Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Peste noapte sau Despre cum se adevere?te c? o grip? nu vine niciodat? singur? (2)

de Daniela Luminita Teleoaca

Se trezise în toiul întunericului. Cuvertura se prelinsese la picioarele patului. Geamul, r?mas deschis în plin octombrie, l?sa und? verde absolut? tuturor manifest?rilor din afar?. [Nu ?tia dac? de acolo venea cald,... frig… sau de undeva de departe, cel mai probabil dintr-o adâncitur? a sinelui?!] Uitat de timp, un gugu?tiuc continua s? împr??tie f?r? de mil? memorii afective. Nu conta dac? un cineva, mult prea sensibil,... mult prea artist, avea s? se apropie. De o fereastr?. De închiz?tura incrustat? în dreptul numelui ei. Avea s? se apropie... s? arunce din el cu trupul greoi, devenit deodat? piatra de moar?. Piatr? de poticnire. Suprapunând golul contopirii inefabile cu infinitul. ... ?i, mai departe, o doamn? în vârst? – care, f?r? îndoial?, cochetase îndeajuns cu mâr??viile vremii, încât de orice ar fi putut ?mneaei s? moar?, nu ?i de fric? – avea s? adune. O mân?. Un picior. Suflet în form? de cire? crescându-?i cre?tetul întru început de z?pad?. C? EI, da, EI avea s?-i ?in? hangul ?âncul de la 7, intrat pe retina cerebral-sentimental? a comunit??ii drept redutabilul number one în a efectua mut?ri în realitate ca pe tabla de ?ah. Desigur, el î?i ascundea a?ii în mâneci divine, din care, pe nesimi?ite, mai scotea capul câte un spiridu?. S? ia o gur? de aer lumesc. S? nu piard? habitudinile locului. ?i tuf?nica î?i f?cuse de cap. D?duse buzna peste trupul gol, mai ales peste în?iruirea aceea alandala de st?ri, reproducând în miniatur? angoasa cosmic?, spaima alb? a Dumnezeului speriat de propria crea?ie. În somn, mimica ei se schimonosise. Probabil, din cauza sinuzitei acutizate – se consolase ea în prag de ziu?, ca-ntr-un prag de noapte. Î?i v?zuse mai apoi de ale sale. Legat? la ceaf?, se trezise în fosta gr?din? de zarzavaturi. Pusese într-o parte ardeii mici-pric?ji?i, în alta – specimele mai de soi. În felul ei teluric desp?r?ise grâul de neghin?, caprele de oi sau… invers… nu ar fi putut spune exact. Se uitase dup? o urm? de EL: doar p?mântul de pluguri con?tiincioase scormonit îi r?spunsese. Cu sentimentul toamnei. Sau ceva de genul. Cu pântecele umflat, purtând însemnele genetice ale neamului ei subteran, o coropi?ni?? traversase aria. Exact pe centrul bur?ii ei. ?i pe ea o apucaser? chinurile facerii. Întoarcerea la origini. Descul?? alergase. Mai mult se poticnise. În p?rul r?v??it. Ca-ntr-o capcan? de ea îns??i ei înse?i întins?. Cotrob?iser? ochii dup? orbite. Se privise într-un ciob. Pân? când cearc?nele o împinseser? ineluctabil înspre str?buni. Drumul acela c?ruia pân? azi i se sustr?sese. O luase pe sus dorul n?prasnic de trecut! Mai nicio fric?. Mai degrab? strania senza?ie, par?ial inteligibil?, a eliber?rii de stridenta contemporaneitate. Brusc î?i amintise detalii casnice, ca venite dintr-o alt? lume: uitase s?-?i ia siropul de p?tlagin?! ?i bulinele pentru gât. Carbonizase în treac?t o tulpin? întreag? de ceva. Febra înf??urase p?mântul urgisit. De brume. De ochii insidio?i ai subteranelor nenumite. Pierduse sentimentul priorit??ilor clipei. Se dedicase ei înse?i. Transform?rilor induse foarte probabil de gripa nesuferit? care o ?intuise zile interminabile în închisoarea patului. Desigur, n-ar fi fost prima dat? [nici ultima?!]. ?i, totu?i, parc? mai era ceva! N-a avut timp s? aprofundeze. A v?zut cum o insect? uria?? îi curma, din vârful cle?tului gigantesc, leg?tura cu prezentul. Înnodând-o ireversibil la trecut.



Î m b ? t r â n i s e!

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro