proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

A trecut o toamn? ?i o iarn?, a-nflorit cire?ul, o singur?tate din ce în ce mai prezent? m? sâcâia, am sim?it-o la s?rb?torile de iarn?, când a venit prim?vara, munca în livad? ?i prin curte m-a f?cut s? uit, dar când s-au copt cire?ele în mai, m-am hot?rât, scurt, cu toat? voin?a. Priveam fructele ?i o vedeam pe Sofia în cire?. Am scos ni?te bani din banc?, am dat o tur? prin magazinele din Dej, cump?rând daruri de tot felul, am vorbit cu prietena mea spanioloaica s?-mi hr?neasc? cei doi câini, ?i, într-o sâmb?t? diminea?a, cu noaptea-n cap, dar numai dup? ce am umplut cu cire?e o geant? frigorific?, am pornit c?tre Arge?. Pe la dou? dup? amiaz? eram în Curtea de Arge?, am mâncat într-o jumate de or?, apoi am început urcu?ul pe valea Arge?ului, intrând pe Transf?g?r??an. Am l?sat m?n?stirea Curtea de Arge? în dreapta, am intrat în ?inutul baladelor, Albe?tii P?mânteni, Albe?tii Ungureni, apoi Oe?tii P?mânteni ?i Oe?tii Ungureni, am trecut de Rotunda ?i Buc?ene?ti, intrând, aproape de orele patru ale dup? amiezii, în Corbeni, punctul final al c?l?toriei mele. Am trecut de prim?rie, am traversat Arge?ul reducând viteza la minim acceptabil, m? apropiam de casa Iulianei potrivit indica?iilor unui cons?tean, dou? suflete cu p?rul cre?, se jucau în curtea pietruit?, Sofia o ini?ia pe Raluca în mersul pe triciclet?, dou? suflete, doi îngeri ferici?i pe P?mânt, m-am asigurat în ultima clip?, oprind ma?ina dincolo de curtea fermecat?, m? uitam în oglinzile retrovizoare, în dreapta nu mai vedeam decât gardul casei, în stânga, un autobus a oprit în sta?ia de peste drum, prin spatele lui trecea Iuliana, poarta cur?ii s-a deschis, Sofia a s?rit prima în bra?ele mamei, Raluca, mai înceat? s-a aruncat ?i ea, toate trei, într-un buchet de iubire ?i fericire, intrând în curtea casei unde ar fi trebuit s? intru ?i eu. ,,Când vei întâlni doi îngeri , atunci vei în?elege, vei ?ti totul, tot ce-?i va trebui se va deslu?i doar atunci", îmi spusese ?tefan în noaptea dest?inuirilor, voind s?-mi spun?, de fapt, c? toat? spovedania lui, cele cincisprezece ore de pove?ti fascinante, dovedeau o singur? dorin??, dorin?a lui, sinuciga?ul programat istoric, de a-i duce mai departe via?a neterminat?, calea normal?, al doilea destin, cum spunea el cu mândrie, destinul uman. În clipele acelea chiar am crezut asta, m-am speriat, cred, de atât de mult? fericire, în care sim?eam c? nu am ce c?uta, locul era ocupat, v?zusem înainte de pod, la intersec?ie, un indicator c?tre pensiunea ,,Irina” am mers mai departe, la cinci sute de metri am intrat în curtea pensiunii, m-am cazat, mi-am dus bagajele în camer?, amânam mereu, în?elesesem toat? strategia pustnicului, asta m? ?inea pe loc, m? sim?eam manipulat, îmi pl?cea ceea ce sim?eam, dorin?a de a le vedea pe toate trei, mai ales pe Iuliana, m? împingea dincolo de râu, teama nedefinit? de ridicolul inoportunit??ii, m? ?inea pe loc.
- Te por?i ca un copil! mi-am spus privindu-m? în oglinda de pe hol, trebuie s? mergi la ea, s?-i dai banii pentru cas? ?i gr?din?, s-o vezi pe Sofia, pe Raluca, s? vorbe?ti cu ele, apoi po?i pleca, te po?i întoarce în dealul t?u, veghindu-l pe ?tefan, cineva trebuind s?-i aprind? ?i lui o lumânare, de ziua mor?ilor, chiar dac? el tr?ie?te. Gândul acesta z?cea în mintea mea înc? de la explozia din muntele cet??ii, tot timpul am avut sentimentul falsit??ii rolului interpretat de Iuliana pe balconul de nord, eu credeam cu t?rie în iubirea lor, Iuliana parc? se gr?bea, ceva o f?cea s?-l jeleasca repede pe ?tefan, ?i s? plece, dar... atunci abia am în?eles, nu se gr?bea ea, m-a expediat pe mine, ea întâlnindu-se cu pustnicul dup? plecarea mea, explozia din pe?tera comorii trebuind s? fie declan?at? de cineva. Aici mi-am recunoscut înfrângerea, ?tefan m-a învins, m-a p?c?lit, credeam c? eu am fost de?tept ?i am furat cuf?rul, dar esen?ialul mi-a sc?pat, Iuliana s-a întâlnit cu ?tefan, care st?tea ascuns undeva, poate pe drumul cerbului de pe grohoti?ul albastru. Aceast? con?tientizare a unui sim??mânt vechi a avut darul s? m? umple de triste?e în prima faz?, dar, foarte repede mi-am revenit ?i m-am eliberat de o povar? la fel de veche, speran?a în continuarea celui de-al doilea destin al pustnicului, credin?a c? îmblânzitorul de cerbi mi-a l?sat în grij? pe Iuliana ?i pe cele dou? copile ale lor. Naivitate generat? de bucuria traiului în preajma fiin?elor care mi-au umplut via?a mai mult de un an de zile.
Am adunat toate darurile preg?tite într-o saco??, mai aveam ?i saco?a cu cire?e, am chemat un taxi la pensiune, m-a l?sat în sta?ia de autobus, am a?teptat s? plece, traversând strada ?i oprindu-m? doar pentru o clip? în fa?a por?ii metalice, înc? neîncuiat?. Un c??el cu picioare scurte, ro?cat ?i gras, l?tra cu furie, tr?gând s?-?i rup? lan?ul, am intrat, m-am întors c?tre porti??, apropiind-o cu grij?, ?i în clipele urm?toare când eram aproape de u?a de la intrare, în lumina becului din tavanul antreului, s-a deschis u?a, copila cea mare, Sofia, a-nceput s? strige fugind în cas?, revenind imediat, apoi fugind din nou dup? maic?-sa:
- E nenea ?tefan, a venit nenea... Cristian, mam?! e nenea Cristian, vino s?-l vezi!
Am r?mas pe loc, a?teptam s? v?d ce va urma, a ?â?nit din nou Sofia aruncându-mi-se în bra?e, am l?sat saco?ele din mân?, ridicând-o ?i strângând-o tare, cu bra?ele ei dup? gâtul meu. Iuliana a ap?rut în u?? legându-?i basmaua neagr?, mi-am amintit c? mai devreme nu era îmbrobodit? cu basma neagr?, am l?sat-o încet pe Sofia, neluându-mi ochii de la maic?-sa, ne priveam în t?cere, nu ziceam niciunul nimic, mi-a fost team? pentru o clip?, regretul întâlnirii m-a încercat, am inspirat cu ochii închi?i, salutând pur ?i simplu:
- Bun? seara Iuliana, salut pu?toaico, mi-a fost tare dor de tine, mi-am exprimat eu suferin?a dep?rt?rii indirect, sco?ând-o pe copil? la înaintare, îndreptându-mi privirea, cu drag, înspre Sofia. Ai lipsit la cire?e, dar ?i-am cules eu o geant?, câteva zile î?i ajung, v? ajung tuturor. Pot s? intru pentru cinci minute?
- Bineîn?eles, iart?-m?, poftim în cas?!
Am intrat în holul lung, cu dou? u?i pe stânga ?i trei pe dreapta, m-a poftit în prima camer? din stânga, o sufragerie cu mobil? veche, l?cuit?, de dou? ori am trecut pe lâng? ea, mi-a deschis u?ile privind în p?mânt, am l?sat geanta cu darurile, ?i cea cu cire?ele în hol, spunându-i Sofiei s? le deschid? ?i s? scoat? toate lucrurile, eram singur cu Iuliana în camera luminat? puternic, nici nu voiam s? mai stau mult, regretul deplas?rii m? luase în st?pânire, i-am spus sec, f?r? alte amabilit??i:
- Trebuie s?-?i dau dou? lucruri, prima dat?, cele nou? mii de lei pentru cas? ?i gr?din?, le-am vândut acum dou? luni, am folosit împuternicirea pe care mi-ai l?sat-o ?i te-am sc?pat de c?su??, este exact suma pe care mi-ai spus c? o dore?ti pentru proprietate, ?i mai am un lucru s?-?i dau...
- Ar trebui s?-?i p?strezi banii, nu mai am nevoie, am bani... muncesc ?i câ?tig bine, p?streaz?-i tu, pentru tot ce ai f?cut pentru noi, pentru grija câinelui, pentru... tot.
- Nu-i a?a, ??tia ?i se cuvin, eu mi-am oprit partea, a?a cum ai spus la plecare.
- Ai un vecin de treab??
- Da, este cel mai de omenie pe care l-a? fi putut g?si, am rostit rar ?i ap?sat, am cump?rat-o chiar eu, poate fac o cas? mai mare pentru închiriat, dup? ridicarea m?n?stirii pelerinii vor avea nevoie de cazare.
I-am întins cu hot?râre plicul, apoi am scos din buzunarul interior al hainei, un s?cule? mic de pânz?, strâns la gur?, întinzându-i br??ara sustras? din casa ei, în urm? cu mai bine de un an, când a n?scut-o pe Raluca.
- ?i se cuvine pe deplin, iart?-m? c? te-am min?it, dar nu m-am putut desp?r?i de ea, ?i acum mi-e tare greu, dar mi-am f?cut una la fel, a?a c? suferin?a nu-mi mai este aceea?i, i-am spus ar?tându-i scurt un alt s?cule?, din care am l?sat pentru o clip? s?-mi cad? în palma stâng?, br??ara sor? a celei restituite, gestul fiind unul pentru ?tefan, supravie?uitor al cutremurului din munte. Voi pleca în dou? minute, dar mai am dou? rug?min?i, a? vrea s? o v?d pe Raluca ?i, mi-e greu s?-?i spun, dar a? vrea s?-?i v?d chipul f?r? basma.
A primit br??ara aproape indiferent?, eu am ascuns-o pe a mea la loc în buzunar, mi-a întins-o ?i pe a ei f?r? s? spun? nimic legat de gest, n-am putut s? refuz darul pe care l-am ascuns repede lâng? cealalt? bijuterie.
- Raluca este pe hol cu Sofia, î?i împart darurile, o vezi când ie?i... mi-a spus în timp ce-?i scotea basmaua aruncând-o pe pat, pentru a-?i putea aranja cât de cât p?rul negru, lung pân? pe umeri.
O priveam în t?cere, hipnotizat, nu m? puteam rupe de lâng? ea, pentru a doua oar? în acea zi m? privea ?i ea în ochi.
- E?ti o femeie frumoas?, r?mâne?i cu bine!
- E?ti un om bun, mergi s?n?tos!
Am ie?it în holul lung, unde fetele-?i împ?r?eau micile cadouri sub privirile bunicii, femeia cu spatele adus ?i p?rul alb, tuns scurt, r?spunzându-mi cu blânde?e salutului dublu de bun? seara ?i la revedere.
- Bun? seara maic?, dar ?i pleci? Nu r?mâi s? m?nanci ? Iulico, de ce nu l-ai servit cu ceva?
- S?rut mâna, plec chiar acum, vreau doar s? o prind de n?suc pe Raluca cu gura plin? de cire?e, ?i cu degetele r?sfirate ?i colorate, ?i s-o îmbr??i?ez pe Sofia, nepoata mea de pe deal. R?mâne?i cu bine!
- Când mai vii, nene Cristian? m-a întrebat Sofia, îmbr??i?ându-m? cu bra?ele întinse, atât cât putea, apoi cu toat? for?a, când mi-am a?ezat genunchiul stâng pe podea.
- Cine ?tie... Hai s? batem palmele!
Nu mi-am ridicat genunchiul din p?mânt pân? nu am b?tut palmele, dreapta, stânga ?i apoi amândou?. M-am ridicat ?i am s?rutat-o pe frunte pe Raluca, i-am strâns n?sucul între degete, ie?ind repede din cas? ?i pornind pe jos c?tre pensiune.
Mi-am anulat rezervarea camerei, dup? o scurt? disput? am renun?at la bani, mi-am adunat lucrurile pornind la drum. În casa Iulianei era lumin?, doar becul de afar? era stins, draperiile grele ascundeau interiorul. Am trecut în vitez?, hot?rât s? fiu la r?s?ritul soarelui acas?, în Ciceu Corabia. Mai mult de atât, voiam s? m? prind? lumina dintâi pe vârful cel înalt al în?elegerii depline, s? urc în cel mai b?trân stejar de pe culme, s? privesc în nord ?i în sud, s? v?d cele dou? balcoane în acela?i timp, deasupra grotelor care au ad?postit, vremelnic, frumuse?i nemaiv?zute apoi s?-mi odihnesc privirea spre r?s?rit, asupra cet??ii, c?utând-o pe prin?esa holografic?, chiar dac? ?tiam c? sunt, poate, prea s?rac pentru a mi se ar?ta. Voiam s? înv?? a-mi schimba triste?ea în nep?sare, indiferen?a devenindu-mi st?pân?, în?elegând c?, uneori e bine s? nu treze?ti istoria, sau cel pu?in s? nu o faci întorcându-te, cu toat? fiin?a ta, în trecut. Po?i doar s? prive?ti, cu sfial? ?i în t?cere absolut?.