Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Strada Viesparilor

de Constantin Iliescu

Era luna Mai ?i mirosul florilor de tei, parc? era mai agresiv ca niciodat?. Trecând pe lâng? cimitirul din marginea cartierului Sebastian a sim?it instinctiv c? dac? ar intra va g?si lini?tea necesar? ?i va putea gândi mai limpede asupra situa?iei în care se afl?. A deschis poarta ?i imediat a sim?it o atmosfer? r?coroas? ?i primitoare. Cimitirul era aproape pustiu la ora aceea. A început s? mearg? pe aleile asfaltate, trasate ordonat, la intervale egale ?i în unghiuri drepte. În aceast? rigoare geometric? g?sea o stare benefic? de siguran??. S-a a?ezat pe o banc? de pe aleea principal?, la umbra unui castan. Acolo, în cimitirul acela, avea cu Roxana discu?iile lor „filozofice”, despre: celebrit??i, istorie, arhitectur?, sculptur?...

Sebastian era complet debusolat în urma plec?rii Roxanei. Familia ei câ?tigase la loteria vizelor, dreptul de reziden?? permanant? în State ?i doar cu câteva zile înainte îi spusese despre plecarea lor iminent?. Vestea îi paralizase orice reac?ie ?i cu greu a în?eles c? nu mai poate face nimic s? o întoarc? din drum. Sim?ea c? a pierdut-o pentru totdeauna. Din acest motiv, în ziua aceea torid?, hoin?rea f?r? ?int? pe str?du?ele întortochiate din cartierul s?u, încercând s?-?i pun? în ordine gândurile la fel de întortochiate.

La câ?iva metri de locul în care se afla, stând aplecat? deasupra unui mormânt, o femeie planta ni?te flori. Privirea i s-a oprit asupra posteriorului acesteia. A sim?it deodat? un puternic puseu sexual. Mintea i s-a golit brusc de toate gândurile legate de Roxana. S-a ridicat ru?inat ?i a dat s? plece. Sim?indu-se privit?, femeia s-a ridicat în picioare ?i i-a adresat vesel? un „Helooo!” lung. Sebastian a murmurat ca pentru sine un „Scuza?i-m?, doamn?”. A observat c? era blond? cu fa?a luminat? de doi ochi mari, verzi. Imediat ?i-a spus: „Ce prost pot s? fiu! Ce o fi crezut femeia despre mine?” Nu a avut timp s? se îndep?rteze prea mult când, deodat?, a auzit ni?te strig?te disperate, care veneau dinspre locul unde o v?zuse pe doamna blond?.
- Ajutor! Prinde?i ho?ul! Ajutor! Mi-a furat po?eta. Ajutor!”
În acela?i timp Sebastian a auzit zgomotul crescând al unor pa?i. Din locul unde era, întret?iat? de tulpinile ?i crengile copacilor, a v?zut silueta unui b?rbat alergând. A presupus c? era ho?ul ?i i-a ie?it în cale. S-a postat în fa?a lui cu bra?ele deschise ?i a dat s?-l apuce cumva. B?rbatul, mai mult un b?ietan zdren??ros, s-a aplecat brusc pe sub bra?ul lui stâng, abandonând po?eta ?i fugind mai departe. Sebastian a ridicat-o ?i i-a dat-o femeii, care î?i f?cuse apari?ia imediat în urma ho?ului. Era doamna pe care o v?zuse cu cinci minute înainte.
- Mul?umesc, domnule, î?i mul?umesc din suflet! Dac? nu-l opreai dumneata, r?mâneam la noapte pe afar?, pentru c? aveam cheile de la cas? în po?et?. Femeia, care abia î?i tr?gea sufletul, s-a a?ezat pe banca pe care st?tuse el adineauri. Sebastian a putut s? o observe mai bine; era elegant?, cu o p?l?rioar? de var? l?sat? pe spate, fust? neagr? ?i o bluz? roz cu lobii gulerului rotunji?i. Pe mâini avea m?nu?i de gr?dinar. Surprinzându-i privirea doamna spuse:
- Am venit s? fac pu?in? cur??enie la mormântul so?ului meu. Tocmai terminasem de plantat ni?te flori ?i m? preg?team s? plec. Ho?ul a r?s?rit ca din p?mânt.
- Probabil c? v? urm?rea mai de mult ?i a?tepta s? fi?i singur? ca s? poat? s? ac?ioneze.
- Ave?i dreptate. Cum pot s? v? r?spl?tesc, tinere?
- Cu nimic, doamn?. Nu v? deranja?i. Eu... a? vrea s? v? ajut cu ceva, dac? pot.
- S? ?ti?i c? mi-e fric? s? nu m? urm?reasc?. Sunt foarte periculo?i copiii ??tia ai str?zii.
- Lini?ti?i-v?! Nu mai este niciun pericol. A fugit.
- Nu ?tiu de unde a ap?rut. St?team aplecat? deasupra mormântului, aveam po?eta pus? la doi pa?i de mine pe o bordur?. Am v?zut doar o umbr?. Nu am apucat s? mai fac niciun gest. Pân? m-am ridicat în picioare ho?ul a fugit pe aleea unde l-a?i oprit dumneavoastr?.
- Înainte de strig?tul de ajutor i-am auzit zgomotul pa?ilor. Mi-a atras aten?ia frecven?a lor total nepotrivit? într-un cimitir, pentru c? lumea de obicei merge la pas. Cine putea s? alerge a?a la ora aceasta? Când l-am v?zut am în?eles c? trebuie s?-l opresc cumva. I-am ie?it în cale cu bra?ele desf?cute. Tic?losul s-a aplecat ?i l-am sc?pat, dar a sc?pat ?i el po?eta din mân?.
- Sunt foarte bucuroas? c? am întâlnit un om ca dumneavoastr?. V? mul?umesc din inim?. Doamna i-a pus mâna pe bra? ca ?i cum ar fi vrut s? înt?reasc? cuvintele ei de mul?umire. Apoi a continuat:
- Ar cam trebui s? plec. Este deja trecut de amiaz? ?i eu v-am deranjat destul cu problema mea. Îmi pare r?u. Probabil veni?i aici pentru c? a?i pierdut pe cineva drag, vreun cunoscut sau apropiat, iar eu v-am deranjat.
- Nu, doamn?. Nu am pe nimeni aici. Dar într-adev?r, am pierdut pe cineva. Veneam mereu aici cu prietena mea.
- Foarte interesant. Cred c? v? ?tiu. O domni?oar? blond? cu ochii alba?tri, dac? nu m? în?el. Ce v? atr?gea aici în mod special?
- V? spun imediat. Dar dumneavoastr? cum v? sim?i?i acum? V-a?i revenit?
- Ooo! Daa!... Nici o grij?, sunt bine acum.
Sebastian a remarcat acel Ooo! Daa! prelung, care îi rotunjise buzele într-un fel foarte incitant. A sim?it din nou acel impuls în creier ?i în vintre.
- S? facem cuno?tin??. M? numesc Zoe. E un nume demodat, nu-i a?a?
- Ooo! Nuu! R?spunse Sebastian, încercând s?-i imite pronun?ia, transmi?indu-i subliminal pl?cerea de a fi împreun?. Nicidecum. Zoe este chiar un nume foarte frumos. Eu m? numesc Sebastian.
- Îmi pare bine. Îmi pare bine de cuno?tin?? ?i de întâmplare.
Sebastian a privit spre poarta de acces a cimitirului fa?? de care mai avea cel mult cinci zeci de pa?i de f?cut, dup? care ar fi urmat s? se despart?. Trebuia s?-i spun? ceva s? o fac? s? nu plece imediat.
- Mai pot s? v? ajut cu ceva?
Salvarea a venit din partea doamnei:
- Dac? vre?i ?i ave?i timp, ?i v? face pl?cere, conduce?i-m? pân? acas?. Stau pe strada Viesparilor. ?i pân? acolo mai vorbim. Nu este prea departe. Mergem cu tramvaiul 26. Doamna l-a luat de bra? cu dezinvoltur?, îndreptându-se împreun? spre ie?ire. Sebastian a început s?-i spun? unele lucruri despre el ?i despre Roxana. Doamna a în?eles imediat care era problema lui ?i l-a întrebat f?r? nicio jen?:
- Înainte de plecarea ei în America, a?i f?cut dragoste ?
- Nici m?car nu ne-am s?rutat...
- Lua?i-v? gândul de la ea tinere. Este un capitol încheiat Roxana dumneavoastr?.

Au ajuns pe strada Viesparilor, în dreptul locuin?ei doamnei, pe la ora ceaiului. Atmosfera de sear? de Mai devenise foarte pl?cut? pe strada cu case modeste, umbrit? de castani.
- Dac? tot a?i ajuns pân? aici, v? invit s? bem un ceai împreun?. Doamna a deschis o porti?? ?i au intrat în curte. Pe partea stâng? era locuin?a tip „vagon”. În partea dreapt?, desp?r?it? de o alee îngust?, era o gr?dini?? mic?, plin? cu flori. Au intrat în camera din mijloc a locuin?ei, care era amenajat? ca salon de primire; cu o canapea de piele ro?ie, o m?su?? cu blatul de marmur? pe care era o scrumier? grea, din cristal ?i dou? fotolii în stânga ?i în dreapta. Lateral era un dulap din lemn de nuc, care avea înglobat? o oglind? mare, oval?, în care te puteai vedea pe de-a-ntregul. Salonul comunica cu cele dou? camere laterale ale c?ror u?i erau acoperite cu perdelu?e albe.
- Lua?i loc unde dori?i. Merg s? fac ceaiul, din tei uscat, de anul trecut, s?-l bem împreun?. De acord?
R?mas singur pe Sebastian l-au frapat pere?ii salonului, tapeta?i cu sute de fotografii, majoritatea alb-negru. În poze doamna împreun? cu so?ul ei erau înf??i?a?i în diverse ipostaze ?i locuri. Ea, în rochii vaporoase, mereu stând lipit? de bratul lui. El, în uniforma alb? de marin?, cu trei trese de c?pitan pe mânec?. Uniforma aceea din poze era pus? pe un stativ, într-un col? al salonului. Între timp Zoe s-a întors cu o tav? pe care erau ceainicul, ce?tile de ceai ?i un vas de argint cu zah?r cubic.
S-au instalat câteva momente de t?cere. Fiecare fiind preocupat s?-?i soarb? ceaiul. Ca ?i cum ar fi continuat o discu?ie anterioar? doamna a spus ca pentru sine: „Nu am avut copii”. Apoi cu voce tare:
- Sem?na?i atât de mult cu ...Cu Valeriu al meu când era tân?r. ?i vocea când îmi pronun?i numele, da, mai ales vocea seam?n? perfect cu a lui.
- Poate este o simpl? coinciden??. Dar nu v-am pronun?at numele pân? acum!
- Chiar? Nu ?tiu! Mi s-a p?rut poate. E bun ceaiul?
- Foarte bun, dar poate prea tare.
- Nu-i nimic. V? mai pun o cea?c? ?i hai, încearc? s?-mi spui ...Zoe!
- Zoe.
- E?ti prea timid, domnule!
- Nu-i adev?rat!
- Ba da! V-am urm?rit zile întregi prin cimitir. Dar de?i nu aveai ochi decât pentru Roxana, am v?zut c? mergea?i la un metru unul de altul.
- A?a este, dar Roxana m-a p?r?sit!
- Poate de aceea! P?cat, tinere, p?cat. Nimic nu este mai important pe lume decât dragostea. Am cunoscut aceast? dragoste, dar soarta nu mi-a l?sat-o pân? la cap?t, s? m? bucur de ea.
- Pot s? ?tiu de ce?
- Da, dar nu a? vrea s? v? plictisesc cumva... în sfâr?it... Eram împreun? pe plaja Cocu?a, vis-a-vis de ora?, unde am ajuns traversând Dun?rea cu bacul. Valeriu avea o func?ie important? acolo la c?pit?nia portului. Era într-o dup? amiaz? de var? foarte c?lduroas? ?i deodat? Valeriu m-a întreabat dac? îl mai iubesc. I-am r?spuns c? nu mai pu?in decât m? iube?te el. Mi-a spus c? nu m? crede ?i c? vrea s? m? recucereasc? ?i c? are s? fac? pentru mine o fapt? de vitejie.
- Ce fapt? vrei s? faci? S?rut?-m? ?i am s? te consider destul de viteaz, i-am spus.
- Nu. Am s? trec Dun?rea înot.
Nu am apucat s?-i spun s? nu fac? asta c? s-a ?i aruncat în valuri. S-a oprit un moment ?i s-a întors spre mine strigându-mi: „Un b?rbat trebuie s? lupte”. A vrut s?-mi demonstreze cât m? iube?te ?i cât de mult este el în stare s? lupte pentru mine, f?când un gest copil?resc, s? treac? Dun?rea înot, eu urmând s? m? întorc cu bacul, cu hainele lui. Nu a fost chip s?-l opresc. Vorba asta a lui: „Un b?rbat trebuie s? lupte”, mi-o spunea de fiecare dat? când avea de f?cut ceva, chiar ?i când trebuia s? schimbe un bec ars. Pentru el totul era o lupt?. Era un înot?tor foarte bun, fiind ?i marinar, ?i a mai f?cuse asta ?i alt? dat?.
La câteva minute dup? ce s-a aruncat în ap? ?i s-a îndep?rtat, s-a pornit, din senin o furtun?. Un val uria? de praf a acoperit tot Gala?iul. R?m?sesem vreo dou?zeci de persoane pe plaj? ?i vedeam cum dinspre Br?ila înainta un nor uria?, ca un perete, ca un zid negru-vine?iu, care atingea ?i cerul ?i p?mântul. Nu în?elegeam ce este. Strigam disperat? dup? Valeriu s? se întoarc?, dar el nu m? auzea. Din aval urca un convoi de barje ?i cred c? Valeriu voia s? treac? prin fa?a lui. Vedeam cum în partea stâng?, ora?ul era înghi?it complet de norul acela înfrico??tor, care acum, înainta peste Dun?re. De asemeni, înaintea zidului negru veneau cu furie, spre plaj?, spulberând totul în cale, ni?te turbioane orizontale de vânt, ploaie ?i praf. Convoiul de barje ajunsese în dreptul plajei ?i jum?tate din el nu se mai vedea din cauza furtunii. Nu aveai unde s? te ad?poste?ti. În spatele plajei era un fel de l?st?ri? ?i câteva smocuri de arbu?ti. M-am culcat în nisip ?i mi-am acoperit capul cu hainele lui. Vijelia a trecut peste plaj? cam în 15 minute de groaz?. Speram s? nu se fi întâmplat nimic r?u, dar Valeriu al meu nu a mai ap?rut. „Un b?rbat trebuie s? lupte”. Numai asta auzeam în urechi. Dup? ce a trecut furia naturii, a ie?it soarele de parc? nu s-ar fi întâmplat nimic. A venit bacul ?i ne-am întors în ora?. Tot drumul de întoarcere am ?ipat ca o disperat? dup? Valeriu. În ora? fusese pr?p?d. Peste tot geamuri sparte, garduri rupte, tot felul de lucruri aruncate. A?a l-am pierdut pe so?ul meu. L-a luat furtuna aceea.
Sebastian asculta hipnotizat cuvintele lui Zoe. În mintea lui Sebastian, aceast? întâmplare, cuvintele ei, se transformau în imagini ?i amintiri reale, devenind ale lui. Puternic impresionat a continuat cu vocea lui Valeriu:
- A fost îngrozitor, într-adev?r. Furtuna aceea m-a luat prin surprindere ?i pe mine, dar nu a fost a?a. Adev?rul este altul. Furtuna aceea mi-a fost de mare ajutor. Dup? ce m-am aruncat în Dun?re am v?zut convoiul de barje venind, dar am trecut înaintea lui. În port m? a?tepta o ?alup? preg?tit? cu tot ce-i trebuie. Am plecat c?tre Sfântul Gheorghe cu furtuna în spate. A doua zi, spre sear?, eram la turci. Acum sunt liber.

Zoe a r?mas încremenit? când a în?eles ce s-a întâmplat în realitate cu Valeriu, când a în?eles adev?rul c? de fapt, atunci, el a p?r?sit-o. Ceaiul î?i f?cuse efectul. Pe frunte lui Sebastian i-a ap?rut broboane de transpira?ie rece. Zoe plin? de o ur? incontrolabil? a început s?-l loveasc? pe Sebastian cu pumnii ?i picioarele:
- Ai prins ocazia ?i ai fugit de mine, tic?losule! Acum am s? te omor! Chiar acum, cu mâna mea! A început s? caute prin înc?pere ceva cu care s?-l omoare. A luat scrumiera de pe m?su?? ?i a ridicat-o deasupra capului lui Sebastian. S-a oprit în ultima clip? de luciditate când a în?eles c? Sebastian nu avea nici o vin?. ?i-a revenit ?i l-a v?zut pe Sebastian complet transfigurat, cu fa?a alb? ca varul. Lini?tit? a continuat:
- Valeriu nu vrei s? probezi pu?in costumul de c?pitan? Hai, te rog mult, Valeriu! Vreau s? v?d cum î?i mai vine.
Sebastian a sim?it pe bra? strânsura puternic? a mâinilor lui Zoe. Un frison l-a str?b?tut prin tot corpul ?i imediat mintea i s-a umplut de alte gânduri. Sim?ea c? trupul nu îi mai r?spunde la comenzi ?i cu un ultim efort s-a ridicat brusc în picioare. Zoe i-a ?optit la ureche:
- E perfect a?a!
Sim?ea c? nu se poate opune mâinilor, care au început s?-i scoat? c?ma?a, s?-i dea jos blugii, l?sându-l în maiou ?i chilo?i.
- A?tept?-m? ?i pe mine. O s? o facem acum pentru ultima dat?.
Zoe s-a dezbr?cat complet goal?, f?r? s? se jeneze. A deschis dulapul cu oglinda oval? ?i a scos o rochie alb? cu care s-a îmbr?cat în fa?a lui Seastian. Rochia era identic? cu cea din fotografie. Zoe a mai luat din dulap o c?ma?? alb? ?i ni?te pantaloni bleumarin pe care i-a întins lui Sebastian. Apoi i-a dat vestonul de pe stativ.
-Du-te la oglind?, dragule!
În oglind?, Sebastian, s-a recunoscut în c?pitanul de marin? din poze. Una dintre ele îi ar?ta împreun? pe o falez? din Barcelona, în fa?a unui hotel de mâna a doua pe frontonul c?ruia scria: „Hotel del Sol”. Cu vestonul pe el ?i-a amintit imediat când a fost f?cut? fotografia ?i cum odat? ajun?i într-o camer? mic? s-au gr?bit s? deschid? canapeaua, s? fac? dragoste, pentru c? în camer? nu exista un pat normal, cum ar fi trebuit s? fie, ci doar o simpl? canapea din piele ro?ie. A încercat s? o deschid?, s? o fac? orizontal? dar, spre amuzamentul lor, canapeaua nu se l?sa desf?cut?. Oricum ar fi tras de ea, r?mânea cu speteaza ridicat? în unghi drept fa?? de ?ezut. Zoe îi spune:
- V?d c? zâmbe?ti! ?i-ai amintit?
Sebastian a vrut s? spun? c? da, î?i aminte?te perfect, cât de tare s-au amuzat din cauza canapelei ?i cum au rezolvat problema pe jos, pe covor, pur ?i simplu, dar gura lui îi era încle?tat? ?i nu putea scoate niciun cuvânt.
- Acum, dragule, hai s? st?m a?a, ca în fotografie. S-a prins, cu mâinile în jurul gâtului lui, lipit? de uniforma de c?pitan de marin?. Au stat a?a nemi?ca?i câteva minute privindu-se în oglind?.

„Un b?rbat trebuie s? lupte”. Erau cuvintele care sunau acum în capul lui Sebastian. Lupta lui de acum era s? se opun? for?ei dominatoare dinl?untrul acelei femei. Sim?ea cum în corp îi cre?te o team? animalic?. Nu voia s? se lase sub puterea ei. ?tia c? trebuie s? evite cu orice pre? canapeaua din piele ro?ie. Nu trebuia s? o deschid?. ?tia ce va urma ?i odat? cu aceasta s-ar fi redeschis începutul unei robii definitive, din care nu va ?ti cum s? mai scape. Valeriu cel adev?rat a ?tiut cum s? fac?. Valeriu ?i-a for?at norocul ?i a reu?it, dar el?

Dorea s? o înl?ture cât mai repede. A împins-o u?or de umeri ?i chiar a reu?it s? o ?in? la distan??, dar nu pentru mult timp. Zoe s-a ag??at de gâtul lui ?i l-a tras în jos pe covor. Au f?cut dragoste ca atunci la Barcelona, f?r? ca el s? se poat? împotrivi. Când s-a trezit din starea aceea ciudat?, a v?zut-o pe Zoe dormind cu fa?a în sus, cu mâinile în lateral ?i picioarele desf?cute. Sfor?ia cumplit. L-a cuprins o sil? imens? fa?? de trupul acela gol ?i inert, care în cimitir i s-a p?rut atât de atr?g?tor. Sfor?itul îi sfredelea timpanele ?i-i p?trundea în creier ca un fier înro?it. ?i-a astupat urechile, dar tot o auzea. A pus ambele palme peste fa?a ei acoperindu-i nasul ?i gura. A ap?sat cu putere pân? când a crezut c? a omorât-o. În clipa aceea a avut un sentiment de triumf. A reu?it s? fac? ceva din propria lui voin??. A sim?it c? a luptat ca un b?rbat.

S-a ridicat în picioare. A v?zut c? este gol, dar era perfect con?tient. În clipa urm?toare a v?zut-o pe Zoe. Trebuia s? dispar?, s? plece imediat de acolo, s? uite aceast? întâmplare. Nu î?i g?sea blugii ?i tricoul. A tras pe el pantalonii lui Valeriu, s-a înc?l?at ?i ?i-a pus vestonul de c?pitan. Afar? se întunecase. A ie?it repede din camer? în curte ?i de aici pe strada Viesparilor. Privind în lungul str?zii a v?zut luminile unui tramvai care trecea pe strada ?tefan cel Mare. A pornit în fug? s? prind? tramvaiul, s?-l duc? la cap?tul p?mântului. S? dispar? precum Valeriu.

Zoe a sim?it r?coarea nop?ii prin u?a larg deschis?. A trezit-o de-a binelea sunetul soneriei. În fa?a por?ii era b?ietanul jerpelit din cimitir.
- S?rut mâna, doamn?! Sun de un sfert de or?. Am adus uneltele. Am s? le las aici dup? gard: foarfeca, grebla ?i stropitoare. Mi-a?i spus s? trec pe aici când se întunec?, dup? ora doi?pce, s?-mi da?i suta aia de lei pentru treaba cu po?eta.
A?teapt?, te rog! Dup? câteva minute:
- Uite banii ?i ia ?i pachetul ?sta cu ni?te haine. Dac?-l vezi, s?-l dai tân?rului din cimitir.



Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro