proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Limbajul teologic, metafizic ?i spiritualist Te gratuleaz? cu toate superlativele, începând cu Unicul, variantele de Atot ?i dincolo de Des?vâr?itul ?i Perfec?iunea. Eu am s? aleg numai dou? dintre acestea: Increatul ?i Nen?scutul. În amintitul limbaj aceste dou? atribute Te semnific? drept cel de dinainte de na?tere ?i de dinainte de crea?ie, adic? cel aflat dincolo de timpul Existen?ei. Dar, cum Tu sinonimezi îns??i Existen?a, în limbajul comun, ra?ional ai semnifica existen?a înc? necreat? pân? la cap?t, aflat? în stare de gesta?ie dar înc? nen?scut?, Des?vâr?irea care se des?vâr?e?te ca unicitate.
Ca fiin?? logic?, aceast? des?vâr?ire care se des?vâr?e?te drept unicitate o numesc tropie. O eternoinfinitate de meta-mega-macrost?ri, de st?ri ?i microst?ri în devenire. Propun aceast? accep?ie pentru a elimina dihotomia - Increatul care creaz?, eman? în afara sa. Afirma?ie, oricât de dogmatic?, ce î?i pune în discu?ie îns??i unicitatea. ?i apoi, dac? e?ti Perfec?iunea ce sens mai are Crea?ia, o faci spre a strica ceva des?vâr?it? ?tiu c? e?ti omnipotent, dar ad?ugând crea?ie Increatului îl ruinezi pe acesta. Marele act al Crea?iei are o singur? explica?ie; aceea c? e?ti des?vâr?irea care se des?vîr?e?te, rev?rsându-se asupra sie?i. Un vulcan ce se dezv?luie, îngropându-se în propria erup?ie.Nu po?i fi personificat, ci doar fenomenalizat. E?ti unicitatea care izvor??te din neantul propriei existen?e ca existen?? neantic?. Din punct de vedere logic, antropomorfizarea Ta mi se pare un atentat, o tentativ? de desacralizare. Geneza spune c? l-ai f?cut pe om dup? chipu-?i ?i asem?nare, dar e o eroare a se imagina c? Tu e?ti doar o reflec?ie asemenea persoanei umane. A ?i se atribui doar o imagine p?mântean? înseamn? reduc?ionism, dec?dere din demnitatea Ta de Tot, denaturare, falsificare ?i profanare a esen?ei divinit??ii ca existent. Cât de perfect? mai e perfec?iunea c?reia i se adaug? imperfec?iunea p?catului? Sau eu, sub chipul T?u, nu pot fi p?c?tos ?i atunci p?catul nu are relevan???
Personificarea în eternoinfinitate înseamn? o încremenire, o atropiere ce face imposibil? geneza ?i crea?ia, un fel de înmormântare a Ta în Tine. Prin atropie în?eleg opusul tropiei, stagnare – nemi?care absolut?, înghe?are, un soi de moarte în sine, o iciclicitate. Ori se afirm? tran?ant c? Tu e?ti Via?a! Respectiva proiec?ie pune în discu?ie îns??i dogma. Ea se întemeiaz? pe afirma?ia lui Philon care te consider? substan?a primar?, ce eman? în afara sa f?r? a sc?dea. Numai focul viu al lui Heraclit poate s? fac? asta. Dintr-o persoan? dac? iei ceva aceasta se mic?oreaz?. Ori dac? i se adaug? cre?te, pe când Tu e?ti o constant?. Doar Mintea Unic?, poate emite idei, gânduri f?r? a sc?dea. Nu e valabil? ?i reciproca, eu Mitic? dac? primesc idei nu îmi sporesc greutatea, dar m? dezvolt, îmi cresc poten?ialul gnostic ?i creativ.
Dintre toate atributele exprimabile eu aleg s? î?i spun Existen??, un Ceva misterios dincolo de cuprinderea ?i închipuirea mea, dar care nu trebuie s? fie neap?rat mistic. Dinspre ?tiin?ele particulelor elementare s-a ajuns la imaginea unui existent populat de stringuri adimensionale. Ce se întâmpl? dac? unele se manifest? ca ni?te concavit??i, iar altele ca ni?te convexit??i? Primele atrag, iar celelalte resping. Concavit??ile, tot atr?gându-se, cumuleaz? ajungând la structuri morfice dimensionale, st?ri ale existentului cu câmp gravita?ional. De aici se cristalizeaz? macrost?ri în jurul c?rora graviteaz? microst?ri. Aceste coagul?ri sunt r?spândite neomogen în întregul existent. Num?rul de microst?ri per macrostare este informa?ia. Deci, prin coagul?ri, existentul cap?t? o ordine intrinsec?, parc? începând s? spun? ceva, devine informa?ional. Pe lâng? onticitate începe s? de?in? ?i gnosticitate.
Respectiva fenomenologie duce la supra ?i metaaglomer?ri de mase ontice cu concentr?ri de densitate. Hiperdensit??ile, comprimându-se, cumuleaz? poten?ial imploziv. În momentul în care acesta dep??e?te coeziunea intern?, for?a gravita?ional? se produce big bang-ul prin care onticitatea eman? realitate gnostic?. Altfel spus, neantul se metamorfozeaz?.
Raportat? la scara existentului, metamorfoza se manifest? ca o pulsa?ie, început al unei noi deveniri – na?tere a unei alte lumi ?i intrarea într-o nou? er?, într-un nou eon dogmatic cum ar zice Blaga. Multitudinea de big bang-uri reprezint? apoteoza Crea?iei ?i î?i confer? infinito-dimensionalitatea devenirii. Împlozia fiind un început are ?i o direc?ie de devenire – dinspre centru (Început) c?tre margini. Dar e un vulcan erupt care se scurge în sine. Nem?rginirea Ta implic?, fenomenologic, aceste m?rginiri relative, care sunt universurile. În cazul eonului nostru p?mântean, direc?ia Devenirii este expansiunea ce determin? spa?iul tridimensional ?i timpul ca o alt? variabil? ireversibil? a sa. Aceast? decomprimare induce categoria timp. La cap?tul ei se vorbe?te despre sfâr?itul veacurilor ca un alt început. Deci, referin?a vizeaz? doar sfâr?itul acestui ev, declan?ator al unui alt big bang..
Spuneam, Doamne, c?, drept existen?? denumit? Theos, nu po?i fi personificat. Cel pu?in de c?tre mine, pentru c? î?i este prea mare ?i prea ne?tiut? întinderea. Dar aceast? fanie a Ta spa?iotemporal?, care este universul p?mântean, în care locuiesc ?i eu devine exprimabil? prin mine ?i poate fi personificat? dup? chipul ?i asem?narea mea. Ca eon dogmatic al meu Te numesc Antropos. F?c?torii Bibliei Te-au numit Adam, Noe, Isus. Doar Tu, semnificantul acestui ev, po?i fi Dumnezeul acesibil cuprinderii mele pentru c? Te locuiesc. Avem aceea?i substan?? ?i m? înscriu în trendul aceleia?i deveniri. Deci, m? identific cu Tine prin natura ?i vie?uirea mea ca fiin?? eonic?. Nu Te pot cuprinde, dar m? înscriu în istoricitatea Ta, ?tiu c? exi?ti tocmai pentru c? exist ?i eu. Te presimt ca pe o predeterminare a succesiunii na?terilor ?i muririlor mele ca persoan? ?i Te cunosc dac? m? str?duiesc s? m? cunosc pe mine.
Existen?a ce fiin?eaz? prin universuri, ca o inim? care pulseaz?, e?ti Tu - Doamne – Marea Singularitate numit? VIA?? ! Dar via?a nu poate fi personificat?, se manifest? ca o fenomenologie. Ne-o putem imagina drept o gândire a Min?ii Unice. În?eles a?a, afirma?ia lui Philon din Alexandria nu mai are nimic dogmatic în ea. Tu, “Cel care E?ti Ceeea ce E?ti” reprezin?i substan?a primar?, gnoeticul, din care eman? fiin?e - constructe gnostice – entit??i spirituale, f?r? a sc?dea. ?i a?a se rezolv? una dintre marile dileme ale logicii metafizice. Ca existen?? întru mister, deci incognoscibil?, încununezi ira?ionalitatea – voin?a ce irumpe din sine în sine prin forme spirituale. Ca multitudine de universuri emanate ca ni?te demiurgii, big banguri – universalitate, exprimi criptic în cadrul fiec?ruia ra?ionalitatea logic? pe care noi o numim realitate. Unicitatea existen?ial? fiin?eaz? etern prin infinitatea de efemerit??i reale.
Aici apare marea desp?r?ire dintre noi. Ca om, eu nu pot fi decât realitate dincoace de transcendentul T?u. Ca zeu, Tu m? po?i cuprinde pe mine drept istoricitate a Ta, dar eu ca biet navigator în istoricitate nu pot apar?ine atemporalit??ii. Pot avea fiin?are morfic? - ra?iune numai în realitate. Când Hegel afirm? c? tot ce e real e ra?ional ?i tot ce e ra?ional e real se refer? nu la existen?a, ci la universalitatea demiurgic? a Ta. Sub aceast? realitate a Ta ni Te relevi cognoscibil prin Cuvânt. Universalit??ii Tale îi sunt adresate toate superlativele exprimabile ?i toate sunt logice – ra?ionale ?i reale, adic? adev?rate. Dar, când sunt adresate existen?ei Tale, r?mân întotdeauna insuficiente, deci nedefinitorii, ?i devin paradoxuri logice, adic? dogme. Deci, incognoscibilitatea Celui care E?ti inexprimabil r?mâne domeniul dogmaticii, accesibil prin credin?? ?i iubire. Taina realit??ii ra?ionale, demiurgiei, e problema investig?rii ?i interpret?rii metafizice. ?tiin?ele pozitive pot des/t?inui doar fragmente, secven?e ale realit??ii logice la care reduc onticitatea.
Doamne, ca Existen?? pot s? Te privesc din trei perspective: drept constant? ciclic? ?i atunci e?ti atropic; v?zut ca o ciclicitate constant?, cum o face Philon, e?ti tropic; ca demiurgie – urgie dumnezeiasc? – e?ti entropic. În prima stare, neantic? nem?rginire care ciclic, asemenea unui balon, s? zicem, prin dilatare eman? întuneric ?i prin comprimare (colapsare) eman? lumin?, ipostaziezi ca o etern? pulsa?ie Fiin?a. Inform? a aceleia?i cantit??i în c?utarea de sine (magm? a exploziilor solare) - devenire - ipostaziezi Crea?ia. Implozie devastatoare, drept început al unei noi ordini, întruchipezi Omul. Ca Fiin?? ?i Crea?ie e?ti în afara cuprinderii mele ?i doar Te presupun logic ?i Te caut prin credin??. Ca Om, îns?, întruchipezi dimensiunea cronospa?ial? – universul vibra?ional c?ruia m? includ (fizic). De aici din istoricitate m? simt de aceea?i natur? cu Tine, î?i apar?in ?i îmi apar?i, Te pot personaliza dup? chipul ?i asem?narea mea. Ca persoan?, Mitic?, pot s? m? întregesc, prin ciclul de reîntrup?ri, pân? la des?vâr?irea fiin?ei eonice ca zeitate antroposic?. Abia atunci, la cap?tul big bangului, acumulând a cincea dimensiune voi putea face saltul în universul superior. Dar acest salt va fi un alt big bang. ?i tot a?a din big bang în big bang, voi acumula noi dimensiuni prin care îmi voi disipa corporalitatea, ad?ugându-i noi straturi ale suprasensibilului reu?ind s? navighez tot mai departe prin universurile spiritualit??ilor celeste.
În stadiul actual de persoan? numai sub aceast? ipostaz? de Om Te la?i cuprinderii ?i accederii mele ontice ?i imaginative.
Cunoa?terea uman? a fragmentat realitatea universului nostru terran în abiotic? ?i biotic?. Dar oper?m în limbajul curent cu cele trei st?ri – mineral?, vegetal? ?i animal?. Contamina?i de evolu?ionism, reducem lan?ul trofic numai la lumea organic?, încercând s? ne explic?m devenirea viului ca o curgere nev?zut?, în ciuda achizi?iilor geneticii înc? misterioas?, ce unific? biosul potrivit formulei “ontogenia repet? filogenia”. Dac? se va adeveri c? ?i cristalul e la grani?a viului, lan?ul trofic ar putea fi extins ?i la mineral. Chiar ?i a?a realitatea noastr? cronospa?ial? ar r?mâne fragmentat?. În afara ei, g?sindu-se micro ?i macrocosmosul. “Lan?ul trofic” al lumii noastre ar trebui s? unifice întreaga cosmologie quadrimensional?: subcuanticul (prana) – cuanticul – atomicul – morficul – mineralul – vegetalul – animalul – antroposul – divinul (OM).
Ne este imposibil s? ne imagin?m cum ar??i în aceast? devenire bigbanggic?, dar dac? Tu e?ti Omul înseamn? c? realitatea Ta se cheam? umanitate. Mitul biblic al Genezei, poate, în acest mod trebuie reinterprtetat. Nu la mine, Mitic?, se refer?! Dumnezeu este Facerea care, prin rostire – big bang, creaz? pe Adam – realitatea cronospa?ial?. ?tiin?a nume?te realitatea drept lumea fizic? a vibra?iilor luminice; lumina e considerat? o constant?. Dar aceast? realitate e?ti chiar Tu – esen?? gre?it considerat? eminamente spiritual?. Înc? nu am reu?it s? explic?m conving?tor cum se realizeaz? aceast? trecere dinspre fizicalitatea sensibil? (suflet) c?tre sensibilitatea spiritual? (spirit). Vorbind doar despre suflet ?i spirit ca despre entit??i privilegiate ne va fi greu s? o facem. Altfel ar sta lucrurile dac? ?i-am percepe întregul drept o interferen?? a fiin?ei fizice (voin?a) - ac?ia cu fiin?a senzitiv? (afectivitatea) - sufletul, cu cea ra?ional? (intelectul) - mintea ?i cu eul spiritual - con?tien?a.
Îmi amintesc cum mama, înainte de a a?eza clo?ca pe cuib, verifica la lumina lumân?rii fiecare ou în parte s? vad? dac? are plod. Men?inut la temperatura g?inii, dup? trei s?pt?mâni din plod ap?rea puiul. Eclozarea era, în fapt, o ex/plodare, ie?ire din plod – un big bang al viului. Putem spune c? realitatea noastr? spa?iotemporal? e o ex/plodare, rev?rsare a plodului existen?ial. Teoria explic? cum energia primar? în expansiune, prin mic?orarea vitezei ?i r?cire, se coaguleaz? în st?ri morfice – ontosuri ale realit??ii dinspre micro spre macrocosmos. Acestei apari?ii a Ta în lumin?, doamne, noi p?mântenii îi spunem Om. Dincolo de orice interpretare spiritualist – religioas?, în Tine cred ?i la Tine m? închin!
Privit, îns?, dinspre existent big bang-ul e o implozie a acestuia. Într-un anume punct al existentului concentra?ia morfic? (fondul ce-?i caut? forma) – plodul –, dep??ind nivelul critic implodeaz? ?i na?te devenirea în cadrul c?reia, corespunz?tor nivelului de vibra?ie, se coaguleaz? universul nostru cronospa?ial. Ca într-o gaur? neagr? se produce o colapsare a întunericului - Neantul în sine - pân? devine cuant? fotonic?. Big bang-ul marcheaz? apari?ia Antului, ca luminiscen?? a întunericului. Poate fi asemuit? cu un curent submarin (anteoric) care curge prin existentul neantic.
Ca moment zero al noii deveniri reprezint? un Început, ce îl putem imagina drept o membran? (metaconcentra?ie) adimensional? - string. For?a genezei o deformeaz?. Partea convex? respinge luminiscen?a, o împr??tie configurând un univers în expansiune, care se r?ce?te ?i încetine?te pân? la oprire. Totodat?, î?i pierde treptat luminozitatea pân? se stinge. Macrost?rile ?i microst?rile, al c?rui raport între ele era informa?ia, prin dispersie se demorfizeaz? tinzând c?tre omogenizare ?i disipare. Aceast? pierdere de informa?ie ?i implicit de gnosticitate este starea de entropie, care duce la neantizare. Este o neantizare, îns?, populat? cu memoria realului. Aceasta se adaug? ?i modific? ordinea gnoetic?, care preg?te?te o nou? plodare în existent. Partea concav? atrage, absoarbe neanticitate (întuneric), comprimându-se.
Big bang-ul instituie, deci, o cosmicitate bipolar? germinatoare a tuturor energiilor ?i for?elor cunoscute ?i înc? necunoscute, care întruchipeaz? demiurgia – multiplicarea unicului ?i arheitatea – demultiplicarea c?tre unic ale universului. Concavitatea se manifest? drept pol pozitiv, care atrage, iar convexitatea drept pol negativ. Pe direc?ia negativ? universul se neantizeaz? ca elan vital prin ad?ugire la for?a germinativ?, iar pe direc?ia pozitiv? compresiunea neantic? plodeaz? - preg?te?te un nou big bang care, prin colapsare, marcheaz? un nou început (na?tere). Aceasta este fenomenologia Ta, doamne, în ipostaza cronospa?ial? de Om. Ambele direc?ii sunt entropice, descompun informa?ia convertind-o în energie – poten?? germinativ? (demiurgie pozitiv? ?i negativ?). Una, prin neantizare, îmbog??e?te existentul cu experien?a fenomenologiei demiurgice expansive pe care o revars? în câmpul morfogenetic. Cealalt?, prin colapsare, plodeaz? – se încarc? cu ordinea morfic? (arheitate), acumulând gnosticitatea unei noi na?teri cu un nou început – qvintospa?ial - sub forma unei noi pulsa?ii. Noua implozie a Ta va avea aceea?i fenomenologie, dar va purta în sine, ad?ugat la memoria morfic? ?i experien?a big bang-ului cronospa?ial. Va dispune, deci, de un grad mai înalt de gnosticitate care se va reflecta în starea superioar? de organizare a noii realit??i. Devenirea Existentului se petrece ca o stratificare dimensional? de realit??i bigbangice. Repetat la infinit, acesta este modelul evolu?iei pe spiral?. Cum Tu e?ti Omul, succesiunea elicoidal? a ciclurilor Tale umane ipostaziaz? Fiin?a.
Fenomenologia persoanei mele se petrece similar cu a Ta. Fiecare big bang dimensional reprezint? lungimea proprie de und?, compus? dintr-un Ant ?i un Neant. Succesiunea acestora formeaz? timpul omenesc. Plodarea mea, pe lungime de und? mult mai scurt? ?i deci într-o succesiune mult mai rapid?, se produce în dimensiunea Antului bigbanggic. Raportat la timpul meu acesta poate fi considerat atemporalitate. Fiind un tropos (devenire) în Ant (lumin?), numele meu este Antropos. Drept persoan?, Mitic?, m? includ în antropos ca ipostaz? a fiin?ei mele eonice. Antropositatea mea repet?, la scara umanului, theitatea Ta. Ca und? a câmpului T?u morfic, na?terea mea e un big bang (implozie) antroposic. Dar care are o singur? direc?ie, cea a Antului. Asta înseamn? c? pe întreaga perioad? a tr?irii personale, de la na?tere la murire, m? risipesc. Aceast? risipire implic? o ie?ire ce echivaleaz? cu autocon?tientizarea, des/t?inuirea datului originar. Deci, eu tr?iesc ca s? m? citesc, decriptez. Dar m? citesc pe mine în contextul devenirii Tale, ca pe un împropriet?rit care Te locuiesc. Aceast? citire personal? în contextualitate uman? (divinitate a realului) reprezint? facerea antroposic?, n?sc?toare a fiin?ei mele eonice. Actuala mea matrice fiin?ial? este entropia cronospa?ial?. Totalitatea fiin??rilor personale decantate în matrice îl morfogenizeaz? pe Antropos. Un ciclu elicoidal al T?u (big bang) se întinde pe durata ?i dimensiunea fiin?ei antroposice.
Ca Om, doamne, Tu e?ti o nesfâr?it? devenire a antroposit??ii. Reprezin?i succesiunea de realit??i orbitale - cicluri spirituale ierarhice (plod?ri) pe care graviteaz? Antropos. În actualul prezent, antropoteitatea Ta este spa?iotemporal?, iar ipostaza (înf??i?area) mea este uman?. Dac? vârsta lui Antropos se m?soar? în ani, vârsta Ta, sub ipostaza de Om, se m?soar? în antropi (tropii luminoase). În cadrul ierarhiei spirituale a umanului ciclul antroposic este evul în care eu m? cuprind ca persoan? în morfogeneza fiin?ei mele eonice. Ciclul uman este evul în care Antropos se cuprinde ca fiin?are divin? în morfogeneza zeit??ii Tale ca Om. Antropos nu întruchipeaz? Omul, ci doar o fanie a devenirii persoanei întru divinitate. La fel, Omul realului nu îl întruchipeaz? pe Dumnezeu, ci o fanie a devenirii lui Antropos întru umanizare (zeificare).
Ca antropos, ce evoluez în actuala realitate cronospa?ial?, m? aflu în al patrulea stadiu al morfogenezei, cel p?mântean. Am parcurs ciclul saturnian unde mi-am format corpul fizic - voin?a. În urm?torul – solar mi-am ad?ugat peste el corpul senzitiv - afectivitatea. În al treilea – ciclul lunar mi-am stratificat corpul intelectual - ra?iunea. Sunt stadiile de dezvoltare a creierului meu: neurovegetativul, reptilianul (senzorio-afectivul) ?i neocortexul (ra?ionalul). Deci, sunt cam la jum?tatea devenirii în actualul big bang. Dincoace de respectivele veacuri, în perioada terran?, mi-am con?tientizat eul. Nu ?tiu dac? stadiile pe care le voi urma se vor chema jupiterian, venusian ?i vulcanic. Dar în fiecare dintre ele îmi voi ad?uga creierului un nou strat ce îmi va permite acesul pe verticala cunoa?terii lumii suprasensibile. Astfel, cu noile capacit??i ale fiin?ei întrupate, în urm?torul eon m? voi în?l?a în ierarhia cerurilor, ad?ugându-mi noi dimensiuni ale divinului pe cale senzorio-ra?ional? ?i pe cea care ast?zi o numim spiritual?. Nu va mai fi nevoie de o instruire special?, disciplinizare spre a trezi poten?e necesare cunoa?terii lumii suprasensibile deoarece aceasta mi se va dezv?lui natural prin evolu?ia creierului. Spiritul va pogorî asupra fiec?rei întrup?ri antroposice ?i va lucra precum un duh în mine. Deci, prin tr?ire spiritul se descarc? asupra trupescului, ad?ugându-i gnosticitate, iar prin murire trupescul se descarc? asupra spiritului înt?rindu-i onticitatea.
Înv??atul chinez Li Hongzhim, întemeietorul mi?c?rii Falun Gong, consider? c? orice realitate trece prin st?rile de na?tere, dezvoltare, stagnare ?i degradare. În ultima faz?, chiar ?i fiin?ele divine sunt sortite pieirii. Spre a le salva Creatorul a înfiin?at la margiea Existentului Trei T?râmuri: Al Dorin?elor, Al Formei ?i Al F?r? Formei. Fiecare mai cuprinde înc? zece ceruri, astfel încât se ajunge la o stratificare pe treizeci ?i trei de niveluri. A cerut fiin?elor divine s? creeze, dup? chipul ?i asem?narea fiec?reia, rase de oameni pe care el i-a însufle?it. Cu aceste fiin?e umane corporale, aflate la nivelul cel mai de jos din punct de vedere spiritual, a populat respectivele t?râmuri. Deci Tu, doamne, sub fania Ta de Om ai reprezenta ipostaza marginal? a divinului în expansiuea sa creatoare.
Realitatea umanului ofer? condi?iile cele mai grele de fiin?are. Spre a supravie?ui, sufletele aflate în trupuri umane trebuie s? p?timeasc? potrivit karmei spre a înv??a cum s? se adapteze ?i purifice pentru a atinge mântuirea în?l??rii spre sferele înalte. Adaptare înseamn? asimilarea ordinii actuale ?i engramarea ei drept ordine postexistent?. În acest mediu ostil ele pot evolua pân? la nivelul treizeci ?i trei. Prin exerci?iul supravie?uirii se realizeaz? ?i un fel de antrenament al trupurilor, c?lire (memorare a devenirii) spre a le m?ri rezisten?a, spori poten?a adaptativ? ?i înt?ri leg?tura cu divinul. În faza final? a degrad?rii realului în aceste trupuri vor fi salvate fiin?ele divine cele mai înalte, pure. De aici, prin ele, va porni evolu?ia noii realit??i, big bang-ul urm?tor.
Aceast? interpretare deschide o nou? perspectiv?. Pân? acum gândirea, ajuns? la stadiul p?mântean, Te imagineaz? drept perfec?iunea unic?, puritatea absolut?, reperul existen?ial c?tre care tinde devenirea ierarhiei în forma ei spiritual?. Existentul T?u etern, eminamente spiritual, se construie?te prin stratificarea de realit??i cu grade diferite de efemeritate. Actuala realitate fizic? e lumea sensibilului. Sensul devenirii e acela ca orice stare nou ap?rut? s? tind? spre suprasensibilizare ?i divinizare. Asta înseamn? o deplasare c?tre un centru, o contrac?ie ?i concentrare a existentului în Spirit, cristalizat ca un supraeu.
Teosofia imagineaz? o stratificare a ierarhiilor spirituale ce îl are în vârf pe Maytreia. Destinul oric?rei entit??i aflate la marginea evolu?iei realului este de a parcurge lungul drum al devenirii spirituale pân? la identificarea cu absolutul. Antroposofia încearc? s? deplaseze spiritualul fiin?ei umane c?tre centrul spiritualului universal, tinzând s? fac? din Om personajul suprem al existentului. Eul persoanei, îndep?rtându-se de corpul fizic, profanul primitiv, cu fiecare nou corp spiritual pe care ?i-l adaug? urc? olimpul devenirii sale zeie?ti. Este o fenomenologie a compact?rii care se petrece în devenirea pozitiv?, comprimativ? a big bang-ului. Sensibilul ?i realul colapseaz? spiritual în Eu – moment de str?luminare când autocon?tientizarea îmi proclam? identizarea.
Cre?tinismul îl declar? pe om vârful crea?iei, dar o crea?ie capodoper? a Creatorului. Rela?ia sa cu divinul e una de subordonare absolut?, la fel ca între autor ?i lucr?tura sa, pân? la urm? un obiect al facerii. Tu e?ti st?pânul ce m-a modelat (sculptat) ?i po?i dispune de mine - creatura cum vrei. Eu nu sunt decât mielul din turma Ta, blestemat la isp??irea unei vine originare. O vin? ce nu ?ine de mine, ci de travaliul T?u creativ. Într-un fel sunt rebutul vinovat c? nu a ie?it conform cu proiectul ?i voin?a autorului. Iubirea ?i credin?a în Tine m? ajut?, în urma judec??ii de apoi, s? îmi dep??esc condi?ia de miel r?u, p?c?tos ?i s?-mi recap?t nemurirea. Prin modelul lui Iisus îmi spui c? m? pot ridica pân? la dreapta Ta ca p?rta? al Trinit??ii. Dar eu Mitic?, genetic, am o demnitate ontic? net inferioar? Fiului. El este entitatea pur? (cristul), preexistent?, venit? pe P?mânt s? se nasc? prin Maria spre a plini o misie sacr?. Eu sunt f?cutul, artefactul din laboratorul procrea?iei spre a isp??i pe p?mânt vina biblic?. Iisus e un aristocrat ceresc care, dup? ce î?i îndepline?te misiunea chiar prin propriul sacrificiu, revine ca Fiu al Împ?ratului la conducerea împ?r??iei cere?ti. Eu sunt un artefact imperfect, un plebeu proscris (autoportret) ce doar aduc cu Tine la chip, o caricatur? a Ta. Dac? voi reu?i s?-mi ob?in iertarea ?i nemurirea voi r?mâne o entitate menit? s? îndeplineasc? roluri minore în partea de jos a ierarhiei divine, în rezerva?ia numit? rai.
Antropoteismul a?eaz? fenomenologia Omului în matca sa real?. În starea de antropos se g?se?te pe sensul expansiv al big bang-ului. La momentul zero Neantul iese din sine ?i se antizeaz?, ilumineaz?, dezv?luie. Celelalte viziuni î?i plaseaz? fenomenologia pe sensul opus. Antul, care s-a ar?tat, începe s? se retrag? în sine, neantizeze prin colapsarea în Eul neantic. Str?dania mea vizeaz? r?sturnare respectivelor abord?ri prin schimbarea sensului devenirii ?i imaginarea Ta nu drept corp spiritual închis în sine (Eu unic), entitate eteric?, ci drept spirit care s-a însufle?it prin întrupare devenind lume. Corpul spiritual se refer? la entitatea impersonal? care nu gânde?te ?i nu simte, asem?n?toare matrice germinative (plod) ce î?i a?teapt? momentul s? implodeze ca o energie vital?, for?? divin?. Este stare a Ta (Omega) aflate la sfâr?itul fenomenologiei realului. Aici a ajuns antroposul pe calea umaniz?rii, alerg?rii dup? nemurire prin urcarea treptelor ierarhiei spirituale pân? la identificarea cu Tine.
În cazul antropoteismului se porne?te de la începutul Alfa când zeul iese din sine (neant) prin marele act al crea?iei, coboar? treptele spiritualului c?tre real prin corporaliz?ri antroposice, prefigurându-se Om în fania sa sensibil? de persoan? fizic? drept Anthropotheos. Sublimul nu mai înseamn? eterizarea trupului fizic pe calea spiritualiz?rii, urcarea ca un sisif a suprasensibilului, ci corporalizarea spre fizicalitate a Spiritului ?i sacralizarea trupescului prin experien?a tr?irii. Prin spirit se produce fiin?area, prin trup se ajunge la delirul tr?irii. Pentru c? numai aici pot s?l??lui în?elepciunea ?i iubirea - temeiurile fericirii. Trupul înceteaz? s? mai fie natur? provizorie, p?c?toas?, stric?cioas? ci corola ?i scopul final al crea?iei care va evolua c?tre gândirea superioar? apt? a opera neconceptual, în maniera artistic?, cu concreturi. Concretul va deveni metafora prin care Mintea Unic? î?i va releva Frumosul. Dreptatea va înlocui binele ?i r?ul în guvernarea lumii. Realul ?i iluzia se vor unifica în Adev?r. Ve?nicia va c?p?ta manifestare trupeasc?, iar tr?irea va reprezenta adev?rata nirvana a Devenirii, scopul existentului.
Pân? atunci, îns?, pe întinderea stadiului p?mântean, tr?irea extazului va continua ?? aib? sens, ca esen?? rar?, numai dac? ?ine o clip? – cât durata trupescului persoanei; în eternitatea spiritual? nu se poate vorbi de tr?ire, a?a numita via?? de dup? moarte e o sclavie în imperiul ierarhiei. Nu eternitatea conteaz?, ci fervoarea clipei de tr?ire trupeasc? la care spiritul ajunge. Este o tr?ire a clipei ca pe o eternitate, una dinamic?, real? a plin?t??ii, a n?valei viului ?i identific?rii cu splendoarea vie?ii, nu una selectiv-oniric?, telepatic?, autocontemplativ - simbolic? a trezirii treptate prin cufundarea în sine. Nu e bucuria privirii unui film, ci satisfac?ia dramatic? a senzorialit??ii tr?irii active a libert??ii rolului din interiorul ac?iunii. Tr?irea nu se mai petrece într-o lume exterioar?, ci în una autentic? a sa pentru c? omul apar?ine lumii ?i lumea apar?ine omului. Ea nu va mai fi una a exers?rii, antrenamentului ?i autodisciplin?rii spirituale, ci una a spontaneit??ii reale determinate de n?v?lnicia vie?ii.
?i se pare c? lucrurile chiar a?a se petrec în realitate. Nu Omul se zeific?, Zeul se omene?te prin crea?ie. Existentul, în loc s? se contracte c?tre un Centru ?i s? se în dizolve în Spiritul Unic, se dilat? în realitatea p?mânteasc?, iese din sine prin miliardele de oameni muritori ce î?i tr?iesc clipa de sublim. Nu odiseea spiritual? va defini sensul vie?ii, ci p?timirea karmic? va reprezenta veritabila justi?ie divin?. Omul nu î?i mai sacrific? bucuria tr?irii pentru o eternitate rece inospitalier? ?i ostil?, ce aduce mai mult a exil, fiin?ând ca spiritualitate singular?. Schimbarea sensului devenirii permite Singularit??ii, prin corporalizare ?i multiplicare, s?-?i tr?iasc? înmiliardit savoarea clipei, desf?tându-se în compania semenilor. Nemurirea rece în însingurarea arid? a spiritualului nu poate fi edenic?. Raiul poate fi numai pe P?mânt ?i de el se poate bucura numai spiritul care a reu?it s? se întrupeasc? om. Fericirea e o tr?ire unic?, dar nu apar?ine unicit??ii. E dincolo de extazul pl?cerii senzorialului, ca stare de gra?ie are sens numai dac? e împ?rt??it? cu ceilal?i. Un om singur pe p?mânt nu poate avea con?tien?a fericirii. Doamne, ca zeu, Tu po?i fi orice, dar niciodat? fericit! De aia vii pe p?mânt, s? te ferice?ti ca Om.
Modelul anthropotheic propune o nou? etic?. Ce ai zice dac? to?i p?mântenii ne-am considera unul pe cel?lalt zeu ?i ne-am comporta ca atare între noi? Eu s?-i spun aproapelui “domnule zeu”?i s?-l iubesc ?i respect ca pe un dumnezeu, iar el la fel pe mine. Prin înnobilarea cu con?tiin?a zeit??ii mele m-a? elibera de sentimentul vinov??iei, m-a? purifica de toate relele, micimile ?i p?catele lume?ti. S-ar alege praful de lumea asta incult?, lacom? ?i conflictual?. Dar, mai ales, nu te-a? mai c?uta, doamne, undeva departe în afara mea ca pe un st?pân c?ruia s?-i cer?esc umil, tremurând ?i suferind, bun?voin?a. ?i nici nu m-a? mai îndoi de existen?a Ta pentru c? Te-a? întâlni zilnic în mine ?i lâng? mine, plimbându-ne prin raiul p?mântean. Moartea ar înceta s? mai fie o teroare, nu m-ar mai însp?imânta pentru c? a? accepta-o ca pe o lung? c?l?torie a spiritului meu prin eternitate c?tre întruparea ce-mi va oferi clipa de fericire. M-a? sim?i ca o albin?, plecat? s? adune nectarul, care ?tie c? la cap?tul drumului o a?teapt? picnicul unde î?i savureaz? clipa de tr?ire ca pe o pic?tur? de miere.
Când anthropotheitatea va deveni mod de via?? scapi ?i Tu de singur?tate ?i Te am permanent atât de aproape! Mântuirea nu înseamn? transformarea omului în zeu, ci coborârea zeului prin ?i printre oameni. Nu e lep?darea de p?catele p?mânte?ti, pentru c? acestea vor disp?rea de la sine când Tu te vei lep?da de singur?tatea rece a spiritualului, întrupându-te Om. Ca zeu, venit s? locuie?ti p?mântul aduci cu Tine mântuirea, nu po?i fi p?c?tos.
Motto-ul antropoteic ar putea fi: o eternitate de singur?tate divin? nu face cât clipa de fericire omeneasc?! Un nou hedonism? Hei ?i ce, privi?i în jur! Se întâmpl? ?i e natural, înc? ne na?tem cu goliciunea la vedere. Mai degrab? un nou umanism. Dar nu va fi unul al pl?cerii carnale ?i al crimei, ci un hedonism al savoarei intelectuale ce va instaura triumful ra?iunii într-o lume în care metafora ?tiin?ific? ?i paradoxul sunt temeiul creativit??ii. Când instinctului, senza?iei, ra?iunii se va ad?uga un nou strat nu vom mai fi preocupa?i s? explic?m suprasenzorialul, ci extrara?ionalitatea. Asta va permite evadarea din actuala civiliza?ie bazat? pe ordinea afectivit??ii prin instaurarea uneia a libert??ii ra?ionale. Omul nu va mai reprezenta scop al unei curse nebune?ti de distrugere a naturii sale. Sacralitatea sa nu va mai fi pictat?, drept icoan?, pe pere?ii bisericilor, ci va deveni temeiul eticii antropoteiste. Nu r?zboirea, ca pân? acum, ci noul hedonism va purta umanitatea c?tre o alt? epoc? de aur.