Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Norocul

de nicolae tomescu


Treceau c?ru?e una dup? alta, trase de un cal sau doi. Treceau ?i trenuri de marf? prin gar?. În vagoanele deschise erau parc? aceia?i oameni, b?rba?i cu fe?e încruntate, femei cu ochii plân?i, copii cu fe?e b?trânicioase, cu priviri speriate.
- De unde sunte?i oameni buni, ?i încotro merge?i ?
Unii erau din p?r?ile Turzii, al?ii din ale Clujului, ori ale Oradiei
O c?ru?? a tras spre marginea drumului, în ea erau doi oameni tineri, un b?rbat ?i o femeie. Femeia ?inea în bra?e un obiect învelit în cârpe. Pe lâng? ei trece înv???toarea satului.
- Doamn?, i se adres? b?rbatul, oamenii din satul acesta sunt cre?tini ortodoc?i ?
- Da, to?i sunt. Dar de ce întrebi ?
- Ne moare copilul doamn? ! Întâi a avut fierbin?eli mari, ?i acum parc? se r?ce?te. Dac? moare avem nevoie de preot ?i de loc de înmormântare. Femeia izbucni într-un plâns cu sughi?uri.
- Haide?i cu mine. Poate c? o s? ave?i noroc.
?i au avut. Înv???toarea cuno?tea multe despre boli. Citise din doasc? în doasc? cartea „Toate leacurile pentru popor” a doctorului Vasile Voiculescu. Au dezbr?cat copila?ul. Pe trup avea pete ro?ii
- Dac? i-am putea deschide doar ni?el guri?a, s?-i v?d gâtul
- Cred c? are scarlatin?

- Tulai , doamne, se moare din asta ?
- Nu întotdeauna. Cred c? voinicul dumneavoastr? este deosebit de norocos. Uite, mai am eu ni?te leacuri de când a fost al meu, cel mic, bolnav tot de boala asta. Prontozil, îi zice leacului. Trebuie s? ia câte un „bumb” din cinci în cinci ore ore. B?ga?i c?ru?a în curte. Pe copila? duce?i-l în cas?. Dumneata, bade, te vei odihni în fânul din ?opotei.
Nu s-a odihnit badea. A t?ia toate lemnele din curte.
- Mai las? lemnele, bade. Suntem în plin? var?, mai este mult pân? la iarn?.
- N-aduce anul ce aduce ceasul, doamn?. ?i eu mi-am preg?tit lemne pentru iarn?. S-or înc?lzi cu ele, contele Havady, ori poate ni?te honvezi, bat?-i Dumnezeu s?-i bat? !
- Dumnezeu, de acolo de sus, vede totul. ?i nimeni nu poate fugi de mânia Lui. Eu a?a cred !
A reu?it doamna înv???toare s? vad? ?i în gâtul bebelu?ului. Erau acolo ni?te bubuli?e albe, ca de por?elan.
- Îi aproape sigur c? are scarlatin?.

A stat mai bine de o lun? copilul, împreun? cu p?rin?ii lui, în casa înv???toarei. S-au bucurat, cei mari, când ?i-au dat seama c? i-a revenit pofta de mâncare. Atunci l-au t?iat pe Glu-glu, cum îi ziceau copiii satului curcanului ce umbla ?an?o? prin curte, ?i-i fug?rea când sc?pa pe uli??.
................................................
- Când ai noroc, ai. Nu ?i-l poate lua nimeni!
- Dar, ce noroc ai avut vecino ?
- Nu eu ci copilul înv???toarei. A g?sit pe jos un b?nu? de trei lei. ?i ce s-o gândit el : ia s? v?d ce se întâmpl? dac? trece trenul peste el. S-o dus la gar?, c? nu-i departe, ?i a pus b?nu?ul pe ?in?. Trenul se apropia iar el st?tea, cu ochii pe b?nu?, la niciun metru de linie. L-a v?zut acarul Pi?ta ?i l-a tras în ultimul moment de acolo.
- Aha, îl ?tiu pe copil. Era în postul mare la o denie. A început s? vorbeasc? destul de tare.
- St ! Taci din gur?, i-a zis în ?oapt? mam?-sa
- O s? tac, mam?, numai când va t?cea ?i popa ! i-a r?spuns cu vocea ridicat? de s-a auzit în toat? biserica. A auzit ?i popa Dordea. Acesta ?i-a scos capul, zâmbind, pe o u?? a altarului

nicolae tomescu (inocentiu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro