proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Codrin copil de etnie roma era iubit de p?s?ri.. Înalt, cu bra?e vânjoase atr?gea privirile de la distan??. Mu?chii îi ie?eau în relief sub hainele ponosite, iar zâmbetul îi tr?da o siguran?? de sine rar?. Privirea lui p?rea s? p?trund? în sufletul celor care îl întâlneau, greu sc?pai de sub magnetismul ei. Dar în piept, în loc de inim?, Codrin purta un foc nestins, o nelini?te care nu-i d?dea pace.
Iubea libertatea cu o pasiune aproape dureroas?, o ap?ra cu pumnii lui masivi ori de câte ori sim?ea c? cineva o amenin??. Era un r?zvr?tit, un pusti care nu-?i g?sea locul în lume. Mama lui, o femeie de o frumuse?e rar?, î?i cre?tea singur? cei ?ase copii, p?r?sit? de b?rbatul care nu fusese dus la biseric? ?i care plecase f?r? s? priveasc? înapoi.
?coala era pentru Codrin un loc str?in. O ocolea cu îndârjire, trecea pe acolo doar când colegii îl chemau s?-i apere de cei din clasele mari sau când era vreo serbare ?i spera s? prind? o farfurie cu mâncare pentru el ?i fra?ii lui. De?i rar prezent, era cunoscut pentru tupeul cu care înfrunta profesorii. Descoperise femeia, iar cu to?i din clasa sa considera c? timpul petrecut în banc? era pierdut.
Într-o zi, profesorul de matematic?, care nu-l suporta nici din pricina culorii pielii, nici pentru c? era mereu provocator, îl scoase la tabl?. Voia s?-i încheie media, dar ?i s?-l umileasc?. Codrin era complet nepreg?tit. Profesorul v?zu în asta ocazia perfect? s?-l admonesteze, s?-l pun? la punct.
— ?igane, bag?-?i min?ile-n cap! Nu mai pierde vremea, c? de prost ce e?ti î?i m?nânc? lupii m?m?liga!
Atât i-a trebuit lui Codrin. Cuvintele, pline de dispre? ?i venin, i-au aprins sângele. Pumnul s?u, în care coborâse toat? furia adunat? în ani de umilin??, a plecat ca o s?geat? spre figura profesorului. Nimeni nu rezista loviturii lui Codrin. Era puternic, ?i ?tia asta. În pieptul lui se amestecau mândria de a fi tare cu nest?pânirea care-l f?cea s? explodeze.
Profesorul a c?zut f?r? un cuvânt. Codrin n-a mai avut de ales. A fugit.
Zile întregi a r?t?cit prin p?duri, departe de drumuri ?i priviri. Se hr?nea cu fructe, se ascundea în desi?uri, dormea sub cerul liber. Nici m?car mama lui nu ?tia unde e. Îl c?utau jandarmii, îl voiau prins, pedepsit. Codrin nu era genul care s? caute singur?tatea. Avea nevoie s? fie v?zut, recunoscut. S?-?i m?soare puterea cu ceilal?i. A?a c?, atunci când Circul Buratino a sosit în ora?, a sim?it c? venise momentul s? coboare din mun?i. Nu oricum, ci trecând pe la moara lui Calamb.
Moara se afla la marginea ora?ului, lâng? casa morarului, care locuia împreun? cu fiica sa. Codrin era hot?rât s?-i dea o mân? de ajutor în schimbul unui prânz pe care îl considera îndestul?tor. A doua zi avea s? mearg? la circ, atras de lumea aceea strident?, unde spera s? întâlneasc? oameni puternici ?i fiare însp?imânt?toare. Vroia s? se m?soare cu lupt?torii din aren?. Pentru el, circul avea dimensiuni fabuloase.
Pe umerii lui la?i, sacii cu f?in? p?reau u?ori. Îi aduna în ?opron cu o dexteritate care îl uimea pe Calamb.
— Bravo, b?iete! De un asemenea ajutor aveam nevoie! exclam? morarul, încântat.
Dar Codrin nu era atent la laude. Se concentra doar pe sacii pe care îi c?ra.Avea alt gând. Nu-i trecea prin minte s? se stabileasc? acolo, de?i fata morarului îi pl?cea. Gândul lui era s? plece în lume ?i s? se fac? vestit.
A doua zi, Codrin s-a dus la circ. Cortul imens sub care se desf??ura spectacolul l-a impresionat. Dar nu avea bani, iar paznicii nu-l l?sau s? intre. În înv?lm??eala creat?, s-a luptat ca un adev?rat gladiator. Cro?eele ?i pumnii lui au atras aten?ia unui antrenor care l-a abordat imediat.
— Hei, tu! Ai sânge de lupt?tor. Vrei s? intri în aren??
Codrin l-a privit cu ochi aprin?i. Era începutul unei noi aventuri.
Antrenorul, un b?rbat scund ?i musculos, cu o privire p?trunz?toare ?i o cicatrice adânc? pe obrazul stâng, îl privi pe Codrin cu interes. Nu era prima dat? când vedea un tân?r cu for?? brut?, dar ceva în felul în care Codrin se mi?ca, în felul în care î?i p?stra echilibrul în mijlocul haosului, îl f?cea s? cread? c? are în fa?? un diamant ne?lefuit.
— Hei, b?iete! Ai sânge de lupt?tor. Cum te cheam?? întreb? el, apropiindu-se.
— Codrin, r?spunse tân?rul, ?tergându-?i fruntea cu dosul palmei.
— Codrin... Vrei s? intri în circ? Nu ca spectator, ci ca parte din spectacol?
Ochii lui Codrin sclipir?. Era exact ce î?i dorise. Nu doar s? vad?, ci s? fie v?zut. Nu doar s? admire, ci s? fie admirat.
— Da, vreau. Vreau s? m? lupt. Vreau s? ar?t ce pot.
Antrenorul îl m?sur? din priviri, apoi îi f?cu semn s?-l urmeze. L-au condus printr-o intrare lateral?, pe lâng? corturile colorate ?i mirosul de rumegu?, pân? la o zon? unde se antrenau lupt?torii. Erau acolo b?rba?i masivi, femei cu mu?chi sculpta?i, ?i chiar un b?trân cu o privire de o?el care ridica greut??i ca ?i cum ar fi fost pene.
— Aici începe totul, spuse antrenorul. Dac? vrei s? fii parte din lumea noastr?, trebuie s? dovede?ti c? ai nu doar for??, ci ?i disciplin?.
Codrin nu se temea. Începuse s? se antreneze cu o determinare feroce. Zilele treceau, iar el devenea din ce în ce mai cunoscut printre cei din circ. Avea o tehnic? ne?lefuit?, dar o voin?? care îi uimea pe to?i. Într-o sear?, dup? un antrenament intens, antrenorul i-a spus:
— Mâine vei urca în aren?. Nu va fi o lupt? u?oar?. Vei înfrunta pe Boris, omul-urs. Dac? reu?e?ti s?-l ?ii piept, e?ti unul de-al nostru.
Codrin nu dormi în acea noapte. Î?i amintea de moara lui Calamb, de fata cu ochi verzi care-l privea în t?cere, de sacii de f?in? care-i p?reau u?ori. Dar mai presus de toate, î?i amintea de visul s?u: s? fie cunoscut, s? fie v?zut.
A doua zi, cortul era plin. Spectatorii aclamau, muzica r?suna, iar Codrin p??i în aren? cu inima b?tând ca un tobo?ar nebun. Boris îl a?tepta, masiv, cu o blan? de urs pe umeri ?i o privire fioroas?.
Lupta a fost crâncen?. Codrin a fost trântit, lovit, dar nu s-a dat b?tut. Cu fiecare c?dere, se ridica mai hot?rât. La final, cu un cro?eu precis, l-a pus pe Boris în genunchi. Publicul a izbucnit în aplauze.
Codrin devenise parte din legend?. Nu mai era doar un tân?r cu visuri, ci un nume rostit cu admira?ie. Dar în adâncul sufletului s?u, ?tia c? drumul abia începea.
Dup? succesul de la Marele Turnir, Codrin a fost abordat de un impresar cunoscut care i-a propus s? intre în lumea sportului de performan??. Era o ofert? tentant?: antrenamente profesioniste, meciuri televizate ?i, mai ales, bani buni. Codrin a acceptat f?r? ezitare. În scurt timp, a devenit boxer cu acte în regul?, iar cariera lui a luat avânt. Cu fiecare victorie, numele s?u ap?rea în ziare, iar publicul îl aclama ca pe un erou.
Dar faima aducea ?i tenta?ii. Codrin, orbit de succes ?i dorin?a de a câ?tiga mai mult, a intrat în lumea pariurilor. La început, p?rea un joc: câteva sume plasate strategic, câteva câ?tiguri rapide. Apoi au ap?rut oamenii din umbr? — gangsteri care controlau meciurile, care dictau cine câ?tig? ?i cine pierde. Codrin a fost abordat s? „joace dup? reguli”, s? piard? inten?ionat un meci important. A refuzat.
Refuzul l-a costat scump. Dup? o confruntare nocturn?, a fost prins ?i b?tut crunt de oamenii mafiei. A fost g?sit a doua zi într-un gang, cu fa?a tumefiat? ?i mâinile tremurânde. Cariera lui p?rea încheiat?, iar visul de glorie se destr?ma.
Dar Codrin nu se gândea la el. Avea nevoie de bani pentru mama sa, grav bolnav?. Cu ultimele economii, a reu?it s? o interneze pentru tratament, iar apoi i-a g?sit un loc de munc? modest, dar stabil, ca sp?l?toreas? într-un hotel din ora?. Nu era mult, dar era un început.
În ciuda r?nilor, Codrin nu renun?a. Se antrena în t?cere, în s?li obscure, departe de lumina reflectoarelor. Nu mai lupta pentru faim?, ci pentru demnitate. Pentru mama lui. Pentru ?ansa de a se ridica din nou, de data aceasta cu capul sus ?i f?r? compromisuri. Dup? ce fusese b?tut crunt de gangsteri, cariera sportiv? a lui Codrin s-a pr?bu?it. Cota lui în lumea boxului sc?zuse dramatic. Promotorii îl evitau, iar publicul îl uitase. Nu mai era „lupt?torul din mun?i”, ci doar o umbr? a celui care fusese. Dar Codrin nu se d?du b?tut. Se antrena singur, în s?li obscure, cu pumnii înro?i?i ?i sufletul greu. Nu mai lupta pentru glorie, ci pentru mama sa, bolnav? ?i tot mai sl?bit?.
Ea era singurul motiv pentru care continua. Îi ducea medicamente, îi g?sise un loc de munc? modest ca sp?l?toreas?, dar boala o m?cina pe din?untru. Într-o sear?, când durerile deveniser? insuportabile, mama lui Codrin a b?ut o doz? mare de b?uturi tari, sperând s? amor?easc? suferin?a. Trupul ei nu a rezistat. Codrin a g?sit-o diminea?a, întins? pe pat, cu ochii închi?i ?i mâinile împreunate ca într-o rug?ciune.
Agonia ei fusese t?cut?, dar sfâ?ietoare. Codrin a c?zut în genunchi lâng? ea, cuprins de o durere pe care nu o mai putea înfrunta cu pumnii. Regretele îl cople?eau. Î?i amintea cum îi promisese c? va reu?i, c? o va salva, c? va fi cineva. Dar acum, toate promisiunile se spulberaser?.
În acea zi, Codrin a hot?rât s? ias? din box. Nu mai avea pentru ce s? lupte. Nu mai voia s? loveasc?. Voia doar s? în?eleag?. S? se vindece. S? se ierte.
Dup? ce ?i-a încheiat cariera sportiv? în mod brutal, Codrin a fost nevoit s?-?i regândeasc? drumul. Cu reputa?ia p?tat? ?i corpul sl?bit de r?nile trecutului, a acceptat o slujb? stabil?: a intrat în poli?ie. Uniforma îi oferea din nou un cadru, o disciplin?, o aparen?? de putere. Dar în sufletul lui mocnea o frustrare adânc? — nu mai era în lumina reflectoarelor, nu mai era aplaudat, nu mai era erou.
În primele luni, Codrin a fost un poli?ist obedient, respectând regulile ?i executând ordinele. Dar pe m?sur? ce zilele treceau, iar amintirile din ring îl bântuiau, a început s?-?i canalizeze nemul?umirea în moduri gre?ite. Avea o sl?biciune pentru b?rba?ii masivi, musculo?i, care îi aminteau de adversarii din trecut. Îi oprea pe strad? pentru controale de rutin?, îi amenda pentru motive minore, iar uneori îi aresta pe baza propriei judec??i, f?r? dovezi clare.
În sec?ia de poli?ie, colegii îl considerau eficient, dar rece. Nimeni nu ?tia c?, în timpul interogatoriilor, Codrin î?i imagina c? se antreneaz? din nou. C? fiecare lovitur? aplicat? era parte dintr-un meci imaginar, c? fiecare adversar era o umbr? a gloriei pierdute.
Totu?i, Codrin nu era un om r?u. În adâncul sufletului, lupta cu o durere pe care nu ?tia cum s? o exprime.Adesea isi visa mama.. Era singura fiin?? care îl privise cu blânde?e, care îl întrebase: „E?ti bine, Codrin?” —el ii mul?umea ?i-n somn.
Într-o zi, dup? ce a arestat un tân?r nevinovat doar pentru c? sem?na cu un fost rival din ring, Codrin s-a privit în oglind? ?i nu s-a mai recunoscut.Avea sânge în priviri ?i ochii sai exprima ura..
Era prea târziu. Imaginea pe care Codrin o construise despre sine — un om al legii, un fost lupt?tor, un justi?iar — se deformase în timp, ca o masc? ce se cr?pase pe din?untru. Nu-i d?dea pace. Orice pricin? m?runt? îl atâta. O privire sfid?toare, un gest neglijent, o replic? spus? prea tare — toate deveniser? pretexte pentru a se lua de oameni. Nu mai era vorba de ordine, ci de o lupt? personal? cu umbrele trecutului.
Într-o sear? rece de toamn?, pe o strad? slab luminat? din cartierul vechi, Codrin îl z?ri. Era unul dintre b?rba?ii pe care îi arestase de mai multe ori. Un om masiv, cu o privire pierdut?, beat ?i cu pantofii descheia?i, târându-se pe trotuar ca o fantom? a unei vie?i ratate.
Codrin se opri. Îl privi lung. Sim?ea cum în el se adun? o tensiune veche, o furie mocnit?. Omul îl v?zu ?i zâmbi strâmb, f?r? s?-l recunoasc? imediat.
— Ce faci, Codrine? Ai venit s? m? mai iei o dat?? morm?i, cl?tinându-se.
Codrin nu r?spunse. Se apropie încet, cu pa?i grei, ca ?i cum fiecare pas era o alegere. Îl putea aresta din nou. Îl putea lovi. Nimeni nu l-ar fi întrebat nimic. Era poli?ist. Avea autoritate. Dar în acel moment, ceva s-a frânt în el.
Privindu-l pe acel om, Codrin s-a v?zut pe sine. O versiune a lui, c?zut?, r?t?cit?, înfrânt?. Nu era doar un be?iv pe strad?. Era o oglind?.
— Nu, nu te iau nic?ieri, spuse Codrin, cu o voce joas?.
— Încheie-te la bocanci! îi strig? Codrin, cu voce t?ioas?. Ce umbli a?a dezordonat? Te crezi grozav?
Omul, beat ?i cu privirea tulbure, se cl?tin? u?or. Codrin îl privea cu dispre?. Nu-l suporta. Avea impresia c? îl sfida, c? îl provoca. Era unul dintre acei b?rba?i masivi pe care îi arestase adesea, pe care îi considera vinova?i doar pentru c? îi aminteau de propria c?dere.
Omul se aplec?, ca ?i cum s-ar fi preg?tit s?-?i încheie bocancii. Dar în buzunarul ascuns din interiorul t?lpii, avea un cu?it. Cu o mi?care brusc?, îl scoase ?i, orbit de furie ?i alcool, îl înfipse în gâtul lui Codrin.
— Mama ta de javr?! url?, cu o voce r?gu?it?.
Codrin nu avu timp s? reac?ioneze. C?zu pe spate, cu ochii larg deschi?i, într-un amestec de ?oc ?i neputin??. Via?a i se scurgea în t?cere, pe asfaltul rece.
Omul se a?ez? pe bordur? ?i continu? s? bea. Dup? câteva pahare, furia se transform? în t?cere. Î?i amintea cum Codrin îi luase permisul, cum pierduse serviciul de ?ofer, cum via?a i se pr?bu?ise. Îl urâse. Îl blamase. Dar acum, privind trupul inert, regretele îl cuprindeau ca ni?te valuri grele.
Remu?c?rile îl sfâ?iau. Era totu?i om. Începuse s? plâng?, cu capul în mâini, tremurând. Într-un gest de luciditate, s-a ridicat ?i s-a dus singur la sec?ia de poli?ie. A intrat cu pa?i grei, murmurând:
— L-am omorât pe Codrin...