proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

- Mioara drag?, într-o or? ajung în parcarea blocului Leti?iei, te sun, m? aju?i s? urc, îmi prezin?i locuin?a, apoi te duci la somn. E nevoie s? stai cu mine pân? ce Leti?ia m? accept? ca îngrijitor, dup? care mai treci doar când te sun eu c? am nevoie de ceva. Marcel te va ajuta s? urca?i c?ruciorul, f?r? el m-a? descurca infinit mai greu. Eu l-am sunat pe Marcel s?-mi urce c?ruciorul în ma?in? ?i s? te ajute pe tine. Nu ?tii cât bine îmi faci ?i mie, pe lâng? ?ie, dac? rezolvi chestiunea asta.
- Vorbim când ajungi.
A coborât în parcarea blocului, emanând o nelini?te ?i un fream?t pe care, ca medic cu experien??, nu le avea în alte cazuri. A urcat în ma?in? s? vorbim, a venit ?i Marcel, ne-a expus varianta ei, cu totul alta decât a mea, având argumente serioase.
- Dragii mei, sunt foarte multe treburi de f?cut pentru cel care st? cu ea ?i nu ajunge s? vrei, trebuie s? po?i, ori tu Iona nu vei putea s? faci multe din cele necesare, mai ales aici, în apartamentul ei de bloc. Spa?iile sunt mici, c?ruciorul s-ar mi?ca greu pe covoarele ?i mochetele care sunt peste tot, din ce mi-ai spus te mi?ti înc? cu greutate, stai greu în picioare... ?i sunt atâtea de f?cut chiar în pozi?ie biped?. Exclud manoperele medicale, sunt dou? opera?ii, chiar dac? prima este mai bine, cea de-a doua necesit? înc? îngrijire special?, toate astea le voi face eu de dou? ori pe zi, ar fi suficient s? stai cu ea pentru a evita singur?tatea, care submineaz? însu?i procesul de vindecare. M-am tot gândit ce-i de f?cut, Leti?ia nu este invalid?, doar for?ele ei psihice sunt sever diminuate, în rest se gestioneaz? suficient în ceea ce prive?te necesit??ile fiziologice, dar refuz? s? supravie?uiasc?, fiind convins? c? finalul este acela?i ?i foarte aproape. Dac? te-ar accepta m?car din când în când, noaptea ?i diminea?a, s? m? pot odihni ?i s? merg la munc?, ar fi excep?ional... dar... nu ?tiu. ?tii care ar fi cea mai bun? variant?? ?i de?i eram doi lâng? ea, întrebarea îmi era adresat? mie, s? vrea s? se mute la tine.
- Mam?! ce bine ar fi! Pentru to?i, doar s? accepte, ce bine te-ai gândit! M-a? mi?ca mai bine, am fi la parter, ea ar sta în dormitorul de jos, iar eu în buc?t?rie, am ie?i în gr?din?, a? putea s? merg la cump?r?turi, poate chiar împreun?...
- Te anun? c? va fi aproape imposibil s-o convingem, deja mi-a refuzat propunerea s? stea la mine, care era ?i ea foarte bun?, a?a c?... nu ?tiu.
- Hai s? urc?m amândoi, s? vorbesc ?i eu cu ea... poate reu?esc s-o înduplec...
- Eu v? las, a spus Marcel ie?ind din ma?ina mea, succes! La coborârea c?ruciorului te ajut? Mioara, este mai u?or, poate merge?i to?i trei... Doamne ajut?!
- Mul?umesc mult, Marcel, ne mai vedem.
A fost greu la urcarea celor trei etaje, primul mai ales a fost un chin, nu aveam tehnic? nici pentru urcare, nici pentru utilizarea dispozitivelor mele auxiliare la urcarea pe sc?ri. Nu m? gândisem înainte, la rece, era greu de anticipat dificult??ile, dup? stâng?cia deprimant? a primelor sc?ri, m-am oprit pe primul palier intermediar încercând s? gândesc o tehnic? logic?, cât mai simpl? ?i eficient? de urcare, secretul fiind s?ltarea picioarelor pe treapta urm?toare, apoi ridicarea cârjelor, simultan cu o tehnic? de rigidizare a structurii osoase în toate trei articula?iile picioarelor, prin utilizarea ortezelor genunchilor ?i a dispozitivelor de pe bazin, care-mi blocau mi?carea de c?dere a trunchiului pe spate, tendin?a c?tre înainte controlând-o cu ajutorul bra?elor, prelungite ?i solidarizate cu cele dou? cârje. Lipsindu-mi controlul nervos al picioarelor, cel mai periculos moment era s?ltarea pe rând a cârjelor pe treapta urm?toare, folosind doar for?a bra?elor. Orice a?ezare imperfect? a cârjei pe scar? putea s?-i permit? alunecarea ?i pr?bu?irea, cu efecte dezastruoase. Mioara a vrut s? m? ajute, dar i-am spus c? accept doar dac? poate s? stea cu mine de fiecare dat? când urc sc?rile.
Era o chestie de antrenament, mult antrenament, voiam s? exersez urcând la etajul casei mele, având în vedere ?i o reluare a prezen?ei mele în firm?, unde biroul îmi era la etaj, dup? scoaterea din schem? a celor doi directori.
Aveam ni?te emo?ii de parc? urma s? v?d o Leti?ie muribund?, sau moart?, când am ajuns la etajul trei Mioara mi-a spus s? r?mân un timp în hol, s? intre ea mai întâi în camer?, dar deschiderea u?ii a surprins-o pe Leti?ia în mijlocul holului cu spatele c?tre intrare, mergând probabil c?tre camera ei, îmbr?cat? într-o pijama albastr? cu flori, cu o bluz? larg?.
- Salut, ?i-a f?cut sim?it? prezen?a Mioara, dar r?spunsul Leti?iei abia s-a auzit.
- S?rut mâna, Leti?ia, m? la?i s? te-mbr??i?ez? am surprins-o vizibil, determinându-i oprirea ?i întoarcerea capului, mai întâi, apoi a întregului corp.
- Dac? crezi c?-?i este de folos, f?-o, dar cu mare grij?, te rog!
Mioara, care se g?sea între noi, s-a tras c?tre perete, eu pornind cu pa?i mici, neputându-mi dezlipi ochii înl?crima?i de la chipul ei palid, tras la fa??, cu cearc?ne maronii spre vân?t.
- Ai progresat, nu-i r?u...
Ajuns în dreptul ei, m-am apropiat cu spatele de perete, în câteva mi?c?ri m?runte mi-am apropiat c?lcâiele la o palm? de perete, sprijinindu-m? puternic în cârje, apoi când întinderea la maxim a picioarelor, împreun? cu lipirea spatelui de perete, mi-au asigurat stabilitatea vertical? a corpului, am l?sat cârjele rezemate de perete, întinzând mâinile c?tre ea.
- Vino te rog!
- S? nu m? strângi!
I-am pus mâinile pe talie, ?i ea, într-un gest care mi-a topit toat? fiin?a, volatilizând-o în întreg universul, ?i-a a?ezat, cu o grimas? de durere, mâinile pe umerii mei cu palmele lipite pe gât ?i pe maxilarul de jos, m-am gândit c? nu ?i le putea sus?ine, îi erau grele, s-a apropiat simultan cu apropierea capului meu, atât cât permitea pozi?ia mea rigid?, s?rutându-mi cu o atingere delicat?, parc? din ultimele ei puteri, buzele-mi pierdute într-un gest la care nici nu visau.
- Asta-i pentru tr?darea trandafirilor, pe care nu-i voi mai putea îngriji.
- Daaa, s-o crezi tu! Nu scapi a?a u?or, îi vom îngriji amândoi, cum om putea. L?rgesc aleile ?i intru cu c?ruciorul printre rânduri, îi sap ?i-i stropesc pentru d?un?tori, îi ud seara, iar tu îi vei t?ia pe cei pe care îi vrei în vaz?. N-avem alt? solu?ie, asta e. Ar trebui s? te gr?be?ti, am v?zut c? s-au scuturat cam mul?i, net?ia?i, a?a c? spune-i Mioarei ce s?-?i adune de prin cas? ?i mergem la mine... Se ofilesc f?r? tine, la propriu, dac? nu vii eu nu mai fac nimic, ba da, fac ceva, pornesc drujba ?i-i tai pe to?i, îi las s? se usuce ?i-i aprind.
- Iona! Dragule! Te-ncurc, tu abia înve?i s? mergi, eu te-ncurc de nu-i adev?rat, ce s? mai caut eu la tine?
- Ce s? mai cau?i, ce s? mai cau?i? N-ai pierdut nimic în gr?dina mea, ?i totu?i eu sunt mai bogat, cea mai frumoas? femeie din lume m-a l?sat s? o privesc, s? o iubesc, uneori s?-i s?rut buzele. Doar opt ani a ?inut bucuria mea, dar mai vreau, pân? la cap?t vreau, cât o fi de aproape sau de departe acel cap?t, vreau s? te privesc, s? m? bucur, nu ai dreptul s? m? la?i singur, ?i ?tii ceva? o iube?ti pe Mioara de atâ?ia ani ?i acum vrei s-o iei cu tine, nu-?i pas? c? nu mai poate, în?elegi? pe lâng? fiica ta, mai sunt doi oameni în lumea asta care ?i-ar da ani din via?? pentru tine, iar tu vrei s?-i omori, pe Mioara prin oboseal? ?i am?r?ciune, iar pe mine prin îndep?rtare. Nu po?i face asta, de fapt tu nu ?tii ce faci, cei suferinzi devin egoi?ti, ?tiu din proprie experien??, a?a reac?ioneaz? fiin?a uman? când sufer?, sau nu în?elege ce i se întâmpl?. Leti?ia, suferin?a purific?, îndumnezeie?te, las?-mi toat? suferin?a te rog, s?-mi dovedesc c? pot s? o duc, suferin?a stearp?, în singur?tate, este inuman?, te duce la nebunie. Suferin?a împreun?, aproape de fiin?a care ?i-o produce, e ca o rug?ciune, are putere t?m?duitoare, intra?i în camer? ?i adun?-?i lucrurile, eu voi coborî la ma?in?, coborârea este mai grea decât urcarea, pentru mine. V? a?tept, i-am mai spus, c?utându-mi cârjele, împingându-m? cu coatele de la perete, orientându-m? pe loc c?tre u?? ?i pornind hot?rât, convins c? va veni ?i ea cu Mioara.
M-am gr?bit cât am putut, de parc? acceptul sau refuzul ei ar fi depins de rostirea unuia pân? p?r?seam apartamentul, n-a zis nimic pân? la închiderea u?ii, teama mea de refuz disp?rând doar dup? primele cinci-?ase minute, cât a durat coborârea de la etajul trei la doi. Aveam mult de lucru pentru a înv??a s? urc ?i s? cobor, dar, dac? Leti?ia era cu mine, nimic nu-mi era imposibil, îns??i vindecarea mea era mai accesibil?, energia mea mental? era o for?? de neoprit, care, speram în sinea mea, o va vindeca ?i pe Leti?ia, mai ales dac? Mioara va reu?i s-o duc? la clinica din Viena.
Programul meu imediat era foarte clar: s?-i golesc camera Leti?iei, dormitorul de jos, asta însemnând îndep?rtarea cadrului metalic de deasupra patului, îndep?rtarea accesoriilor de pe mas?, a?ternut nou ?i deconectarea boxei dac? nu vrea niciun fel de muzic?, sau schimbarea rockului pe care-l ascultam în ultima vreme, cu alt? muzic?, la cererea ei. Trebuia, de asemenea, s-o rog pe Mioara s? fac? un pic de ordine în baia cu intrare din dormitor, mie r?mânându-mi baia de pe hol. Apoi trebuia s?-mi preg?tesc canapeaua din buc?t?rie, eventual s-o deschid, dac? era posibil, s? transfer cadrul terapeutic deasupra ei, s?-mi transfer obiectele personale ?i o anumit? cantitate din lenjeria personal?, din dormitor, f?când loc lucrurilor Leti?iei, s-o rog pe Mioara s?-mi asigure cât mai mult accesul la produsele alimentare, mai ales s?-mi ridice unele indispensabile, aflate foarte jos, la nivel accesibil.
Dup? cincisprezece minute de la ie?irea din apartament am intrat în ma?in?, la volan, imaginea Leti?iei nu mi se ?tergea de pe retin?, sau din creier, îi vedeam ochii apropiindu-se de ai mei, senza?ia atingerii buzelor ei îmi lipsea, contactul nostru nefiind unul în esen?? senzual, de fapt ni s-au s?rutat creierele, poate, într-o mai mic? m?sur?, inimile. Inima mea o înv?luia complet, dar inima ei era atât de speriat? de ce va urma, încât se ascundea de oricine, în cele mai sigure ?i ascunse unghere. Speram s?-mi fi ie?it destul de bine optimismul meu dezinvolt, în orice caz suficient cât s? apar? amândou? în u?a din spate a blocului. ?i a?a s-a întâmplat, trecuse aproape o or?, timp în care nu m-am temut, sau m-am temut tot mai pu?in pe m?sur? ce trecea timpul, c? nu vor veni. Dac? nu m? suna Mioara s?-mi spun? c? pot pleca, eram convins c? totul e bine. Din p?cate, ?i chiar sim?eam ca o vinov??ie, nu am coborât s?-i deschid portiera ?i s-o ajut s? urce în fa?? lâng? mine, eram prins în centur? ?i nici nu st?pâneam tehnica deplas?rii decât în foarte mic? m?sur?, a?a c? toate opera?iile, urcarea Leti?iei, a celor dou? saco?e pe care le avea în mâini, pe bancheta din spate, le-a f?cut Mioara, spunându-ne din u?? ca vine cu ma?ina ei s? ne instal?m, apoi se întoarce s? mai aduc? trei saco?e cu lucruri.Am parcat amândoi în fa?a por?ii, apoi i-am spus:
- A?teapt? c? vin s? te ajut s? ie?i din ma?in?!
- Iona! Fii tu atent la ma?ini, m? descurc!
Eram cel mai lent, într-adev?r, Leti?ia mergea pe alee cu mâinile îndoite în sus, în fa?a pieptului, temându-se parc? de lovituri, sau, poate, mascând absen?a sânilor, din cochet?ria sau frustrarea femeii care avusese propriii ei sâni suficient de vizibili, când am intrat pe porti?? Mioara l?sase saco?ele în fa?a u?ii, întorcându-se c?tre ma?ini ?i strigându-mi s? a?tept c? vine ?i-mi scoate c?ruciorul.