proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

- Vinde f?r? probleme, copiilor, dac? vor s? vin? în ?ar?, le las eu casa asta cu tot ce-i în ea... f?r? Leti?ia, mie nu-mi mai trebuie, nimic nu-mi mai trebuie, nici cas?, nici ma?ini, nici bani.
- Mai ai timp s? te gânde?ti la astea, cât mai e cu noi, mai rezist?, încet, încet, în câteva zile vom prelua ?ocul g?sind tonul potrivit, totul e s? nu fugim de ea, dac? facem asta, îi gr?bim plecarea.
- Ce bine c? ai venit, aveam nevoie de discu?ia asta, î?i mul?umesc tare mult!
- Hai pa, eu m? duc s? m? culc, poate adorm, am b?ut destul, dar nici s? m? îmb?t nu mai sunt în stare, noapte bun?.
Dup? o lun? au început primele dureri mai puternice care se declan?au la mi?care, efort, îmbr?carea, dezbr?carea, baia, toate le f?cea înso?it? de dureri osoase. În luna urm?toare, durerile au sporit ca frecven?? necesitând administrarea tramadolului, care ?i-a f?cut treaba înc? o lun?, apoi durerile nu mai puteau fi st?pânite decât cu pastile de morfin?, Sevredol de 10 mg. administrat la patru ore, acesta fiind înlocuit în cele din urm? cu o variant? de morfin? mai puternic?, Vendal retard cu eliberare prelungit? ?i efect de dou?sprezece ore. Pentru evitarea eforturilor de deplasare, care-i produceau dureri de picioare, diminea?a se a?eza în c?ruciorul meu u?or din ma?in?, micile deplas?ri prin cas? f?cându-le încet, prin ac?ionarea ro?ilor, ac?iune la care, acolo unde spa?iul permitea, o ajutam ?i eu. În zilele frumoase din noiembrie, când era acas? ?i Mioara, ie?eam to?i trei în foi?or, eu ?i Leti?ia r?mânând mai mult timp, în vreme ce Mioara deretica prin cas?. De g?tit, mai mult g?team eu, Leti?ia nu mai f?cea nimic, Mioara nu mai avea timp pentru toate în timpul cât nu era la serviciu. În decembrie, dup? câteva zile mai calde, f?r? ninsoare, în care s-au cur??at parc?rile ?i trotuarele, m-am a?ezat în c?ruciorul u?or al ma?inii, Leti?ia r?mânând în primul meu c?rucior, am urcat în ma?in? colindând câteva magazine pentru cump?r?turile de Cr?ciun. Dulciuri, cosmetice, câte-un colier pentru fiecare, dar ?i câte-o ?inut? complet?, unicat, rochie cu accesorii personalizate pentru fiecare doamn?, ?inute de îmbr?cat în seara de Cr?ciun. Am umplut ma?ina cu delicatese culinare, vinuri speciale ?i alte b?uturi, bineîn?eles ?ampanie. La transportul în cas? m-a ajutat Mioara, toate fiind vizibile, mai pu?in cadourile pentru Cr?ciun, pe care le-am ascuns, oferindu-le nu seara sub brad, ci în diminea?a zilei de ajun, tocmai pentru a putea fi îmbr?cate la cina special?. Spionajul meu pentru determinarea m?rimilor hainelor a dat rezultate, ambele ?inute venindu-le bine doamnelor, materialele ?i culorile fiind potrivite cu evenimentul: stof? fin? de lân? bordo, înnobilat? cu pietre str?lucitoare pentru Leti?ia, ?i tafta verde smarald cu elemente decorative la gât ?i mâneci, pentru Mioara, amândou? rochiile având t?ietur? generoas? la decolteu, zon? pus? în valoare de cele dou? coliere din aur ro?u cu diamant ?i perl? alb? al Leti?iei, ?i diamant cu perl? neagr? al Mioarei. Dou? cuvinte m-au obsedat în zilele acelea, dar mai ales în seara magic?: ,,ultimul Cr?ciun”, ,,ultimul Cr?ciun”, ,,ultimul Cr?ciun”...
Înfior?toare este neputin?a, dezgust?toare suferin?a, în februarie durerile Leti?iei deveniser? de nesuportat în pusee scurte ?i constante la intensitate controlabil? cu pastile de morfin?. Uneori, din senin, o dureau atât de r?u oasele încât chiar a vomitat la propriu, iar când, din cauza durerii ?i-a pierdut cuno?tin?a, am sunat-o pe Mioara la serviciu, mi-a spus s-o urm?resc s? nu cad? din c?rucior, s?-i pun o pern? sub cap, s-o ?terg cu un ?erve?el ud pe fa??, a venit repede acas? f?cându-i o injec?ie, dup? care ?i-a revenit, f?r? s?-?i aminteasc? episodul care tocmai se consumase. A refuzat s? se mai interneze pentru investiga?ii, spunând c? nu vrea s? mai afle nimic mai mult decât ?tie acum, nici m?car ziua în care se va pierde în neant.
În martie, prim?vara a venit foarte repede, în for??, dup? dou? s?pt?mâni de c?ldur? anormal?, care aproape plesnea mugurii merilor. Soarele c?ldu? ne îndemna s? st?m afar?, în c?rucioare, unul lâng? cel?lalt, pe aleea central?, imediat dup? zona pomilor, în zona cu gazon, unde soarele înc?lzea câteva ore bune pe zi. Din momentul ie?irii din cas?, pentru a nu mai face nici m?car efortul învârtirii ro?ilor, a trecut la folosirea c?ruciorului mare cu motor electric ?i acumulator de curent. Se a?eza diminea?a în el, era independent?, dac? voia s? mearg? la baie, urca f?r? probleme rampa lateral?, eu urcam cu for?a bra?elor, ea având trac?iunea motorului. Puseele acute, violente parc? disp?ruser?, respecta cu precizie cele dou?sprezece ore pentru administrarea morfinei ?i momentele în care sim?ea durerea crescând nu erau decât ultimele treizeci de minute pân? la urm?toarea pastil?. Se sim?ea ceva mai bine, probabil ie?irea din iarn? ?i soarele generos din martie i-a eliberat mecanisme noi de ap?rare, zile întregi st?tea în ma?ina electric?, cu fa?a în soare, bronzat? pe frunte ?i pome?i, începuse s? m?nânce ceva mai bine, toat? evolu?ia ei din urm? aducându-ne o raz? nebun? de speran??. În aprilie ne-am mutat în rai, de fapt raiul a venit la noi, merii înflori?i transportându-ne într-o lume mirific?, via?a se manifesta din plin în fiecare floare ?i-n fiecare gâz? care se-ascundea gr?bit? între dalele de beton, sau în zborul albinelor culeg?toare de polen.
În prim?vara gr?bit? a anului 2019, explodând dezl?n?uit? în culori ?i parfumuri, într-o noapte, la 62 de ani, ?apte luni ?i trei zile de la apari?ia ei pe lume, via?a s-a oprit, timpul a înghe?at, uitarea a coborât în casa mea, ?tergând toate întreb?rile f?r? r?spunsuri ?i r?spunsurile f?r? întreb?ri, în dormitorul de la parter.
- Bun? diminea?a, s-a terminat, o mai duce o zi dou?.
- De unde ?tii?
- E-n com?, pentru ea s-a terminat totul.
- Ai mai prins-o în via???
- Dar e-n via??, nu-i moart?, doar c? e-n com?.
- Dumnezeule, Mioara! Ce m? fac?
- Dac? a? ?ti, ?i-a? spune... dar nu ?tiu. Doar s? nu fugi decât dup? ce o red?m P?mântului, te rog!
- Pot s-o v?d?
- Eu am îmbr??i?at-o... Ionaaa! s? nu fugi! Am nevoie de tine, în?elege, vor fi multe de f?cut!
- Nu-n?eleg, era mai bine în ultima vreme...
- A?a-i boala asta, love?te par?iv, pe nea?teptate.
M-am mutat în c?rucior, afar? era întuneric, am privit ceasul, împietrit ?i el la 5:33, am ie?it din buc?t?rie rulând c?tre dormitor, u?a deschis? l?sându-m? s? v?d o femeie palid? întins? pe pat.
- Parc? e moart?... Mioara, chiar nu se mai poate face nimic?
- Nici de morfin? nu mai are nevoie, mi-a ?optit Mioara de parc? s-ar fi ferit de cineva, apoi, ie?ind în hol cu voce normal?, tu r?mâi cu ea, eu îi sun pe copii, mai târziu merg pân? la spital, revin în dou? ore, cred c? se v-a-ntâmpla la noapte, sau mâine, pân? nu declar decesul nu mi?c?m un deget, nu vorbim cu nimeni, doar pe copii îi anun?. Hai s? facem ce trebuie, apoi plângem cât vrem noi! Bine?
- N-ai b?ut cafea, a?a-i?
- Fierb imediat, hai la tine!
Pân? s? fiarb? cafeaua, a crescut în mine dorin?a de a m? întoarce la patul ei, voiam so v?d, s-o privesc, gândul c? în câteva zile n-o voi mai vedea m? f?cea s?-mi doresc s-o veghez necontenit. M-am întors la ea urm?rit de privirile Mioarei, care a venit ?i ea în scurt timp, cu dou? c?ni mari de cafea, a?ezându-le pe mas?, apoi întorcându-?i un scaun c?tre pat ?i a?ezându-se pe el.
- ?tii ce nu-n?eleg eu, am întrebat-o apropiindu-m? de mas?, rulând cu spatele, cum de-ai descoperit-o tu la ora asta? De obicei v? trezea?i pe la ?apte.
Cred c? m-a chemat, incon?tient?, când creierul ei a sim?it c? se pr?bu?e?te în com?, a cerut ajutorul, coma nu s-a instalat de mult, înc? nu e foarte profund?, s-ar putea chiar s? ne mai aud?...
Am b?ut câteva guri de cafea, arzându-mi limba ?i gâtul, am l?sat cana pe mas?, apropiindu-m? de ea, voiam s?-i iau mâna în mâinile mele, realizând c? nu pot ajunge din c?ruciorul orientat cu fa?a, am rulat în spate apropiindu-m? de pat cu partea stâng?, în acest fel, cu aplecare puternic? spre patul ei, ajungând mai întâi cu o mân? s?-i prind palma, tr?gând-o, încet, mai aproape de mine.
- Leti?ia drag?, iubita mea, spune-mi c? m? auzi, dac? po?i, r?spunde-mi mi?cându-?i degetele, hai s? vedem dac? po?i!
- Ai v?zut? Le-a mi?cat, ne aude, mai vorbe?te-i!
- Iubirea mea, voi sta aici cu tine, nu voi mai pleca nic?ieri, strânge-mi degetele, dac? ai în?eles! Da, Mioara, da! E aici cu noi, mai e aici!
- Va trebui s-o urm?rim, s-ar putea s? fie nevoie de înc? o doz? de morfin?, dac? va sim?i durere, dar nu prea cred.
- Nu pleci pân? nu te l?mure?ti, te rog, va trebui s?-i faci injectabil, c? pastila nu pot s? i-o dau.
- Stai lini?tit, pe la ?apte jum?tate ne vom da seama, dar pân? atunci te rog s? mergi în buc?t?rie, s?-i pun un scutec, este obligatoriu acum, au mai r?mas de la tine, sper.
- M?-ntorc Leti?ia, m?-ntorc, merg la baie ?i revin. Hai Mioara s?-?i ar?t unde sunt!
- Într-o vreme, va ap?rea o relaxare a sfincterelor ?i atunci va fi dezastru, un scutec este esen?ial, în?elegi?
- Dumnezeule, umilin?a merge pân? la cap?t!
- Prea pu?in mai conteaz?, ea nu mai simte nici sup?rare, nici bucurie, nici umilin??, comunicarea asta cu gesturi minime este ultima faz?, prezent? câteva ore, apoi dispare totul, inclusiv controlul cerebral al organismului. La noapte vom sta cu ea. Hai întâi s?-i sun pe copii, e diminea?? tare, dar poate reu?esc s-o mai prind? în via??. Dac? ajung azi, chiar târziu, o vor prinde, nu va mai comunica, dar va fi cald?, vie...
La ie?irea din baie, m? a?tepta în u?a buc?t?riei cu scutecul în mân?, cu un zâmbet abia schi?at pe chip:
- Sosesc la Cluj ast?zi la patru, va trebui s? mergi la aeroport s?-i aduci, s? nu mai piard? vremea cu închirierea ma?inii, oricum tu ai dou?, zilele astea le dai SUV-ul lor. Pe la zece m?-ntorc din spital ?i r?mân cu ea pân? la cap?t, tu pleci dup? unu ?i v?-ntoarce?i pe la ?apte... e bine, va rezista.
- Hai s?-i spunem Leti?iei, cât mai în?elege, poate se va bucura, i-am spus Mioarei pornind c?tre dormitor, apropiindu-m? de pat tot cu partea lateral?, prinzându-i palma între mâinile mele.
- Leti?ia, am o veste grozav?, în seara asta vine Mihaela, fiica ta, cu Bogdan ?i cu nepo?elul, merg dup? ei la Cluj, m-ai în?eles?
- Te-a-n?eles, Iona, a strâns degetele, înc? mai pricepe.
- Mul?umesc, Leti?ia, mul?umesc! Încearc? s? r?mâi cu noi, Mihaela s-ar bucura tare mult s?-i strângi degetele, hai c? po?i! i-am mai spus, în vreme ce Mioara aproba închizând ochii ?i înclinându-?i u?or capul, eu a?ezându-m? cât mai bine în scaun, preg?tit pentru o veghere cât mai lung?.
Nu-i l?sam mâna din palmele mele decât atunci când beam cafea, sau, mai târziu, când, din pricina oboselii declan?ate de pozi?ia nefireasc?, înclinat? pe-o parte, schimbam partea de c?tre pat, reluând de fiecare dat? fixarea chipului ei frumos ?i drag, chiar dac? era r?v??it de suferin?? prelungit?. M? str?duiam s?-i înv?? chipul absorbindu-l pe toate c?ile în inima ?i-n creierul meu.
La ora 13, când m-am desp?r?it de ea, s? m? preg?tesc de plecare la Cluj, f?când o verificare a gradului de con?tien??, r?spunsul degetelor a venit mai greu, dup? ridicarea vocii ?i lovirea u?oar? a palmei, starea comatoas? avansase, punând ?i mai mult st?pânire pe mintea ei îndep?rtat?.