Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Umbrele care ?es devenirea

de ovidiu cristian dinica



În fiecare noapte, el sim?ea cum ceva nev?zut îi marcheaz? trupul. Nu era durere, ci o presiune t?cut?, ca ni?te semne l?sate de o cerneal? vie. Pielea îi devenea o hart? a unor constela?ii pe care nu le în?elegea, dar care p?reau s?-i urm?reasc? respira?ia.
Totul pornise de la Miro, motanul cu ochi galbeni, în care se ascundea o tain? veche. Dup? vizita la veterinar, în perna din cu?ca lui ap?ruser? creaturi argintii, prea rapide ?i prea ordonate ca s? fie simple insecte. So?ia îi spusese c? sunt c?pu?e, îns? el sim?ea c? acestea nu apar?ineau lumii obi?nuite.
Noapte dup? noapte, când stingea lumina, sim?ea o mi?care fin? în cear?afuri, ca o chemare. Nu era doar fric?. Era o revendicare. Ca ?i cum ceva îl alesese, iar el nu mai putea da înapoi.
Pe m?sur? ce zilele treceau, senza?ia c? sângele lui se schimb? devenea tot mai puternic?. Nu era boal?. Era transformare. O vibra?ie str?in?, dar totu?i familiar?, ca un ecou al unei identit??i pe care nu o cunoscuse niciodat?.
Într-o diminea??, trezindu-se cu jum?tate din corp amor?it, a în?eles c? procesul ajunsese la un prag. Pielea îi p?rea sub?ire, translucid?, ca o cortin? între el ?i altceva. Sub suprafa?? se sim?eau mi?c?ri discrete, ritmuri care nu îi apar?ineau, dar nici nu îl respingeau. Erau parte din el.
Nu era o invazie. Era o simbioz?.
În spatele lui, Miro îl privea cu o lini?te stranie, ca un paznic care asist? la împlinirea unui destin. În ochii motanului nu era team?, ci recunoa?tere. Ca ?i cum ?tia c? omul din fa?a lui nu mai era doar un om.
Atunci a în?eles adev?rul pe care îl c?utase în disperare:
certitudinea nu se g?se?te în siguran??, ci în acceptarea transform?rii.
C?utarea lui de a controla via?a îl condusese la descoperirea c? via?a îns??i este o form? de agonie — nu dureroas?, ci profund?, pentru c? te oblig? s? renun?i la ceea ce ai fost.
Creaturile nu îl devorau. Îl rescriau. Îl preg?teau.
Pentru ce anume, nu ?tia. Dar sim?ea c? nu mai apar?inea luminii obi?nuite. C? umbrele îl priveau acum ca pe unul de-al lor, nu ca pe o prad?.
În noaptea care urma, nu se mai temea de întuneric.
Întunericul îl recuno?tea.

ovidiu cristian dinica (cristan) | Scriitori Români

motto: fi bun pina la moarte

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro