proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Capitolul XVI – Protocolul Lumii de Mijloc

Lumina lui Democles poate c?l?uzi ?i leg?na sufletele vagabonde ale universului. (Cartea Crea?iei dup? Democles, Menirea edenienilor)

*

„Când eram mic?, mama îmi amintea în fiecare sear?, înainte de culcare, s?-mi deschid sufletul în fa?a lui Seren prin rug?ciune. Dar, dup? ce stingea lumina, locul ei era luat de o umbr? care-mi spunea c? va veni o zi când toat? lumea va fi acoperit? de întuneric ?i soarta omenirii va fi decis?. Pentru o vreme nu am spus nim?nui nimic, de fric? s? nu fiu trimis? în templele purific?rii. Tot ce f?ceam era s? m? ascund sub plapum?, s?-mi pun palmele la urechi ?i s? num?r în gând pân? când adormeam. Totu?i într-o sear? mi-am f?cut curaj s-o întreb pe mama ce înseamn? atunci când î?i vorbe?te o umbr?. M-a privit lini?tit? cu ochii ei mari ?i calzi, f?r? s? tr?deze vreo fric?, ?i mi-a zis c? umbrele au putere numai în fa?a celor care sunt lipsi?i de credin?? ?i iubire. Apoi mi-a povestit despre fiin?ele de lumin? care ne iubesc, ne protejeaz? ?i nu ne las? singuri. Care ac?ioneaz? subtil sau direct, prin intermediul altor oameni, ?i nu ne uit? niciodat?. ?i cum st?team a?a, trist? ?i nedumerit?, ?i-a întins mâna ?i am v?zut cum îi curgea lumina din degete. Poate c? era manifestarea acelor fiin?e de care vorbise sau chiar manifestarea Gra?iei Divine. Apoi m-a stropit cu ap? adus? din templul iubirii, mi-a citit un psalm ?i m-a l?sat s? dorm cu lumina aprins?. Acum, dup? atâ?ia ani, m? tot gândesc la acele momente. ?i sunt din ce în ce mai convins? c? umbra aceea care ap?ruse î?i c?uta un corp pe care s?-l posede...” (Suara)

*

Obscuris vera involvens (Vergilius)

*

Democles, st?pânul Celestiei - Lumea luminii ve?nice, le ascunsese la început edenienilor informa?iile despre Purgatoriu ?i Obscuris. Nu voia ca menirea lor s? fie influen?at? de existen?a unor lumi concurente, „str?ine” ?i „de neîn?eles”. Orice explica?ie ar fi putut provoca o „curioas?” alternativ? ?i nu ar fi vrut s?-i ofere lui Z’Davaar acest avantaj.
Democles crease primii 300 de îngeri care urmau s? observe evolu?ia edenienilor, ascensiunea lor ?i r?spândirea vie?ii în univers. Liderii lor erau Ethiel, Miral, Geah, Randalf, Akamyel, Karon, Temuu Kamoon ?i Sariman. Îns? nu to?i fuseser? de acord cu felul în care Democles î?i exercita puterea. Sub influe?a lui Z’Davaar, Sariman ?i al?i 200 de îngeri aleseser? s? se amestece pe furi? în via?a oamenilor. La început s-au iubit cu tinerele femei, fiind atra?i de frumuse?ea ?i puritatea lor. Cei mai puternici dintre îngerii afla?i sub comanda lui Sariman erau Azmyel, Samyel, Baatrah, Aniel, Saymatun, Turiah, Yoniah, Arazen, Kabaraam, Azibar, Tamin, Ramon, Daniah, Saymaraan, Asydael ?i Armon. Ace?tia le înv??aser? pe femei s? fac? vr?jitorii ?i farmece, s?-?i schimbe înf??i?area cu ajutorul br???rilor, podoabelor ?i vopselelor pentru p?r ?i unghii. Mai târziu le-au obligat s?-?i vând? trupul pentru profit ?i pentru îndep?rtarea oamenilor de la calea spre lumina ve?nic?.
Când Democles aflase despre conspira?ia îngerilor, era deja prea târziu. Nelegiuirea se întinsese în mai multe sisteme solare, depravarea se înmul?ise ?i, mai mult de atât, ap?ruser? primii copii rezulta?i din încruci?area îngerilor cu a oamenilor. Ace?tia se dezvoltau foarte repede, erau mult mai inteligen?i ?i puternici ca ceilal?i copii, dar aveau tendin?e dominatoare ?i criminale.
Z’Davaar î?i freca palmele de bucurie. ?tia c? prin influen?a sa asupra lui Sariman înc?lcase regulile jocului îns? mai p?stra un as în mânec?...
Edenienii aflaser? despre existen?a Purgatoriului dup? ce seria de catastrofe naturale le oprise ciclul ascensiunii. Prin urmare, Democles fusese nevoit s? le ofere o speran??, un loc în care sufletele lor urmau s? „se odihneasc?” pân? la g?sirea unui nou c?min. Voia s? le creeze edenienilor o alt? planet?, dar îi promisese lui Z’Davaar c? nu se va amesteca niciodat? în transformarea fireasc? a universului f?r? s?-l consulte. Z’Davaar ?tia c? va veni momentul când Democles îi va cere acest serviciu. A?teptase peste 400 de milioane de ani ca Uta’H s? se transforme într-o stea ro?ie, preg?tindu-?i o lista lung? de revendic?ri.
În cele din urm?, st?pânii celor dou? lumi eterne ajunser? la încheierea unui protocol care trebuia respectat deopotriv? de ambele p?r?i. Îl denumir? Protocolul Lumii de Mijloc. Purgatoriul, care fusese la început doar un depozit din care Democles ?i Z’Davaar î?i alegeau sufletele, î?i schimbase structura ?i organizarea. La comanda lui se afla marele înger Ethiel, cel care avea darul vie?ii, al mor?ii ?i al neantiz?rii. În nivelurile superioare conduceau îngerii Miral, Geah, Randalf, Akamyel ?i Temuu Kamoon. Sufletele edenienilor disp?ru?i urmau s? r?mân? acolo pân? la crearea unei noi planete. În schimb, îngerii r?zvr?ti?i, în frunte cu Sariman, erau obliga?i s? tr?iasc? ?i s? conduc? în nivelurile inferioare ale Purgatoriului, urmând s? se ocupe de supravegherea umbrelor. Din rândul lor, la presiunile lui Z’Davaar asupra lui Democles, Azmyel era singurul care fusese l?sat pe p?mânt pentru a se ocupa de demoni ?i progeniturile n?scute din încruci?area îngerilor cu a oamenilor. Dar acesta nu mai putea experimenta pl?cerea fizic?, pentru a nu se încruci?a cu tinerele femei. Azmyel nu avea emo?ii ?i nu avea empatie.
Îngerul Karon, al doilea ca putere dup? Ethiel, era st?pân peste lumea mor?ilor - Crix-a-Dem, acolo unde consulta bibliotecile karmelor ?i judeca sufletele. Sub comanda sa direct? ac?ionau îngerii Goriah, Khoryel, Azeth, Syndael, Azuryal ?i Surryel. Fiecare înger avea o sarcin? precis?. Azeth era îngerul mor?ii, cel care tr?gea sufletele muribunzilor afar? din trup, f?r? chin ?i f?r? durere, ?i le preda îngerului Goriah pentru a fi duse în Crix-a-Dem, Purgatoriu ?i lumile ve?nice. Khoryel veghea asupra sufletelor tinere aflate la prima încarnare, fiind totodat? primul judec?tor în consiliul îngerilor format de Karon. Syndael comanda sufletelor prin groaz? ?i strig?t s? p?r?seasc? trupurile bolnave de care se ata?au prea mult. Azuryal veghea asupra virtu?ilor oamenilor ?i comanda neamurile ar?tându-se conduc?torilor lumina?i care îi ascultau poruncile. Surryel intra în visele oamenilor ?i le ar?ta ce pedeaps? se va abate asupra lor dac? nu vor urma calea luminii. Era singurul înger care putea s? c?l?toreasc? atât în Celestia, cât ?i în Obscuris, ?i s? ofere informa?ii despre sufletele ajunse acolo. Tot el veghea ?i asupra edenienilor r?ma?i în via?? ?i înregistra în cartea karmelor luminoase întreaga lor evolu?ie.
Democles ?i Z’Davaar hot?râser? ca num?rul ciclurilor în care oamenii puteau s? evolueze spiritual s? fie redus la 100, iar num?rul reîncarn?rilor s? fie limitat la 7. Sufletele celor care nu reu?eau s? evolueze spiritual urmau s? devin? umbre ?i erau ?inute pentru 666 de ani în nivelurile inferioare ale Purgatoriului. Apoi aveau dreptul de a poseda creaturile vii ale universului, transformându-le în demoni. Demonii tr?iau mii de ani sub conducerea lui Azmyel, acumulând experien?? negativ? pentru s?vâr?irea întunec?rii ?i întoarcerea în Obscuris. Cei care mureau f?r? s?-?i ating? ?elul erau neantiza?i de c?tre Ethiel.
Z’Davaar era satisf?cut pentru c?, în sfâr?it, disp?reau favoritismul, iertarea ?i mila cu care Democles trata sufletele r?t?cite. Se s?turase de cât st?tuse la mâna celui care modificase regulile jocului dup? propriul lui plac. Spera ca noua sa putere de influen?? prin intermediul umbrelor ?i a demonilor s? îi aduc? un num?r superior de suflele în Obscuris, deoarece voia s? schimbe balan?a puterii. Mai mult de atât, acum avea dreptul s?-?i fac? apari?ia fizic? în lumea celor vii, s?-i mint? ?i s?-i manipuleze pe cei care cuno?teau istoria originii lumilor ?i a universului... Primul care îi c?zuse în plas? fusese chiar Anuk, unul dintre pu?inii edenieni r?ma?i în via??... Acesta credea c? Democles era doar un suflet r?zvr?tit, izgonit din lumea întunericului ve?nic.

*

Egoul lui Anuk, cel care jurase credin?? luminii, fusese înlocuit de un altul care sl?vea întunericul. Conduc?torul lenurienilor le ura pe toate celelalte femei, considerându-le incubatoare umane de unic? folosin??. Totu?i edenianul avea o sl?biciune pentru Marina, p?mânteana pe care o ?inea de pr?sil? în dormitorul cu ferestrele orientate spre locul de execu?ie a prizonierilor.
— Tot acest univers este plin de creaturi ocupate cu vie?ile lor mizerabile. Prive?te-i, femeie, se nasc, tr?iesc ?i mor. Nimic nu se schimb?. Dar fiii t?i, femeie, sunt instrumentul distrugerii! Ascult?-i cum ucid în numele meu... Aceasta este muzica pentru urechile mele...
Marina devenise preferata lui Anuk ?i mama ultimilor treisprezece vandokari. Chiar dac? via?a i se redusese la sex între patru pere?i, spera ca moartea s? î?i continue ?i în cazul lui Anuk invizibila lucrare.
— Marina, Marina... Acum este timpul s? ne juc?m... Spune-mi c? m? vrei, vreau s?-?i aud vocea angelic? implorând pl?cere... Nu-mi întoarce capul, uit?-te la mine!
— Te rog, nu face asta... Nu m? simt bine acum...
— Frumoas? încercare, femeie obraznic?. Gura ta spune nu, dar corpul t?u spune da. Înc?p??ânarea ta m? excit? ?i mai tare, spuse Anuk rupându-i hainele ?i îmbrâncind-o în pat.
— Pl?cerea mea este ca sângele risipit pe nisip, spuse Marina cu jum?tate de gur?. Pentru tine fac orice cu înzecit? renun?are de sine...
— Ai limb? de viper? Taugus înveninat? cu metafore dulci. Dar eu ?tiu ce gânde?ti în fiecare zi, femeie... De-abia a?tep?i un moment de neaten?ie al g?rzii ce se afl? la u??... Chiar crezi c? dac? te droghezi vei sc?pa de puterea min?ii mele? Sau crezi c? vei g?si dincolo un arm?sar pe m?sura st?pânului t?u?
Gândurile Marinei erau din ce în ce mai negre. Î?i spunea adesea c? ajunsese praful greu al vie?ii. Sim?ea cum b?tea vântul uit?rii ?i încerca s?-l inspire pentru a-?i umple marele gol din piept. Inima îi era într-o stare grav? de descompunere. ?tia c? va muri în momentul în care îi va pieri ?i ultima f?râm? de umanitate. Pân? atunci nu putea decât s? se bucure de zilele când Anuk era plecat. Se droga ?i asculta lini?tea ?u?otind. Ajunsese bolnav? de la atâtea droguri, suficient de bolnav? încât moartea era în fiecare zi în preludiu. De câte ori î?i spusese "va trece", "prive?te spre mâine", "atâta timp cât exist? via?? exist? ?i speran??"...? Dar ce vedea în oglind?? Nimic altceva decât greutatea abandonului ce-i ap?sa umerii. Cearc?ne negre din cauza sexului încontinuu ?i a co?marurilor. Mâinile, care fuseser? delicate ?i fine, aveau acum articula?iile deformate ?i inflamate. Mu?chii erau atrofia?i ?i mic?ora?i, iar pielea era palid?, sub?ire ?i lucioas?. Sl?bise atât de mult încât avea mijloace tot mai pu?ine de a avansa în acea lupt?. Singurul ei prieten era solitudinea care înflorea ca o floare spinoas? în interiorul ei.
Chiar ?i bolnav?, Marina r?mase pentru a paisprezecea oar? gravid?, dar s?mân?a edenianului nu mai fusese la fel de puternic? ?i p?mânteana n?scu o feti??. Îi puse numele mamei sale, Olga. Ini?ial, Anuk dori s? ucid? progenitura, dar Marina îl amenin?? pe un ton lini?tit c?-?i va pune cap?t zilelor. Edenianul r?mase pentru câteva secunde în impas. Nu ar fi vrut s?-?i piard? fertilul incubator, dar nici nu voia s? cedeze în fa?a unei sclave. ?i totu?i armata sa avea nevoie de cât mai mul?i vandokari, gata s? se sacrifice la ordinele lui. O feti??? Le va l?sa s? se bucure. Pentru o scurt? perioad?, aceast? leg?tur? de sânge ar fi putut s?-i alunge Marinei gândurile despre evadare...