proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Urm?toarele întâmpl?ri au ca personaj principal un preot dintr-o localitate rural? a României, iar faptele pe care le voi istorisi, hazoase, de?i vor p?rea unora neverosimile, de fapt constituie numai o mic? parte din ceea ce p?rea mai interesant, adic? partea care se poate povesti, deoarece... multe nici nu se pot aminti.
Îmi voi axa povestea doar pe ceea ce s-a întâmplat în perioada când am fost ?i eu prezent în satul lui, altfel, despre „personajul” respectiv, aproape „intrat în legend?” prin localitate ?i împrejurimi, multe s-au zis ?i, probabil, se mai zic!
?i, dac? tot suntem la capitolul „preciz?ri”, mai trebuie spus c? sunt convins de faptul c? un asemenea membru al clerului reprezint? un caz cu totul izolat ?i îmi cer scuze de pe acum dac? a în?eles cineva, din gre?eal?, c? vreau s? ponegresc aceast? breasl?. De fapt, nici nu-mi permit s? judec, poate – ar spune unii - comportamentul lui nu este neap?rat foarte negativ, dar, cu certitudine, este „altfel”. Pân? la urm? ?i preo?ii sunt oameni, cu p?cate omene?ti, în plus, „nu exist? p?dure f?r? usc?turi”.
Se ?tie c?, „pe vremea lui Ceau?escu”, se obi?nuia ca armata s? fie folosit? în situa?ii de crize mari (de exemplu cutremurul ?i inunda?iile) la construc?iile grandioase (Transf?g?r??anul, Casa Poporului, Canalul Dun?re – Marea Neagr? ?.a.), la rezolvarea unor situa?ii care impuneau un plus de for?? de munc? (cum ar fi strânsul recoltei) sau un plus de rigoare, disciplin? (diverse).
La acest ultim capitol putem s? încadr?m ?i misiunea pe care am primit-o eu, ca ofi?er, prin deta?are, într-un sat în care se desf??ura o activitate ce s-a considerat c? necesit? un supervizor de la armat?.
Misiunea nu era nici simpl?, nici foarte complicat?. Nu era simpl?, deoarece presupunea prezen?a permanent? în sat ?i r?spunderea era foarte mare, nu era complicat?, fiindc? depindeam doar de mine, nu eram cu trupe sau cu al?i colaboratori.
Prima zi a trecut exact a?a cum mi-am propus: deplasare în localitatea respectiv?, cazare, informare asupra situa?iei ?i cam atât.
În programul zilnic, cele mai importante sarcini ale mele erau cam între orele 7 ?i 9, 12 ?i 14, 18 ?i 20. În rest, trebuia s? fiu „pe acolo” ?i s? intervin la nevoie. Ce lucram nu are niciun farmec s? povestesc, dar ce oameni am cunoscut, o s? vede?i, în continuare!
Chiar la începutul deta??rii mele, în prima zi dup? ce m-am instalat, eram, diminea?a, în centrul comunei, privind la tân?rul mili?ian, aproape un copil, care tocmai fusese repartizat acolo dup? terminarea ?colii ?i executa prima lui misiune de „circula?ie”, în comun?, pe drumul jude?ean.
?i, în sfâr?it, apare o ma?in?: o Dacie, model vechi, care abia se târâia, sco?ând un fum foarte gros.
Mili?ianul se propte?te în mijlocul drumului ?i face semn de oprire. De aici încolo redau dialogul, început – culmea! - de c?tre ?ofer:
- M?i, d?-te la o parte, c? n-am frâne!
Era vorba de un b?rbat, de vreo 35 de ani, cu musta?? „a la ?iriac”, cu un tricou colorat, care încetinise ?i vorbea cu capul scos pe geamul ma?inii. Opre?te, totu?i.
- Sergent major Av?danei, de la Postul de Mili?ie al comunei... (n.a.: nu are importan?? numele localit??ii), v? rog s? prezenta?i actele!
- Ce vrei, m??
- ... V? rog... certificatul de înmatriculare.... buletinul... ?i... ?i... ?i permisul de conducere!
- B?i, talon nu am c?-i la ?la care mi-o vândut ma?ina, buletin s? ?tii c? am de dinainte de a te na?te tu, dar l-am uitat acas?, iar permisul o s? ?i-l ar?t. Dar tu nu ?tii cine-s io? M???, io-s popa Doru, m? ?tie toat? lumea din sat!
A?a l-am cunoscut ?i eu pe renumitul popa Doru, eroul povestirii de fa??.
Dup? o jum?tate de or? vine la mine, la sediul unde lucram ceva, ?i-mi zice, direct „la per tu”:
- Am auzit c? tu e?ti ?la de la armat? venit la noi, hai s?-?i prezint satul!
- A?teapt? câteva minute ?i o s? vin.
În timp ce-mi terminam treaba, se r?ste?te la un tân?r din apropiere:
„B?i, vagabondule, tu ai v?zut ce fum scoate ma?ina mea? Ce porc?rii mi-ai dat? Mi-ai promis o gazolin? de calitate ?i acum eu îmi distrug motorul cu pi?atul pe care mi l-ai dat tu. M-ai prostit s? te las s? lucrezi, în schimb, p?mântul bisericii! Gata, eu cu tine nu mai fac nicio afacere! G?se?te alt fraier!”
Plec?m prin sat. Prima oprire – casa parohial?.
- Uite m?, ce cas? le-am f?cut la ??ranii din sat! Când am venit eu, aici era o ruin?! ?i biserica le-am reparat-o! ?i, drept mul?umire, c? doar nu sunt ale mele, nici biserica ?i nici casa, în loc s? fie recunosc?tori c? au norocul s? m? aib? aici, ei îmi fac tot felul de reclama?ii. Dar, hai mai bine s? mergem la un bar ca lumea!
- Ce, ave?i bar în sat? Nu am ?tiut!
- Nu m?, nu în sat, aici la mine!
?i coborâm la subsol, unde era chiar un bar adev?rat, dup? moda anilor respectivi: mobilier corespunz?tor, lumini potrivite, peste tot „sclipici”, iar ca b?uturi, doar produse „de cas?”.
Ie?im apoi în curte. La gard vine un fl?c?iandru, de vreo 13-14 ani, exagerat de brunet dar frumu?el, vioi ?i cu un zâmbet ?treng?resc. Pe mine nu m? bag? în seam?, dar se uit? insistent la preot. Acesta din urm? îl interpeleaz?:
- Ce vrei, m? pu???
- Dorule, nu-mi împrumu?i o zi iepuroaica ta? C? o s?-?i lucrez, la schimb, ceva.
- Da la ce-?i trebuie, m?, iepuroaica mea?
- S? o f...
?i, imediat, o ia la fug? râzând.
De pe drumul agricol de lâng? curtea casei parohiale se apropie o combin?. Popa Doru vede utilajul ?i face semne disperate de oprire. Combina opre?te ?i din ea se d? jos un lucr?tor ars de soare.
- Ce vrei, m? Dorule, ce te agi?i a?a?
- Mai ai curajul s? m? întrebi? Ce mi-ai promis tu mie acum o s?pt?mân?? C? r?t?ce?ti un transport ?i-l ver?i peste gardul meu. Înc? nu v?d nimic!
- Stai m?, c? înc? nu am ajuns la holda aia din care pot lua, ai r?bdare!
Popa Doru d? din mâini a lehamite, apoi c?tre mine:
„Ai v?zut? E?ti martor c? to?i î?i bat joc de mine: ?la cu gazolina, ?sta cu grâul, pân? ?i copilul ?la de mai nainte cu iepuroaica. Chiar ?i mili?ianul cel nou ?i-a permis s? m? opreasc? ?i s? m? întrebe de acte, s? m? fac? de râs în centrul satului! În loc s? mul?umeasc? to?i lui Dumnezeu c? am fost trimis aici, în loc s? fie recunosc?tori de norocul pe care îl au cu mine, ei... ce s? mai spun, c? sunt chiar sup?rat...”
Ie?im din curte ?i mergem, f?r? o ?int? anume, pe uli?ele satului.
Ne intersect?m cu o femeie de vreo 80 de ani, cu dou? cârje, care se preg?tea s? treac? pe partea cealalt?. Când ne vede, renun?? ?i îl întreab? pe Doru:
- P?rinte, când se mai face slujb? la biseric??
La care, pe un ton grav, aproape solemn, i se r?spunde:
- Nan? Savet?, dumneata nu te ui?i seara la televizor la cuvânt?rile tovar??ului Nicolae Ceau?escu? Hai c? î?i spun eu dac? nu ai v?zut. Tovar??ul secretar general al partidului a cerut ca pe timpul campaniei agricole de var? toat? lumea s? stea pe câmp, s? verifice s? nu se risipeasc? niciun bob de grâu. Nimeni s? nu mai stea prin birouri sau prin alte locuri la r?coare. Deci, nici în biseric?, nan? Savet?! Pe câmp toat? lumea! Las? slujba! Slujbe se mai pot face, eu o s? zic acelea?i rug?ciuni ?i cânt?ri, dar dac? trece vremea bun? de recoltat ce ne facem? Ce o s? mânc?m la iarn??
?i, apropo de acest dialog, vreau s? mai remarc ceva important:
Nana Saveta a fost singura persoan? pe care eu am auzit-o adresându-i-se preotului din sat altfel decât „Dorule”.
Apropiindu-se ora la care trebuia s? fiu neap?rat la sediu, eu îi propun s? termin?m vizita prin sat.
La întoarcere vedem un tân?r cu un furuncul foarte mare pe obraz. Doru se îndreapt? c?tre el ?i zice:
„Ai v?zut cum te bate Dumnezeu dac? e?ti p?c?tos ?i bârfe?ti? Crezi c? nu ?tiu c? tu ai r?spândit zvonurile despre mine ?i para?uta aceea la care nu m-a? uita nici dac? a? fi beat? Hai, c? eu te iert dac? dai o bere. ?i, dac? mai dai înc? una, m? rog pentru tine s? î?i treac? rahatul ?la de pe fa??”.
Am ajuns cu bine la treburile de amiaz?, am mâncat ceva ?i apare din nou Doru, foarte entuziasmat:
„Mai spre sear?, mi-a promis ?eful de post c? facem o b?ut? la el în curte. Are un vin excep?ional ?i este un copil foarte de ga?c?! Trebuie neap?rat s? vii, c? oricum este normal s? îl cuno?ti ?i nu cred c? pân? acum ai avut timp s? iei leg?tura cu el”.
A?a c? nu am ce face, termin treburile de sear?, m? interesez unde este casa ?efului de post ?i m? prezint „la datorie”.
Acolo gr?tarul deja fumega, m? a?teptau doar pe mine s? arunce pe el carnea.
?eful de post pune carnea pe gr?tar, apoi încuie poarta din lemn masiv, model prin care nu se vedea nimic de afar? ?i explic?:
„Nu avem nevoie ?i de al?ii care se autoinvit? de cum le miroase câte ceva!”
Seara târziu se aud b?t?i puternice în poart? ?i o voce de femeie:
„Dorule, ?tiu c? e?ti aici, deschide! Nenorocitule, ?i-am spus de diminea?? c? nu pot lua copila cu mine, c? am teren ?i vin târziu, iar tu ai închis-o în cas? ?i te-ai dus la b?ut ?i la curve! Ai l?sat-o toat? ziua fl?mând? ?i murdar?, banditule! Deschide, c? oricum e?ti mort!”
Doru se face mic ?i-i spune ?efului de post:
„Aoleu, am uitat de fat?! Mitrule, spune-i c? nu-s aici!”
?eful de post se face, îns?, c? are treab? cu cenu?a de la gr?tar ?i nu zice nimic. So?ia lui Doru continu?:
„Deschide, m?i ordinarule! Cum te mai rabd? Bunul Dumnezeu! Nu faci nimic s?pt?mâni la rând ?i nici m?car de feti?a ta nu po?i s? ai grij? o zi. Parazitule!”
Într-un sfâr?it popa Doru cedeaz?:
„Bine, m?i Iuliana, hai c? vin, nu mai urla!”
?i, c?tre mine:
„Ai v?zut, prietene, recuno?tin??? Am f?cut-o doamn? preoteas? ?i, în loc s?-mi pupe picioarele ?i s? mul?umeasc? Domnului pentru norocul care a dat peste ea când ne-am c?s?torit, url? la mine ?i nu m? las? nici m?car s? beau în lini?te un pahar de vin!”
Doru iese sp??it din curte, apoi, dup? ce nu mai aud g?l?gie, ies ?i eu, repetând în gând:
„Da, mul?i au avut mare noroc cu popa Doru!”