proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Am scris aceast? carte de versuri, c?reia i-am zis Anthropotheos. Titlul a produs nedumerire cititorului obi?nuit. Când am explicat c? Anthropos înseamn? Om, iar Theos înseamn? Dumnezeu, împreun? semnificând Omul Dumnezeu, nedumerirea s-a transformat în stupoare. Cum? Omul Dumnezu? Pentru cre?tinul bigot asta înseamn? blasfemie! Nu este nicio blasfemie ?i nici m?car erezie. Omul Dumnezeu exist?, ne închin?m la el ?i numele lui este Iisus. S-a n?scut ca om, a tr?it ?i p?timit ca om, pe timpul tr?irii ?i-a descoperit ni?te puteri despre care habar nu avea c? le are ?i a f?cut ni?te lucruri neobi?nuite pe care ceilal?i le-au numit minuni; a mai ?i intrat în conflict cu unii dintre semeni, ca oricare alt om. Asta pentru c? le spunea celorlal?i c? el este Fiul Omului – Dumnezeul cel adev?rat ?i are misiunea s? instaureze împ?r??ia lui pe p?mânt. Puternicii zilei, ?oca?i ?i poate speria?i, cu mintea lor de-atunci, l-au numit blasfemiator, l-au condamnat în grab? ?i ucis ca pe cel mai r?u dintre oameni. Apoi, prin puterile descoperite în el, acel om numit Iisus a înviat ar?tând c? e nemuritor precum un zeu, s-a ar?tat viu celor apropia?i ?i s-a în?l?at la cer la fel ca un zeu. Din cartea lor sfânt?, înv??a?ii vremii ?i cei care l-au condamnat ?tiau c?, mai înaintea lui, profetul Ilie ?i patriarhul Enoh din linia genealogic? a lui Set ?i a lui Noe, oameni ca to?i oamenii, se în?l?aser? ori fuseser? muta?i ?i ei la cer. Cu toate acestea nu au putut accepta ideea c? acest lucru e posibil.
Perspectiva religioas? asupra omului zeu a n?scut cre?tinismul, care spune povestea lui Iisus cel crucificat ?i înviat din mor?i ?i le explic? adep?ilor c? misiunea lui a fost aceea de a lua asupra sa p?catele omenirii (osânda biblic?) ?i de a le r?scump?ra mântuirea prin jertfa proprie. Spre a ajunge din nou în raiul de unde a fost alungat, omul trebuie s? respecte cele zece porunci, s? cread? în el (Fiu), s?-l iubeasc? pe Dumnezeu ?i aproapele s?u ca pe sine însu?i.
Eu propun, dinspre filosofie, o alt? perspectiv? asupra lui Iisus – omul ce ?i-a atras nemurirea. Misiunea lui a fost cu totul alta – s?-i arate p?mânteanului muritor, prin exemplul s?u, cine este el, omul, cu adev?rat. Anume, c? el dispune de ni?te puteri despre care habar nu are, pe care dac? ?i le treze?te ?i dezvolt? poate învinge moartea. ?i când reu?e?te înseamn? c?, asemenea lui Iisus, a devenit zeu. Prin experien?a tr?itoare, Fiul Omului a ar?tat ?i demonstrat posibilitatea devenirii semenului s?u ca zeu, exprimând tran?ant c? el este Calea de urmat, Adev?rul ascuns în om - pe care l-a ar?tat (revelat) prin sine ?i Via?a, ca tr?ire ve?nic?, de la cap?tul c?ii. Aceast? fenomenologie a devenirii omului ca zeu am numit-o anthropotheism. Pe parcursul a peste treizeci de ani de str?danie, prin inspira?ia ?i voia Celui de Sus, el s-a a?ezat, pân? în prezent, în cinci volume de carte. De nu i-am gre?it prea mult, m-o mai l?sa s? se adune m?car pe-atât. Nu ?tiu care e destinul s?u, dar ar putea reprezenta viziunea viitorului asupra omului ?i lumii. Primul Testamsnt (Vechiul) a n?scut iudaismul. Dup? mai bine de dou? mii de ani, al doilea Testament (Noul) a adus cu sine cre?tinismul. Poate c? acum, la peste dou? milenii de la na?terea lui Iisus a venit vremea unui al treilea Testament, care va na?te anthropotheismul. Eu nu fac altceva decât s?-i pun o pietricic? la temelie. Sigur contemporanii sunt îndrept??i?i s? m? suspecteze de paranoia, dar eu îmi asum riscul de a afirma c? anthropotheismul, ast?zi un izvora? ne?tiut undeva pe plaiuri dâmbovi?ene, peste timp, într-o zi ar putea s? se reverse ca o geospiritualitate. Arghezi îi f?cea o Cântare omului, Nitszche descoperea supraomul în el, eu îndr?znesc s? merg mai departe, prin Anthropotheos s?-l proclam pe om nemuritor. Poate c? el este floarea rar? prin care românismul – matrice spiritual? a spa?iului mioritic, a?a cum profetic presim?ea Blaga, î?i va lumina col?ul s?u de univers.
?i o iau de la cap?t: ce înseamn? AnthropoTheism? Anthropos e Omul, iar Theos e Dumnezeu. A r?spunde la întrebare presupune a explica ce este Omul Dumnezeu, cum zeul devine om ?i omul zeu. Religiile ne spun c? cele dou? entit??i sunt desp?r?ite, zeul locuie?te în Cer ?i omul pe P?mânt. Spre a fi om, zeul trebuie s? coboare pe planeta noastr?, iar omul spre a fi zeu trebuie s? înve?e s? urce în cer. S-au adunat destule dovezi spre a putea afirma c? au fost vremuri când, pe P?mânt, zeii ?i oamenii au convie?uit. Civiliza?ia vedic? ce a n?scut hinduismul ?i mitologia elen? ne spun acest lucru. Buda, cândva prin?ul Gautama, dup? ?ase ani de ascetism ?i medita?ie s-a iluminat ?i aflând ce este na?terea boala, b?trâne?ea ?i moartea a atins nirvana, descperindu-se avatar al zeului Vi?nu. Zeii olimpului tr?iesc ?i se comport? ca ni?te oameni obi?nui?i dar, posedând ni?te puteri speciale, dispuneau de soarta muritorilor. Mai nou, începutul descifr?rii t?bli?elor sumeriene ne spune c? ?i în regiunea semilunei fertile s-a întâmplat acela?i lucru.
Exist? în actuala cunoa?tere uman? câteva lucruri, referitoare la om, care m-au contrariat. Pornind de la Biblie, primii oameni, Adam ?i Eva, abia dup? s?vâr?irea p?catului biblic, când mâncând din pomul cunoa?terii ?i-au descoperit goliciunea ?i s-au jenat, au primit haine de piele. Pân? atunci cum ar?tau trupurile lor? Erau cumva str?vezii, adic? asemenea unor holograme? P?i, cam la fel trebuie s? fi ar?tat ?i trupul în care Iisus, dup? înviere, s-a în?l?at.
Apoi, Dumnezeu s-a adresat celorlal?i avertizându-i c? Adam, dup? ce a gustat fructul interzis, a devenit unul ca ei, cunosc?tor al binelui ?i r?ului ?i si-a exprimat temerea c? ar putea mânca din Pomul Vie?ii, tr?ind ve?nic. S? însemne asta c?, prin cunoa?tere, omul poate accede c?tre nemurire? Posibil, omul Iisus poseda ni?te cuno?tiin?e care l-au impus în fa?a apostolilor drept Înv???torul. De aceea, l-a scos pe Adam din Eden ?i a pus heruvimii s? p?zeasc? cu sabia pomul. El, omul adamic a r?mas, îns?, cu puteri care îl f?ceau asemenea zeilor. S? fi fost sabia care îl ?inea departe de nemurire uitarea? P?i, atunci, prin reamintire – trezirea din uitare el î?i poate rec?p?ta puterea de a accede spre divinitate. Calea acestei treziri ar reprezenta-o tr?irea ca un ciclu de na?teri ?i muriri prin care s?-?i elibereze mintea de v?lul uit?rii. Adic? sporirea continu?, prin încarn?ri succesive, a puterii sale de judecat?. Atingerea în?elepciunii ar marca tocmai aceast? trezire (înl?turarea sabiei) ?i liberul acces la roadele pomului vie?ii. Din tr?itor el devine vie?uitor, ie?ind din samsara na?terilor ?i muririlor. R?mâne deschis? întrebarea de ce nu voiau Ei, c?rora le era asemenea, s? accead? la pomul vie?ii ca un cunosc?tor. Dac? zeul ?tia c? în om s?l??luie?te tenta?ia uzurp?rii înseamn? c? purgatoriul tr?irii (samsara) semnific? tocmai posibilitatea purific?rii (mântuirii) de aceast? tenta?ie. ?i ajuns la cap?tul tr?irii, omul muritor de azi va deveni unul de-al lor, adic? zeu.
Tot din Facerea afl?m c? Dumnezeu avea mai mul?i fii, care s-au c?s?torit cu fiicele oamenilor. Spre a nu r?mâne duhul s?u în copii lor, urma?i care erau numai trup, i-a l?sat s? tr?iasc? numai o sut? dou?zeci de ani. Asta în timp ce urma?ii adamici din linia genealogic? a lui Set – Enos, Cainan, Malalei, Iared, Enoh (mutat la cer viu), Matusalem, Lameh - tr?iau în jur de nou? sute de ani. Deci, de punctat, oamenii n?scu?i din zei ?i femeile muritoare erau numai trupuri f?r? duh, le lipsea sufletul divin (suflarea). Ei se adaug? proscri?ilor din linia genealogic? a lui Cain, blestematul pentru fratricid. Cum se explic? asta, erau ei ni?te ale?i cu puteri ?i daruri speciale c?p?tate prin na?tere ori reu?iser? s? evolueze atât de rapid încât s?-?i formeze duh, ce îi apropia de nemurire? Fa?? de restul popula?iilor ei erau un fel de semizei. ?i pentru c? se înr?ise, omul adamic dispare prin potop, fiind salvat numai Noe cu ai lui din ramura setian?. Adic? cei purt?tori de duh ?i prin duhovnicire ei pot accede la nemurire? Dar duhovnicirea înseamn? mântuire, adic? mintuire – purificarea min?ii de iluzia timpului ?i a mor?ii prin succesiunea de încarn?ri.
Mai târziu, în spa?iul mesopotamian se vor dezvolta civiliza?ii - egiptean?, sumerian?, babilonoan? etc. - în cadrul c?rora oamenii convie?uiau cu zeii. S? lu?m , de pild?, civiliza?ia anunaki. Se zice c? exist? înc? o planet? în sistemul nostru solar pe care astronomii o presupun drept planeta X. Sumerienii ne spun c? ea se chema Nubiru, era locuit? ?i are perioad? de rota?ie în jurul Soarelui de trei mii ?ase sute de ani. Acolo, locuitorii ei tr?iesc în jur de cinci sute de mii de ani ?i sunt condu?i de Anu ?i so?ia sa Ki, iar casta regal? se cheam? anunaki. În atmosfera planetei a ap?rut o dereglare ce nu putea fi corectat? decât prin pulverizarea de praf de aur, care s?-i m?reasc? str?lucirea. Spre a procura aur au venit pe p?mânt, debarcând în zona sumerian?. Pentru locuitorii planetei de la acea vreme ei erau ni?te zei. Condi?iile grele de exploatare a aurului a provocat o revolt? astfel c? anunaki au fost nevoi?i s? intervin? în procesul de antropogenez?, injectându-le oamenilor adeneu zeiesc. S-a creat o ras? uman? format? din sclavi folosi?i în mine. În timp ace?tia, înv??ând de la anunaki au evoluat, s-au emancipat, au c?p?tat con?tiin?a propriei puteri ?i s-au r?zvr?tit împotriva zeilor (veneticii de pe Nubiru). Ace?tia au decis s?-i extermine, prin potop ?i s? creeze o alt? ras? uman? mai docil?. Unul dintre zei, Enki, se opune ?i dezv?luie planul unui localnic, înv??ându-l s?-?i construiasc? o corabie cu care s? salveze rasa uman?. Se întâmpl? la fel ca în cazul lui Noe. Anunaki p?r?sesc P?mântul, iar supravie?uitorii, îndruma?i de c?tre zeii r?ma?i, construiesc civiliza?ia faraonic? egiptean? ?i pe cele sumerian? ?i babilonian?. Istoria ne spune c? de aici se r?spânde?te pe P?mânt actuala civiliza?ie.
Cunoscuta periodizare a istoriei a intrat în conflict cu tot mai numeroasele descoperiri, cu mult mai vechi ?i evoluate spre a apar?ine epocii pietrei ?i bronzului. Se spune c? omul a ap?rut acum trei milioane de ani, homo sapiens în urm? cu circa trei sute de mii, iar civiliza?ia noastr? începe dup? ultima glacia?iune, acum zece – dou?sprezece mii de ani. Istoria nu vorbe?te decât despre lumea postnoetic? (de dup? Noe), de celelalte ocupându-se preistoria ?i mitologia. De aceea ea, respectând cronologia, nu poate explica ?tiin?ific construc?ia piramidelor egiptene ?i sfinxului etc. Pe p?mânt trebuie s? se fi perindat mai multe umanit??i. Spiritualitatea vedic?, convertit? în hinduism, pe baza ciclurilor yuga, sus?ine c? noi cei de ast?zi am reprezenta a ?aptea umanitate. Am fi al ?aptelea strat de civiliza?ie care se suprapune ?i sedimenteaz? peste cele anterioare. Descindem din Adam prin fiul s?u Set (?apte) ?i continuatorul liniei sale genealogice – Noe (Nou?).
Plecând de la aceste elemente ?i alte ciud??enii înc? neexplicate, am presupus c? între om ?i zeu nu este o ruptur?, ci o continuitate a unei fenomenologii (lan?ul vie?ii semnificat de ADN) prin care unul descinde în cel?lalt. Geneza biblic? ne spune c? Cerul reprezint? întinderea prin care Creatorul a separat apele de sus de apele de jos. În apele de jos a f?cut tarele ce reprezint? P?mântul. Locuitorilor din apele de sus li se spune zei, iar celor care tr?iesc în apele de jos li se spune oameni. Prin na?tere locuitorii de sus coboar? pe p?mânt ?i prin murire locuitorii de jos urc? la cer. Omul este zeul care vine prin na?tere, iar Dumnezeu este omul care pleac? prin murire. Potrivit cre?tinismului, numele acestui locuitor de sus venit Om era Iisus. P?mântul, sistemul nostru solar ?i cosmicitatea spa?iotemporal? reprezint? locul unde omul înva?? cum s? devin? zeu. Aceast? fenomenologie dureaz? o rota?ie a Soarelui în jurul soarelui geam?n, adic? circa 26000 de ani p?mânteni – un ciclu yuga. În cosmicitatea noastr? big banggic?, prin succesiunea de încarn?ri, omul înva?? s? st?pâneasc? (asimileze) timpul, pe care interiorizându-l devine nemuritor. Geneza spune c? primul om creat era trup, nu de?inea duhovnicie (suflet). Prin experien?a tr?irii în succesiunea de persoane muritoare întrupate omul î?i construie?te egosul (duhul) anthroposic. Creat trup, în fenomenologia tr?irii (na?tere ?i murire) el se destrupeaz? treptat (eterizeaz?), devenind duh. Când a realizat asta înseamn? c? s-a plinit (umplut) samsara cosmicit??ii cronospa?iale, homo sapiens a învins moartea ?i pleac? în cosmicitatea cu cinci dimensiuni. Pentru muritori el este Zeu!
Exact acest lucru ne spune cre?tinismul prin na?terea, tr?irea, moartea ?i învierea, în?l?area lui Iisus. El a venit aici nu s? ne mântuiaasc? pe noi prin sacrificiul s?u, cum gre?it se afirm?. Rostul prezen?ei sale p?mântene e s? ne arate modelul devenirii noastre ca zei dup? ce am parcurs ciclul de încarn?ri prin care am înv??at s? st?pânim timpul, învingând moartea. El ne spune clar, cine tr?ie?te ?i crede în mine, adic? îmi urmeaz? calea, nu va muri în veci. Dar asta nu e o op?iune, e necesitate înscris? în destinul omenirii. Homo sapiens pe calea lui Iisus a devenit Anthropos – zeul unei yuga. Fiecare din cele ?ase yuga p?mântene ?i-a creat un anthropos, c?ruia i-a dat un nume. Anthroposul samsarei cronospa?ialit??ii în care evolu?m se cheam? Iisus. Rostul fenomenologiei noastre p?mântene e s? înv???m s? ne control?m Mintea, care deformeaz? realitatea în care tr?im.
S? încerc?m s? ne imagin?m ce se întâmpl? în cosmicitatea noastr? spa?ial?. P?mântul se rote?te în jurul axei sale cu circa 0,5 Km pe secund?, iar în jurul Soarelui cu 30 Km pe secund?. Soarele se învârte ?i el în jurul propriei axe, dar fiind în stare de plasm? viteza sa e variabil?, la interior rotindu-se mai repede decât la exterior. În schimb , în jurul soarelui dual din galaxie se rote?te cu 220 km. pe secund?. Galaxia se deplaseaz? ?i ea cu 600 km pe secund?. Dac? lu?m în calcul numai rezultanta, cuplul acestor viteze rezult? ni?te ritmuri pulsatorii resim?ite de orice locuitor al acestei spa?ialit??i. Totalitatea ritmurilor cosmice produce (deseneaz?) ceea ce în geometria sacr? este numit floarea vie?ii. Ne na?tem în aceste ritmuri ?i ni le interioriz?m, ele influen?ându-ne manifestarea min?ii. Ea le percepe, prin actualul neocortex ca temporalitate. Tocmai asta îl distinge pe sapiens de animalitate, iluzia timpului pe baza c?reia î?i formeaz? con?tiin?a de sine. Un câine, privindu-se în oglind? latr? la imaginea sa, sapiens ?tie c? imaginea îl reprezint?. Iluzia timpului na?te în logica gândirii cunoscutele paradoxuri. Mintuirea înseamn? sporirea puterii de judecat? a min?ii prin fiecare întrupare. Ne eliber?m de iluzia ritmului temporal, prin purificarea min?ii de deform?rile induse de spa?ialitatea în care tr?im. Nu exist? nicio alt? judecat? (instan??) biblic?, când puterea noastr? de judecat? ne va permite s? învingem himera Min?ii vom acumula în?elepciunea spre a în?elege c? timpul nu exist? ?i din persoane vom deveni fiin?? uman?, adic? Iisus-zeul, putând s? ne în?l??m la cer, asemenea lui; în corpul nostru spiritual, din trupuri devenind Duh. Pe parcursul samsarei, ca persoane am fost Tat? ?i Fiu, la plinirea ei vom fi ?i Duh, des?vâr?indu-ne fiin?a trinitar?.
Rostul anthropotheismului e s? ne înve?e, arate calea lui Iisus prin care homo sapiens devine zeu. În?elegând-o, ne vom accepta destinul tr?irii (na?tere-murire) ca necesitate a duhovnicirii ?i nu ne vom mai teme de moarte. Vom în?elege c? mântuirea e un act personal, de fapt mintuire – sporire a puterii de judecat? prin experien?a tr?irii. Acum, în persoana care suntem fiecare locuie?te copilul care am fost, adultul care vorbe?te ?i mo?ul de mâine. La fiecare ?apte ani trupul nostru e mereu altul (fizic), dar mental avem percep?ia continuit??ii, sentimentul c? suntem acela?i – identitatea de sine. Pe m?sur? ce ne sporim puterea de judecat? (acumul?m în?elepciune), când murim nu-l vom mai uita pe cel care am fost ?i ne vom na?te, din ce în ce mai mult, cu senza?ia de deja vu. La cap?tul samsarei m? voi percepe ca totalitate a persoanelor în care m-am încarnat prin formarea fiin?ei eonice, dar ?i ca totalitate a celorlal?i (umanitate). Iisus vorbea ?i era în?eles în toate graiurile p?mântului pentru c? el, pruncul Fecioarei, ajunsese toate astea la un loc. Persoana Iisus a devenit specia (anthropos) Om. Doar a?a s-a putut în?l?a la cer, ducând cu sine întreaga omenire. Iisusul e un embrion ascuns în fiecare. S? ni-l imagin?m ca fiind îmbr?cat cu o multitudine de costume unul peste cel?lalt încât nu se mai vede. Când m? nasc eu sunt embrionul iisus gol, dar îmbr?cat cu un num?r de costume ce m? ascund încât habar nu am de mine cel adev?rat. Potrivit forma?iei mele actuale, m? percep, evaluez ?i manifest drept costumul prezentei mele încarn?ri. Pe m?sura tr?irii constat c? nu mai sunt gol pentru c? costumul meu de piele se transform? în persoana numit? Mitic?. În acest costum am o imagine despre mine pe care o afirm, spunându-mi eu. Cred c? cel adev?rat sunt costumul nu iisusul n?scut gol despre care nu ?tiu nimic. De aici imperativul delphic: Cunoa?te-te pe tine însu?i ?i vei cunoa?te universul ?i zeii. Sub actualul costum eu realizez o anume cunoa?tere a lui iisus, mai apropiat? decât cea din costumul anterior. Prin murire, dezbrac acest costum ?i plec s? decantez în iisus experien?a tr?irii – cunoa?terea acumulat?. În costumul urm?tor voi fi mai aproape de El. ?i a?a merg mai departe, prin tr?ire - succesiunea de încarn?ri, îl dezbrac de aceste costume ?i îl dezgrop?m pe iisus, îl fac vizibil ?i astfel devin El, prin destrupare. Prin succesiunea dezbr?c?rii de costumul trupesc, eu persoana, m? apropii mai mult de fiin?a lui iisus, adic? de cel care sunt. Distan?a care m? separ? de zeu în costumul actual îmi permite s?-l v?d într-un anumit mod. Pe m?sur? ce m? dezbrac îl v?d mai de aproape ?i în?eleg mai bine. Fiecare costum (întrupare) e m?sura în?elegerii mele. Pot cunoa?te atât cât îmi permite costumul (trupul) pe care îl port. Asta voia s? spun? Protagoras prin celebrul s?u concept homo mensura – fiecare întrupare e m?sura apropierii de zeu. Când m-am dezbr?cat de toate costumele am aflat c? zeul sunt eu. Fenomenologia destrup?rii iisusului din fiecare e filmul devenirii lui homo sapiens ca zeu ?i ea se cheam? anthropotheizare. Anthropotheismul e o viziune (vizualizare) a anthropotheiz?rii. Este povestea acestui film prin care m? eliberez de persoanele care am fost ?i devin fiin??. Adic?, fac trecerea de la tr?ire, care presupune na?teri ?i muriri, la vie?uire în afara timpului. Numai c? eu, naratorul, sunt în acela?i timp ?i actorul. În timp ce joc rolul m? ?i povestesc pe mine. ?i povestindu-m? scriu secven?a urm?toare a scenariului numit samsara tr?irii. Scriind aceast? poveste practic un exerci?iu al min?ii prin care îmi m?resc puterea de judecat?. Adic?, ajung s? în?eleg mai bine problema timpului. Prin aceast? în?elegere îmi cresc înc? un strat pe creier –viitocortexul. Înseamn? c?, prin cunoa?tere de sine, m? autogerminez. Cel care m? voi întrupa va veni cu un costum mai pu?in. În tr?irea mea, prin exerci?iul min?ii voi preg?ti dezbr?carea urm?torului costum. ?i a?a, din încarnare în încarnare, samsara îl scoate la iveal? pe iisusul care sunt. Esen?a anthropotheismului e descifrarea enigmei timpului prin povestirea filmului devenirii omului ca zeu. Dar, în acela?i timp, eu sunt povestea care se spune singur? prin mine. Adic? Logosul (cuvântul) ce se întrupeaz?. De aia se spune despre Iisus c? e cuvântul întrupat. Facerea ca o poveste se identific? cu facerea ca fenomenologie, povestea fiind îns??i ontogeneza.
S? ne întoarcem la metafora Facerii. Peste adâncurile de ape era întuneric ?i Duhul se mi?ca pe deasupra lor. Dumnezeu a luat întinderea ?i a a?ezat-o între ape, desp?r?ind apele de sus de apele de jos. Aceast? întindere a numit-o Cer. În apele de sus locuiesc zeii, iar în apele de jos locuiesc oamenii Dac? prin ape în?elegem fluidul orgonic sau gnoetic, cum îl numesc eu, atunci lucrurile se schimb?. Locuitorii de sus – zeii din cer ?i locuitorii de jos – oamenii p?mânteni sunt forma?i din acela?i fluid. Doar viteza îi diferen?iaz?, cei de sus – ipostaz? a supervitezei - sunt forme infoenergetice, iar cei de jos - forme infoenergomateriale. M?rindu-?i viteza, cei de jos pot deveni forme infoenergetice. Tr?irea e str?pungerea cerului prin na?teri ?i muriri. Forme infoenergetice (fiin?e), prin na?tere, ne mic?or?m viteza ?i devenim forme infoenergomateriale (persoane). Prin murire, ne m?rim viteza ?i str?pungem cerul în sens invers. Cerul este cenzura transcendental?, ce simbolizeaz? iluzia timpului. Prin formarea viitocortexului m?rim viteza de procesare a creierului ?i apropiindu-ne de instantaneitate putem fi în acela?i timp oriunde (c?p?t?m ubicuitate), adic? ne eliber?m mintea de iluzia cerului ?i implicit a timpului. Repet, prin neocortx animalul a c?p?tat percep?ia timpului ?i a con?tien?ei de sine, devenind homo –persoan? uman?, iar prin viitocortex persoana uman? devine fiin?? zeiasc?. Posedând sofianism (în?elepciune) ne vom elibera mintea de iluzia cerului (timpului) ?i vom reunifica apele. Locuind într-o singur? ap? nu va mai fi necesar? trecerea, deci vom deveni ve?nici.
Ontic, noi ne afl?m într-o singur? ap?, dar gnostic ne plas?m în apa de jos. Fiindc? a?a ni s-a spus, asta ?tie mintea noastr? cu nivelul de în?elepciune (în?elegere) pe care îl avem. Locuim, îns?, într-o singur? ap?, fluidul cosmic este unic, dar ne inducem mental iluzia josului – sub cer. Omul e mult mai mult decât persoana care se vede în oglind?, ne lipse?te geam?nul din apa de sus. Spunem c? tr?im în tridimensionalitate ?i ne zicem cruce. Dar, în mod obi?nuit, noi avem doar percep?ia lui înainte-înapoi, dreapta-stânga pentru c? venim din bidimensionalitate. Imagina?i-v? cum am ar?tat ca punct pe o foaie alb? de hârtie Adâncimea ?i în?l?area nu ne-o percepem, decât raportat? la trupul persoanei. Pentru c? ne vedem doar persoana – prezentul jum?t??ii noastre de sub cer. Adâncimea ?i în?l?area ne-o d? încarn?rile trecute ?i viitoare, dar noi nu ?tim nimic despre cel care am fost ?i despre cel care vom fi. Noi suntem toate acestea, numai c?, ostatici ai timpului, ne percepem doar stratul prezentului. Adâncul ?i în?l?area crucii care suntem nu le percepem, pentru c? mintea noastr? actual? atât ne ofer?. Învingerea timpului înseamn? învingerea uit?rii ?i c?p?tarea puterii de a ne vedea simultan pe cel din prezent cu cei din adâncimea trecutului ?i cei din în?l?area viitorului. Este posibil, prin Iisus am fost martorii în?l??rii noastre. Când mintea va fi în stare s? ne perceap? verticalitatea ?i infinitatea, aici în cosmicitatea cronospa?ial?, vom fi Anthropos, adic? zeul acestei dimensionalit??i. Eroul iudaismului e Moise, al cre?tinismului Iisus, iar eroul anthropotheismului va fi Anthropos. Fiecare, indiferent ce nume purt?m ast?zi, suntem un anthropos în devenire. Când vom ajunge ni-i vom aminti pe to?i cei care am fost ?i vom avea proiec?ia fiin?ei noastre ca totalitate a persoanelor din trecut. Atunci vom vie?ui, acum doar tr?im.
Concluzionând, esen?a gnostic? a antropoteismului o reprezint? în?elegerea fenomenologiei prin care, în ciclicitatea tr?irii personale, omul înva?? s? înving? timpul. E posibil pentru c? timpul nu exist?, e o pl?smuire a min?ii noastre. Vitezele astrale nasc în cosmicitatea spa?ial? ni?te ritmuri. Ele stau la baza pulsa?iei tr?irii. Fiecare ne-am format ?i evolu?m incon?tient potrivit acestor ritmuri. Animalul a devenit sapiens, când peste paleocortex ?i-a format pojghi?a neocortexului, homo fiind primul p?mântean care a c?p?tat con?tien?a acestor ritmuri. Pe m?sura evolu?iei sale a ajuns s? le numeasc? timp. În realitate timpul a?a cum îl percepem acum, cenzur? a existen?ei noastre, nu exist?. Mintea noastr? ne robe?te eul, izolându-l de fiin??, prin iluzia timpului. În succesiunea de încarn?ri ne dezvolt?m un nou strat al creierului – viitocortexul. El e direct propor?ional cu m?rirea puterii de judecat? (discern?mânt) a min?ii. Formarea viitocortexului ne elibereaz? de teroarea min?ii ?i percepem lumea în afara timpului. Când am realizat asta, mi-am încheiat samsara ?i am devenit zeu.
Prin aceast? viziune anthropoteismul ofer? cea mai umanist? perspectiv? în sensul c? îl scoate pe eroul s?u de sub robia destinului de muritor. Îi spune acestuia c? el, Omul nu este ceea ce pare în oglina min?ii de acum (persoana) ?i c? st? în puterea lui ca, urmând modelul lui Iisus ?i c?l?torind prin propria samsar?, s?-?i purifice oglinda în care se vede pe sine cel adev?rat – fiin?a nemuritoare. E o spiritualitate a speran?ei eliberatoare, zeul - strivitoare providen?? a mor?ii îi devine egal ?i el, omul î?i este propriul st?pân. Rostul tr?irii este s? se mintuiasc?, nu alergând dup? averi ?i puteri prin care s?-?i umileasc? ?i domine semenii, ci str?duindu-se s? se cunoasc? pe sine cel adev?rat. Omul, spre a ar?ta cine e el, dezv?luindu-?i în fa?a celorlal?i m?re?ia, nu se mai ia la trânt? cu semenul ci cu sine, c?utându-se; ?i cu cât o face mai bine ?i se descoper? pe sine sie?i e mai fericit ?i mai puternic. Propune, deci, un mod de via?? eminamente pa?nic, eliberându-l pe om de agresivitatea sa organic? (mo?tenire animalic?) îl face bun, instituind o nou? etic?. Acest om, frumos ?i bun, va crea o art? dup? chipul s?u, generând ?i o nou? estetic?.