Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Nuan?e

de Daniela Luminita Teleoaca

Bunica rostea „La mortu? ?la!” ca ?i cum ar fi spus „La milogu? ?la!” O vedeam cum disp?rea ca o n?luc? pe poarta verde-cu-ro?u imaginat? subtil de tata. Intuiam c? avea bra?ele pline. Cu tot ceea ce nou? ?i lighioanelor noastre ne era de prisos. Ciorba de acu? 2 zile. Ni?te cartofi vechi. O crati?? ce trebuia de mult aruncat?. Perechea de papuci. Una de izmene. Bunica nu ?tia s? spun?: cer?etor. În Câmpia Burnazului, slavii î?i l?saser? puternic amprenta. A?a c? rosteam cu to?ii într-un glas: Mi-lo-gu?! Se întorcea alta. Îmi lua ceva timp s? o recunosc, s? spun cu mâna pe inim? c?, da, ea era! Tot ea! N-am îndr?znit niciodat? s? m? apropii prea mult. Vedeam de undeva de departe, din lumea copil?riei înspre lumea prafului, un coviltir înalt-înalt. Auzeam chel?l?itul unui câine ce da, la r?stimpuri, în l?trat. ?i zgomotul de fier al unui ceaun purt?tor al hranei celei de toate zilele. Îmi închipuiam lipsa de mers, ochii înordura?i ?i fa?a tumefiat?. De la frig. De la plâns. De la amândou?. De la toate. Mi-er? sil?! Mi-era mil?! Bunica era a?a de curajoas?! Cu ochii ei de un verde uria? ?i p?rul ro?cat p?strând minuscule r?m??i?e de castaniu la r?d?cin?,... mai ales albul,... semnul distinctiv al trecerii. M? privea. Tam-nisam rostea: „S? tr?ie?ti!”. F?r? ca eu s?-i fi spus: „S?ru?-mâna”! Se ducea la treburile ei. Intra într-o cea?? parfumat? cu rânta?uri periculoase ?i f?râme de zmei. Bunica ?tia, f?r? doar ?i poate, c? a mul?umi însemnase dintotdeauna – ?i a?a avea s? r?mân? - La mul?i ani! Altfel, de ce mi-ar fi urat „S? tr?ie?ti!”? ... am în?eles eu mai târziu. În vremea aceea definitiv a omului mare. Devenind din ce în ce mai mare... Când, în gândurile mele monocrome, î?i f?ceau loc salvator nenum?ratele petice, a?a de vii în coloritul lor fantastic, materia prim? pentru pre?urile fermecate ale bunicii. „N-a mai trecut ?iganca aia!” – o auzisem ca pentru prima oar?. Îngândurat?. Dezn?d?jduit?. M-am sim?it vinovat?. C?ci, darnic? a?a cum ea era, lacom?, a?a cum eu m? ivisem, d?duser?m gata toat? por?ia de lucru pe anul ?la. Ce-i drept, îmi îmbr?casem din cap pân?-n picioare sumedenia de progenituri a?a de preten?ioase, care nu ?tiau decât s? plâng?, de diminea?a pân? seara, pi?ig?iat-turtit r?zgâindu-se: „Mama!”. Am privit-o pe Camelia cu repro? adânc: ea nu se s?tura niciodat? cu o unic? garderob?. Am fost mam? rea. I-am scos bateria. A trecut ?i ?iganca la vreo lun?. Bunica mi-a luat 5 baloane. 2 bomboane cogeac. Ro?ii-ro?ii ?i cristalate. Venise aprilie ?i zambilele minuscule albastre – apari?ie unic? prin împrejurimi,... prin lume – îmi puneau din nou sim?urile la încercare. Aveau albine personale. Genez? proprie. Nu le-am rupt niciodat?. Mândr?, m-am f?cut mic?. Mic? de tot. M-am culcat la p?mânt. Nu-mi amintesc exact ce mi s-a spus. M-am ridicat alta. G?tit?, cu flori de mu?cate albe-albe ?i liliac, bunica ie?ea pe poart?. Uli?a începuse s? prind? miros de t?mâie. ... ?i altceva... Fluturii treceau în invazie. Mi-au acoperit fa?a. Ca printr-o pânz? altfel, am z?rit trupul fragil din cear?... am auzit doar sfâr?itul: „... la mortu? ?la!”. M-am închis în cas?.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro