proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În sfâr?it, dup? mult timp, am primit continuarea pove?tii lui Cristian, un text scurt, mai mult o prezentare a faptelor, text pe care l-am prelucrat si continuat din amintiri.
"Am c?utat-o trei zile, joi, vineri ?i sâmb?t?, eram întruparea suferin?ei din dragoste, c?utam mecanic, treceam încrez?tor pe holuri, priveam cu aten?ie, dar, nimic. Mi-am pus speran?e în discoteca de sâmb?t? ?i duminic?, eu eram organizatorul, cu un Mayak, o mic? sta?ie de amplificare ?i dou? difuzoare de care ar râde orice amator acum, f?ceam o treab? pentru care eram îndr?git ?i invidiat în acela?i timp. Dou? zile de c?ut?ri ?i a?tept?ri f?r? rezultat.
Luni diminea?a am reînceput c?ut?rile pe holuri, suferin?a mea se agravase, ?i, în pauza mare mi-am spus c? sigur ea nu iese din sala de curs, de aceea nu o g?sisem.
Însufle?it de noua strategie am început s? deschid u?ile s?lilor scanând în vitez? chipurile celor din?untru. Dup? multe u?i deschise ?i sute de chipuri v?zute îmi pierdusem speran?ele, aproape îmi venea s? renun?, când deodat?, inima mea trist? a început s? o ia la goan?, picioarele nu m? mai ascultau, voiam s? fug dar nu puteam. Pe hol, feti?a venea direct spre mine.
- De ce e?ti a?a alb la fa??? ?i-e r?u? Î?i aduc un pahar cu ap?? ?i chiar s-a pornit s? fac? rost de un pahar cu ap? s? m? salveze...
Am apucat-o de mân? spunându-i: - De patru zile te caut, unde te-ai ascuns, de nu te-am v?zut? Nu ai fost la cursuri? Cum te cheam?? Eu sunt Cristian, Cristi pentru prieteni.
Nu spunea înc? nimic, m? privea direct, f?r? a avea inten?ia de a pleca, eram foarte aproape, îi sim?eam respira?ia accelerat? ?i mi-a spus:
- M? cheam? Veronica, dar prietenii îmi spun Vero.
Deodat? m-am aplecat spre ea ?i am s?rutat-o scurt pe buze, a?teptându-m? s? primesc cel pu?in o palm? pentru îndr?zneala mea, dar, ?i acel moment avea s? m? urm?reasc? toat? via?a, Veronica s-a apropiat din nou, s-a în?l?at u?or, s?rutându-m?, s?rutându-ne îndelung. Clipe unice, magice, fericire fiind un cuvânt prea s?rac pentru cele tr?ite în acele secunde ale iubirii pure, de net?g?duit.
- A?a faci cu toate fetele la prima, sau m? rog, la a doua întâlnire?... dar ce spun, ?i eu am cam lut-o razna.
- Parc? te cunosc de când m? ?tiu, mi-a fost dor de tine, m-am îndr?gostit de tine, te iubesc cu adev?rat ?i nu fac a?a ceva cu toate fetele, de fapt cu niciuna nu am mai p??it la fel.
- Cred c? am înnebunit ?i eu, la fel simt, te ?tiu parc? demult, mi-a fost dor s? te întâlnesc ?i... iar ne-am s?rutat.
Pauza se terminase, eram singuri pe hol, într-o lini?te de început de lume ?i atunci i-am ?optit la ureche: - Hai s? plec?m de aici, nu mai am chef de ?coal?, azi.
Ne-am a?ezat pe o banc? din parcul institutului, povestindu-ne gr?bi?i cât mai multe din vie?ile noastre, încercând s? ne cunoa?tem. Ne reveniser?m din emo?ia cople?itoare ce ne-a st?pânit cu ceva timp înainte, în pauza urm?toare ne-am dus fiecare în sala de curs, ne-am luat lucrurile ?i am pornit-o la plimbare.
- Ai g?sit-o, nebunule! mi-a aruncat Radu, colegul meu, când îmi luam caietul ?i pixul. Dispari, î?i iau eu cursurile! Hai du-te!
- Ne-am prins de mân? ?i ne-am plimbat mai mult de patru ore, povestindu-ne, amestecate, episoade din via?a noastr? anterioar?. Începuse o poveste, o iubire teribil? ne-a luat sub aripa ei ocrotitoare, toate celelalte lucruri r?mâneau în umbr?, nimic nu mai era la fel de important, ne descopeream, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, privire cu privire.
- Hai la mine în camer? s? mânc?m, mi-a spus ea rupt? de foame, am ni?te ?ni?ele de c?prioar?, aduse de acas?, te servesc cu drag!
Pân? la urm? a adus mâncarea în parc, mâncam, râdeam, pluteam, eram ferici?i. Nu ne venea s? ne desp?r?im, dar, aproape de miezul nop?ii ne-am dus fiecare la camera lui.
- Te-am dat disp?rut, nebunule, au s?rit colegii de camer? pe mine, când am deschis u?a.
- Mai fl?c?i, s? ?ti?i c? mult nu mai stau cu voi, am g?sit-o, am s?rutat-o, sunt îndr?gostit ?i fericit.
A doua zi, în prima pauz? i-am cunoscut colegele apropiate, iar în a doua pauz? am dus-o în sala noastr? de curs, prezentându-i-l pe Radu, prietenul meu.
- Eu a?a ceva nu am mai v?zut, tipul ?sta, ?i ar?t? cu degetul spre mine, s-a îndr?gostit lulea, dintr-o dat?, ai grij? de el!
- Mi-a spus c? tu e?ti cel mai bun prieten al lui, a?a c?-?i voi dezv?lui un secret: - ?i eu m-am îndr?gostit nebune?te de el, nu mi-e team? ca o s?-?i ia lumea în cap, cum se spune, am sentimentul c?-l cunosc de foarte mult? vreme, toat? noaptea m-am gândit la el, spuse Veronica s?rindu-mi la gât ?i s?rutându-m?.
- Mi-e clar, înc? nu m-am trezit, merg s? m? sp?l cu ap? rece, spuse Radu râzând.
Radu, bunul meu prieten Radu... dup? trei ani aveam s?-i fac cuno?tint? cu o student? de la filologie, cea care avea s?-i devin? so?ie.
Veronica, buna mea iubit? ?i apoi so?ie, Veronica! Ce vremuri frumoase, ce studen?ie perfect? aveam s? tr?iesc! Ne c?utam cu disperare, ne a?teptam cu încredere, ne doream cu ner?bdare, acestea erau coordonatele în care se derula via?a noastr? din momentele acelea de început, eram mereu împreun?, mâncam împreun?, înv??am împreun?, ea era mai silitoare ?i acest lucru m-a dus ?i pe mine în sus, i-am cunoscut prietenele, ea mi-a îndr?git prietenii, întotdeauna baie?ii îndr?gesc sincer iubitele prietenilor lor, fetele mai devin ?i geloase uneori, în orice caz, povestea noastr? era de notorietate, eu, Cristi, gagicarul politehnicii, am picat secerat în bra?ele unei boboace. Exact a?a era, eram pierdut, în vacan?a de iarn? i-am cunoscut p?rin?ii, ea pe ai mei, ?i tocmai atunci, în prima vacan?? de var? de când o cuno?team, to?i baie?ii din an am luat drumul canalului Dun?re-Marea Neagr?, obiectiv politic pentru m?cinarea voin?ei tineretului studios. Nu munceam cine ?tie ce, dar prezen?a era monitorizat? la sânge de politrucul supraveghetor, cel care r?spundea atât de studen?i cât ?i de profesorii care ne înso?eau. Acolo am primit vestea, scrisoarea în care Veronica m? anun?a c? tat?l ei era pe moarte, ?i, dac? pot, s? merg s?-l mai v?d în via??. Politrucul ?ef nu mi-a dat voie, spunea c? nu ?in cu el asemenea trucuri, s?-mi v?d de munc?, am luat o decizie simpl?, cu risc mare, am p?r?sit colonia f?r? aprobare, eram îndr?gostit ?i ea m? chemase s?-i fiu de ajutor. Am str?b?tut toat? ?ara, am ajuns la o zi dup? moartea prematur? a tat?lui ei, avea doar 48 de ani, când am intrat în camera unde toat? lumea suferea, amândou?, Veronica ?i mama ei, mi-au s?rit în bra?e, l?sând lacrimile, st?pânite pân? atunci, s? curg?, plângând în hohote, triste?ea era cumplit?, ?i, atunci, cu o intensitate uria?? am sim?it c? m-am maturizat, eram un b?rbat, devenisem b?rbat, copilul flu?turatic ?i aventurier mi-a f?cut cu mâna ?i a disp?rut, aveam s? în?eleg ce înseamn? via?a adev?rat?, cu suferin?e grele ?i bucurii scurte, cu responsabilit??i asumate ?i sentimente puternice.”