Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ma?ina timpului

de Constantin Iliescu

Ast?zi este ultima zi când Matei a venit în birou lui de contabil-?ef la fabrica de ceasuri. Cu ocazia pension?rii colegii s-au sf?tuit s?-i fac? un cadou, ceva frumos, ceva legat de munca lor. Au considerat c? cel mai potrivit cadou ar fi un ceas de mas?, care avea forma unei ma?inu?e ro?ii, de dou? locuri, decapotabil?. Toat? via?a Matei a visat s?-?i cumpere o ma?in? adev?rat?; ro?ie, de dou? locuri, decapotabil?, cu care s? o plimbe pe Maria, so?ia lui, când va ie?i la pensie. Dar mereu au fost alte priorit??i în via?a lui: cre?terea ?i educa?ia copiilor, achitarea creditului pentru apartament, costul traiului de zi cu zi ?i altele de genul acesta. Când Matei a sosit la birou dis-de-diminea?? un pachet legat cu fund? ro?ie trona pe biroul lui.

Pentru Matei ultima zi la serviciu a fost ?i cea mai obositoare. În sufletul lui se sim?ea u?urat pentru c? de a doua zi era liber. A ajuns acas? seara târziu, dup? petrecerea de la restaurant dat? în onoarea lui. În holul blocului în care locuia a v?zut cum doi tineri se s?rutau de mama focului. S-a sim?it u?or stingherit când a descoperit-o pe Adriana, vecina lui de la apartamentul de deasupra. ?i-a spus în gând c? poate s?rb?tore?te luarea bacalaureatului.

A pus buchetul de flori într-o vaz? ?i pachetul legat cu fund? ro?ie pe masa din mijlocul camerei. B?nuia ce putea fi în pachet, a?a c? nu s-a gr?bit s?-l desfac?. S-a aruncat apoi pur ?i simplu pe canapea, îmbr?cat ?i înc?l?at. Un gând legat de Maria la fulgerat înainte de a adormi ?i s-a desc?l?at. Maria, dac? ar mai fi tr?it, i-ar fi f?cut observa?ie desigur, a?a c? s-a dezbr?cat ?i de hainele de servici. S-a întins din nou pe canapea ?i cu mâinile încruci?ate la ceaf?, gândurile au început s? i se adune în minte sub forma unor nori albi ?i pufo?i. Norii pluteau de o manier? ciudat? deoarece nu aveau vreo direc?ie anume, ci pur ?i simplu se ridicau ?i coborau pe vertical?. Erau o mul?ime de nori, ca ni?te pachete de vat?, dar distan?a?i unul de altul, l?sând s? se vad? printre ei cerul albastru.

Matei era un om ordonat ca orice contabil. Î?i ?inea amintirile, frumos aranjate în vitrin? ?i în câteva albume de fotografi. Le pusese „pe c?pr?rii”, dar pe unele, nemaiavând loc le-a aruncat de-a valma în portbagajul ma?inii timpului lui; o ma?in? ro?ie, de dou? locuri, decapotabil?. Avea de gând, când va veni vremea, s?-?i doneze amintirile vreunui muzeu, sau vreunui scriitor, care ar fi ?tiut ce s? fac? cu ele. Dac? nu ar fi interesat pe nimeni, urma s? le arunce la gunoi, desigur. Vremea aceea a venit cu ocazia pension?rii ?i a luat împreun? cu ma?inu?a timpului lui, hot?rârea s? porneasc? într-o c?l?torie de pl?cere chiar de a doua zi. A verificat dac? are rezervorul plin, uleiul, lichidul de parbriz ?i bateria în regul?. La toate acestea ma?ina i-a dat un binevoitor feedback. O singur? rug?minte a avut; s? o lase s? se înc?lzeasc? pu?in înainte de a o scoate la plimbare deoarece umezeala din depozitul fabricii de ceasuri i-a afectat articula?iile, c?ldura i-a scorojit vopseaua, iar timpul a uzat-o moral. Matei a în?eles-o ?i a stabilit un traseu de mic? dificultate. Cum este ?i firesc a întocmit un plan de c?l?toriei, cu punctele de oprire ?i distan?ele dintre acestea în ordine cronologic?. Traseul era cel obi?nuit pentru toat? lumea: drumul principal, (anume, cel Drept), cu sens unic, care mergea paralel cu Styxul pân? la pontonul unde se f?cea traversarea cu bacul p?zit de Cerber.

Dup? toate preparativele Matei a pus ceasul s? sune cu 24 de ore în urm? ?i au demarat dis-de-diminea??. Primii 10-15 kilometri nici nu a ?tiut când i-a f?cut. Soarele str?lucea pe cer, drumul era liber ?i a prins pe unele por?iuni viteza maxim? admis?. Singura grij? era s? nu dep??easc? viteza gândului. Peisajul se derula vertiginos. În portbagaj amintirile, din cauza trepida?iilor sau din întâmplare, s-au grupat în ordinea lor cronologic?. La un moment dat, pe la kilometrul 16, pe partea dreapt? a drumului a v?zut o fat? care f?cea semnul acela binecunoscut: „Ia-m? Nene!”. De obicei nu opre?te, dar ast?zi era într-o dispozi?ie special? ?i ?i-a spus: „Fie ce-o fi! Opresc!” Nu ?tii niciodat? pe cine iei în ma?in?, nu ?tii niciodat? cine î?i poate b?ga cu?itul în inim?, (a fost avertizat) dar locul din dreapta lui era liber ?i prin urmare a riscat. A întrebat-o pân? unde vrea s? mearg?. A r?spuns imediat ?i hot?rât: „Pân? la cap?t!”. A f?cut un calcul rapid (era contabil) ?i ?i-a dat seama c? ma?ina, fiind mai grea acum, va consuma mai mult combustibil ?i c? exista riscul ca acel „cap?t”, s? fie mai aproape decât credea el.

Vremea era minunat? în continuare. Oricum era bine s? ai cu cine schimba o vorb?. Au mers vreo 3-4 kilometri f?r? s? încerce s? intre în vorb? cu fata c?reia i se citea pe fa?? inocen?a. I s-a p?rut absent? ?i rece. Acest lucru îl f?cea s? fie mai rezervat. Din când în când tr?gea cu ochiul spre ea. Era frumoas?, misterioas? ?i t?cut?. Pielea îi era alb? ?i translucid? ca marmura ?i tot ca prin marmur? privirea lui p?trundea doi-trei milimetri. A întrebat-o cum o cheam?. Fata i-a r?spuns: „Cum vrei Tu”. Oricum nu avea mare importan?? numele. Va coborî din ma?in? când va dori ?i cine ?tie dac? are s? o mai v?d? vreodat?. În continuare Matei sporov?ia vrute ?i nevrute, dar ea p?rea dus? cu gândul în alt? parte. La un moment dat, înainte de kilometrul 20, a spus c? vrea s? coboare. Ciudat. Parc? spusese c? vrea s? mearg? pân? la cap?t. Prin oglinda retrovizoare a v?zut cum a f?cut semn unei alte ma?ini, care venea din urm?. Când ma?ina aceea a dep??it-o pe a lui a sim?it rev?rsându-se vibra?iile muzicii techno date la maxim. Fata i-a zâmbit ?i i-a f?cut cu mân?.

Vremea era în continuare minunat?. Ma?ina timpului lui se comporta normal. Pe parcurs, între kilometrul 20 ?i kilometrul 30, a mai luat pe locul din dreapta, tot la ocazie, câteva iubiri spontane, mai p?mântene, mai palpabile, zicându-?i: „Cui pe cui se scoate”. Totu?i era atent la drum în speran?a c? o va reîntâlni pe ea, f?când autostopul. Ar fi oprit ?i ar fi întrebat-o mirat „Tu?”. Ar fi primit-o pe locul din dreapta lui f?r? întreb?ri indiscrete. S-ar fi mul?umit cu prezen?a ei t?cut? ?i cu senza?ia pl?cut? c? era îndr?gostit iremediabil.

Între kilometrii 30 ?i 40; vremea era în continuare bun?. Drumul era liber. În jurul lui, diverse ma?ini ale timpului lor, de diverse m?rimi, forme ?i culori se luau la întrecere între ele, dep??ind orice regul? de circula?ie. Matei îns? rula atent. Atent la persoanele care fac autostopul pe marginea drumului. Deocamdat? nimic. Pe parcurs, o singur? oprire pentru realimentare, apoi s-au derulat repede: c?s?toria, copiii, serviciul, banii, r?spunderea, func?iile ?i uneori pescuitul. Din când în când i se p?rea c? o vedea ca prin cea??, (lucra cu cifrele) ?i se preg?tea s? o întrebe: „TU?”, dar se în?ela de cele mai multe ori.

Între kilometrii 40 ?i 50; vremea bun?, dar cam înnorat. Rula cu vitez? constant? ?i nu îl deranja c? era mereu dep??it de ma?inile mai noi ?i moderne ale timpului lor. Nu mai sim?ea imboldul de a se lua la întrecere cu acestea. Oricum nu avea nicio ?ans?. Pe marginea drumului erau multe ma?ini accidentate. Unele arse complet, altele rupte în dou?. Câteva erau c?zute de-a dreptul în Styx. Drumul lui Matei era înso?it acum: de nelini?ti, de c?ut?ri, de întreb?ri, de Dumnezeu ?i de o amintire. „TU”.

Între kilometrii 50 ?i 60; vreme schimb?toare. Drumul era din ce în ce mai aglomerat. Undeva pe la mijloc, probabil, s-a produs un ambuteiaj. A oprit. În jurul lui poli?ia f?cea cercet?ri: contraziceri, revolte, indignare, îndoieli, convingeri. Pe marginea drumului, pe partea cu Styxul i s-a p?rut c? o vede din nou. A abandonat ma?ina (oricum era blocaj) ?i în?elegându-i inten?ia s-a repezit s? o prind? de mân? înainte de a se arunca în apele reci ale Styxului.
- De ce TU? De ce?
A r?spuns u?or enervat?:
- Pentru c? râul este atât de aproape ?i din jarul iubirii noastre nu a mai r?mas decât cenu?a pe care am s? o arunc pe apa aceasta neagr? ?i rece.
Matei a r?mas complet dezorientat pentru c? nu se sim?ea cu nimic vinovat dac? fata ar fi încercat s? se sinucid?. Era bucuros îns? c? a auzit din gura ei o propozi?ie atât de lung?.
A urcat-o în ma?in? mai mult cu for?a ?i au mers vreo 3-4 kilometri f?r? s? intre în vorb? cu ea. Vremea era urât? de-a dreptul. Ploaie frig ?i mult? mâzg? pe drum. Din când în când mai tr?gea cu ochiul spre ea. Era frumoas?, misterioas? ?i t?cut?. A întrebat-o :
- Totu?i cum te cheam??.
- Cum vrei tu.
- Atunci spune-mi! Cine e?ti?
- Oricine vrei!

Spre sear? au intrat într-o parcare de fapt parcarea unui azil de b?trâni. Au coborât împreun? s?-?i dezmor?easc? oasele. Ea era rece ca marmura în continuare.
- Ce zici? Ai timp s? facem într-o plimbare pe jos? Da, pe jos. Ce zici?
- Vreau s? m? la?i s? conduc ?i eu pu?in ma?ina timpului t?u.
- În niciun caz. Poate prin parcare, dac? vrei s? ne învârtim în cercul unei ore în care am putea fi ferici?i?

Înduio?at de rug?mintea ei Matei a l?sat-o la volan. El s-a urcat pe locul din dreapta, locul mortului, cum se spune. Ea a demarat în tromb? ?i în urm?torii câ?iva zeci de metri a început s? se roteasc? în loc. Ro?ile patinau cu frenezie, sco?ând din cauciucuri un fum înec?cios. scrâ?netul ro?ilor era insuportabil. Parc? ar fi ajuns în iad. Dup? câteva drifturi ma?ina a pornit înapoi, pe contrasens. Speriat de r?sturnarea situa?iei, Matei, a întrebat-o:
- Ce faci Tu?
- Aaa! Bun? ziua! Deci ai înv??at cum m? cheam?!
- Te rog, opre?te! E periculos! Opre?te!
În câteva frac?iuni de secund? toat? via?a lui Matei s-a derulat în sens invers, pân? la kilometrul zero.

B?t?ile puternice în u?a apartamentului au reu?i cu greu s?-l trezeasc? pe Matei. Când a deschis a v?zut-o pe Adriana de la apartamentul de deasupra, având o fa?? speriat?:
- Ce ai p??it Tu? De trei zile bat în u?a asta. M-ai speriat r?u. Z?u, Tu!
Fata a intrat în camera lui Matei ?i a v?zut pe mas? ceasul în form? de ma?in? a timpului. ?i-a dat seama c? se gr?be?te ?i i-a spus:
- Po?i s? fii atent la mine pu?in? Deci, fii atent! Pune-?i ceasul s? sune peste 24 de ore. Înainte, nu înapoi! Mâine te a?tept la prim?rie, la starea civil?. M? m?rit. Hai! S?rut?-m?!

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro