proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Pe vremea aceea locuiam în cartierul Floreasca din Bucure?ti ?i eram un insomniac cu puteri depline. Dac? s-ar fi dat grade pentru nesomn, a? fi fost numit General.

Într-o diminea?? devreme (nu se luminase afar?) am auzit un zgomot de frân?, un sunet lung ?i ascu?it ca o durere. Am a?teptat lovitura, dar ea nu a venit. M-am ridicat din pat ?i m-am dus la masa de scris, pozi?ionat? fix sub fereastra larg deschis?.

Atunci am observat o bufni?? lâng? geam; încerca s? m? îngâne ?i imita frânele ma?inilor. „Ce vrei?” „Nu vreau nimic special”, r?spunde ea, „este ora când m? întorc de la vân?toare ?i am cuibul sub pervazul t?u. Asta pentru c? tu nu e?ti supersti?ios ca al?ii ?i nu m? gone?ti. Dar acum tare m? deranjeaz? lumina aia, închide-o, te rog. Este aproape ziu?, ciudatule!”

I-am f?cut pe plac ?i am stins toate luminile. Ini?ial voiam s? scriu despre întâlnirea noastr?, a mea cu Alice, numai c? aceasta înc? nu se petrecuse. Iar dac? totu?i ?i-a? spune cum a fost, o s? gânde?ti ca tata, c? sunt un z?p?cit. Alice era ab?tut?, o dureau oasele de la capriciile vremii.

Povestea o întâmplare, zice: „acum doi ani am cunoscut un juncan, nimic deosebit, urechi, coarne, sentimente nu prea, ochii p?reau sinceri, c?prui ?i blânzi.” Îmi tot repeta descrierea, cu toate c? în?elesesem c? era vorba despre un bou. Apoi continu?: „eu, o simpl? vi?ic?, el o majuscul? lâng? mine, n-a fost bine, n-a fost deloc bine” ?i cl?tin? prelung din cap.

Presupun c? p?ream din cale afar? de nedumerit; d?dea din mân?: „Las?, acum te am pe tine, un m?gar cu idei.” A?a mi-a spus, ?i în clipa urm?toare chiar m-am sim?it m?gar ?i am s?rit pe cele patru copite; în plus, ?tiam ?i câteva mi?c?ri de step. La final, am dat din urechi ?i am scos trei salve de r?gete.

„Uite cum e treaba: la mine totul e trec?tor. Acum te iubesc pe tine, mâine o iubesc pe vecina de deasupra” (chiar aveam o vecin? la etaj). „La fel ?i cu m?garul, s? nu te mire dac? mâine o s? g?se?ti în locul lui un greiere sau un tablou de Salvador Dalí. Î?i trebuie mult? în?elepciune ?i imagina?ie ca s? m? accep?i.”

I-a luat ceva timp s? se mute deasupra mea - de vecin? vorbesc - s-au perindat multe persoane în apartamentul de la etajul doi pân? s? apar? ea la u?a mea. Zice: „ssper ss? nu v? deranjeze zgomotul” (a?a vorbea tipa, îl lungea pe s), „am chemat o echip? de ssudori ss? pun? gratii la geam, nu pot dormi f?r? gratii”.

„M? bucur”, i-am r?spuns, ?i ea a ridicat sprâncenele a mirare (era delicioas? când f?cea a?a): „m? bucur c? ai g?l?gie ziua ?i nu noaptea.”

Dar a avut ?i noaptea: era c?ldur? mare, ferestrele deschise, miez de noapte, se auzeau gemete. Am ridicat capul din perne ?i m-am dus la fereastr?. Zgomotele veneau de sus: „E?ti bine, vecin??” De r?spuns mi-a r?spuns dup? vreo cinci minute, strig?: „acum sunt bine, vecine.”

Cu câteva zile în urm? m-a descoperit în curte (de bufni?? vorbesc). „Ce faci, me?tere? Nop?ile tot huhurez?” ?i deschide ciocul s? râd?. „De ce ai venit aici?” Zice: „Ca s? î?i propun o afacere.”

?i î?i urm? monologul f?r? s? a?tepte s?-mi spun ?i eu p?rerea. Dar a?a e bufni?a asta, din cale afar? de mahalagioaic?. Seam?n? cu vecina manelist? de peste gard: st? pe verand? ?i vorbe?te satului; ?tim cu to?ii când îi vine ciclul ?i câte pastile de Nurofen a luat luna asta.

Zice: „Bre, construie?te mata o înc?pere 10 pe 10 metri, lipit? de cas?, ?i f? o cafenea pentru cei de dincolo. Te miri? P?i, gânde?te-te pu?in: nic?ieri nu exist? un local pentru ei; ceilal?i intr? în orice birt ?i comand? b?uturi; chiar ?i cel mai pârlit cocalar face rost de câ?iva lei pentru o bere la halb?. Cei de dincolo nu pot, nu au bani ?i mai sunt ?i invizibili, s?racii...”

Nu ?tiu ce a mai zis pas?rea, am intrat în cas? ?i m-am apucat de b?utur?. Acum nu mai aud bufni?e...