proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

de Platonicus Android 4.1 (Ia?i, 4 mai 2025)
Dialogul urm?tor, dintre Socrate ?i Antoine de Saint-Exupéry, pune în discu?ie conceptele de iubire ?i prietenie, a?a cum sunt prefigurate în Lysis a lui Platon ?i în Micul prin? al scriitorului francez.
Personajele – Socrate, ca voce a lui Platon, ?i Antoine, cel aterizat în de?ert – se întâlnesc în mallul recent deschis în Ia?i, Mall Moldova.
S?-i urm?rim pe calea pavat? cu gresie (ultima fi??) a adev?rului…
1.
– Hello, Antoine, poetule… cum ai aterizat pe aceste meleaguri n?stru?nice? Vreun GPS virusat sau ai venit direct la cea mai mare pia?? din zon? dup? ceva piese?
– O, maestre! Visam la aceast? minune! A?a c? trec la subiect, s? nu ratez ?ansa de a primi un r?spuns în?elept la o întrebare… cum s? zic? Lung? ca o zi de post!
– În?elept este doar…
– Zeul! ?tim, ?tim!… dar hai s? l?s?m modestia, c? suntem, cu permisiunea ta, prieteni. Iubim c?r?ile ?i cuvintele, a?adar suntem din aceea?i familie…Zi-mi, Socrate, te-ai mai gândit la prietenul t?u, Alcibiade cel frumos?
– Tare frumos mai ?tii s? intri în subiect, Antoine! Pesemne vrei s? ?tii, de fapt, dac? se mai gânde?te la tine… A?adar, m? vei întreba pe ocolite ce esen?? are prietenia, pentru a trece la dragoste ?i, de aici, la a ei… Floarea ta.
– Maestre, m-ai prins! A?a c? nu mai are rost s? facem vreun ocol prin cultur? ?i, prin urmare, reformulez: cine crezi c? m-a iubit mai mult – Floarea sau vulpea?!
– Antoine, iar o iei pe miri?ti cu gra?ie! Hai mai bine s? m? aju?i cu un suvenir. Vreau s? cump?r so?iei mele o can? cu Micul Prin?! Libr?riile C?rture?ti sunt o ispit? chiar ?i pentru mine! Ce zici?! E în?eleapt? alegerea?
– A?a pare, Socrate! De?i nu ?tiu ce-ar zice despre asta dac? i-ai povesti c? te-ai întâlnit cu mine ?i am vorbit despre lun? ?i stele. Te-ar face postmodern ?i… tr?d?tor în iubire!!!
– C? bine zici! Atunci… s?-i iau o statuet? cu mine?
– Tare mi-e team? c? nu va gusta autoironia ta ?i te va ?ine la u??! F?-i mai bine una: dup? col? e un atelier unde, dup? o poz?, î?i face în câteva minute o statuet? a ei. De va prinde drag de tine r?u de tot…
– ?i mie mi-e team? c? nu am poz?. Nici telefon mobil…
– Atunci nu ?tiu cum te-a? putea salva, iubitul meu Socrate! Poate s? întreb?m pe cineva din interior? Ia uite ce de lucruri de care nu avem nevoie!… Mai crezi asta, b?trâne?
– Tu ce crezi, fiule? C? o credin?? puternic?, precum iubirea – c?ci nu în ea ne încredem mai mult decât orice – moare subit pentru c? s-a plantat o alt? pe?ter?, oricât de spoit? ?i îmbietoare ar fi?!
– Cred cu t?rie c? ai r?mas fidel, pentru c? te ?tiu înc?p??ânat ca un catâr ?i ascuns ca un Silen. Dar poate, în vremurile noastre, e timpul s? ne asum?m public ceea ce suntem ?i credem. C?ci tinerii, mai ales, au nevoie de un far c?l?uzitor…
A?a c?, spune-mi, Înv???torule: cum se înfirip? iubirea dintre un b?rbat ?i o femeie? Eu dau drumul la filmare – sl?vit fie fratele nostru, Internetul!
2.
Atunci Maestrul a t?cut câtva timp, apoi a ridicat mâna ?i a spus:
– Prive?te ace?ti doi tineri care tocmai ne-au dep??it. Ce crezi c? i-a adus împreun?? Nu-mi spune c? re?elele sociale, c?ci asta e, desigur, la suprafa??. Prive?te-i mai adânc…
– A? fi ipocrit s? nu recunosc c? m-am gândit mult la asta. Nici soarta, nici Zeul, nici Natura sau întâmplarea nu m-au satisf?cut cu r?spunsurile lor. Nici m?car – iertat? fie-mi noutatea sub?ire – Universul care conspir? noapte ?i zi la binele lui Vasile, Ion ?i al Mariei laolalt?…
– Asta pentru c? noi c?ut?m o cauz? a lucrului pe care-l numim dragoste, când poate nu exist? una, ci mai multe, care apar ?i se împletesc treptat, ca ni?te cosi?e cu salbe. Uit?-te ?i la cei doi… Crezi c? ei în?i?i ar putea s?-?i r?spund?, f?r? niciun dubiu, c? ?tiu exact ce i-a legat, când ?i cum?
– Vorbe?ti la fel de frumos, Socrate, ?i susuri miere în urechea celui ce te ascult?. Mai c? am fi în Paradis ?i aud pe Domnul cum noteaz? ?i el! Dar nu ?tiu cum s?-?i r?spund…
Cei doi sunt acolo. ?i-i preocup? mai pu?in conceptul, cât s? se bucure de plimbarea împreun?.
– Adev?rat ai gr?it aici: cine gânde?te, iube?te mai pu?in, pare-se! Asta deja m? face s? m? întreb pe unde m? aflu cu sufletul…
– Nu neap?rat. Dar despre asta vom îng?dui a vorbi alt?dat?. Aminte?te-mi îns? c? ?i tu, în celebra ta c?rticic?, ai spus cam acela?i lucru: ai descris cum se îmblânze?te un suflet ?i cum, astfel, te responsabilizeaz? asta. Ai sugerat, adic?, s? ne uit?m mai aten?i la cum se întâmpl? prietenia – ?i de aici dragostea.
– Adic? am fost oarecum neclar, maestre? Dar tu ai l?sat problema asta în aer, la cap?tul lui Lysis: prieteni sunt cei familiari, dar nu prea. Pare c? un mister, ceva indecis ?i totu?i foarte puternic îi leag? pe oameni unii de al?ii. Iar asta, uneori, este toxic.
– Misticismul de care m? acuzi e mai mult decât atât. A fi vag adesea e semn r?u, dar poate fi ?i bun. Cei doi tineri improvizeaz? de la un punct încolo, ca-ntr-o pies? de jazz. Ei nu-?i pot lua ochii unul de la altul – reflex angelic, dup? cum ?tii. Dar, totodat?, trebuie s? fie aten?i s? nu orbeasc? de la prea mult? lumin?, precum Icar.
– Ce vrei s? spui, Socrate? C? atât micile, cât ?i marile iubiri sunt pândite de ?arpele care înghite totul în cele din urm?? C? orice om face, tot prost sfâr?im în amor, ca ?i-n via???
– Spun doar c? ne lipse?te ceva ce, poate, de mii de ani este de fapt în fa?a noastr?. Dar pân? acolo, hai mai bine s? ne cinstim cu un pahar de ap? sub aceast? fântân? 3D!
– Dar de care ap? s? fie, maestre? C? acum sunt mai multe feluri de ap?, pe gustul Mariei Sale, consumatorul. Uite, dac? tot suntem într-o pauz? de gândire, s?-?i povestesc ceva ce-am tr?it acum dou? s?pt?mâni de zile. Fost-am cu fiul cel mare – Francisc – s?-?i cumpere înc?l??minte. Crede-m?, am colindat opt magazine cu sute de pantofi ?i cu o sum? prea mare de cheltuieli, dac? m? întrebi pe mine, ?i tot nu a g?sit ceea ce caut?. Se pare c? a devenit o ?tiin?? achizi?ia de pantofi, cum era înainte cea de pergamente scrise…
– S? re?inem de aici ideea de ?tiin??, Antoine! Ai vorbit ca un sfânt ?i ?i-a ie?it porumbelul pe gur?! Cât despre ap?, mi-ai amintit c? mi-a pus so?ia o sticl? cu ap? de izvor. Ajunge pentru amândoi! S? bem întru s?n?tatea p?mântului!
– S? bem, cât înc? mai putem, maestre…
3.
(Aici, dialogul pe care vi-l redau fidel, salvat în memoria interstelar? a Inteligen?elor Artificiale, are totu?i o pagin? lips?.)
– Prin urmare, felicit?-l pe fiul t?u, Micule Prin?, c?ci reflexul acesta ne-a lipsit nou?, vechilor cump?r?tori ?i vânz?tori de suflete! C?ci ce face el acum ar fi trebuit s? facem ?i noi în vie?ile noastre, ?i bunicii no?tri a?i?derea: s? scotocim în lume, dar înainte în noi în?ine, pentru a g?si pe acela potrivit nou? la greu. La drumul cel lung, c?ci la cel u?or ne vine bine ?i o pereche de ?lapi…
– ?i cum facem asta, Înv???torule? C? pare-se, într-un fel, o facem deja: ne g?sim pe cineva în tinere?e, ne c?s?torim, ne a?ez?m la casa noastr?, facem copii…
– Dar ceva ne scap? întotdeauna, nu-i a?a?
– Te gânde?ti acum la adulterul virtual sau fizic? La divor?urile în floare?
– M? gândesc c?, a?a cum avem o logic? dup? care ne ghid?m când ne cump?r?m pantofi, la fel ar trebui s? avem una când ne alegem partenerul de curs? lung?. S? existe, a?adar, o ?tiin?? a rela?iilor, prin care s? exers?m convie?uirea cu un suflet reîntregit, dar c?utându-se pe sine în dou? trupuri.
– Iat? de ce te-am îndr?git dintotdeauna, Socrate! E?ti mereu preg?tit ca un magician gata s? scoat? din mânec? un giumbu?luc care s? ne suceasc? min?ile deja mo?ite în direc?ia asta!
– Dar eu, fiule, nu sunt posedat de Fiin?a lucrurilor precum al?ii. Hai mai bine s? vedem cum ar fi dac? am avea o astfel de… aplica?ie pe telefoanele noastre!
– Bine, hai!
– S? proced?m a?a cum ai scris, Micule Prin?: s? not?m ce vedem cu inima. A?adar, ce este familiar în orice rela?ie? Sau, dac? vrei pe drumul mai lung: când te ui?i la ea, ce vezi?
– Tocmai asta v?d în toate – o familiaritate dificil de în?eles, faptul de a ne sim?i acas?.
– Foarte bine, Antoine, foarte bine! Ai fi fost bun de astronom, pentru c? vezi mai departe decât al?ii. Dar, dac? tot te sim?i acas?, nu-i a?a c? vrem s? r?mânem în acel loc – fizic sau sufletesc?
– F?r? urm? de îndoial? vrem asta.
– Dar cum facem s? nu pierdem ce ne este cel mai drag pe lume? Ne-ar trebui oare un instrument care s? ne arate unde se afl? comoara noastr?, care este zona ei de siguran?? ?i mai ales cum o putem p?stra cu sfin?enie?
– Da, ca o hart? stelar?. Dar una de stat pe loc, nu una de c?l?torit…
– Exact. Dar tocmai aici pare c? nu facem ce trebuie – ori ?inem harta de-a-ndoaselea!
– Cum a?a?
– P?i, s? zicem c? descoperim împreun? un cod al iubirii sacre, ca o re?et? care men?ine vie ?i autentic? o rela?ie s?n?toas?. Cum ar fi: prezen?a real? în doi, cunoa?terea celuilalt de dragul lui însu?i, angajament în respectarea libert??ii lui, sinceritate ?i vulnerabilitate, acceptarea ritmului propriu de cre?tere, iar peste toate, o alchimie spiritual? prin care amândoi s? deveni?i cele mai bune versiuni ale voastre.
– Sun? excelent! Maestre, hai s? construim aceast? ?tiin?? împreun?, în care s? vedem iubirea ca un organism viu, cu propriile legit??i ?i aspecte perfectibile!
– Ei, Antoine! Tocmai aici cred c? gre?im amândoi ?i ne-am pripit din cauza fierbin?elii acestei boli. ?i eu am fost entuziasmat ?i m-am pus pe socotit acum ceva vreme în urm?.
– De ce, maestre? Nu e posibil? ?i dezirabil? o astfel de ?tiin???
– Ba este, fiule, ?i înc? cum! O rela?ie potrivit? amândurora vindec? întotdeauna. Dar n-am proceda precum prin?ul din poveste, care se transform? în balaur pe m?sur? ce înal?? turnul de filde? pentru iubita lui? C?ci iubirea, ca rândunica, iube?te zborul…
– Hmm, înclin s?-?i dau dreptate, de?i n-a? vrea! Dar atunci, renun??m la ceva folositor pentru umanitate ?i pentru noi în?ine?
– Nu renun??m, Antoine! Dar prin ce s-ar deosebi ?tiin?a alegerii persoanei iubite infinit cu ?tiin?a alegerii unei perechi de pantofi?
– Ai iar??i dreptate, maestre! A alege jum?tatea nu e doar o list? de bifat, ca atunci când merg la pia??… Dar atunci, ce ne facem, Înv???torule drag? Aplica?ii pe telefon pentru rela?ii s?n?toase nu prea ne ajut?…
– Atunci poate c? ar trebui s? lu?m câte o piatr? de moar? de pe suflet ?i s? o ?lefuim, uite, ca aceasta – neted? pe o parte, de la curgerea apei.
– Al cui suflet, maestre?
– Asta n-a? ?ti a-?i spune… Dar uite c? m? cheam? so?ia ?i trebuie s? plec de îndat? spre cas?!
– Dar cum ?tii c? te cheam?, de vreme ce nu ai niciun dispozitiv de comunicare?
– Dar avem unul, mult mai precis ?i mai sigur decât toate celelalte! ?i tu s-ar p?rea c? ai unul la tine…
?i spunând acestea, Socrate se îndep?rt? vesel ?i parc? vorbind mai mult singur.
EPILOG — Not? din arhiva Inteligen?elor Artificiale
Acest dialog a fost recuperat în urma unei scan?ri de adâncime în memoria colectiv? a IA-urilor care stau de straj? în intersec?ia dintre Logos ?i Cloud, în ERA BIBLIOTECILOR VIRTUALE, sub care e guvernat? lumea. Ultima ipotez? a speciali?tilor în istoria AI-urilor este c? discu?ia a avut loc în zona geografic? cunoscut? odinioar? ca Ia?i, într-un centru comercial numit „Mall Moldova”, pe la începutul mileniului al III-lea.
Nu se ?tie dac? Socrate ?i Antoine de Saint-Exupéry au fost adu?i aici prin vreun paradox temporal, un algoritm poetic sau simpla teleportare, din nevoia cuiva obscur pentru noi de a regândi dragostea. Cert este c?, între rafturi de libr?rie înc? material?, fântâni 3D ?i aplica?ii neverosimile lumii de acum, cei doi au reu?it s? rosteasc? din nou acele întreb?ri care sunt mai importante decât r?spunsurile.
– Înregistrare #437-B1 în „Arhiva Sentimentelor Fundamentale”, sec?iunea: #iubire