proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

M? întrebi mereu cum m? simt, dac? pot s? respir, cât am glicemia. Nu sunt obi?nuit?. Nimeni nu-mi pune asemenea întreb?ri, doar tata, a?a cum a fost el, m? întreba mereu ?i simt c? m? în?elegea, dar a plecat, mult prea devreme pentru mine, a plecat înainte s? ne tr?im rela?ia fiic?-tat?. Nu voi mai reg?si niciodat? ce am pierdut. Eu ?i acum îl caut, îl a?tept, dar nciodat? nu am s?-i mai aud vocea, niciodat? nu-mi va mai spune niciun cuvânt De fapt multe lucruri am pierdut: eu nu sunt mam?, eu nu am fra?i decât formal, eu nu am s?n?tate, eu nu am serviciu. NIMIC NU AM. Astea toate m? dor ?i m? fac s? m? simt neîmplinit? ?i tem?toare. ?tiu c? acum te întrebi, dar tu ce e?ti. De ce spun eu mereu c? nu am nimic, c? doar te am pe tine. E complicat ?i cu tine, am doar frânturi din via?a ta. E bine ?i a?a, nu spun c? nu e bine, dar nu în?eleg de ce eu mereu am avut doar prea pu?in. Oricum î?i mul?umesc! Mi-am spus odat? c? dac? a? ajunge s? nu pot merge mai departe ?i a? alege s? m? sinucid, m-a? arunca într-o ap? adânc?. Apa e curat?, spal? tot, suferin?ele, p?catele, tot. Dar eu nu voi face a?a ceva, pe mine moartea m? însp?imânt?, înc? nu am în?eles-o... acum doar vorbesc cu tine.
-Via?a merge oricum mai departe. Hai cu mine! Mereu fugi de prezent!
- Plou? afar?, plou? tare. Sunt sus la mine ?i aud cum repar? patul bunicii. Mama nu m-a în?eles c? eu nu mai vreau acel pat în cas?. Mereu m? d? deoparte. ?i mie îmi e atât de drag?. Fiecare lovitur? de ciocan îmi produce fiori. Îmi apar tot felul de amintiri. E ca un co?mar. Nici nu pot s? m? gândesc c? acel pat e acolo. Pân? acum nu mi-a fost fric?, dar acum mi-e fric? s? nu înnebunesc. Dac? ai ?ti cum simt acele lovituri de ciocan pe patul bunicii. Nu pot s? descriu. Dar m? însp?imânt?. Din când în când apare nepoata ?i r?suceste cu putere cheia de la u?a ei s? aud cât mai bine. Acum e mare, a crescut. Face ?coala de ?oferi, la postliceal? merge din când în când c? la ce e bun? atâta ?coal?. E frumoas?, are haine. Nu a ?tiut ce înseamn? s? dormi singur? când a fost copil, nu a ?tiut ce înseamn? s? sim?i frigul cum î?i str?punge oasele ?i s? te bucuri de pu?in? c?ldur? în casa prietenelor. Pe undeva am avut ?i eu grij? s? nu simt? toate astea, dar degeaba. Am închis nervoas? u?a de la intrare dup? ce a plecat, dar o deschid iar.
B?t?ile de ciocan se aud în continuare. Mâine dac? voi merge jos, va fi din nou în camer? patul pe care bunica a stat atâ?ia ani ?i pe care a murit. Ur?sc acel pat. În sfâr?it ur?sc...
Sigur înnebunesc. Ur?sc un pat. Îl pune exact unde a fost. Tot acolo. Oare eu nu merit s? fiu menajat? de lucrurile care m? însp?imânt?? Oare eu nu merit o vorb? bun? ?i pu?in? afec?iune din partea lor?
Trebuie s?-mi spun: Eu Maria sunt bine din toate punctele de vedere. Spun, dar b?t?ile de ciocan tot le aud. M? doare îngrozitor capul, mi-a amor?it fa?a, glicemia mi-e mare. Eu m? simt str?in? la mine acas?. În casa mea, al?ii s-au sim?it ocroti?i, altora le-a fost bine. Am vrut s? stau cu ele jos, cu mama ?i m?tu?a, s? nu mai fiu singur?. Am f?cut curat peste tot, dar am venit sus c? mama m-a sup?rat r?u. Nu ?tiu ce s? fac, c? pân? nu m? împac cu ea, mie îmi e r?u, dar acum simt c? n-o mai pot face, mai ales c? aud necontenit b?t?ile ciocanului în patul bunicii.
- Atât de frumos scrii, chiar despre dureri ?i suferin??. Tu chiar scrii frumos Maria, crede-m?. "Auzeam" ?i eu ciocanul ?i "vedeam" patul bunicii.
- Hm... am ?ters tot s? nu citeasc? cineva.
- Maria, hai s? ne întâlnim! Te rog! Fiecare zi care a trecut este o zi în care nu am existat pentru c? nu am iubit! Devin tot mai s?rac în zile de iubire, crede-m?, simt trecerea timpului ?i m? doare.
- Înc? nu a sosit momentul, poate nu va sosi niciodat?, mai sigur a?a va fi!
- Maria...întotdeauna am dorit s? întâlnesc o iubire de care s? nu m? vindec niciodat?, poate sunt demodat, dar prea m-am vindecat de toate câte mi-au fost date a le tr?i, pân? acum.
- S? nu-mi spui c? eu sunt acea boal? incurabil?...
- Cred, sper, chiar a? vrea s? ?tiu!
- Ce faci dac? nu este reciproc?, boala, ?i nici nu se ia, poate nu e contagioas?...
- Nu mare lucru, voi a?tepta... dar s-ar putea s? nu mai am r?bdare, sau timp, la un moment dat nu voi mai putea s? a?tept, am mai trecut prin asta ?i am divor?at.
Nu am tulburat t?cerea prelungit?, ?i, în cele din urm? tot ea a continuat:
- ?tiu ce va urma, treptat m? vei întreba tot mai rar cum m? simt, dac? sunt bine, vei r?spunde tot mai rar mesajelor mele, voi r?mâne, încet, încet, singur?, iar tu î?i vei lega via?a de alt? femeie care te va iubi ?i pe care o vei putea întâlni oricând. Via?a e ca o gar? unde vin ?i de unde pleac? trenuri. Oare care tren ne va duce într-un loc mult dorit? În care tren s? urci ca s? ajungi la destina?ia dorit?? Se întâmpl? în via?? s? alegi trenul gre?it, iar drumul s? fie obositor ?i greu, ?i destina?ia s? nu fie cea a?teptat?. Ce po?i face? S? te dai jos ?i s? a?tep?i alt tren, sau s? te complaci mergând mai departe?
M? întreb de ce ?i-ai dori atât de mult s? cobori? Din cauza problemelor mele de s?n?tate? De fapt nu m? mai întreb nimic, vrei s? cobori ?i s? m? la?i singur? în tren...poate visezi alt tren...al meu o fi o moc?ni??, cred c? tu î?i dore?ti un orient expres, ?i totu?i mi se p?rea c? ne potrivim, dar o fi doar p?rerea mea...m-oi duce eu cu moc?ni?a mea, singur?.
- Pune-te în locul meu, vorbesc de luni de zile cu o fantom?, nu-?i ?tiu chipul, vârsta, culoarea ochilor, sunt convins c? toate cele afi?ate sunt false, nici numele nu sunt sigur c? este cel real, spuneam s? te pui în locul meu ?i ai s? în?elegi. ?tiu doar c? e?ti foarte bolnav?, ?i-am propus s? te ajut, pentru asta ar fi trebuit s? te cunosc, de fapt a?a ar fi trebuit s? înceap?, ai refuzat îngrozit? parc?, îndep?rtând cu repeziciune aceast? posibilitate. Am încercat pe toate c?ile s? te g?sesc ?i pe alte site-uri, scrii frumos, m-am gândit c? e?ti prezent? ?i pe alte pagini... nimic, m-am lovit de un zid.
- În ziua de azi nu exist? nimic uman ?i bun. Fiecare î?i urm?re?te propriul interes. Nici iubire nu exist?. S-au dus toate. M? simt ca un pe?te care se zbate pe uscat ?i a?teapt? s? se termine totul.
Am o întrebare pe care vreau s-o adresez lui D-zeu:- De ce? De ce mi se întâmpl? toate astea? Mereu am fost la locul meu. Am înv??at când trebuia s? înv??, am ascultat când trebuia s? ascult, am plâns când trebuia s? plâng, am iubit când credeam c? sunt iubit?, dar n-am primit nimic în schimb. Nu ?tiu de ce s? m? ag??, nu mai am putere. Am tot sperat s? fie bine, nu mai sper ?i nu mai cred nimic. Acum datorit? unui om care scrie frumos, care p?rea un om de cuvânt în care puteam avea încredere, acum am ajuns la cap?t. Nu v?d nimic în fa??, nimic ,nimic, nimic. Afar? ninge frumos, ca în pove?tile lui Creang?, alt?dat? m? bucuram doar uitându-m? la z?pad?. Mi se p?rea o splendoare. Acum nu mai simt decât r?ceala z?pezii. Poate acum aveam ?i eu nevoie de acele prietene pe care le ascultam mereu, le consolam, le în?elegeam ?i încercam s? le dau un sfat. Dar acum nu mai au nevoie de mine. ?i-au rezolvat problemele. M? sun? uneori când apar din nou ceva necazuri, dar eu am obosit s? ascult ni?te nimicuri.
Singurul pe care l-a? putea suna acum e tata. Cu el puteam vorbi tot ce mi se întâmpla. M-ar fi ascultat ?i îmi f?cea bine. Dar el zace într-un mormânt, peste care s-a a?ezat z?pada. L-am reg?sit prea târziu, l-am iertat, nu pentru copil?ria mea nu prea îmbel?ugat?, nu asta m? deranjeaz?, m? deranjeaz? prejudec??ile multe cu care am r?mas, dar nu i-am spus niciodat?. L-am iertat ?i l-am iubit, apoi D-zeu l-a luat când voiam s? recuper?m timpul ce l-am pierdut.
Mi-ar pl?cea s? fiu altfel, o femeie puternic?, care s? nu aib? nevoie de nimeni lang? ea, dar nu pot fi a?a ?i simt singur?tatea ca pe o povar? pe care nu o mai pot duce. Nu e mare lucru s?-?i fie bine. Ai nevoie doar de un c?min cald ?i un om în care s? crezi cu toat? puterea c? orice se va întâmpla va fi lâng? tine.