Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Liber

de ovidiu cristian dinica

Moartea lui Gligor, zis Nebunul a fost privit? cu indiferen??. De la nunta fiicei sale, nimeni nu mai auzise de el. Atunci, urcat pe casa cu acoperi? de ?igl?, amenin?a c? va s?ri, c? el are aripi, iar pentru a le dovedi î?i îndoia bra?ele ?i le flutura. Aripile le vedea doar el ?i tot el vedea zborul. Striga si arunca cu ?igl? spre meseni:
– Lua?i ?i mânca?i, v? dau casa pe buc??i, dar pe fiica mea nu am s? v-o dau,ea este lumina ochilor mei!
Ginerele pe care-l strângea c?ma?a prea alb?, dar cu guler moale, era v?dit stânjenit. Lumea privea spectacolul inedit, interesat? de circ, cuno?teau cu to?ii frica lui Gligor de în?l?imi.
Pompierii l-au coborât ?i l-au dus la spital. Între zidurile spitalului se sim?ea stingher, indispus de gustul amar al pastilelor, de lipsa apei calde. Astfel, depresia lui Gligor se accentua. Pavilionul în care era internat se afla lâng? intrarea în curtea mare a spitalului. Reu?ea s? doarm? în timpul zilei, dar noaptea era deranjat de lumina de la stâlpii de înalt? tensiune ce vegheau curtea.
Umbrele provocate în interiorul incintei p?reau s? coabiteze ?i-n gândurile sale. Îi urm?reau mi?c?rile, în special noaptea, când somnul venea greu, tot atunci ap?rând ?i co?marurile. Avea libertatea de a visa, îns?, de cele mai multe ori, fr?mânt?rile nu-i d?deau pace. Se sim?ea alergat de umbrele ce-l înconjurau.
Avea o relativ? deta?are când devenea indiferent ?i reu?ea s? se relaxeze. Când era con?tient ?i putea s? se concentreze pentru a nu se plictisi, num?ra mu?tele din înc?pere. În joac? prindea mici vie?uitoare, precum gândacii pe care-i alerga prin tot dormitorul.
Imagina tablouri ale realit??ii cu deosebit? meticulozitate ?i inventa posibilitatea de a fugi din spital. Gândurile îl dominau, nu-i d?deau pace, dep??eau în intensitate golul pricinuit de umbre, uneori filosofa în cuvinte simple precum:
– Umbra este proiec?ia timpului, asupra faptelor. Po?i visa, dar numai visul nu este suficient.
Calm, î?i num?ra degetele de la mâini ?i picioare ?i izbea în umbrele ce-i pândeau gândurile.
Cu doctorul ce-l vizita în salon discuta zilnic despre responsabilitatea, ea devenea o prim? idee a libert??ii asumate:
– A sta în umbra demnit??ii este consecin?a libert??ii acceptate ?i dorite, îi spunea doctorul.
În timpul discu?iilor cu medicul, toate aceste idei îl fr?mântau. Le accepta ?i c?uta s? le asimileze. Era ca un tur de voin?? în jurul propriei persoane.
În zilele ce au urmat, în spital a venit o echip? de muncitori s? repare instala?iile sanitare, ap?, canal ?i i-a fost relativ u?or s? subtilizeze o uniform? a echipei de instalatori, cu basc? pe cap, cu masc? la gur? ?i cu o g?leat? în mân?, a ie?it pe poarta spitalului, pe sub ochii paznicului implicat în citirea ziarelor. Astfel, neb?gat în seam?, a p?r?sit spitalul. La câ?iva pa?i distan?? a l?sat g?leata ?i prima sa preocupare a fost s?-?i cumpere covrigi cu m?run?i?ul pe care-l g?sise în buzunarele uniformei.
– Acum sunt liber precum p?s?rile cerului, m? pot aventura ca ele spre înalt, unde sunt stelele, gândea el, sim?ind o emo?ie puternic?.
– Nimic nu m? poate învinge, sunt liber, î?i spunea s? se încurajeze.
– Dar ce voi face?
Drumul se întindea ca o lung? a?teptare în fa?a sa.
– Unde s? m? duc? se întreba el.
Ora?ul, la acea or?, era pu?in frecventat, fiind ora dup?-amiezii. Era drumul pe care-l parcursese de multe ori, în vremea liceului, locul unde diminea?a se gr?bea s? nu întârzie la ore ?i unde se întâlnea cu fete oache?e ce-l tulburau cu jocurile lor amoroase, cu tenta?iile lor fierbin?i. Î?i reaminti teama de a nu fi respins, iar teama bloca libertatea de a spera, de a-?i construi strategii câ?tig?toare. Iluzii i-au fost primele tentative de cuceritor, apoi emo?iile pricinuite, efortul de a cl?di o nou? rela?ie ?i, într-un târziu, finalul str?lucit când a primit primul s?rut. Cople?it de amintiri, privi c??elul ce se cuib?rea la picioare, cer?ind din covrigii abia cump?ra?i.
–Ei, ?i acum încotro?
Între emo?ii ?i libertate este o rela?ie opus?, ca între team? ?i vis. O nou? idee se contura în gândurile sale.
– Avea dreptate doctorul, responsabilitatea este decisiv?. Îmi asum responsabilitatea de a fi liber sau m? las dominat de emo?ii ?i aleg s? m? întorc la spital?
Aceasta era ideea nelini?titoare la care trebuia s? r?spund?.
– Libertatea de a gândi, ce simplu pare, dar ce greu este de realizat, morm?i el.
Fl?mând, dar ?i somnoros, plec? în josul str?zii. Nu fusese niciodat? curajos, din contr? s-a comportat extrem de re?inut, timid. Cuvintele îi veneau greu ?i-l zgâriau, îl cuprinsese durerea de cap de parc? era ap?sat cu un cle?te ?i se înte?ea durerea cu fiecare minut.
– O pisic?, dou? pisici, trei pisici, începu s? cânte o melodie inventat? de el spre a-?i îndep?rta durerea.
– Unde te duci tu, Gligore? se întreb? brusc.
Ridic? privirea. Cerul era senin, matc? a stelelor.
– Vreau s? fiu liber ca ?i stelele, î?i spuse ?i începu s? alerge.
Picioarele le sim?ea u?oare. Ora?ul era liber. Alerga, ca ?i când ar fi vrut s? decoleze. Nu sim?ea nici stropii de ploaie, nici vântul. Inima i se zb?tea în piept din ce în ce mai repede,ca ?i cum ar fi vrut s?-l p?r?seasc?.
– Unde te duci, Gligore, se întreba si continua s? alerge.
Cerul, o imens? cupol?, acoperea lini?tea ora?ului.
– Eu nu sunt liber, cât timp sunt ?inut pe p?mânt, era reverbera?ia gândului s?u.
Drumul cotea spre dreapta, unde se afla gara. F?r? s? doreasc?, a intrat în gar? ?i s-a oprit în curtea acesteia, tocmai pleca un tren.
– Trupul meu m? sup?r?, m? chinuie ?i m? supune amintirilor ?i bolii el este de vin?, din cauza lui nu pot fi liber. Ce nevoie am de un trup în care spiritul este prizonier?
Stelele se înmul?eau ?i tindeau s? ocupe tot cerul.
– Da, uite sus Carul Mare, Carul Mic...! De a? putea ajunge la ele, de a? putea fi liber ca o pas?re! Dar cum cu un trup beteag?
Se a?ez? pe o banc? s? se odihneasc?. În lungul liniilor se aflau trenuri sta?ionate.
– ?i câinii sunt mai liberi, nu le pas? de flori, de iarb?, de copaci ?i nici de stele.
Spiritul s?u pl?pând, atacat de gânduri, era mistuit de dorin?a libert??ii.
– Stelele î?i dau speran?a libert??ii, î?i confer? puterea, ie?eau la suprafa?? str?fulger?ri din subcon?tientul s?u, care îl tulburau din ce în ce mai adânc.
De sub arborii g?rii cerul devenea o minune a verii în care un nebun gândea asupra lumii. Era tot mai mult fermecat de dep?rtare ?i de focul din cer al stelelor. Singura sa dorin?? era s? ajung? la ele.
– Vreau s? le privesc mai atent, î?i spuse ?i p??i c?tre trenurile sta?ionate, ca ?i cum picioarele sale s-ar fi îndreptat automat c?tre vagoane.
Dintr-odat? nu mai sim?i teama, se eliberase de emo?ii, î?i stabilise ?elul. Cu puteri firave reu?i s? urce sc?rile metalice ale trenului. S? fie liber cu orice pre? era unicul s?u gând. Î?i îndrept? bra?ele s? urce pe acoperi?ul vagonului, dar o zguduitur? puternic?, un ?oc electric, îl arunc? de pe sc?ri ?i c?zu electrocutat.
Cu ultimele sale puteri mai spuse:
Liber...! În sfâr?it Liber...!

ovidiu cristian dinica (cristan) | Scriitori Români

motto: fi bun pina la moarte

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro