proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

?i-a preg?tit repede bagajul. Rani?a era destul de u?oar?. Hrana rece pentru o zi era format? din dou? conserve cu fasole fiart? în care pluteau câte un cârn?cior de porc nu mai mare de un centimetru ?i jum?tate, o buc??ic? de sl?nin? învelit? într-o hârtie ce p?rea transparent? datorit? gr?simii ce o impregna, vreo dou?zeci de buc??ele de pâini de r?zboi împachetate într-o pung? de hârtie, un plicule? cu zah?r tos ?i unul ce con?inea câteva grame de „cafea cicoare”. Toate erau într-o pung? croit? din s?pt?mânalul „Gr?nicerul”. Al?turi de hrana rece a mai înc?put în rani?? un pachet în care erau obiecte de îmbr?c?minte: o c?ma?? ?i o izman? croite din pânz? „muncitorul” ?i dou? perechi de obiele din molton. Mai incomod? la purtat era arma ZB, de care trebuia s? aib? grij? „ca de ochii din cap”. Mersul îi era împov?rat de lopata Lineman, legat? de centur? în partea stâng?, ?i de baioneta armei din partea dreapt?. Celor dou? cartu?iere, ce f?ceau ?i ele parte din dotare, în lipsa cartu?elor, le-a g?sit o întrebuin?are de care s-a felicitat în gând. Într-una a pus pachetul de ?ig?ri „Militar”, ra?ia pe dou? zile, iar în cealalt? cutia cu chibrituri. Astfel echipat a ajuns, schimbând dou? autobuze, în gara maritim?. Broboane de transpira?ie începur? s? i se iveasc? pe frunte. Pe acestea le-a ?ters cu mâneca. Celor de pe spate, acoperite de maieu, c?ma?? ?i ruba?c?, n-avea ce le face a?a c? le l?s? s?-l sâcâie în continuare mai ales c? era presat de timp. Ceasul de pe un perete al s?lii de a?teptate ar?ta c? mai sunt dou?zeci de minute pân? la zece, când trebuia s? plece vasul de pasageri „Republica”. Al lui, de la mân?, marca „Pobeda”, pe care cu greu îl f?cu vizibil de sub mânec? rub??tii , îi ar?ta c? mai sunt doar cincisprezece. Reu?i, cu chiu cu vai, dup? ce st?tu la o coad? infernal?, s?-?i vizeze foaia de drum. Când începu s? urce pasarela, spre puntea vasului, un megafon care transmitea programul postului de radio Bucure?ti d?du ora exact?: la al treilea semnal va fi ora 10.
Cu tot calabalâcul, ce-l avea asupra lui, reu?i s? se instaleze pe o banc? din salonul clasei a treia. Un ?uierat r?gu?it al sirenei, urmat îndeaproape de o zguduitur?, anun?a c? vasul s-a mi?cat din locul unde fusese ancorat ?i, în curând, va intra pe ?enalul navigabil al fluviului. Oboseala îl duse spre hotarul viselor. Un aer mai rece decât cel din interior, p?truns datorit? deschiderii u?ii glisante, îl trezi din picoteal?. Odat? cu aerul mai rece a intrat ?i o familie tân?r?. Probabil a urcat pasarela cu câteva momente înainte de a fi ridicat?. B?rbatul, cu o paporni?? în mân?, ea, cu un pache?el alb în bra?e. Femeia dezdoi un cap?t al pache?elului ?i începu s? se mi?te ritmic, de pe un picior pe altul, iar din gur? s? scoat? un ss ss la fel de ritmic. Un un sunet sub?ire se auzi dinspre pache?el. Cei de pe b?nci ?i-au dat seama c? este plânsetul unui nou n?scut, dar se f?ceau c? nu aud ?i nu v?d. Situa?ia p?rea tot mai stânjenitoare, dar i-a pus cap?t luând-?i bagajele ?i ie?ind pe u??. Femeia cu copilul în bra?e s-a a?ezat pe locul p?r?sit, iar el s-a îndreptat spre pupa. ?i-a pus sacul c?p?tâi, cureaua armei sub bra? ?i s-a întins pe spate pe podeaua de scândur?. Înghiontit de lopat? ?i baionet?, n-a putut sta mult în acea pozi?ie. S-a ridicat în picioare sprijinindu-se de balustrada metalic?. Vedea de acolo cum apar ca, apoi, s? dispar?, destul de repede, s?lcii plâng?toare cu crengi care aproape atingeau apa. Din loc în loc, s?lciile disp?reau f?când loc unor pontoane ce p?reau în mi?care continu?, datorat? valurilor ?i v?lurelelor iscate de ambarca?iuni propulsate de for?a aburilor sau a unor motoare Diesel. La o cotitur? a bra?ului Sfântu Gheorghe, în dep?rtare, se vedeau mun?i înal?i ale c?ror culmi p?reau a atinge cerul. Pe moment a r?mas descump?nit, ce în?l?imi pot fi acelea? Carpa?ii sunt undeva, h?t, departe în nord-vest ?i nici Balcanii n-au ce c?uta pe acolo. Noroc cu o hart? fizic? a României, pe care o avea în memorie înc? din clasele primare, care dup? un timp i-a ?optit c? nu pot fi decât vechii Mun?i Hercinici ai Dobrogei. Da, dar de ce a?a de înal?i? C? pe acea hart? erau desena?i cu un maro foarte deschis care b?tea înspre galben. S-a bucurat, ca un copil, când ?i-a dat seama c? ?tie de ce i se par a?a de înal?i ace?ti mun?i. Vasul, pe care se afla el, era la o altitudine foarte joas? la doar câ?iva metri deasupra nivelului m?rii, pe când ace?ti mun?i a?a ro?i de vânturile ?i ploile unor întregi ere geologice aveau, totu?i, câteva sute de metri. În dep?rtare, pe uscat, pe malul drept se vedeau în?l?imi, unele acoperite de case joase care se întrevedeau printre frunzele pomilor, probabil fructiferi. ?i câteva biserici erau intercalate printre case ?i gr?dini. Mai jos spre falez? blocuri noi de locuit ?i o impun?toare biseric? ortodox?. Dup? câteva manevre, vasul a reu?it s? se apropie de ponton ?i s? acosteze. Câ?iva pasageri au coborât. Tot cam atâ?ia, unii cu bagaje voluminoase au urcat. O femeie în bra?e cu un aparat de radio „Pionier” ?i un b?rbat ducând de ghidon o biciclet? „Carpa?i” transpira?i ?i suflând din greu, au fost ultimii. Vorbeau într-o limb? str?in? din care nu putea în?elege mai nimic, dar care i se p?rea atât de cunoscut?. Da, vorbeau în limba rus?, altfel nu i-ar fi trecut fulger?tor prin minte Ivan Ivanovici Bodn?renco, profesorul, care, cu toate c? le preda s?pt?mânal patru ore, n-a reu?it s?-i înve?e decât câteva cuvinte disparate ?i vreo dou?-trei defini?ii gramaticale ale acelei limbi. Când l-a întâlnit acum un an, prin Pia?a Mare a Sibiului, n-avea de unde s? ?tie c? aceea era s? fie ultima lor întâlnire. ?edea b?trânul pe o banc? din pia?a, transformat? pe atunci în parc, cu un rondou mare de flori în mijloc ?i altele mai mici laterale. De statuia lui Nepomuk, sfântul din fa?a bisericii catolice, ?i de fântâna artezian? dintr-o margine, nu-?i mai aduceau aminte decât cei n?scu?i, cu mai mul?i ani în urm?, ?i crescu?i în ora?ul format de multe secole, în jurul cet??ii lui Herman. Acolo, înainte de desp?r?ire i-a zis, tot cu acel puternic accent moldovenesc ?i cuvinte împestri?ate :
- De-amu, „rebiata”,eu m-oi duce !
Acel „m-oi duce” i se p?ru c? nu se refer? la locuin?a-i aflat? prin apropiere pe Uli?a Orezului, c?reia nu de mult i s-a schimbat numele în strada Avram Iancu. De aceea, îl întreb?: „Unde v? duce?i?”. Primi un r?spuns care i se p?ru straniu „Acolo unde-s mul?i ?i vom merge, rând pe rând, cu to?ii”. Glasul parc?-i venea de departe ?i nu i-ar fi trebuit mult s?-i fie înecat de lacrimi. ?i, într-adev?r, acolo s-a dus. A aflat despre moartea lui dintr-o scrisoare, primit? de la un fost coleg de ?coal?, care s-a nimerit s? fie pe strada Avram Iancu când dintr-o curte era scos un sicriu, iar pe crucea ce-l înso?ea era scris Alexandru I. Bondaru. Deci a?a-l chema pe Alexandru Ivanovici al nostru. De ce ?i-o rusificat numele? S-ar putea ca taina dus? de el în mormânt s? nu fie dezlegat? niciodat?. Cine ar fi interesat s-o dezlege? Singur a venit din Basarabia atunci, când aceast? provincie a fost, în 1941, ocupat? de ru?i, singur a tr?it în acest ora?, singur a murit. Cum o fi ajuns profesor? C? nu p?rea. A putut fi un bun înv???tor, acolo, în Basarabia lui. Povestea frumos. Parc?-l aude ?i acum. „O venit Ion din armata ai rusasc? unde-o st?t patru ani ?i-i spune m?sî:
- Mam?, ia znaiu citiri linghi.
- ?i care-s a?elea, dragul mamii ?
- ?ea rumâneasc?, ?ea moldovineasc?, ?ea rusasc? ?i... ?ea musc?leasc?.
- Brava, dragul mumii, ?tiam eu c? am un b?iet iste?.
?i ce frumos recita Alexandru Ivanovici din Lermontov. Te emo?ionai chiar dac? nu ?tiai ce zice. Dar zicea frumos: ?????? ????? ????????/? ?????? ???? ???????.../??? ???? ?? ? ?????? ????????/??? ????? ?? ? ???? ??????? Traducerea, f?cut? cuvânt dup? cuvânt, spunea despre pânza alb? a unei ambarca?iuni care se vedea departe în marea agitat? ?i...na,... c? nu-?i mai aduce aminte.
Din amintiri, parc? din alt? via??, se trezi când vasul acost? în Sfântu Gheorghe. Cei câ?iva c?l?tori care mai erau pe vas au început s? coboare pe pontonul aproape plutitor. Ultimul a fost el. A trebuit s?-i arate soldatului cu pecli?e verzi legitima?ia ?i ordinul de serviciu. Apoi îl întreb? :
- Zi, camarade, cum ajung la sediul companiei?
- Mai stai oleac?, pân?-mi termin schimbul, ?-om merge împreun?.
Între timp, vasul c?ruia localnicii, dar ?i gr?nicerii, îi spuneau „Pasagerul” ?i-a oprit motorul. Va pleca, retur, a doua zi dis-de-diminea??.
În seara ce începuse a se l?sa, se auzea doar fo?netul trestiilor adiate de vânt. Ba, parc? de departe, venea o melodie. S? fie oare un cor pe mai multe voci? A?a p?rea. Da, ?i melodia îi era cunoscut?. Textul îl ?tia aproape orice copil care frecventa corul ?colii: „Frumoas? e stepa baical?/, sunt mine de aur în ea/, un om, blestemându-?i destinul, / cu traista pe um?r mergea” Melodia era cea pe care o ?tia dar textul p?rea a fi altul.
- Cine cânt?, camarade ?
- Sunt culacii, ??tia de pe aici. Dumineca, ?i în zilele de s?rb?toare, când nu merg cu lotcile la pescuit, se adun? la crâ?m?, b?rba?i dar ?i femei. Fac pauz? între vodcile b?ute ?i cânt?. I-auzii, ce mândru zic!