proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Într-o dup?-amiaz? torid? de var?, când uli?a satului p?rea adormit? sub greutatea soarelui, în curtea Getei se auzea doar bolborositul lini?tit al crati?ei de pe pirostrii. Aerul mirosea a caise coapte ?i a iarb? uscat?, iar dincolo de gard câ?iva copii alergau descul?i, ridicând praful în rotocoale juc?u?e.
Geta, femeie trecut? prin via??, dar cu ochii înc? tineri ?i vioi, strângea sâmburi de caise lâng? ci?mea, când poarta scâr?âi u?or. În prag ap?ru Aglaia, o b?trân? firav?, cu fruntea br?zdat? de riduri adânci ?i p?rul argintiu ascuns sub un ?al albastru de m?tase. Purta o bluz? veche, care-i acoperea trupul uscat, ?i ni?te sandale tocite, ce p?reau s? fi mers prea mult prin via??.
— Am venit singur?, Geto, zise ea cu glas puternic, aproape strigat. Soru?mea a r?mas pe drum, are ea treburile ei.
Geta o privi cu blânde?e, sim?ind în vocea ei un amestec de oboseal? ?i ner?bdare.
— Am venit s? cump?r miere, continu? Aglaia, ridicând un borcan învelit în hârtie de ziar. La Bucure?ti m? sufoc. Am nevoie de miere, c? nu m? pot obi?nui cu c?ldura poluat? de pe acolo.
Vorbea atât de tare, încât Geta î?i duse instinctiv mâinile la urechi.
— Mai încet, tanti Aglae, te aud foarte bine.
B?trâna ridic? din umeri, neajutorat?.
— Eu nu aud bine, Geto…
Se apropie de ea cu pa?i mici, iar în ochii ei c?prui se citea o nevoie de apropiere, de în?elegere. Când v?zu sâmburii de caise strân?i gr?mad?, Aglaia se emo?ion?. isi aduse aminte de livada copilariei ?i, f?r? s? stea pe gânduri, s?ri s-o pupe pe Geta.
— Hai s? te pup, c? plec definitiv ?i nu m? mai întorc la ?ar?!
O strânse cu putere, o umezi pe obraji ?i îi sufl? în ureche ca o bunic? exagerat de afectuoas?.
— Stai, nebuno, c? m? dobori! râse Geta, retr?gându-se.
Aglaia îi ar?t? plasa cu mândrie:
— Am cartofi pân? sâmb?t?, de o ciorb? sau toc?ni??. Iar borcanul cu miere îl iau în mân?, s? nu-l scap…
Dar soarta avea alte planuri. În acel moment, în curte intr? Zoica, sora Aglaiei, o femeie la fel de b?trân?, dar mai aspr? la chip. Din neaten?ie, lovi borcanul, iar acesta se sparse cu un sunet sec, r?sunând ca o mic? tragedie.
— F?, nebuno! izbucni Aglaia. Dup? ce întârzii prin sat, îmi spargi ?i borcanul cu miere!
Geta, prins? între cele dou? surori, puse mâna pe m?tur? ?i le atinse u?or, în glum?, ca s? le potoleasc?.
— Gata! Dac? v? mai certa?i, afl? ?i mo?ul meu c? v? dau miere gratis!
Se întoarse la crati?a de pe foc, l?sându-le s?-?i consume furtuna.
Aglaia o apuc? pe Zoica de umeri, tremurând de sup?rare.
— Hai acas?, c? m? faci de râs peste tot! Norocul t?u e c? nu pot sta în Bucure?ti… ?tii ce mi s-a întâmplat ieri?
Zoica ridic? sprânceana.
— Ce?
— Mi-a luat un b?iat ?alul de pe cap ?i m-a pupat pe gât!
Zoica izbucni într-un râs scurt, batjocoritor.
— Eh, pe tine te pup? to?i. Hai acas?, c? ne prinde noaptea.
— Nu plec pân? nu-mi d? Geta alt borcan! se înc?p??ân? Aglaia.
— Las-o, femeia are treab?. Noi suntem ni?te babe… B?rba?ii no?tri au murit pe front. Tu ai avut b?iat fugit, l-au împu?cat… De atunci nu mai e?ti tu.
Vorbele c?zur? greu între ele, ca ni?te pietre vechi, rostogolite din trecut.
Geta reveni cu un borcan nou, str?lucind în lumina soarelui.
— Nu mai sta?i în Bucure?ti dac? v? e greu, le spuse ea cu blânde?e.
Aglaia ridic? mâinile spre cer.
— A?a e, Geto! De mori pe acolo, nici nu ?tii unde te-ngroap?!
— Am ajuns ?i la moarte? se sup?r? Zoica. Eu m? duc lâng? b?rbatul meu!
— Care b?rbat? îi replic? Aglaia. E îngropat cine ?tie unde, printr-o p?dure…
Zoica î?i strânse buzele, r?nit?.
— Pe nora mea au îngropat-o cu dale de beton, zise ea, cu un soi de mândrie trist?.
— De ce ?i-a murit nora? întreb? Geta.
— Avea probleme cu inima…
— A murit de inim? rea, c?-i f?ceai via?a amar?! izbucni Aglaia.
— Minte! Nu o asculta, Geto! se aprinse Zoica.
— Biata fat? î?i d?dea bani în fiecare lun?, ?i tu nici m?car un borcan de bor? n-ai cump?rat de la mine! continu? Aglaia, ar?tând spre sor?-sa.
Zoica o privi cu ur?.
— Nepotul meu îmi trimite aparat auditiv din Germania ?i nu ?i-l dau!
— Nu-mi trebuie, aud foarte bine!
— Auzi pe naiba…
Geta, ca s? le împace, le aduse o turt? cald? ?i le-o împ?r?i. Zoica mul?umi ?i plec? prima, cu pa?i mici, dar hot?râ?i. Aglaia, cu capul sus, plec? ?i ea, semea??, în râsetele copiilor care se jucau pe uli??.
Din spate, glasul Getei r?suna ca o chemare:
— Aglaio, vezi c? te las? Zoica în urm?!
B?trânele se îndep?rtar? pe drumul pr?fuit, certându-se, iubindu-se, tr?ind fiecare în felul ei cântecul b?trâne?ii. Iar Geta r?mase în curte, privind în urma lor cu un zâmbet cald, ?tiind c?, oricât s-ar certa, surorile se vor întoarce mereu una la cealalt?. A?a cum se întorc toate pove?tile la sat, acolo unde timpul curge altfel, iar oamenii îmb?trânesc frumos, cu tot cu sup?r?rile lor.