Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dege?elul

de Sorin Teodoriu

M-am trezit la 3 diminea?a. Piciorul îmi pulsa, pulsa ?i capul ?i perna. Am aprins lumina ?i am privit degetul cu pricina. Nu mai sem?na cu ce era acum o zi: aveam un fel de cartof diform, ro?u-stacojiu, ?i toate mi se tr?geau de la o blestemat? de unghie.

Tot ce a urmat de atunci pân? la ora 10 a fost un co?mar. La birou am c?utat pe internet o anume asociere de cuvinte – adic? „pedichiur?” ?i „b?rba?i” – ?i am g?sit destule locuri. M-am oprit la cea mai apropiat? loca?ie fa?? de serviciu. M-am programat telefonic ?i am mers la salonul cu pricina.

Ce s?-?i spun, nici urm? de b?rba?i – doar câteva cliente cu stare ?i o armat? de „pisi”. Am v?zut o fa?? zâmbitoare ?i am mers la fix, zic:
– Am vorbit la telefon, nu-i a?a?

Nu ?in minte ce a r?spuns, m-a invitat într-un salon ceva mai mic, deschis, cu dou? scaune uria?e fa?? în fa??. Aveam ca vecin? o lady de Doroban?i; o pisi îi r?scolea degetele de la mâini ?i o alt? pisi ?edea la picioare.

Mie mi-a fost atribuit? o pisi categoria „musc?”, blond?. M-a întrebat dac? doresc ?i spa pentru unghiile de la picioare sau doar un clasic. Normal c? am ales clasic, men?ionând c? de fapt am venit pentru o unghie încarnat?.

– ?i pe celelalte unghiu?e cui le l?sa?i? o aud spunând.
M? aplec s? m? asigur c? vorbe?te cu mine despre unghiile mele deloc mici.

Ro?u la fa??, m-am desc?l?at ?i mi-am b?gat picioarele într-un recipient de unic? folosin??, cu ap? cald? ?i cu ni?te flori plutind. Un timp am fost l?sat în pace – era bine, era cald, muzic? ambiental?, madam de Doroban?i povestea ?i ar?ta poze celor dou? pisi, care exclamau pe rând:
– Wow! Ce frumos!

Picoteam în fotoliul enorm ?i extrem de ergonomic...
– Da?i-mi, v? rog, picioru?ul stâng.
Era vocea lui pisi categoria „musca”. I l-am dat, nu aveam încotro. L-a ?ters cu grij?, l-a masat ?i apoi l-a ridicat sus, cât mai sus – m? durea fundul – ?i a început s?-mi frece c?lcâiul cu câteva feluri de pile.
Zic:
– Nu am probleme acolo, am venit pentru o unghie…
Pisi pare c? nu aude, e de neoprit. A început cu degetul mic, apoi urm?torul ?i tot a?a pân? a descoperit degetul cu pricina.
– A?i dat cu rivanol?!
– Da, confirm sp??it.

Doamna de Doroban?i ?â?âie îngrozit?, tot salonul se uit? reprobator la mine.
– Lua?i de la farmacia veterinar? Asocilin ?i, cum v? doare, da?i cu unguentul acesta.

Apoi pisi, care m? avea în grij?, intr? în ac?iune ?i m? lucreaz? pe viu. Durea tot piciorul ?i nu mai ?in minte ce a f?cut, pân? când a început s?-mi maseze talpa cu nu ?tiu ce solu?ii parfumate. Atunci am s?rit ca ars, spre uimirea ei.
– V? doare?
– Nu, m? gâdil.
– S? nu mai fac?
– Nu mai face.
A urmat cel?lalt picior: acelea?i proceduri, acelea?i exclama?ii:
– Aici ave?i o pielicic?…
– Înc? o unghiu??…
– Ridica?i picioru?ul…
?i tot a?a.

Madam de Doroban?i povestea despre un mecanic – a vrut un împrumut de la ea, cu restituire în trei ani –, apoi a negociat la telefon un alt spa?iu de parcare, pentru c? ?i ea, ?i so?ul aveau ma?ini mari ?i nu înc?peau. ?i iar a început s? arate fotografii.

La final am pl?tit. Îl chemasem pe C?t?lin s? vin? cu ma?ina s? m? ia. Întârziase. Oricum, drumul pe jos cu un picior agresat ar fi fost o idee extrem de proast?.
The end!

Sorin Teodoriu (sache) | Scriitori Români

motto: Cand fugi dupa spirit, prinzi prostia. Montesquieu

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro