Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

C?lug?rul

de Zburlea Ariana

În c??ti se auzea ,,It must have been love”.
Când m? plictiseam de melodiile din list?, repetate din ?coala general? pân? dup? facultate, preferam radio-ul. De?i nu iubisem recent, ceva din versuri m? adâncea într-o melancolie ostil?.
Ro?ile troleibuzului scâr?âiau ca oasele unui cadavru. Era a?a de frig, c? scoteam aburi pe nas. Paltoanele de nailon ale oamenilor înghesui?i m? ocroteau. M-am înc?lzit repede. Chiar a? fi vrut s? mai pun? o frân?, s? m? simt strivit? între doi str?ini, cu care m-a? fi leg?nat precum copacii sl?bi?i din r?d?cini.
Geamurile erau de un albastru închis; ninsoarea c?dea violent pe asfalt. Se oprea. Apoi iar ningea. Totul se lipea de mâini - barele, degetele celorlal?i, saco?ile. Mirosea a varz? murat?. A parfum ar?besc, a crem? de corp. Cineva f?cuse du? proasp?t, altul venea de la serviciu, probabil dintr-un service auto.
Atâtea mirosuri, atâtea vie?i ?i gânduri care pluteau în jurul lor. P?rea c? singur?tatea nu exist?, dar sim?eam necunoscutul cum m? sufoc?. Oamenii au suferin?a lor intim?, povestea lor pe care o pot intui dup? ce mi-a? fi consumat toate gândurile despre via??, doar stând lâng? bra?ul lor, constrân?i la ora când muncitorimea exprim? doar oboseal? ?i foame.
?i seara e apatic?, uneori, când ?tii c? vei deschide singur u?a. Nu-?i va p?sa ce sco?i din frigider. Doar te speli pe mâini, m?nânci în fa?a frigiderului ?i salamul î?i r?ce?te buricele degetelor. Lumina care cade pe fructe pare ?i ea o z?pad?. L?mâile stau muceg?ite, una lâng? alta, ca un cuplu de seniori care n-au avut copii niciodat?. A?a au fost ultimele mele seri, din ultimii ani, m? gândeam.

Oare unde e c?lug?rul?

St?tea mereu cu tâmpla lipit? de geam, aproape de prima u??. ?i pentru c? obi?nuiam s? m? a?ez acolo, uneori m? g?sea pe scaun ?i el st?tea în picioare, lâng? mine. Alteori, ajungea primul ?i deja era o rutin? s?-i privesc scamele din fes. Îl priveam curioas? la început, dar controlam privirile insistente. Era b?rbos ?i slab ca un stâlp de telegraf ?i peste mantia lung?, de care se împiedica, purta o geac? de fâ?, dar cumva elegant?. Plutea ca un înger din picturile lui Câl?ia; mersul era de parc? avea stele între degete ?i când coboram la aceea?i sta?ie, aproape în fiecare sear?, îmi pl?cea s? v?d cum hainele i se confund? cu întunericul cartierului. Îmi devenise drag, ca un companion t?cut. Acela?i drum mereu, printr-un gang obscur. Eu mergeam câ?iva metri mai departe ?i ajungeam acas?.
Ajunsese cu dou? sta?ii mai târziu. M-a privit direct în ochi pentru prima dat? ?i chipul i se înmuiase. Privirea exprima multe. De la ru?inea unui gând intruziv pân? la mil?. Eram destul de ab?tut?. ?tiam c? se va întâmpla ceva în seara aia. Ochii lui gigantici, alba?tri, adânci?i în oase, se strecurau în mine. Deja-mi imaginam c? plânge cu lacrimi mai mari decât al?ii. Era un sentiment greu, ca ?i când ne-am cunoscut suficient prin t?cere ?i am fi vrut s? ne auzim vocile.
În acea sear? mirosea puternic a mir. Începeam s? m? gândesc c? poate e un preot care vine de la o înmormântare. Sau un exorcist. ?tiam c? se mai practic? în unele locuri, în tain?, doar noaptea. Îmi urm?ream ?irul gândurilor de femeie aproape îndr?gostit? ?i sim?eam teama de o nou? semi-obsesie.
Am coborât în acela?i loc, împreun?. Am mers în spatele lui; semaforul ar?ta ro?u. Am a?teptat s? pot traversa, la un metru distan?? de el, în dreptul bra?ului s?u stâng. Nu în?elegeam de ce m? atr?gea aceast? persoan? în mod paricular. Se apropiase cu ochii lipi?i de ai mei. ,,Bun? seara”. T?cere ap?s?toare. Deja sim?eam c? a? fugi atât de tare, încât s? nu m? mai vad? vreodat?. L-am salutat ?i eu; a?teptam s? spun? ceva concret. ,,Sta?i cumva în apropiere? Nu v? e team? s? merge?i singur? seara?” Ridicând sprânceana, i-am r?spuns simpatic: ,,sunt fat? mare. M? descurc. E o zon? lini?tit?. Sunte?i preot sau c?lug?r?”
Privirea lui a r?mas blocat? pe obrajii mei, apoi în ochi. A zâmbit. Mergea în ritmul meu pe trecerea de pietoni. Nu avea sens s? repet întrebarea. Având în vedere c? nu a spus nimic, i-am urat o sear? bun? ?i am mers spre cas?.
Am mai v?zut aura asta de a?a-zis în?elept, cu un aer misterios actoricesc, ca ?i când unele întreb?ri nu conteaz?. Sim?eam c? nu îmi mai e atât de drag; imaginea despre el mi se conturase ?i mai bine în minte. Auzisem o ma?in? care frâneaz? brusc în spatele meu, lovindu-se de un stâlp. Din instinct am privit în urm? ?i el era acolo, m? urm?rea. În loc s? m? sperie, m-am gândit c? a? vrea s? m? urm?reasc?. Am continuat s? merg pân? am auzit o ?oapt?, fix lâng? strada întunecat? pe care o traversam în fiecare noapte.
,,Nina!”.
Nu avea de unde s?-mi ?tie numele. Pielea lui alb? str?lucea în întuneric ?i gropile ochilor p?reau ca doi c?rbuni. M-am întors, mirat?, în t?cere. Se apropiase prea mult. Parfumul de mir m? îneca. Î?i strângea puternic mânecile puloverului negru în pumni. ,,Ai un chip de madon?. E?ti frumoas?. ?i foarte alb?. Î?i aminte?ti de mine?”
Aproape am crezut c? e nebun ?i i-am spus: ,,cred c? m? confunda?i. V? cunosc doar din vedere, din 66; dar nu în?eleg de ce v? comporta?i a?a.” Apoi a zis: ,,e?ti foarte frumoas? ?i nu vreau s?-?i fac r?u. Vreau doar s? î?i dau o îmbr??i?are. Pari foarte trist? ?i mereu singur?. E?ti foarte tân?r?.”
Nu am refuzat. S-a lipit strâns de corpul meu ?i mi-a îmbr??i?at capul, p?rinte?te, mult timp. M-a s?rutat pe cre?tet; am auzit ?oapte din Tat?l Nostru. Mi-a luat obrajii în mâini, repetând cu ochii înl?crima?i: ,,ai un chip de madon?. E?ti o madon?. Nina...”
Zâmbea când îmi pronun?a numele încet, ap?sat, pe fiecare sunet.
Începuse iar s? ning?. L-am privit, încercând s? în?eleg, s? nu m? sperie ceea ce f?cea. De?i a? fi fugit, am r?mas; era un amestec de sil? ?i atrac?ie care-mi sc?pa de sub control. ,,De ce spui c? sunt o madon??”
Îmi privea buzele ?i atunci am sim?it gura lui rece cum le apas?. S?ruta de parc? eram o prad?, o femeie pe care urma s? o pl?teasc?, iar atingerile lui nu aveau nicio leg?tur? cu stâng?cia unui om al bisericii. S?rutul era atât de haotic ?i ap?sat, încât nu-l interesa c? ne intrau ?uvi?e de p?r în gur?.
Era gre?it, bizar ?i periculos pentru mine. Dar via?a mea goal? asta cerea atunci. Milioane de fiori îmi în?epau corpul, intermitent, obrajii deveneau din ce în ce mai fierbin?i, iar gura lui din ce în ce mai rece ?i albul ochilor s?i devenea albastru închis, ca geamurile troilebuzului.
O aur? neagr? l-a cuprins din spate, tr?gându-l brusc înapoi. P?rea un alt om îmbr?cat un negru.
Îmi sim?eam gura foarte umed? ?i când mi-am atins buza de jos, sângele sclipea pe degetele albe. Îi sc?pase o cruce de lemn în z?pad?, lâng? picioarele noastre. ,,Sper s? m? ierte tat?l t?u”.
Singurele cuvinte. S-a dep?rtat încet, tremurând; disp?ruse ca un vis pe care nu ?i-l mai aminte?ti la trezire.
Am luat crucea din z?pad? ?i am privit-o buimac?. Singurul semn c? el a fost acolo, c? se întâmplase. Tocmai aveam o revela?ie. ?tia de tat?l meu. ?tia c? nu mai e. Îmi ?tia ?i numele.
Într-o zi, când eram la biseric? pentru pomenirea tat?lui, un b?rbat din corul ortodox se apropiase de mine. Aveam doar zece ani. M? privea cu aceia?i ochi alba?tri, întuneca?i de ni?te gene bizar de lungi ?i negre. Mama observase. De atunci, nu am mai p??it în acea biseric?. Doar c? eram într-un alt ora?.

Am l?sat crucea în acela?i loc, mergând pe o alee curat?, ca s? nu las urme de pa?i în z?pad?; îmi doream doar s? ajung acas?.

Zburlea Ariana (crepuscul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro