proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Lumea o nume?te, în b?taie de joc, „M?d?lina Muta din marginea satului”. M?d?lina pentru c? a?a o cheam?. „Muta”, nu pentru c? n-ar vorbi niciodat?, ci pentru c? vorbe?te foarte rar cu cineva ?i doar dac? e silit? de împrejur?ri s? scoat?, anevoie, câte un cuvânt ori o fraz?. Iar „din marginea satului” pentru c? acolo î?i duce via?a dintotdeauna, în c?su?a mic? pierdut? printre pomi, sub dealul care domin? satul dinspre r?s?rit. Acolo duce o via?? singuratic?, f?r? nimeni în jurul ei. Doar la magazinul din sat mai apare când ?i când, ca o umbr? ori ca o fantasm? din alt? lume, pentru a cump?ra cele necesare vie?ii ei modeste, ceva de mâncare, s?pun, chibrituri ori petrol ?i fe?til? pentru lamp?, c? lumina electric? n-a mai ajuns pân? la casa ei ?i bani s-o aduc? nu are. Serile, fie iarn? fie var?, lampa ei luce?te ca un licurici palid, pierdut în livada de pomi, uneori pân? înspre ziu?, semn c? Muta M?d?lina vegheaz? nop?ile mai mult decât doarme.
Muta e azi o femeie b?trân?, trecut? de optzeci de ani, dar semnele unei frumuse?i de alt?dat? înc? mai st?ruie, atât pe trupul ei drept ?i zvelt, cât ?i pe chipul senin, dominat de doi ochi verzi ?i încadrat de p?rul albit, dar bogat, împletit la spate în dou? cozi lungi ?i groase de feti?can?.
Ea n-a fost dintotdeauna o femeie a?a t?cut? ca azi. Dimpotriv?, în copil?ria ?i tinere?ea ei a fost o fat? plin? de via??, zburdalnic? ?i vorb?rea??, mereu vesel? ?i glumea??. Era o încântare pentru to?i cei din jur, dar mai cu seam? pentru iubitul ei, Petri?or al S?voaiei, un fl?c?u vestit în ?apte sate pentru mândria tinere?ii ?i b?rb??iei lui, râvnit de toate fetele de m?ritat din sat. Dar el nu avea ochi decât pentru M?d?lina lui, iar ea era topit? de dragoste, fiind în stare s?-i d?ruiasc? orice ?i-ar fi dorit ?i s?-i pun? la picioare îns??i via?a ei.
Dar a venit r?zboiul ?i i l-a luat, a?a cum a luat ?i al?i feciori din sat. Ea l-a a?teptat, iar când r?zboiul s-a încheiat, în fiecare soldat revenit de pe front ea vedea pe Petri?or al ei ?i fugea descul?? în întâmpinarea lui, dar când î?i d?dea seama c? nu e cel a?teptat, c?dea într-un plâns spasmodic ce nu contenea zile ?i nop?i în ?ir.
Pân? la urm? Petri?or n-a mai venit. A venit doar o scrisoare... ?i atât! În clipa aceea M?d?lina a amu?it, odat? pentru totdeauna. Au trecut ani ?i ea n-a mai vorbit cu nimeni, doar prin semne se f?cea în?eleas? de cei din jur, iar când era silit? s? scoat? un cuvânt, era mai degrab? un geam?t de durere din gât decât o vorb? de om normal. Cu timpul p?rin?ii i-au murit, a r?mas f?r? nimeni mai apropiat ?i s-a însingurat tot mai mult la margine de sat.

Am o mic? livad? mo?tenit? de la p?rin?ii mei, gard în gard cu livada M?d?linei. Din când în când mai merg pe-acolo, s? între?in gardul ?i pomii, s? cosesc iarba, iar toamna s? culeg roadele. Azi e o zi superb? de iunie, iarba a crescut deja pân? la genunchi, sunt preg?tit ?i hot?rât pentru o zi de coas?, la umbra r?coroas? a pomilor.
Al?turi clipoce?te un pârâia? ascuns printre b?l?rii ?i r?chiti?, unde cânt? cinteze ?i fluier? mierle prin ramuri, albine, fluturi ?i libelule zboar? peste tot, e o explozie de via?? amintind c? se apropie miezul verii. Aerul tremur? de c?ldura torid?, fructele verzi în?irate pe crengi lucesc gras în lumina soarelui toropitor. E o lini?te în care doar p?s?rile din ramuri ?i albinele zburând din floare în floare, se mai aud. ?i coasa mea fâ?âind ritmic prin iarb?.
Când deodat? se aude un început de cântec. Mai întâi timid ?i ?optit, mai mult ca o p?rere. Apoi din ce în ce mai tare, mai viguros, mai melodios. O voce divin?, venit? parc? din cer, r?zbate cu vibra?iile ei printre pomi ?i urc? înspre dealul împ?durit de deasupra satului, amplificându-se ?i rostogolindu-se apoi cople?itor peste sat.
Îmi închipui c? cineva a dat drumul unui aparat de radio sau unui aparat puternic de redat muzica, vocea pare a fi a vreunei dive de oper? ?i tot încerc s? identific artista c?reia i-ar putea apar?ine acea puternic?, unduitoare ?i seduc?toare voce. Iar cântecul pare a veni din str?funduri de timp, un cântec arhaic ?i cutremur?tor, o izbucnire dramatic? dintr-un suflet adânc încercat de via??. Încerc s? disting cuvintele vibrante, dar din cauza ecoului multiplicat de dealul uria? de deasupra noastr?, vocalele de încalec? ?i se întrep?trund într-o armonie sublim?, în care îns? în?elesurile se pierd, f?r? speran?a de a le mai prinde vreodat? din zbor.
Las coasa în iarb? ?i m? îndrept spre gardul de ?ipci ca s?-mi dau seama de unde vine muzica aceasta ireal de frumoas?. M? uit printre ?ipcile gardului spre casa scund? a M?d?linei ?i v?d la fereastra deschis? chipul ei, transfigurat parc? de o for?? interioar? misterioas?, cu p?rul despletit acoperindu-i umerii, cu o c?ma?? alb? de in, descheiat? la piept. Pare o icoan? dintr-un templu, iar glasul ei, un glas de heruvim.
Sunt cutremurat în toat? fiin?a mea de uimitoarea descoperire. Cine ?i-ar fi închipuit c? o femeie simpl? de la ?ar?, f?r? prea mult? ?coal? ?i f?r? cultur? muzical?, ar putea cânta a?a, f?r? nici un fel de amplificare ori prelucrare sonor?? Pare un post de radio, dar e doar ea, Muta M?d?lina ?i cântecul ei înfior?tor de melodios ?i sfâ?ietor de trist. A?a cum a început, u?or ?i ?optit, tot a?a cântecul M?d?linei se pierde treptat în susurul zilei de var?.
Sunt hot?rât s-o vizitez disear? dup? ce voi termina de cosit iarba din livad?. Ar fi un p?cat de neiertat ca talentul ei minunat s? nu fie valorificat. Sunt ferm hot?rât s-o conving c? trebuie s? mergem neap?rat împreun? într-un studio de înregistr?ri ?i s? imprim?m cântecul ei celest, s? fie gustat de o lume întreag? ?i s? r?mân? pentru posteritate.

E sear?, în sat luminile se aprind una câte una, eu am încheiat de mult cositul, dar înc? stau la r?d?cina unui pom ?i meditez la surpriza ?ocant? de azi. A?tept s? se aprind? lampa M?d?linei ?i apoi s?-i fac vizita hot?rât?, preg?tind în minte argumentele cu care s-o conving c? trebuie musai s? m? înso?easc? într-o zi la ora?.
Se face tot mai întuneric, luna r?sare, mare ?i palid?, de dup? Dealul Cet??ii, împr??tiind lumina ei stranie peste lume, dar geamul M?d?linei r?mâne tot întunecat. Sar gardul de lemn aproape putred ?i m? îndrept spre casa înv?luit? doar în razele de lun?, calc la întâmplare prin iarba necosit? ?i deschid u?a de la tind?. Intru în tinda f?r? pod. Prin sp?rturile din acoperi? se întrev?d stelele.
M? opresc la u?a od?ii ?i ascult. Lini?tea de mormânt e spart? doar de h?m?itul r?gu?it al unui câine de departe. Deschid u?a camerei, care scâr?âie straniu în lini?tea nop?ii ?i o v?d pe M?d?lina întins? pe pat, cu p?rul despletit r?sfirat peste perne, în c?ma?a alb? de in acoperind-o pân? la glezne, cu mâinile încruci?ate pe piept.
M? apropii de pat, s-o v?d mai bine. Fac pu?in zgomot, doar-doar s-o trezi. Dar ea r?mâne mereu nemi?cat?, cu chipul palid poleit de razele lunii ce str?bat prin geam. Sub lumina lunii îmi pare o mireas? adormit?. Strângând la piept poza cu iubitul ei, M?d?lina adormise pentru totdeauna.