Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

(Ne)privindu-te

de Daniela Luminita Teleoaca

De mult? vreme pierdusem deprinderea de a te privi de aproape, acolo în centrul fiin?ei, în inima tu-ului, în care crezusem într-o doar? c? a? putea reg?si inclusiv o parte însemnat? din mine. Îmi luasem, deci, ochii. Crescusem cu ei o floare. Hr?nisem o pas?re... Îmi spuneam, eram sigur?, a?a se întâmpla cu toate (i)realit??ile de care, într-un fel sau altul, trebuia s? te debarasezi. ?i, atunci, neprivindu-le, nu le dai dreptul s? fie, în felul t?u înc?p??ânat-pueril, cosmogonic, le desfiin?ezi. Sau cine poate ?ti de nu cumva prin minte îmi trecuse c?, în momentul acela când în sfâr?it te voi fi reperat cu privirea, tu nu vei fi fost cu totul altul?! Cel... a?teptat... Erai, f?r? îndoial?, din ce în ce mai str?in, un str?in cu care continuam s? fiu „împreun?”, împotriva oric?ror legi scrise, nescrise vreodat?. Împotriva oric?rui destin. Împotriva acestei coli albe, terifiate. Dac? avea logic??! Dar lumea înv??ase de atâtea ve?nicii s? fie ?i altfel! Ce-i drept, te mai visam câteodat?. Erau vise din alea de noapte când, încercând din r?sputeri s? te re-cunosc, în ruptul capului nu-mi ie?ea. Nu-mi aminteam eu vreo formul? de deschidere. Erai p?ros, asta ?tiu sigur. Puteai fi... veri?oara mea accidental?, l?sat? a?a într-o prip?, r?sp?rul timpului meu cafeniu-catifelat. Chiar ?i ochii, ochii ai ei erau! Verzi-?erpo?i..., aruncând peste bord mai toate visurile mele tandre-albastre. Era ea?! Erai tu?! Era(?i) una ?i aceea?i persoan??! De pistrui ce s? mai vorbesc: cotropiser? doar o fa?? întreag?! În aceast? eschivare, cortina se l?sase amu?ind letal mi?unatul miliardelor de viet??i strangulate. Eul. Nu ?tiam, nu voiam s? anticipez „sfâr?itul”. Îmi pl?cuse mereu ca via?a s? m? ia prin surprindere, cu toate întâmpl?rile sale, mai bune, mai pu?in norocoase. Sim?isem mai ales lumini?a aia care, pe punctul de a se stinge, începea deodat? din nou s? clipeasc?. Deci, îmi b?tea inima, semn infailibil c? exist! ?i-apoi, curioas? de fel, ridicasem m?nu?a: pân? unde avea s? mearg? r?ul? Pân? unde? Eram, a?adar, o curajoas?, iar masca vulnerabilit??ii oricând putea fi desprins?. Desprins? ?i aruncat?. Tot la fel de bine ?tiam: r?ul nu cunoscuse vreodat? limite. Nu cuno?tea bunul-sim?! Dar mâna Lui se ar?ta blând?... O pal? parfumat? umplea od?ile înghe?ate de chipul t?u nud, împietrit dincolo de sensurile adev?rate. Nu ?tiai tu, cel mai probabil nu-?i fusese dat a cunoa?te, sufletul de copil îns?ilat cu miracole, în mine pentru totdeauna r?mas. Culorile, senza?iile, via?a în prima ei diminea??! Sania ce-mi tulbura dorurile, necontenit întorcându-m? acas?. Plânsul meu pentru „o nimica toat?”! „Aici” sau „oriunde în alt? parte”, „a?a” sau „oricum”, pentru tine, totuna. Erai trist, trist de tot. Erai gol. Desfigurat de goliciune. Lumea ta se perinda, cu aceea?i nep?sare, f?r? vreun sim? al ridicolului, nici atât al dramei, la suprafa??. De-aia, poate, copacii..., stâng?ciile lor pân? la handicap în a-?i scoate aripile, în a-?i ?ine cerul. ... toate cântecele astea înjunghiate, într-un ritual aberant sustr?gându-se domesticirii, intr?rii în normalitate. ?i, totu?i, a? vrea s? în?elegi: nu din la?itate am optat eu s? nu te mai privesc. S? fii sigur: iubesc mai presus de orice via?a.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro