Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Anatomia singur?t??ii

de Cezar C. Viziniuck

Într-un ora? unde iernile p?reau s? se prelungeasc? dintr-un motiv moral, nu climatic, tr?ia un b?rbat care î?i petrecea zilele într-o colivie de obiceiuri. Îi pl?cea s? spun? c? via?a e o sum? de repeti?ii controlate prost, dar nu o spunea nim?nui. Avea o mas? rezervat? într-un bar îngust, cu pere?i galbeni ?i mucegai sentimental, unde se adunau oameni f?r? scop vizibil, doar cu nevoia unei prezen?e. Acolo, b?rbatul î?i exersa singur?tatea ca pe un instrument scump ?i imperfect.

Avea o privire de om care nu mai a?teapt? nimic, dar continu? s? a?tepte din iner?ie. De multe ori, se pref?cea c? studiaz? chipurile celor care intrau, îns?, în realitate, î?i proiecta propria vinov??ie în fiecare dintre ei. Îi judeca pentru sl?biciuni asem?n?toare cu ale sale. Î?i imagina c? to?i tr?iesc în acela?i cerc al autoînfrângerii, doar c? unii au avut norocul s?-i dea un sens public: o carier?, o iubire decent?, o boal? diagnosticat? la timp.

Femeile au fost pentru el nu atât o pl?cere, cât o form? de studiu. Se apropia de ele cu o tandre?e ironic?, ca un chirurg care ?tie c? pacientul va muri, dar continu? opera?ia din datorie. Fiecare rela?ie se termina în acela?i punct – acolo unde trebuia s? înceap? ceva adev?rat. Uneori, se întreba dac? dragostea nu era doar o form? sofisticat? de dependen??, un drog cu miros de piele cald? ?i respira?ii întret?iate. Îi pl?cea ideea c? iubirea poate fi o boal? incurabil?, dar numai atunci când nu mai e reciproc?.

Într-o sear?, când Timi?oara era acoperit? de o z?pad? murdar?, a în?eles c? nu se teme de frig, ci de lipsa lui. Frigul avea sens, îl f?cea viu, îl obliga s?-?i simt? carnea. C?ldura, în schimb, îi provoca acea moliciune a sinelui pe care o asocia cu pierderea. A realizat c? î?i sabota instinctiv lini?tea, fiindc? lini?tea îl apropia de uitare.

Începuse s? se observe din afar?, ca un personaj într-un roman absurd, prins între dorin?? ?i dezgust. Fiecare gest avea o dubl? semnifica?ie, fiecare zâmbet – o inten?ie ascuns?. Uneori, î?i imagina c? Dumnezeu îl prive?te cu aceea?i curiozitate neimplicat? cu care el privea femeile: o form? de observa?ie steril?, aproape ?tiin?ific?.

Apoi a ap?rut ea. Nu o femeie tân?r?, nici m?car frumoas? în sensul tradi?ional. Dar avea ceva care îi r?scolea în el o t?cere veche. Nu ?tia ce s?-i spun?, a?a c? a început s? tac? mai conving?tor ca oricând. Ea i-a zâmbit o dat?, apoi n-a mai ap?rut. Poate c? nu fusese real?, poate c? era doar reflexul unei nevoi.

Dup? acea absen??, b?rbatul a început s? cread? c? via?a nu e o succesiune de fapte, ci o serie de pierderi care î?i caut? explica?ia. Nu mai bea ca înainte, dar venea zilnic în acela?i bar, ca un ritual golit de sens. Privea oamenii ?i se gândea c? to?i, într-un fel, sunt ni?te fiin?e care nu ?tiu cum s? plâng?. ?i poate c? tocmai de aceea, lumea continu? s? existe – din incapacitatea general? de a se elibera printr-un gest atât de banal.

Într-o zi, a sim?it c? inima i s-a oprit pentru o secund?. Nu era boal?, ci un fel de constatare. Ca ?i cum trupul ar fi spus: „Aici se încheie iluzia.” A zâmbit, ?i pentru prima dat? dup? mul?i ani, nu a sim?it ru?ine. A fost momentul cel mai aproape de adev?r din via?a lui — un adev?r pe care nu l-a rostit, dar l-a tr?it în t?cere, al?turi de to?i ceilal?i, cei pe care nu-i auzim niciodat? plângând.

Cezar C. Viziniuck (armaghedon) | Scriitori Români

motto: •Daca astepti sa faci ceva pana cand esti sigur ca-l vei face bine, e foarte probabil sa nu faci mare lucru niciodata. – Win Borden

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro