Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Karl Marx ?i judecata de apoi

de Mihai-Athanasie Petrescu

Poate c? unii dintre noi mai ?inem minte ce banal? era, pe vremuri, intersec?ia de la Rolex. O intersec?ie complicat?, ca o stea în cinci col?uri, dirijat? de un semafor mai mereu stricat, ajutat de faimosul mili?ian “Marchizul”, cunoscut de unii ?oferi ai epocii de aur ?i sub denumirea “Balerinul”.
Noroc cu geniul creator al primarului ora?ului. Sub atenta lui grij?, steaua de alt?dat? s-a transformat într-un frumos ?i util giratoriu, proiectat în sistem turbo, iar înghesuiala din intersec?ia semaforizat? e acum istorie, ?oferii circulând prin zon? cu pl?cere. ?i rapid. Niciodat? nu dureaz? mai mult de zece-cincisprezece minute, nu e ca la Statuie, sau la Geminai.
S? mai ad?ug?m c? în apropiere curge Tama?ul. Pentru a facilita receptarea pozitiv? de c?tre cet??eni a binefacerilor unei ape curg?toare, limpede ?i cristaline, primarul a evitat montarea vreunui pod. Doar e atât de frumos s? mergi pe cheu pân? la strada Maniu, fost? Karl Marx, iar acolo s? ocole?ti giratoriul pân? la zebr?, apropiindu-te de norma zilnic? de 5.000 de pa?i pe zi recomandat? de marea noastr? tenismen? (adic? b?rbat? în ismene care joac? tenis?).
Pentru cei care nu ?tiu, str?du?a asta a ap?rut mai de curând, dup? ce câteva cl?diri vechi au f?cut loc pentru construirea unei gr?dini?e. Din fericire, primarul a în?eles la timp c? o gr?dini?? ar fi inutil? în cartier, pentru c? num?rul de copii e în sc?dere. Astfel încât a transformat locul viran într-o cale de acces c?tre o potec? b?tut?, pe unde unii incon?tien?i se strecoar? c?tre sta?ia de autobuz de la “Pui-G?ini”.
De o vreme, pe malul drept al râului (ciudat, de când noul primar nu mai finan?eaz? ziarul in care se citea zilnic despre frumuse?ea Tama?ului, parc? nici nu mai miroase a?a frumos în preajma lui) ?i-a f?cut apari?ia un personaj inedit. Un b?rbat trecut de vârsta a doua, îmbr?cat elegant, purtând o barb? tuns? drept ?i o masc? chirurgical?, petrece pe malul pârâului câteva ore pe zi, p?zind … nu, p?zind nu e cuvântul corect, înso?ind un ?evalet ?i un panou acoperit cu portrete. A, s? nu ne închipuim c? ar fi vorba de portrete omagiale. A trecut vremea când românii se închinau la icoana într-o ureche (c? dac? nu, ap?reau ?ia cu ochi alba?tri ?i urechi peste tot). E vorba de frumoase tablouri în care zâmbesc personaje necunoscute. Bine, anonime. Sau greu de identificat. De fapt, sunt figuri de trec?tori, mai ales turi?ti trecu?i prin ora? ?i imortaliza?i de domnul cu barb?.
Lumea i-a g?sit repede o porecl?: Karl Marx. Normal. Era plasat în apropiere cu strada pe care locuitorii mai vechi ai cartierului o pomeneau folosind tot vechea denumire; ?i purta barb?, ca vestitul teoretician al materialismului dialectic ?i istoric. Din când în când, câte-un trec?tor se opre?te s? priveasc? portretele desenate, sau, ?i mai interesant, Karl Marx opre?te câte-o persoan? pe care o roag? s?-i pozeze câteva minute. Rareori e refuzat, mai ales c? nu îi propune trec?torului s? cumpere desenul ?i nici nu pomene?te nimic de bani. De fapt, modelele ocazionale au observat c? artistul nici m?car nu accept? s? le înmâneze pe loc portretul realizat.
– Dac? dori?i portretul, vi-l ofer cu pl?cere, dar v? rog, l?sa?i-mi-l câteva zile, s?-l finisez.
Asta era replica pe care o repeta oricând subiectul desenului î?i manifesta dorin?a de a-l avea. Explica?iia era simpl?: Karl Marx trasa, la iu?eal?, câteva linii care nici cu mare bun?voin?? nu ar fi putut semana cu o figur? uman?. Apoi ambala cu grij? schi?a ?i o ducea în atelierul lui (nimeni un ?tia unde se afl? acel atelier), iar dup? o zi sau dou? reap?rea pe malul cursului de ap?, iar noile portrete erau expuse frumos, spre deliciul trec?torilor. Dac? vreunul dintre cei care serviser? de model trecea din nou prin zona Rolex, î?i amintea de Karl Marx ?i îi cerea s? vad? cum arat? portretul s?u, b?trânul artist plastic i-l f?cea cadou, înso?indu-?i gestul cu o gramad? de mul?umiri, de ziceai c? i se f?cuse cel mai mare favor. Nu numai c? nu accepta s? i se pl?teasc? lucrarea, dar nu voia s? primeasc? nici un fel de r?splat? de la persoana respectiv?.
Prezen?a artistului ambulant nu putea s? r?mân? mult timp necunoscut? edililor. Un tân?r consilier local chiar a ridicat într-o ?edin?? problema b?trânului de la râu, dar, pentru c? nimeni nu f?cuse vreodat? o sesizare sau plângere împotriva lui, organele de men?inere a ordinii nu aveau nici un pretext pentru a-l deranja. Pân? într-o zi.
De câteva s?pt?mâni, în cartier ap?ruse o problem?, cum spun poli?i?tii. Un adolescent ?i-a fixat ca obiectiv s? devin? vedeta locului, iar strategia adoptat? era cea mai simpl? pentru un tân?r: s? arate tuturor c? regulile sunt f?cute numai ?i numai spre a fi înc?lcate. Orice regul?!
Regulile circula?iei rutiere reglementeaz? trecerea prin turbogiratoriu? Ok, Hercule (a?a îi pl?cea s? fie numit de copii, a?a îl ?tia toat? mahalaua) trebuia s? g?seasc? o metod? destul de ciudat?, pentru a-l traversa încurcând cât mai mult traficul. A început prin a ap?rea în fug? prin fa?a ma?inilor, speriindu-i pe ?oferi ?i enervându-le pe nevestele acestora. Totu?i, nu a reu?it s? provoace nici un accident, ceea ce i-a pricinuit o mare frustrare lui Hercule. De aceea, noua lui tehnic? a fost de a se învârti prin giratoriu în sens invers, iscând dezorientarea ?oferilor ?i numeroase conflicte verbale. Sigur c? poli?i?tii de la rutier? au intervenit rapid, dar b?iatul era mare me?ter în folosirea pl?cii cu role. A disp?rut f?r? urm? înainte ca organele s? poat? în?elege ce se întâmpl?. ?i, cum agen?ii de circula?ie au multe de f?cut, neavând timp de pierdut prin intersec?ii, s-au retras de la fa?a locului, iar acesta a putut reveni nestingherit în giratoriu. Trebuie men?ionat, spre lauda acestuia, c? la a doua apari?ie la Rolex, acesta a reu?it isprava vie?ii lui, ap?rând pe nea?teptate în fa?a unui autobuz electric supraaglomerat, mândria primarilor de ieri, de azi, dintotdeauna, for?ându-l pe conduc?torul auto s? frâneze brusc, stârnind entuziasmul nem?surat al c?l?torilor. Numele ?i vârsta r?ni?ilor au fost publicate în ziarul online, dar jurnalistul a comis un gest incalificabil, nepomenind nimic despre m?iestria lui Hercule, cel care se afla la originea evenimentului.
?i, totu?i, Hercule nu era departe. Furi?ându-se printre castani ?i brusturi, b?iatul se oprise în preajma lui Karl Marx, dezvoltând o idee de fapt? bun?. Pe care o ?i puse în aplicare, spre a nu rata ocazia.
– B?i, nea mo?ule, ce dracu faci acolo? Te ui?i dup? gagici?
Surprins, artistul nu r?spunse imediat. Îl studie cu aten?ie pe adolescentul ascuns, pe jum?tate, dup? un castan. Nu p?rea interesat de art? sau de principii estetice. Îmbr?cat în pantaloni trei sferturi, purtând mai multe elemente de siguran?? ?i anti?oc, cu o alur? sportiv?, agresiv?, accentuat? de masca pictat? cu o gur? de rechin, b?iatul putea fi sensibil mai degrab? la un dialog pe teme despre sport sau mecanic?. Totu?i, litera H, aplicat? pe pieptul tricoului, peste imprimeul original, îl deruta pe artist. Putea fi orice, de la semnul unui heliport la ini?iala cuvântului “hell”, iar o accep?ie gre?it? l-ar fi f?cut s? piard? un punct în meciul care tocmai începuse odat? cu vorbele aruncate de tân?r.
– M? uit la placa aia a ta, tinere domn. M? gândesc c? nu ?i se potrive?te o plac? atât de banal?. Pentru unul ca dumneata, placa ar trebui s? fie personalizat?, s? spun? multe despre cel care o folose?te.
– Ce ?tii tu despre pl?ci, b?i? Tu e?ti un mo? ramolit, habar n-ai ce-i aia plac? ?i cum s? te dai cu ea! B?iiii … s? ?tii ?i tu c? skakeboardul ?sta e cel mai tare de pe pia??, a costat 500 de euroi, nu e o scândur? d-alea de se g?se?te la mall!
– Te cred, tinere domn. Dar eu zic altceva. Uite, pe dumneata ai litera “H”, probabil de la Hawk, sau ceva, iar pe plac? e o inscrip?ie mic?, pe care n-o descifreaz? nimeni când mergi mai tare cu ea.
– Ce hawk visezi b?i, habar n-ai! “H” vine de la Hercule, adic? de la cel mai puternic om din lume pe vremea grecilor ?i a romanilor! Da’ de un’ s? ?tie un mo? ca tine de Hercule ?i astea. Pune mâna ?i te uit? la filme, s? vezi ?i tu, s? mai înve?i! Auzi numa, cic? hawk … B?i, da’ prost mai e?ti! ?i s? afli tu c? skate-ul meu e marca “Blind Shroom Land”, un orice “Tony Hawk” de un million jumate.
– Aaaa … Hercule! Da, da, cred c? am auzit de el. Era unul puternic, fiul lui Zeus …
– Pe cine crezi tu c?-l doare dac? era fiul cuiva?! El e tare c? a?a e el, nu c? l-a f?cut tare ta-su sau m?-sa. Uite, a?a sunt ?i eu, sunt cel mai tare din cartierul ?sta de doi bani, ?tie toat? lumea!
– Da, asta voiam s? zic ?i eu, tinere domn Hercule. C? Hercule ?la din c?r?i l-a f?cut faimos pe tat?l lui, altfel cine auzea de Zeus … Dar tot cred c? … Uite, Hercule din c?r?i avea ni?te arme pe care nu le d?dea nim?nui ?i cu ajutorul lor era atât de puternic ?i temut.
– Nici eu nu dau placa la nimeni! S?-?i cumpere, ce!
– Bravo, tinere domn! S? n-o dai, c?-?i dai ?i faima. Dar hai s? ne gândim, totu?i, cum s? facem placa s? fie unic? ?i inconfundabil? …
– … inco … cum?
– Adic? s? ?tie toat? lumea din cartier c? e placa ta ?i s? nu îndr?zneasc? nimeni s? o ia. Uite, dac? o ui?i prin parc sau undeva, s? ?tie to?i c? e a ta ?i s? te anun?e s? mergi s-o iei, dar s? le fie fric? pun? mâna pe ea. Ca de foc!
– Ai dreptate, b?i nea mo?ule! Nu m-am gândit la asta, c? ar putea s-o uzeze … Sigur c?-mi ia tata alta, dar ?i a?a, cum s? umble al?ii la skateul meu!? Dar cum s? facem?
– Tinere domn Hercule, dac?-mi dai voie, eu î?i pictez placa gratis în a?a fel încât s? devin? înfrico?atoare. S? îi ?in? pe to?i la distan??.
– Crezi c? ?tii cum? Adic? … te pricepi?
– Uite ce î?i propun: stai cu mine ?i î?i ar?t schi?a, s? vezi la ce m-am gândit. Dac? nu-?i place, modific?m pân? e cum vrei dumneata. ?i când atingem perfec?iunea, o transpunem pe placa dumitale. E?ti de acord?
R?mas cu gura c?scat?, Hercule îi întinse placa lui Karl Marx. Din câteva gesturi, artistul tras? pe un carton conturul unui “H”, pe care îl decor? cu aripi ?i fl?c?ri.
– No, ce zici? Merge a?a ceva? “H”-ul de la Hercule, ca pe tricoul t?u, aripi, care simbolizeaz? for?a ?i viteza ?i fl?c?ri, care înseamn? putere de distrugere. Ei?
– Wow, ce mi?to! Nici dracu n-are a?a ceva! Dar nu le colorezi?
– Ba da, domnule Hercule, dar nu am vopselele la mine. Uite, iau schi?a acas? ?i mâine î?i aduc totul în culori. Dac?-?i place, facem placa. Dac? nu, îmi zici unde s? mai umblu, s?-?i plac? dumitale. E bine a?a?
– E bine, dar nu m? iei la mi?to? Chiar îmi faci placa ?i nu-mi ceri bani?
– Sunt om b?trân, domnule Hercule! Eu nu mint tinerii! Dar acum o s? te rog s? plec?m fiecare acas? la el ?i s? ne revedem mâine, tot aici. E OK?
– Cool, nea mo?ule. Mâine ne vedem aici ?i îmi faci placa. Gratis, cum ai promis!
– Gratis, domnule Hercule. ?i o facem mi?to, cum vrei dumneata.
A doua zi, Karl Marx se instal?, ca de obicei, pe malul Tama?ului. Hercule nu întârzie la întâlnire. Îmbr?cat la fel de agresiv, b?iatul nu purta eleméntele de protec?ie pentru skateboarderi, iar placa era transportat?, cuminte, în husa ei.
– Hai salut, nea mosule!
– Bine-ai venit, tinere domn. Ai venit pe jos?
– Sigur c? da. N-ai zis tu c? pictezi placa? Am sp?lat-o, a?a c? nu m-am mai dat cu ea, s? n-o jeg?resc. Ia uite, boboc!
B?rbosul era deja preg?tit cu modelul colorat, pe care i-l prezent? beneficiarului. Uitând de morga sa agresiv?, b?iatul î?i puse mâna la gur?, mirat ?i încântat.
– A?a îmi pictezi placa? Mam?, ce frumos! Neam de neamul skaterilor n-a vazut a?a ceva, iar eu o s? fiu primul care o s? se dea cu asta! Mam?!
– Uite ce zic eu: Avem dou? variante: sau mi-o la?i mie s? o duc acas? la mine s? o pictez, ?i ?i-o aduc mâine, sau o facem acum, pe loc, împreun?. Ce zici?
– P?i … Ai vopsele la tine? ?i pensule?
– Am, sigur … uite, d?-mi, te rog, cutia aia de acolo, aia galben? …
– Asta? Na, colea.
– Da, asta, mul?umesc. Uite, tuburi ?i borc?nele cu vopseluri de toate culorile. Avem de unde alege. Ha s? vedem placa. Chiar e curat?. Hai s? o d?m cu chestia asta, s? o decap?m. Adic? s? facem s? prind? vopselele noi.
– S? nu se ia marca de pe ea, ai grij?.
– Nu se ia, nu se ia. Uite, acum d?m cu primmer. Ca s? un se desprind?, apoi, vopseaua. Vrei s?-mi dai ?i mie pensula aia mare, te rog?
– Da’ ce, singur nu po?i s? ?i-o iei?
– Ba da, sigur, dar ziceam s? mai câstig?m timp. Dac? m? aju?i dumneata, merge treaba mai iute. ?i acum s? … uite, s? preg?tim culorile.
– Adic? cum, s? le preg?tim? Nu ?i le-ai cump?rat tu din magazin?
– Ba da, dar un avem toate nuan?ele. Uite, amestec?m pu?in de ici cu pu?in de dincoace ?i ob?inem exact ce ne trebuie ca s? desen?m “H”-ul. Uite, î?i place?
– Da, mi?to. Cu ce facem în “H”?
– Facem ?i în “H”. Uite tuburile astea. Pân? termin eu conturul, dumneata ai putea s? amesteci pu?in astea, s? …
Vorbind tot timpul Karl Marx acoperea suprafa?a skateboardului cu vopsea, f?când-o s? semene tot mai mult cu plan?a realizat? în atelierul de acas?. Hercule, din ce în ce mai mul?umit de mersul lucrurilor, se învârtea în jurul lui.
– Nea mo?ule, chiar c? esti bun! S? vezi ce le fac eu la bitoncii ??tia, când o s? vad? ce plac? beton am eu.
– P?i nu ?i-am promis eu?! Numai c? va trebui s? a?tep?i o zi-dou? pân? te dai cu ea, s? nu-i iei vopseaua.
– De ce, crezi c? nu ?ine?
– Cum s? nu ?in??! Sigur c? ?ine, dar trebuie s? se usuce bine lacul. Dac? nu, îl freci cu talpa … Ce adida?i zici c? ai?
– ??tia-s de firm?, e Nike, dar mai am ?i al?ii, tot de firm?.
– Aha, dac?-s Nike sunt buni, rezist? mai bine lacul ?sta. Ia ?ine dumneata pu?in de role, s? scot eu feonul s? o usc?m ni?el, cât s? nu o zgârii cu husa. No, ce zici? E cum o voiai dumneata?
– E ?i mai tare, nea mo?ule. E?ti un mo? pe cinste, p-onoarea mea!
– M? bucur c?-?i place … De acum o s? fii cel mai tare skater din ora?, nu numai din cartier. Dar ?tii ce zic eu? Nu vrei s? te desenez în mers?
– Cum adic??
– Adic? s?-?i fac un tablou cum te dai dumneata cu placa. A?a, în vitez?.
– P?i ?tii cum s? m? faci?
– Încerc?m. Uite, am mai desenat oameni, ce zici, nu e bine a?a? Uneori îmi ies.
– He, he, uite ce gagic? mi?to e asta! Tu ai pictat-o?
– P?i cine? S? ?tii c? e mult mai u?or decât desenul de pe plac?.
– Uaaa!… Dac? m? faci a?a mi?to, trag o poz? cu pictura ?i mi-o pun la Facebook.
– Hai s? batem palma! Nu mâine, dar poimâine te pictez!
Portretul lui Hercule a fost o reu?it?. B?iatul l-a postat pe Facebook, dar dup? câteva zile l-a înlocuit cu altul. Reu?ise s?-I explice lui Karl Marx ce este acela un ollie, iar artistul a reu?it s? prind? cât se poate de bine mi?carea într-un nou tablou.
– Nea Karl, ?tii ceva, am facut aproape trei sute de likeuri cu tabloul matale. E?ti tare de tot.
– Pu?in talent, pu?in noroc, mult antrenament, a?a cum faci ?i dumneata cu skateul … trebuie s? ias? bine portretul.
– Da, e super! Mi-ar pl?cea s? pot ?i eu s? fac chestii de-astea. M-am plictisit s? fac numai trickuri cu placa toat? ziua.
– ?i de ce nu încerci? Poate reu?e?ti, cu pu?in? perseveren??.
– Crezi c? a? putea?
– Te ajut eu s? încerci. Nimeni nu s-a n?scut înv??at!
– Pe cuvânt? Dac? m? înve?i s? desenez, te înv?? ?i eu pe matale s? faci ollie! Mergem la ?ia la pist? ?i te înv??!
Zâmbind în barb? la gandul c? ar putea el, “nea mo?u’” de pân? mai ieri, s? se dea cu skateboardul, ba, mai mult, s? fac? ?i trickuri, Karl Marx î?i lu? rolul în serios. Trec?torii care se plimbau pe cheiurile Tama?ului îi admirau pe b?trânul b?rbos ?i pe adolescentul cu aspect agresiv care, împreun?, le f?ceau portrete. În scurt timp, b?iatul a în?eles în ce fel se calculeaz? propor?iile ?i se deseneaz? liniile de cot?, cum se schi?eaz? tr?s?turile, cum se aleg ?i se amestec? culorile … În aceal?i timp, figura lui agresiv? ?i tricourile ?ip?toare se preschimbar? într-o ?inut? ?i o alur? de b?iat preocupat ?i gânditor, în continu? c?utare.
– Nea Karl, ?tii ce m-am gândit eu asear?, când ploua? Ce-ar fi s? fac eu o colec?ie cu desene cu trickuri? N-ai vrea matale s? m? aju?i?
– Sigur c? te ajut. Dar va trebui s? cump?ram altfel de materiale, nu putem s? color?m cu pensula desenele alea. Hai s? ne gândim ce ne trebuie, s? facem o list?. ?i mâine mergem împreun? s? le cump?ram.
– ?tii ceva, nea Karl, matale ?i a?a ai cump?rat prea multe pentru mine, ai pierdut atâta timp s? m? înve?i s? desenez ?i m-ai transformat din golan de pe str?zi în b?iat bun. Mi-a zis ?i diriga la ?coal? c? nu-i vine s? cread?. ?i pe semestrul ?sta s? ?tii c? am luat zece la purtare, de când eram a-ntâia n-am mai avut zece la purtare. O s?-i zic lui tata s? mearg? cu mine s?-mi ia toate astea.
– M?, Hercule, tu e?ti un b?iat bun. Eu am ?tiut de la început c? r?utatea pe care o ar?tai nu era adev?rat? ?i c?, de fapt, tu e?ti un copil bun ?i sensibil. De aia te-am înv??at tot ce ?tii acum, nu am nevoie de bani ?i nici de altceva. Dar dac? zici c? tat?l t?u poate s? te finan?eze pentru plan?e ?i culori, sigur c? nu am voie s? nu-l las s? se simt? bine ca p?rinte cump?rându-i copilului una-alta. Dar s? ?tii c? o s?-l coste câ?iva lei, nu pu?ini!
A doua zi, plimb?re?ii de pe malurile Tama?ului au în?eles, în sfâr?it, ce-i cu Karl Marx. Cutiile cu vopsele, ?evaletul ?i panoul cu portrete erau înconjurate de câ?iva b?rba?i, dintre care unii în uniform? de poli?i?ti. Printre ei se remarca unul cu o figur? agresiv? ?i cu priviri dispre?uitoare. Reu?ise s? distrug? ?i s? calce în picioare câteva dintre portretele realízate de Karl Marx ?i, de?i cei doi ofi?eri de poli?ie se str?duiau din r?sputeri s?-l ?in? pe loc, încerca s?-l atace pe b?trânul artist.
– B?, nenorocitule! M? miram eu ce-i cu copilul de nu mai trece pe-acas? decât la ora mesei! Mi-ai nenorocit copilul! Bestie! Pedofilu’ dracului! L-ai f?cut s? n mai fac? sport, s? devin? un f?t?lau! Ce pictor, b?, curcanule! Ce mare profesor! Ce dac? ?i-a fost diriginte!? ?i tu e?ti un pedofil! B?, te omor în b?taie, b?!
– A?a a reac?ionat p?rintele lui Hercule? Nu i-a p?rut bine c? pictorul a scos ce era mai bun în copilul lui? M? Aurele, dar nu l-a amendat poli?ia?
– Nu ?tiu cum a evoluat situa?ia, Edi. Sigur c? eram curios s? v?d deznod?mântul pove?tii, dar, când am v?zut cum se adun? lumea, chiar m-am temut ca nu cumva s? se extind? conflictul ?i s? o iau ?i eu pe cocoa??. Sau, ?i mai r?u, s? nu m? cheme s? depun m?rturie. Ce naiba s? le spun eu la poli?ie, când e clar c? nu ?tiam nimic despre povestea asta!
25.08.2021

Mihai-Athanasie Petrescu (mihai-athanasie) | Scriitori Români

motto: bine-am venit!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro