proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

1-Câteva necuvânt?toare mi-au fost mai apropiate. Mi-aduc aminte de c??elul Leu. Mi-a fost d?ruit de fostul coleg, Dorel, care, de curând, a luat drumul ve?niciei. Era prietenos Leu cu to?i prietenii mei. Un singur du?man avea, un pisoi. Era o du?m?nie ancestral? între Leu ?i acel pisoi. Poate, nu ?tiu sigur, au fost domestici?i cam deodat? prin neolitic. Un pui de lup a devenit c??el, iar vreun pui de râs o fi ajuns pisic? domestic?. O fi intervenit apoi acea lege a selec?iei naturale, ajungându-se la varietatea de rase actuale. Poate c? tot atunci, demult, a ap?rut ?i du?m?nia dintre str?mo?ii pisicului ?i ai câinelui. Li s-o fi p?rut, pisicului c? este mai iubit de om c??elul, iar c??elului c? pisicul are prioritate. Desigur aceste gânduri nu au nicio valoare ?tiin?ific?. Nu exist? dovezi. Dar gândul ne poate duce mai departe. Poate c? animalele domestice îl socotesc pe om un fel de st?pân absolut ?i se poart? ca atare cu el. Au un sim? aparte, care-i lipse?te omului. Dac? n-ar fi a?a cum s-ar explica unele cazuri mai aparte ?. Iat? câteva la care am fost martor.
2-Murise, cel mai b?trân om al satului, bunicul. Câinele lui, Leu, în acea noapte a început a urla. Dup? el s-au luat câinii din vecin?tate ?i apoi, luându-se unul dup? altul, în curând întreg satul a fost acoperit de un sunet lugubru.
De unde o fi ?tiut Leu ce avea s? se întâmple ? Nu-mi dau seama, dar a ?tiut. A ?tiut pentru c? în cele dou? zile, cât st?pânul lui era în cas?, pe n?s?lie, a f?cut câteva drumuri pân?-n cimitir, privind trist pe oamenii ce s?pau mormântul. Apoi, a treia zi, cortegiul funerar s-a pus în mi?care. În frunte nu era cel ce purta crucea, cum ar fi trebuit, ci c??elul. Se oprea ?i el când preotul citea versete din Evanghelie. Dar surpriza cea mai mare a fost c?, dup? ce copâr?eul a fost coborât în mormânt, Leu ?i-a luat avânt ?i a s?rit peste p?mântul scos din groap?. O bufnitur? i-a convins pe cei prezen?i c? Leu a atins co?ciugul. De abia a putut fi scos de acolo.
3-O pisic?, f?r? nume, a intrat în aten?ia st?pânilor. Nu-i era de ajuns laptele ce-l primea în fiecare zi când se mulgea vaca ?i nici mâncarea g?tit?, ciorb? cu buc??ele de carne pus? în farfurioara ei. Nu-i pl?cea s? stea afar? când st?pânii erau du?i, te miri unde. Se urca pe vi?a de vie, ce acoperea curtea ?i, de acolo, ?u?ti! s?rea cu precizie, pe o ferestruic?, în camera-dormitor. Aci se culca pe patul st?pânilor. Acolo sfor?ia pisice?te, adic? torcea. De multe ori, se suia pe mas? unde l?sa fire din p?rul s?u. Ba, mai f?cea ?i murd?rie, u?urându-se pe la col?uri.
- Trebuie s? sc?p?m de mâ?a asta ! a zis st?pânul casei.
- Dar cum ?
- Când va veni nepotul cu ma?ina, o s-o b?g?m într-un sac. O va l?sa, la plecare, lâng? mân?stire. Poate se va aciui pe acolo, la mila c?lug?ri?elor.
A?a au f?cut. Au desf?cut traista acolo. Din întunericul ce o cuprinsese a s?rit afar?. Au trecut vreo zece zile ?i, când au început s? se obi?nuiasc? f?r? ea, un miorl?it a dat de veste c? s-a întors.
4- ?i Leu, c??elul meu, a f?cut o c?l?torie mai lung?. Vecinul Kopandi a vrut s?-l pr?p?deasc?. L-a aruncat într-un vagon metalic al unui tren m?rfar gata de plecare. Asta într-o prim?var?, destul de devreme. Pe unde o fi mers nici el n-ar putea povesti dac? ar ?ti s? vorbeasc?. A sosit toamna, era prin 15 septembrie. Aud un scâncet la porti??. M? duc s? v?d cine aproape plângea. Era un c??el slab ?i murdar. A scos câteva sunete slabe care sem?nau cu un l?trat. S-a strecurat pe lâng? mine ?i s-a dus în fundul cur?ii unde mai era, înc?, ad?postul s?u.