proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dac? ai avea r?bdare s? m? auzi doar o întrebare ?i-a? adresa. Nu dac? exi?ti, pentru c? tocmai î?i vorbesc. ?i vorba româneasc?: “ dac? n-ai fi, nu s-ar mai povesti!”Nici avionul nu a existat pân? când cineva l-a formulat idee, iar acum prins în ni?te chingi tremur tot la decolare ?i aterizare. Nu am nici-o îndoial? c? m? auzi ?i m? în?elegi în limba asta despre care unii spun c? e o adun?tur? de pe la vecini. Mul?umesc, fiindc? ai încredere în mine! ?i apoi, sigur, Te invoc din vrerea Ta; pentru c? î?i dore?ti nu doar s? cred c? exi?ti ci, mai ales, s? îmi spui ceva. Dar, te implor, zi-mi-o cât mai neao? pe limba mea, s? te pricep! Cred în Tine nu pentru c? m-ar fi convins Spinoza ori cele cinci argumente ale lui d’Aquino. Urmându-l pe Platon, din pe?tera mea nu am reu?it s? ajung pân? la Tine nici pe cale senzorial?, nici ra?ional?. Am îmb?trânit, bâjbâind de unul singur pe calea ocult? ?i lumini?a tot nu mi se arat?. Poate dac? m? n??team la Maglavit a? fi avut mai mult noroc!
Îmi pare r?u c? trebuie s?-i dau dreptate lui Kant. Privind de aici, constat c? existen?a nu e supremul argument ontologic care s? Te ateste. Pentru c? nu e doar atribut al T?u, ci ?i al meu. Dac? nu-?i apar?ine exclusiv ?ie nu poate fi invocat drept dovad? irefutabil? care s? Te afirme.
Ba, mai mult, pentru c? prin daturile mele îmi e?ti inaccesibil, ca un cartezian convins, de existen?a Ta chiar m? pot îndoi; existen?a mea este, îns?, în afara oric?rei discu?ii. M? pot, doar, v?ita c? nu am atins imperativul de a m? cunoa?te pe mine însumi. Pentru c? dincolo de ?sta prin care destinul m-a obligat s? tr?iesc zilnic, hic et nunc, prin darurile naturale palpez o continuare a mea ce mi se dezv?luie progresiv în experien?a odiseei personale. Cum spune Heraclit, sunt un râu în a c?rui aceea?i ap? nu m? pot sc?lda de dou? ori. Pentru a-mi accepta ?i acea component? invizibil?, mereu schimb?toare, am nevoie de formularea: “Cred c? eu exist! “. Pe cel actual îl simt, îl pip?i, de cel trecut îmi aduc selectiv aminte, iar pe cel viitor îl voi cunoa?te la momentul potrivit.
Dup? atâta intoxicare cu explica?ii, care mai de care mai cuantice, sub forma mea fizic?, autoperceptibil?, am ajuns s? m? imaginez drept corpuscularitate a unei unde. M? constat în devenirea mea pân? îmi consum energia ?i mi se stinge lumina. În acel moment voi uita totul despre mine. Urmeaz? o perioad? de întunecime în care fac saltul c?tre o alt? cuant? pe lungimea de und? a aceluia?i câmp. Prin întunecime, bul? luminoas? de spirit voi str?punge mult mai departe misterul ?i voi în?elege mult mai mult decât v?d acum ochii mei. Pentru c? în noaptea de apoi o s? fiu ?i mai insomniatic, o s? odihnesc în întunecime ca un viu, nu ca un mort. Prea mul?i adun? dovezi despre via?a de dup? ca s? nu încep s?-i cred. Cu energia ?i lumina momentului ?i a locului voi relua experien?a de la cap?t ?i a?a mai departe pân? când Judecata va hot?rî c? mi-am isp??it osânda.
Habar nu mai am de cel sau de cei care am fost anterior. Lumea îmi spunea c? seam?n izbitor cu tata, iar pe fiul meu mul?i îl confund? cu mine când eram mai tân?r. Trebuie s? existe o memorie, o urm? a devenirii mele cuantice în ondulatoriu. Imaginez o ax? a timpului, iar existen?a mea o sinusoid?. Pe baza experien?ei p?mântene, când vorbesc de propria existen??, cognoscibil? mie, m? refer la semisinusoida aflat? sub axa timpului. În momentul zero în care str?pung timpul ?i trec dincolo, deasupra existen?ei p?mânte?ti, îl uit pe cel care am fost ?i autoluminez cunoa?terii proprii semisinoida de deasupra timpului. Acolo voi avea un alt nume. ?irul de treceri ale mele (încarn?ri) m-au memorat în axa timpului drept sinusoid?. Aceast? reprezentare sinusoidal? a devenirii mele este Fiin?a.
Eu, mitic?, reprezint un moment în devenirea fiin?ei mele. Nu pot vorbi despre mine, persoana de azi, decât ca despre o reprezentare semisinoidal?. Numesc aceast? stare a mea existen?? în câmpul ontic al realului. Ca înv???cel în ale ezoterismului nu pot s? m? prefac c? nu am aflat de kybalion ?i înv???tura maestrului Hermes despre legea polarit??ii. Simultan, deci, eu cel de sub axa timpului, f?r? s? pot accede cognitiv la acea stare, coexist în câmpul morfic drept semisoida de dincolo de mine. M? presupun doar când vorbesc de dualitatea mea, urmând s?-mi aflu supraexisten?a dup? ce transmigrez acolo. Din p?cate, îl voi uita pe cel de aici. Împreun?, cele dou? semisoide, form?m fiin?a mea actual?. Doar ea, în timpul dat, are autopercep?ia întregului s?u. Este cea care m? ?tie ?i cu cel?lalt nume de deasupra.
Existen?a mea nu se reduce, îns?, la o sinusoid? ci la o vibra?ie sinusoidal? în devenirea pe care o numesc timpul meu. Multisinusoidalitatea, care m? reprezint? pe axa timpului meu, e fiin?? eonic?. Deci, pot s? fac urm?toarea afirma?ie: “existen?a mea ca în?iruire vibratorie semisoidal? p?mântean? ?i semisoidal? cereasc? m? precede cunoa?terii mele senzorio-ra?ionale “. Ba, mai mult, ea se întinde în cadrul devenirii ?i dincolo de timpul meu. Ca semisoid? eu nu îmi pot percepe sinele soidal, ca sinusoid? nu îmi pot percepe timpul vibratoriu actual dar am presentimentul comuniunii cu celelalte sinusoide ale acestui timp. Cel care ne unific? este incon?tientul. Ilumin?rile sale îmi permit s?-mi intuiesc ?i jum?tatea de sus ?i continuitatea în timpul meu. Dac? a? putea s?-mi cunosc incon?tientul m-a? putea autoreprezenta ra?ional ca soid? a sinelui ?i ca sine. Dar pentru a m? cunoa?te trebuie s? fiu în afara mea; din interior, unde sunt dizolvat în devenire, nu m? pot cuprinde cognitiv. Cea care m? red? reprezent?rii mele drept mitic? este jum?tatea, semisoida de dincolo prin incon?tient. Eu ar?t în ochii ?i mintea mea a?a cum m? picteaz? semisoida cereasc? pe pânza incon?tientului. Toate laten?ele ?i poten?ele mele, numite paranormale, întregul ezoterism de acolo sunt activate.
De?i, cu daturile personale, m? percep drept entitate fizic? în realitatea ontic? eu sunt semisoida p?mântean?, doar o imagine gnostic?. Sim?urile mele nu o percepe îns? drept imagine, ci realitate material?. Are dreptate Platon, sunt umbr? a semisoidei cere?ti; iluzia pe care incon?tientul, prin personan??, o proiecteaz?, potrivit nivelului de vibra?ie, drept corpuscularitate – fizicalitate în orizontul con?tien?ei mele p?mântene. Eu m? pip?i ?i m? conving de substan?ialitatea mea pentru c? a?a m? reprezint? mie mijloacele cognitive din propria înzestrare. Sunt entitatea imagistic? cu aparen?? fizic? sub care senzorio-ra?ionalitatea proiecteaz? ideea - mitic? din incon?tient în con?tien??. Poate la un alt nivel de vibra?ie (mai înalt) daturile mele m-ar proiecta drept und? sau entitate - morf? spiritual?.
Privit analitic din afara spa?iotemporalit??ii personale cineva m? constat? sub trei existen?e: persoana numit? mitic? – semisoida p?mântean?; fiin?? – sinusoida întregit? ?i cu jum?tatea mea cereasc? (aura, îngerul p?zitor); fiin?a eonic? – succesiunea de vibra?ii sinusoidale (memoria încarn?rilor) în timpul personal. Dar eu mai am ?i o a patra dimensiune – cea de dincolo de timpul meu actual; o nesfâr?ire unde sunt definibil atât cât poate s? m? cuprind? observatorul exterior. Aceasta reprezint? divinitatea mea. Identitatea personal? din real (umbr? ontic?) e o prelungire a supraidentit??ii existen?iale (onticitate gnostic?) din incon?tient (Mintea Unic?).
Deci, eu cel care pot s? m? constat doar mitic? sunt mult mai mult decât atât. Simultan coexist ca persoan?, fiin??, fiin?? eonic?, zeitate. Ontic, împreun? form?m o Ceva pe care, îns?, nu pot s? mi-o reprezint mental. Sunt o entitate care nu posed? con?tien?a supraidentit??ii pentru c? îmi lipse?te stratul de pe creierul actual care s? m? perceap? integrat. Mi-e greu acum s? m? imaginez sub ce chip m? reprezentam pe când nu posedam neocortexul. Numesc aceast? totalitate entitar?, ce-mi une?te realitatea cu existen?a, EU. Interferen?a tuturor acestor st?ri la un loc îmi determin? manifest?rile mele p?mântene. Când îmi voi ad?uga ?i cortexul viitor (viitocortexul) altfel m? voi vedea în oglind? ?i puterile mele, ast?zi numite ezoterice – clarviziunea, telepatia, teleportarea etc, mi se vor p?rea normale. Cu echipamentul de azi îmi imaginez c?l?toriile în timp ca o deplasare a mea prin realitatea bigbanggic? ?i extra. O imposibilitate, pentru c? eu tr?iesc doar în timpul meu. Nu pot ie?i din prezent spunând c? m? duc în trecut sau în viitor pentru c? respectivele st?ri vor fi prezentul meu. Sub urm?torul EU, echipamentul personal îmi va permite s? rulez filmul timpului (devenirea) înainte-înapoi ?i s? suprapun cognitiv trecutul ori viitorul peste mine. Astfel poate fi în?eleas? teleportarea temporal?. Nu ca pe o ie?ire ontic? din prezent, ci ca pe o deplasare gnostic? a filmului devenirii. Nu m? întorc existen?ial eu în vremuri, nici nu pot s? le preced; aduc cognitiv vremurile la mine, suprapun existentul peste realitatea mea. Nu eu c?l?toresc, trecutul ?i viitorul graviteaz? gnoetic în jurul meu.
Evolu?ia mea nu înseamn? o deplasare a propriei entit??i pe scara ierarhiei spirituale pentru c? eu sunt universul care m? autoconstruiesc prin succesiunea de ad?ugiri a reîncarn?rilor. Eu sunt matricea, nucleul, embrionul stabil, reperul existen?ial ce m? dezvolt, atr?gând ?i ad?ugând viitor la entitatea mea. Trecutul e memoria decant?rii, sub form? de prezent, a acestui viitor. Nu eu urc spre cer s? m? dumnezeiesc, cerul coboar? ?i se adaug? fiin?ei mele, ajutându-m? s? cresc ca un nou univers – antroposic pân? la nivelul treizeci ?i trei când m? voi des?vâr?i ca OM – zeu. Toat? aceast? construc?ie prin ad?ugare de straturi gnostice, fiecare con?tientizând substructura, reprezint? arhitectura Min?ii Unice. Existentul e o minte care se gânde?te prin mine, autoconstruindu-se la infinit.
Spiritualismul m? imagineaz? drept o biciclet? care str?b?tând pe verticla cerurilor devin motoret?, motociclet?, ma?in? de curse, avion, rachet? etc. Antropoteismul procedeaz? în sens invers. Sunt cuanta în jurul c?reia se formeaz? nucleul, peste care coboar? cerul atomului, al moleculei, celulei, al astrului, al biosului, antroposului ?i al noosului zeiesc. A?a cum P?mântul nu urc? spre Cer, ci cerul pogoar? pe p?mânt (sofianism), nici omul nu urc? la cer, dumnezeindu-se; dumnezeu se omene?te, pogorându-se cer dup? cer - stratificarea creierului – asupra lui antropos.
În prezent, spre a putea afirma c? m? cunosc, eu trebuie s?-mi con?tientizez toate cele patru st?ri. Cel care de?ine aceast? con?tien?? e Supraeul meu pe care înc? nu mi l-am integrat ca strat cortical entit??ii actuale. Se afl? înc? în afara mea, dar pogoar? asupra-mi ca o ploaie gnoetic? ce îmi fertilizeaz? gândirea. Aceast? ploaie reprezint? incon?tientul meu – dimensionalitate cronospa?ial? a Min?ii Unice. Numesc aceast? poten?? cognitiv? în?elegere abisal?. Poate c? ?i asta voia s? ne spun? Nietzsche prin acele afirma?ii: “Fiecare este sie?i cel mai apropiat” ?i ”Fiecare este sie?i cel mai îndep?rtat”. Ca p?mântean îmi sunt cel mai apropiat de trecutul pe care l-am integrat drept temelie – orizontalitate a mea. Prin ea ?in leg?tura cu semenii. Prin dimensiunea cereasc? îmi sunt cel mai îndep?rtat, m? învecinez cu verticala viitorului. Prin aceast? dimensiune m? contaminez cu divinitate. De aceea semnul, simbolul care m? reprezint? e crucea. Prin mine, pogorârea spiritului asupra mea se une?te Cerul cu P?mântul.
Fiindu-mi mult prea apropiat ori mult prea îndep?rtat, cu slabele-mi mijloace p?mântene eu nu m? pot cuprinde ca întreg, onticitatea mi-e mult mai vast? ?i mai profund? decât poten?a cognitiv? a persoanei. Sunt mult mai mult decât pot s? m? cunosc. Acel care pot s? m? cunosc sunt persoana mea p?mântean?. Întinderea din afara mea, ca un cordon ombilical m? leag? cu Tine, Doamne. Drept Mitic? nu-mi pot reda cognitiv semisoida cereasc?, fiin?a, fiin?a eonic? ?i zeitatea care, deocamdat? în stadiul actual de evolu?ie, îmi par c? apar?in lumii suprasensibilului.
Senzorio-ra?ionalitatea red? limitat, aici ?i acum, dar ?i deformat în?elegerea abisal?. Experien?a p?mântean? cuprins? de c?tre mine (persoana) prin sim?uri ?i gândire o con?tientizez drept stare corpuscular? – fizicalitate material?, existen?? trupeasc?, nu umbr?. Îns?, repet, numai persoana percepe sub aceast? stare realitatea în care tr?iesc. Restul ne?tiut ata?at persoanei îmi semnaleaz? s? m? intuiesc, presupun ?i sub indefinita dualitate corpo-spiritual?. Dar, sub cele patru st?ri, numai în?elegerea abisal? m? red? mie ca întreg în câmpul mental, unde m? con?tientizez drept und? (spirit). O und? mental? sub care Con?tiin?a Universal? î?i poart? gnoeticitatea bingbanggic?.
Într-o exprimare oarecum metaforic?, dificultatea autocunoa?terii soidale a sinelui apare din aceea c? starea mea de persoan? - umbr? î?i dore?te s? cunoasc? soarele, adic? s? cuprind? ?i celelalte dimensiuni ale EU-lui. Ca ?i cum gr?untele de nisip ar încerca s? cuprind? ?i descrie muntele. Ca munte pot doar afirma c? sunt misterul ce m? con?in ?i ca persoan?. Dar eu, mitic?, nu pot decât s? în?eleg câte ceva despre persoana mea. Rest al în?elegerii proprii r?mân o laten?? abisal? în incon?tient, de unde lic?resc intuitiv. De aceea, oricât de introspectiv m-a? vrea, pentru mine împlinirea imperativului delphyan “Gnothi seauton!” îmi pare o imposibilitate. În schimb, dumnezeitatea mea – leg?tura ombilical? - îmi permite, Doamne, s? î?i afirm onticitatea. Dac? eu exist (fiin?ez) în temporalitatea mea, dincolo de ea exist ca TU! Din propria perspectiv? sunt dumnezeitatea ce m? cuprind în onticitatea Ta ca o corpuscularitate în unda Devenirii. Privind dinspre Tine, EU sunt un prezent al T?U!
Cum pe axa timpului personal sinusoideaz? to?i semenii mei p?mânteni contemporani numesc aceast? secven?? a devenirii timpul antroposic. Fiin?a unic?, memorie ?i reprezentare a existen?elor sinusoidale în timpul antroposic al devenirii, este Anthrophos. Se în?elege c?, drept EU, m? includ, pe orizontal?, în el. Iisus, anthroposul ce se considera Fiul, pe elicoidala devenirii l-a numit Omul – Tat?l ?i st?pânul universului nostru. Dar, dincolo de timpul antroposic, exist? veacul veacurilor. Acest supratimp ori nontimp trebuie s? aib? ?i el un st?pân. ?i acela nu po?i fi decât starea mea de Tu, Doamne, cel care, pe calea Devenirii, urmeaz? s? Te adaugi fiin??rii mele. Acum când î?i vorbesc, în fapt, m? adresez mie celui care voi fi. Ca Eu m? locuiesc în prezent, ca El m? locuiesc în trecut, ca Tu m? locuiesc în viitor. Deci exi?ti, e?ti Eu cel din viitor!
Am operat aceast? simplificare pentru a face posibil? în?elegerea existen?ei Tale. Lucrurile stau, îns?, pu?in mai diferit. Potrivit unei legi hermetice – principiul (axioma) coresponden?ei: “ce este sus este ?i jos ?i ce este jos este ?i sus”. Asta înseamn? c? semisoida p?mântean? ?i semisoida cereasc? sunt identice ca demnitate ontic? ?i poten?? gnostic?. Forma gnoetic? este cea care le identific? ?i confer? unicitate identitar? fiin?ei. Ea reprezint? o constant?, îns? între cele dou? planuri difer? nivelul ei de vibra?ie. Acesta permite fiec?rei semisoide s? se manifeste sinusoidal – în?iruire succesiv? de sinusoide. La supervibra?ie timpul se contract? ?i semisoida cereasc? apare ca o continuitate ondulatorie (spirit). La subvibra?ie timpul se dilat? ?i semisoida p?mântean? apare ca o în?iruire de sinusoide (corporalit??i) cu pauze între ele - spa?ialitatea. Aceast? relativizare (încetinire) a timpului de succedare permite ie?irea din instantaneitate.
Cogni?ia are vreme s? articuleze imagini, concepte cu care în pauza intersinusoidal? formalizeaz? constructe mentale. Devine posibil? gândirea logic? – vizualizarea ra?ionalit??ii (ordinii gnoetice). Doar în afara instantaneit??ii persoana poate ra?ionaliza ordinea gnoetic? potrivit propriei st?ri ?i propriilor necesit??i. Aici devine posibil? creativitatea mental? corespunz?toare tr?irii p?mântene. Persoana construie?te cognitiv o lume a subvibratoriului – fizicalitatea spa?iotemporal? ca veritabil? onticitate, care reprezint? o copie deformat? a instantaneit??ii. Din perspectiva undei realitatea pare o umbr?, iluzie a sa. Prin aceast? stare de persoan? omul se manifest? demiurgic – creator ?i f?uritor de lume. În universul persoanei apar noi forme, care vor fi reflectate (absorbite) în câmpul morfogenetic. În cronospa?ialitatea sa, persoana deformeaz? ordinea gnoetic? (instantaneitatea) ?i o îmbog??e?te cu noi forme (liberul arbitru). În starea de persoan? omul e f?uritor de forme fizice ?i mentale.
Sintetizând, la vibra?ie supraluminic? forma semisoidei cere?ti se manifest? ondulatoriu, iar la vibra?ie subluminic? forma semisoidei p?mântene devine corpuscular?. Asta înseamn? c? semisoida cereasc? va fi reflectat? gnostic drept entitate spiritual? - angel, iar semisoida p?mântean? drept entitate fizic?, corporal? - demon. Purt?tor al matricei genetice, la na?tere, eu vin din universul luminic în cel p?mântean cu memoria formei mele spirituale. În acest univers umbros de joas? vibra?ie - semiîntuneric reflec?ia gnostic? este orbit? datorit? încetinirii ?i nu permite con?tientizarea din primul moment a formei mele corporale. E nevoie de o perioad? de adaptare a ei, circa ?apte ani, pân? îmi va oferi con?tien?a noii st?ri a formei mele, autopercepute drept o nou? identitate. Pe m?sura desc?rc?rii gnostice a incon?tientului prin efectul de personan?? eu m? personalizez drept “mitic?”. Experien?a tr?irii p?mântene, demiurgie, reprezint? personalizarea fizic? a formei mele spirituale (Eul) – un soi de hologramare a ei. Holograma va diferi, îns?, fa?? de modelul spiritual datorit? întâmpl?rilor karmice – demiurgiei creative generate de navigarea în spa?iotemporalitate.
Durata tr?irii personale e direct propor?ional? cu manifestarea demiurgiei, abaterii de la ordinea gnoetic?. Pulsa?ia p?mântean? a fiin?ei se întrerupe în momentul în care persoana s-a înc?rcat cu un asemenea grad de deformare încât risc? s? se îndep?rteze de la principiul coresponden?ei. Riscul malform?rii dincolo de identitarea cu semisoida cereasc?, care ar întrerupe ciclul sinuisoidal, e cauza muririi. Murirea trebuie în?eleas? nu ca pieire ci ca un salt karmic, autoreparatoriu, pe calea autocunoa?terii. Persoana moare pentru c? intrând în supravibra?ie face saltul în instantaneitate, trece din corpuscular în ondulatoriu. Datorit? ?ocului vibratoriu uit? persoana care a fost ?i aici se autopercepe drept entitate spiritual? – fiin?a eonic? în cadrul devenirii. Prin “îmb?ierea” în instantaneitate, înc?rc?tura persoanei e decantat? în incon?tient drept karm? (hart?) a viitoarei întrup?ri. Acest incon?tient este Mintea Unic? la care, pe scala devenirii, ne racord?m rezonatoriu potrivit fiec?rei vibra?ii personale.
Secretul existen?ei Tale se afl?, deci, ascuns în mine. Doar aici pot eu s? Te caut, pentru c? în eternoinfinitatea din afara mea nu a? avea curajul s? ies, nu m? las? instinctul de autoconservare pentru c? m-a? risipi ?i m-a? pierde. M-a? afla în postura unui nonexistent care caut? existentul. Imperativul “cunoa?te-te pe tine însu?i!” de?i m? are adresant pe mine reprezint? calea descoperirii Tale. Alegând s? merg pe ea, am de f?cut patru mari popasuri (medita?ii). La cap?tul primului trebuie s?-mi explic cine sunt ca persoan? ?i îmi voi ad?uga un spor de ra?ionalitate. Dup? a doua etap? de mers voi ajunge s? în?eleg fiin?a, devoalându-mi spiritualitatea – m? v?d din afara propriei corporalit??i. La finalul popasului urm?tor voi fi în m?sur? s? intuiesc fiin?a eonic? – autoproiec?ia în realitate a eului, iar dup? a patra etap? ar fi posibil s? mi se releve zeitatea. Prima etap? o pot parcurge cu mijloacele con?tien?ei, dar implic? riscurile pe care le presupune receptarea Ta prin limit?rile (infirmit??ile) sensibilit??ii ?i ra?ionamentului logic. ?tiu c? ajung la relativism, antinomie ?i paradox. Asta p??e?ti când, cu daturile morfice, încerci s? scrutezi dincolo de z?ri ontologicul. Pentru celelalte, accesul gnostic se complic? ?i mai mult pentru c? sunt nevoit s? abandonez empirismul ?i ra?ionalismul pozitivist. O vreme m-a? l?sa c?l?uzit de deschiderile oferite de c?tre dogm? ?i metafor?, dar în final voi fi nevoit s? apelez la categoriile abisalului - incon?tientului ?i s? m? las sedus de fantasmele gândirii magice. Din infinitatea acestora mie îmi sunt date în prezentul actual numai câteva - instinctualitatea, presim?irea, memorarea, în?elegerea, reprezentarea, reveria, intui?ia, revela?ia, credin?a ?i poate unele dintre cele care, zice-se, apar?in paranormalului. Deplasarea cognitiv? dinspre fizicalism (v?d) c?tre energetism (simt) ?i în continuare înspre psihism (presupun) înseamn? o destrupare de semnifica?ie a gândului. Doar prin aceast? undizare gnostic?, demorfizare m? apropii de onticitatea suprasenzorial?.
Îndep?rtarea ?i desprinderea de persoan? implic? pierderea identit??ii, uitarea celui de unde am plecat ?i dizolvarea – identificarea cu fiin?a. Deci, calea veritabilei cunoa?teri este calea dispari?iei, a mor?ii mele fizice. Mu?când din fructul cunoa?terii Adam ?i-a pierdut nemurirea. Ascensiunea gnostic? prin atemporalizare înseamn? unificarea demonului cu îngerul întru fiin?? – întregirea sinusoidei. Acest lucru este posibil numai la cap?tul unui ciclu de reîntrup?ri. Mai departe, prin ie?irea din prezentul personal, imaginara ax? a timpului devine ax? a fiin??rii eonice, acumulare de ve?nicie în cadrul devenirii. Gnoetica fiin??rii mele eonice, în cadrul c?reia se unesc onticul cu gnosticul, reprezint? apogeul autocunoa?terii. Împlinirea imperativului delphic pentru mine echivaleaz? cu un transfer de con?tien?? prin care Tu începi s? iei act de tine. Pân? atunci erai Increatul care de acum, prin adaosul fiin??rii mele eonice la celelalte fiin??ri, începi s? te creezi drept Anthropotheos. În cadrul acestei întrup?ri, ca eon dogmatic începe starea mea de zeitate. Sunt amintirea formei care-am fost din care Te întrupezi Om!
Descartes în celebra sa formulare prin care î?i definea existen?a - dubito, ergo cogito; cogito ergo sum - î?i baza cugetarea pe circa doi la sut? din capacitatea min?ii de a ra?iona. Formularea pe care o propun se întemeiaz?, îns?, nu pe acest exerci?iu logic, ci pe gnosticitatea acelui nou?zeci ?i opt la sut? numit incon?tient, care reprezint? temeiul latent al în?elegerii abisale. M-am pip?it, m-am privit în oglind?, am stat de vorb? ?i cu al?ii despre mine. ?i pentru c? toate astea le-am f?cut eu înseamn? c?, fie ?i numai sub starea de persoan? sub care m? pot percepe, exist cu adev?rat. Când am închis ochii s? adorm m-am îndoit c? pe timpul nop?ii mai exist. Dar diminea?a am redescoperit c?, într-adev?r, sunt tot eu. Deci, credin?a mea c? exist se confirm? ca gnosticitate ?i m? confirm? ca onticitate. Dar o credin?? confirmat? nu mai e credin??, devine certitudine. Acesta e numai primul pas al dep??irii cognitive a condi?iei mele de persoan? – convertirea credin?ei în certitudine. Calea accesului c?tre mine prin credin?? r?mâne, în continuare, deschis? pentru c? totu?i, unele manifest?ri imprevizibile ale mele în anumite împrejur?ri mi-au înt?rit necesitatea credin?ei unei autoexisten?e criptice. Nu m? pot cuprinde pe de-a întregul, ca totalitate, prin cunoa?tere senzorio-ra?ional?, dar credin?a c? exist îmi ofer? speran?a red?rii mie în integralitatea mea.
Prin credin?a mea în mine, platoniciana umbr? p?mântean? (imagine ondulatorie) – kosmos aisthetos se une?te cu ideea (und?) care-mi confer? existen?? autentic? sub condi?ia de fiin?? spiritual?. Fiin?area (proiec?ia) selecteaz?, izoleaz? ideea din kosmos noetos ?i o une?te cu umbra ei care m? reflect? drept om. Credin?a, ridicat? la rang de metod? gnostic?, func?ioneaz? ca o poten?ialitate ce m? valideaz? ?i ca onticitate, afirmându-mi existen?a. Acum pot afirma lini?tit: “ Cred c? exi?ti, doamne!“ pentru c?, a?a cum s-a verificat, credin?a mea c? exist nu m? în?al?. Încrederea în credin?a propriei existen?e poten?ializeaz? existen?a Ta.
Îmi mai r?m?seser? unele dubii legate de capacitatea mea de a Te cuprinde. Umbra e o reflec?ie a ideii, dar poate ea la rându-i reflecta ideia? S-a dovedit c? da! Incon?tientul meu e un lac în care ideia se oglinde?te precum luna. Undele apei mitic?-umbr? sunt capabile s? reflecte ideea-om. Dar între pruncul mitic? ?i eu cel de azi e o diferen?? enorm?, pare c? nu ne leag? nimic. ?i totu?i, când m? rostesc am con?tien?a integralit??ii coezive a apartenen?ei la aceea?i umbr?, c?reia cunoa?terea îi spune ego. Deci, am capacitate unificator-integratoare a corpuscularit??ilor (succesiunea de st?ri proprii în tr?irea ca persoan?), func?ionez ca o und?. Acest lucru e posibil pentru c? incon?tientul e o categorie abisal? prin care, persoan?, reflectez ?i în afara mea. Acolo în afara mea e?ti Tu – unicitatea fiin?ial? c?reia apar?in. Dincolo de con?tien?? populez drept umbr? câmpul morfogenetic. Dar sunt o umbr? care m? aprind, m? activez iluminându-mi în?elegerea Ta ca Eu. Reflec?ia ideii-om este o und? c?reia îi spunem gând. Viteza cu care se deplaseaz? îl delocalizeaz?, îl face aspa?ial ?i atemporal, adic? îi confer? instantaneitate. Dar ?i ubicuitate. Asta face posibil ca unda (persoana-umbr?) ?i ideea-om s? fie simultan pretutindeni în acela?i timp ?i loc. Aceast? coinciden?? identific? umbra-mitic?, în devenirea ei omogenizatoare cu ideea arhetipal? om. ?i dac? Tu e?ti ideea absolut? – ideea ideilor, eu mitic?-umbr? pot fi coincident cu Tine, doamne. M? configurez drept und?în câmpul T?u spiritual. Cu o singur? condi?ie: ca Tu s? fii ?i idee-om. ?i, repet, e adev?rat; ne-o spune Iisus când se declar? fiul Omului.
Deci, doamne, ne facem un serviciu reciproc. E ca fin?ialitate unificatoare idee-umbr?, atunci când m? rostesc, vibratoriu, Te ipostaziez drept divinitatea Om. ?i a?a am ajuns la argumentul lui Mitic?, care sun? cam a?a: “Tu, doame, neap?rat trebuie s? exi?ti pentru c? exist eu; eu-mitic? exist pentru c? Tu – lumin? a omului-idee te reflec?i pe Tine.”. Nu pot cuprinde decât ca pe o imanen?? a interiorit??ii mele, acel înc? necunoscut abisal pe care îl dest?inui treptat pân? la autoepuizare în experien?a propriei tr?iri. Numai a?a Tu, increatul ?i indefinitul Devenirii, po?i fi antropomorfizat.
Dac? nu mi-ai fi, nu te-a? c?uta! Exi?ti în mine ca o presim?ire – zarea mea interioar? , refulare a esen?ei universalit??ii Tale; Te de?in, dar înc? nu te-am g?sit ?i de aceea Te caut. Te am drept o incon?tient? în?elegere, tensiune care m? activeaz?, impulsioneaz? s? Te cunosc. Cunoa?terea înseamn? ra?ionalizarea (ra?io), ordonare a misterului T?u potrivit în?elegerii mele. Drept cel mai universal semnificant (generalul generalurilor) e imposibil s? nu Te afli în mine ?i ca semnificat. Drept mitic?, eu umbra-om am capacitate antropmorfizatoare a ideii-om care e?ti. Deci exi?ti! Prin credin?a existen?ei Tale incon?tientul te în?elege ?i mi te red? ca onticitate imanent? a existen?ei mele în mister. În acest mod gnosticitatea ?i onticitatea devin unul, iar dihotomia subiect obiect se dovede?te un fals pe care mintea îl instituie în starea mea de persoan?. Dispun de aceast? posibilitate pentru c? în?eleg incon?tientul nu ca pe un organ, compartiment al creierului, ci drept categorie abisal? a min?ii unice, care e?ti Tu. Ca mitic? reprezint dimensiunea enstatic? a ideii-om, iar ca dumnezeu Tu reprezin?i dimensiunea ecstatic? a ei în cosmicitatea cronospa?ial?.
Încerc s? m? conving c? nu am luat-o razna, c? nu sunt nebun când încerc s? m? identific cu Tine. În upani?ade ?i se spune Brahman ?i e?ti identificat cu Athman – Sinele uman, aflat dincolo de eu-rile individuale. Prin om misterul T?u se autoreveleaz? (na?terea), iar în cadrul experien?ei tr?irii prin creativitatea sa se îmbog??e?te. Murirea e calea prin care misterul ia la cuno?tiin?? de sine. În spa?iotemporalitate, prin Anthrophos devi ra?ionalizabil, formulabil ?i exprimabil.