Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Limite

de Paul Pietraru

...- scumpa mea prieten? Mioara, a doua mea arip? necesar? zborului printre stele, tu nu ?tii de ce iubesc eu stelele atât de mult, n-ai de unde ?ti, înc? n-am vorbit, o vom face cât de repede, zborul printre stele m? scoate, sau m-ar putea scoate dintr-o zon? a absurdului, c?ci ce altceva decât un ?inut al absurdului este un ?inut unde domne?te moartea, ca solu?ie a vie?ii, de fapt nu ca solu?ie, solu?ia presupunând alegere, op?iune, a?a cum ar fi zborul la stele, moartea prin boal?, prematur? ?i aleatorie nefiind decât pedeaps?, agresiune inacceptabil? ?i absurd?, boala incurabil? e absurdul, zborul este rezolvarea lui, o rezolvare care con?ine o doz? uria?? de demnitate ?i curaj, o manifestare a libert??ii, moartea la b?trâne?e nu-i anuleaz? absurdul, doar c? obi?nuirea cu ideea ?i umilin?a neputin?elor o fac acceptabil?, pentru unii chiar dorit?, necesar?, mereu m-am gândit cât de absurd? a fost via?a voastr? atunci, demult, când iubirea era îns??i via?a, cei trei idio?i v-au furat ani buni din via??, Leti?iei mai ales i-au fost r?pi?i, cu brutalitatea invadatorului, mul?i ani din trecerea prin lume, sunt sigur c? solu?ia zborului la stele i-a locuit sufletul ani de zile, chiar ?i dup? c?s?toria cu Mihai, îmi închipuiam, uneori, dorind-o mai aproape, cu respira?ia oprit? datorit? frumuse?ii ei, c? via?a intim? cu so?ul a fost, cel pu?in câ?iva ani, o ran? deschis?, un cu?it rotit în ran?, n-am ?tiut niciodat? cu certitudine cum gândesc femeile, dar oribila fapt? a nenoroci?ilor mi-a s?dit convingerea clar? c? femeia asta este într-o continu? înfiorare a dezgustului pentru orice atingere masculin?, c? cea mai mare bucurie la care po?i spera ?i pe care o po?i primi este aceea de a o putea privi ?i auzi, ani de zile am avut parte doar de aceste dou? bucurii, dar ?i acestea, dup? dispre?ul din primele ei cuvinte rostite la prima întâlnire, erau balsam ?i mângâiere la schimb cu trandafirii mei, i-a? fi dat pe to?i pentru o privire de ghea?? a ochilor ei aproape albi, atunci, a?a sunt ochii ei, albi când este sup?rat?, îngrijorat?, furioas?, f?cându-se alba?tri, într-o nuan?? de albastru de var?, când emo?iile sunt din cealalt? parte a registrului, ?tiu asta cu siguran??, eu i-am v?zut în amândou? ipostazele, e-adev?rat c? alba?tri doar de câteva ori, dar suficient cât s?-i înv??, ?i mai e ceva, buna mea prieten?, a?a cum nu m? pot opri acum s?-?i povestesc de ce iubesc stelele, l?sând somnul s? mai a?tepte, tot a?a nu-mi pot reprima iubirea tot mai puternic? pentru stele, pentru zbor, prima dat? am exersat o form? a zborului când, dup? dou? tentative e?uate de materializare a micii nemuriri pe care-o dator?m celor pleca?i, am reu?it cu a treia, m-am sim?it atunci la fel ca Brâncu?i la terminarea lustruirii zborului s?u, reu?isem un zbor dublu, zborul mamei spre cer, în marea gr?din?, la un loc cu to?i ceilal?i, dar ?i zborul meu la ea, fiin?a singular? ?i singur?, esen?ial?, care a plecat f?r? s?-mi spun? vreun cuvânt, nu-n?eleg de unde apuc?tura asta a noastr?, ca, în apropierea sfâr?itului, s?-?i vin? s? pleci oriunde, doar s? nu mai vezi umilin?a, cred c? dintr-o respingere a strâmb?t??ii lumii, da draga mea, lumea-i strâmb? ?i urât?, le cere tuturor aceea?i smerenie universal? pentru a ajunge la Liman, dar nu-i înarmeaz? pe to?i la fel, cum s?-?i arunci în lupt? copiii dându-le unora arme moderne ?i altora arcuri cu s?ge?i, unora min?i sclipitoare, altora doar gânduri pu?ine, ?i alea strâmbe ?i rele, cum s? nu te fi s?turat s? vezi de veacuri cum cei r?i ?i strâmbi îi chinuie pe cei buni ?i drep?i, f?când din r?bdare cea mai important? calitate uman?, s? treci prin lume, peste ororile vie?ii, având r?bdarea s? a?tep?i, senin ?i încrez?tor, un sfâr?it cât o promisiune, o promisiune în care accezi deja obosit, sfâr?it, vl?guit, ros de îndoieli obsedante ?i nemul?umiri corozive, aduc?toare de boal? ?i suferin??, ?tii în ce-a? m?sura eu via?a? în disper?ri, în toate clipele acelea grele ca cerul, în care totul s-a pr?bu?it ?i nu mai în?elegi nimic, o mam? cu un copil agonizând e întruchiparea disper?rii, o copil? batjocorit? de ni?te securi?ti nemernici este expresia dezn?dejdii pure, un elev umilit de un profesor idiot este ?i asta un izvor al disper?rii, chiar al pasiunii pentru zborul la stele, rareori la cap?tul disper?rii este altceva decât zborul, nevoia acut? de eliberare din strânsoarea insuportabil? a dezn?dejdii, prin îmbr??i?area zborului printre a?tri, chiar ?i un copil care-?i pierde mama nefiresc de repede, poate fi o m?sur? a vie?ii, firescul fiind o alt? m?sur? a ei, a evenimentelor lume?ti, marile taine, dintre care moartea poate cel mai mult, având un firesc ce nu se respect? întotdeauna, nefirescul încununând deseori boala, suferin?a, disperarea, în mod aleator decis parc? de hazard, în dosul fiec?rei mor?i nefire?ti auzindu-se rânjetul hazardului de mân? cu disperarea.
Hai, încearc? s? dormi, se face ziu? îndat?, las? stelele în pace! Vorba Mioarei... f? pace cu Universul cât mai e timp...
- Ce-o fi cu Iona? E-aproape zece, ?tii ce fac? Iau ma?ina ?i fug în ora? dup? cafea, îl las s? doarm? cât vrea, poate-a adormit greu... Îmi pun treningul ?i-am plecat.
...- doamne, ce greu va fi, nu ?tiu cum va supravie?ui omul ?sta, în doi-trei ani r?mân singur?, nici copiii... Doamne, ce greu va fi! m? pensionez ?i merg la nepot... s? stau singur??... copiii vin tot mai rar, dac? dispare ea, Mihaela nu mai vine-n ?ar?... alo! alo! stai cuminte! Leti?ia e bine, a?teapt? cafeaua, iau trei, când se treze?te s? nu mai a?tepte, hai acas? ?i nu mai umbla prin catacombe! Faci ca Iona, doar c? el zboar?, sau a?a zice. Trebuie s? aflu exact cum gânde?te, gândul m? omoar? ?i pe mine, dar... cred c? asta-i, mi-am asumat rolul activ ?i amândoi au liber la medita?ie, s? nu spun depresie... înc? pe Leti?ia o-n?eleg, dar el... nu-i vorb? c? dac?-i nevoie sare sus ?i face orice, dar... ce s? le fac s? fie mai bine? De fapt, Iona a tras ?i el ca-n ocn?, ce s? mai vreau de la el? a scos maxim, mai mult nu se putea.
...- ce r?u îmi pare acum, mai bine mergeam cu Mioara la copii, nu m-am gândit s?-mi fi f?cut controlul acolo, costa ceva dar eram dou? s?pt?mâni cu copiii... a?a... singur?, nu mai am curaj, Iona nu suport? expunerea umilitoare, atâta vreme, în fa?a lor, r?mâne pentru anul viitor... de-oi mai fi. Dac?-n martie anul viitor totul e bine, poate o conving pe Leti?ia s? mergem amândou?, s? v?d ?i eu unde stau copiii, cum s-au aranjat... dac-a? mai tr?i doi ani, mi-ar fi r?u abia peste un an de-acum, sper s? m? ajute Dumnezeu s?-i mai v?d pe to?i, aici, în foi?or!
- Am adus, st?m aici sau intr?m în cas??

Paul Pietraru (cioplitorul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro