proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Vâslind din r?sputeri, pe Nu?u îl apucase frica. Î?i aduse aminte de o întâmplare ce a avut loc de pu?in timp când solda?ii Radu Ioan ?i Mitric? Vasile erau cât pe aci s? ajung? s? nu-?i mai vad? niciodat? p?rin?ii. Începutul îl ?tie dintr-o convorbire telefonic? scurt? la care, f?r? voia lui, a asistat:
- B?, la telefon este C?pitanul Tuluc. V? întoarce?i urgent la companie! Lua?i cu voi, de la Câ?la, ?i barca G M2. Ai în?eles, soldat frunta??
- Am în?eles, s? tr?i?i!
Întâmplarea a fost u?or de reconstituit din povestirile celor doi:
„Valurile din ce în ce mai mari transformar? barca într-o coaj? de nuc?. Una din vâsle i-a fost smuls? lui Vasile din mân?. Radu o mai ?inea, înc? strâns, pe cea din partea lui. Un nou val trecu peste mica ambarca?iune. Ca s? nu fie târât afar?, Radu l?s? instinctiv vâsla ca s? se poat? ?ine cu amândou? mâinile de marginea b?rcii. Se luptau cu marea, dar amândoi î?i d?deau seama c? lupta este inegal?. Totu?i, nu puteau renun?a! Trecuser? mai sus de pragul spaimei. Fiecare se gândea c?, dac? nu va interveni ceva, o minune, c? de ajutor omenesc nu putea fi vorb?, în curând se vor uni cu marea, nu vor mai putea respira, apa le va inunda pl?mânii. Nu mai aveau alt? grij? decât s? se ?in? cât mai strâns de câte o margine de barc?. Din când în când, câte un val îi acoperea cu totul. Lumina disp?rea. O ame?eal? venit? de departe punea st?pânire pe creierele lor, ca dup? un timp s? dispar?. Iar??i ?i iar??i ap?, numai ap? peste tot. Zgomotul era ?i el infernal. Ap? ?i zgomot. Dincolo de ele nu putea fi decât moartea!
Primul s-a trezit Vasile. Radu ceva mai târziu. Soarele îi b?tea drept în cre?tet. N-aveau cum s? se fereasc? de el. Cu un efort deosebit, Vasile î?i d?du jos ruba?ca ?i ?i-o împleti în jurul capului. Radu se uit? uluit la el, dar în curând în?elese ?i-i urm? exemplu.
Din când în când, se auzea câte un clipocit u?or. Vasile se ridic? de pe fundul b?rcii ?i se uit? dincolo de marginea ei. Cât se vedea cu ochii ap?, o ap? lini?tit? încre?it? de un vânt u?or.
Într-o frac?iune de secund?, Radu î?i aminti primul de furtuna prin care trecuser?. Ce noroc pe ei c? rezistaser?! Dar era oare noroc? S-ar putea s? fie. Dar tot a?a de bine poate fi începutul altei nenorociri, poate ultima din via?a lor. Se mai uit? odat? în jur, oare unde s? fie ??rmul? Î?i d?du pe dat? seama c?, ?i dac? ar ?ti direc?ia bun?, tot nu le-ar folosi la nimic. Nu aveau cu ce vâsli. Singura speran?? ar fi ca vânticelul s? bat? spre mal ?i nu spre larg. Se mai uit? odat? de jur împrejur. Apa, u?or tremurat? de vânt era de un verde intens. Din loc în loc se vedeau por?iuni de ap? g?lbuie. Aha! Asta era. ?tia, de la pescari, c? por?iunile de ap? g?lbuie, care se vedeau ?i de pe mal, erau locuri cu ap? mai pu?in adânc?. V?zu apoi c? în direc?ia, spre care îi purta vântul, erau mai multe por?iuni g?lbui. O speran?? puse st?pânire pe el. O dest?inui ?i lui Vasile.
- S? vezi c? Dumnezeu ne va ajuta. Vom ajunge cu bine la mal.
- De te-ar auzi tovar??ul c?pitan Tuluc c? vorbe?ti despre Dumnezeu pe barca armatei ar fi în stare s? te pun? în discu?ia Adun?rii generale UTM, iar din partea lui s?-?i dea ?i câteva zile de carcer?.
Zâmbir? amândoi dar în ochii li se citea frica.
Soarele ardea tot mai puternic. Când setea a devenit de nesuportat, au încercat s? ?i-o astâmpere cu ap? de mare luat? în c?u?ul palmelor. Nu le-a fost de nici un ajutor. Ca s? uite au mai povestit un timp despre c?pitan, cum îi pune s? înve?e pe de rost Regulamentul de Ordine Interioar? ?i articole din Ap?rarea Patriei, despre Congresul II al PMR, despre prietenia româno-sovietic?, ori despre eroismul unor gr?niceri, ca ?i ei, dar nu a?a de del?s?tori, de la frontiera ce desparte RPR de Jugoslavia titoist?.
Au început s? delireze. Primul ?i-a dat seama de asta Vasile când Radu a început s? zic? despre el c? se afl? pe o paji?te verde pe care susur? un izvor limpede. Apoi ?i lui i s-a înce?o?at mintea.”