proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Suntem în autobuz în Grecia. E sear?. Târziu. Ora la care, de obicei, la Bucure?ti sistemele se opresc din simulat vigilen?a, ora la care ora?ul intr? în modul economic, low power. Luminile r?mân aprinse, dar nimeni nu mai verific? nimic. Ora la care taximetri?tii se retrag în Berceni ?i tramvaiele în depouri. Atena e diferit?. Aici plou? cu g?leata, o perdea de ap? care anonimizeaz? priveli?tea de pe fereastr?.
Vorbim despre drepturile omului. Despre mecanisme care pretind neutralitate ?i produc violen?? procedural?. Alina D. vorbe?te clar. Are vocea cuiva care a citit legisla?ie european? ?i a v?zut cum se evapor? la contactul cu oamenii reali. Nu e iubita mea, nu suntem în vacan??. E un martor instrumentar. Suntem aici la un congres.
— Problema nu e bugetul, Dorin, ci condi?ionalitatea administrativ?. Au mutat accesul la drepturi în zona de e-ID ?i interoperabilitate: cine nu are smartphone, adres? stabil? sau cont bancar devine o eroare de backend. Drepturile sunt acum o decizie automat?, iar cei vulnerabili ies din sistem prin design. Excludere la rece.
Privesc pe fereastr? prin acest filtru de ap? ?i disociez dup? o zi dificil?. Apoi aud un cuvânt. Control! Trecere de date nerecunoscut?. O v?d pe Alina întorcându-se ?i compostând un bilet într-un gest reflex. Un gest reflex pe care eu nu îl am. Eu am abonament. Dar nu ?i în Grecia. M-am blocat. Sistemul meu nu mai reac?ioneaz?. Buffer gol.
Controlorul e deja lâng? mine. Un domn cu chelie ?i musta??.
— ?? ????????? ???, ????????!
— Nu am bilet, zic eu sec, f?r? s?-l privesc.
Controlorul nu în?elege ce zic, dar e evident din lipsa de reac?ie c? nu am. Alina înc? are biletul în mân?. O ignor?. A v?zut-o compostând în grab?. ?inuse biletul strâns de când urcasem, ca pe ni?te chei: arma ei mereu la îndemân?, scutirea de la o sear? extraordinar?. Controlorul face semn ?oferului. Autobuzul opre?te între sta?ii.
Coborâm. Facem fix ?aizeci ?i nou? de pa?i; ?tiu fiindc? am coborât din autobuz cu dreptul ?i-am ajuns la noile sc?ri cu stângul. Controlorul închide acum o umbrel? pe care eu nu o v?zusem pân? atunci, un gest domestic, m?runt, care m? scoate din ritm, ?i suntem la dos. Suntem deja în sec?ia de poli?ie: o extensie a autobuzului, doar cu mai pu?ine ferestre ?i mai mult? lumin? artificial?. Pere?i sp?la?i prost. Hârtie. Plastic. Un miros de toner vechi ?i transpira?ie re?inut?. Scaune descompletate, rezultatul unor achizi?ii succesive. Intr?m într-o camer? cu scaune pliante, de picnic, care par s? a?tepte o audiere sau o catastrof? iminent?.
Un poli?ist se uit? mirat. Altul st? în fundal. Un supervizor logic. Sunt cuplul clasic: poli?istul tân?r ?i poli?istul plictisit. De dragul metaforei, îmi imaginez c? cel din urm? joac? Minesweeper pe telefon, cur??ând cu degetul un câmp minat digital în timp ce eu m? scufund în unul real încercând s? evit unul conceptual. Îi privesc ?i încerc s? le g?sesc locul pe harta mea mental?. Nu le dau nume. Nici nu ?tiu nume grece?ti în afar? de Platon ?i Aristotel, iar fe?ele lor nu au nimic din marmura filosofilor; sunt doar piele ?i rutina cuiva care nu s-a mai b?rbierit de duminic? diminea??.
Mereu am crezut c? noi, românii, suntem doar ni?te orientali e?ua?i în blocuri sovietice: un amestec de fatalism otoman ?i disciplin? brutal?, de beton. Grecii, în schimb, par ni?te boieri turci?i pe deplin. Au o lejeritate a autorit??ii pe care noi am pierdut-o sub prelatele de cartier. La ei, corup?ia are maniere; la noi, are doar nevoi.
Poli?istul îmi arat? o foaie, un formular pretip?rit cu cifre scrise în fug?. V?d un 7, un 2 ?i un ?ir de zerouri care îmi fug de sub privire. În creierul meu, cifrele se asambleaz? gre?it: 720 de euro. Nu am apucat s? num?r zerourile, nu v?d foarte bine oricum prin pic?turile de ap? de pe ochelari. Îmi scot ochelarii, scot din buzunarul blugilor o batist? real? ?i încep s? îi ?terg spre surprinderea poli?istului. Refuz s? cred c? e mai mult. E o sum? care îmi blocheaz? centrul logic. E o eroare de paralax?, dar pentru mine e sentin?a.
Nu am mai luat niciodat? o amend? în str?in?tate. Cumva, pre?urile în euro îmi par oricum desprinse de realitate, a?a c? mintea mea accept? catastrofa ?i pluseaz?. Nici nu mai fac conversia: la sumele astea, creierul nu mai înmul?e?te cu cinci, doar proiecteaz? dezastrul.
Poli?istul m? prive?te lung. Îmi las? un spa?iu, un câmp de negociere. Nu îmi cere suma de pe foaie, îmi cere o ie?ire din scen?. A?teapt? s? prind ritmul muzicii ?i s? pornesc singur dansul. Privirea lui e o invita?ie mut?: „E un cântec popular, ce naiba, toat? lumea îl ?tie.” Suntem în Balcani, iar aici legea e doar o sugestie de fundal pentru o tranzac?ie între domni: e doar o amenin?are necesar? pentru o în?elegere amiabil?.
M? uit în portofel. Am bani cash, atipic mie. Sunt chiar suficien?i pentru a stinge discret lumina în acest birou. Pot închide incidentul instant. Dar mâna nu execut?. Gestul nu exist? în biblioteca mea de mi?c?ri. Nu ?tiu s? dau ?pag?. Nu am practicat. Mi-asum c? din cauza asta voi pl?ti mereu mai scump, c? voi avea parte de servicii medicale mai de proast? calitate, c? voi sta la cozi mai lungi. E pre?ul pe care îl pl?tesc pentru a r?mâne în afara ritmului lor. Când am trecut pe ro?u, am stat o lun? f?r? carnet. Poate dou?, nici nu mai ?in minte. A trecut repede; nu m-am gândit la asta. Nu am tutorial pentru scurt?turi. Nici nu vreau s? exersez. Mi-asum când gre?esc.
Poli?istul tân?r, cel de la masa mea, ofteaz? lung. În?elege c? sunt un erou tragic sau, mai probabil, doar un idiot care nu ?tie s? foloseasc? sistemul în favoarea lui. Î?i ia pixul ?i începe s? scrie amenda. El ur??te birocra?ia mai r?u ca oricine; se întâmpl? rar s? fie for?at s? o fac?, dar uneori întâlne?te specimene ca mine, oameni care refuz? lubrifierea sistemului.
Dincolo, la cealalt? mas?, cel?lalt continu? s? cure?e câmpul de mine de pe ecran, imperturbabil. Probabil fac cu rândul la scris, iar acum el se odihne?te; igiena mental? în ziua de azi poate ar?ta ?i a?a: un deget care apas? obsesiv pe p?tr??ele gri pentru a nu fi nevoit s? priveasc? realitatea de la masa vecin?. E clar un joc pentru dicroma?i, pentru cei care nu se pot bucura de explozia cromatic? din Candy Crush ?i trebuie s? înve?e s? numere pân? la 3-4-5, poate chiar ?i 6. O lume binar?, unde uneori trebuie s?-?i asumi pur ?i simplu ni?te probabilit??i: e sau nu bomb? aici? 50/50, 33/66, 25/75. O loterie a erorii, exact ca cea în care m? aflu eu acum.
Deschid rucsacul. Poli?istul de la masa mea se opre?te. Parc? a?teapt? un act de identitate. Încep s? scot lucrurile. Lent. Ca un inventar de avarie. Aparat foto. Obiective. Plastic rece. Metal. Apoi, pungi cu paste atacate de molii alimentare: g?uri neregulate, o mic? via?? parazitar? transportat? clandestin peste grani?e. Diafilme turistice de la târgul de vechituri. Imagini fixe ale unor locuri unde nu sunt acum.
O pereche de ?osete uscate. Un vizor mic, cu lentil? ?i geam mat alb: îl îndrep?i spre lumin? ?i vezi trecutul proiectat prost. Poli?istul pune mâna pe el, curios. Îi desfac mapa cu diapozitive din Sankt Petersburg. Sunt decolorate, cu o tent? ro?iatic?, de parc? tot ora?ul ar fi fost scufundat în iod. Scot unul la întâmplare ?i-i exemplific cum func?ioneaz?. Îl v?d cum se lumineaz?. Orice ca s? amâne scrierea amenzii. Clar nu e pl?tit la norm?. Le ia pe rând ?i le prive?te spre neonul de pe tavan. Se uit? atent în map?, cânt?rind vizual fiecare buc??ic? de plastic ro?iatic înainte de a alege un altul. T?cem amândoi.
Eu continui inventarul. Note scrise de mân?. Pliante de la muzee. Fragmente. Tesserae de diferite culori sp?l?cite. O c?mil? sculptat? în piatr?, ?lefuit? cu m?iestria unui Buddha de jad. Greutate inutil?. Fructe muceg?ite într-o pung?. M? surprind examinându-mi propriul haos; mirosul e dulceag, metalic. A?? dentar?. (Aici era!) Ochelari de soare pliabili. Îi atrag aten?ia. I-i ar?t. Îi desfac. E un poli?ist tân?r. Probabil a avut ?i el ochelari din ??tia când era copil; îi recunoa?te mecanismul, e un zâmbet pe care încearc? s?-l ascund? sub uniform?.
Continui. Scot o cutie de acuarele. Un cu?it de voiaj din lemn. Dopuri de urechi. Nimic nu e logic. M? supun unei perchezi?ii care nu mi-a fost cerut?, un striptease logistic care las? pe masa de melamin? tot ce am mai inutil, dar mereu la îndemân?. Poli?istul e calm, intrigat. Obiectele nu se conformeaz?. E probabil ?ocat s? intre atât de intim în spa?iul unui hoarder amator. Nu sunt un contravenient, sunt o arhiv? defect?.
Intr? ?eful. Îl surprinde pe subaltern în timp ce scoate un nou diafilm din map?, preg?tindu-se s?-l ridice spre neon.
— «?? ????? ????; ????? ????? ??????? ?? ???????;»
— «??? ????, ?????… ?????? ????? ??? ??? ??????. ?????? ?? ?????.»
— «????? ?? ???????? ??? ????????. ?? ??????? ?????.»
— «???, ?????.»
Sunete compacte. F?r? subtitrare. Ca un fi?ier corupt. Alina prive?te din hol prin u?a întredeschis? ?i tresare v?zându-m?. Bula noastr? de iod ro?u s-a spart. ?eful nu joac? Minesweeper ?i nici nu vrea s? vad? Sankt Petersburgul prin vizor. Într-o secund? a în?eles c? pe mas? sunt obiecte pre?ioase pe care nu le-ar c?ra decât pân? la primul co? de gunoi, doar o eroare de sistem care trebuie evacuat? cât mai repede în ploaia de afar?.
Îmi amintesc un microbuz rusesc parcat în fa?a liceului pedagogic din Gala?i. Anii ‘90. Eram copil. Control în autobuzul 22! Am fost înghesuit acolo ?i, de?i abia dac? ar fi trebuit s? am bilet, am fost perchezi?ionat cum doar la Gala?i ?i la Sankt Petersburg se putea întâmpla. Am scos tot ce aveam, atunci ca ?i acum: un carne?el, acuarele, portofelul. ?i un buletin desenat de mine, cu adresa real? ?i un autoportret stângaci: line art de ?apte ani.
Controlorul de atunci a v?zut data na?terii. A în?eles c? e „de porc” s? amendezi un copil care î?i deseneaz? singur identitatea, dar tot mi-a luat banii. Mi-a l?sat, în schimb, un bilet cu dou? c?l?torii pe care l-am observat prea târziu. Am mers pe jos pân? la fosta Cas? a Pionierilor la cursul de pictur? din weekend, sim?ind greutatea fiec?rui pas. Banii erau pentru transport, dar eu îi strângeam pentru pensule din p?r de porc. Pensulele alea nu au mai ajuns niciodat? la mine, dar au r?mas undeva în sistem, ca o plat? în avans pentru absurdul de azi.
Acelea?i gesturi. Alt? scal?.
În birou e adus? o femeie. Probabil o alt? spe??, dar ea ruleaz? procedura corect. Scoate banii. D? ?paga pe fa??. Prime?te o cartel?. Totul decurge silen?ios, ca un proces în fundal care nu consum? resurse. Se uit? la masa mea. La diafilme. La c?mil?. La punga maro cu pete ude ?i ceva muceg?it în interior. Privirea ei e un error log pur; în mintea ei, singura explica?ie pentru acest dezastru logistic pe care l-am întins pe mas? e o perchezi?ie de droguri. Altceva nu poate justifica o asemenea intimitate cu gunoiul.
În aceast? bre?? de aten?ie, Alina se ridic? de pe scaunul ei de picnic de pe hol ?i bag? capul în?untru. Întreab? ce se întâmpl?.
— M? controleaz?, îi spun.
— De ce?
Nu ?tiu. Parc? e un moment de trezire întrebarea asta. Simt c? e ca atunci când e?ti la terapie ?i psihologul pune o întrebare bun? care te scoate din rutin? ?i te face, în sfâr?it, s? evaluezi situa?ia. Program abort. Alt+F4. Hipnoza se rupe brusc. Dintr-o dat?, creierul reîncepe s? func?ioneze. Sunt alert. Privesc spre mas?: e toat? via?a mea acolo, transformat? în probe materiale pentru o infrac?iune care nu exist?. Iar ace?tia nu sunt prietenii mei. Nu sunt vecinii de la bloc cu care m? jucam când eram mic: nu am venit cu to?ii cu juc?rii pe care s? le punem la un loc ?i s? ne juc?m împreun?.
Privesc la Alina.
— Mai ai biletul?
Îl scoate calculat. Îl iau ?i-l strecor în buzunar, o trecere de date sub radarul lor de „dicroma?i”. În timp ce femeia iese din birou cu cartela ei proasp?t ”cump?rat?”, poli?istul tân?r î?i reîndreapt? aten?ia asupra mea ?i eu continui tacticos s? scot din geant? tot. Apoi cu o mi?care decisiv? amânat? pentru credibilitate scot dintr-o mi?care tot con?inutul buzunarului gecii: foi mototolite, ?erve?ele nefolosite, bilete de intrare, o carte po?tal?, cateva fire de ment? ?i un lichen uscat, un ambalaj de pe?te uscat, ?i peste toate astea biletul de autobuz. Îl prezint ca ?i cum ar fi fost mereu acolo, îngropat sub greutatea dezordinei. M? luminez la fa?? demonstrativ. Îl întind poli?istului:
— Uite-l.
Se blocheaz?. Scoate un sunet care îi atrage aten?ia colegului de la cealalt? mas?. Câmpul de mine de pe ecranul lui tocmai a explodat f?r? avertisment. Algoritmul lor, cel care prevedea fie o amend? de 720 de euro, fie o ?pag? discret?, nu are o rutin? de ie?ire pentru acest scenariu. Îl analizeaz? cu un interes aproape ?tiin?ific. Biletul e valid. Sistemul e în deadlock.
Strâng totul repede. F?r? grij?. Ar?t ca un hoarder care d? valoare simbolic? de?eurilor, înghesuindu-le haotic în rucsac. Evident c? nu mai încap la fel de bine f?r? s? le fac tetris, a?a c? încep strategic cu cele mai valoroase, iar restul le bag direct în buzunarele gecii.
Îl las pe poli?ist cu biletul compostat al Alinei între degete. Îl întoarce pe toate p?r?ile, îl pip?ie ?i îl rote?te pân? îl face cornet: un coif minuscul de hârtie pe care îl a?az?, cu o grij? bizar?, pe cocoa?a c?milei de piatr? r?mase pe masa de melamin?. R?mâne acolo, transfigurat, privind obiectul care nu ar trebui s? existe în baza lui de date. Privesc înc? o dat? c?mila ?i realizez c? va fi victim? colateral?, un trofeu al unei victorii inutile. O las ?i ies cu punga de fructe muceg?ite în mân? c?utând din priviri un co? de gunoi public.
Închid u?a în urma mea. Afar?, ploaia de Atena continu? s? anonimizeze totul, dar eu m? simt, pentru prima dat?, perfect vizibil. Sistemul meu de control se mai zbate o dat?, iar memoria mai încarc? un fi?ier vechi: o alt? Alin?. Alina A.
Era un troleu în zori, ne duceam spre un loc de întâlnire de unde urma s? plec?m cu amicii la munte, s? vedem perseidele. Aveam o singur? c?l?torie validat? pe cardul de transport. În somnolen?a aia albastr? de dinaintea r?s?ritului, am ap?sat gre?it la validator: eroare de input, nu strategie de fraud?. A venit controlul ?i am fost amendat pe loc, în timp ce ea privea pe fereastr?. Alina A. mi-a spus atunci, rece, c? este vina mea. Par?ial adev?rat, tehnic vorbind, dar moral era doar o form? de comoditate. Ea nu s-a oferit s? împart? vina ?i nici s? caute o solu?ie. Responsabilitatea a fost pasat? integral asupra mea: transfer reu?it, buffer gol.
Am ignorat pe loc, am contestat ulterior, argumentând c? dac? e vorba de o validare multipl? cu un card nominal, ar trebui amendat al doilea c?l?tor, nu cel care de?ine cardul: controlorul f?cuse un abuz. Dar probabil trebuia s? merg în fa?a unui judec?tor s? demonstrez asta. Luaser? datele mele direct din cardul de transport, f?r? nicio frecare. În fine, am pl?tit probabil dublu amenda aia, un an mai târziu, când a ap?rut inevitabil în sistem la datorii publice.
Din p?cate, istoria doar rimeaz?; categoric nu se repet? mecanic. Acum, în Grecia, cealalt? Alin? a b?gat capul pe u?? ?i a livrat biletul salvator f?r? s? întrebe de vinov??ie.
Ies din sec?ie repede, cu o ru?ine mic?, localizat?. E ca o eroare de sistem care nu merit? raportat?, dar care las? în urm? un log persistent. Alina m? a?teapt? sub umbrel?. Ploaia de Atena cade drept, metodic, ca o procedur? care nu ?ine cont de excep?ii.
Mergem câ?iva pa?i f?r? s? vorbim. Apa se scurge pe trotuar, în rigole care ?tiu deja traseul.
— ?tii ce cred? îi spun. Cred c? suntem ni?te turci rusifica?i care se chinuie s? par? europeni. Balcanizarea asta e un amestec prost de fatalism slav ?i ?mecherie otoman?.
Alina nu se opre?te. Doar î?i potrive?te rucsacul pe um?r.
— Poate te referi la ni?te orientali slaviza?i, spune. Dar dac? vrei s? mergi la surs?, e mai vechi de atât.
Îmi arunc punga cu fructe muceg?ite într-un co? de gunoi. Ratez prima dat?. Corectez.
— Tocmai am terminat o carte despre administra?ia roman? târzie, continu? ea. Nivelul de corup?ie era enorm. Func?ionari, taxe inventate, mit? sistemic?. Tot aparatul birocratic pe care îl urâm… a fost inventat de romani. Nu de otomani.
Ne oprim la semafor. Simt c? apa mi-a intrat în pantofi.
— Otomanii au preluat aproape intact modelul bizantin, spune. Au schimbat limba, nu mecanismul. Registrul, func?ionarul, regula f?cut? ca s? fie înc?lcat? contra cost. Toate sunt romane.
M? gândesc la masa de melamin?. La c?mila de piatr?.
— Deci perchezi?ia mea de azi…
— E o relicv? imperial?, spune ea. Nu te-ai lovit de ni?te poli?i?ti greci. Te-ai lovit de un protocol care refuz? s? moar?. Balcanizarea e doar numele modern al unei mo?teniri administrative prost digerate.
Autobuzul apare din ploaie. U?ile se deschid cu un oftat pneumatic. Urc?m.
M? a?ez lâng? geam ?i privesc reflexia mea amestecat? cu luminile ora?ului. Îmi simt rucsacul mai u?or, de parc? greutatea inutil? a c?milei de piatr? a r?mas suspendat? în contul sistemului. Nu mai conteaz? dac? a fost cioplit? în de?ert sau desc?rcat? dintr-un container chinezesc: pe masa aia de melamin?, sub neonul rece, a devenit o eroare de calcul pe care nicio amend? nu o poate acoperi.
Alina st? în picioare, cu biletul înc? strâns între degete. Cu cealalt? mân? se ?ine de bara rece a autobuzului. Pozi?ie de tranzit. De a?teptare. Nu l-a pus în buzunar. Nu l-a aruncat. Îl ?ine la vedere, preg?tit, ca pe un talisman administrativ. Eu fac la fel. M? prind de bar?. Copiez postura f?r? s?-mi dau seama.
Autobuzul porne?te. Se opre?te. Porne?te iar. Ora?ul curge pe lâng? noi ca un fi?ier mare, greu de indexat. Niciunul dintre noi nu vorbe?te. Suntem aten?i. Prezen?i. Nu relaxa?i, dar nici încorda?i. Ca dup? un incident care te-a recalibrat.
Închid ochii ?i v?d din nou coiful de hârtie stând ridicol pe cocoa?a de piatr?. O coroan? improvizat? pentru un zeu birocratic care tocmai a dat crash. Nu l-am distrus. Nu l-am convins. L-am pus într-o situa?ie pentru care nu avea protocol.
Autobuzul înainteaz?. Bara vibreaz? u?or sub palm?. Biletul r?mâne în mâna Alinei. Înv?? pozi?ia. O ?in minte. Nu e ap?rare. E disponibilitate.
Ridic privirea ?i v?d un sticker lipit strâmb pe peretele din fa??. Text bilingv, greac? ?i englez?. Font oficial. Ton calm. Informa?ie pur?: amenda pentru c?l?torie f?r? bilet este 72,00 euro. M? uit la punct, la virgul?, la zerouri. Nu 720. Nici pe aproape. Doar atât.
Zâmbesc pentru prima dat?.
Sistemul poate s? loveasc? din nou.
De data asta, nu m? mai sparge.