proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Diminea?a venise repede, ca ?i cum dup? o lung? noapte plin? de vise s-ar fi dezvelit obeliscul lumii traversate de incertitudini. Ca meteorolog, eram preocupat de evolu?ia vremii ?i îngândurat de ploile ce se anun?au. Acestea puteau s?-mi fac? dificil? întoarcerea la sta?ia meteo din munte. Prea gr?bit s? v?d micile bucurii ale vie?ii , mi-am preg?tit automobilul ?i-am hot?rât s?-i fac plinul cu benzin?.
În sta?ia PECO mi-a atras aten?ia un prunc ce p?rea c? a?teapt?. Copilul avea o pung? cu pâine ?i urm?rea atent ma?inile ce treceau în vitez? pe lâng? el.
? Ce-i cu tine, l-am întrebat.
M-a privit atent, f?r? suspiciuni.
? Doresc s? m? întorc acas?, mi-a r?spuns.
? Unde este casa ta, l-am interogat eu.
? Dup? dealul acela ?i mi-a ar?tat cu mâna dealul ce se z?rea în dep?rtare.
Era exact în direc?ia în care urm? s? m? deplasez. L-am invitat în ma?in?. Cu aten?ie a urcat, tr?gând dup? el plasa cu pâine. Era scund, sub?ire la trup, abia se z?rea din scaunul vehiculului.
? Vii des la ora?, l-am întrebat.
? Când m? trimit ai mei dup? pâine. Acum am pierdut rata de întoarcere.
P?rea un copil cuminte ?i lini?tit. Pe fa?a sa puteam citi bucuria curat? a vârstei lui. Curiozitatea sa era evident?. Urm?rea ma?inile ce treceau pe lâng? noi, oamenii ce traversau str?zile, dar ?i zborul p?s?rilor. Pu?tiul era degajat, lini?tea lui îmi da ?i mie încredere.
Cu o noapte în urm? plouase ?i strad? era umed?. Circulam cu grij?. Orizontul era estompat de cea?a dens? care se îndrepta c?tre noi. Am intrat în ea. Cea?a ne înconjura lacom?, ca ?i când ne-ar fi devorat. Odat? cu noi, p?rea c? timpul disp?ruse. Eram captivii unor for?e pe care nu le cuno?team ?i nici nu le puteam identifica. Lumina nu str?b?tea p?tura de cea??.
Amândoi, în scaunele ma?inii, eram uimi?i de atmosfer?. Priveam aten?i f?r? s? avem team?. Copilul p?rea c? ascult? ceva ce eu nu auzeam. Incomodat de cea?? nu-mi permiteam s? înaintez. Dup? un anumit timp de a?teptare, nu mai eram sigur nici de dimensiunile timpului. El se dilatase, rev?rsându-se asupra noastr?. Îi sim?eam asprimea.
În oglind? mi-am v?zut barba, de?i eram proasp?t ras. Lâng? mine era un adolescent. Pu?tiul pe care-l luasem în vehicul disp?ruse.
Dup? o perioad? relativ? de a?teptare am repornit motorul. Înaintam cu grij?. Adolescentul de lâng? mine se foia, p?rând nelini?tit.
? Nenea, strig? acesta, ?tii ce este iubirea?
Întrebarea m-a luat prin surprindere. Sigur c? ?tiam, dar curiozitatea s? m-a surprins. L-am privit în ochi. Eram pus în fa?a dialogului cu un fl?c?u dornic s? descopere lumea.
? Iubirea, am spus eu ?i m-am oprit c?utând s?-i r?spund prompt, este ca atunci când cineva ?ine cu adev?rat la ?ine, care te accept? a?a cum e?ti.
Tân?rul p?ru c? în?elege ?i reveni cu o întrebare:
? Cum sunt femeile?
Am râs. Mi-am dat seama c? tân?rul are tendin?a s? devin? indiscret.
Eram concentrat la drum. Cea?a se retr?sese discret, tot a?a cum venise. Peisajul devenise alb, un strat de z?pad? se a?ternuse. Plecasem la drum la sfâr?it de toamn? ?i iat? c? ne prinsese iarna. Din strad? venea un colind: „O, ce veste minunat?! ....Maria na?te pe Mesia!...”
? Iat? ce este femeia, am spus eu atunci. Femeia este mama.
? Tu ai cucerit femei, reveni pu?tiul.
M? sim?eam prins în chingi. Cum s?-i spun? Cum se cuceresc femeile? Eram eu în stare s?-i explic unui copil?
? Femeile doresc s? fie iubite, am afirmat.
? Cum?
Asaltat de întreb?ri nea?teptate, incomode, am c?utat s? m? eschivez.
? Cu r?bdare, fiind sincer cu ele.
Fl?c?ul nu p?rea convins. Sub autovehicul se adunase om?tul prin care ne croiam drum ca ?i cum am fi intrat pe un teritoriu necunoscut. Zgomotul produs de ro?i capta aten?ia adolescentului. Acesta privea casele pe lâng? care treceam, c?utându-?i locuin?a. Imobilele erau acelea?i ca alt?dat?. Trecusem de nenum?rate ori pe lâng? ele, dar acum le priveam acum cu al?i ochi. Observam noi detalii pe care odinioar? nu le z?risem. Arborii p?reau s?di?i de curând , ca ?i când un timp nedefinit s-ar fi scurs de la ultimul drum. Lucruri magice care s? ne atrag?, se g?seau pretutindeni. Depindea de noi s? le descoperim.
B?iatul a?tepta s?-?i reîntâlneasc? p?rin?ii. Casa sa era înconjurat? de o mul?ime de oameni. Nu pricepeam ce se întâmpl?. Mul?imea era ordonat? ?i r?bd?toare. Era o a?teptare blând?.
Am oprit ?i tân?rul îngândurat s-a îndreptat spre cas? cu plasa de pâine. I-am v?zut stinghereala în timp ce-?i c?uta p?rin?ii, f?r? s? în?eleag? ce se întâmpl?. Rezemat cu tâmpla de pervazul ferestrei a privit în interior.
Era o pozi?ie nefireasc? ?i dintr-o dat?, i-am observat lacrimile. Plângea moartea tat?lui.
? Tat?, tat?, cui m-ai l?sat? De ce nu m-ai a?teptat?
Vocea lui r?zbea prin mul?ime. Era un urlet animalic, un regret imens.
Cei aduna?i la poman? umpluser? curtea. Unii st?teau pe b?ncu?e, a?teptându-?i rândul. Al?ii primiser? deja merindele. „Bogdaproste!”, se auzea vocea acestora. So?ia r?posatului le r?spundea: „S?-i fie lui Dumitru pe lumea cealalt?!”
Cred c? ajunsesem la timp ca fiul s? p?streze intact? memoria tat?lui s?u dup? anii pierdu?i într-o clip? de neant. Emo?iile mul?imii în dev?lm??ia ar fi putut afecta efigia tat?lui s?u ?i s? emit?, ca un cod al stingerii, cântecul uit?rii. Odat? interpretat cântecul n?scut din emo?ia negativ? a regretului, defunctul ar fi pierdut aureol? mitizant?. Risipirea acesteia ar fi dus la ?tergerea identit??ii. Pierderea ar fi fost de nerecuperat pentru genera?iile ulterioare. Fiului i se comuta responsabilitatea p?str?rii intacte a memoriei tat?lui s?u, sarcin? ce-l îndârjea , dar ?i îi înt?rea hot?rârile, maturizându-l brusc.
M? c?uta cu privirea, con?tient de compatibilitatea dintre noi. Îi eram al?turi în suferin?a sa. In apropierea mea lumea vorbea despre tat?l s?u care fusese un zugrav de biserici vestit, cât ?i credincios, plin de râvn?. Am ascultat ?i am aflat despre arvuna primita pentru pictarea unei biserici .Cu to?ii îl regretau pe Dumitru, ?i povesteau ceea ce ?tiau anume c? r?posatul avusese o viata aspr?,un timp locuise în mân?stiri, atunci deprinsese me?te?ugul zugr?vitului de biserici de la un c?lug?r. Decretul din anii 1950, prin care se restructura traiul în m?n?stiri, l-a obligat s? se întoarc? în sat. Pictarea bisericilor pentru el era ca un act de credin??. Mai târziu a fost obligat s? picteze lozinci ?i care festive. El s-a supus nu dorea s? între în conflict cu partidul unic. Credin?a o avea în suflet nu o lua nimeni. De s?rb?tori ne?tiut de nimeni lua drumul muntelui împreun? cu fiul s?u care atunci începea s? silabiseasc? se opreau pe la biserici de ?ar? unde tat?l punea mân? pe câte o pensul? ?i repara picturile ce se stricaser?. Fiul îl privea atent ?i uneori îl ajuta dându-i vopselele sau schimbând pensulele astfel s-a dus vestea despre ei.Umbla vorba: chema?i-l pe Dumitru ?i pe fii-su sunt buni se pricep la zugr?vit pere?ii. Cu timpul le încredin?au chiar lucr?rii întregi.Cea mai mare lucrare o primise chiar în preziua plec?rii fiului la ora?. Tat?l a fost mândru a numit-o lucrarea vie?ii sale, îi era drag? ?i pentru c? urma s? picteze îns??i la m?n?stirea unde
locuise cândva.S-a d?ruit ei cu trup ?i suflet dar ?i pentru a?i stinge dorul de fiul pe care dorea s?-l vad? revenit odat? în pragul casei.Era firesc ca tat?l sa nu ?tie nimic despre fiul s?u captiv într-o bucl? a timpului.Lumea mai spunea c? b?trânul s-a îmboln?vit ?i nu a mai putut lucra atunci a l?sat cu voce stins? dorin?a ca lucrarea s? fie împlinit? de fiul s?u.Nu-i va fi u?or mi-am spus în sinea mea dar
dorin?a trebuia îndeplinit?. Am dedus c? fiul era obligat moral s? s?vâr?easc? lucrarea de unul singur ..Fr?mântarea fiului era uria??.
Prin fereastr? vehiculului îi z?ream preocuparea. Era evident?, la fel ca ?i grija sa.. M-a rugat s? ne continu?m drumul, a urcat.I-am privit chipul schimbat. Riduri adânci îi str?b?teau fruntea., care în niciun caz nu era cea a pu?tiului pe care cu pu?in timp în urm? îl luasem cu mine. Pe fostul copil îl ?tiam asem?n?tor mie.Dar acum aveam lâng? mine un adult îmb?trânit.. Îmi înt?rea convingerile c? suferea Triste?ea lui era ?i-n cerul meu.
Drumul plin de viraje m? determina s? fiu atent la modul în care circulam. La un moment dat, din sens opus, în spa?iul îngust pe care ne aflam, a venit un camion care a ocupat toat? strada. Practic, am fost for?a?i s? folosim mult partea dreapt?, rulând pe o por?iune de drum ie?it? spontan ?i la timp în calea noastr?. Camionul a înc?lecat muntele cu o roat? pentru a putea s? treac? de noi.
În urm? incidentului ce ne-a provocat senza?ia de panic?, omul de lâng? mine a tres?rit. V?dit stânjenit, avu o reac?ie energic?:
? La naiba, ?i pe ultimul drum tot omul este vinovat!
Era adversitatea maturului în fa?a destinului. Odat? cu decesul tat?lui, o schimbare profund? avusese loc în el. Acum reac?ia devenea fireasc?. Maturizarea se produsese brusc. Pa?ii vârstelor pe care timpul organic îi devansase l-au f?cut s? parcurg? etapele ca ?i când ar fi urcat pe o scar?, s?rind trepte pentru a ajunge b?trân, în fa?a ultimei u?i. Cât timp îi mai r?m?sese? Nu ?tiam ?i nici nu b?nuiam cele ce urmau.
Dup? câteva rateuri ale motorului, ma?ina nu mai pornit. Mai aveam benzin? suficient?, dar sim?eam c? este momentul s? ne oprim. De pe muntele opus se profila silueta unei cet??i. Soarele arunca s?ge?ile sale.Am auzit ,un vuiet prelung ce venea dinspre munte. În urma ploilor repetate, de pe versan?ii abrup?i, acumul?ri de pietre ?i p?mânt alunecau într-o pr?bu?ire aparent lini?tit?. Speria?i, noi nu ne-am putut feri. Eram asalta?i de eroziunea ce ne luase pe nepreg?tite. Frica ne doborâse speran?ele. Fusesem lovi?i ?i trânti?i la sol.
Deasupra noastr? se cl?dise un mald?r de pietre amestecate cu mâzg? sub care abia mai respiram. Îns?, dintr-o dat?, am sim?it cum întreaga acumulare sub care ne pierdusem speran?ele se desface, iar un aer proasp?t ne vine în fa??.
Buimac, nu mai în?elegeam nimic. Colegul meu p?rea c? recunoa?te f?ptura ce ne s?rise în ajutor. Aceasta era cu spatele ca o n?luc? ce se ferea s? fie v?zut?. Înso?itorul meu a reu?it s? se ridice. Pe fa?a lui str?lucea o lumin? stranie. Atunci am b?nuit cine era acel care ne salvase. Cuvintele colegului au r?sunat cu încredere.
? A fost tata!
Nu m? deranja s?-l cred. A?a c? nu am f?cut efortul s? caut alt? explica?ie. Piciorul drept îl aveam anchilozat, precum ?i mâna stâng?. Ma?inile salv?rii deja sosiser?. Mi-am privit noul prieten.
? Du-te, mi-a spus. Eu voi urma drumul spre m?n?stire. Cu siguran?? sunt a?teptat. Când vei avea nevoie de mine, este de ajuns s? te gânde?ti doar. Voi fi prin apropiere.
L-am privit pentru ultima dat?. De sub barba sa alb? îi z?ream chipul, deja îmb?trânit, dar frumos.