Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

S? nu ucizi!

de florentin gheorghe sorescu


- Dar animalele or blestema, domnule avocat? m? întreab? Doru dup? ce ie?im din sala de judecat? ?i mergem pe o teras? s? bem o cafea.

M? prive?te întreb?tor, vizibil muncit de un gând.

- Poate v? vine a râde, dar m? tot gândesc de cât?va vreme la treaba asta...

- Cum adic? s? blesteme un animal? îl întreb, nu mai ?tiu sigur dac? doar în gând sau cu voce tare.

- M-am tot gândit de ce mi-a dat Dumnezeu încercarea asta... S?-mi moar? b?iatul în pu?c?rie, iar eu s? stau atâta vreme acolo pentru o crim? pe care nu am comis-o... Oare de ce m-o fi pedepsit ?l de Sus? C? de b?ut n-am b?ut, de fumat nici atât ?i, ierta?i-mi vorba p?c?toas?, nici de curvar nu am fost curvar... Afar? de femeia asta a mea nu am mai cunoscut pe nimeni. M? trezesc din somn si m? tot întreb de ce mi s-au întâmplat lucrurile astea... S? fie blestem de cal?

Dau s? îi spun ceva, dar nu apuc, c? el î?i continu? vorba ros de un gând care nu îi d? pace.

- M-am tot gândit de ce a venit blestemul ?sta asupra mea ?i brusc mi-am amintit c?, s? fi fost nici trei s?pt?mâni înainte de a veni nenorocirea peste noi, mi-am dat calul s?-l taie la abator. Era unul b?lan, ca la 15 sau 17 ani. L-am avut de mic, dar acum îmb?trânise. Nu mai putea mânca, sl?bise r?u de tot. Abia de se mai ?inea pe picioare. ?i i-am zis la nevast?, „F?, Mirelo, ce s? facem cu el? C? uite, moare aici, în curte!”. „P?i hai s?-l slobozim în p?dure!” mi-a zis ea ?i treab? bun? f?ceam. Femeia mai de?teapt? decât mine, c?, dac? m? luam dup? ea, bine era. Da' eu, prost! Atât m-a dus mintea. „P?i poate-l sfâ?ie fiarele! i-am zis, c? e b?trân ?i nu poate s? se mai apere.”...

R?mâne dus pe gânduri dup? care începe s? vorbeasc? din nou, cu glas tremurat.

- A fost un cal bun, nu-?i ie?ea din cuvânt. Singur venea de la p?dure, nu trebuia s? stai lâng? el. Uite-a?a avea blana când era tân?r, numai pete albe ?i negre. O frumuse?e de cal. Cu el mi-am crescut copiii, pe to?i trei i-am crescut. L-am dat pe Vasile la ?coal?, apoi pe ?l mic, prin care a venit blestemul, pe Laur... Apoi pe soru-sa, Laura… Pe câte?trei i-am îmbr?cat ?i i-am înc?l?at. ?i ?coala de ?oferi tot cu spinarea calului ?sta am putut s-o pl?tim. ?i uite c? a îmb?trânit ?i nu mai mânca ?i ce mi-a venit în mintea asta proast?, c?, decât s? moar? acas?, s? putrezeasc? în curte, mai bine s?-l dau la un abator ca s?-l taie. Dar mai mult? minte a avut femeia asta a mea...

- P?i ce s? fac? cu el cei de la abator? îl întreb mirat. În?eleg c? era un cal b?trân…

- L-au luat s?-l dea de mâncare la pe?ti! r?spunde Mirela, nevast?-sa, care este ?i ea cu noi, al?turi de fiul lor cel mare, Vasile. C? pe-aici sunt multe p?str?v?rii, iar pe?tii ?ia cu ce s?-i hr?neasc?? C? n-au cu ce! Dup? care adaug?:

- Nu ?tiu ce s? m? mai fac cu omul ?sta al meu! Nu închide un ochi toat? noaptea, numai st? ?i se fr?mânt?. Acum ne omoar? pe to?i c? ?sta e blestem de cal.

- Poate ar fi cazul s?-l duce?i la psiholog! îi spun. V-a? putea da un num?r de telefon…

- O s?-l ducem, domnule avocat, sigur o s?-l ducem, c? a?a nici el n-o s-o mai duc? mult, nici noi! O s? înnebunim de tot pân? la urm?. C? ?i Vasile, n-a?i v?zut? A început s? se bâlbâie, nici dou? cuvinte nu mai leag? ca lumea. Dar de, nu-i treab? u?oar? s? stai atâta la pu?c?rie. ?i pe deasupra ?i nevinova?i. Drept e, nici frati-su nu trebuia s? fac? ce a f?cut, dar ei ce vin? au? C? n-au nicio vin?. ?i uite, acum i-a nenorocit ?i pe ?ia de s-a dus peste ei, ne-a nenorocit ?i pe noi. Le-a luat lor vie?ile, dar ?i pe noi ne-a l?sat f?r? suflare. ?i doar i-am zis de-atâtea ori s? se potoleasc?, chiar dac? se ?ineau tot timpul de capul lui. S?-?i fi v?zut de treab?, nu s? se duc? peste ei s?-i omoare. Dar când î?i bag? dracul coada… Are dreptate b?rbatul ?sta al meu, parc-am fi fost blestema?i!

- ?i-am sunat la un telefon, revine Doru brusc, t?indu-i neveste-sii vorba, ca s? vin? s?-l ia cu ma?ina! Ne dase cineva un num?r. Un om de la noi, de-acolo. Mi-a r?spuns o voce de b?rbat. „Ce dori?i?” m-a întrebat. „Avem ?i noi un cal! i-am r?spuns. E b?trân ?i nu mai m?nânc?, dar a fost un cal bun. Pute?i veni aci s?-l lua?i? C? nici de mers nu prea mai poate s? mearg?…”. Chiar era b?trân, domnule avocat… Atât de b?trân, c? albise de tot. Se f?cuse b?lan, nu mai avea nici urm? de pat? neagr?. Ca oamenii când se gârbovesc ?i li se albe?te p?rul. ”Cam multe preten?ii pe capul vostru!” mi-a r?spuns domnul acela. „Dar hai c? vin!”.

- Doamne, ce ne-am mirat! intervine ?i Vasile în discu?ie. Au venit cu o ma?in? hodorogit? de ziceai c? are s? cad? tablele de pe ea, nu alta! ?i f?cea un zgomot… mam?-mam?. Credeam c? o s? ne fie greu s?-l urc?m acolo, c? era un cal cam sperios. Cum auzea zgomot de metal, odat? îl vedeai c? se înfige pe picioarele dind?r?t ?i refuz? s? mai mearg?. Ne gândeam cum o s? facem ca s?-l împingem acolo... El nici pe poduri nu prea suia, dar?mite într-o ma?in?. Trebuia s?-l iei a?a, mai cu bini?orul. Cal de p?dure, de! C? acolo, la noi, a?a e: de jur împrejur numai l?rgime... Când colo, ce s? vezi? Singur s-a urcat în remorc?. N-a trebuit s? facem nimic, de parc? ne-ar fi în?eles gândul. Niciun pic nu s-a speriat. Doar ?i-a întors o dat? capul ?i ne-a privit lung. Ziceai c? e privire de om, a?a s-a uitat. Parc-ar fi ?tiut unde-l ducem. Apoi ma?ina s-a pornit hurduc?ind ?i-a luat-o la vale.

- Nici trei s?pt?mâni n-au fost de-atunci, îi ia vorba Doru din gur? proptindu-?i capul în mâini, de parc? ar fi stat s?-i cad?. ?i-apoi a venit nenorocirea. ?i m-am gândit c? asta trebuie s? fie, ne-o fi blestemat! Ne-o fi blestemat calul c? nu l-am l?sat s? moar? acas?. C? bine f?ceam eu dac? m? luam dup? capul muierii... S?-l fi l?sat slobod în p?dure, a?a s? fi f?cut. Sau s? r?mân? acas?, cu noi. ?i, când era s? nu mai aiv? zile, îi f?ceam groap? ?i gata. Ca la câinele lui Laur... C-a fost, s?racul, cu noi ca un om. A?a trebuia s? facem... S?-l fi l?sat s? moar? acas?, nu singur, printre str?ini...

- I-a dat ?i poman?! domnule avocat, intervine Mirela cu glas r?spicat. Auzi?i ?i dumneavoastr? ce i-a dat prin cap! S-a dus la un om de peste deal cu un sac de gr?un?e ?i trei balo?i de ov?z. Unul de avea un cal de sem?na cu al nostru. La câteva zile dup? ce a ie?it din închisoare, atuncea s-a dus.

- Când m-a v?zut omul ?la la el cu sacul de gr?un?e ?i ov?zul, îi ia Doru vorba din gur?, ce s-a mai mirat... „Ce te-a g?sit, Dorule, s? vii cu ele aici? A?a de r?u a?i ajuns?! Ia zi, cât îmi ceri pe ele? C? nici eu nu stau prea bine cu banii, dar poate oi putea s? te ajut cu ceva...”. „P?i ?i le dau pe degeaba, sau nu vrei s? prime?ti?”. „Ba primesc, cum s? nu, dar tot nu pricep ce te-a apucat ...”. „Uite-a?a, m-a apucat! Ce s? mai vorbim... M-am gândit s? le dau ca poman? pentru calul ?la b?lan de l-am dat ca s?-l taie. ?l de albise de tot... ?tiu c? ai ?i tu unul la fel. S? ?tie c? nu l-am uitat. Poate el m-o fi blestemat de au venit toate necazurile astea peste mine, cine ?tie? ?i animalele astea sunt tot suflete, ba uneori chiar mai cumin?i ca noi.

- ?i omul ce-a zis când v-a auzit? Îl întreb eu încercând s? schi?ez un zâmbet.

- P?i ce s? mai zic?... ?i-a f?cut cruce ?i gata! De trei ori s-a închinat, nu o dat?. Dar de luat, le-a luat. „Bine, Dorule! zice. O s? le dau la calul meu de poman? pentru calul t?u. ?i, când ?i-oi lua ?i tu unul, am s?-?i aduc ?i eu un balot de fân, c? a?a e frumos...".

Pre? de câteva momente s-a l?sat lini?te, c? Doru cam începuse s? se ?tearg? la ochi cu dosul mânecii. ?i nici de vorbit nu prea mai putea vorbi...

- Nu-?i mai revine omul ?sta al meu! intervine Mirela ?tergându-se ?i ea la ochi cu col?ul basmalei. V? zic eu c? nu-?i mai revine. ?i ce cas? frumoas? aveam… Nu exista în tot satul o cas? mai frumoas? ca a noastr?. Era cea mai frumoas? cas? din Valea Nandrii. De-aia ne ?i pizmuia femeia aia de la care s-a tras nenorocirea. C? b?ie?ii ??tia ai mei erau vrednici ?i cumin?i, cu nimic nu-mi ie?eau din cuvânt. Atâta ?tiau: munc? ?i iar munc?. Nu s? stea ca ei, la furat... Dar nici Laur nu trebuia s? fac? ce-a f?cut. Cu niciun chip nu trebuia s? fac? a?a ceva. Ar fi trebuit s?-mi dau eu seama mai demult c? avea probleme la cap.

- Schizofrenie sub form? cronicizat?! îi spun. A?a sun? diagnosticul. Nu cred c? ?tia prea bine ce face, ar trebui s?-l ierta?i. V-a?i dus pân? la urm? la mormântul lui a?a cum v-am rugat?

- Nu ne-am dus înc?, domnule avocat, îmi r?spunde Doru ab?tut, c? muierea asta a mea sub nicio form? nu vrea. Zice c? nu mai este copilul nostru dup? toate cele câte s-au întâmplat. Dar eu nu-l v?d atât de vinovat. C? pe unde îl prindeau, pe-acolo îl b?teau. El ce putea s? mai fac?? La poli?ie a fost, la la parchet a fost… ?i nu doar o dat?. Nimeni nu l-a b?gat în seam?. Înc? ?i la biseric? se ducea s? se roage, dar tot degeaba. Pân? ?i-a ie?it din min?i ?i… Dar noi ce vin?-am avut? C? n-am avut nicio vin?. Dormeam cu to?ii în cas?, de unde s? ?tim ce-o s? fac?? C?, dac? ?tiam ce-are de gând, nu-l l?sam. El sta la cealalt? cas? cu femeia lui, nu cu noi. ?i-apoi ne-a trezit din somn ?i era plin de sânge ?i ne-a zis ”Hai s? fugim, c? m-am dus peste ?ia ?i-acum or s? vin? peste voi s? v? omoare!” ?i uite a?a am ajuns în pu?c?rie nevinova?i.

- Inima a? scoate-o din mine s? ar?t c? spunem adev?rul! intervine ?i Mirela cu n?duf. C? oamenii ??tia nu vor s? vad?. Cum se poate a?a ceva, domnule avocat? AND –ul l-au f?cut ?i a ie?it c? n-au fost oamenii ??tia doi. Telefoanele le-au dus la perchezi?ie ?i tot nimic. Urme de la ei nu s-au g?sit. Iar pe mine cum de nu m-au acuzat? C? ?i eu tot împreun? cu ei am fost! Cu nimic nu difer? situa?ia mea de a lor. Se iau dup? nenorocita aia care spune c-au fost to?i trei… A zis a?a ca s? se r?zbune! Ei chiar n-au ochi s? vad? c? minte? Poate doar Dumnezeu, numai El, s?r?cu?ul, s? vaz? adev?rul. El ?i cu domnul judec?tor care ne-a judecat prima dat?.

- Ce s? vad? Dumnezeu!... intervine ?i Vasile ?âfnos. El nimic nu vede. Dac? vedea cu adev?rat, noi nu ajungeam aici.

- Taci, m?i prostule, nu mai vorbi a?a! îi ia vorba din gur? Doru, dup? care continu? cu un glas blajin: Adev?rul e, domnule avocat, c? ?i eu m? sup?rasem pe Dumnezeu. M-am gândit într-o noapte s?-mi iau zilele, s? m? duc la El ?i s?-I spun a?a: „Doamne, poate domnul procuror nu a v?zut; domnii judec?tori nu au v?zut; dar Tu ?tiai! De ce ne-ai l?sat a?a?”.

- Numai nenorocita aia e de vin?!... intervine ?i Mirela cu n?duf. Arz?-o-ar focul s? o arz?, c? aia nu e om, e Satan!

- V? spun eu, revine Vasile r?spicat, c? nici domnul judec?tor, nici domnul procuror, nici Lauren?iu nu sunt de vin?. Singur doar Dumnezeu e vinovat!

- Eu cred, totu?i, c? de la cal ni se trage nenorocirea asta, conchide Doru la fel de blajin. ?sta a fost blestemul lui pentru c? nu l-am l?sat s? moar? acas? dup? ce atâta amar de vreme ne-a slujit. Sunt ?i animalele astea tot suflete, ?i ele pot blestema. Parc?-i v?d ?i-acum privirea aia cu care s-a uitat la noi atunci când l-am suit în remorc? ?i l-au luat...

- Dar cum îl chema? Îl intreb dup? ce, pre? de câteva momente, s-a l?sat t?cerea. Mi-a?i tot povestit atâta de el, da' n-am auzit s?-i fi spus numele. Cum îl chema pe cal?

?i dintr-o dat? îl v?d pe Doru cum se cutremur?, de parc? ar fi c?zut tot cerul peste el:

- Îi dasem nume de sfânt, îmi r?spunde el cu glas sugrumat. Îi ziceam a?a: Moise!

NB. Aceast? poveste se inspir? dintr-un caz real. Dup? o prim? solu?ie de achitare, instan?a de apel i-a condamnat pe Doru Durleci la 15 ani de închisoare, iar pe Vasile, la 20, cu înc?lcarea a tot ce se nume?te dreptul la ap?rare ?i dreptul la un proces echitabil. Probele ?tiin?ifice, inclusiv expertiza AND, nu indic? decât un singur autor: Lauren?iu Durleci, mort în condi?ii suspecte în Penitenciarul de Maxim? Siguran?? Coliba?i. În prezent , plângerile acestora au fost admise în principiu la CEDO, aflându-se în a?teptarea unei decizii în cauzele Durleci vs România.
Durleci Dorel a incetat, de asemenea, din via?? la Penitenciarul de Maxim? Siguran?? Craiova în urma infest?rii cu SARS COV 2 ?i a faptului c? nu a primit niciun tratament

florentin gheorghe sorescu (gavril) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro