proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Când era furtun?, st?tea la fereastr? ?i se holba direct în lumina fulgerelor. Mama îl tr?gea înapoi, urlând, amenin?ându-l c? va orbi. El î?i smucea nervos um?rul cât c?u?ul palmei ?i continua s? asculte furtuna cu degetele întinse pe geam. Se întreba cum ar fi fost dac? ar fi atins acele gheare de lumin?.
— Aici erai, domnule drag?!
Miha i-a întrerupt firul gândurilor. Statea la dep?rtare, dar a strigat cu putere. L-a chemat în?untru, motivând c? piureul de cartofi se va r?ci ?i nu va mai fi bun.
Ilarion s-a ridicat încet, surâzând c?tre Miha, urmând-o pân? în sala de mese. To?i ochii erau a?inti?i la c?ma?a ud? care i se lipea de corp ca o a doua piele. Se a?ezase pe un scaun la marginea mesei, mereu cu capul plecat, u?or încruntat. Colegii lui se hlizeau, barfind discret.
B?rbatul mesteca deseori cu ochii închi?i. P?rea c? se bucur? cu o anumit? în?elepciune de fiecare îmbuc?tur?. Aceast? sobrietate a sa era ca un scut împotriva întreb?rilor de?arte, precum ,,de ce nu te schimbi de c?ma?a aia leoarc??”
Soarele ba intra, ba ie?ea din nori. În fundal r?sunau melodii lini?titoare ca o maree caldut?, care contrastau cu pofta paradoxal? de via?? a b?trânilor.
— Veni?i cu mine, spuse o domni?oar? blond? care se uita la Ilarion.
— S-a întâmplat ceva?
— Nu a?i terminat de mâncat?
— Ba da.
Asistenta îi f?cu semn s? ias? el primul din sala de mese. Mergea agale pe holul lung, sim?indu-se ca un personaj dintr-un roman tragic.
— Trebuie s? v? fac o perfuzie cu vitamine… Cineva de aici mi-a spus c? nu ar?ta?i bine, spuse asistenta cu întârziere. Ar trebui s? v? schimba?i ?i c?ma?a. Din felul în care pronun?a cuvintele, p?rea c? zâmbe?te blajin.
Ilarion se opri în loc.
— Dar pe mine m-a?i întrebat dac? am nevoie? Sau dac? doresc… încerca s? abordeze situa?ia cu seriozitatea specific?, f?r? s? par? mali?ios.
— De fapt, vitaminele sunt bune pentru oricine. În mod special pentru oamenii în vârst?, care adesea tind s? piard? putere. O s? ave?i mai mult? energie pentru activit??ile din c?min.
— Eu sunt în vârst?, domni?oar?? o privea u?or amuzat, pu?in ironic. Femeia st?tea cu spatele la el, cu mâinile adâncite în chiuvet?. Se auzeau sunetele m?nu?ilor sterile, perfect albe, mulându-se pe dou? palme translucide ?i sub?iri.
— Da, domnule. ?i eu sunt în vârst?, culmea. ?i-a întors capul, zâmbind calm. Toat? lumea de aici este, ?i oamenii de pe strad?… ?i copiii no?tri, mici sau mari…
În acel timp, î?i potrivea furtunul ?i flutura?ul, memorând pa?ii pe care trebuie s? îi fac? pentru montarea perfuziei lui Ilarion. Continua s? vorbeasc?:
— Pentru c? suntem vii, tr?im ?i îmb?trânim în fiecare secund?. Suntem în vârst?, din fericire, accentuase ea ultimele dou? cuvinte.
Ilarion se luminase atunci. I-a pl?cut r?spunsul asistentei calme. A afirmat cu un gest ap?sat, plecând capul într-o parte. Era între perne, cu spatele lipit de sp?tarul de lemn al patului. Femeia îi verificase tensiunea ?i temperatura mai întâi. Singura care urma protocolul a?a cum prevedea legea.
— Perfect!
— …
B?rbatul nu schi?? o bucurie anume pentru faptul c? pare s?n?tos. O privea pe aceast? f?ptur? care st?tea a?a de aproape de el, pe marginea patului. Buzele ei sclipeau într-o lumin? ro?iatic?, cu naturale?ea unei tinere care avea nu mai mult de dou?zeci de ani. Dar era mai matur?. A aruncat o privire c?tre chiuvet?, s? vad? dac? ?i-a l?sat vreo verighet? acolo. Nu era c?s?torit?.
Gâtul ei lung ?i pudrat ar?ta ca un trup separat, zvelt; ?i-o închipuia balerin?. În urm?toarea secund? p?rea o reverie, ca un portret pictat în stilul lui Modigliani.
Ilarion tremura u?or de frig. Mâinile sale erau reci ca dou? morminte. Asistenta i-a g?sit rapid zona de punc?ie. Avea venele pronun?ate, de om muncit. De?i nu prestase munc? fizic? niciodat?.
I-a luat antebra?ul cu delicate?e, montându-i precis flutura?ul. Se l?sa anesteziat de durerea surd? a acului gros care intra în el încet ca o respira?ie. S-a gândit c? e mul?umit c? n-a fost ajutat de cealalt? femeie — o angajat? mai b?trân? ?i tipicar?. Nimic nu p?rea s? îi convin?.
Brusc, p?rea înduio?at de prezen?a acestei tinere.
— Gata? E bine? — îl întreb? ea.
Ilarion d?du din cap a mul?umire, f?când vag un gest cu mâinile apropiate.
— Nu mi?ca?i bra?ul, v? rog.
— ?ti?i…?
— Ce anume?
— Sem?na?i cu cineva din trecutul meu. Îmi aminti?i…
Asistenta a?tepta ca b?rbatul s? termine fraza. F?cuse ochii mici, exprimând c? avea toat? aten?ia ei. V?zând c? întârzie un r?spuns coerent, domni?oara s-a dep?rtat, strângând hârtiile ?i buc??ile de vat? p?tat? de sânge. Le-a aruncat într-un co? de gunoi galben, la fel ?i m?nu?ile. S-a dus la chiuvet? ?i s-a sp?lat pe mâini.
Ilarion d?dea impresia unui moment de confuzie, specific b?trânilor. Dar nu era deloc confuz. Auzea în cap un sunet straniu de vioar?, de parc? asculta radio-ul vechi al familiei.
Se lupta cu amintirea primului s?rut de la gr?dini??, cu o feti?? blond?, frumoas? ca o p?pu?? ruseasc?. Obrajii ei roz pudrat plesneau de fermitate ?i inocen??. Ochii erau mari, verzi, de parc? ar fi vrut s? cuprind? p?durile s?lbatice. Vedea în gând buzele micu?e ?i ro?ii cum se apropie de fruntea lui ?i îl presa acela?i sentiment teribil ca la început - era blocat. Nu ?tia cum s? r?spund?.
Se închidea mai mult în el, de?i ar fi vrut s? o îmbr??i?eze. Copila râde ?i face înconjurul lui de mai multe ori, ca o ma?inu?? electric?. Pân? la urm?, s-a izbit în el cu mare dragoste. Atunci a cuprins-o ?i a sim?it catifeaua moale a rochiei ro?ii; î?i sim?ea mâinile mici cum îi c?utau cu drag obrajii.
Memoria era ca o ghear?. Ar fi vrut s? se desprind?, dar nu putea. Asistenta ghicea un mic tumult în pieptul s?u. În camer?, lumina devenea gri-alb?struie. Dar r?m?sese s?-l priveasc?, poate î?i amintea ce voia s? zic?. El a privit-o înc? o dat?, întrebând-o:
— Dumneavoastr? a?i purtat rochi?e ro?ii în copil?rie?
Femeia a privit undeva spre tavan, mirat? de ciud??enia curiozit??ii lui Ilarion.
— Da… Cred… Sigur! V? e dor de copil?rie?
Ilarion scoase un „hm” melancolic, nehot?rât. A l?sat t?cerea s? se prelungeasc?.
— Nu ?tiu exact. Se simte de parc? o port în mine mereu ?i o accesez ca pe un fi?ier din arhiva min?ii mele.
— Sun? foarte precis tot procesul, chicoti politicos asistenta.
— De fapt, nu e. Mi-a? fi dorit s? fie, s? nu m? bântuie a?a de des.
— De ce spune?i c? v? bântuie? Nu e ceva pl?cut?
— Nu ?tiu…
În acel moment, b?rbatul sim?i un s?rut cald pe frunte. Închidea ochii, ap?sându-?i pleoapele grele. Pielea îi devenea mai neted? în locul unde fusese s?rutat.
Deodat?, se sim?ea u?or ca o pan? de porumbel. Ochii erau limpezi ?i expresivi. Î?i atingea bra?ele ?i p?reau fine ca m?tasea. De o parte ?i de alta a obrajilor cu pome?ii plini sim?ea cum îi cresc pletele lungi de tân?r adolescent retras, nostalgic.
Vedea în fa?a ochilor, cu claritate, fiecare detaliu din tapiseria maronie a patului unde se g?seau toate c?r?ile lui de poezie. Celan, Adrian P?unescu, Petre Fati, Nina Cassian, Marta Petreu, Gabriela Negreanu. În loc de semne de carte, punea frunze.
Întinerea ?i gândurile negre îi descre?teau. Era mai pur; mai instinctual. Pentru o clip?, era viril ?i ?tia c? iubirea se poate sim?i la infinit, f?r? durere.
?i-a dat seama în nu se ?tie cât timp c? nu îl s?rutase atunci feti?a cu rochi?? ro?ie. Nici asistenta. Femeia doar se aplecase pentru a-i ?opti s? se întind? pentru pu?in? odihn?. Va reveni s? ia punga perfuziei dup? jum?tate de or?.