Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Prea-târziul

de Daniela Luminita Teleoaca

F?r? îndoial? c? fe?ele noastre – ce mai r?m?sese din ele – erau azi mai triste. Mai desfigurate. Mai nefe?e. Chipul ?i asem?narea noastr? cu El r?mâneau o provocare pentru eventuale genera?ii reinventate, în sfâr?it, la cap?tul unui ?ir lung de apocalipse ?i geneze nereu?ite. Înstatornicite într-o oarecare normalitate, apt? s? le permit? obiectivarea, dramul acela de precau?ie, indispensabil pentru a nu reitera desfigurarea.

Suferin?a, abera?ia, chinul, tortura..., sentimentul dezmo?tenirii, al intr?rii iremediabile în starea de orfelinat r?zb?teau toate prin plasticul m??tilor, odat? cu r?suflarea nevrotic? de figurine gonflate, purtând în sine informa?ia genetic? ideal? a habitatului osândit a fi populat cu de toate... F?ceau înconjurul casei, al intimit??ii... atâta cât ea se mai p?strase. Ajungeau undeva. În preajma unui dumnezeu, ?i el am?rât din cale-afar?. SUFERIN?A R?MÂNEA ÎNCHIS? ÎN NOI! Spune, Doamne, spune ceva! M?car d?-ne un brânci s? ?tim c? nu suntem chiar singuri, atât de uita?i! Zi-ne, în felul t?u divin sau f?când majora concesie umanit??ii, monosilaba aceea catifelat?! Instituitoare! Înjur?-ne pe graiul nostru perfid, de rahat. De necuvânt?toare. De hulitori! F?-te c? nu suntem chiar atât de c?zu?i! Ia-ne din nou ??râna! Sufl?-ne-o cu ni?ic? bun?tate! Cu îndelung?-r?bdare. Cu Tine! Ajut?-ne s? (ne) suport?m! D?-ne via??! C?ci, ?tii prea bine, cel mai adesea nu reu?im mai sus de pragul u?ii celei mai scunde s? trecem!

Nu putem fugi! Tu ?tii... Mai ales de noi nu ne putem ascunde. Blestem crunt, nelalocul lui, s? te înduri, s? te îng?dui nenorocit ?i hidos în nevolnicia de a te sustrage mor?ii din tine. Înveli? suspect, g?zduie?ti con?inuturi pe m?sur?. Poate mai bine ne-ar sta într-un tablou! Picteaz?-ne odat?!

Ne împu?in?m. De sus nu prea se vede. Mu?uroiul tot mu?uroi r?mâne, chiar de ar disp?rea mai mult de trei sferturi din ridic?torii lui. Dar noi, ??tia de-aci, de-jos-de-tot, noi, MASCA?II, atât de aproape de gorgane, noi, ??tia cu obiceiul de a ne lega proste?te, aproape uman, f?r? de sfori, f?r? de lan?uri, pân? la a c?p?ta dependen?? letal? unul de altul, HEI, NOI nu avem cum s? nu sim?im când ni se mu?c? din buc??ica noastr? comun? de inim?! Când ochii r?ma?i sunt doar semne de întrebare ?i, chiar de ne strig?m, ceva ne opre?te s? ne r?spundem. Facem gesturi absurde. Repet?m la nesfâr?it. O amnezie scârboas? ne face sisifi. Purt?tori de moarte.

În gr?m?joara noastr? p?mântie, jigodii d?râmate, boliciuni, ajungem poate la performan?a de a ne c?i. Nu în?elegem, foarte probabil, nici acum pe de-a-ntregul „prea-târziul”. Dar noi, NOI FUSESER?M NI?TE COPII LA JOAC?... ?i ?tii ?i Tu cum e cu copiii... Jocul ne-a acaparat ?i ne-am spus c? puteam continua. Am f?cut p?pu?i din cârpe, p?pu?i p?mântii... asemenea nou?... În bordeiele astupate... Am ?tiut, totu?i, s? plec?m capetele când, instinctual, am sim?it contrariul. ?i-atunci te po?i Tu sup?ra de-adev?ratelea?!




*
O mam? se face din ce în ce mai mic?. Pân? când din ea r?mân dou? pâlpâiri albastre umplute cu ro?u. Locurile acelea de unde, alt?dat?, izvorâse lumina. Privirea c?tre cer. Diminea?a. Pu?inic?. Aproape indescifrabil?. O piticanie de om, târându-?i b?trâne?ile. Pielea încre?it?. Nu îndr?zne?te s? se revolte. Gustul lacrimilor se amestec? în plastic. În aceast? neputin?? de vedere a chipului. De îmbr??i?are. În aceast? neputin?? de a fi MAM?! Liliputan? des?vâr?it?, se las? înghi?it? în gorganul sicriului aseptizat. Robotic crescut parc? dintr-un cosmos metalic, dintr-un scenariu SF în sânul unei lumi înc? în trup-cu-sânge. Acolo, la orizontala perfect?. De unde nu se mai prinde trecerea întunericului înspre diminea??. Nici glasul în carne ?i oase. Nici mângâierea. În moartea celuilalt se las?. Rememorând ? ultim? clipire de luciditate ? episodul fantast al aducerii pe lume a fiului ei. Nu poate s?-i mai dea via??! Nu poaaaaateeeee....!


(Dumnezeul nostru î?i îngroap? în t?cere Fa?a.)


Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro