele verticale ?i s?-l înv?luiasc? în întregime într-o aur? calm? de corpusculi ?i unde. Nu are rost s? intru în am?nunte, pentru c? nu s-au întâmplat multe lucruri neobi?nuite în acea prim? ?edin??, de?i o s? aduc în discu?ie ceea ce mi s-a p?rut a fi o abordare inedit? ?i - ar zice unii - extravagant?, pe care doamna psihoterapeut p?rea s? fi scos-o ca din joben pentru a-mi capta aten?ia. Cuno?tin?a care m-a îndrumat c?tre doamna Stavropol m-a avertizat insistent asupra faptului c? aceasta dispunea de un arsenal bogat de abord?ri „s?rite de pe fix” ?i, tocmai de aceea, dup? cum sus?inea cuno?tin?a aceasta a mea, doamna Stavropol întruchipa speran?a unei revolu?ii coperniciene în metodologia psihoterapeutic? dup? care se ghidau to?i practican?ii acestui domeniu din provincia noastr? statal?. Astfel, invitându-m? în?untru, m-a rugat s? iau loc pe fotoliul a?ezat în fa?a biroului din pal melaminat negru. Apoi mi-a oferit o cea?c? cu cafea f?r? s? m? întrebe dac? vreau sau nu - pur ?i simplu mi-a oferit-o, a?a cum i-ai da unui om al str?zii o farfurie cu mâncare, f?r? s? te întrebi dac? o va accepta sau nu, c?ci ce fl?mând ar îndr?zni s? ezite? – i-am mul?umit ?i, dup? ce s-a a?ezat ?i dumneaei la birou, am stat zece minute f?r? s? ne spunem nimic. Absolut nimic. Eu sorbeam cu re?inere din cafea, m? uitam în stânga ?i în dreapta, în sus ?i în jos, pe fereastr?, la sânii doamnei Stavropol care încercau s? evadeze din prinsorile inumane în care erau ?inu?i captivi, mai ales c? bluza alb? din stof? p?rea s-o strâng? de jur împrejur, iar doamna Stavropol citea cu aten?ie articole dintr-o publica?ie din domeniul s?u de activitate. Din punctul meu de vedere, situa?ia începea s? devin? de-a dreptul ridicol?. Credeam c? m? lua peste picior. A?a c? am intervenit ?i am fisurat zidul de t?cere pe care doamna Stavropol îl ridicase între noi.
- Crede?i c? am putea începe cât de curând? Am rostit aceste cuvinte pe un ton calm, f?r? s? se observe în glasul meu nicio urm? de nervozitate sau ner?bdare.
- Da, chiar acum. V?d c? a?i prins încredere. ?i asta este bine. V-am l?sat pe dumneavoastr? s? alege?i momentul potrivit în care s? începem. Nu v? face?i griji, ?edin?a se va încheia la ora optsprezece, ca s? recuper?m cele zece minute în care v-am l?sat s? v? familiariza?i cu postura de pacient.

Nu mi-a oferit nicio explica?ie concret? pentru aceast? întârziere, pe care am considerat-o la momentul respectiv inoportun?, îns? mi-am dat seama dup? încheierea ?edin?ei, când am aruncat o privire retrospectiv? asupra a ceea ce se întâmplase, c? motivul pentru care a procedat cum a procedat (trebuie s? recunosc c? a fost o mi?care inteligent?, ingenioas?) a fost de a m? aduce într-o postur? mai confortabil?. M-a l?sat pe mine s? preiau controlul, dup? ce m-a? fi adaptat la noul spa?iu în care m? sim?eam str?in. Iluzia controlului este unul dintre cele mai puternice analgezice inoculate omului de la dezvoltarea ?tiin?ei încoace, al?turi de iluzia libert??ii. În cazul acesta, doamna Stavropol a procedat cât se poate de corect. În cele zece minute în care niciunul dintre noi nu a scos niciun cuvânt am reu?it cumva s? scap de mica tensiunea pe care o contractasem la intrarea în cabinetul acesteia. Vederea, mirosul, auzul, gustul (cafeaua pe care am asociat-o involuntar cu cabinetul doamnei Stavropol), pip?itul, chiar ?i glandele mele sudoripare, toate acestea ?i-au adaptat particularit??ile ?i parametrii senzitivi la ansamblul de elemente ce alc?tuiau înc?perea ?i, de altfel, mediul luat per ansamblu în care urma s?-mi petrec urm?toarele cinci zeci de minute. Eram un cameleon ce-?i schimbase coloritul senzorial astfel încât s? se muleze pe mediul ambiant. Apoi ?edin?a a decurs într-o manier? cât se poate de normal?, ca la carte, întreb?ri de acomodare, întreb?ri de rutin?, i-am expus pe scurt motivele pentru care m-am hot?rât s? apelez la serviciile ei, am stabilit agenda de lucru, am trasat un curs de ac?iune ?i, în fine, am stabilit o zi ?i o or? la care s? m? prezint s?pt?mânal la cabinet pentru urm?toarele câteva luni.
- În fiecare miercuri de la ora cinci. I-am zis f?r? s? stau pe gânduri. A fost de acord.
- ?i pân? unde ai fi dispus s? mergi pentru un pic de lini?te? M-a întrebat înainte s? ne desp?r?im. Am dat din cap în semn de aprobare ?i am zâmbit discret, f?r? s?-i r?spund.

La sfâr?it, dup? ce am pl?tit pentru ?edin??, doamna Stavropol mi-a înmânat cartea ei de vizit? ?i ne-am luat la revedere. Aveam s? reintru în normal, în via?a mea de zi cu zi din Triste?ti, despre care, cel mai probabil, voi spune mai multe la momentul potrivit. Dup? aceea, la o distan?? de o s?pt?mân?, urma s? m? prezint la cabinetul doamnei Stavropol pentru cea de a doua ?edin??.




Când realitatea ne izbe?te frontal, zbier?m în t?cere.


Jurnal II.


În cabinetul doamnei Stavropol, întins pe canapeaua proverbial? a pacientului - m? rog, a clientului beneficiar de consiliere psihologic?, cum spunea doamna Stavropol - pentru o cât mai bun? concentrare asupra gândurilor ?i emo?iilor acumulate în decursul ultimei s?pt?mâni, num?ram secundele care se intersectau cu întreb?rile ?i concluziile care îmi erau adresate. A doua ?edin?? m-a surprins în ipostaza omului neajutorat. Nu scosesem artileria grea din arsenalul de probleme personale, voiam s-o p?strez pentru una dintre ?edin?ele ulterioare, îns? aveam destule preocup?ri morbide ?i gânduri negre ascunse, gata s? inunde realitatea imediat?, astfel încât putem s? deversez un material consistent în spa?iul acela confiden?ial ?i sigur. Am tras aer în piept.
- ...?i de câteva luni de zile sunt urm?rit de un vis de angoas?. M? trezesc speriat, de multe ori la ore inoportune, trei sau patru diminea?a, ?i nu mai pot adormi la loc.
- Încearc? s?-mi descrii cu lux de am?nunte visul de care zici. Îmi comunicase doamna Savropol cu o voce cald?.
- Contextul cred c? este mai important. Au trecut cinci ani de când am terminat liceul ?i ?ase ani de când a avut loc evenimentul pe care mi-l reproduc în minte sub forma acestor vise. Pe întreg parcursul anilor de liceu încercam s? dezvolt noi metode de înv??are ?i noi strategii de memorare a informa?iilor, astfel încât s? re?in cât mai mult la cât mai multe materii într-un timp cât mai scurt. La istorie, de exemplu, obi?nuiam s? extrag toate datele, to?ii anii, toate intervalele de timp din lec?iile pe care trebuia s? le înv???m pentru lucr?rile de control ?i s? le rescriu cronologic pe ciorne, astfel încât s? pot memora datele brute f?r? s? procesez ?i f?r? s? înv?? mecanic povestea croit? de profesor în jurul acestor evenimente. Puneam în dreptul fiec?rui eveniment important datele ?i/sau intervalele de timp la care s-au petrecut. Un fel de etichetare. Apoi formularea pove?tii o elaboram apelând la „cuvintele mele”, deoarece detestam s? înv?? „cuvânt cu cuvânt”. La una dintre lucr?ri, profesorul a intrat un pic mai repede în clas?, fapt care m-a surprins cu ciorna pe banc?, citind ?i recitind datele de pe foaie. Nu am apucat s? bag foaia în ghiozdan, ci doar în banc?, apoi am uitat complet de ea în momentul în care am auzit formula magic?, „Scoate?i o foaie de hârtie!”. Aveam preg?tit? „foaia de hârtie”, goal? cum era, tabula rasa, ?i în a?teptarea lucr?rii. Am scos-o mecanic din banc?, am scris cerin?ele dup? dictare ?i am trecut imediat la rezolvarea acestora. Mâna mea dobândise o inteligen?? proprie, str?ina de dimensiunea con?tient? a intelectului, gra?ie mi?c?rilor repetate pe care le f?ceam când, în intimitatea camerei mele, copiam datele din caiet pe ciorne, ?i a?terneam pe hârtie evenimentele întocmai cum ne fuseser? prezentate. Colegul care st?tea în banca din fa??, întorcând discret capul spre mine, insista s?-i suflu ?i lui ceva, moment în care, probabil mai tare decât a? fi vrut s? se aud?, l-am contracarat cu un „taci, m?!” aruncat într-o not? semi-agresiv?, ceea ce i-a suscitat aten?ia profesorului. Intrigat de temeritatea cu care îndr?zneam s? emitem vreun sunet în timpul unei lucr?ri la materia sa, regula de baz? fiind „s? nu se aud? nici musca”, a venit la noi ?i ne-a controlat în banc?. Colegul din fa?? nu avea nimic, dar eu, uitând de ciorna pe care o introdusesem în banc?, nu în ghiozdan, am ap?rut în fa?a întregii clase ?i, implicit, în fa?a profesorului, care m? ?tia un „elev silitor”, drept un tri?or. Am încercat s? fiu cât mai persuasiv, s?-l aduc pe profesor înapoi cu picioarele pe p?mânt, dar în mod cert acesta era prea nervos în sinea lui ?i se sim?ea tr?dat de faptul c? unul dintre elevii pe care-i aprecia ?i promova de fiecare dat? când avea ocazia, a putut s?-i în?ele a?tept?rile în fa?a a dou?zeci ?i nou? de martori oculari. I-am propus chiar s? m? asculte în fa?a întregii clase dup? ce to?i ar fi terminat ?i predat lucr?rile, ca s? se conving? de faptul c? înv??asem tot ?i, prin extensie, c? nu exista nici un motiv ca eu s? copiez. Nu asculta nimic din ce-i spuneam, fiind s?tul de zecile, dac? nu chiar sutele de scuze pe care le auzea în fiecare zi din partea elevilor. A?adar, cazul acela particular, unde aveam de a face cu o derulare nefericit? a evenimentelor, eu necopiind ?i neavând inten?ia de a copia, nu putea trece de filtrul perceptiv al profesorului drept o excep?ie, o întâmplare izolat?. Mi-a pus nota unu pentru copiat, cu sfatul s? „m?nânc istoria pe pâine” în acel semestru ca s? nu m? lase corigent. Ce m-a bulversat - am ajuns s? în?eleg dup? ceva timp - nu a fost nota în sine, încheiasem semestrul cu media ?apte, ci faptul c? atunci am aflat, nemair?mânând nicio urm? de îndoial?, c? nu exist? dreptate, înv??asem pe pielea mea c? dreptatea e un termen relativ ?i c? oamenii judec? faptele ca fiind drepte sau „strâmbe” dup? propria percep?ie a realit??ii mai degrab? decât dup? realitatea efectiv?. Profesorul nu s-a comportat ca un om de ?tiin?? care vrea s? investigheze în am?nun?ime realitatea din jurul s?u, ci ca un suporter de pe stadion care te love?te cu sete pentru c? din direc?ia ta a auzit o injurie la adresa echipei sale preferate. A fost convins c? versiunea pe care mintea sa a elaborat-o asupra realit??ii era cea corect?, nu a mai trebuit s? ia în calcul ceilal?i parametri, precum evolu?ia mea de pân? atunci sau faptul c? intrase în clas? mai devreme cu dou? minute, nici nu a avut curiozitatea, m?car cea a omului care vrea s? te umileasc? pân? la cap?t, de a m? asculta din lec?iile pe care le-avusesem de înv??at pentru a se convinge de veridicitatea spuselor mele. ?i-am mai înv??at un lucru atunci, unul foarte important, care mi-a deschis ochii în leg?tur? cu interac?iunile umane: noi nu vorbim unii cu al?ii în adev?ratul sens al cuvântului, ci unii c?tre al?ii; pas?m cuvinte de la unii la al?ii ?i, de cele mai multe ori, nu decodific?m sensul acestora în cheia potrivit?, ci doar le reinterpret?m în func?ie de experien?ele noastre, de preg?tirea noastr?, de preconcep?iile noastre ?i de multe altele. Pe scurt, auzim doar ce putem auzi, restul informa?iilor trec pe lân? noi dac? nu suntem preg?ti?i de a le recepta. M-am documentat mult în ce prive?te teoria cunoa?terii, relativismul cultural, perspectivismul, teoria percep?iei ?i a comunic?rii ?.a.m.d.
- E o întâmplare inedit?! Mi-a spus doamna Stavropol. Dar te-a ajutat mult, din câte în?eleg, ?i-a deschis ochii în leg?tur? cu natura realit??ii în care trebuie s? coabit?m. A?a trebuie s? prive?ti înapoi la acest eveniment ?i te po?i gândi la el ca la o întâmplare necesar?.
- Sunt de acord cu dumneavoastr?, dar am r?mas cu senza?ia c? mi s-a produs o nedreptate!
- Da, te în?eleg, întâmplarea ?i-a zdruncinat sistemul de valori pe care-l aveai pân? la momentul respectiv. Dar astfel de întâmpl?ri mai neobi?nuite sunt cele care ne cl?desc caracterul ?i ne înva?? multe lucruri despre via??. ?i-acum spune-mi, te rog, cum se integreaz? aceast? experien?? în visele pe care le ai, ce anume visezi?

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro